Excludere asociat. Decizia nr. 35/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 35/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 2372/98/2012

Dosar nr._ (Număr în format vechi 2742/2013)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 35/2014

Ședința publică de la 20 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

JUDECĂTOR G. G.

GREFIER C. L.

Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul pârât D. V. împotriva Sentinței Civile nr. 2122/09.07.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . S. și intimații reclamanți L. L. F., P. I. I., L. L. J. IGNACIO și ESCQUICHABEL B. A..

La apelul nominal făcut în ședința publică pe lista cauzelor solicitate la amânări fără discuții au răspuns apelantul pârât, prin avocat S. Ș. cu împuternicire avocațială la dosar și intimata pârâtă, prin avocat cu împuternicire avocațială la fila 19 din dosar, lipsă fiind intimații reclamanți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Apelantul pârât, prin avocat depune în ședință notă de timbraj și dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2100 lei, anulate de instanță. Solicită instanței încuviințarea probei cu expertiză contabilă pentru evaluarea patrimoniului societății la data retragerii asociatului în februarie 2012, precum și a probei cu înscrisurile aflate deja la dosarul cauzei.

Intimata pârâtă, prin avocat arată că nu se opune încuviințării probei cu înscrisurile depune de către apelantul reclamant, solicitând totodată încuviințarea probei cu înscrisuri depuse de către aceasta la dosarul cauzei. În ceea ce privește proba cu expertiză contabilă arată că se opune încuviințării acesteia motivat de faptul că la fondul cauzei a fost realizată o expertiză ce a avut același obiectiv, astfel o nouă expertiză nu ar fi utilă cauzei.

În replică apelantul reclamant, prin avocat învederează instanței faptul că expertiza de la fondul cauzei s-a realizat doar pe datele contabile și nu pe valoarea întregului patrimoniu. Arată că au fost formulate obiecțiuni care au fost respinse de instanță.

Curtea deliberând încuviințează ambelor părți proba cu înscrisuri. În ceea ce privește proba cu expertiză contabilă o va respinge ca neîntemeiată motivat de faptul că această probă a fost deja administrată in fața instanței de fond, care a răspuns la obiectivele formulate de către reclamant. Lasă cauza la a doua strigare.

La a doua strigare se prezintă apelantul pârât, prin avocat și intimata pârâtă, prin avocat, lipsă fiind intimații reclamanți. Părțile, prin apărători având cuvântul pe rând arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Curtea nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea cererii de apel.

Apelantul reclamant, prin avocat pentru toate motivele arătate pe larg prin cererea de apel solicită instanței admiterea apelului astfel cum a fost formulat. Apreciază că debitul poate fi acoperit din patrimoniul societății. Arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Intimata pârâtă, prin avocat solicită instanței respingerea apelului ca nefondat cu consecința menținerii sentinței apelate ca legală și temeinică, pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinare. Solicită cheltuieli de judecată în sumă de 2160 lei conform facturilor depuse la dosar.

Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 2122F din 9.07.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița, instanța a admis în parte cererea principală formulată de reclamanții L. L. F., P. I. I., L. L. J. IGNACIO și ESCQUICHABEL B. A., împotriva pârâtului D. V. și în contradictoriu cu pârâtele ., a obligat pârâtul la plata către pârâtă a sumei de 541 lei reprezentând despăgubiri și la predarea următoarelor bunuri sau contravaloarea lor: un telefon mobil Nokia E5-00 Carbon Black -249,53 lei, un telefon mobil Nokia 5230 – 286,64 lei, a respins ca neîntemeiată cererea revonvențională formulată de pârâtul D. V., privind stabilirea drepturilor ce i se cuvin pentru părțile sale sociale, ca urmare a retragerii din societatea pârâtă.

Instanța de fond a reținut în esență următoarele aspecte:

-prin sentința civilă nr. 731/F/12.02.2013, în temeiul art. 270 Cod procedură civilă, instanța a admis cererea pârâtului – reclamant D. V. privind retragerea acestuia din calitatea de asociat al .. și a luat act că pârâtul – reclamant s-a retras din societatea menționată; a admis cererea reclamanților – pârâți privind stabilirea participării acestora la capitalul social, ca urmare a retragerii pârâtului – reclamant;

-pentru soluționarea capătului de cerere privind angajarea răspunderii pârâtului pentru prejudiciul adus societății și pentru stabilirea drepturilor ce i se cuvin acestuia au fost administrate proba cu înscrisuri, martori și expertiză contabilă;

-din probe nu rezultă că pârâtul și-ar fi însușit calculatoarele și monitorul arătate în acțiune;

-pârâtul a recunoscut că în posesia sa se află cele două telefoane mobile Nokia;

-din raportul de expertiză contabilă rezultă că suma de 12.025 euro ridicată de pârât la data de 06.09.2011 și cea de 10.000 euro la data de 22.09.2011, s-a făcut justificat, pentru restituirea unor împrumuturi contractate de societate;

-suma de 541 lei a fost folosită de pârât pentru achitarea contravalorii reparațiilor unui autoturism care nu aparținea societății;

-toate celelalte sume – 33.170 lei;_ lei; 420 lei;_ lei și 5800 lei au fost cheltuite în mod justificat de către pârât în interesul societății;

-în privința cererii reconvenționale, de vreme ce activul net al societății a fost negativ, instanța a considerat că pârâtul nu este îndreptățit să primească vreo sumă de bani pentru cele 40 părți sociale pe care le-a deținut la societatea din care se retrăsese.

Împotriva acestei sentințe civile, pârâtul-reclamant în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă a declarat apel, pentru soluționarea căruia la Curtea de Apel București – Secția a V a Civilă la data de 22.08.2013 a fost înregistrat dosarul nr. 2742/2013 (nr. unic_ ).

Apelantul – reclamant pârât consideră că sentința atacată este nelegală și netemeinică numai sub aspectul în care a fost soluționată cererea reconvențională deoarece:

-instanța de fond și-a întemeiat soluția, în mod greșit, numai pe baza concluziilor raportului de expertiză contabilă care s-a bazat doar pe evidențele contabile ignorând dispozițiile art. 219 alin. 2 din Legea nr.31/1990 care prevăd obligativitatea achitării asociatului retras, a sumei de bani care reprezintă partea proporțională din patrimoniul social, evaluat și actualizat. Se solicită în consecință, completarea probatoriilor în sensul efectuării unei expertize de evaluare a patrimoniului, admiterea apelului și respectiv a cererii reconvenționale.

Intimații reclamanți-pârâți legal citați nu a formulat întâmpinare.

Intimata – pârâtă . citată a formulat întâmpinare prin care, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

La termenul din data de 20.01.2014, Curtea pentru considerentul că în fața instanței de fond s-a administrat proba cu efectuarea unei expertize contabile care să stabilească suma de bani cuvenită apelantului, a respins solicitarea apelantului de efectuare a unei noi expertize cu același obiectiv, (vezi practicaua deciziei nr. 35 din 20.01.2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V a Civilă).

Deși, Curtea a încuviințat apelantului proba cu înscrisuri, acesta nu a depus acte noi.

Curtea, verificând legalitatea și temeinicia lucrărilor dosarului de fond potrivit dispozițiilor art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă constată că apelul este nefondat pentru următoarele motive:

Prin cererea reconvențională formulată, apelantul pârât-reclamant a solicitat determinarea valorii drepturilor ce i se cuveneau în raport de cele 20 de părți sociale la societatea din care solicitase să se retragă.

Potrivit dispozițiilor art. 226 alin. 3 din Legea nr.31/1990: „Drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părțile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaților ori de un expert desemnat de aceștia sau, în caz de neînțelegere de tribunal”.

Efectele retragerii, constau în pierderea calității de asociat și a drepturilor ce derivă din aceasta, asociatul retras având pe lângă dreptul la o cotă parte din patrimoniul societății sau o sumă de bani care reprezintă valoarea acesteia și obligația de a suporta pierderile, rămânând totodată obligat față de terți.

Din analiza acestor efecte, coroborat cu prevederile art. 226 alin. 3 din Legea nr.31/1990 și dispozițiilor Contractului de societate, rezultă că la stabilirea drepturilor asociatului retras se are în vedere patrimoniul societății, definit ca totalitate a drepturilor și obligațiilor cu valoare economică aparținând societății, care cuprinde atât activul cât și pasivul social și care se evidențiază în bilanțul societății.

În cauza de față, instanța de fond a respectat dispozițiile art. 226 alin. 3 din Legea nr.31/1990 și a dispus efectuarea unei expertize contabile care să stabilească drepturile bănești cuvenite apelantului ca urmare a retragerii sale din societate.

Expertiza s-a efectuat cu respectarea ordinului nr. 1376 din 17.09.2004, pentru aprobarea Normelor metodologice privind reflectarea în contabilitate a principalelor operațiuni de fuziune, divizare, dizolvare și lichidare, precum și pentru retragerea sau excluderea unor asociați din cadrul societății comerciale și transferul fiscal al acestora în ceea ce privește activul real.

În condițiile în care societatea pârâtă a înregistrat pierderi, activul net fiind negativ, expertul contabil a ajuns la concluzia că apelantului pârât reclamant nu i se cuvine vreo sumă de bani pentru părțile sociale (în nr. de 20) pe care le deținuse la societatea din care se retrăsese.

În această situație, întrucât raportul de expertiză din dosarul de fond a fost efectuat cu respectarea Ordinului nr. 1376 din 17.09.2004 și a dispozițiilor art. 226 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, pe baza documentelor contabile în care se evidențiase patrimoniul societății în privința activului real, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat, apreciind că soluția instanței de fond de respingere a cererii reconvenționale este legală și temeinică.

În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga apelantul-pârât reclamant la plata către intimata – pârâtă . S., a cheltuielilor de judecată în sumă de 2160 lei (reprezentând onorariu avocat).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de D. V., domiciliat în S., ., ., ., J. Ialomița și reprezentat de C.. Av. S. Ș., cu sediul în S., .. 1C, ., J. Ialomița, împotriva Sentinței Civile nr. 2122/09.07.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . S., cu sediul în S., ., .. A, . și intimații reclamanți L. L. F., P. I. I., L. L. J. IGNACIO și ESCQUICHABEL B. A., toți cu domiciliul procesual ales în S.,la C.. Av. C. A., ., ., parter, J. Ialomița.

Obligă apelantul pârât reclamant la plata către intimată . S. a cheltuielilor de judecată în sumă de 2160 lei( onorariu de avocat).

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Ianuarie 2014

Președinte,

I. P.

Judecător,

G. G.

Grefier,

C. L.

Red.Jud. I.P.

Tehnored.A.A.

9 ex./10.02.2014

Tribunalul Ialomița

Judecător fond: D. C. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Excludere asociat. Decizia nr. 35/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI