Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 676/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 676/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 410/93/2013/a8

ROMÂNIA

Dosar nr._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ

Decizia civilă nr.676

Ședința publică de la 04 Martie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTELILIANA C.

JUDECĂTORGEORGE B. F.

JUDECĂTORVĂDUVA D.

GREFIERFLORENTINA D.

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta S.C. I. S. CONSTRUCTIONS S.R.L., împotriva Încheierii din 16.09.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele P. I. I.P.U.R.L. și S.C. M. T. LOGISTIC S.R.L.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta prin avocat S. T. cu împuternicire avocațială nr._/2013 aflată la fila 16 din dosar și intimata prin reprezentant P. M. L. cu împuternicire aflată la fila 45 din dosar, lipsă fiind intimata S.C. M. T. Logistic S.R.L.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează că recurenta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Recurenta, prin avocat, solicită să i se comunice un exemplar al întâmpinării și înscrisurile depuse.

Intimata P. I. I.P.U.R.L., prin avocat, procedează la comunicarea unui exemplar al întâmpinării și al înscrisurilor depuse la dosar apărătorului recurentei.

Recurenta, prin avocat, solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare și înscrisurile anexate acesteia.

Intimata P. I. I.P.U.R.L., prin avocat, arată că nu se opune acestei cereri.

Curtea, dispune lăsarea cauzei la ordine pentru a da posibilitate apărătorului recurentei să lectureze întâmpinarea.

La a doua strigare a cauzei au răspuns recurenta prin avocat S. T. cu împuternicire avocațială nr._/2013 aflată la fila 16 din dosar și intimata prin reprezentant P. M. L. cu împuternicire aflată la fila 45 din dosar, lipsă fiind intimata S.C. M. T. Logistic S.R.L.

Recurenta, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Intimata P. I. I.P.U.R.L., prin avocat, de asemenea, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta, prin avocat, arată că, în principal, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în tot a Încheierii atacate ca fiind nelegală și netemeinică, și pe cale de consecință admiterea cererii de recuzare a administratorului judiciar P. I. I.P.U.R.L. Solicită a se observa că deși a învederat prin cererea introductivă că administratorul judiciar este în stare de incompatibilitate și a invocat disp. art.29 din O.U.G. nr.86/2006, instanța de fond prin încheierea atacată a analizat situația de fapt raportat la disp. art.28 din O.U.G. nr.86/2006. Învederează faptul că între societatea recurentă și intimata S.C. M. T. LOGISTIC S.R.L. au existat relații contractuale, iar datorită faptului că partea pe care o reprezintă nu și-a achitat o parte din servicii a primit o invitație la conciliere semnată de Cabinet de Avocat L. P., cu sediul în București, . că ulterior S.C. M. T. LOGISTIC a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței prin care a solicitat desemnarea ca administrator judiciar a P. I. I.P.U.R.L., cu sediul în București, . a fost admisă în respectivul dosar. Față de identitatea de sedii între cele două forme de organizare, a efectuat demersuri și a constatat că practic cele două forme de organizare sunt reprezentate de una și aceeași persoană, respectiv d-na L. P.. Astfel, consideră că starea de incompatibilitate rezultă tocmai din această dublă calitate a d-nei L. P., atât de reprezentant al administratorului judiciar, cât și de apărător convențional care a reprezentant creditoarea în procedura prealabilă. Totodată, apreciază că desemnarea ca administrator judiciar a P. I. I.P.U.R.L. în prezenta cauză reprezintă și o încălcare a principiului independenței care reglementează conduita practicianului în insolvență. De asemenea, consideră că este evident că, în calitate de avocat al creditoarei, d-na L. P. a influențat acest creditor în vederea desemnării a P. I. I.P.U.R.L. și ca administrator judiciar în prezenta cauză. Pentru toate aceste considerente și cele expuse pe larg prin motivele de recurs, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimata P. I. I.P.U.R.L., prin reprezentant, solicită respingerea recursului pentru considerentele expuse pe larg prin întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov Secția Civilă sub nr._ la data de 19.06.2013 debitoarea . SRL prin administrator M. C. a formulat cerere de recuzare a administratorului judiciar P. I. IPURL, arătând, următoarele:

Administratorul judiciar se afla in stare de incompatibilitate, fiind una si aceeași persoana cu titularul cabinetului de avocatura care a reprezentat interesele creditoarei . SRL, la cererea căreia s-a deschis procedura insolventei fata de debitoare, astfel că incidente disp.art.29 lit.b din OG 86/2006

Desemnarea ca administrator judiciar a P. I. IPURL incalca principiul independentei prevăzut de art.3 lit.a) din Codul privind conduita etica profesionala si disciplina a UNPIR.

Administratorul judiciar se afla in conflict de interese, ceea ce afectează activitatea debitoarei, prin refuzul de a achita cheltuielile curente, desi exista fonduri disponibile. Atitudinea părtinitoare a administratorului judiciar rezulta si din faptul ca acesta a respins toate creanțele, mai puțin pe cea formulata de creditorul M. T. Logistic SRL si creditorul bugetar.

Prin Încheierea din 03.09.2013 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul Ilfov – Secția Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare, reținând, în esență, următoarele:

Prin sentința civila nr.1289/21.05.2013 pronunțata in dosarul_ 13 Tribunalul Ilfov a dispus deschiderea procedurii insolventei fata de debitoarea . SRL, la cererea creditoarei M. T. LOGISTIC SRL, fiind numit administrator judiciar P. I. IPURL.

Nu sunt incidente disp.art.27 pct.1-6 sau 8-9 din Codul de procedura, dispoziții care ar fi atras obligația de abținere a administratorului, potrivit art.29 lit.b din OG 86/2006 si care trebuiesc coroborate cu art.28 din OG 86/2006, ce interzic desemnarea ca administrator/lichidator judiciar a aceluia care a avut calitatea de avocat/consilier juridic/expert, etc. a debitorului fata de care s-a deschis procedura insolventei nu si a creditorului, cum e in speța de fata.

In ceea ce privește susținerile potrivit cărora a fost incalcat principiul independentei, instanța a retinut ca nu s-a făcut dovada vreunor imixtiuni in activitatea administratorului judiciar din partea creditorului majoritar.

Susținerile privind conflictul de interese nu pot fi avute in vedere, in condițiile in care nu s-a făcut vreo dovada vreunei legaturi de cauzalitate intre masurile dispuse de administratorul judiciar si interesul acestuia.

Masurile luate de administratorului judiciar pot fi supuse atenției, prin contestație, judecătorului sindic, partea având la indemna mijlocul procedural prevăzut de art.21 din Legea 85/2006. Pentru neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa a atribuțiilor de către administratorul judiciar, se poate solicita inlocuirea acestuia potrivit art.ll din Legea 85/2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea . SRL prin administrator special M. C., solicitând, în principal, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea încheierii atacate și admiterea cererii de recuzare.

În motivarea recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele:

Încheierea este sumar motivată și conține considerente străine de cauză, instanța încălcând principiul disponibilității.

Prin cerere s-a invocat ca temei juridic și dispozițiile art. 29 din OUG 86/2006, iar instanța a analizat cererea din perspectiva art. 28 din OUG 86/2006.

Prin cerere s-a susținut influențarea creditorului majoritar de către administratorul judiciar cu privire la numirea și confirmarea sa în dosarul de insolvență, iar instanța de fond a reținut că nu sunt s-a făcut dovada vreunor imixtiuni în activitatea administratorului judiciar din partea creditorului majoritar.

Administratorul judiciar se află în stare de incompatibilitate, reprezentantul legal al acestuia fiind aceeași persoană cu titularul cabinetului de avocatură care a reprezentat interesele creditoarei . SRL, respectiv doamna L. P.. Această situație de fapt a fost recunoscută la termenul din 03.09.2013 de către avocat L. P..

Desemnarea ca administrator a P. I. IPURL încalcă principiul independenței, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 3 lit. a, art. 4 și art. 5 alin. 1 din Codul privind Conduita Etică profesională și disciplină al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România.

Se prezumă a fi încălcată independența în situația în care membrul UNPIR, angajat, un colaborator al său, soțul (soția) sau o rudă ori afin până la gradul III se află, simultan sau succesiv, în raporturi juridice susceptibile de a influența creditorul sau creditorii ce pot decide numirea sa în calitate de administrator judiciar sau lichidator. În calitate de avocat al creditoarei, doamna M. L. P. a influențat în mod decisiv desemnarea ca administrator judiciar a P. I. IPURL.

Administratorul judiciar se află în conflict de interese, are atitudine părtinitoare și a dispus măsuri care afectează activitatea debitoarei.

Raportat la prevederile art. 3 d) și art. 11 din Codul privind Conduita Etică profesională și disciplină al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, art. 29 lit. a) din OUG nr. 86/2006 și la situația de fapt rezultă că sunt îndeplinite condițiile pentru recuzarea administratorului judiciar.

Administratorul judiciar a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Asupra recursului:

Referitor la motivarea hotărârii, Curtea reține că obligația de motivare a unei hotărâri implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României și hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza G. c. României).

Prima instanță a analizat pe fond cererea și motivele invocate în cuprinsul acesteia, sintetizându-și concluziile și menționând argumentele de fapt și de drept pe baza cărora a apreciat că se impune admiterea cererii.

Nu se poate reține susținerea recurentei în sensul că instanța a analizat cererea din perspectiva art. 28 din OUG 86/2006, fără a fi avute în vedere și dispozițiile art. 29 din OUG 86/2006. Astfel, în considerentele încheierii atacate prima instanță a arătat că dispozițiile art.29 lit.b din OG 86/2006 trebuie coroborate cu dispozițiile art.28 din OG 86/2006.

Nefondat se susține de către recurentă încălcarea de către instanța de fond a principiului disponibilității, din cuprinsul hotărârii rezultând că aceasta s-a pronunțat în limitele învestirii și exclusiv asupra motivelor invocate prin cerere.

Referitor la cererea de „recuzare”, Curtea arată că nu există norme exprese care să reglementeze posibilitatea ca un creditor în procedura insolvenței să recuze administratorul judiciar, o astfel de cerere fiind inadmisibilă.

Astfel, Legea nr. 85/2006 nu conține norme privind recuzarea administratorului judiciar.

De asemenea, în codul de procedură civilă (art. 24-36), normele de drept comun privind incompatibilitatea, abținerea și recuzarea se referă la judecători, procurori, magistrați asistenți și grefieri, în plus, art. 204 C.pr.civ. prevăzând și posibilitatea recuzării experților.

În art. 29 din OUG nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență se reglementează obligația practicianului de a se abține dacă se află în stare de incompatibilitate profesională sau conflict de interese, astfel cum sunt acestea definite în Statut și în Codul de etică profesională, ori se află în unul dintre cazurile prevăzute la art. 27 din Codul de procedură civilă, cu excepția celui prevăzut la art. 27 pct.7.

În considerentele încheierii atacate judecătorul sindic a reținut, în mod corect, faptul că pentru neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa a atribuțiilor, se poate solicita inlocuirea administratorului judiciar.

Astfel, prin cererea formulată în cauză ( întemeiată și pe dispozițiile art. 11 din Legea nr. 85/2006 care reglementează principalele atribuții ale judecătorului sindic), debitoarea a invocat motive de înlocuire a administratorului judiciar, sesizând judecătorul sindic cu privire la existența unui caz de incompatibilitate, încălcarea principiului independenței, precum și existența unui conflict de interese.

Din motivarea în fapt și în drept a cererii rezultă că debitoarea prin administrator special urmărește înlocuirea administratorului judiciar (fapt care presupunea verificarea de către judecătorul sindic și a calității procesuale active în formularea unei astfel de cereri), însă, măsura putea fi dispusă și din oficiu de către instanță.

Potrivit prevederilor art. 22 alin.2 din Legea nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice, iar art. 11 alin.1 lit.c din lege prevede ca atribuție a judecătorului sindic - înlocuirea, pentru motive temeinice, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului.

În sfera motivelor temeinice pentru înlocuirea administratorului judiciar intră situațiile invocate prin cererea de „recuzare”.

Nu în ultimul rând, în mod corect judecătorul sindic a reținut că masurile dispuse de administratorul judiciar pot fi contestate potrivit prevederilor art.21 din Legea 85/2006.

Pentru aceste considerente, Curtea nu va analiza pe fond motivele de recurs referitoare la motivele de „recuzare” a administratorului judiciar.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta S.C. I. S. CONSTRUCTIONS S.R.L., împotriva Încheierii din 16.09.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele P. I. I.P.U.R.L. și S.C. M. T. LOGISTIC S.R.L.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.03.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,

L. C. G. B. FlorescuDumitru V.

GREFIER,

F. D.

Red.Jud.L.C.

Fond: Tribunalul Ilfov Secția Civilă

Președinte: S. F. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 676/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI