Conflict de competenţă. Sentința nr. 14/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 1204/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
(Număr în format vechi 477/2014)
SENTINȚA CIVILĂ NR.14/2014
Ședința din camera de consiliu de la 24 februarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE:F. L. ȘALAR
GREFIER:V. G.
Pe rol este soluționarea conflictului negativ de competență ivit în soluționarea ordonanței de plată formulată de petenta - debitoare S.C. C. P. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-creditoare S.C. R. C. S.R.L.
Cererea se soluționează în Camera de consiliu, fără citarea părților, conform art. 22 alin.5 Vechiul Cod de procedură civilă.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, constată :
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 21.08.2012, sub numărul_/299/2012, creditoarea . a solicitat emiterea unei ordonante de plată împotriva debitoarei ., prin care aceasta să fie obligată la plata sumei de 49.505,71 lei, reprezentând contravaloare facturi, și a penalitărților de întârziere de 0,15 % pentru fiecare zi de întârziere de la data de scadență a facturilor până la achitarea efectivă a debitului.
Prin sentința civilă nr. 785/2013 din 21.01.2013, Judecătoriei Sectorului 1 București a admis cererea, în sensul că a obligat debitoarea conform solicitării creditoarei.
La data de 14.02.2013, debitoarea . a formulat cerere în anulare împotriva acestei sentințe, solicitând declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei B. și anularea sentinței pronunțate.
Prin sentința civilă nr._/2013 din 16.05.2013, Judecătoriei Sectorului 1 București a admis cererea în anulare, a anulat sentința atacată, a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei B..
În motivarea acestei sentințe, s-a reținut, în esență, că sentința atacată a fost dată cu încălcarea art. 107 C.proc.civ., debitoarea fiind citată la o altă adresă decât cea a sediului său.
Prin sentința civilă nr. 7102/2013 din 02.12.2013, Judecătoriei B. a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Constatând evit conflictul negativ de competență, această instanță a înaintat cauza Curții de Apel București, pentru a se pronunța ca regulator de competență.
În motivare, această instanță a reținut că cererea de ordonanță de plată a fost soluționată la data de 21.10.2013, debitoarea fiind citată pentru acest termen la sediul indicat în cerere, respectiv la adresa din Nucurești, ., .. Printr-o cerere depusă la dosar, debitoarea a solicitat să fie citată la adresa din județul Ilfov, . a avut cunoștință de termen.
Prin urmare, debitoarea avea obligația de a invoca excepția prin întâmpinare, aceasta fiind de ordine privată. Neinvocând-o, a operat prorogarea legală de competență în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Chiar dacă s-a admis cererea în anulare, soluția ce se impunea era ca cererea să fi fost soluționată pe fond tot de această instanță.
Conflictul de competență a fost înregistrat la Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă, cu numărul_ .
Examinând hotărârile pronunțate în cauza de față, în raport de dispozițiile legale cuprinse în OUG 119/2007 și Codul de procedură civilă, Curtea constată că prin admiterea cererii în anulare nu s-a procedat la o nouă judecată pe fond a cererii de emitere a ordonanței de plată. Constatând încălcarea normelor de procedură privind citarea debitoarei, Judecătoria Sectorului 1 București s-a rezumat la anularea sentinței. Așadar, din punct de vedere al stadiului procedurii, judecata are ca obiect, pentru a doua oară, cererea inițială de emitere a ordonanței de plată.
Sentința prin care s-a admis cererea în anulare este irevocabilă și se bucură de putere de lucru judecat în cauză în ce privește aspectele de procedură reținute ca temei al anulării. Prin urmare, este inadmisibil la acest moment să se reia discuțiile referitoare la legalitatea citării debitoarei în primul ciclu procesual sau cu privire la sediul acesteia, nici în ce privește legalitatea sa cu referire la nepronunțarea asupra fondului cererii.
În condițiile în care s-a constatat că aceasta are sediul în județul Ilfov și trebuia citată la adresa acestuia, nu se poate considera, astfel cum a apreciat cea de-a doua instanță, că a operat o prorogare de competență prin neinvocarea excepției prin întâmpinare.
Reținând că sediul real al debitoarei este cel din ., astfel cum s-a reținut în sentința de anulare a ordonanței de plată, ținând seama de dispozițiile art. 5 alin. 1 din OUG 119/2007 raportat la art. 5 C.proc.civ., Curtea apreciază că instanța competentă teritorial să se pronunțe cu privire la cererea de emitere a ordonanței de plată este Judecătoria B..
În consecință, Curtea va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei având ca obiect ordonanță de plată, privind pe petenta-debitoare S.C. C. P. S.R.L., cu sediul în ., Șoseaua Unirii nr. 811, Vila 3, camera 5, în contradictoriu cu intimata-creditoare S.C. R. C. S.R.L., cu sediul în București, ., ., ., sector 2, în favoarea Judecătoriei B..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 24 februarie 2014.
PREȘEDINTE,
F.L. ȘALAR
GREFIER,
V. G.
Red. Ș.F.L./03.03.2014
| ← Opoziţie. Decizia nr. 26/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Radiere. Decizia nr. 1052/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








