Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1237/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1237/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 34927/3/2012/a1

Dosar nr._ (Număr în format vechi 632/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1237/2014

Ședința publică de la 26 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M.-SPERANȚA C.

JUDECĂTOR G. G.

JUDECĂTOR I. P.

GREFIER C. L.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta reclamantă F. I. SPRL LICHIDATOR JUDICIAR AL SIB REAL SECURITY SRL împotriva Sentinței civile nr._/25.11.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul pârât M. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au fost prezente.

Procedura de citare nelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței lipsa de procedură cu intimatul pârât, dovada de citare întorcându-se cu mențiunea destinatar mutat.

Curtea față de lipsa de procedură cu intimatul pârât face aplicarea dispozițiilor art. 98 Cod de procedură civilă și constată procedura legal îndeplinită. Constată că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin 2 Cod de procedură civilă, astfel că reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 1007 din 25.11.2013 Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă a respins cererea formulată de reclamantul F. I. SPRL în contradictoriu cu pârâtul M. C., ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în speță nu sunt incidente disp.art. 138 lit. d din lege, textul de lege referindu-se la registrele contabile și situațiile financiare anuale, care trebuie să reflecte întreaga activitate a societății și nu vizează nedepunerea diverselor raportări contabile, care sunt supuse unor sancțiuni distincte și care în nici un caz nu pot favoriza ajungerea societății în stare de insolvență.

Împrejurarea că debitoarea, prin reprezentantul său, nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe .

Pentru această faptă administratorul statutar poate fi sancționat în condițiile art. 147 și nu în condițiile art. 138, fapta neputând fi încadrată ca o cauză a stării de insolvență.

A mai arătat instanța de fond faptul că pârâtul M. C. nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.

Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată, în baza art. 138 din lege, părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art. 1169 Cod Civil, iar în cauză lichidatorul judiciar nu probează în nici un fel că pârâtul M. C. a săvârșit fapte de natura celor enumerate în textul de lege, care ar fi cauzat starea de insolvență a . SRL.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs lichidatorul judiciar al debitoarei SIB REAL SECURITY SRL, F. I. SPRL, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V a Civilă, sub nr._, din 12.03.2014.

Recurentul a susținut că în cauză sunt îndeplinite cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale, potrivit dispozițiilor art. 138 Cod civil, legătura de cauzalitate din fapta ilicită și prejudiciu constituind o condiție ce a condus la deschiderea procedurii insolvenței în forma simplificată împotriva debitoarei SIB REAL SECURITY SRL.

De asemenea, se poate prezuma prin neprezentarea documentelor contabile că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și că intimatul a produs dispariția unor documente contabile, toate acestea fiind elemente necesare pentru a putea fi atrasă răspunderea patrimonială a intimatului.

În drept, art. 3041 pct. 7 și 9 raportat la art. 312 Cod procedură civilă.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:

Dezvoltarea în fapt a motivelor de recurs nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 Cod procedură civilă, recurentul lichidator judiciar neaducând, practic, nicio critică de nelegalitate hotărârii atacate și neprecizând că hotărârea instanței de fond ar fi nemotivată.

În realitate, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este judicios motivată în fapt și în drept, în sensul dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, soluția adoptată fiind legală și temeinică, lichidatorul judiciar neprobând săvârșirea de către intimatul pârât a faptelor expres prevăzute de art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006 și legătura de cauzalitate dintre pretinsa săvârșire a faptelor și starea de insolvență a debitoarei, în sensul dispozițiilor art. 13 din lege.

De asemenea, contrar celor susținute de către recurent, în mod corect prima instanță a reținut că legea nu instituie o prezumție de vinovăție în sarcina pârâtului administrator statutar al debitoarei, art. 138 din Legea nr.85/2006 făcând vorbire despre cauzarea stării de insolvență, ceea ce implică dovedirea, în condițiile art. 1169 Cod civil, a săvârșirii unei fapte ilicite și a legăturii de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență, ceea ce, în speță, recurentul nu a dovedit, astfel cum corect a reținut judecătorul - sindic.

Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile art. 8 alin1 din Legea nr.85/2006, art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă F. I. SPRL LICHIDATOR JUDICIAR AL SIB REAL SECURITY SRL împotriva Sentinței civile nr._/25.11.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul pârât M. C..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Mai 2014.

Președinte,

M.-SPERANȚA C.

Judecător,

G. G.

Judecător,

I. P.

Grefier,

C. L.

Red.Jud. M.S.C.

6.06.2014

Tehnored.A.A.

2 ex./11.06.2014

Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă

Judecător – sindic: B. A. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1237/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI