Opoziţie. Decizia nr. 26/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 26/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 12889/3/2013

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 26

Ședința publică de la 16.01.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – I. P.

JUDECĂTOR – A. M. G.

GREFIER – L. E. A.

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva sentinței civile nr.5241 din 28.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații ., P. H. A. și G. R. A..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că intimata . a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare într-un singur exemplar.

Având în vedere faptul că apelanta prin cererea de apel a solicitat judecata în lipsă, Curtea din oficiu invocă excepția tardivității declarării apelului și reține cauza în pronunțare pe această excepție.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.5241/28.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI a Civilă s-a respins cererea formulată de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice sector 3 în contradictoriu cu pârâții ., P. H. A. și G. R. A..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice sector 3 a formulat opoziție împotriva hotărârii adunării generale nr.2/22.02.2013 a ., solicitând obligarea administratorului P. H. A. la repararea prejudiciului creat, arătând că societatea pârâtă figurează cu debite înregistrate în sumă de 266.742 lei către bugetul general consolidat.

S-a reținut că prin hotărârea nr.2/22.02.2013 a societății pârâte s-a dispus cesionarea unui număr de 80 de părți sociale din capitalul societății.

Tribunalul a apreciat că adoptarea hotărârii privind cesionarea părților sociale nu are drept consecință producerea unui prejudiciu reclamantei, nefiind dovedită împrejurarea că asociații pârâtei au urmărit împiedicarea organelor fiscale de a-și realiza creanțele deținute împotriva societății pârâte, motiv pentru care cererea a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice sector 3 București a declarat apel împotriva acestei sentințe solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii opoziției.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 c.c.p.

Apelanta a invocat în esență că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii deoarece potrivit evidențelor AFP Sector 3 societatea intimată figurează cu datorii față de bugetul de stat în sumă totală de 266.742 lei, conform fișei de evidență pe plătitor, fișă care cuprinde declarațiile fiscale depuse de societate și care reprezintă titluri de creanță conform art.110 alin. 3 din OG nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală.

Evocând prevederile art.202 alin.2 ind.3 din legea nr.31/1990 precum și scopul OUG nr. 50/2010 apelanta susține că printr-o astfel de hotărâre este prejudiciată, fiind în imposibilitate de a urmări recuperarea debitelor, motiv pentru care solicită admiterea opoziției și plata sumei datorate de intimata debitoare.

La termenul din 16.01.2014, Curtea a invocat din oficiu excepția tardivității declarării apelului și a reținut cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

Excepția este întemeiată și va fi admisă pentru cele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art.202 și 62 din legea nr.31/1990 rep. care reglementează opoziția creditorilor la hotărârile asociaților societăților comerciale, hotărârea prin care se soluționează opoziția este supusă numai apelului (art. 62 alin. 3 din legea nr. 31/1990).

Potrivit art.468 alin.1 din Noului Cod de Procedură civilă, termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

În speță, sentința atacată a fost comunicată apelantei la data de 09.09.2013, fila 42 dosar fond.

Apelul a fost înregistrat la data de 11.10.2013, cu o zi întârziere, întrucât termenul legal pentru exercitarea căii de atac calculat pe zile libere conform art.182 alin.2 din Ncpc, s-a împlinit la data de 10.10.2013.

Având în vedere exercitarea apelului cu depășirea termenului legal Curtea va admite excepția tardivității declarării apelului.

În conformitate cu dispozițiile art.185 alin.1 din NCPC, când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, afară de cazul când legea dispune altfel.

În consecință în temeiul art. 480 Ncpc, Curtea urmează să respingă apelul, ca fiind tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității declarării apelului și în consecință:

Respinge apelul declarat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, cu sediul în București, ..13, sector 2, împotriva sentinței civile nr.5241 din 28.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații ., cu sediul în București, ..2-4-6, Camera 60, Sector 3, P. H. A. domiciliat în București, ..17, ., Sector 5 și G. R. A., domiciliat în București, ..168, ., ., Sector 3, ca tardiv declarat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.01.2014.

Președinte, Judecător,

I. P. A. M. G.

Grefier,

L. E. A.

Red.Jud.I.P.

Nr.ex.: 6/27.01.2014

Fond: Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă

Președinte: P. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Opoziţie. Decizia nr. 26/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI