Contestaţie. Decizia nr. 1523/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1523/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 48165/3/2012/a3

Dosar nr._ (Număr în format vechi 1477/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1523/2014

Ședința publică de la 15 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. G.

JUDECĂTOR P. I.

JUDECĂTOR I. G. F.

GREFIER C. L.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta creditoare O. D. STORE SRL (FOSTĂ SPLENDID MEDIA SA) SRL împotriva Sentinței civile nr. 9232/05.11.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata debitoare O. C. SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA FILIALA BUCURESTI SPRL.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 08.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data din 15.09.2014 când a decis următoarele:

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București Secția A VII A Civila, O. D. MEDIA SRL, în baza art. 73 din Legea nr. 85/2006 a formulat contestație la tabelul preliminar al creanțelor asupra averii debitoarei O. C. S.R.L. solicitând instanței să dispună înscrierea la masa credala cu suma de 605.496.59 lei.

În motivarea contestației s-a arătat că între ., în calitate de cedent și . în calitate de cesionar, la 15.02.2013 s-a încheiat contractul de cesiune de creanțe creditoarea care producea efecte proporțional cu plățile efectuate de cesionar.

Astfel, potrivit contractului cedentul cesiona cesionarului creanța deținuta împotriva O. C. S.R.L. (debitorul cedat), în valoare totala de 1.201.259,51 lei.

Conform prevederilor Contractului de cesiune de creanțe, stipulate în art. 2, prețul contractului urma a fi achitat de către cesionar cedentului în cinci transe, respectiv: „Suma de 231.906,36 lei până la data de 18 iunie 2012 - tranșa nr. 1; Suma de 242.338,39 lei până la data de 31 iulie 2012 - tranșa nr. 2; Suma de 242.338,39 lei până la data de 31 august 2012 — tranșa nr. 3; Suma de 242.338,39 lei până la data de 31 august 2012 - tranșa nr. 4; Suma de 242.338,39 lei până la data de 31 august 2012 — tranșa nr.5;".

Cesionarul ADEVĂRUL HOLDING S.R.L. a achitat doar prima tranșa în valoare de 231.906,36 lei, rămânând astfel de plata suma în cuantum de 969.353,15 lei, rezultând o suma superioara celei ce s-a cerut în cererea de admitere a creanței formulată de O. D. MEDIA SRL, respectiv 605.496,59 lei.

La articolul 2.1. alineatul 2 din contractul de cesiune s-a mai stipulat în mod expres faptul că ,, debitorul este liberat de obligația de plată a sumei principale și a penalităților doar în măsura plaților efectuate de cesionar, respectiv proporțional cu plățile făcute din prețul cesiunii. " Mai mult, la articolul 4.1. litera d) se arată că înlocuirea la masa credala a debitorului cedat în dosarul de insolventa_/3/2010 se va face „la data efectuării plații integrale a celor 2 transe de către cesionar ".

În consecința, ambele articole arată că respectiva creanța în valoare de 1.201.259,51 lei nu a fost cedata în integralitate, ci doar în măsura plații.

Totodată, în același articol părțile au convenit că „în măsura în care cesionarul nu a efectuat plata conform prezentului contract atunci prezentul act nu va mai produce niciun efect, contractul fiind reziliat din culpa cesionarului și părțile repuse de drept în situația anterioara. " Deși, în baza Contractului de cesiune de creanțe sus-mentionat, ADEVĂRUL HOLDING S.R.L. s-a obligat să plătească O. D. STORE S.R.L. prețul cesiunii în cinci transe, acesta nu a respectat prevederile contractului, achitând doar prima tranșă. De remarcat este faptul că această plată nu a fost efectuată de ADEVĂRUL HOLDING SRL, ci de către o terță persoană numita EAST EUROPE MEDIA DISTRIBUTION SRL în numele sau, demonstrând faptul că ADEVĂRUL HOLDING SRL, nu era solvabil la momentul efectuării plații.

Restul de plată în valoare totala de 605.496,59 lei nu a fost niciodată achitat de către ADEVĂRUL HOLDING S.R.L., așadar în privința acestei sume dreptul de creanța nu s-a transmis.

Așadar, având în vedere prevederile contractului, precum și situația de fapt, debitorul nu a fost și nu este liberat de obligația de plata a sumei de 605.496,59 lei, astfel cum a fost hotărât de către Tribunalul Municipiului București prin Sentința Comerciala nr._/05.09.2011 și a penalităților aferente, deoarece Cesionarul nu și-a executat obligația de plata în întregime

Nefiind respectate prevederile Contractului în ceea ce privește obligația de plata a Cesionarului, rămânând de achitat suma totala în valoare de 605.496,59 lei, este neîntemeiata respingerea înscrierii creanței în tabelul creditorilor a O. C. S.R.L. .

Contractul de cesiune de creanțe fiind considerat valid de către Adevărul Holding SRL și O. C. SRL, trebuie interpretat în sensul în care debitorul este liberat doar în măsura și în proporția efectuării plaților așa cum rezulta din art. 2

Așa cum s-a constatat și în Notificarea nr. 116/21.02.2013 trimisa către O. D. STORE S.R.L. de către administratorul judiciar Xifando I. I., „Adevărul Holding SRL considera contractul valabil și operează compensarea creanțelor cesionate cu creanțele pe care O. C. le are față de Adevărul Holding SRL". D. dovada, prin Notificarea nr. 95/21.01.2013 se solicita înscrierea la masa credala a O. C. SRL de către ADEVĂRUL HOLDING SRL, cu însăși întreaga creanța cesionata, în valoare totala de 1.201.259,51 lei.

Potrivit prevederilor art. 2 din Contractul de cesiune de creanțe încheiat între O. D. STORE S.R.L. și ADEVĂRUL HOLDING S.R.L., în urma cesionarii creanței de către Cedent Cesionarului, acesta din urma, respectiv ADEVĂRUL HOLDING S.R.L. se obliga sa plătească prețul creanței în cinci transe.

Contractul s-ar fi considerat valabil în situația în care ar fi fost respectate prevederile ce îl consacrau. Liberarea debitorului de obligația de plata a sumei principale și a penalităților ar fi putut opera doar în măsura în care Cesionarul ar fi efectuat plățile în mod integral, așa cum se obligase prin contract, respectiv proporțional cu plățile făcute din prețul cesiunii.

D. fiind faptul că Cesionarul nu a efectuat plata conform contractului, rămânând de achitat restul transelor din prețul cesiunii, contractul de cesiune de creanțe încheiat între O. D. STORE S.R.L. și ADEVĂRUL HOLDING S.R.L. ar fi putut fi considerat reziliat.

Nefiind respectate prevederile contractului, nu poate opera compensarea creanțelor cesionate cu creanțele pe care O. C. S.R.L. le are față de ADEVĂRUL HOLDING S.R.L., întrucât în privința creanței în valoare de 605.496,59 lei ADEVĂRUL HOLDING S.R.L. nu are calitatea de cesionar.

Cu toate acestea O. D. STORE S.R.L. consideră la fel că și Adevărul Holding că exista un contract valabil care trebuie interpretat în sensul arătat și anume că este valabil doar în ceea ce privește cesionarea sumei de 231.906,36 lei RON primita de O. D. STORE S.R.L. de la terțul EAST EUROPE MEDIA DISTRIBUTION și că atare pentru restul de suma până la 1.201.259,51 lei, respectiv 969.353,15 lei O. C. S.R.L. va rămâne debitorul O. D. STORE SRL (fosta SPLENDID MEDIA SA).

Mai mult trebuie observat că O. D. STORE SRL (fosta SPLENDID MEDIA SA) a solicitat înscrierea la masa credala cu o suma inferioara și anume cu suma de 605.496,59 RON care este stabilita prin Sentința Civila nr._ din data de 05.09.2011 pronunțata de Tribunalul Municipiului București.

Prin Întimpinarea formulată în cauza, Casa de Insolvență TRANSILVANIA SPRL în calitate de administrator judiciar al O. C. SRL a solicitat respingerea contestației la tabelul preliminar al creanțelor formulată de O. D. STORE SRL că fiind nefondată.

Tribunalul Bucuresti-Sectia a VII-a Civilă, prin sentința civilă nr.9232 din 05.11.2013, a respins ca neîntemeiată contestația formulată de O. D. STORE SRL (fosta SPLENDID MEDIA SA) în contradictoriu cu O. C. SRL.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că ., actuală O. D. STORE SRL, în calitate de cedent, a încheiat la data de 15.06.2012 contractul de cesiune de creanță cu ., în calitate de cesionar, prin care se cesiona creanța precum și drepturile conexe ale acesteia împotriva O. C. SRL, în valoare totală de 1.201.259,51 lei plus penalități. Prețul cesiunii a fost de 1.201.259,51 lei, preț ce urma să fie plătit de cesionar cedentului astfel: tranșa 1 - suma de 231.906,36 lei până la data de 18.06.2012; tranșa 2 - suma de 242.338,39 lei până la data de 31.07.2012; tranșa 3 - suma de 242.338,39 lei până la data de 31.08.2012; tranșa 4 - suma de 242.338,39 lei până la data de 31.09.2012; tranșa 5 - suma de 242.338,39 lei până la data de 31.10.2012.

Creanța ce constituie obiectul contractului încheiat la data de 15.06.2012 reprezintă debit și penalități aferente rezultate din contractul de publicitate nr. 16 bis/26.01.2006, în baza căruia s-au prestat servicii publicitare pentru a căror contravaloare s-au emis o . facturi fiscale. Datorită nerespectării obligațiilor contractuale reprezentând plata serviciilor prestate de către contestatoare pentru O., în temeiul contractul de publicitate nr. 16 bis/26.01.2006, O. D. STORE SRL a formulat cerere de chemare în judecată obținând în acest sens, Sentința comercială nr._/05.09.2011 pronuntata de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr._/3/2011.

În temeiul respectivei sentinței, O. a fost obligată la plata sumei de 433.772,28 lei cu titlu de contravaloare servicii, la plata sumei de 107.696,31 lei cu titlu de penalități de întârziere, plata în continuare a penalităților de 0,1% pe zi calculate asupra sumei din fiecare factură scadentă și neachitată la termen de la 08.07.2011 până la data plății integrale, precum și plata sumei de 64.028 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În consecință, debitoarea a fost obligată să plătească un cuantum total de 605.496,59 lei, sumă pe care O. nu a înțeles să o achite.

Potrivit art. 1.3. din Contractul de cesiune din data de 15.06.2012 încheiat între O. D. STORE SRL și ADEVĂRUL HOLDING SRL se stipulează faptul: „creanța împreună cu toate drepturile aferente acesteia este cedată de către cedent cesionarului la data semnării prezentului contract de cesiune". Aceasta aspect presupune faptul că transferul dreptului de proprietate asupra creanței operează la momentul încheierii contractului de cesiune, respectiv data de 15.06.2012. De la acest moment, se transferă dreptul de proprietate în patrimoniul cesionarului, cedentului nemairămânându-i niciun drept de valorificare a creanței. În același sens sunt și prevederile art. 5.1. din Contractul de cesiune a creanței potrivit cărora „Cesionarul va notifica Debitorul cedat prezenta Cesiune în termen de maxim 30 de zile de la data efectuării de către Cesionar (sau de către orice terță persoană în numele Cesionarului) a plății aferente tranșei nr. 1.”

Inserarea în cadrul contractului de Cesiune de creanță a unor prevederi precum faptul că „debitorul este liberat de obligația de plată a sumei principale și a penalităților doar în măsura plăților efectuate de către Cesionar, respectiv proporțional cu plățile făcute din prețul cesiunii" nu sunt de natură să influențeze transferul creanței cedate din patrimoniul Contestatoarei în cel al cesionarului Adevărul. Practic, părțile contractului de cesiune a creanței prevăzând faptul că debitorul cedat (respectiv O.) este liberat de obligația de plată a sumei principale și a penalităților pe măsura plăților efectuate de Adevărul, nu au influențat transferul din patrimoniul contestatoarei în cel al Adevărul a creanței în cauză, ci au stabilit faptul că O. va fi liberat de obligația de plată pe măsură ce contestatoarea a încasat tranșele de preț.

În aceste condiții, contestatoarea nu mai are dreptul de a se înscrie la masa credală a O., creanța acesteia fiind transferată în patrimoniul Adevărul la data încheierii contractului de cesiune a creanței.

Împotriva acestei hotărâri O. D. STORE S.R.L. (fosta SPLENDID MEDIA S.A.) a declarat recurs, criticând hotărârea pronunțată pentru următoarele considerente:

În mod eronat instanța de fond a reținut faptul că debitorul cedat este liberat de obligația de plată odata cu încheierea contractului de cesiune

În fapt, între O. D. STORE S.R.L., în calitate de cedent și ADEVARUL HOLDING S.R.L., în calitate de cesionar, a fost încheiat, la data de 15.06.2012, un contract de cesiune de creanța cu privire la creanța în valoare de 1.201.259,51 lei a cedentului împotriva O. C. S.R.L., în calitate de debitor cedat.

Potrivit prevederilor Contractului de cesiune de creanțe, respectiv art. 2, prețul contractului urma a fi achitat de către Cesionar Cedentului în cinci tranșe, respectiv: „Suma de 231.906,36 lei până la data de 18 iunie 2012 - tranșa nr. 1; Suma de 242.338,39 lei până la data de 31 iulie 2012 - tranșa nr. 2; Suma de 242.338,39 lei până la data de 31 august 2012 - tranșa nr. 3; Suma de 242.338,39 lei până la data de 31 august 2012 - tranșa nr. 4; Suma de 242.338,39 lei până la data de 31 august 2012 - tranșa nr.5;".

A mai arătat apelanta că potrivit aceluiași articol, debitorul cedat este liberat de plata sumei principale și a penalităților doar în măsura plaților efectuate de cesionar, respectiv proporțional cu plățile făcute din prețul cesiunii. Mai mult, la același articol, părțile au prevăzut ca, în măsura în care cesionarul nu efectuează plata conform contractului, atunci acesta nu va mai produce niciun efect, fiind reziliat din culpa cesionarului și părțile repuse de drept în situația anterioara.

De asemenea, potrivit art. 4.1., lit.d) din contract, cedentul, O. D. STORE S.R.L, va fi înlocuit de cesionar, ADEVARUL HOLDING S.R.L., la masa credala a debitorului cedat, O. C. S.R.L, în dosarul de insolventa_/3/2010 aflat pe rolul Tribunalului București la data efectuării plații integrale a tuturor celor 5 transe de către cesionar.

Prin sentința civilă nr.9232 pronunțata de Tribunalul București, Secția a VII-a Civila, în ședința publică din data de 05.11.2013, în mod greșit, a interpretat, instanța de fond, ca dreptul de proprietate asupra creanței s-a transmis de la cedent la cesionar la data de 15.06.2012, odată cu încheierea contractului de cesiune și ca, astfel, cedentul a pierdut orice drept de valorificare a sumei sus menționate de la debitorul cedat.

Consideră recurenta că în mod eronat instanța de fond a făcut aplicarea normelor cuprinse în Codul Civil în ceea ce privește interpretarea clauzelor contractuale din speța de față.

Prin aplicarea regulii de interpretare prevăzută de art. 1267 C. civ., potrivit căreia "Clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului,"" apreciază că, intenția părților a fost aceea ca, debitorul cedat, O. C. S.R.L.. să nu fie liberat față de cedent decât la momentul plații integrale a prețului cesiunii.

Prin urmare, în măsura în care nu s-a achitat integral, la scadență, prețul cesiunii, de către cesionarul ADEVARUL HOLDING S.R.L., conform contractului, atunci acesta nu va mai produce niciun efect, fiind reziliat din culpa cesionarului și părțile repuse de drept în situația anterioara. Astfel, cedentul O. D. STORE S.R.L. este îndreptățit sa primească plata de la debitorul cedat, O. C. S.R.L ., conform prevederilor contractuale indicate mai sus.

Deși în mod obișnuit transmiterea creanței din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului se produce automat, la momentul încheierii contractului, în cazul specific de față, părțile au înțeles să condiționeze această transmisiune de plată integrală a prețului cesiunii.

În esență, prin cercetarea ansamblului contractului, instanța de fond trebuia să se pronunțe în raport de voința . că regula din art. 1267 poate fi privită drept o completare a regulii de interpretare după voința concordantă a părților.

În consecința, abia în momentul achitării integrale a prețului stabilit în contract, se produce cesiunea creanței, și cesionarul este îndreptățit să primească plata de la debitorul cedat.

În acest sens, părțile au prevăzut în contract ca, în situația în care cesionarul, ADEVARUL HOLDING S.R.L, nu va efectua plata conform prevederilor contractuale, contractul nu va mai produce niciun efect, fiind reziliat din culpa cesionarului și părțile repuse în situația anterioara.

Potrivit art. 1270 din Codul Civil, "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante ".

Așadar, obligativitatea contractului prezintă o importanță deosebită nu numai pentru raporturile dintre părți, dar și pentru certitudinea și eficienta raporturilor juridice în general. Ea nu decurge numai din voințele individuale ale părților contractante, ci constituie un adevărat imperativ social; societatea însăși, legislația impun respectarea stricta a contractelor legal încheiate.

De aceea principiul "pacta sunt servanda" nu poate fi fundamentat numai pe cerințele morale ale respectării cuvântului dat ori pe cerințele juridice ale respectării voințelor individuale exprimate, ci se înscrie în rândul cerințelor societății înseși.

În temeiul acordului, astfel realizat, iau naștere pentru părți, obligații contractuale pe care instanța de fond, prin considerentele din sentința civilă recurata le-a interpretat, dând alt sens voinței exprimate a părților.

Prima tranșa din preț a fost achitată de cesionar, însă celelalte 4 transe, în valoare de 969.353,15 lei, sumă superioară celei ce s-a cerut în cererea de admitere a creanței apelantei, nu a fost niciodată plătită de acesta.

În asemenea condiții, trebuie observat faptul că, debitorul cedat, O. C. S.R.L.. nu a fost liberat față de cedentul O. D. STORE S.R.L. cu privire la suma de 605.496.59 lei.

Astfel, contestatoarea-cedentă are în continuare dreptul de a pretinde suma de 605.496,59 lei de la debitoare, având astfel dreptul de a fi înscrisă pe tabelul creanțelor.

Contractul de cesiune de creanță, menționat, este recunoscut și considerat valabil de ADEVARUL HOLDING S.R.L. și de O. C. S.R.L., așa cum se arata și în Notificarea nr.1146/21.02.2013 trimisa către O. D. STORE S.R.L. de către administratorul judiciar Xifando I. I..

Astfel, în aceasta notificare este stipulat faptul ca " ADEVARUL HOLDING S.R.L. considera contractul valabil și operează compensarea creanțelor cesionate cu creanțele pe care O. C. S.R.L. le are față de ADEVARUL HOLDING S.R.L. conform notificării nr.95/21.01.2013".

Întrucât nu au fost respectate prevederile contractuale privind achitarea integrala a prețului cesiunii, nu poate opera compensarea creanțelor cesionate cu creanțele pe care O. C. S.R.L. le are față de ADEVARUL HOLDING S.R.L.. deoarece în privința creanței în valoare de 605.49,59 lei ADEVARUL HOLDING S.R.L. nu are calitatea de cesionar.

Prin urmare, creanța arătată aparține în continuare contestatoarei, O. D. STORE S.R.L. și nu a operat compensarea, astfel încât se impune înscrierea acesteia pe tabelul creanțelor.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art.8 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei si pe art. 304 pct.8-9, 3041 și următoarele din codul de procedură civilă.

Curtea verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate urmează a respinge recursul ca nefondat pentru urm considerente:

În mod corect instanța de fond a respins contestația formulată de O. D. STORE SRL întrucât cesiunea de creanță intervenită la 15.06.2012 între cedentul contestator O. D. Store SRL (.) și .- cesionar a avut ca efect transmiterea dreptului patrimonial asupra sumei de 1.201.259,51 lei arătată în titlu.

În cazul cesiunii de creanță ., în calitate de cesionar, a dobândit drepturile pe care le-a avut cedentul . SRL, astfel că apelantul contestator nu mai poate solicita de la O. Comunication SRL, în insolvență, suma de 605.496,59 lei.

Cesiunea de creanță intervenită între cedent și cesionar la 15.06.2012 s-a încheiat valabil prin simplul acord de voință al părților fiind un contract consensual.

Consimțământul debitorului cedat O. Comunication SRL nu s-a cerut, deoarece nu era parte în contractul de cesiune.

Odată îndeplinite condițiile de validitate ale operațiunii prin care s-a realizat cesiunea de creanță, contractul de cesiune își produce efecte depline între cedent și cesionar, fără nici o altă formalitate. Efectele între părți vor purta principiul forței obligatorii a contractului.

Principalul efect al cesiunii este transmiterea dreptului de creanță de la cedent la cesionar.

În cauză, analizându-se efectele cesiunii de creanță între cedent și cesionar față de terțul debitor cedat, Curtea constată că O. D. Store SRL în calitate de cedent nu mai poate solicita suma de 605.496,59 lei de la terțul debitor O. Comunication SRL întrucât contractul de cesiune de creanță este în ființă nefiind desființat, astfel că în mod corect s-a respins contestația la respingerea înscrierii sumei sus-arătate în tabelul creanțelor.

Totodată Curtea urmează a constata că în cauză, nu a intervenit rezilierea contractului de cesiune de creanță din 15.06.2012 întrucât prin notificarea 116/21.02.2013 cesionarul Adevărul Holding SRL a considerat contractul valabil, împrejurare în care între acesta și debitorul cedat s-a procedat la compensarea sumelor conform notificării nr. 95/21.01.2013.

De altfel, clauza prevăzută la art. 2.1 teza finală a contractului de cesiune de creanță a stipulat un pact comisoriu de gradul I și nu un pact comisoriu ferm de gradul IV.

O asemenea clauză nu face decât să dea curs puterii judecătorului în privința pronunțării desființării contractului, ceea ce în cauză nu s-a realizat.

Așa fiind, și cum contractul din 15.06.2012 este înființă, pentru recuperarea sumei de 605.496,59 lei cedenta O. D. Store SRL avea la îndemână cererea de declarație de creanță împotriva debitorului său Adevărul Holding SRL, aflat în insolvență, în baza sentinței civile nr._/9.11.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă în dosarul nr._/3/2012.

Pentru aceste motive, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare O. D. STORE SRL (FOSTĂ SPLENDID MEDIA SA) SRL împotriva Sentinței civile nr. 9232/05.11.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata debitoare O. C. SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA FILIALA BUCURESTI SPRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Septembrie 2014

Președinte,

G. G.

Judecător,

I. P.

Judecător,

G. F. I.

Grefier,

C. L.

Red.Jud. G.G.

Tehnored.A.A.

2 ex./28.10.2014

Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă

Judecator sindic: I. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie. Decizia nr. 1523/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI