Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 648/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 648/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 8401/3/2012/a1
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.648
Ședința publică de 28 februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE D. V.
JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR A. L. Z.
GREFIER A. G. S.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de recurentele DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 și CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ T. TUDORIȚA împotriva sentinței civile nr.7647 din 26 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. C. și O. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa de procedură cu intimata O. M., dovada procedurii de citare fiind restituită la dosar cu mențiunea „ destinatar mutat de la adresă”.
Curtea va face aplicarea dispozițiilor art.98 Cod procedură civilă în ceea ce privește pe intimata O. M. având în vedere că nu s-a notificat instanței o eventuală modificare a domiciliului și ia în discuție excepția lipsei calității procesuale active a recurentei CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ T. TUDORIȚA în calitate de lichidator al S.C. AMICII R și C S.R.L. Având în vedere că prin motivele de recurs formulate de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 s-a solicitat judecarea în lipsă, în raport de dispozițiile art.242 alin. 2 C. proc.civilă reține pricina spre soluționare.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr.7647/02.09.2013 a Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4 în contradictoriu cu pârâții M. C. și O. M..
Pentru a decide astfel judecătorul-sindic a reținut că Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4 a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâților M. C. și O. M. pentru pasivul societății debitoare . SRL; sub motiv că pârâții nu au depus actele contabile prevăzute de lege la Administrația Finanțelor Publice și nici nu au predat lichidatorului celelalte documente contabile ale debitoarei.
Analizând cererea, judecătorul-sindic a constat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii pârâților pe temeiul invocat de reclamantă deoarece aceasta nu a dovedit elementele răspunderii patrimoniale respectiv fapta ilicită, prejudiciul și raportul de cauzalitate între faptă și starea de insolvență a debitoarei.
Judecătorul-sindic a reținut că reclamanta a făcut doar simple afirmații deoarece nu a dovedit faptele și împrejurările acestora, așa cum sunt menționate în cererea de chemare în judecată.
Dezvoltând, judecătorul-sindic a constatat că relativ la fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006 nu există dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
La 17.10.2013 Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice a declarat recurs criticând soluția instanței de fond ca nelegală.
Se susține că, greșit instanța de fond a reținut că nu sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale a pârâților.
Recurenta arată că este întrunită condiția existenței faptei ilicite deoarece debitoarea, prin administratorul său, nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută la lit.d) din art.138 a legii 85/2006; că potrivit art.1 și 5 din Legea nr.82/1991 societățile sunt obligate să țină contabilitatea, iar potrivit art.73 alin.1 lit.c) și alin.2 din Legea nr.31/1990 administratorii sunt răspunzători pentru existența registrelor și corecta lor ținere, iar în caz de faliment creditorii societății pot formula acțiune în răspundere împotriva acestora.
Cu privire la prejudiciu se susține că acesta rezultă din faptul că recurenta figurează în tabloul creditorilor.
Cu privire la culpă se susține că din coroborarea art.11 al legii 82/1991 cu art.72 din Legea nr.31/1990 se deduce că administratorii societății, obligați legal să țină contabilitatea, sunt ținuți să răspundă față de societate pe temeiul mandatului astfel că ei răspund contractual și față de terți. Cum pârâții nu au dovedit existența unor cauze care să le înlăture responsabilitatea rezultă implicit culpa acestora.
Cu privire la legătura de cauzalitate se arată că aceasta rezultă din faptul că dezinteresul în îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății conduce la un rezultat previzibil și anume falimentul societății. Recurenta susține că prin acest argument este dovedit raportul de cauzalitate între faptele culpabile ale administratorilor și ..
La 22.10.2013 Cabinetul Individual de Insolvență T. Tudorița a declarat recurs, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.
Luând în discuție recursul formulat de lichidator, Curtea constată că acesta nu are calitate procesuală activă în recurs deoarece titularul cererii de chemare în judecată este Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4.
Având în vedere că acesta din urmă a declarat recurs și că nu există dovezi privind învestirea lichidatorului de a formula recurs în condițiile alin.6 din art.138 al Legii nr.85/2006, se va admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentului Cabinetul Individual de Insolvență T. Tudorița – lichidator al debitoarei.
Nu este fondat recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice.
Nu este fondată critica recurentei încadrată din oficiu de Curte în motivul prevăzut de art.3041 C.pr.civ.
În esență, recurenta susține că prima instanță a reținut greșit situația de fapt deoarece a considerat fără niciun temei că pârâții nu au săvârșit o faptă ilicită în sensul prevăzut de art.138 lit.d) din Legea 85/2006 și că nu ar exista nici celelalte condiții ale răspunderii patrimoniale întemeiate pe textul arătat.
Curtea consideră că refuzul pârâților de a depune actele contabile în procedura insolvenței constituie fapta de omisiune de ținere a contabilității, prevăzută de art.138 lit.d) din Legea nr.85/2006.
Curtea observă că nu este dovedită însă legătura de cauzalitate dintre omisiunea pârâtului de a ține contabilitate și . debitoarei. Există o mulțime de cauze, subiective sau obiective, ce pot genera starea de insolvență a unei societăți comerciale. În speță se prezumă că omisiunea de ținere a contabilității ar fi cauzat . debitoarei. O astfel de prezumție nu poate fi dedusă dintr-o altă prezumție și anume omisiunea de ținere a contabilității societății, dedusă și ea din refuzul pârâtului de a preda actele contabile lichidatorului.
Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 C.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentului C. T. Tudorița în calitate de lichidator al . SRL.
Respinge recursul formulat de lichidator Cabinetul Individual de Insolvență T. Tudorița împotriva sentinței civile nr.7647 din 26 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. C. și O. M., ca fiind introdus de o persoana fără calitate procesuala activă.
Respinge recursul formulat de recurenta DGRFPMB DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 și CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ T. TUDORIȚA împotriva sentinței civile nr.7647 din 26 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. C. și O. M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.02.2014.
Președinte Judecător Judecător
D. V. D. M. A. L. Z.
Grefier
A. G. S.
Red.Jud.D.V.
Tehnored.F.L.
16.04.2014
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Președinte: E. R.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 1327/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|








