Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 895/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 895/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 15946/3/2013/a1
Dosar nr._
(Număr intern 1589/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 895/A/2014
Ședința publică de la 28 octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. B. F.
JUDECĂTOR: M. I. B.-P.
GREFIER: S. I. S.
Pe rol este soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva Sentinței civile nr. 4404 din 29.04.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți G. D. și G. C. I..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că apelanta a solicitat judecarea în lipsa sa, în temeiul art. 223 alin.3 N.C.pr.civ., constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
I. Prin Sentința civilă nr. 4404 din 29.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea AFP Sector 3, în contradictoriu cu pârâții G. D. și G. C. I..
Pentru a pronunța soluția de respingere a cererii de atragere a răspunderii administratorului, întemeiată pe art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a reținut în esență că reclamanta nu a făcut dovada săvârșirii de către pârâți a faptelor prevăzute la art. 138 lit.c) și d) din lege și nici a legăturii de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a societății debitoare.
II. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel creditoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, pentru Administrația Finanțelor Publice Sector 3, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii și obligării pârâților la plata pasivului societății debitoare Ellerau Impex SRL.
În motivarea apelului, s-a arătat că, atât timp cât declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse și administratorul debitoarei nu a predat lichidatorului documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, rezultă clar că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, fiind îndeplinite cerințele art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006.
Apelanta enunță dispozițiile art. 11 și art. 1 din Legea nr. 82/1991 și evidențiază că pârâta nu a prezentat toate documentele prevăzute de art. 28 din legea insolvenței, împrejurare din care reiese că nu au fost respectate dispozițiile art. 1 și art. 5 din legea contabilității.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul creat creditorilor prin . constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
III. Intimata-pârâtă G. C. I. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat (filele 26-30).
IV. Verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, conform art. 479 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. 1864 sau art. 1349 și 1357 din Noul cod civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Reclamanta-creditoare susține aplicarea dispozițiilor art. 138 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză.
Astfel, potrivit art. 138 alin.1 lit.d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Reclamanta a afirmat că pârâții se fac vinovați de fapta prevăzută de art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006, prin neîndeplinirea obligației de predare a documentelor contabile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 către lichidator sau prin nedepunerea bilanțurilor și declarațiilor la organele fiscale.
Or, reclamanta nu a dovedit că faptele imputate pârâților ar fi determinat apariția stării de insolvență.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, reclamanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către pârâți a faptei ilicite, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență. Nici o probă administrată nu relevă însă această legătură de cauzalitate, nefiind suficientă o simplă prezumție.
Totodată, pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 138 alin.1 lit.c) din lege, reclamanta ar fi trebuit să dovedească în concret că pârâții au decis continuarea activității societății în interes personal, deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Simpla continuare a unei activități nerentabile, care duce vădit la insolvență nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii dacă nu este făcută și dovada interesului personal. Acuzația adusă pârâților privind managementul defectuos nu este sancționată de art. 138 din lege.
Reclamanta a susținut că pârâții nu au solicitat declanșarea procedurii insolvenței de la momentul constatării stării de insolvență, dar nu au demonstrat că aceștia au continuat activitatea socială doar pentru satisfacerea unui interes personal. Din raportul lichidatorului întocmit în baza art. 59 alin.1 din Legea nr. 85/2006 rezultă că starea de insolvență s-a datorat unor factori obiectivi, respectiv criza economică prelungită, scăderea vânzărilor și a producției, existența unor creanțe nerecuperate.
Simplele aserțiuni ale reclamantei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 249 N.C.pr.civ., iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
În consecință, Curtea constată că sentința atacată este legală și temeinică astfel că, în baza art. 480 alin.1 N.C.pr.civ., va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva Sentinței civile nr. 4404/29.04.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._/3/2013/a1, în contradictoriu cu intimații-pârâți G. D., cu domiciliul în București, . nr. 8, ., ., sector 2 și G. C. I., cu domiciliul în B., .. 7, jud. B. și cu domiciliul ales pentru comunicare la Cabinet de Avocat S. A., în B., .. 47, Clădirea COBCO, ., județul B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. B. F. M. I. B.-P.
GREFIER,
S. I. S.
Red. jud.G.B.F. / (5 ex.)
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Judecător sindic – S. C. V.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 818/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
