Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 787/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 787/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 41015/3/2012/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 3652/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 787/2014
Ședința publică de la 27 Martie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. F. I.
JUDECĂTOR: L. C. S.
JUDECĂTOR: Ș. C. C.
GREFIER: C. G. MIGLEȘ
********************
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurentul F. I. SPRL lichidator judiciar al . și de recurenta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 4 în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. A. împotriva sentinței civile nr.7925/04.10.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Se prezintă B. F., mama intimatei pârâte, care se legitimează cu CI . nr._ eliberat la 28.10.2004 de Secția 16 Poliție și arată că fiica sa a fost administratorul firmei și este bolnavă psihic, neputându-se prezenta în instanță.
Curtea dispune lăsarea dosarului la a doua strigare având în vedere că nu s-au prezentat părțile.
La a doua strigare a cauzei nu se prezintă părțile. S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constată că dosarul este la a doua strigare, procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, motiv pentru care procedează la judecată în lipsa părților legal citate și nefiind probe de administrat, reține cauza în pronunțare .
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față:
Prin cererea înregistrată la data de 11.04.2013 pe rolul Tribunalului București sub nr._ reclamanta-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei B. A. și obligarea acesteia la suportarea pasivului societății debitoare ..
În motivarea cererii s-a arătat, în esență, că pârâta nu a ținut contabilitatea societății conform legii, nu a prezentat documentele prevăzute de art. 28 din lege,. Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, legătura de cauzalitate derivă din dezinteresul pentru funcționarea în condiții de legalitate. În drept a invocat disp.art.138 lit. d din legea nr.85/2006.
Deși legal citată pârâta nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința nr. 7925/04.10.2013 Tribunalul București a respins cererea ca neîntemeiată reținând următoarele:
„Pentru angajarea raspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, in sarcina membrilor organelor de conducere trebuie indeplinite cumulativ conditiile generale (existenta unui prejudiciu; o fapta ilicita a unei persoane; existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita a persoanei si prejudiciu; fapta ilicita sa fi fost comisa cu una din formele de vinovatie). Pe langa conditiile generale, art. 138 prevede si conditii speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savarasit faptele ilicite trebuie sa faca parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoana juridica, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului. Faptele ilicite savarsite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevazute la lit. a-g ale art. 138 din lege. Independent de cuantumul prejudiciului, raspunderea fiecaruia dintre conducatorii debitoarei sau persoanele prevazute la alin. 1 se va limita la prejudiciul cauzat cu vinovatie pentru fapta proprie sau fapta . care legiuitorul a intrebuintat verbele in textul legii (“au dispus”, “in interes personal”, “au facut”, “au deturnat sau au ascuns”) s-a decis, prin interpretarea acestora, ca vinovatia trebuie sa imbrace forma intentiei, aceasta nefiind prezumata si trebuind a fi dovedita. Reclamanta si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, fara sa faca dovada savarsirii de catre parati a faptelor respective. Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 …. judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una din urmatoarele fapte: … d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.In conformitate cu prevederile art. 1169 cod civil si cu principiul general de drept – actori incumbit probation – reclamanta trebuia sa dovedeasca existenta cumulativa a elementelor generale si speciale ale raspunderii patrimoniale.Din continutul cererii formulate in contradictoriu cu paratii rezulta ca reclamanta se rezuma, in general, la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea raspunderii in conditiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 fara sa arate in concret care sunt faptele care se incadreaza in aceste dispozitii.Savarasirea unei fapte ilicite dintre cele prevazute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua dintre conditiile necesare, dar nu sunt suficiente pentru a putea fi antrenata raspunderea unor persoane in temeiul art. 138. Instanta trebuie sa retina ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanelor impotriva careia este exercitata actiunea in raspundere civila.Raportul cauzal trebuie sa existe intre vreuna dintre faptele prevazute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin savarsirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.Din cererea formulata, asa cum s-a mentionat mai sus, nu rezulta care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi savarsite de catre parati si starea de insolventa a debitoarei.Reclamanta nu numai ca nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu arata care este legatura de cauzalitate dintre incalcarea unor norme dintr-o lege speciala (Legea nr. 82/1991 republicata) și starea de insolventa a debitoarei.Fapta prevazută la art.138 lit d) din lege cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtii au ținut o contabilitate fictivă și au facut să dispară unele documente contabile, însă reclamanta nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâtii nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevazute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevazut de art.35 din lege, ori ca nu a depus raportările contabile la organele fiscale, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe. Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtei de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Asadar, simplul fapt că pârâta nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. În consecință, cererea apare ca neîntemeiată, astfel că va fi respinsă.”
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, la data de 14.11.2013 reclamanta DGRFP București, iar la data de 15.11.2013 lichidatorul debitoarei .. Recursurile au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București la data de 16.12.2013.
În motivarea recursului său reclamanta a arătat că în culpă pentru nepredarea documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 este pârâta, din nedepunerea documentelor rezultă neținerea contabilității în conformitate cu legea, trebuie aplicate dispozițiile art. 72 din Legea nr. 31/1990, legătura de cauzalitate rezultă din dezinteresul pârâtei față de prevederile legale ce guvernează desfășurarea activității în cadrul unei societăți comerciale.
În susținerea recursului său lichidatorul a arătat că pârâta nu a ținut contabilitatea societății debitoare în conformitate cu legea deoarece nu a predat actele contabile, nu a depus situații financiare contabile, a produs dispariția unor documente contabile, a ținut o contabilitate fictivă, trebuie aplicate prevederile art. 72 din Legea nr. 31/1990, sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de recurs reține următoarele:
Răspunderea instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere civilă delictuală față de creditorii societății insolvente, debitoare care nu poate acoperi pasivul cu bunurile și disponibilitățile sale bănești. Prin urmare toate elementele acestui tip de răspundere vor fi analizate din punct de vedere delictual, iar nu contractual, cum eronat susține recurenta raportându-se la art. 72 din Legea nr.31/1990, normă care cuprinde o trimitere la contractul de mandat. Oricum contractul de mandat este între administratorul statutar și societate, iar o răspundere contractuală în baza acestui mandat ar trebui să aibă că actori contractanții, iar nu creditorii societății. Rezultă că de fapt nici nu se poate invoca o răspundere contractuală a pârâtei, cât timp cel ce o invocă nu este parte în contractul care ar fi fundamentul acelei răspunderi. Pe de altă parte așa cum arată art. 73 lit. c din Legea nr. 31/1990, solidaritatea administratorilor pentru neținere contabilității este față de societate, iar nu față de creditori. Regula nu poate fi extinsă și în favoarea creditorilor deoarece nu există niciun fundament unei astfel de interpretări „coroborate” cu prevederile Legii nr.82/1991.
Mai trebuie arătat că art. 138 nu dispensează de dovada vreunuia din elementele răspunderii civile delictuale deoarece el nu instituie nicio prezumție legală în sensul existenței vreuneia din condiții, ci doar lămurește faptele ilicite și tipul de atitudine subiectivă ce trebuie a fi dovedite în cadrul acțiunii în instituirea răspunderii pentru cauzarea insolvenței.
Raportat la neținerea contabilității în conformitate cu legea, aceasta este dovedită sub aspectul faptului ilicit prin însăși nerespectarea obligației de predare a contabilității la momentul intrării în insolvență, aspectul „predării” făcând parte, cum e logic, din obligația de ținere a contabilității, nefiind nevoie de aplicarea unor prezumții simple pentru asta. Chiar dacă ar fi nevoie de aplicarea art. 1203 Cod civil, aceasta ar fi oricum evidentă și suficientă pentru a proba fapta ilicită, din moment ce, dacă ar fi fost contabilitatea corect ținută, pârâta (fostul administrator statutar al debitoarei conform relațiilor ORC f. 43 dosar insolvență) nu ar fi avut niciun motiv să nu depună actele contabile.
Însă doar îndeplinirea acestei condiții (adică reținerea existenței faptei de neținere a contabilității) nu poate atrage singură răspunderea pârâtei, ci trebuie dovedite și celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale. Or, dintre celelalte condiții ale răspunderii, recurenții, care aveau sarcina probei conform art. 1169 Cod civil, nu a dovedit în niciun fel legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Astfel, este posibil și plauzibil ca insolvabilitatea să fi avut alte cauze decât neținerea contabilității în conformitate cu legea. Coroborând faptul că creanțele recurentei-reclamante din tabel reprezintă doar într-o mică măsură debit principal (7933 lei din totalul de 26.573 lei) cu faptul că nu există alte creanțe în tabelul de creanță în afara celei a recurentei, dar și cu faptul că societatea a fost dizolvată din 2010, nu reiese concluzia că insolvența ar avea printre cauze neținerea contabilității deoarece nu reiese o activitate economică intensă, ci mai degrabă o oprire a activității fără însă a fi întocmite și formele legale. Mai trebuie adăugat că înscrisurile depuse la dosar (chiar dacă de un terț față de procesul de față) ridică semne de întrebare cu privire la aptitudinea pârâtei de a conduce activitatea unei societăți comerciale (în condițiile în care este cert că societatea a avut activitate) pentru că demonstrează încadrarea pârâtei într-un grad de handicap accentuat pentru tulburări schizofrenice și deci se ridică problema depistării persoanei care a condus în fapt societatea debitoare.
În aceste condiții, simpla existență a prejudiciului (creanței neacoperite) nu dă naștere la dreptul de a-l acoperi pe acesta din patrimoniul unei alte persoane decât debitoarea nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, sarcina dovezii acestora incumbând solicitantului, conform art. 1169 Cod civil.
Constatând că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între paguba produsă creditoarei și fapta ilicită ce s-a reținut a fi fost săvârșită de către pârâtă‚ nefiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 pentru instituirea răspunderii patrimoniale a pârâtei, ambele recursuri vor fi respinse ca neîntemeiate (ambele recursuri ridică de fapt aceeași problemă a temeiniciei sentinței atacate)
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurentul F. I. SPRL lichidator judiciar al . și de recurenta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 4 în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. A. împotriva sentinței civile nr.7925/04.10.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. G. S. L. C. Ș.
F. C. C.
GREFIER MIGLEȘ C. G.
Red. GFI
2 ex./24.06.2014
Judecător fond: Z. M.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 135/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 245/2014. Curtea de... → |
|---|
