Obligatia de a face. Decizia nr. 347/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 347/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 3706/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 132/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR. 347/A
Ședința publică de la 06 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător C. G. I.
Grefier M. A. P.
********
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamantul C. R. M. împotriva sentinței civile nr. 6247/22.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face, în contradictoriu cu intimatele pârâte BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA și ., precum și cu intimatul intervenient forțat C. M..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrată din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 29.04.2014 și, ulterior, la 06.05.2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 09.11.2010, reclamantul C. R. M. a solicitat în contradictoriu cu . clauzei din contract prin care banca își rezervă dreptul modificării dobânzii în funcție de politica băncii, modificarea comisioanelor de rambursare anticipată a creditului la 0%, păstrarea valorii comisionului de administrare din contractul de credit curent, restituirea tuturor comisioanelor percepute ilegal după data de 21.06.2010.
Reclamantul C. R. M., a depus cerere completatoare la cererea de chemare în judecată, solicitând instanței prin hotărârea ce se va pronunța:
Sa interpreteze clauzele contractuale de la art. 5 și 6 din contractul de credit în favoarea reclamantului, sa constate caracterul lor abuziv si pe cale de consecința nulitatea acestora și sa oblige paratele să restituie tot ce au perceput cu titlul de dobândă curentă variabilă peste dobânda la care m-am obligat în mod real reclamantul-împrumutat, adică dobânda compusă din indicele EURIBOR la care se adaugă procentul de 1,6.
Constatând caracterul abuziv al art. 5 și 6 din contractul de credit si nulitatea parțiala a acestora sa obligați paratele la restituirea sumelor care au fost percepute unilateral peste nivelul dobânzii (compus din indicele EURIBOR plus procentul fix de 1,6)
Sa fie obligate paratele la păstrarea valorii inițiale comisionului de administrare din contractul de credit si la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de administrare peste valoarea la care s-a obligat; Sa fie obligate paratele la modificarea comisionului de rambursare anticipata la valoarea 0, contractul de credit fiind un contract cu dobânda variabila, or temeiul dispozițiilor art. 95 din legea 288/2010 pentru aprobarea OUG 50/2010 privind contractile de credit pentru consumatori,Sa fie obligate paratele la restituirea tuturor comisioanelor percepute ilegal, prin modificarea unilaterala a clauzelor din contract in acest sens;Sa fie obligate paratele la plata daunelor materiale in cuantum de 10.642,71 lei plus echivalentul a 59.432,54 lei, plătibili în lei la cursul BNR din ziua plații; cu cheltuieli de judecată.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă și ale OUG 50/2010.
Prin sentința civilă nr. 6247/22.10.2013 Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă a respins excepțiile invocate și a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a reținut cu privire la exceptia insuficientei timbrari a actiunii, că aceasta este neîntemeiată apreciind ca, in speta sunt aplicabile dispozitiile art.15 lit.j din Legea nr.146/1997.
F. de exceptia prematuritatii formularii cererii invocata de parata, a apreciat-o ca neintemeiata, avand in vedere ca desi, procedura prealabila a concilierii directe nu indeplineste toate conditiile prevazute de art.720 ind.1 C., aceasta nu a produs o vatamare paratei. Astfel, tribunalul a apreciat ca nerespectarea unora din prevederile art.720 ind.1 C. nu atrage automat nulitatea concilierii.
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei BCR, tribunalul a apreciat că aceasta este neintemeiata, avand in vedere ca aceasta este parte a convenției de credit bancar pentru persoane fizice nr._/30.09.2008 incheiata cu reclamantul.
In ceea ce priveste exceptiile nulitatii si a lipsei de interes, tribunalul le-a apreciat ca fiind aparari de fond.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut, reclamantul, in calitate de împrumutat, a perfectat cu parata B. Comerciala R. contractul de credit bancar pentru investiții imobiliare nr._/30.09.2008, contractând un credit in valoare de 54.225 Euro.
Potrivit art. 5 din Contract „la data încheierii prezentului contract, dobânda curentă este de 6,4% pe an și este fixa în primul 1 an si variabila ulterior. Dobânda fixă se menține constantă pe o perioada de 1 an, începând cu data primei trageri...
După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,40 puncte procentuale".
De asemenea, tribunalul a observat ca, potrivit art 8 din contractul susmentionat sunt prevăzute si reglementate comisioanele percepute de banca pentru creditul pus la dispoziție, inclusiv comisionul de administrare si comisionul de rambursare anticipata a creditului.
Din analiza clauzelor contractuale mentionate rezultă că la momentul încheierii contractului de credit al reclamantului existau în oferta băncii mai multe tipuri de contracte de credit, contracte de credit cu dobânda fixă în monedă națională sau în euro, contracte de credit cu dobânda variabilă stabilită fie în funcție de dobânda de referință a bancii, fie în funcție de indicele de referință.
Astfel, tribunalul a apreciat ca reclamantul a avut posibilitatea de a negocia conținutul clauzei privind dobânda, putand opta între mai multe tipuri de credite, respectiv: cu dobânda fixă în monedă națională sau în euro, cu dobânda variabilă calculată în funcție de indicele EURIBOR/LIBOR/ ROBOR; cu dobânda variabilă calculată în funcție de dobânda de referință variabilă afișată la sediile bancii.
În aceste condiții, în care reclamantul și-a exercitat opțiunea pentru un anumit tip de credit, tribunalul a apreciat ca acesta și-a asumat și existența unui dezechilibru între drepturile și obligațiile contractuale și cerința existenței relei credințe a pârâtei nu subzistă, astfel ca a respins cererea ca neintemeiata.
De asemenea, tribunalul a apreciat ca si in ceea ce priveste restul clauzelor a caror nulitate se solicita, clauze care desi nu au fost negociate, acestea nu au creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, urmand a respinge si aceste capete de cerere ca neintemeiate.
In temeiul art.274 Cod procedura civila, tribunalul a obligat reclamantul la plata sumei de 5.532,51 lei cheltuieli de judecată, reprezentand onorariu avocat.
Împotriva aceste soluții a formulat apel reclamantul C. R. M. arătând, referitor la considerentele hotărârii, că nu s-a avut în vedere motivația solicitării sale, întemeiată pe dispozițiile imperative ale O.UG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori care trebuia respectată și dusă la îndeplinire până la data de 16.09.2010, termen limită, în sensul că toate instituțiile bancare erau obligate să încheie acte adiționale la toate contractele de credit aflate în derulare. Această obligație și-au asumat-o majoritatea băncilor, mai puțin pârâta. Pentru nerespectarea acestor obligații actul normativ a prevăzut și sancțiuni aplicate de AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR.
Instanța a apreciat că aceste obligații au avut un caracter facultativ și atare, nu era un act normativ care trebuia să-și producă efecte, să fie respectat in tocmai.
De aceea a avut caracterul unei ordonanțe de urgență, pentru a se aplica de urgență, pe fondul problemelor financiare create în țară, odată cu apariția crizei financiare, generată de restructurările locurilor de muncă și reducerea considerabilă a drepturilor salariale. Este de notorietate faptul că această ordonanță a venit ca o soluție salvatoare pentru clienții instituțiilor bancare care se confruntau cu astfel de probleme.
Aceasta a fost rațiunea pentru care a înregistrat cerere oficială prin care a solicitat încheierea actului adițional, așa cum a făcut dovada cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Nici în ultima zi pârâta nu si-a îndeplinit obligația, motiv pentru care a depus contestație, prin care a învederat faptul că nu i s-a pus la dispoziție actul pentru a nu se considera înțelegere tacită, nesemnarea actului neechivalând cu acord tacit, rezervându-și dreptul de a solicita pe cale judecătorească îndeplinirea acestei obligații; a arătat că a insistat în semnarea actului adițional, pentru îndepărtarea tuturor clauzelor abuzive, interzise de lege.
A mai arătat că a făcut dovada reducerilor salariale, nu doar cu 15% cum prevedea actul normativ, ci cu 30%, plus privarea de alte drepturi salariale, ceea ce i-a creat o situație financiară gravă. Pe fondul adâncirii problemelor financiare, pârâta, în loc să reducă dobânzile, așa cum era obligată, a dublat rata, ceea ce nu era posibil în condițiile în care această clauză era deja recunoscută ca și abuzivă.
La data semnării contractului mi s-a stabilit dobânda de 6.4% și o rată lunara de 366.30 euro iar la un an de la perfectarea contractului aceasta a crescut cu 4 procente, însumând o rata de 450 euro, în situația în care nimeni nu mi-a adus la cunoștință noile condiții contractuale.
Apelantul a susținut că, în urma demersurilor, i s-a comunicat faptul că dobânda a fost mărită și că "banca își rezervă dreptul de a majora dobânda în funcție de politica băncii ; în situația în care toata populația a fost și este în continuare lovita de criza financiara mondială, aceasta creștere considerabilă a ratei, a dobânzii a făcut imposibilă respectarea clauzelor contractuale pe care a consimțit sa le semneze cu banca.
În situația în care toate băncile au înțeles ca o soluție avantajoasă, salvatoare pentru părți, scăderea dobânzilor, raportată și la euriborul pieței, a procedat la înaintarea unui " memoriu", în data de 25.03.2009, care se află la dosarul băncii, în speranța că i se vor oferi chiar și pentru o perioadă soluții optime.
A precizat că, imediat după mărirea ratei, în luna decembrie a mai înaintat un memoriu similar, primind răspuns deloc avantajos, după aproape două luni de zile, timp în care restanțele au crescut vertiginos odată cu penalitățile. Acesta este motivul pentru care în prezent înregistrează o sumă așa de mare pe o perioada la fel la îndelungată și a ajuns în imposibilitatea de a mai achita ratele la termenul scadent.
Din cauza faptului că veniturile au scăzut foarte mult, aproape la jumătate față de cât înregistra la momentul încheierii contractului, a achitat cu greu o parte din ratele percepute de bancă având speranța și promisiunea băncii că nu va risca să fie executat silit și să pierd locuința și implicit avansul achitat la perfectarea contractului.
Pe lângă reducerea veniturilor, menționez faptul că a dobândit și calitatea de părinte, având în întreținere un copil minor de șapte luni, îndatoririle sale crescând în acest sens.
A mai arătat că, banca nu și-a îndeplinit obligația de a trimite și a încheia Actul Adițional până la data de 19.09.2010; a solicitat personal încheierea actului adițional conform O.U.G nr.50/2010 dar întrucât varianta propusă de bancă nu aducea modificările impuse de O.U.G nr.50/2010, a refuzat semnarea lui, mai mult a înregistrat în data de 17.09.2010 Sesizarea cu nr. 1025.
Deși a solicitat RECALCULAREA DOBÂNZII PENALIZATOARE, astfel cum prevede actul normative, după formula :„ dobanda creditului = eliribor/robor/lobor_+ marja fixa existenta in contract (marja nu se schimba si nu poat fi marita, doar micsorata: conform oug 50/2010, art. 37, litera a) si art. 35, litera a) si litera b)) a primit o notificare în data de 02.11.2010, din partea s.c suport colect s.r.l, care, în calitate de cesionar a încheiat contractul de cesiune de creanță nr.j962/27.10.2010, cu b.c.r, în calitate de cedent.
Pe cale de consecință, întrucât, banca nu a operat modificarea dobânzilor prin trecerea la indicii de referință, în ciuda tuturor demersurilor efectuate, banca nu a dat nici un răspuns la sesizările înregistrate.
A mai precizat că la contractul de credit imobiliar, încheiat pe o perioada de peste 30 de ani, s-au perceput cele mai mari comisioane și dobânzi, la fel cum se percepe pentru contractele de nevoi personale, încheiat pe perioade scurte de timp.
B. ar trebui să ofere condiții de creditare comparative celor din tarile in care grupul Erste (acționarul majoritar al BCR) are deschise banci, precum Cehia, Austria, Slovacia, Croația, Ungaria, Serbia si Ucraina.
Având în vedere transpunerea și implementarea în legislația națională a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori, adoptarea ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 50 din 9 iunie 2010 se impune pentru a permite creditorilor să îndeplinească obligațiile prevăzute în actul normativ european, astfel încât să fie atins obiectivul de creare a pieței interne comunitare, care impune asigurarea unui cadru de reglementare unitar la nivelul Uniunii Europene.
Pe cale de consecință, nu a avut posibilitatea de a negocia cu pârâta, așa cum instanța a motivat, întrucât nu i-a acordat decât soluții dezavantajoase, abuzive, în care la toate și-a rezervat dreptul să modifice dobânda, în funcție de politica băncii.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.212, 366, 466, și următoarele din Codul de Procedură Civilă, precum și toate temeiurile legale invocate în acțiune.
Conform art. 242 pct.2 din Codul de Procedură Civilă, a solicit judecarea cauzei și în lipsă.
Intimata S. C. S.R.L., a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea apelului, apreciind că prima instanța a reținut în mod corect ca apelantul reclamant a avut posibilitatea negocierii clauzelor privind dobânda.
Intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea ca neîntemeiat a apelului formulat de reclamantul C. R. M. arătând, în esență, că în mod corect instanța de fond a reținut neîntrunirea condițiilor legale pentru a se putea constata caracterul abuziv al clauzelor privitoare la dobândă, la comisionul de administrare al creditului și la cel de urmărire riscuri.
A arătat că, fără a fi supus niciunei presiuni din partea băncii, apelantul-reclamantă a optat pentru semnarea convenției de creditare cu Subscrisa, declarând că a înțeles clauzele contractuale și că și le însușește în întregime, astfel cum reiese din ultimul paragraf al contractului încheiat; a făcut o ofertă, iar prin consimțământul concordant al apelantului - reclamant, între părți s-a încheiat un contract. în acest context, lipsa negocierii nu echivalează cu lipsa consimțământului. Acest mecanism de încheiere a contractelor comerciale nu numai că nu este interzis, dar este chiar recomandat. în acest sens, Avizul privind accesul la credite pentru consumatori și familii emis de Comitetul Economic și Social European prezintă argumente în favoarea sistemului de Condiții generale, standardizate, care permit publicului un acces ușor la informații și care pot fi oricând supuse unei analize de către orice persoană sau organism interesat. Consumatorul este primul avantajat de acest sistem, caracterizat prin transparență și previzibilitate. Realitatea economică actuală, în care numărul de raporturi economice este unul covârșitor, în care piața este populată de numeroși agenți cu oferte multiple și în care societățile acționează pe piețe extrem de extinse, contractele preformulate au devenit o regulă, nu o excepție. Tocmai de aceea acest tip de contracte sunt chiar încurajate la nivelul Uniunii Europene, considerându-se că permit o cunoaștere mai bună și mai ușoară a condițiilor de contractare .
în acest context, consumatorul are întotdeauna posibilitatea de a verifica care sunt condițiile în care poate contracta cu un anumit agent economic și de a decide în deplină cunoștință de cauză. El are la îndemână toate informațiile de care are nevoie, și beneficiază de timpul necesar atât pentru a verifica oportunitatea contractării în condițiile oferite de un anumit agent economic, cât și pentru a compara această ofertă cu altele asemănătoare existente pe piață, pentru a lua decizia cea mai bună din punct de vedere economic.
Lipsa oricărui demers de înțelegere/negociere a clauzelor referitoare la preț, în ciuda existenței unei astfel de posibilități, nu este imputabilă intimatei, ci chiar apelantului-reclamant. Or, nimeni nu-și poate invoca propria turpitudine.
Ori, perioada scursă de la data cererii de credit până la semnarea contractului de credit a oferit reclamantului răgazul necesar pentru a analiza condițiile de creditare oferite de bancă. La data formulării cererii de credit banca i-a pus la dispoziție reclamantului și un grafic de rambursare pentru a avea reprezentarea exactă a costului creditului și a decide cu privire la încheierea contractului în acele condiții.
A apreciat că, în mod corect prima instanță a reținut buna-credință a Băncii la încheierea și în executarea Contractului. Pornind de la prevederile Codului Civil, buna-credință a fost conturată în doctrină ca fiind acea atitudine de corectitudine, prezumată de lege, pe care cocontractantul trebuie să o aibă la momentul încheierii și pe parcursul executării contractului, iar noțiunea a fost clarificată prin dispozițiile Legii nr. 363/2007, prin definirea practicilor comerciale incorecte, care pot fi înșelătoare sau agresive.
A apreciat ca fiind esențială împrejurarea că Contractul de credit a fost încheiat de reclamant la data de 30.09.2008.
Dovada absolută a faptului că prevederea contractuală de la art.5 nu are nevoie de o interpretare o reprezintă faptul că reclamantul a executat benevol obligațiile născute din această clauză fără obiecții timp de mai bine de 4 ani.
Este indubitabil, că ambele părți la contract au acceptat un alea al obligației de rambursare a creditului luat. Acest alea a fost cunoscut și înțeles ca atare, cu toate implicațiile sale asupra întinderii plății, și de către apelantul-reclamant C. R. M..
Clauza care reglementează perceperea unui comision de administrare nu este abuzivă pentru că prinContractul de credit încheiat de BCR cu reclamantul s-au prevăzut comisioanele percepute de bancă pentru creditul pus la dispoziție, ca parte a costului creditului - „prețul contractului". Aceste comisioane se plăteau lunar, într- un anumit cuantum clar determinat în contract.
Ca și alte comisioane, și comisionul de administrare este un element al prețului.
B. este obligată, de-a lungul derulării contractului de credit, să realizeze toate operațiunile necesare administrării contului de credit; Nici la data încheierii contractului de credit și nici în prezent nu exista nicio reglementare care să interzică perceperea de către bancă a unui comision de administrare. Chiar OUG nr. 50/2010 prevede expres comisionul de administrare în lista comisioanelor ce pot fi percepute de bancă. Prin semnarea contractului de credit, apelantul-reclamantă și-a asumat obligația de a suporta comisionul de administrare a creditului în cuantumul prevăzut în contract. De altfel, chiar definiția comisionului de administrare din art. 36 alin. 3 al OUG 50/2010, leagă acest comision de operațiunile întreprinse de Bancă de-a lungul desfășurării creditului pentru monitorizarea utilizării și rambursării creditului.
Prin urmare, comisionul de administrare se percepe pentru administrarea contului de credit și cuprinde costuri cu operațiuni bancare privind întreținerea aplicațiilor informatice de gestiune a creditului și informarea permanentă a clientului.
În aceste condiții, în mod corect prima instanță a reținut faptul că acest comision reprezintă un cost determinat de o activitate constantă ca volum și intensitate pe întreaga perioadă de derulare a creditului, fiind pe deplin justificat, din punct de vedere economic, ca acesta să aibă aceeași valoare, constantă, pe întreaga perioadă.
Diligențele cu care banca se îngrijește ca rambursarea creditului să aibă loc în mod corect (ratele să fie calculate corect, scadențele să fie respectate, notificările și raportările către cei abilitați și către instituțiile de reglementare competente în domeniu să fie făcute la timp) sunt constante și presupun aceleași operațiuni; în concret, lucrătorii băncii care asigură pentru bancă prestația care stă la baza comisionului de administrare, nu muncesc mai puțin atent, sau pur și simplu, mai puțin, atunci când administrează evoluția creditului, doar pentru că soldul scade permanent. Nici întreținerea sistemelor informatice nu costă mai puțin în funcție de soldul rămas de achitat de împrumutat.
Așadar, este firesc ca acest comision să fie prevăzut în cuantum fix, constant pe toată perioada de creditare, pentru că implicarea băncii și serviciul prestat nu scade nici calitativ, nici cantitativ, pe măsură ce suma împrumutată este rambursată.
Contraprestație pentru punerea la dispoziție a creditului, comisionul nu poate fi, în raport de rațiunea sa economică, calificat ca un factor generator al unui dezechilibru contractual.
Comisioanele nu reprezintă dobânzi mascate și nu afectează concurența dintre bănci, cât timp sunt practicate de toți furnizorii de servicii financiar-bancare. Ele sunt recunoscute a face parte din costul total al creditului, reprezentând un element al prețului contractului, atât de legislația internă, cât și de cea europeană și cad în mod uzual în sarcina împrumutatului.
A arătat că, în mod corect instanța de fond a reținut netemeinicia cererii apelantului-reclamant de modificare a dobânzii.
(80)Raportat la datele concrete ale prezentei spețe, Tribunalul va observa că, în fapt, reclamantul solicită instanței să modifice prețul contractului de credit, respectiv structura și mecanismul de calcul al dobânzii contractuale.
(81)Față de principiile autonomiei de voință și forței obligatorii a contractului, o astfel de cerere a fost în mod corect respinsă de prima instanță.
Instanța de judecată nu se poate substitui voinței părților la încheierea unui act juridic, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată fiind, în opinia intimatei, de natură să încalce principiul obligativității actelor juridice legal încheiate - pacta sunt servanda.
Libertatea contractuală alături de forța obligatorie a contractului și de efectul relativ al contractelor reprezintă corolare ale autonomiei de voință, noțiuni și principii extrem de caracterizate în ordinea de drept continentală. De aici s-a dedus că o persoană nu poate fi supusă niciunei alte legi decât aceea pe care și-a dat-o sieși, iar unica sursă a obligației contractuale este voința părților .
Consacrat prin dispozițiile art. 969 din Codul civil, principiul pacta sunt servanda își găsește justificarea în libertatea contractuală care se exprimă prin facultatea individului de a intra într-un raport contractual sau nu, de a alege persoana cu care contractează și de a stabili în mod liber, în acord cu cealaltă parte, conținutul contractului.
Modificările legislative din ultima perioadă au creat iluzia unor pârghii pentru formularea de către consumatori a acțiunilor de tipul celei deduse judecății în prezenta cauză. Tocmai de aceea, iluzia acestor pârghii nu poate fi perpetuată prin soluție de admitere a astfel de cereri. Consecințele ar determina nu doar abuzuri față de Subscrisa la nivel particular, dar ar fi și întruchiparea unui dezechilibru major creat în ordinea juridică a autonomiei de voință.
Veniturile rezultate din dobânzile și comisioanele reglementate prin contractul de credit - asupra cărora părțile și-au manifestat voințele juridice în deplină libertate și cunoaștere a legii, constituie venituri clar determinate, sau cel puțin determinabile. De aceea lipsirea Băncii de contraprestațiile legal stabilite în contractele aflate în derulare, ar avea efectul unei atingeri aduse proprietății în înțelesul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Aceste drepturi de creanță sunt asimilate, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, cu noțiunea de buri1.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115 și urm. C.proc.civ., art. 299 și urm. C.proc.civ.
Analizând hotărârea prin prisma motivelor de apel Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat eliminarea clauzei din contract prin care banca își rezervă dreptul modificării dobânzii în funcție de politica băncii, modificarea comisioanelor de rambursare anticipată a creditului la 0%, păstrarea valorii comisionului de administrare din contractul de credit curent, restituirea tuturor comisioanelor percepute ilegal după data de 21.06.2010.(f.3-7 dosar Judecătoria Sector 2)
Reclamantul C. R. M., a depus cerere completatoare la cererea de chemare în judecată, (f.10-12 dosar Tribunalul București) solicitând instanței prin hotărârea ce se va pronunța să interpreteze clauzele contractuale de la art. 5 și 6 din contractul de credit în favoarea reclamantului, sa constate caracterul lor abuziv si pe cale de consecința nulitatea acestora și sa oblige paratele să restituie tot ce au perceput cu titlul de dobândă curentă variabilă peste dobânda la care m-am obligat în mod real reclamantul-împrumutat, adică dobânda compusă din indicele EURIBOR la care se adaugă procentul de 1,6;Constatând caracterul abuziv al art. 5 și 6 din contractul de credit si nulitatea parțiala a acestora a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea sumelor care au fost percepute unilateral peste nivelul dobânzii (compus din indicele EURIBOR plus procentul fix de 1,6); Sa fie obligate paratele la păstrarea valorii inițiale comisionului de administrare din contractul de credit si la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de administrare peste valoarea la care s-a obligat; Sa fie obligate paratele la modificarea comisionului de rambursare anticipata la valoarea 0, contractul de credit fiind un contract cu dobânda variabila, or temeiul dispozițiilor art. 95 din legea 288/2010 pentru aprobarea OUG 50/2010 privind contractile de credit pentru consumatori; Sa fie obligate paratele la restituirea tuturor comisioanelor percepute ilegal, prin modificarea unilaterala a clauzelor din contract in acest sens;Sa fie obligate paratele la plata daunelor materiale in cuantum de 10.642,71 lei plus echivalentul a 59.432,54 lei, plătibili în lei la cursul BNR din ziua plații; cu cheltuieli de judecată.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă și ale OUG 50/2010.
Reclamantul a mai formulat o cerere completatoare aflată la filele 69-72 vol I dosar Tribunal, neanalizată de Tribunal, aspect care însă nu va fi analizat de Curte având în vedere dispozițiile art. 2812 C.proc.civ.
La data de 30.09.2008 reclamantul, în calitate de împrumutat și B.C.R, în calitate de împrumutător, au încheiat contractul de credit bancar pentru investiții imobiliare, nr._(f. 9-24 dosar Judecătoria Sector 2), iar la data de 20.10.2008, a fost încheiat Actul Adițional nr.1 la contractul de credit.(f. 8 dosar Judecătoria Sector 2)
Potrivit art. 5 s-a stabilit dobânda de 6.4% fixă în primul an și variabilă ulterior. Dobânda fixă se menține constantă pe perioada de 1 an, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la pct. 6, 7. După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,40 puncte procentuale.
Potrivit art. 6 din contract, s-a stabilit că nivelul dobânzii curente la credite se stabilește de banca în funcție de serviciul datoriei împrumutatului, fiind menționate mai multe variante ale acesteia în funcție de anumite circumstanțe. (f. 10 dosar Judecătoria Sector 2)
Pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzelor invocate de reclamanți, instanța are în vedere dispozițiile Legii nr. 193/ 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, în varianta sa în vigoare la data încheierii contractului de credit, respectiv la data de 30.09.2008, în aplicarea principiului neretroactivității legii civile exprimat prin adagiul tempus regit actum, dat fiind faptul că validitatea actelor juridice și, implicit nulitatea acestora, se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic.
Curtea constată că actul normativ specificat este incident raportului juridic stabilit între părți, având în vedere că reclamantul are calitatea de consumator, în înțelesul dispozițiilor art. 2 alin. 1, iar pârâta este comerciant, perfectând contractul de credit în cadrul unei activități comerciale, potrivit prevederilor art. 2 alin. 2 din această lege.
În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/ 2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Astfel, potrivit dispozițiilor alineatului 2 al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În continuare, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 3 din lege, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În consecință, raportat la art. 4 din Legea nr. 193/ 2000, se constată că trebuie să verifice următoarele condiții: clauza contractuală să nu fi fost negociată; prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.
Curtea nu își însușește punctul de vedere al apelantului reclamant care a susținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile OUG nr. 50/2010 întrucât contractul în litigiu a fost încheiat în data de 30.09.2008 iar potrivit art. 95 din actul normativ menționat, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 288 din 28 decembrie 2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori „ Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 37^1, ale art. 66 - 69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50 - 55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) și (2), precum și ale art. 66 – 71”.
Potrivit art. 1 C. civ. din anul 1864, aplicabil speței potrivit art. 5 din Legea nr. 71/2011), „ Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă”. Cu alte cuvinte, nu s-ar putea verifica dacă clauzele contractului încheiat de părți în data de 30.09.2008 sunt compatibile cu dispozițiile unui act normativ intrat în vigoare ulterior, cum este cazul OUG nr. 50/2010.
În cauză banca nu avea, astfel cum susține apelantul reclamant, obligația de a propune și încheia cu reclamantul un act adițional conform OUG nr. 50/2010.
Prin urmare, clauzele pretins abuzive vor fi analizate prin prisma Legii nr. 193/ 2000.
Clauzele prevăzute la art. 5 și 6 din contractul de credit sunt criticate din perspectiva faptului că după un an de la perfectarea contractului rata a crescut cu 4 procente, fără a-i fi aduse la cunoștință aceste modificări.
Reclamantul nu poate susține că nu a avut reprezentarea faptului că dobânda curentă variabilă se modifică în funcție de dobânda de referință variabilă de referință BCR/dobânzii administrate/indicelui de referință Euribor întrucât în art. 4.2 din condițiile generale se arată că această dobândă se modifică în funcție de mai mulți indici.
Menținerea de către bancă a procentului de 6,4% pe toată durata de creditare nu poate fi impusă de instanță, pentru că caracterul variabil al dobânzii ulterior primului an de creditare a fost clar menționat în contract, fără a cere detalii suplimentare la momentul contractării, în condițiile în care pârâta avea la acel moment mai multe oferte de creditare ce prevedeau calculul dobânzii în funcție de Euribor/ Libor la 6 luni, la care se adaugă o marjă fixă.
În plus, la art. 29 din contract se menționează că reclamantul a citit, înțeles și i-au fost explicate clauzele contractului.
Ca atare, acest capăt de cerere este neîntemeiat, astfel cum a hotărât și Tribunalul.
Potrivit principiului accesorium sequitur principale și capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei să restituie tot ce a perceput cu titlul de dobândă curentă variabilă peste dobânda la care s-a obligat în mod real reclamantul-împrumutat, adică dobânda compusă din indicele EURIBOR la care se adaugă procentul de 1,6.
În privința comisionului de administrare, potrivit art. 8 din contract banca percepe comision de administrare de 32,83 de euro lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat iar potrivit art. 4.9 din Condițiile generale de creditare, comisionul de administrare este în sumă fixă lunară și se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului prevăzută la pct. 1 din contract; clientul achită comisionul de administrare lunar, odată cu rata de credit și dobânda; comisionul de administrare se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună.
Curtea constată că reclamantul a solicitat păstrarea valorii comisionului de administrare din contractul de credit curent si la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de administrare peste valoarea la care s-a obligat motivarea în drept a acestei solicitări fiind întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010.
Astfel cum am reținut anterior, dispozițiile actului normativ invocat nu sunt aplicabile în cauză.
Având în vedere conținutul clauzei de la art. 8 din contract, Curtea constată că susținerea reclamantului conform căreia articolul care reglementează acest comision nu stabilește în clar valoarea acestuia este neîntemeiată.
Pentru aceste considerente acest capăt de cerere este neîntemeiat. Reținând netemeinicia acestei cereri Curtea reține ca neîntemeiată și solicitarea privind restituirea comisionului perceput după data de 21.06.2010.
În privința comisionului de rambursare anticipată Curtea constată că s-a stabilit de părți că se stabilește, potrivit art. 8 din contract, astfel: în primele 36 de luni de creditare: 4,5%, minim 30 de euro sau echivalent; între 37 și 60 de luni: 3%, minim 30 de euro sau echivalent; între 61 și 120 de luni: 2,5%, minim 30 de euro sau echivalent; peste 121: 2%, minim 30 de euro sau echivalent) și de art. 4.11 din Condițiile generale de creditare, „comisionul de rambursare anticipată se calculează asupra sumei rambursate anticipat” .
S-a invocat de reclamant incidența prevederilor O.U.G. nr. 50/2010, act normativ, care, în opinia Curții nu retroactivează, astfel că nu este aplicabil contractului dedus judecății având în vedere data încheierii acestuia din urmă.
În plus, chiar dispozițiile O.U.G. nr. 50/ 2010 reglementează comisionul de rambursare anticipată, la art. 66 – 69.
Analizând clauza din perspectiva art. 4 al Legii nr. 193/2000 Curtea apreciază că această clauză contractuală nu este abuzivă, având în vedere nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților pentru că reclamantul nu a arătat în ce ar consta dezechilibru semnificativ în privința comisionului de rambursare anticipată.
Pe de altă parte, potrivit alin. 1 lit. i) din Anexa la legea nr. 193/ 2000, în redactarea de la data încheierii contractului dedus judecății, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant.
Se reține că acest text nu este aplicabil în cazul clauzei prevăzute de art. 8 din contract, întrucât acesta nu obligă la plata unor sume de bani în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale, ci la plata unor sume de bani ce reprezintă o compensație pentru costurile legate de rambursarea anticipată.
Pentru aceste considerente Curtea constată că soluția de respingere a acestui capăt de cerere este corectă, motivarea fiind cea reținută de Curte în cadrul prezentei decizii.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtelor paratele la plata daunelor materiale in cuantum de 10.642,71 lei Curtea constată că în cererea completatoare prin care a fost formulată această solicitare nu s-a arătat ce reprezintă această sumă.
Prin urmare, corect a fost respins si acest capăt de cerere.
Pentru aceste considerente Curtea constată apelul formulat nefondat, urmând să îl respingă ca atare.
În ceea ce privește cererea intimatei BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2800 lei Curtea reține că fundamentul acordarii cheltuielilor de judecata avansate de partea care a castigat procesul, în care sunt incluse si sumele de bani platite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezinta culpa procesuala.
Astfel, contractul de asistență juridică încheiat de partea care a castigat procesul cu avocatul său își va produce efectele si față de partea care a pierdut procesul în baza unuia dintre principiile care guverneaza reprarea prejudiciului in materia raspunderii civile delictuale, anume principiul repararii integrale.
Numai că dreptul de a pretinde despagubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o fapta ilicita, ca orice drept subiectiv civil, este susceptibil de a fi execitat abuziv, sancțiunea fiind stabilită de alin.3 al art. 274, reducerea onorariului.
Sub acest aspect Curtea Constitutionala, în decizia nr. 493/2007 publicata în Monitorul Oficial nr. 456/2007), analizând constituționalitatea prevederilor art. 274 alin. 3 din C.proc.civ. a reținut faptul că „ (…) prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecata, cuantumul onorariului avocatial convenit, prin prisma proportionalitatii sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cat respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecata, urmează a fi suportat de partea potrivnica, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta sa-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa fata de partea potrivnica, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocatiale, este consecinta însușirii sale de instanta prin hotărârea judecătorească prin al carei efect creanta dobândește caracter cert, lichid și exigibil”. „În sensul celor arătate este și jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, care, investită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecata, în care sunt cuprinse și onorariile avocatiale, a statuat ca acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.”
În temeiul art. 274 alin.3 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a apelantului Curtea îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată către intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA. în cuantum de 800 lei.
Pentru a stabili reducerea onorariului de avocat de la 2800 lei, suma solicitată de intimată cu titlu de cheltuieli de judecată, la 800 lei, instanța are in vedere criteriile prevazute de art. 274 alin.3 C.proc.civ. respectiv obiectul pricinii, complexitatea cauzei, activitatea apărătorilor.
Astfel, în ceea ce privește complexitatea cauzei, prezenta cauza nu a necesitat utilizarea unor elemente deosebite de drept; durata cazului cauza a fost soluționată la cel de-al treilea termen de judecată acordat în cauză; timpul si volumul de munca solicitata pentru executarea mandatului primit, natura si dificultatea cauzei, în cauză nu a fost necesară întocmirea de expertize contabile sau administrarea unor alte mijloace de probă care ar fi presupus activitate suplimentară din partea apărătorului intimatei, impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului.
Prin reducerea onorariului, apreciat ca fiind disproporționat de mare față de criteriile prevăzute de art. 274 alin.3 C.proc.civ., instanța nu intervine în raporturile dintre avocat și clientul său și nu neagă dreptul avocatului la încasarea onorariului convenit cu clientul.
Aceasta soluție a instanței este în acord și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza S. si Parcalab impotriva Romaniei, aceasta considerând cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecata, in care sunt cuprinse si onorariile avocațiale, că „ acestea urmează sa fie recuperate de partea care a câștigat procesul, numai în măsura in care constituie cheltuieli necesare, care au fost in mod real făcute, in limita unui cuantum rezonabil ”, având în vedere rolul judecătorului in desfășurarea procesului, care îi oferă posibilitatea unei imagini de ansamblu asupra complexității cauzei si muncii depuse de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de reclamantul C. R. M., cu domiciliul în București, ., ., . și cu domiciliul ales în comuna Branistea, ., judetul Dâmbovița în contradictoriu cu pârâtele BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, cu sediul în București, ..5, sector 3 și ., cu sediul în București, ..5, Corp B, . și intervenientul forțat C. M., cu domiciliul în comuna I., . nr.96, județul Călărași ca nefondat.
Obligă apelantul C. R. M. să plătească intimatei BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.05.2014.
Președinte, M. P. | Judecător, C. G. I. | |
Grefier, M. A. P. |
Red. dactJud.MP
5 ex./17.07.2014……………………..
.>
Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă
Jud. fond: S. P. P.
| ← Radiere. Decizia nr. 1052/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Decizia nr. 1690/2014.... → |
|---|
