Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1803/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1803/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 5798/3/2010/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2254/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
…..
DECIZIA CIVILĂ Nr.1803
Ședința publică de la data de 22 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - I. C.
JUDECĂTOR - A. P.
JUDECĂTOR - I. G.
GREFIER - M. I.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV împotriva Sentinței civile nr.6409/26.06.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. M. R., P. C., C. E., L. I., C. L. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații P. M. R. și P. C. prin avocat M. C. cu delegație la fila 53 din dosar și intimata C. L. D. prin avocat F. L. cu delegație la fila 26 din dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-au restituit dovezile de citare ale intimaților P. M. R., P. C. și L. I. cu mențiunea destinatar mutat de la adresă, precum și faptul că intimata C. L. D. a depus la dosar întâmpinare.
Curtea în ceea ce îi privește pe intimații P. M. R. și P. C. constată că s-a prezentat apărătorul acestora astfel că procedura de citare cu acești este legal îndeplinită, iar în ceea ce o privește pe intimata L. I. având în vedere că a fost citată la domiciliul indicat în dosarul de fond și nu s-a comunicat schimbarea domiciliului face aplicarea dispozițiilor art.98 C.p.c. și apreciază procedura legal îndeplinită.
Curtea acordă părților prezente cuvântul pe cereri prealabile și pe excepții.
Intimata C. L. D. prin avocat, arată că nu mai susține excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare și că alte cereri nu are de formulat sau probe de solicitat.
Intimații P. M. R. și P. C. prin avocat, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata C. L. D. prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul București ca fiind temeinică și legală. În combaterea recursului solicită să se aibă în vedere faptul că în mod corect a reținut Tribunalul București că această intimată nu a efectuat niciun act de administrare, s-a depus la dosar contractul de muncă din care rezultă clar că a efectuat doar activitatea de medic și când a dat specimen de semnătură i s-a spus că este pentru analizele medicale și nu pentru funcția de administrator.
În concluzie, solicită să se constate că argumentele sentinței sunt legale și corespund probelor administrate cauzei. Cu privire la cheltuielile de judecată, solicită să se ia act că vor fi solicitate pe cale separată.
Intimații P. M. R. și P. C. prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul București ca fiind temeinică și legală. În combaterea recursului, arată că pârâții P. au încetat orice legătură cu societatea din anul 2009, iar pârâta C. a fost asociat doar în anul 2006 pentru o scurtă perioadă de timp. Arată că aspectele invocate în recurs, sunt la modul general și nu precizează pentru ce perioadă se referă, iar dacă este vorba de anul 2010, ar trebui să se arate concret care au fost faptele imputabile pentru deschiderea procedurii insolvenței. Mai arată că, anterior cesionării societății, în urma controlului efectuat de ANAF nu au rezultat nereguli. Mai mult, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâții P. au creditat firma, bani pe care nu i-au recuperat și nu s-au înscris la masa credală, aceștia au depus toate eforturile pentru funcționarea societății.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Curtea, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă la data de 19.01.2012, sub nr._, reclamanta Direcția G. a Finanțelor Publice Ilfov, în calitate de creditor în procedura de insolvență a debitorului S.C. „RCR Consulting” SRL a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale, în condițiile în care lichidatorul judiciar nu a promovat o asemenea cerere.
Cererea pentru atragerea răspunderii patrimoniale a fost îndreptată împotriva pârâților P. C. și C. E. în baza art.138 lit. c și d din Legea nr.85/ 2006.
În motivare reclamantul arată: „că societatea figurează în tabelul creditorilor cu un debit de 738.707,94 lei, stabilit conform declarațiilor de creanța. Aceasta suma reprezintă obligații ale societății către bugetul de stat, ce nu au fost achitate pe perioada funcționarii acesteia și datorii către ceilalți creditori motiv pentru care consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege anterior menționat, deoarece, conform art.21 din Legea nr.85/2006debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Învederează instanței că, societatea debitoare a înregistrat pierderi și cu toate acestea până la data dizolvării de drept a acesteia, pârâții nu au depus cerere de deschidere a procedurii, ci a continuat activitatea având în vedere interesul personal.
De altfel, dezinteresul administratorilor față de buna desfășurare a activității economice a societății, este evident, având în vedere că a fost declanșată procedura de dizolvare de către Registrul Comerțului pentru nepreschimbarea certificatului de înmatriculare și nedepunerea bilanțurilor contabile. Aceasta pasivitate a administratorilor a dus în final la creșterea pasivului societății, fapt ce a prejudiciat instituția noastră, bugetul statului neîncasând impozitele și taxele la care era îndrituit conform legii.
Indiferent de cauza instalării stării de insolvență, administratorul avea obligația fie de a efectua o infuzie de capital pentru redresarea economică, fie de a aplica prevederile art.27 din Legea nr.85/2006 și anume de a se adresa instanței cu o cerere pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Având în vedere că pârâții nu s-au conformat prevederilor legale consideră că acesta, în interes personal, a continuat o activitate care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plați și solicitam instanței să oblige pârâții sa răspundă cu bunurile proprii pentru creanța înscrisă în tabloul de creanțe, până la stingerea acesteia.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societății ajunse în încetare de plați așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea 85/2006 este o răspundere specială, care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitorului.
Prevederile art.138 nu conțin în mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunse în încetare de plăți; „această omisiune nu este întâmplătoare, ci vine să sublinieze regimul agravat al răspunderii acestor membri ai organelor de conducere”.
În aceeași interpretare, „modul de formulare, în textul legii, a faptelor care atrag răspunderea membrilor organelor de conducere elimină posibilitatea absentei culpei subliniind dimpotrivă, vinovăția acestor membri, intenția și culpa propriu-zisă”.
Se solicită să se observe faptul că debitoarea nu a depus bilanțurile contabile, declarațiile lunare, precum și celelalte documentele contabile. Acest aspect demonstrează că pârâtul nu a respectat prevederile legii contabilității, care obliga societățile comerciale să țină contabilitatea conform Legii nr.82/1991 și să facă raportările economico-financiare la termenele și în condițiile prevăzute de aceasta.
Pe timpul desfășurării procedurii insolvenței, administratorii societății nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, fapt ce ne duce la concluzia că nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea și că a făcut să dispară documentele contabile ce refuză să le pună la dispoziția lichidatorului judiciar.
Foștilor administratori ai debitoarei le sunt aplicabile dispozițiile art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006, întrucât conform art.10 alin.1 din Legea contabilității, răspunderea pentru organizarea și conducerea activității revine administratorului. Faptul că instituția, în calitate sa de creditor, este în situația imposibilității recuperării sumei cu care s-a înscris la masa credală, constituie o premisă absolut suficientă pentru a determina instanța de judecată să oblige persoana responsabilă la plată.
În acest sens, se subliniază reaua-credință de care au dat dovada administratorii debitoarei în exercitarea atribuțiilor, atunci când a condus societatea spre o incapacitate de plata de natura a prejudicia creditorii.
Având în vedere că potrivit art.72 din Legea 31/1990 rep. obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoarela mandattrebuie să fie avute în vedere și dispozițiile art.1540 cod civil, potrivit cărora mandatarul este răspunzător nu numai pentru doi și culpa comisă în executarea mandatului. Conform art.374 cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins în actul constitutiv (art.5) sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în registrul comerțului. Acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea. Dispoziția art.35 al.3-4 din legea 31/1954 prevede că faptele ilicite săvârșite de organele persoanei juridice obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul executării funcției lor. Natura răspunderii va fi determinată de sursa obligației încălcate sau neîndeplinite, în unele cazuri va fi o răspundere civilă contractuală, iar în altele va fi o răspundere civilă delictuală. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit și față de persoana juridică și terți. Potrivit principiilor dreptului civil, ca regulă generală, pentru a solicita răspunderea civila a unei persoane este necesar să se dovedească raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a persoanei respective și prejudiciul cauzat. În cazul răspunderii contractuale, culpa este prezumată potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 din legea 85/2006.
În conformitate cu art.1080 cod civil coroborat cu art.1600 cod civil, devine operativ criteriul obiectiv care presupune compararea activității administratorului debitoarei cu activitatea unei persoane diligente care își subordonează masurile luate exigentelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Faptele enumerate de art.138 atrag răspunderea civilă delictuală specială a conducătorilor societății pentru plata pasivului acesteia doar dacă au contribuit la starea de insolvență a societății și este o stare de fapt care se asociază cu acțiunea sau omisiunea delictuoasă a conducătorilor ei pentru a fundamenta răspunderea lor pentru pasivul societății.
Din formularea textului rezultă că sunt răspunzători pecuniar, în temeiul art.138, membrii organelor de conducere „care au cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate la lit. a-g. Expresia sugerează în primul rând existenta raportului de cauzalitate între fapta personală și prejudiciul suferit de averea debitorului și consecutiv de creditori, dar totodată și aplicarea textului chiar și în situația în care fapta a constituit numai o condiție favorabila pentru realizarea efectului.
DGFP Ilfov a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către Tribunalul București a faptului ca debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.
Având în vedere că pârâții, în exercitarea funcției de administratori cu puteri nelimitate, au încălcat dispozițiile legale imperative, prin aceasta contribuind în mod nemijlocit la inducerea falimentului debitoarei, în conformitate cu dispozițiile art.138 lit. c și d din Legea 85/2006, se solicită să fie angajată răspunderea patrimonială a acestuia.”
La data de 11.04.2012 reclamantul a completat acțiunea în sensul chemării în judecată și a pârâților L. I. și C. L. D., în temeiul acelorași articole de lege și motivări.
Pârâții P. C. și P. R., au depus întâmpinare prin care solicită respingerea cererii formulate, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente: „în fapt, arătă că niciuna dintre persoanele invocate de reclamantă în calitate de pârâtă nu mai dețin calitatea de Administrator al societății aflate în insolvență, după cum urmează: Doamna C. E. nu a avut niciodată calitate de administrator al societății, dumneaei a deținut doar calitatea de asociat în cadrul societății până în anul 2006, când și-a cesionat părțile sociale și a întrerupt orice legătură cu societatea. În intervalul în care a activat în societate, susnumita nu a angajat niciun raport juridic cu terții și nu a întocmit / semnat niciun înscris care să angajeze / prejudicieze societatea.
P. R.-M., deși am avut calitatea de asociat și administrator al societății, nu m-am ocupat personal de operațiunile juridice ale acesteia. Totodată, arată că din data de 26.10.2009 a fost revocată din funcție împreună cu ceilalți administratori, în locul nostru fiind numite doamnele L. I. și C. L.-D., care de la acel moment au exercitat toate atribuțiile aferente calității de administrator în societate.
P. C., arătă că a deținut funcția de asociat și administrator al societății până în 26.10.2009, când, împreună cu ceilalți coparticipanți, în urma cesionării integrale a părților sociale (intervenite din motive obiective, generate de starea de sănătate precară a subsemnatului materializată într-o epicriză generată de apariția unui neoplasm de colon) a fost revocat din funcție împreună cu ceilalți administratori, în locul nostru fiind numite doamnele L. I. și C. L.-D., situație de fapt și de drept raportat la care, în lipsa raportului prevăzut de art.59 alin.1 din Legea 85/2006, în care să se identifice motivele de fapt care au dus la inducerea societății în stare de insolvență, în speță face dovada că niciunul dintre pârâți nu poate fi ținut de aspectele imputate pe calea prezentei, întrucât de mai mult de doi ani nu mai avem nicio legătură cu aceasta.
Pe fondul cererii, față de motivele de fapt invocate de reclamantă, învederează instanței aspectul că - raportat la persoanele noastre - le apreciază ca fiind total neîntemeiate, în acest sens prezentând următoarele argumente:
Deși în speță se afirmă că au continuat activitatea societății care ducea în mod vădit la încetarea de plăți și au utilizat activele societății în interes personal, precizează că pârâți P. C. și P. R. în repetate rânduri au împrumutat firma cu lichidități pentru acoperirea debitelor restante, în acest introducând suplimentar în societate suma de 267.718 lei, sumă pe care au recuperat-o ulterior doar parțial, la rândul lor rămânând cu drepturi restante neacoperite în cuantum de aproximativ. 120.000 ron.
Mai mult, arată că întrucât Casa de Asigurări de Sănătate cu care se află sub contract în virtutea obiectului de activitate al societății nu acoperea / deconta integral toate sumele aflate sub incidența contractului, după ce au cesionat integral acțiunile au împrumutat societatea cu suma de 20.000 ron (prin Contractul de împrumut încheiat la 30.03._), sumă pe care nu au recuperat-o niciodată și pentru care nici nu au înțeles să solicite restituirea până la momentul prezentei.
Nu în ultimul rând, învederează instanței faptul că în vederea cesionării acțiunilor către numitele L. și C. au solicitat ANAF efectuarea unui control în urma căruia a fost întocmit procesul-verbal din data de 17.09.2009, înscris din conținutul căruia se desprinde aspectul că în urma verificărilor nu au fost identificate nereguli, activitățile de natură financiar-contabilă/ administrativă înregistrate până la acel moment fiind în deplină concordanță cu actele normative în vigoare.
În ceea ce privește afirmația reclamantei în sensul că până la momentul dizolvării de drept a societății, deși aceasta înregistra pierderi subsemnații nu au depus cerere de deschidere a procedurii, arată că susnumita se află în eroare de fapt, pentru două aspecte: în principal, arată că la momentul deschiderii procedurii pârâții nu mai dețineau nicio calitate în societate de mai mult de doi ani, deci o eventuală culpă în sensul celor arătate ar trebui să se regăsească nu în sarcina lor, ci în aceea a celor două administratore legitimate din data de 26.10.2009, L. I. și C. L. D.. În al doilea rând, arată că observând portalul instanțelor au constatat că în dosarul_ 10, la data de 04.02.2010 instanța se pronunță în sensul că „admite cererea formulată de debitorul . în temeiul art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței deschide procedura generală împotriva debitorului, situație de fapt care atestă - în opinia noastră - atât eroarea în care află reclamanta, cât și netemeinicia afirmațiilor efectuate de aceasta în susținerea cauzei deduse judecății.
În ceea ce privește prezumția exprimată de reclamantă privitor la faptul că nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea întrucât pe timpul desfășurării procedurii insolvenței administratorii nu au depus la dosarul cauzei actele prevăzute de art.28 alin.1 din Legea 85/2006, arată că nu sunt răspunzători de situația creată, întrucât toate înscrisurile/situațiile/mențiunile prezentate în conținutul art.28 alin.1 din Legea susmenționată erau în sarcina administratorului aflat în exercitarea atribuțiilor la momentul deschiderii procedurii, la acel moment niciunul dintre noi nemaiavând legături juridice cu societatea și, pe cale de consecință, nici calificarea de a întocmi/ obține înscrisurile menționate.
Totuși, cu privire la operațiunile financiar contabile arată că anterior lunii octombrie 2009 toate operațiunile necesare au fost realizate constant, societatea respectându-și atât toate obligațiile de plată către bugetul de stat, cât și toate obligațiile de publicitate aferente acestora, situație raportat la care solicită să se aprecieze acțiunea ca fiind neîntemeiată și, pe cale de consecință, să fie respinsă ca atare.”
În probațiune au depus extras Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și contract de cesiune, extrase de cont, acte contabile.
Pârâta C. L. D. a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii formulate de Direcția G. a Finanțelor Publice a jud. Ilfov.
În motivare arată: „că nu a deținut niciodată calitatea de administrator al S.C. RCR Consulting SRL, având cu societatea debitoare doar relații contractuale de muncă, fiind angajată ca medic în baza unui contract individual de muncă.
Astfel, începând cu luna iunie a anului 2005 a cooperat profesional cu societatea debitoare, în calitate de medic, societatea având deschise sedii secundare (puncte de lucru) în mai multe localități din țară printre care și în Mun. lași, .. 4, demisol, încăperile 17, 18 + 18A, 19, 20, 21, locație în care și-a desfășurat activitatea un laborator medical.
În mod nelegal, fără știință și fără acordul său, s-a dispus prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților S.C. RCR Consulting S.R.L. din data de 26.10.2009, aflată la dosarul cauzei, numirea mea în funcția de administrator cu puteri depline, pe o perioada nedeterminată, până la revocare.
Niciodată nu și-a dat consimțământul pentru a fi numită administrator al S.C. RCR Consulting SRL, nu a semnat niciun act și nu are nicio declarație în acest sens, nu o cunoaște și nu a întâlnit-o niciodată pe doamna avocat Nit N. L. (potrivit ștampilei de avocat aplicata pe Actul constitutiv actualizat al societății debitoare nr.1/ 29.09.2009 aflat la dosarul cauzei), cea care a autentificat Actul constitutiv actualizat al societății.
Or, vă rugăm să constatați și să rețineți faptul că potrivit art.15312 alin.3 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, rep., pentru ca numirea unui administrator să fie valabilă din punct de vedere juridic, persoana numită trebuie să o accepte în mod expres, situație inexistentă în speța de față în ceea ce o privește pe subsemnata.
Menționează faptul că anterior așa-zisei numiri în calitate de administrator, conducerea S.C. RCR Consulting SRL i-a solicitat un specimen de semnătură, în legătura cu relația contractuală de muncă, nicidecum pentru calitatea de administrator sub pretextul că ar fi necesar la Casa de sănătate, de buna-credință, acordând aceasta semnătura.
În același timp, faptul că a fost numită administrator fără știință rezultă chiar din Hotărârea A. a societății debitoare din 26.10.2009, ai cărei semnatari sunt asociații P. M. R., P. C. și P. I. A. și, în calitate de invitat, cea care a fost numita administrator al societății prin art.6 din aceeași hotărâre, doamna L. I. (aceasta devenind totodată și asociatul unic al societății) însă, subsemnata, în așa-zisa calitate de administrator numită prin art.7 din Hotărârea A., nu apar la aceeași rubrica „invitat”, cu cealaltă doamnă administrator numită concomitent.
De asemenea, solicită să se mai rețină și faptul că, pârâta nu a semnat vreodată niciun act în așa-zisa calitate de administrator S.C. RCR Consulting SRL, niciun document de dispoziție în această calitate sau în numele societății, și niciun altfel de înscris. Nu am depus/nu am retras numerar în și din conturile debitoarei.
Precizează faptul că, în calitate de medic, a coordonat activitatea de laborator la punctul de lucru din Iași, sens în care au fost întocmite și semnate toate documentele cu caracter tehnic, comunicate societății debitoare la sediul său principal din B., documente în baza cărora se emiteau facturile fiscale de către beneficiarii serviciilor efectuate pentru încasarea prețului conform convențiilor încheiate cu S.C. „RCR Consulting” SRL, prin administrator L. I..
În al doilea rând, în concepția Legii nr.85/2006 - Legea insolvenței - procedura nu are caracter punitiv, respectiv, ea nu urmărește să îl sancționeze pe debitor aflat în dificultate căruia i s-a aplicat această procedură.
În mod excepțional, Legea insolvenței reglementează o răspundere în cazurile în care, prin faptele lor, anumite persoane „au contribuit” la insolvența debitorului. Această răspundere se angajează numai în cazurile și în condițiile prevăzute de art.137 din Legea nr.64/1995 (art.138 din Legea nr.85/2006).
Răspunderea administratorilor pentru ajungerea societății în încetare de plăti este strict limitată de art.138 din legea insolvenței la săvârșirea faptelor enumerate în acest articol. Această răspundere are o natură juridică delictuală, cu caracter special și trebuie să cuprindă elementele prevăzute de art.998-999 din Cod civil din 1864 (în vigoare la data de 04.02.2010 când s-a dispus în cauza în temeiul art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura „insolventei, deschiderea procedurii generale împotriva debitoarei S.C. RCR Consulting SRL), respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovăția, aceste elemente fiind circumscrise situației speciale avute în vedere de legea falimentului.
Fără a se face dovada săvârșirii acestor fapte și a întrunirii celorlalte elemente prevăzute de lege pentru această răspundere, nu se poate atrage răspunderea membrilor organelor de conducere doar pentru simplul fapt că nu au putut fi acoperite toate creanțele în urma lichidării.
Potrivit dispozițiilor art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006 „judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolventă, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolventă a debitorului” dacă „c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăti”.
În susținerea teoriei potrivit căreia pârâta, în așa-zisa calitate de administrator cu puteri nelimitate, ar fi încălcat aceasta dispoziție legală menționată, reclamanta arată că: societatea debitoare a înregistrat pierderi și cu toate acestea până la data dizolvării de drept a acesteia, pârâții nu au depus cerere de deschidere a procedurii, ci a continuat activitatea având în vedere interesul personal; această pasivitate a administratorilor a dus la final la creșterea pasivului societății (...) și „indiferent de cauza instalării stării de insolventă, administratorul avea obligația (...) de a aplica prevederile art.27 din Legea nr.85/2006 si anume de a se adresa instanței cu o cerere pentru deschiderea procedurii insolvenței; având în vedere că pârâții nu s-au conformat prevederilor legale consideram că acesta, în interes personal, a continuat o activitate care ducea in mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți (...)”.
Se solicită să se observe și să se rețină faptul că toate aceste susțineri ale reclamantei sunt contrazise chiar de actele dosarului de insolvență nr._ 10 aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a VII Civilă și de hotărârea instanței de deschidere a procedurii generale de insolvență.
Astfel, la data de 04.02.2010, Tribunalul București -, Secția a VII a Comerciala, a dispus: „admite cererea formulată de debitorul . în temeiul art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei deschide procedura generală împotriva debitorului”.
Așadar, rezultă fără echivoc faptul că reclamanta se află într-o gravă eroare când face aceste afirmații nefondate, mai sus învederate, în încercarea sa de a dovedi incidența în speța a dispozițiilor art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, în ceea ce o privește pe subsemnata C. L. D..
Conform dispozițiilor art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006 „judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolventa a debitorului" dacă "d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea”.
Prin cererea introdusă, reclamantul Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului Ilfov, nu a arătat împrejurarea de fapt care să ateste că s-a ținut o contabilitate fictivă, că au dispărut unele documente contabile sau că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, fapte imputabile subsemnatei. Or, fără dovedirea săvârșirii faptelor prevăzute în dispozițiile art.138 lit. d din lege, nu poate fi pusă în discuție atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei C. L. D. în baza acestui temei.
Mai mult decât atât, având în vedere faptul că pârâta a fost numită administrator al societății debitoare fără știință și consimțământul său, și nu a semnat/efectuat nici un act de dispoziție, în aceasta calitate sau în numele societății, întrucât nu a avut știința de o asemenea calitate, nu avea cum să efectueze vreo operațiune financiar contabilă sau să nu țină contabilitatea în conformitate cu legea, întrucât aceste atribuții nu au căzut niciodată în sarcina sa, de personal contractual, respectiv medic in baza unui contract individual de munca.
Se mai arată că nici din Rapoartele amănunțite întocmite de către administratorul judiciar asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței societății nu rezultă constatarea existenței săvârșirii de către pârâtă a vreunei fapte prevăzute de dispozițiile art.138 din lege.
Din susținerile reclamantului nu rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.998-999 din Cod civil din 1864 (în vigoare la data de 04.02.2010 când s-a dispus deschiderea procedurii generale împotriva debitoarei S.C. RCR Consulting SRL), pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei, respectiv existența unei fapte ilicite, prin care se încalcă o anumită obligație, săvârșirea cu vinovăție a acestei fapte, ca element subiectiv al răspunderii, existența unui prejudiciu patrimonial, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și capacitatea juridică a celui chemat să răspundă.
Pentru toate aceste motive se solicită respingerea cererii de angajare a răspunderii patrimoniale formulată de Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului Ilfov, ca nefondată și neîntemeiată”.
În probațiune a depus copia contractului de muncă.
A fost administrată proba cu interogatoriul pârâților.
Prin Sentința civilă nr.6409/26.06.2014 pronunțată în dosarul nr.5798/3/ 2010/a1 Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins cererea de angajare a răspunderii ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că în dosarul nr.5798/3/ 2010, la cererea debitorului S.C. „RCR Consulting” SRL s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență, prin încheierea de ședință pronunțată de judecătorul sindic la data de 4.02.2010, care a reținut că societatea se află în stare de insolvență. A fost desemnat administratorul judiciar.
A fost întocmit raportul de activitate în temeiul art.54 din Legea nr.85/2006 în cuprinsul căruia se menționează că au fost predate documentele enumerate la art.28 alin.1 din lege, a fost desemnat administratorul special, au fost notificați creditorii și s-a propus continuarea activității debitoarei.
A fost întocmit tabelul preliminar al obligațiilor debitorului la data de 7.05.2010, împotriva căruia au fost formulate contestații. După soluționarea acestora, la data de 17.11.2010 a fost afișat la ușa instanței tabelul definitiv.
S-a mai reținut că în ședința adunării creditorilor din data de 29.11.2011 creditorii au votat pentru ca președintele comitetului creditorilor să promoveze cererea pentru atragerea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere pentru a se evita împlinirea termenului de prescripție. S-a mai constatat că în perioada de observație a crescut semnificativ pasivul, iar pe de altă parte nu s-a finalizat planul de reorganizare. În cuprinsul raportului de activitate întocmit la 19.01.2012, administratorul judiciar a informat că starea de sănătate a administratorului special s-a agravat, astfel că nu poate fi elaborat un plan de reorganizare în lipsa unor activități. Ca urmare, a propus trecerea la procedura de faliment.
Prin sentința civilă nr.392/19.01.2012 judecătorul sindic a aprobat propunerea și a dispus trecerea la procedura generală de faliment a debitorului.
A fost întocmit tabelul definitiv consolidat al obligațiilor, depus la dosar la data de 8.05.2012.
Au fost inventariate bunurile, evaluate, după care a fost stabilită metoda de valorificare.
La data de 17.10.2013 a fost prezentat raportul asupra fondurilor obținute din vânzare și planul de distribuire a sumelor, raport necontestat de către creditori. Suma încasată prin valorificarea bunurilor a fost de 38.970,71 lei, iar prin distribuirile efectuate au fost acoperite cheltuielile cu onorariului administratorului judiciar și cele de procedură, fără a fi achitate creanțele înscrise în tabel.
A fost întocmit raportul final de activitate la data de 17.10.2013, s-a constatat că a fost promovată acțiunea pentru atragerea răspunderii patrimoniale în baza art.138, raportul final a fost comunicat creditorilor, s-au luat măsurile necesare arhivării documentelor debitorului, a fost întocmit bilanțul de lichidare.
În ceea ce privește cererea creditorului, instanța a constatat că nu s-a făcut dovada susținerilor sale.
S-a arătat că răspunderea reglementată de Legea nr.85/2006 este de natură delictuală și pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ., respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Pentru aplicarea art.138 lit. c creditorul trebuie să explice în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de pârâți în interes personal și care ar fi dus în mod inevitabil debitorul la încetarea de plăți, nefiind suficiente argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu s-a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 și s-a continuat desfășurarea activității ar fi suficient pentru atragerea răspunderii în temeiul acestui text de lege.
S-a mai indicat că procedura de insolvență a fost deschisă la cererea debitorului S.C. „RCR Consulting” SRL care a arătat că societatea se află în stare de insolvență.
Așadar, nu a fost găsită ca întemeiată afirmația reclamantului în sensul că pârâții nu ar fi depus cererea de deschidere a procedurii atunci când au constatat apariția stării de insolvență.
Apoi, s-a mai adăugat că fapta omisivă a pârâților privind neformularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței nu reprezintă o faptă care să fi cauzat starea de insolvență, fiind ulterioară apariției insolvenței. Nu s-au prezentat probe din care să rezulte folosul propriu al vreunuia dintre pârâți în continuarea activității societății, atât timp cât desfășurarea activității unei societăți este prezumată a fi în interesul societății și nu al administratorului. Încălcarea articolului 27 din lege este incriminată potrivit art.143 din aceeași lege și nu potrivit art.138.
Sub aspectul faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006 s-a reținut că textul de lege cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se referă la ținerea unei contabilități fictive și dispariția unor documente contabile, iar cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d a art.138 din lege se referă la faptul că nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea.
Cât privește evidența contabilă, s-a constatat că aceasta a fost predată lichidatorului, așa cum s-a menționat în rapoartele de activitate, astfel că s-a reținut că în mod eronat susține reclamantul că se aplică prevederile art.138 lit. d din lege pârâților dat fiind că nu s-a reușit recuperarea sumelor datorate de către debitor la bugetul de stat.
Justificarea folosită de reclamantă, în susținerea faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit. d, respectiv aceea că nu a reușit să-și recupereze creanța nu poate fi echivalată cu proba neținerii contabilității, a sustragerii sau a distrugerii acestor documente, iar pe de altă parte, din actele existente în dosarul de faliment, respectiv rapoarte întocmite de lichidatorul judiciar nu rezultă caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă.
S-a mai adăugat că pentru a se putea dispune atragerea răspunderii unei persoane și obligarea acesteia la suportarea pasivului unei societăți ajunse în insolvență nu este suficient să se fi dovedit săvârșirea uneia din faptele prevăzute de lege și prejudiciul suferit de creditori, fiind necesar să fie dovedită existența legăturii de cauzalitate dintre aceste elemente.
Chiar dacă s-ar prezuma că raportat la obligația pe care o aveau, potrivit dispozițiilor art.10 alin.1 din Legea nr.82/1991, administratorii sociali se fac vinovați de neținerea contabilității în conformitate cu legea, în speță nu există nici o probă sau un indiciu măcar pentru a prezuma și că ajungerea debitoarei în stare de insolvență ar fi fost cauzată de această împrejurare.
A indicat tribunalul că în absența legăturii de cauzalitate între fapta imputată și prejudiciul produs creditorilor nu se poate dispune atragerea răspunderii foștilor administratori sociali pentru o parte din pasivul debitoarei și anume, aceea reprezentând creanța neacoperită, întrucât legătura de cauzalitate este un element esențial al răspunderii instituite în sarcina celor ce se fac vinovați într-un fel sau altul, de ajungerea societății în stare de insolvență.
Reclamantul a expus motivele cererii sale la modul general, fără a indica pentru fiecare pârât în parte faptele pe care consideră că le-ar fi săvârșit de natură să atragă răspunderea în temeiul art.138.
Din înscrisurile prezentate, respectiv extrase emise de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București s-a reținut că pârâții P. R. M. și P. C. au fost revocați din funcție la data de 26.10.2009, dată la care au fost numite în calitate de administrator pârâtele L. I. și C. L. D.. Din anul 2009 pârâta L. I. devine asociat unic așa cum rezultă din contractul de cesiune nr.1/29.09.2009 (fila 22).
Pârâții P. R. M. și P. C. au mai făcut dovada faptului, prin extrasele de cont prezentate (filele 27-52), că au creditat societatea în vederea bunei desfășurări a activității, probă care infirmă susținerea conform căreia ar fi continuat activitatea societății în interesul lor personal.
A mai fost depus la fila 55 procesul verbal încheiat la 17.09.2009 de către Direcția G. a Finanțelor Publice a jud. Ilfov ca urmare a inspecției fiscale efectuate privind modul de desfășurare a activității, iar în urma controlului efectuat nu au fost sesizate nereguli.
În ceea ce o privește pe pârâta C. L. D., s-a constatat că aceasta a prezentat contractul de muncă (fila 95) rezultând că, în calitatea sa de medic microbiolog, a desfășurat activitate având ca obiect analize medicale, iar în ceea ce privește îndeplinirea funcției de administrator al societății nu a fost administrată nici o probă din care să rezulte că a exercitat efectiv această funcție, că a luat hotărâri sau a semnat acte privind administrarea societății.
În consecință, judecătorul sindic a respins cererea formulată de creditorul Direcția G. a Finanțelor Publice Ilfov ca neîntemeiată.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 28 august 2014, a declarat recurs creditoarea, cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă, la data de 11 septembrie 2014.
Prin cererea de recurs creditoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov, solicită modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâților și obligarea acestora la suportare pasivului societății debitoare, în baza art.138 lit. d din Legea nr.85/2006.
În motivare se arată că mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora precum și a dobânzilor și penalizărilor de întârziere aferente, constituind cu siguranță unul dintre motivele pentru care debitoarea a ajuns în încetarea de plăți.
Referitor la condițiile cerute de legea specială pentru atragerea răspunderii, opinează recurenta – reclamantă, că a făcut dovada existenței prejudiciului, faptei, vinovăției și legăturii de cauzalitate între acestea fapte și starea de insolvență.
Astfel, referitor la prejudiciu, se arată că existența unui prejudiciu cert cauzat instituției de către pârâți s-a stabilit cu prisosință în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciară, prin întocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.
În ceea ce privește fapta ilicită se învederează că legiuitorul a instituit obligația ținerii contabilității în partidă dublă și obligația depunerii unui exemplar din bilanțul anual și din raportarea semestrială la organele fiscale, tocmai pentru a exista posibilitatea controlului activității contabile. Prin nedepunerea documentelor contabile prevăzută de lege se încalcă în mod flagrant prevederile legale, existând posibilitatea prejudicierii bugetului de stat.
Din cele expuse, recurenta apreciază că rezultă în mod clar că societatea debitoare, prin administratorii și asociații acesteia, nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale, fiind astfel îndeplinită condiția esențială prevăzută expres de art.138 lit. d din lege.
În ceea ce privește aspectul culpei, recurenta – creditoare apreciază că aceasta are sorginte delictuală (izvorând din nerespectarea obligațiilor legale) cât și contractuală (izvorâtă din contractul de mandat pe care reprezentanții societății îl încheie cu societatea), primând în acest caz calitatea de mandatar a reprezentanților.
Referitor la raportul de cauzalitate se arată că acesta privește relația dintre fapta, respectiv activitatea defectuoasă realizată de pârâți, care s-a repercutat asupra rezultatelor economice ale societății, determinând în final starea de insolvență a acesteia.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.299 și urm. C.pr.civ., Legea nr.85/2006.
Cererea de recurs este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La data de 17 octombrie 2014, prin serviciul Registratură, s-a depus la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimata – pârâtă C. L. D., prin care s-a invocat excepția nulității recursului în raport de prevederile art.3021 alin.1 lit. c coroborat cu art.306 alin.3 C.pr.civ., iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.
În susținerea excepției nulității se arată, în esență, că recurenta nu critică hotărârea instanței de fond ci se rezumă la a relua motivele expuse prin cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, respectiv neținerea contabilității și ocolirea plății creanțelor bugetare prin această metodă.
Referitor la legalitatea hotărârii instanței de fond se subliniază că, recurentul, atât la fond cât și în recurs nu individualizează persoana care se face vinovată de faptele pe care acesta le susține.
Pe fondul recursului intimata – pârâtă arată că fiind numită administrator fără știința și consimțământul său și că nu a semnat/efectuat nici un act de dispoziție în această calitate sau în numele societății, întrucât nu avea știință de o asemenea calitate, nu avea cum să efectueze operațiuni financiar – contabile or să țină contabilitatea în conformitate cu legea.
Se mi adaugă că din susținerile recurentei nu rezultă îndeplinirea condițiilor art.998 – 999 C.civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei, respectiv existența unei fapte ilicite prin care să se încalce vreo anumită obligație, săvârșirea cu vinovăție a faptei, ca element subiectiv al răspunderii, existența unui prejudiciu patrimonial, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și capacitatea juridică a celui chemat să răspundă.
În drept au fost invocate prevederile art.115 și urm. C.pr.civ.
Intimații – pârâți P. C. și P. R. M. nu au formulat întâmpinare însă au fost reprezentanți în fața instanței de recurs.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Intimata – pârâtă C. L. D., prin avocat, a precizat în ședință publică că nu mai înțelege să susțină excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate de recurenta - creditoare, în considerarea dispozițiilor art.304 pct.9 și art.3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
În primul rând Curtea notează că deși prin cererea de chemare în judecată recurenta – reclamantă a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a intimaților – pârâți în temeiul art.138 lit. c și lit. d din Legea nr.85/2006, prin cererea de recurs a fost criticată soluția numai sub aspectul respingerii cererii în temeiul art.138 lit. d, fiind astfel conturate limitele investirii instanței de recurs.
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpă), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
În privința faptei reglementată de dispozițiile art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/ 2006, Curtea apreciază că neîntocmirea evidențelor contabile este de natură a face imposibilă stabilirea fenomenelor negative care au declanșat în final procedura insolvenței, și în nici un caz nu este de natură a dovedi în concret săvârșirea faptei prevăzută de lit. d. Aserțiunile recurentei, constând în prezumții simple, nesusținute de nici o probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
De asemenea, angajarea răspunderii în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006 nu poate constitui o sancțiune pentru atitudinea procesuală a intimaților - pârâți sau pentru refuzul de colaborare al acestora cu lichidatorul judiciar, împrejurări oricum ulterioare intrării în insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimaților - pârâți săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, cu observarea prevederilor art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV împotriva Sentinței civile nr.6409/26.06.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. M. R., P. C., C. E., L. I., C. L. D., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 Octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. C. A. P. I. G.
GREFIER
M. I.
Red. Jud. I.C./ Tehnored. I.C./M.I.
2 ex/
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Judecător fond – A. B.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 341/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie. Decizia nr. 759/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
