Constatare nulitate act. Decizia nr. 274/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 274/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 71950/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DOSAR NR._
(Număr în format vechi 148/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR.274/2014
Ședința publică de la 28 aprilie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: F. L. ȘALAR
JUDECĂTOR: M. C. S.
GREFIER: V. G.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanții-pârâți P. A. și F. D., împotriva Sentinței civile nr.7040 din 06.12.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. E. L. COMPANY S.R.L. și intimații-intervenienți B. A. S. și A. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanții-pârâți P. A., personal, F. D., personal, intimații - intervenienți B. A. S., prin avocat C. C., cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/08.11.2011 și A. M., prin avocat C. C., cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/29.01.2013, lipsind intimata-reclamantă S.C. E. L. Company S.R.L.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelanții-pârâți P. A., personal, depune la dosar chitanța nr._(1) din 28.04.2014, reprezentând taxa judiciară de timbru în sumă de 4.000 lei.
Curtea constată cererea ca fiind legal timbrată, potrivit încheierii pronunțate la 11.03.2014 de admitere a cererii de reexaminare.
Reprezentanții părților prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat și probe de administrat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apelantul-pârât F. D. solicită admiterea apelului, în principal, cu reținere spre rejudecare, iar în subsidiar, cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe. Susține, în esență, că instanța de fond a ignorat documentele contabile aflate la dosarul cauzei și a făcut o greșită calificare a actului juridic dedus judecății, apreciind că actul de dare în plată este subsecvent contractului de împrumut. În realitate, convenția de dare în debit a stins integral și voluntar o creanță mult mai veche decât contractul de împrumut. Solicită plata cheltuielilor de judecată.
Apelanta-pârâtă P. A. achiesează la concluziile apelantului F. D..
Apărătorul intimaților - intervenienți B. A. S. și A. M. solicită respingerea apelului ca nefondat. Contrar susținerilor apelanților, arată că, la încheierea contractului de împrumut, nu este suficientă realizarea acordului de voință, ci trebuie îndeplinită și condiția obligatorie de predare a sumei împrumutate. Or, în lipsa remiterii acestei sume, nu se poate vorbi despre perfectarea unui contract de împrumut, ci de o promisiune bilaterală de împrumut. Prin urmare, contractul de împrumut este lovit de nulitate absolută pentru lipsa cauzei sub forma scopului imediat. Mai învederează că, în baza contractului de împrumut, s-a încheiat contractul de dare în plată, fiind un act subsecvent, care la rândul său, este lovit de nulitate. Pe de altă parte, susține că unicul scop al încheierii contractului de împrumut a fost acela de a da naștere unei creanțe împotriva societății, că acțiunea introductivă are ca obiect contractul de împrumut și nicidecum contractul de cesiune de creanță încheiat anterior între cei doi pârâți. De altfel, consideră că S.C. E. L. Company S.R.L. fiind o persoană juridică, se impune ca orice operațiune de trezorerie efectuată, să se regăsească în evidențele contabile. Or, suma menționată în contractul de împrumut nu se regăsește în evidențele contabile, respectiv că ar fi intrat în patrimoniul societății. Își rezervă dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat.
În replică, apelantul-pârât F. D. susține că la dosarul cauzei există dovada transferurilor bancare, cu înregistrarea în evidențele contabile ale societății.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată :
Prin sentința civilă nr. 7040/06.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._ /2013 a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâții P. A. și F. D., și cererea de intervenție voluntară accesorie în sprijinul reclamantei formulată de intervenienții B. A. S. și A. M.. Pe fond, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de împrumut autentificat sub nr. 796 din 20.06.2011 de notarul public A. N. din București și a contractului de dare în plată autentificat sub nr. 2390 din 22.09.2011 de notarul public M. T. din București și a fost obligată pârâta P. A. să restituie reclamantei . SRL toate bunurile mobile și imobile ce au făcut obiectul contractului de dare în plată autentificat sub nr. 2390 din 22.09.2011 de notarul public M. T. din București. Totodată, a fost obligată pârâta P. A. să plătească reclamantei suma de 29 302,18 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele:
Reclamanta (ELC) a solicitat constatarea nulității absolute a două acte juridice în care are calitatea de parte respectiv a contractului de împrumut autentificat sub nr. 796 din 20.06.2011 de notarul public A. N. din București și a contractului de dare în plată autentificat sub nr. 2390 din 22.09.2011 de notarul public M. T. din București.
De asemenea a solicitat repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de dare în plată autentificat sub nr. 2390 din 22.09.2011 de notarul public M. T. din București prin obligarea pârâților la restituirea către societate a bunurilor ce formează obiectul contractului de dare în plată și la plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosință a acestor bunuri în perioada 23.09.2011 – 11.11.2011 determinate prin raportare la chiria ce ar fi putut fi percepută dacă acestea ar fi fost închiriate, astfel cum a indicat ELC la termenul de judecată din 14.09.2012 (vol. I, fila 249).
Cererea de constatarea nulității absolute a contractului de dare în plată are în parte caracter accesoriu față de cererea de constatare a nulității absolute a contractului de împrumut autentificat sub nr. 796 din 20.06.2011 de notarul public A. N. din București, întrucât ELC s-a prevalat și de principiul anulării actului juridic subsecvent ca urmare a anulării actului juridic principal.
De asemenea, are caracter accesoriu, față de cererea de constatare a nulității absolute a contractului de dare în plată, cererea de repunere a părților în situația anterioară încheierii acestuia și cererea de obligare a pârâților la plata de despăgubiri.
Motivele de nulitate invocate de ELC cu privire la contractului de împrumut autentificat sub nr. 796 din 20.06.2011 de notarul public A. N. din București sunt, conform cererii de chemare în judecată modificate, lipsa cauzei, respectiv, cauza ilicită. Aceste motive de nulitate sunt de ordine publică.
Actul juridic civil se bucură de o prezumție relativă de validitate. Pentru aplicarea sancțiunii nulității actului juridic civil, persoana care invocă existența unui caz de nulitate este obligată, conform art. 1169 C.civ., să probeze elementele cazului de nulitate invocat.
Potrivit susținerilor . SRL, contractul de împrumut autentificat sub nr. 796 din 20.06.2011 de notarul public A. N. din București este lipsit de cauză deoarece îi lipsește scopul imediat.
Art. 966 C.civ. prevede că obligația fără cauză nu poate avea nici un efect. Față de aceste dispoziție legală, sancțiunea care intervine pentru lipsa cauzei este nulitatea absolută a actului juridic.
Contractul de împrumut de consumație este, așa cum a susținut și reclamanta, un contract real, pentru a cărui formare valabilă este necesară deci predarea efectivă a bunului, în speță, a sumei de bani ce formează obiectul său.
În cazul actelor juridice reale, lipsa predării bunului constituie o situație de absență a scopului imediat. Lipsa scopului imediat se răsfrânge ipso facto asupra scopului mediat, lipsindu-l de suport juridic.
Întrucât suma de bani ce formează obiectul contractului de împrumut autentificat sub nr. 796 din 20.06.2011 de notarul public A. N. din București nu a fost niciodată remisă reclamantei, astfel cum chiar pârâții au recunoscut la interogatoriu iar intenția părților contractului de împrumut nu a fost aceea de a da naștere unei obligații de transmitere a proprietății sumei de bani din patrimoniul pârâtei P. A. în patrimoniul . SRL și în mod corelativ a unei obligații a . SRL de restituire la scadență a sumei împrumutate, ci aceea de a pune la dispoziția pârâtei P. A. un mijloc juridic eficace pentru a putea obține plata creanței dobândită prin cesiune de la copârâtul F. D., al cărei debitor este însăși reclamanta (contractul de împrumut autentificat având valoare de titlu executoriu, la data exigibilității creanței conform art. 101 din Legea nr. 36/1995), contractul de împrumut autentificat sub nr. 796 din 20.06.2011 de notarul public A. N. din București nu are cauză și drept urmare este lovit de nulitate absolută.
Faptul că în perioada 30.06.2008 – 01.07.2011, pârâtul F. D. a împrumutat ELC cu diverse sume de bani, în lei și euro, în valoare totală de 192.900,68 lei, respectiv 133.835 euro, care parțial i-au și fost restituite, astfel cum reiese din fișa contului analitic 4551.7, nu are efecte asupra validității cauzei contractului de împrumut autentificat sub nr. 796 din 20.06.2011 de notarul public A. N. din București, deoarece, chiar dacă aceste acte juridice se referă la același obiect (suma de 1 226 761,65 lei), obiectul și cauza sunt condiții de validitate distincte ale actelor juridice civile, în timp ce obiectul actului juridic desemnează acțiunile sau inacțiunile la care sunt îndreptățite sau de care sunt ținute părțile, cauza constituie obiectivul urmărit la încheierea acestuia. Validitatea unuia din elementele ale actului juridic civil nu se răsfrânge asupra validității altuia, acestea constituind componente distincte în structura actului juridic civil.
Ca efect al nulității absolute a contractului de împrumut autentificat sub nr. 796 din 20.06.2011 de notarul public A. N. din București, în conformitate cu principiul anulării actului juridic subsecvent, ca urmare a anulării actului juridic inițial, instanța a constatat și nulitatea absolută a contractului de dare în plată autentificat sub nr. 2390 din 22.09.2011 de notarul public M. T. din București, act ce are caracter subsecvent față de contractul de împrumut perfectat de . SRL și pârâta P. A..
Urmare a constatării nulității absolute a acestor acte juridice, în conformitate cu principiul repunerii părților în situația anterioară încheierii actelor juridice lovite de nulitate, instanța a obligat pârâta P. A. să restituie . SRL toate bunurile mobile și imobile ce au făcut obiectul acestuia.
. SRL a solicitat și obligarea pârâților la plata de despăgubiri pentru imposibilitatea de a folosi bunurile ce formează obiectul contractului de dare în plată autentificat sub nr. 2390 din 22.09.2011 de notarul public M. T. din București în perioada 23.09.2011 – 11.11.2011.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților, reclamanta trebuie să probeze, conform art. 1169 C.civ., cu mijloacele de probă prevăzute de legea comercială, întrunirea cumulativă a elementelor acestei forme de răspundere, respectiv existența faptei ilicite, a culpei a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Neîntrunirea unuia din aceste elemente determină respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
Prejudiciul este acel element al răspunderii civile delictuale ce constă în rezultatul negativ suferit de o persoană ca urmare a unei conduite, constând într-o acțiune sau inacțiune, săvârșită de o altă persoană. Pentru a se putea dispune repararea unui prejudiciu este necesar ca acesta să fie cert și să nu fi fost reparat încă.
Are caracter cert prejudiciul care este sigur atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare.
. SRL a susținut că prin încheierea contractului de dare în plată a fost lipsită de posibilitatea de a obține beneficii din desfășurarea activităților lucrative ce intră în obiectul său de activitate.
Reclamanta nu a probat însă existența unor contracte în derulare pe care nu le-ar fi putut onora din cauza încheierii contractului de dare în plată și nici nu a administrat probe care să permită stabilirea întinderii prejudiciului invocat. În aceste condiții, prejudiciul a cărui reparare s-a solicitat nu întrunește condițiile pentru a putea fi reparat, nefiind sigur nici sub aspectul existenței, nici sub cel al întinderii.
Cum una din condițiile cerute de lege pentru repararea prejudiciului nu este îndeplinită, instanța nu a mai analiza și restul condițiilor, apreciind inutilă o astfel de analiză deoarece cele patru condiții pentru admiterea acțiunii în răspundere civilă delictuală, trebuie întrunite cumulativ.
Față de cele expuse, cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata de despăgubiri a fost respinsă.
Prin cererea de intervenție voluntară accesorie intervenienții B. A. S. și A. M., în calitate de asociați ai reclamantei . SRL, au solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, invocând aceleași motive de nulitate ale contractelor de împrumut și dare în plată, ca și cele indicate de . SRL și solicitând de asemenea obligarea pârâților la plata de despăgubiri către . SRL pentru lipsa de folosință a fabricii.
Pentru argumentele expuse în legătură cu soluția dată cererii principale, instanța a apreciat întemeiată parțial cererea de intervenție voluntară accesorie, respectiv în ceea ce privește apărările formulate de intervenienți cu privire la cererile de constatare a nulității absolute a celor două acte juridice încheiate de . SRL și pârâta P. A. și de repunere a părților în situația anterioară și nefondată în ceea ce privește cererea de obligare a pârâților la plata de despăgubiri către reclamantă, admițând-o în parte.
În baza art. 274 C.proc.civ., instanța a obligat pe pârâta P. A. la plata taxei judiciare de timbru (28.646,23 lei) și a timbrului judiciar (5 lei) achitate de reclamantă pentru soluționarea capetelor din cererea de chemare în judecată pe care instanța le-a apreciat întemeiate, precum și la suma achitată de reclamantă cu titlu de onorariu pentru expertul contabil oficial (651,95 R.), constatând că aceste pretenții au fost îndreptate numai împotriva pârâtei P. A., ce a avut calitatea de parte în cele două contracte lovite de nulitate absolută iar diferența de onorariu pusă în sarcina pârâților la termenul de judecată din 25.10.2013 (651,95 lei) a fost în realitate achitată de reclamantă, astfel cum rezultă din chitanța de plată nr._/1.
Instanța nu a obligat pârâta și la plata onorariului stabilit pentru curatorul numit pentru ELC deoarece nu s-a susținut și probat înaintarea acestuia de către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții P. A. și F. D., solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleiași instanțe, în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea apelului, apelanții au arătat că:
Deși în sentința dată, Tribunalul București indică în pag. 3, cap. III, intitulat Dreptul aplicabil, normele "Codul Civil din 1864 și Codul Comercial", nu indică nici un articol din acestea care să vină în susținerea cererilor reclamantei sau în susținerea concluziilor instanței, ci doar menționează constatarea respectivelor cereri ca fiind întemeiate, încălcându-se astfel prevederile art. 304 pct. 7 C.proc.civ.
În aprecierile pe care instanța le face asupra situației prezentate de către reclamantă, aceasta nu ia în considerare nici una din probele prezentate de pârâți, nici măcar faptul că situația prezentată de reclamantă nu corespunde adevărului, deși rezultatul expertizei dispuse arată limpede acest lucru. Era esențial și de datoria instanței să insiste în aflarea adevărului și să stabilească dacă datoria ce a făcut obiectul celor două convenții exista și era reală la data la care cele două contracte au fost semnate.
Pe parcursul desfășurării lucrărilor dosarului nr._ instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile cu un obiectiv unic (determinarea împrumuturilor acordate . SRL de catre dl Flamînzeanu și data la care acestea au avut loc), expertiză care a demontat în principiu afirmațiile reclamantei și anume că datoria lichidată prin documentele autentice a căror nulitate reclamanta o solicită, nu există. La solicitarea d-lui Flamînzeanu s-a solicitat instanței suplimentarea expertizei cu un obiectiv care avea menirea sa lămurească în detaliu izvorul și ordinul de mărime al întregii datorii a reclamantei, chestiune ce ar fi dus la aflarea adevărului pentru a preîntâmpina interpretarea faptelor plecând de la premise false. Această cerere a fost respinsă de către instanță sub motivul lipsei de relevanță pentru cauză.
Toate susținerile reclamantei din cererea de chemare in judecata au fost demontate cu probe și înscrisuri însă instanța nu a luat în considerare nici una dintre probele prezentate.
În fapt, în vara anului 2008, Flamînzeanu D. a cumpărat un pachet de 25% din acțiunile . SRL de la unul din acționarii acesteia care dorea să părăsească societatea. La aceiași dată a cumpărat și creanțele pe care vânzătorul acțiunilor le deținea asupra societății, contractul fiind semnat și de persoana juridică în calitate de debitor cedat (document depus la dosar). De la acea dată dl. Flamînzeanu a continuat să împrumute societatea cu sumele de bani necesare funcție de nevoile acesteia. Astfel, la finele anului 2010, dl Flamînzeanu era creditorul . SRL cu o sumă de peste 1.226.761,65 ROL, creanță pe care a vândut-o prin contract d-nei P. A. la 07.01.2011.
La aceeași dată, societatea a fost notificată prin executor judecătoresc și i s-a cerut să lichideze creanța, fiind invitată să participe la discuții pentru lămurirea situației în cadrul unei întâlniri ce avea să aibă loc în 25.01.2011. Cu ocazia acestor discuții a fost semnat un proces-verbal prin care societatea recunoaște creanța pe care o datorează d-nei P. și se angajează să achite datoria într-un interval rezonabil (document depus la dosar). Ca urmare a lipsei demersurilor societății de a efectua vreo plată și a deselor solicitări de a amâna plata, d-na P. a solicitat semnarea unui document în forma autentică care să consemneze că suma datorată este lăsată în folosința societății pentru o perioadă de încă șapte zile după care creanța urmează a fi plătită, conform convențiilor anterioare. Acest document a fost obținut de creditoare sub forma unui contract de împrumut semnat la notariat în data de 20.06.2011 (document depus dosarului). Cu ocazia semnării acestui contract, în contabilitatea societății nu a fost operată apariția unei noi creanțe, contul creditor rămânând neschimbat.
La data de 22.09.2011, prin administratorul investit cu puteri nelimitate de reprezentare și administrare, societatea face plata datoriei prin semnarea unui contract de dare în plată notarial pentru o sumă mai mică decât cea datorată cu acceptul creditorului. A doua zi, 23.09.2011, administratorul care semnează plata datoriei este demis, iar noul administrator din data de 14.11.2011 înaintează Tribunalului București o cerere prin care solicita anularea contractului de împrumut și a contractului de dare în plată.
În sentința atacată, Tribunalul București tratează superficial următoarele aspecte:
Relatările reclamantei nu sunt conforme cu realitatea și nu redau adevărul. Creanța la care se referă cele două acte anulate de către instanță este certă și reală, menționată de toate registrele contabile ale societății și chiar de organele de control financiar cu ocazia diferitelor controale.
La semnarea celor două contracte notariale pe care instanța le anulează a existat un acord de voință al părților, iar sentința nu indică nici un text de lege pe care semnarea celor două acte să-l fi încălcat ca să justifice luarea unei astfel de măsuri precum anularea. Chiar dacă convenția părților a fost în mod eronat intitulată "contract de împrumut", asta nu însemnă automat desființarea convenției, în acest caz operând art. 1169 C.civ., art. 1270 alin. 1 C.civ., precum și art. 11 C.civ.
Contractul de dare în plată nu este un act subsecvent al contractului de împrumut, datoria pe care o stinge darea în plată s-a născut la 07.01.2011 odată cu semnarea contractului de cesiune a creanțelor și nicidecum la 20.06.2011, data semnării contractului de împrumut, deci nu există o legătură directă de cauzalitate între cele două convenții, singurul element comun fiind creanța apărută cu mult înainte de semnarea celor două acte.
Prin sentința dată, Tribunalul București lasă să se înțeleagă că plata datoriilor ar fi un fapt nefiresc și imoral, iar deposedarea creditorului de bunul său pentru plata just primită și repunerea sa silită în postura de creditor ar fi calea fireasca de urmat doar pentru că debitorul nu mai dorește să recunoască existența datoriei pe care a plătit-o deja și vede în anularea plății o ultimă cale de a se sustrage obligațiilor pe care le are.
Prin insuficienta stăruință în aflarea adevărului și respingerea solicitării de expertizare ce are menirea de afla adevărul, prin ignorarea unor probe fără a se fi pronunțat în sensul descalificării acestora, prin încuviințarea cererii de anulare a unor acte autentice, fără a preciza normele juridice care au fost încălcate și care justifică o atare măsura, sentința apelată nu reușește să înfăptuiască actul de justiție, ci dimpotrivă săvârșește o mare nedreptate, aducând atingere atât normelor morale, cât și dreptului de proprietate.
Un alt element particular al dosarului nr._ ar fi faptul că sentința apelată a fost dată de către un alt judecător decât cel care a administrat probele în dosarul menționat. Parcurgând textul din Sentința atacata, la pag 2 cap II intitulat Situația de fapt, devine evident că instanța și-a însușit o imagine deformată a adevărului, ocazie cu care s-a lansat în efectuarea unor observații aritmetice bazate pe niște date culese aleator din numărul mare de file ce reprezintă înregistrările contabile prezentate ca probe scrise de pârâți. Aceasta în contextul în care a respins cererea de completare a expertizei cu un obiectiv ce avea menirea să aducă concluzii clare ale unui expert în această privință.
Intimata . SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat următoarele:
Capitalul social al intimatei este împărțit în 20 de părți sociale care este deținut după cum urmează: dl. S. B.-A. deține 10 părți sociale reprezentând 50% din capitalul social, dl. A. M. deține 5 părți sociale reprezentând 25% din capitalul social, dl. F. D. deține 5 părți sociale reprezentând 25% din capitalul social.
Până la data de 22.09.2011, societatea a fost administrată de către dl. F. D. mandatat cu puteri depline spre a face orice și/sau toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, de a reprezenta societatea în raport cu terții și în raport cu banca și de către dl. S. B.-A., al cărui mandat era limitat fără drept de reprezentare în raport cu terții.
La data de 23.09.2011, Adunarea Generală a Societății, legal întrunită, a decis revocarea mandatului de administrator al Societății acordat d-lui F. D. și acordarea de puteri depline administratorului S. B.-A.. Convocarea Adunării Generale a Asociaților având ca obiect revocarea mandatului de administrator a fost circumstanțiată de lipsa de transparență a acestuia în administrarea societății materializată, printre altele, în refuzul constant de a prezenta documentele contabile și actele încheiate de acesta în numele și pe seama societății,
Ulterior adoptării Hotărârii Adunării Generale a Asociaților Societății din data de 23.09.2011, administratorul unic al societății, dl. S. B.-A. a încercat să intre în incinta Fabricii de Produse din Lemn deținută de societate, dar a întâmpinat opoziția unor agenți de pază care nu erau angajați ai societății. Apelând la concursul organelor legii, respectiv Poliția Cislău, dl. S. B.-A. a fost informat de către persoanele care păzeau Fabrica cu privire la faptul că aceasta nu se mai află în proprietatea societății, ci a unei persoane fizice a cărei identitate nu a fost dezvăluită.
Urmare a demersurilor efectuate la Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliară B., administratorul Societății a constatat cu stupoare că proprietar al Fabricii de Produse din Lemn figura doamna P. A. pe care acesta o cunoștea ca fiind concubina fostului administrator, F. D., conform Contractului de dare în plată.
Contactând pe doamna N. Public M. T. care a autentificat Contractul de dare în plată, noul administrator a reușit să intre și în posesia celorlalte documente care au stat la baza autentificării contractului, obținând, printre altele, Contractul de împrumut.
Conform Contractului de împrumut, aparent Societatea ar fi împrumutat suma de 1.226.761,65 lei pe care s-ar fi obligat să-i restituie până la data de 27.06.2011, 7 zile de la data încheierii contractului. Totodată, prin Contractul de împrumut, societatea prin administratorul F. ar fi declarat că a primit suma de bani împrumutată, deși avea serioase bănuieli cu privire la faptul că suma menționată nu a ajuns niciodată în posesia intimatei.
În realitate, prin cele două contracte încheiate în lipsa voinței sociale ale societății și prin conveniența frauduloasă a pârâților, s-a urmărit fraudarea societății prin devalizarea acesteia de toate activele acesteia, sub o aparență e legalitate în folosul exclusiv al fostului administrator F. D. și a concubinei acestuia, P. A..
Caracterul vădit fraudulos al celor două Contracte este confirmat și de disproporția vădită dintre prestațiile reciproce ale Contractului de dare în plată, imobilele care au un preț de piață de peste 4.000.000 lei fiind date în plată pentru acoperirea unei pretinse creanțe de 1.226.761.65 lei.
Cu privire la criticile aduse de către apelanți sentinței pronunțate de instanța de fond, acestea nu sunt întemeiate fiind o încercare disperată a celor doi apelanți de a induce în eroare instanța cu privire la natura juridică a celor două acte atacate.
În susținerea primei critici pe care apelanții o aduc sentinței pronunțate de instanța de fond, aceștia învederează faptul că la semnarea celor două contracte ce fac obiectul prezentei cauze a existat un acord de voință al părților, iar sentința atacată nu indică nici un text de lege pe care semnarea celor două acte să-l fi încălcat și care să justifice luarea unei astfel de măsuri precum anularea.
Motivarea pe care instanța de fond o aduce în considerentele sentinței atacate este în concordanță cu textele legale incidente și reținute: nulitatea contractului de împrumut față de lipsa cauzei sub forma lipsei scopului său imediat, constând în neremiterea sumei împrumutate.
Conform dispozițiilor art. 969 C.civ., dacă o convenție este legal făcută, ea are o „putere de lege între părți". Prin urmare, convențiile încheiate cu nerespectarea condițiilor cerute pentru formarea lor valabilă sunt lipsite de eficiență juridică.
Trecând peste condițiile prevăzute art. 948 C.civ, raportându-ne la natura juridică a acestuia, putem observa că acesta este un contract real și unilateral. Având în vedere caracterul real al contractului de împrumut, pentru formarea sa nu este suficientă doar manifestarea de voință a părților, fiind necesară și remiterea materială a lucrului împrumutat. Prin urmare, acesta nu este considerat ca fiind perfectat decât în momentul predării sumei împrumutate, acela fiind momentul la care se nasc și obligațiile în sarcina împrumutatului.
Simpla convenție în acest sens, prealabilă predării sumei împrumutate, nu are valoarea juridică a unui contract de împrumut ca și negotium, indiferent dacă acesta a fost încheiat ad probationem în forma scrisă, ci poate fi considerată ca având valoarea unei promisiuni de a contracta, în temeiul căreia promitentul se obligă a încheia contractul prin remiterea efectivă a lucrului împrumutat.
Prin urmare, în măsura în care suma pretins împrumutată nu a creditat intimata, contractul de împrumut pretins a fi fost încheiat între părți nu este perfect, lipsindu-i cauza sub forma lipsei scopului imediat și anume remiterea materială a bunului, și în consecință nu există un drept de creanță al împrumutătoarei care să genereze obligația de restituire în sarcina intimatei.
Or, intimata este o societate comercială, iar orice operațiune de trezorerie efectuată în patrimoniul său se impune, conform dispozițiilor legale, a fi înregistrată în contabilitatea societății, iar fondurile să se regăsească efectiv în lichiditățile sale, în măsura în care aceasta ar fi fost efectiv încasată, având în vedere valoarea sa considerabilă, aceasta nu putea trece neobservată în activitatea sa, așa încât suma pretins împrumutată nu a fost remisă efectiv la data de 20.06.2011 și nici ulterior acestei date, cu atât mai mult cu cât în patrimoniul subscrisei nu a intrat niciun bun în a cărui valoare de înlocuire să se poată regăsi aceste fonduri.
Coroborând răspunsurile pârâților la interogatoriu, respectiv răspunsul d-lui F. D. la întrebările nr. 7 și nr. 14 și răspunsul d-nei P. A. la întrebările nr. 11 și nr. 17, suma menționată în contractual de împrumut nu a fost remisă niciodată.
Față de cele de mai sus, în mod corect instanța a constatat nulitatea Contractului de împrumut pentru lipsa cauzei.
Nulitatea absolută a Contractului pentru cauză ilicită, fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 966 și urm. cod civil precum și art. 948 Cod Civil.
În legătură cu acest aspect se pune și problema fraudei la lege, care este acea operațiune ce constă în folosirea unor dispoziții legale, dar nu în scopul pentru care acestea au fost edictate, ci în vederea eludării altor dispoziții legale imperative. În acest sens, doctrina juridică a stabilit că frauda la lege reprezintă un caz particular de cauză ilicită.
Cauza contractului de împrumut este ilicită, scopul urmărit fiind de a obține sume de bani de către administratorul F. D., prin intermediul pârâtei. De asemenea, existența unei cauze ilicite atrage nulitatea absolută a convenției astfel încheiate.
Prin încheierea contractului, s-au încălcat prevederile art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990. Acest text de lege instituie o interdicție pentru persoana care este reprezentantul legal al unei societăți de a se folosi de bunuri ale acesteia, direct sau prin persoane interpuse, în folosul lui propriu sau pentru a favoriza o altă societate în care are direct sau indirect interese. Din punct de vedere civil, Contractul de împrumut și plata pretinsului împrumut prin darea în plată a Fabricii de Produse din Lemn, încheiat prin săvârșirea infracțiunii este nul absolut pentru cauză ilicită, întrucât încalcă norme imperative, de ordine publică, ce ocrotesc un interes general, protejat de legiuitor în cel mai înalt grad, prin încriminarea faptei.
În speță, contractul de împrumut a fost încheiat de fostul administrator al societății cu concubina acestuia exclusiv în beneficiul său și al concubinei sale.
Prin încheierea Contractului de împrumut și stingerea pretinsei creanțe prin încheierea Contractului de Dare în Plată, fostul administrator (s.n. F. D.) s-a folosit de societate în scopul obținerii activelor acesteia, prin intermediul pârâtei P. A., prin așa-zisă contractare a unui împrumut către reclamantă.
În realitate, scopul urmărit de administratorul E. L. Company, F. D. și de P. A., la momentul semnării Contractului de împrumut este ilicit, întrucât contravine normei imperative cuprinse în art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990. Prin urmare, contractul este nul absolut pentru cauză ilicită.
Clauzele contractului sunt în defavoarea E. L. Company.
Cauza ilicită rezultă și din faptul că la momentul încheierii contractului de împrumut, părțile au urmărit exclusiv obținerea activelor societății de către fostul administratorul al intimatei. Acest lucru este dovedit prin aceea că, atât clauzele contractului de împrumut cât și modalitatea de stingere a creanței născute prin acesta sunt efectuate cu vătămarea intereselor reclamantei.
Astfel, contractul de împrumut a fost încheiat cu unicul scop de a da naștere unei creanțe împotriva societății care să fie mai apoi stinsă prin transferul dreptului de proprietate asupra Fabricii de produse din lemn.
Evidente în dovedirea intenției ilicite sunt perioada pentru care a fost acordat pretinsul împrumut – 7 zile – declarația pro causa a fostului administrator cu privire la încasarea sumei de către societate cu toate că conturile bancare ale subscrisei erau poprite încă din luna aprilie 2011 și valoarea derizorie la care Fabrica de Produse de Lemn a fost dată în plată.
Se susține de către apelanți că suma la care se referă cele două contracte anulate de către instanță este certă și reală, menționată în toate registrele contabile ale societății.
Expertiza efectuată în cauză a avut ca obiectiv "să se indice sumele de bani împrumutate de către pârâtul F. D., societății reclamante, dată la care acest împrumut a fost acordat și înregistrarea contabilă a acestei operațiuni".
Aceasta expertiză nu este o probă concludentă, pertinentă și utilă dezlegării cauzei, având în vedere că obiectul prezentului dosar nu îl reprezintă suma de bani pe care dl. F. a împrumutat-o societății, în virtutea calității acestuia de asociat, ci suma pe care ELC a împrumutat-o de la dna P., conform contractului de împrumut.
Potrivit contractului de împrumut, P. A. a dat cu titlu de împrumut, societății comerciale E. L. Company, suma de 1.226.761,65 Lei.
Nu există nici o legătură între sumele pe care Flamînzeanu D. le-a împrumutat intimatei (și care parțial au fost restituite, astfel cum reiese din fișa contului analitic) și suma pe care d-na P. a împrumutat-o societății.
Mai mult decât atât, chiar apelanții au recunoscut prin răspunsurile la interogatoriu și cu ocazia concluziilor orale că suma pretins împrumutată nu a fost remisă efectiv intimatei la data de 20.06.2011 și nici ulterior acestei date.
A treia critică adusă sentinței nr. 7040/06.12.2013 vizează natura contractului de dare în plată, de act subsecvent al contractului de împrumut.
Potrivit susținerilor apelanților, acest contract nu este unul subsecvent contractului de împrumut, datoria pe care o stinge darea în plată s-a născut la data de 07.01.2011, odată cu semnarea contractului de cesiune și nicidecum la 20.06.2011, data semnării contractului de împrumut. Mai mult decât atât, se susține că nu există nici o legătură directă de cauzalitate între cele două convenții.
Susținerile celor doi apelanți sunt eronate și sunt contrazise chiar de cuprinsul Contractului de dare în plată, încheiat între ELC prin dl F. și dna P..
La art. 1 din Contractul de dare în plată se menționează că "Creditorul și debitoarea convin stingerea totală, prin dare în plată a datoriei în sumă totală de 1.226.761,65 lei din Contractul de împrumut autentificat sub nr. 796/20.06.2011 de BNP A. N., încheiat între doamna P. A. și E. L. Company SRL".
Față de cele de mai sus este evident că natura Contractului de dare în plată este aceea de act subsecvent, fiind încheiat în baza contractului de împrumut.
Nulitatea Contractului de împrumut determină nulitatea tuturor actelor subsecvente sau accesorii în temeiul principiilor exprimate prin adagiile nemo dat quod non habet, quod nullum est, nullum producit effectum și resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.
Astfel, contractul de dare în plată, act subsecvent, este nul absolut. Atâta timp cât nu există creanță valabilă, întrucât Contractul de împrumut este nul absolut, contractul de dare în plată este de asemenea nul absolut.
Contractul de dare în plată este lovit de nulitate absolută fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 966 și urm. Cod civil precum și art. 948 Cod civil.
Contractul de dare în plată este nul absolut pentru lipsa cauzei, dar și pentru că are o cauză ilicită, argumentele în susținerea celor două motive de nulitate absolute invocate fiind aceleași cu cele menționate în susținerea nulității contractului de împrumut.
Contractul de dare în plată este lovit de nulitate absolută și pentru lipsa totală a consimțământului subscrisei.
Pentru ca un act civil să fie valabil încheiat, trebuie să existe consimțământul ambelor părți contractante, aceasta fiind o condiție de fond, esențială, de validitate și generală a actului civil în general. Lipsa consimțământului atrage în mod inevitabil nulitatea absolută a contractului.
Voința socială a oricărei societăți comerciale, exprimată în actul constitutiv și apoi, după constituirea societății, în adunarea generală a asociaților, este adusă la îndeplinire prin actele de administrare ale persoanelor delegate în limitele mandatului acordat acestora.
În cazul în care realizarea unei anumită operațiune depășește mandatul acordat persoanei delegate, numai Adunarea Generală a Asociaților, unic organ de deliberare și decizie, poate să decidă în sensul realizării acesteia.
Conform dreptului comun, mandatarul care acționează prin depășirea mandatatului se angajează personal în raporturile cu terții, actul nefiind valabil încheiat în numele și pe seama mandantului.
Astfel, în conformitate cu pct. 10.2 – art. 10 din Actul Constitutiv al Societății, mandatul de administrator pe care fostul administrator F. D. îl exercita, era limitat la „operațiunile de cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății".
Nu se poate reține faptul că o operațiune de transfer a întreg patrimoniului societății, mai exact, toate bunurile imobile – Fabrica de Produse din Lemn – și toate bunurile mobile – utilajele tehnologice – poate reprezenta o operațiune prin care se aduce la îndeplinire obiectul de activitate al Societății (i.e. Tăierea și rinduirea lemnului sau celelalte activități secundare prevăzute de Actul Constitutiv al Societății).
Este evident faptul că o astfel de operațiune are ca și consecință o încetare efectivă și iremediabilă a activității societății, aceasta nemaiavând resursele materiale pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate.
În același sens sunt și dispozițiile art. 70 din Legea 31/1990 astfel cum a fost republicată și ulterior modificată
Mai mult, P. A. nu se poate apăra invocând necunoașterea dispozițiilor Actului Constitutiv, atât timp cât, astfel cum reiese din Adresa nr. 575/14.11.2011 emisă de Biroul Notarului Public M. T., Actul constitutiv al societății este unul dintre documentele care au stat la baza autentificării Contractului de dare în Plată. D. urmare, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 55 și 78 din Legea 31/1990.
Prin urmare, societatea nu și-a exprimat consimțământul la încheierea Contractului de dare în plată, consecința directă fiind nulitatea acestuia.
În drept, întâmpinarea fost întemeiată pe prevederile art. 115 și urm C.proc.civ., art. 966 și urm. C.civ.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea reține următoarele :
Sub aspectul criticii aduse motivării sentinței atacate, Curtea constată că aceasta cuprinde motivele de fapt și de drept care au fundamentat soluția pronunțată, astfel că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor de la art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ. 1865. Dispozițiile legale reținute pentru constatarea nevalabilității actelor juridice în cauză apar în cuprinsul hotărârii, neavând importanță că acestea nu sunt cuprinse în partea a II-a intitulată “Dreptul aplicabil”.
În ce privește contractul de împrumut de consumație atacat, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a reținut natura reală a acestuia, căci predarea bunului este, potrivit art. 1576 C.civ. 1864, de esența acestui contract.
Din cuprinsul contractului de împrumut autentificat sub nr. 796/20.06.2011 de Biroul Notarului Public A. N. rezultă că remiterea sumei care constituie împrumutul nu a fost constatată de către notar, ci a fost consemnată în actul autentic pe baza declarațiilor părților, prin sintagma „dau cu titlu de împrumut”, astfel că această mențiune face dovada doar până la proba contrarie.
Această dovadă contrară s-a făcut de către intimată în mod suficient prin mărturisirea provocată prin interogatoriu a celor doi pârâți, dar și din inexistența înregistrărilor în evidența contabilă a unei astfel de plăți.
Deoarece s-a constatat că suma împrumutată nu a fost efectiv remisă, în mod corect prima instanță a dispus nulitatea absolută a contractului de împrumut.
Astfel cum s-a arătat, în cazul contractului de împrumut, remiterea bunului este o condiție esențială pentru încheierea sa valabilă. Numai în momentul primirii efective a sumei ce formează obiectul împrumutului, acesta poate fi considerat încheiat valabil, nefiind suficient consimțământul părților.
Susținerile apelanților în sensul că suma împrumutată ar fi fost remisă anterior încheierii contractului de către apelantul-pârât nu pot fi reținute ca relevante față de obiectul cauzei.
În primul rând, acestea fac referire la un raport juridic distinct. De altfel, apelantul nu este nici parte în contractul de împrumut încheiat, astfel că nu prezintă importanță eventualele creditări ale societății pe care acesta le-a făcut în calitate de asociat și administrator la acea vreme.
În al doilea rând, prin susținerile acestora, apelanții tind să invoce ei înșiși nulitatea contractului de împrumut încheiat. Existența unui împrumut anterior între apelantul F. C. și societatea intimată, urmată de o cesiune între cei doi apelanți a creanței constând în acest împrumut, contrazice realitatea acestui act juridic.
În cazul în care scopul acestuia ar fi fost constatarea creanței pe care apelanta ar fi avut-o față de societate în temeiul acestor plăți anterioare, aceasta trebuia menționată în cuprinsul actului. Or, astfel cum acesta a fost redactat, acesta nu este decât un contract nul absolut ca împrumut.
Referitor la contractul de dare în plată, cuprinsul acestuia face referire la restituirea împrumutului acordat în temeiul contractului analizat mai sus, împrumut care însă nu există. Contractul de dare în plată reprezintă, ca act juridic, o plată, pentru valabilitatea căreia este necesar să existe o datorie. Or, în cauză, nu există nici o obligație născută din contractul de împrumut, căci acesta este nul absolut.
Ca atare, plata efectuată, respectiv darea unui bun din patrimoniul societății nu era datorată, fiind lipsită de cauză.
Prin urmare, raționamentul făcut de instanța de fond este corect, acest contract fiind accesoriu contractului de împrumut și trebuie să urmeze aceeași soartă.
Nu se poate reține că prin actul de dare în plată s-a urmărit plata sumei împrumutate de apelant societății, ce a fost ulterior cesionată apelantei, față de mențiunile exprese cuprinse în contractul încheiat și care reflectă scopul încheierii sale.
Constatând lipsa de relevanță a apărărilor apelanților-pârâți în ce privește împrumuturile ce ar fi fost acordate societății de către apelantul-pârât, completarea probei cu expertiză sau o nouă expertiză contabilă nu devin inutile soluționării cauzei.
În consecință, nu se poate reține nici că prima instanță nu ar fi acordat importanța cuvenită probelor administrate, Curtea însușindu-și, în mare parte, considerentele acesteia.
Față de constatarea nulității absolute a celor două acte juridice, ca urmare a aplicării principiului repunerii părților în situația anterioară, constatându-se efectuarea unei plăți nedatorate, prima instanță a dispus în mod întemeiat restituirea către reclamantă a bunurilor mobile și imobile ce au făcut obiectul contractului de dare în plată.
Ținând seama de apărările formulate de intervenienții în interesul reclamantei, de soluția pronunțată, și soluția de admitere în parte a cererii formulate de aceștia este corectă.
Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază sentința pronunțată ca fiind legală și temeinică, astfel că va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanții-pârâți P. A., cu domiciliul în București, .. 15, . și F. D., cu domiciliul ales în București, ., .. C, ., împotriva Sentinței civile nr.7040 din 06.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. E. L. COMPANY S.R.L., cu sediul ales la „D. T., S. S., A. A., A. A., Attorneys at Law ”, din București, .. 27, .`art Center, sector 1 și intimații-intervenienți B. A. S. și A. M., ambii cu domiciliul ales la „D. T., S. S., A. A., A. A., Attorneys at Law ”, din București, .. 27, .`art Center, sector 1, ca nefondat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 aprilie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
F.L. ȘALAR M. C. S.
GREFIER,
V. G.
Red.Jud.Ș.F.L./29.05.2014
Nr.ex.: 7
Fond: Tribunalul București
Președinte: F.-Șurparu C.
| ← Nulitate act juridic. Decizia nr. 747/2014. Curtea de Apel... | Suspendare executare silită. Decizia nr. 1730/2014. Curtea de... → |
|---|
