Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1047/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1047/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-04-2014 în dosarul nr. 45516/3/2012/a1
Dosar nr._ (Număr intern 352/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1047
Ședința publică de la 29 aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. I.
Judecător M. P.
Judecător P. P.
Grefier E.-R. L.
***************
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr._/27.11.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât N. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare în sensul că procedura de citare cu intimatul persoană fizică cu domiciliul necunoscut în Ungaria a fost îndeplinită prin afișare la ușa instanței conform rezoluției instanței, precum și împrejurarea că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă.
Curtea, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea art.242 Cod procedură civilă astfel cum a fost solicitată.
CURTEA,
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială sub nr._, creditorul reclamant DGFP BUCUREȘTI ÎN REPREZ.AFP SECTOR 3 a chemat în judecată pe pârâtul N. G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să îl oblige la suportarea pasivului societății debitoare ELDRA"S IMPORT EXPORT SRL.
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă prin sentința civilă nr._/27.11.2013 a respins ca neîntemeiată cererea de chemare in judecată formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)-g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art.138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, reclamantul creditor a făcut doar afirmații generice referitoare la nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității și la omiterea, cu știință, de a solicita declanșarea procedurii de reorganizare judiciară a societății îndată ce a observat că societatea se află în iminentă încetare de plăți, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art 138 lit.c) sau d) din lege. Calitatea pârâtului de asociat și administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit.c)și d) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea sa, în lipsa unor probe certe. De asemenea, răspunderea pârâtului nu se poate atrage dacă acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență;
Fapta prevăzută la art.138 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamantul creditor nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe; în orice caz, fiind o faptă ulterioară deschiderii procedurii, nu mai avea cum să cauzeze starea de insolvență a debitorului.
Pe de altă parte, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul creditor nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, prin care solicită modificarea sentinței in sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a paratului N. G..
În motivarea recursului său, a arătat că în speța, societatea debitoare nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute la art. 28 din Legea insolventei, incalcand astfel dispozițiile exprese ale art. 35 din același act normativ. Ori, nedepunerea documentelor financiar-contabile a pus lichidatorul judiciar in imposibilitatea de a verifica modalitatea de inregistrare a evidentelor contabile, legalitatea acestora, instrainarea bunurilor, cauzele concrete care au dus incetarea de plați. In susținere invocă dispozițiile art. 9 alin. 1 din legea nr. 82/1991 a contabilitatii, cu modificările si completările ulterioare, potrivit carora "documentele oficiale de prezentare a situației economico-financiare a persoanelor prevăzute la art. 1 sunt situațiile financiare anuale, stabilite potrivit legii, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată".
Nedepunerea de către debitoare a actelor contabile, conform dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006, instituie o prezumție relativa a netinerii contabilitatii in conformitate cu legea si a legăturii de cauzalitate dintre aceasta fapta si ajungerea societatii in incetare de plați. Din verificările efectuate rezulta ca reprezentanții legali ai debitoarei nu si-au indeplinit cu regularitate obligațiile declarative in sensul ca societatea nu a inregistrat situatiile financiare la organul fiscal in conformitate cu dispozițiile Codului de procedura fiscala, ale Legii nr. 31/1990 si ale Legii contabilitatii .
Raspunderea organelor de conducere ale societatii este atrasa in stransa legătură cu nedepunerile culpabile ale documentelor sus-mentionate, omisiune vădit imputabila acestora mai cu seama cu cat aceștia, in calitatea lor de mandatari ai falitei, erau tinuti sa-si duca la îndeplinire mandatul prin manifestarea unei diligente superioare chiar si celei depusa in susținerea propriilor interese.
De asemenea, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c, în sensul că reprezentanții debitoarei aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 si 304 indice 1 Cod procedura civila, coroborate cu cele ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, și ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările si completările ulterioare.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de către recurentă și față de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul nu este fondat și în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. îl va respinge.
Se are în vedere că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății au contribuit la ajungerea societății debitoare in stare de insolvență.
Această formă de răspundere nu izvorăște din contractul de mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală, ci este o răspundere civilă delictuală, astfel că trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale acesteia, și anume: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa.
De asemenea, din conținutul alin. 1 al art. 138, reiese că trebuie îndeplinită și cerința ca faptele prevăzute de acest text de lege să fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolvență.
Mai apreciază Curtea că pentru a se admite cererea de atragere a răspunderii a membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății este necesar ca persoana care formulează o asemenea cerere să dovedească săvârșirea de către aceștia a vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g, sarcina probei revenindu-i reclamantului, câtă vreme legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere in sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi.
Având în vedere cele de mai sus și materialul probator administrat în cauză, Curtea apreciază că nu există elemente din care să reiasă săvârșirea de către intimat a faptelor care-i sunt imputate prin cererea de atragere a răspunderii, criticile formulate de către recurentă nefiind fondate.
Cât privește fapta de la art. 138 lit. c, reține Curtea că în cauză nu există elemente care să conducă la concluzia că prin continuarea activității intimatul pârât ar fi urmărit satisfacerea unui interes personal și care ar fi fost acesta, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru a se putea reține existența faptei imputate, criticile formulate prin motivele de recurs având doar caracter de generalități, fără a se indica elemente concrete de natură să conducă instanța la această concluzie.
De asemenea, din actele și lucrările dosarului reiese că nu este îndeplinită nici condiția existenței raportului de cauzalitate între neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85 și starea de insolvență a debitoarei, nefiind întrunite așadar elementele cumulative ale răspunderii civile delictuale.
Referitor la fapta prevăzută de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, se observă că aceasta cuprinde trei cazuri: s-a ținut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, însă toate aceste cazuri au un numitor comun, respectiv prin această conduită a fost cauzată starea de insolvență a societății debitoare.
Curtea apreciază, în primul rând, că nedepunerea de către debitoare a actelor contabile, conform dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006, nu poate, ea singură, să conducă la concluzia că am fi în prezența cazului privind neținerea contabilității în conformitate cu legea, câtă vreme cauzele nedepunerii acestor documente pot fi multiple și nu se poate reține incidența prezumției simple la care se face referire în motivele de recurs.
Pe de altă parte, nu este întrunită nici cerința ca insolvența să fi fost cauzată de situația invocată de către recurenta – reclamantă, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu legea, câtă vreme legătura de cauzalitate trebuie să fie dovedită în concret, prin arătarea și dovedirea mecanismului prin care motivul la care se face referire a condus la starea de insolvență, nefiind suficientă doar formularea unor aprecieri de ordin general.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr._/27.11.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât N. G., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 29 aprilie 2014.
Președinte, C. G. I. | Judecător, M. P. | Judecător, P. P. |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Jud. C.G.I.
Tehnoredactat: CGI
2 ex./18.06.2014.
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Jud. sindic: C. G.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Decizia nr.... → |
|---|
