Suspendare executare. Decizia nr. 439/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 439/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 43564/3/2007*
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2942/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 439/2014
Ședința publică de la 24 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-SPERANȚA C.
JUDECĂTOR G. G.
JUDECĂTOR I. P.
GREFIER C. L.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul creditor M. BUCUREȘTI împotriva Sentinței civile nr. 3856/12.04.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații pârâți R. D. (FOSTĂ P.), P. S. T. C. și B. I. EL H.,
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul pârât P. S. T. C., prin avocat P. A. cu împuternicire avocațială la fila 11 din dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
La interpelarea instanței intimatul pârât, prin avocat arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatului pârât în combaterea cererii de recurs.
Intimata pârâtă, prin avocat solicită instanței respingerea recursului ca nefondat, potrivit motivelor arătate pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar.
La interpelarea instanței cu privire la excepția puterii de lucru judecat invocată de către recurentul creditor cu privire la intimata pârâtă R. D. (FOSTĂ P.), arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei excepții.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 3856 din 12.04.2013 Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive.
A respins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamantul M. BUCUREȘTI în contradictoriu cu pârâții P. Ș. T. C. și R. D. .
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că disp.art.138 din Legea nr. 85/2006 nu condiționează în mod necesar a fi îndeplinite calitatea de organ de conducere pentru subiectul activ al faptelor pentru care se poate dispune atragerea răspunderii patrimoniale, aceasta putând fi atrasă pentru orice persoană ce se face vinovată de starea de insolvență, astfel încât apărările invocate de pârât în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive vizează fondul raportului juridic litigios.
Cât privește fondul cauzei, instanța de fond a apreciat că, raportat la probele administrate în cauză, nu se poate reține săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit d in lege în sarcina părților, reclamanta nedovedind că prin nedepunerea actelor contabile prevăzute de art. 28 din legea nr. 85/2005 și a declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul statului s-a cauzat starea de insolvență a debitoarei.
De asemenea, a arătat tribunalul, răspunderea pârâților nu se poate atrage dacă nu a fost formulată cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Cât privește incidența dispozițiilor art. 138 lit.c din legea nr. 85/2996, tribunalul a apreciat că nu este suficient ca administratorul societății debitoare să fi dispus continuarea activității societății, ci trebuie probată și împrejurarea că pârâții ar fi dispus în interes personal continuarea activității societății debitoare, fapt neprobat în cauză.
De altfel, a mai arătat judecătorul sindic, legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina conducătorilor societății, numai pentru că ar fi dispus continuarea activității care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți, cazurile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii administratorului fiind limitative, iar motivele invocate de creditor nu se încadrează în dispozițiile art. 138 lit c din legea 85/2006.
Nu orice deficiență de natură managerială conduce la stabilirea răspunderii organelor de conducere, textul de lege sancționând practic acele fapte care implică o deturnare a activității societății de la scopul comercial în vederea căruia a fost înființată și o utilizare a societății în vederea satisfacerii intereselor membrilor organelor de conducere sau ale unor terți, a apreciat tribunalul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditorul M. București, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V a Civilă, sub nr._, din 13.09.2013.
În motivarea recursului recurentul creditor a arătat că prin sentința nr. 5139/29.10.2009 Tribunalul București a dispus obligarea pârâților R. D. (fostă P.) și P. Ș. Tiberiul C. la suportarea în solidar a pasivului debitoarei ., iar prin decizia civilă nr. 614 din 12.03.2012 Curtea de Apel București a casat în parte hotărârea nr. 5139/2009, dispunând trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea rejudecării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale în ceea ce privește pe pârâtul P. Ș. T. C., menținând celelalte dispoziții ale sentinței 5139/2009, astfel încât, în ceea ce o privește pe pârâta R. (fostă P. ) D. hotărârea nr. 5138/2009 este definitivă și irevocabilă.
Prin hotărârea nr. 3856 din 12.04.2013 Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată în conformitate cu dispozițiile art. 138 lit d din Legea nr.85/2006 împotriva pârâților R. (P.)D. și P. Ș. T. C., deși sentința nr. 5139/2009 este irevocabilă în ceea ce privește obligarea pârâtei R. D. la suportarea pasivului debitoarei . instanța de fond încălcând autoritatea de lucru judecat în ceea ce o privește pe pârâta R. D..
Pe fondul recursului, a susținut recurentul creditor, sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și pct. 8 Cod procedură civilă, deoarece debitul acumulat de societatea debitoare a fost înregistrat în perioada în care pârâții au fost administratori ai debitoarei, calitate în care au dispus continuarea activității debitoarei, în dauna creditorilor săi, deși debitoarea se afla în incapacitate de plăți, iar debitele au crescut.
A mai susținut recurentul că săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit c constă și în inacțiunea pârâților, respectiv în nesolicitarea de către aceștia a declarării stării de insolvență în termen de 30 de zile de la apariția acesteia, ceea ce creează o prezumție legală de vinovăție și răspundere în sarcina acestora.
Astfel, consideră recurentul creditor, ne aflăm în prezenta unei fapte ilicite, culpabile a administratorilor, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul adus creditorilor prin . societății.
În drept, art. 304, 3041 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimatul pârât P. Ș. T. C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, față de probele administrate în cauză, prin care recurentul nu a dovedit o minimă legătură de cauzalitate între contribuția intimatului-pârât și starea de insolvență a societății debitoare, mai ales în condițiile în care intimatul nu a deținut niciodată calitatea de administrator sau manager al societății și nu a avut niciodată acces la actele și ștampilele firmei.
De asemenea, în Raportul nr. 2 de activitate al lichidatorului judiciar, referitor la cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență, se arată că acesta este în imposibilitatea de a prezenta cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență, astfel încât recurentul creditor, în lipsa oricăror probatorii, solicită atragerea răspunderii patrimoniale numai pe baza unor așa-zise prezumții.
Intimatul pârât a depus înscrisuri în probațiune, în combaterea recursului și note scrise.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, constată recursul fondat în parte pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, cu privire la existența autorității de lucru judecat.
Tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză), prevăzute de dispozițiile art. 1201 Cod civil, preluate de Noul Cod de Procedură Civilă prin art. 425 alin. 1, face să subziste lucrul judecat de așa manieră încât să nu mai poată fi reluate dezbaterile judiciare asupra raportului juridic tranșat deja jurisdicțional.
Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.
În speță, astfel cum corect a arătat recurentul creditor, prin sentința nr. 5139 din 29.10.2009 tribunalul a admis acțiunea creditorului și a obligat pe pârâții R. (fostă P.) D. și P. Ș. Tiberiul C., în solidar, la suportarea pasivului neacoperit al debitoarei ., conform tabelului definitiv consolidat.
Sentința a rămas irevocabilă prin nerecurare.
La data de 17.01.2012 P. Ș. T. C. a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, recursul fiind admis prin decizia civilă nr. 614 din 12.03.2012 a Curții de Apel București – Secția a V a Civilă, care a casat în parte sentința comercială nr. 5138 din 29.10.2009 și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale în ceea ce-l privește pe recurentul pârât P. Ș. T. C., instanța de recurs reținând că sentința atacată s-a pronunțat în condițiile nelegalei citări, a pârâtului P. Ș. T. C., fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Au fost menținute celelalte dispozițiile ale sentinței comerciale nr. 5139 din 29.10.2009 cu privire la atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei P. D. (R.) și închiderea procedurii în temeiul dispozițiilor art. 131 din lege, aceste dispoziții intrând în puterea lucrului judecat.
Procedând la rejudecare, instanța fondului nu a respectat dispozițiile art. 315 alin. 2 Cod procedură civilă și a rejudecat întreaga cerere de atragere a răspunderii patrimoniale atât a recurentului pârât P. Ș. T. C., cât și a pârâtei P. (R.) D. deși instanța de trimitere are obligația de a se limita în noua judecată numai la chestiunea care a format obiectul motivului de casare admis de instanța de recurs.
Aceasta întrucât, așa cum am menționat, în astfel de cazuri, hotărârea casată conservă autoritatea de lucru judecat în privința dispozițiilor care nu au fost atacate pe calea recursului sau au fost respinse motivele de casare referitoare la acestea.
Astfel, în rejudecare, instanța de fond a statuat că cererea de atragere a răspunderii patrimoniale este neîntemeiată și în ceea ce o privește pe pârâta R. (fostă P.) D., deși dispozițiile referitoare la atragerea răspunderii acesteia, astfel cum au fost stabilite prin sentința comercială nr. 5139/2009, nu puteau face obiectul analizei sale întrucât, prin efectul deciziei de casare parțială, acestea au intrat în puterea lucrului judecat.
Curtea constată, cu privire la motivele de recurs care privesc respingerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului P. Ș. T. C., că acestea sunt însă nefondate.
Astfel, așa după cum corect a reținut instanța de fond, cererea creditorului este formulată în mod generic, acesta neindicând concret faptele presupus a fi săvârșite de către fiecare pârât și neprobând prin dovezile administrate săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit c și d de către pârâtul P. Ș. T. C..
Din relațiile furnizate de către O.N.R.C. la data de 6.11.2007 (filele 6-7, dosar nr._, T.B.), la cererea creditorului M. București, rezultă că în calitate de asociat unic și administrator al debitoarei . figura la data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței de către creditoarea M. București, 5.12.2007, pârâta P. D. (în prezent R. D.), iar contractul de asociere nr. 300 din 27.10.1994 încheiat între M. București și . pentru o perioadă de 7 ani (filele 16-20, dosar nr._, T.B.), a fost încheiat și semnat din partea . de către dl. B. El Houchimi, în calitate de director general al societății.
Singura mențiune referitoare la pârâtul P. Ș. T. C. apare într-o furnizare de relații, datând din 12.09.2008, a O.N.R.C.-T.B. (filele 109-119, dosar_, T.B.), iar în contractul de cesiune autentificat sub nr. 409/5.12.2006 între El Houchimi B. și P. D. se menționează că încă de la înființarea . dreptul de administrare a aparținut integral numiților P. D. și P. Ș., soți.
În fine, din actul adițional autentificat sub nr._ din 15.12.1994 (fila 138 dosar T.B.), rezultă că dl. P. Ș. T. C. a fost numit administrator al societății Intraco Impex SRL de la data de 1.12.1994, funcție pe care a deținut-o, potrivit relațiilor furnizate de O.R.C.- T.B., până la data de 21.02.2007 și a exercitat în același timp cu P. D. care a fost numită oficial administrator al societății, la data de 5.12.2006, aceasta deținând și calitatea de asociat unic al societății Intraco Impex SRL.
Prin contractul de cesiune încheiat la 5.12.2006, P. D. a declarat însă expres că are cunoștință de situația juridică și financiar contabilă a societății debitoare, întrucât a fost administratorul acesteia din anul 1994.
Față de cele reținute, Curtea constată că cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fost într-adevăr formulată în termeni generici, acuzele reclamanților creditori fiind put teoretice, faptele presupus săvârșite de către pârâtul P. Ș. T. C., prevăzut de art. 138 lit c,d, nefiind dovedită prin probatorii pertinente, reclamanta făcând doar afirmații generice, întemeiate pe prezumții teoretice, fără a dovedi, așa cum a constatat în mod judicios și instanța de fond, faptul că pârâtul intimat ar fi dispus continuarea activității societății debitoare în folosul propriu, sau că neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale au condus societatea în stare de insolvență.
Nu pot fi reținute afirmațiile recurentei cu privire la prezumția de vinovăție a pârâtului intimat P. Ș. T. C., atâta timp cât legiuitorul, prin art. 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006 face vorbire despre persoanele care au cauzat starea de insolvență a societății debitoare, ceea ce implică dovedirea legăturii de cauzalitate dintre fapta săvârșită și starea de insolvență a societății debitoare, prin indicarea concretă a faptelor pretins săvârșite de către pârât și a dovezilor care atestă săvârșirea faptelor, precum și a culpei pârâtului în săvârșirea faptelor importante.
Cum creditorul recurent nu a probat cele afirmate cu privire la răspunderea pârâtului intimat P. Ș. T. C., Curtea constată că în mod corect, legal și temeinic, tribunalul a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului.
Pentru aceste considerente, Curtea față de dispozițiile art. 166 Cod procedură civilă, art. 1201 Cod civil, art. 312 alin. 1,2,3 Cod procedură civilă, admite recursul.
Modifică în parte sentința civilă nr. 3856 din 12.04.2013 a Tribunalului București – Secția a VII - a Civilă în sensul că admite excepția autorității de lucru judecat și, în consecință, înlătură dispozițiile referitoare la respingerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale față de R. (fostă P.) D..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate cu privire la respingerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului P. Ș. T. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul creditor M. BUCUREȘTI împotriva Sentinței civile nr. 3856/12.04.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații pârâți R. D. (FOSTĂ P.), P. S. T. C. și B. I. EL H.,
Modifică în parte sentința atacată în sensul că admite excepția autorității de lucru judecat și în consecință, înlătură dispozițiile referitoare la respingerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale față de R. D. (fostă P.).
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate cu privire la respingerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului P. Ș. T. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.02.2014.
Președinte, M.-SPERANȚA C. | Judecător, G. G. | Judecător, I. P. |
Grefier, C. L. |
Red.Jud.M.S.C.
14.03.2014
Tehnored.A.A.
2 ex/17.03.2014
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă
Judecător sindic: S. O.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 1523/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
