Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 914/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 914/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 69899/3/2011/a9

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A CIVILĂ

Dosar nr._

(Număr în format vechi 480/2014)

DECIZIA CIVILĂ NR.914/R/2014

Ședința publică de la07 aprilie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: M. C. S.

JUDECĂTOR: A. S. V.

JUDECĂTOR: F. L. ȘALAR

GREFIER: V. G.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI împotriva Sentinței civile nr.8192 din 11.10.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ 11, în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. E. M. C. S.R.L., prin lichidator AMT SERVICII INSOLVENȚĂ I.P.U.R.L. și intimatele-creditoare S.C. F. R. S.R.L., R. INTERNAȚIONAL BANK S.A., S.C. D. M. S.R.L., S.C. E. G. INTERNAȚIONAL S.R.L., .., DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, S.C. T. S. INTERNAȚIONAL S.R.L., S.C. C. V. T. S. S.R.L., .., S.C. P. L. S.R.L., S.C. A. ..L., S.C. V. C. S.A., S.C. H. C. S.R.L., S.C. I. L. FINANCE IFN S.A., S.C. C. A. S.R.L., S.C. I. A. S.A., S.C. F. A. S.R.L., S.C. M. F. S.R.L., S.C. D. S.A., S.C. S. -T. FIRE & BUILDING ENGINEERING S.R.L., .., S.C. M. P. S.R.L., S.C. P.-M. S.R.L., I. T. DE MUNCĂ BUCUREȘTI, S.C. K. F. S.R.L., S.C. M. S. R. S.R.L., S.C. S. C. CONSULTING S.R.L., S.C. R. D. S.R.L., S.C. K. R. S.R.L., .., .., V. A., S.C. L. G. R. S.R.L.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-creditoare, prin consilier juridic B. D., cu delegația aflată la fila 91 dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurenta-creditoare, prin consilier juridic, arată că nu are cereri de formulat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Recurenta-creditoare, prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pe considerentul că nu au fost respectate dispozițiile art.108 alin.5 și art.110 din Legea nr.85/2006. Susține că lichidatorul avea obligația de a întocmi un tabel definitiv consolidat care să cuprindă toate creanțele. Or, în prezenta cauză, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței în lipsa unui astfel de tabel.

CURTEA,

Asupra recursului de față, deliberând reține:

Prin cererea, înregistrată sub nr._ 11 pe rolul tribunalului București debitoarea . SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței.

Prin încheierea de la 04.11.2011 Tribunalul București a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței.

Prin sentința civilă nr. 8192/11.10.2013 Tribunalul București a dispus, în temeiul art. 131 din lege închiderea procedurii insolvenței ; radierea societății debitoare; notificarea sentinței de închidere; descărcarea lichidatorului judiciar de îndatoriri față de procedură precum și plata cheltuielilor de procedură și a onorariului.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că în patrimoniul debitoarei nu au fost identificat bunuri a căror valorificare să permită acoperirea cheltuielilor procedurii și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare.

Împotriva aceste sentința a formulat recurs, în termen legal creditoarea Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București, invocând motive de nelegalitate circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 9 c.pr.civ.

În motivarea cererii s-a susținut că în dispunerea închiderii procedurii instanța a ignorat probatoriul administrat, din evidențele recurenții creditoare rezultând că debitoarea figura cu un bun impozabil, mijloc de transport.

De asemenea, s-a susținut că măsura dispusă este prematură în cauză nefiind întocmit tabelul definitiv de creanțe nefiind formulată nici cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, cu respectarea art. 138 alin. 3 din lege.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază recursul nefondat pentru următoarele considerente:

Referitor la dispozițiile legale incidente reține aplicarea art. 131 din lege potrivit cărora în orice stadiu al procedurii prevăzute de lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Rezultă că este fără relevanță dacă în cauză a fost sau nu întocmit tabelul definitiv, legiuitorul condiționând închiderea procedurii de inexistența bunurilor sau insuficiența acestora, din a căror valorificare să fie obținute fondurile necesare continuării procedurii.

Cu toate acestea reține că în cauză a fost întocmit tabelul definitiv consolidat filele 78- 81 dosar.

Referitor la existența, conform evidențelor fiscale ale creditoarei a unui bun mijloc de transport constată că dispozițiile art. 131 din lege, trebuie interpretate în sensul că în situația în care se constată că nu există bunuri în averea debitoarei, a căror valorificare asigură sumele necesare continuării procedurii și nici un creditor interesat nu oferă sumele necesare, singura soluție legală este închiderea procedurii, nu continuarea acesteia.

Rațiunea procedurii constă în acoperirea pasivului debitoarei, fie prin reorganizarea activității fie prin lichidarea activelor, cu posibilitatea maximizării averii în condițiile atragerii răspunderii patrimoniale a persoanelor ce se fac vinovate de cauzarea insolvenței.

Nici una dintre ipoteze nu justifică, în cauză, continuarea procedurii.

Lipsa activelor societății aflate în procedura falimentului constituie un argument pentru închiderea procedurii, cu atât mai mult cu cât nu se pot obține sumele necesare continuării acesteia, sume privilegiate în condițiile art. 123 din lege, fiind evidentă imposibilitatea acoperii creanțelor subsecvente.

Nici existența pe rolul instanțelor a cererii privind atragerea răspunderi patrimoniale nu poate justifica continuarea procedurii, întrucât, prin art. 138 alin. 5 din lege însuși legiuitorul a dispus cu privire la soluționarea acesteia pe cale separată și prin dispozițiile art. 140 și 142 din lege este reglementată modalitatea de executare silită împotriva peroanelor împotriva cărora s-a pronunțat o hotărâre de atragere a răspunderii patrimoniale.

Astfel, creditorii nu sunt prejudiciați prin măsura închiderii procedurii în temeiul art. 131 din lege, întrucât în mod evident continuare acesteia în lipsa activelor nu fi avut ca finalitate acoperirea creanțelor.

Cât privește încălcarea dispozițiilor art. 138 alin. 3 din lege, constată că prin Hotărârea Adunării creditorilor din 10.10.2013 s-a decis neaplicarea art. 138 alin 3 din lege, majoritatea creditorilor votând împotriva formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței.

În consecință, apreciind legală sentința atacată nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin. 1 c.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI împotriva Sentinței civile nr.8192 din 11.10.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ 11, în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. E. M. C. S.R.L., prin lichidator AMT SERVICII INSOLVENȚĂ I.P.U.R.L. și intimatele-creditoare S.C. F. R. S.R.L., R. INTERNAȚIONAL BANK S.A., S.C. D. M. S.R.L., S.C. E. G. INTERNAȚIONAL S.R.L., .., DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, S.C. T. S. INTERNAȚIONAL S.R.L., S.C. C. V. T. S. S.R.L., .., S.C. P. L. S.R.L., S.C. A. ..L., S.C. V. C. S.A., S.C. H. C. S.R.L., S.C. I. L. FINANCE IFN S.A., S.C. C. A. S.R.L., S.C. I. A. S.A., S.C. F. A. S.R.L., S.C. M. F. S.R.L., S.C. D. S.A., S.C. S. -T. FIRE & BUILDING ENGINEERING S.R.L., .., S.C. M. P. S.R.L., S.C. P.-M. S.R.L., I. T. DE MUNCĂ BUCUREȘTI, S.C. K. F. S.R.L., S.C. M. S. R. S.R.L., S.C. S. C. CONSULTING S.R.L., S.C. R. D. S.R.L., S.C. K. R. S.R.L., .., .., V. A., S.C. L. G. R. S.R.L., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 aprilie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M. C. S. A. S. V. F. L. ȘALAR

GREFIER,

V. G.

Red.Jud.S.M.C./10.04.2014

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul București

Președinte: S. O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 914/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI