Contestaţie. Sentința nr. 27/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-12-2014 în dosarul nr. 35166/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1222
Ședința publică de la 12 decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
JUDECĂTOR A. L. Z.
GREFIER A.-G. S.
Pe rol pronunțarea cererii de apel formulate de apelantul C. T. I. împotriva sentinței civile nr._ din 27 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București–Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. F. C. OȚELUL S.A. prin administrator judiciar SCP MB MANAGEMENT I.P.U.R.L. și administrator special Răpiscă V. A. al S.C. F. C. OȚELUL S.A.
Dezbaterile au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 5 decembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12 decembrie 2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin Sentinta civilă nr._ din data de 27.11.2013 a Tribunalului București - Secția a VII-a Civilă, s-a respins contestația formulată de către contestatorul C. T. I. în contradictoriu cu intimata . SA, ca neîntemeiată.
În motivare s-a reținut că s-a formulat declarație de creanță de către creditorul C. T. I., cererea de înscriere în tabel nefiind admisă, motiv pentru care a formulat contestatie la tabelul preliminar al creantelor debitoarei . SA, vizând creanta in cuantum de 474.339,18 euro si 93.000 euro, reprezentand contravaloare comisioane si penalitati de intarziere cu care s-a inscris la masa credala a debitoarei.
In motivarea cererii creditorul arata ca sunt dovedite suma rezultata din contractul de reprezentare nr 06/19.03.2011 privind pe jucatorul M. Perendija de 15.000 euro plus TVA, in lei la cursul BNR din ziua platii pentru transferul jucatorului la debitoare si care a fost achitată la 25.07.2012 si 30% din suma de transfer de la debitoare la Clubul de F. Mordovia Saransk, pentru suma de 250.000 USD, incasata de debitoare, comisionul fiind de 75.000 USD + TVA. Din contractul de reprezentare nr. 27/25.07.2011 privind pe jucatorul Salagean A., din care trebuia sa obtina 50% din transferul jucatorului la . V., din care creditorului ii revenea suma de 100.000 euro+ TVA, si din contractul de reprezentare nr 02/28.01.2013 privind pe jucatorul Joao Felipe Antunes, din care-i revenea suma de 300.000 euro +TVA si penalitati de intarziere de 0,4% pe fiecare zi de intarziere (48.400 euro), calculate pana la data de 15.03.2013 si pana la deschiderea procedurii.
Tribunalul retine ca pentru sumele pretinse la plata de creditor, in baza contractelor mentionate, a depus numai facturi proforme, incalcand prevederile art 155 alin 5 Cod fiscal care prevede ca ,,persoana impozabila trebuie sa emita o factura fiscala catre beneficiar in situatia livrarilor de bunuri sau a prestarilor de servicii efectuate.
Apoi, daca s-ar fi considerat prejudiciat de modul in care debitorul nu si-a indeplinit obligatiile contractuale, creditorul trebuia sa urmeze calea prevazuta de cap.5 – clauza compromisorie – din contract, in sensul sa se adreseze comisiilor cu atributii jurisdictionale ale F.R.F. sau ale FIFA in vederea obtinerii unui titlu executoriu.
Pentru ca administratorul judiciar a procedat conform art 66 din lege care stipuleaza ca ,,vor fi supuse procedurii de verificare toate creantele, cu exceptia creantelor constatate prin titluri executorii,, si a constatat ca declaratia de creanta are numai facturi proforma, care nu pot fi retinute ca acte justificative, asa cum prevede art 65 alin 2 din lege, tribunalul a constatat ca masura inlaturarii creantei de la masa credala este corecta si drept urmare, contestatia creditorului s-a respins ca neintemeiata.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditorul C. T. I., solicitând repunerea în termenul legal de apel, schimbarea sentinței și admiterea contestației, cu consecința înscrierii în tabel a creanței în sumă de 474.339,18 Euro și 93.000 USD, reprezentând contravaloare comisioane și penalități de întârziere, conform Contractelor de Reprezentare: nr.06/19.03.2011 (înregistrat la F.R.F. sub nr.2464/07.04.2011 și la debitoare sub nr.320/19.03.2011 – privind pe jucătorul M. Perendija), nr.27/25.07.2011 (înregistrat la F.R.F. sub nr.2550/23.08.2011 și la debitoare sub nr.793/26.07.2011 - privind pe jucătorul S. A.) și nr.02/28.01.2013 (înregistrat la F.R.F. sub nr.2702/12.02.2013 - privind pe jucătorul Joao Felipe Antunes).
În susținerea apelului se arată că administratorul judiciar, în urma verificărilor efectuate, avea obligația de a stabili legitimitatea creanțelor, respectiv de a proceda legal la înscrierea în tabel.
Contractele de reprezentare au fost încheiate și însușite de către debitoare, înregistrate la Federația Română de F., iar obligațiile de platăau fost asumate si parțial executate!
Astfel, chiar dacă legiuitorul îndrituiește în verificare la stabilirea legitimității creanței, administratorul judiciar, în îndeplinirea acestei atribuții, nu are competența „să judece", în sensul că nu poate aprecia asupra valabilității documentelor în baza cărora se solicită înscrierea creanțelor. Administratorul judiciar nu poate decât să efectueze un control care vizează existența sau inexistența dreptului în funcție de actele exhibate și în nici un caz nu poate face aprecieri asupra valabilității acestor acte.
Privitor la cererea de repunere în termenul de formulare a apelului, se invocă necomunicarea sentinței la sediul profesional al contestatorului și nici la sediul profesional al cabinetului de avocat.
Abia în data de 22.04.2014, ca urmare a unei cereri formulate, Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă a înștiințat contastatorul că Sentința Civilă nr._/2013 a fost comunicată și publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr.3028/13.02.2014.Această "comunicare" s-a realizat cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art.154-155 N.C.P.C. coroborate cu disp.art.427 N.C.P.C.
Pentru termenul de judecată din data de 20.11.2013, la care s-a dezbătut fondul contestației, citarea s-a efectuat potrivit dispozițiilor din Codul de procedură civilă, prin comunicarea citației în plic închis, situație în care comunicarea sentinței ar fi trebuit făcută în același mod, iar pe de altă parte judecătorul sindic a încălcat obligația stabilită în sarcina sa prin disp.art.12 pct.3 din Legea nr.85/2006, aceea de a motiva hotărârea în termen de 10 zile de la pronunțare.
Argumentul reținut de către judecătorul sindic, singurul de altfel, acela al lipsei facturilor fiscale emise potrivit art.155 ind.5 din Codul Fiscal, nu poate fi primit, în condițiile în care, temeiul obligației de plată asumată de către societatea debitoare, era reprezentat de contractele încheiate. Mai mult, în parte, obligațiile de plată asumate prin contractele în cauză, au și fost executate, părțile stabilind prin practica lor constantă faptul că facturile fiscale se emiteau la data plății fiecărei rate contractuale, până la momentul efectuării plății fiind emise facturi pro-forma. Nu în ultimul rând, incidența prevederilor art.155 ind.5 din Codul Fiscal atrage cel mult o sancțiune pecuniară și aceea în domeniul administrării relațiilor dintre contribuabil și organele fiscale.
Apelul a fost timbrat cu taxele de timbru prevăzute de lege.
Intimata debitoare prin administrator judiciar a depus la dosar întâmpinare, solicitând anularea apelului pentru nerespectarea mențiunilor prevăzute de art. 470 alin. (2) Codul de Procedura Civila, admiterea excepției tardivității apelului si respingerea apelului ca tardiv introdus, iar pe fond respingerea apelului promovat de C. T. - I. ca nefondat, si menținerea Sentinței civile nr._ din data 27.11.2013 pronunțata de Tribunalul București - Secția a Vll-a Civila in dosarul nr._/3/2013 ca fiind temeinica si legala.
Intimata debitoare prin administrator special a solicitat prin întâmpinare respingerea cererii de repunere in termenul de declarare a apelului si a cererii de apel promovate de C. TATĂL I. ca nefondate, si menținerea Sentinței civile nr._ din data 27.11.2013 pronunțata de Tribunalul București - Secția a VII-a Civila in dosarul nr._ ca fiind temeinica si legala.
Analizând cu prioritate cererea de repunere în termenul de apel și excepția de tardivitate a declarării apelului, Curtea constată și reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.468 alin.1 din Noul Cod pr.civ. raportat la art.8 din Legea 85/2006, termenul de apel este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Sentința nr.10.138/27.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, care formează obiectul apelului, a fost publicată în BPI nr.3028 din data de 13.02.2014.
Potrivit dispozițiilor art.7 alin.1 din Legea 85/2006, comunicarea oricăror acte de procedură se efectuează prin Buletinul Procedurilor Insolvenței.
Apelul a fost declarat în data de 22.05.2014, cu depășirea termenului legal care a expirat în data de 17.03.2014.
Cererea de repunere în termen formulată de apelant nu este întemeiată.
Astfel, art.186 din N.C.pr.civ. stabilește că partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor „motive temeinic justificate”.
În alin.2 al acestui articol se mai prevede că actul de procedură se va îndeplini în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, iar în cazul căilor de atac termenul este același cu acela al exercitării căii de atac.
Motivele temeinic justificate la care face referire textul legal de mai sus, sunt acele situații care nu sunt imputabile titularului dreptului procesual și care sunt apte să împiedice exercitarea actului de procedură în termenul legal imperativ.
Motivele invocate de apelant în sensul depășirii termenului legal de redactare a hotărârii apelate (termen de recomandare a cărui eventuală depășire nu justifică pasivitatea apelantului în ce privește exercitarea propriilor drepturi procesuale înlăuntrul termenelor legale imperative), precum și necomunicarea sentinței la domiciliul său și la sediul profesional al avocatului contestatorului, nu sunt subsumate „motivelor temeinice” care să justifice o asemenea cerere de repunere în termen.
Comunicarea sentinței nu era efectuată potrivit dispozițiilor art.154 – 155 și art.427 din N.C.pr.civ., ci potrivit dispozițiilor derogatorii ale legii privind procedura insolvenței nr.85/2006, prin publicarea în Buletinul Procedurilor Insolvenței.
În cauză nu erau aplicabile dispozițiile legale de excepție ale art.7 alin.3 din Legea 85/2006 care prevedeau comunicarea actelor de procedură conform C.pr.civ. doar în situația actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii de insolvență și nici dispozițiilor alin.31 ale aceluiași articol, care se referă la introducerea unor acțiuni în temeiul legii privind procedura insolvenței împotriva unor persoane, apelantul fiind cel care a depus în calitatea sa de creditor contestația împotriva tabelului preliminar de creanțe la judecătorul sindic.
Publicarea hotărârilor judecătorești în Buletinul Procedurilor de Insolvență înlocuiește, de la data publicării acestora, notificarea actelor de procedură efectuate individual față de participanții la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării (art.7 alin.9 din Legea 85/2006).
Prin urmare, nerespectarea termenului legal de declarare a căii de atac are drept consecință decăderea, conform art.185 alin.1 din N.C.pr.civ.
Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a apelului și va admite excepția invocată de administratorul judiciar al debitoarei în calitate de intimat, urmând să respingă apelul contestatorului ca tardiv declarat conform art.480 alin.1 din N.C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de repunere în termenul de apel.
Admite excepția de tardivitate a apelului invocată de intimata administrator judiciar al debitoarei.
Respinge apelul formulat de apelantul C. T. I. cu domiciliul în Oradea, ., Jud.Bihor și cu sediul procesual ales în Oradea, ..7, Jud.Bihor, la Cabinetele de avocat „Bot O., V. D. C. & Ieran D.”împotriva sentinței civile nr._ din 27 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București–Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare . SA prin administrator judiciar SCP MB MANAGEMENT I.P.U.R.L cu sediul în Timișoara, ., jud.T. și intimatul administrator special Răpiscă V. A. al debitoarei S.C. F. C. OȚELUL SA G. – cu sediul în București, ..3, ., biroul 9, sector 3, cu sediul ales la cabinet avocat L.P. din București, ., ., ., sector3, ca tardiv.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. M. A. L. Z.
GREFIER,
A.-G. S.
Red.Jud.D.M.
7 ex/27.01.2015
Tribunalul București – Secția a VII a Civilă
Președinte – Judecător sindic – M. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|








