Obligatia de a face. Decizia nr. 500/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 500/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 3774/301/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

Dosar nr._ (Număr în format vechi 2657/2013)

DECIZIE Nr. 500/2014

Ședința publică de la 26 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. H.

Judecător D. A.

Judecător G. VINȚANU

Grefier L. V. V.

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta – pârâtă . împotriva deciziei civile numărul 33/2013 din data de 19.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu intimata – reclamantă . SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta – pârâtă, prin avocat care depune împuternicire avocațială colectivă și intimata – reclamantă, prin avocat cu împuternicire avocațială colectivă aflată la fila nr. 7 din prezentul dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recurenta – pârâtă nu a depus la dosar cererea de recurs semnată și ștampilată, așa cum i s-a pus în vedere la termenul anterior, după care:

Recurenta – pârâtă, prin apărător, depune cerea de recurs ștampilată și semnată.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.

Recurenta – pârâtă, prin apărător, solicită admiterea recursului, arătând că a fost citată la o adresă care nu mai este de actualitate.

Intimata – reclamantă, prin apărător, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, arătând că recurenta – pârâtă și-a ales sediul procesual inclusiv în concluziile scrise depuse la instanța de fond, aceasta având obligația legală de a indica noul sediu, nefiind astfel respectate prevederile art.108 și art. 98 Cod procedură civilă. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

CURTEA

Deliberand asupra recursului:

Prin sentința civila nr.4494/04.04.2011 pronunțata în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti a admis acțiunea formulata de reclamanta . SRL in contradictoriu cu parata ., a constatat valabil contractul de închiriere nr. 249/10.12.2008, a obligat parata sa puna la dispozitia reclamantei spatiul comercial in suprafata de 50 mp situat in Piata Titan Minis, .. 2, sector 3, care constituie obiectul contractului de inchiriere sus-mentionat, a obligat parata sa plateasca reclamantei suma de 12.337,5 lei/luna pentru perioada 15.12.2008-4.04.2010 si 2429,69 lei cheltuieli de judecata .

Impotriva acestei hotarari a declarat apel ., solicitand in temeiul art. 297 Cod procedura civila anularea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia nr. 33 pronunțata la data de 19 Februarie 2013, Tribunalul Municipiului Bucuresti Sectia a VI a civila a respins cererea de repunere in termenul de declarare al apelului si a respins apelul declarat de . ca tardiv formulat.

Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel a retinut ca, prin cererea de chemare în judecată intimata-reclamantă a indicat adresa sediului social al societății recurente ca fiind în ., sector 2 (adresă menționată de altfel ca sediu social și în contractul de închiriere nr.249/10.12.2008, obiect al litigiului dintre părți), la această adresă a fost citată recurenta-pârâtă pentru primul termen la judecata în fond, când s-a prezentat prin consilier juridic și a formulat apărări.

Prin concluziile scrise depuse la dosar la ultimul termen de judecată societatea pârâtă a indicat adresa sediului procesual ales ca fiind în București, ., sector 2 .

Tribunalul constată în raport de actele aflate în dosarul de fond că s-a încercat comunicarea hotărârii judecătorești la sediul procesual ales, indicat de societatea pârâtă, însă comunicarea s-a întors cu mențiunea că destinatarul este mutat de la adresă (fila 166).

La judecata în apel soeietatea-apelanta a făcut dovada faptului că ulterior închiderii dezbaterilor în cauză dar înainte de pronunțarea sentinței civile apelate, asociații Roii T. au hotărât, în data de 22.03.2011, radierea punctului de lucru din ., sector 2, unde societatea solicitase să-i fie comunicate actele de procedură (filele 14-18) dar nu și a respectării cerințelor normei legale anterior enunțate in sensul de a aduce la cunoștința instanței de judecată schimbarea sediului procesual ales.

În aceste condiții, având în vedere și dispozițiile art.129 alin. 1 Cod de procedură civilă, tribunalul apreciază că nu există motive temeinice pentru repunerea în termenul de apel, data de la care curge termenul legal pentru exercitarea apelului urmând a fi considerată data la care a fost restituit formularul de comunicare a Sentinței Civile nr. 4494/04.04.2011, respectiv 27.10.2011.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta ., care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.

In motivare, recurenta a aratat ca din cuprinsul procedurii de citare, rezulta ca aceasta s-a indeplinit la vechiul punct de lucru, cel din . si nu la cel actual situat in ., Sector 3, București, astfel ca se impune concluzia ca procedura de citare cu aceasta nu a fost legal îndeplinita.

Începând cu data de 22.03.2011, s-a hotarat prin hotararea adunarii generale a asociaților nr. 170 din 22.03.2011, mutarea punctului de lucru din ., Ia noua adresa.

Solicita sa se constate ca acesta imprejurare a fost mai presus de vointa sa, fiind indeplinite cerintele art. 103 Cod procedura civila.

Arata recurenta ca declara recurs impotriva sentintei civile nr. 4494/04.04.2011 pronunțata de Judecatoria Sector 3 Bucuresti si ca instanta de apel a respins cererea de repunere in termen, desi a probat cele afirmate cu privire la sediul social.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 304 pct. 7, pct.9 si 312 Cod procedura civila.

Analizand sentinta atacata in raport de motivele invocate, Curtea constata ca instanta de apel a aplicat judicios dispozitiile legale incidente, recursul fiind nefondat.

Potrivit dispozitiilor art. 98 Cod procedura civila, Schimbarea domiciliului uneia din parti in timpul judecatii trebui, sub pedeapsa neluarii ei in seama, sa fie adusa la cunostinta instantei, prin petitie la dosar, iar partii potrivinice prin scrisoare recomandata, a carei recipisa de predare se va depune la dosar o data cu petitia prin care se instiinteaza instanta despre schimbarea domiciliului.

Recurenta . a indicat in cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti ca are sediul in ., sector 2, la aceasta adresa fiind comunicata sentinta civila nr. 4494/04.04.2011.

Schimbarea sediului social a avut loc dupa inchiderea dezbaterilor in fata primei instante, dar inainte de pronuntarea sentintei, iar recurenta nu a adus la cunostinta instantei de judecata schimbarea sediului si nu a solicitat comunicarea hotararii la o alta adresa.

In consecinta, astfel cum corect a retinut instanta de apel fata de dispozitiile art. 98 Cod procedura civila, comunicarea sentintei civila nr. 4494/04.04.2011 a fost facuta in mod corect la adresa indicata de recurenta, termenul de apel incepand sa curga de la data acestei comunicari, motiv pentru care cererea de repunere in termenul de declarare a apelului este neintemeiata.

Nerespectarea termenului legal de apel nu s-a datorat unor imprejurari mai presus de vointa recurentei, ci culpei acesteia in exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor procesuale, nefiind intrunite cerintele prevazute de art. 103 Cod procedura civila.

In ceea ce priveste sustinerile recurentei in sensul ca a declarat recurs si impotriva Sentintei civile nr. 4494/04.04.2011 pronuntate de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti, Curtea constata ca aceasta hotarare este supusa numai apelului, iar recursul da fata vizeaza decizia pronunțata de Tribunalul Municipiului Bucuresti Sectia a VI a civila in apel, asa cum este este prevazut in dispozitiile art. 282 si 299 Cod procedura civila.

Pentru considerentele expuse, Curtea, in temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedura civila va respinge ca nefondat recursul declarat de ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă . împotriva deciziei civile numărul 33/2013 din data de 19.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu intimata – reclamantă . SRL, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 februarie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. H. D. A. G. VINȚANU

GREFIER

L. V. V.

Red. Jud. M.H.

Tehnored. I.N.

2 ex.

13.05.2014

………………

Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă

Judecător fond: R. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligatia de a face. Decizia nr. 500/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI