Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Decizia nr. 371/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 371/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 47349/3/2011
DOSAR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 371
Ședința publică de 7 februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE D. V.
JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR A. L. Z.
GREFIER A. G. S.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta F. NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE M. ȘI MIJLOCII S.A. IFN împotriva sentinței civile nr.3620 din 09.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S.C. L. S R. S.R.L., I. T. DE MUNCĂ AL JUDETULUI ILFOV, B. C.R. F. ROMANIA S.A., PRIMĂRIA ORAȘULUI B.-BIROUL DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE, B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., D. GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDETULUI ILFOV, R. T. S.R.L., S.C. E. E. MUNTENIA S.A., R. I. BANK S.A., S.C. M. .., F. C. S.R.L., S.C. G. L. IFN S.A., S.C. C. IA S. S.R.L., I. E., S.C. R. S.A., S.C. C. B. ROMANIA S.R.L., S.C. R. S. S.R.L., C. D., V. G., A. NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE, S.C. R.-T. S.A. prin administrator judiciar CRIS CONSULT S.P.R.L. și A. N. reprezentant al Asociației Salariaților.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimații S.C. R. S.A. prin consilier juridic M. E., cu delegație la dosar, S.C. R. – T. S.A. prin administrator judiciar CRIS CONSULT S.P.R.L. reprezentată de Parlea A. C., lipsă fiind recurenta și ceilalți intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa de procedură cu intimata I. E., dovada procedurii de citare fiind restituită cu mențiunea „destinatar mutat de la sediu”.
Curtea va face aplicarea dispozițiilor art.98 Cod procedură civilă în ceea ce privește pe intimata I. E., având în vedere că nu s-a notificat instanței o eventuală modificare a sediului.
Reprezentantul intimatei S.C. R. T. S.A. arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat.
Intimata R. S.A. prin consilier juridic arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul recursului.
Reprezentantul intimatei S.C. R. T. S.A. solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. Depune la dosar concluzii scrise.
Susține că, planul de reorganizare a fost întocmai respectat conform dispozițiilor art.95 alin. 6 lit. j C. proc.civilă și apreciază că acordul prealabil a existat, acționarul majoritar s-a implicat și a pus la dispoziție bunurile proprii pentru a putea fi valorificate și utilizate, ca surse de finanțare ale planului de reorganizare.
De asemenea, mai arată că o creanță se află și la momentul actual sub condiție suspensivă, respectiv creanța B.C.R.-ului, iar un acord scris nu a fost obținut din partea recurentei, întrucât între timp a fost schimbată conducerea societății recurentei, existând doar un acord prealabil.
Totodată arată că dacă se convertește o creanță în acțiuni, aceasta este un ajutor de stat.
Intimata R. S.A. prin consilier juridic solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. Depune la dosar concluzii scrise.
Susține că, planul de reorganizare a fost depus la data de 31 octombrie 2012, cu respectarea dispozițiilor legale.
În ceea ce privește motivul invocat ulterior termenului de recurs cu privire la încălcarea articolelor 107-109 din TFUE, apreciază că este vorba de o procedură specială, astfel încât conversia creanței în acțiuni nu ar putea fi considerată ca fiind un ajutor de stat, atâta timp cât se recuperează integral creanța, iar dacă debitoarea va intra în faliment aceasta va încasa doar circa 40% din cuantumul creanței.
De asemenea, arată că planul de reorganizare a fost votat de către toate categoriile de creditori, iar singurul creditor care s-a opus a fost FNGCIMM S.A.IFN, creditor care are interes direct în . debitoarei, aceasta neachitând unele din garanțiile constituite pentru garantarea unor credite contractate de către debitoare.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr.3620/09.04.2013 a Tribunalului București - Secția a VII-a Civilă a fost confirmat planul de reorganizare al debitoarei ..
Pentru a decide astfel judecătorul-sindic a constatat că la 01.11.2012 a fost depus planul de reorganizare al debitoarei, a fost făcută publicitatea acestuia și la 06.02.2013 a fost ținută ședința adunării creditorilor în vederea votării planului de reorganizare, și după aprobarea planului a fost fixat termen pentru confirmarea acestuia de judecătorul-sindic.
Verificând condițiile legale ale planului judecătorul-sindic a reținut că în adunarea creditorilor planul a fost votat favorabil de trei categorii din cele patru care și-au exprimat votul.
În concluzie judecătorul-sindic a reținut că sunt îndeplinite deci condițiile prevăzute de art.101 lit.A privind votarea planului de către creditori și că, de asemenea, este îndeplinită și condiția prevăzută de art.101 lit.C, având în vedere că în speță categoria de creanțe defavorizate care a respins planul este supusă unui tratament corect și echitabil.
La 05.08.2013 F. Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile M. și Mijlocii SA (FNGCIMM SA - IFN) a declarat recurs, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.
Se susține că în planul de reorganizare se prevede stingerea creanței acesteia parțial prin achitarea sumei de 1.200.000 lei în luna 13 de executare a planului, urmare a valorificare a imobilului „Depozit G.”, creanța rămasă urmând a fi stinsă prin conversia acesteia în acțiuni.
Se mai arată că recurenta a votat împotriva aprobării planului de reorganizare.
Recurenta arată că hotărârea judecătorului-sindic de confirmare a planului de reorganizare este nelegală deoarece încalcă dispozițiile art.95 alin.6 lit.J din Legea nr.85/2006, textul prevăzând că pentru înscrierea în plan a unei emisiuni de titluri de valoare este necesar acordul expres, în scris al creditorului ce urmează să primească titlurile de valoare emise, acord ce se va da înainte de admiterea planului de reorganizare.
Recurenta susține că aceasta nu și-a dat acordul pentru convertirea părții sale de creanță, potrivit planului de reorganizare, în acțiuni la debitoare.
Se mai arată că planul nu este viabil deoarece în urma furtului din cadrul fabricii R.-T. SA aceasta se află în imposibilitate de a-și desfășura activitatea.
La 06.01.2014 recurenta a mai depus „precizări la recurs” însă acestea nu pot fi luate în discuție, având în vedere că sunt depuse cu mult peste termenul legal.
Recursul este fondat.
Este fondată critica recurentei încadrată corect de aceasta în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Curtea observă că, în fapt, prin planul de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic se prevede că o parte din creanța recurentei urmează să fie convertită în acțiuni, urmând ca după caz aceasta să dețină 25,53 % din acțiunile debitoarei, respectiv 45,3774%.
În drept potrivit art.95 alin.6 lit.j) „emiterea de titluri de valoare de către debitor ca măsură specifică pentru punerea în aplicare a planului nu poate fi avută în vedere pentru înscrierea în plan decât dacă creditorul care urmează să primească titlurile de valoare emise își dă acordul expres în scris înainte de admiterea planului de către judecătorul-sindic”.
În speță planul cuprinde măsura emiterii de titluri de valoare, însă nu există nicio dovadă privind existența acordului scris dat de recurentă, aceasta fiind o condiție legală în lipsa căreia planul nu poate fi confirmat de judecătorul-sindic.
Având în vedere lipsa acestui acord, Curtea va admite recursul și va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca eventual să se obțină acordul creditorului sau, pentru salvarea societății, să se modifice planul, dacă este posibil, urmând din nou procedura votării și a confirmării planului.
Văzând și dispozițiile art.312 alin.5 Cod procedură civilă se va admite recursul, se va casa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta F. NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE M. ȘI MIJLOCII S.A. IFN împotriva sentinței civile nr.3620 din 09.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S.C. L. S R. S.R.L., I. T. DE MUNCĂ AL JUDETULUI ILFOV, B. C.R. F. ROMANIA S.A., PRIMĂRIA ORAȘULUI B.-BIROUL DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE, B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., D. GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDETULUI ILFOV, R. T. S.R.L., S.C. E. E. MUNTENIA S.A., R. I. BANK S.A., S.C. M. .,, F. C. S.R.L., S.C. G. L. IFN S.A., S.C. C. IA S. S.R.L., I. E., S.C. R. S.A., S.C. C. B. ROMANIA S.R.L., S.C. R. S. S.R.L., C. D., V. G., A. NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE, S.C. R.-T. S.A. prin administrator judiciar CRIS CONSULT S.P.R.L. și A. N. reprezentant al Asociației Salariaților.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.02.2014.
Președinte Judecător Judecător
D. V. D. M. A. L. Z.
Grefier
A. G. S.
Red.Jud.D.V. / Tehnored.F.L. / 9.04.2014 / Nr.ex.: 2 / Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă / Președinte: I. M. G.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Decizia nr.... → |
|---|








