Contestaţie. Decizia nr. 1515/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1515/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 28354/3/2009/a6
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1515
Ședința publică de la 11.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. A.
JUDECĂTOR – I. P.
JUDECĂTOR – A. M. G.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta S. Doinița G. administrator special al . SRL, împotriva sentinței civile nr. 3524 din 31.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Administrația Finanțelor Publice Sector 1 și . SRL prin lichidator R. I. SPECIALISTS SPRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta, reprezentată de Domnii avocați D. C. și A. L., cu împuternicire avocațială la dosar și intimata . SRL prin lichidator R. I. SPECIALISTS SPRL, prin practician în insolvență S. D., cu împuternicire la dosar, lipsind intimata Administrația Finanțelor Publice Sector 1.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că recurenta a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, potrivit rezoluției de primire a dosarului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în soluționarea recursului.
Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii contestației și înlăturarea din tabelul definit al creanței AFP Sector 1, ca urmare a descoperirii erorii esențiale de înscriere în tabel a unei creanțe neînregistrată de acest creditor la Tribunalul București, fără cheltuieli de judecată. Susține că, urmare a deschiderii procedurii insolventei prin sentința 177/11.01.2010, sentința adusa la cunoștința publica prin notificarea comunicata de R. I. Specialists SPRL in Buletinul Procedurilor de Insolventa nr. 756/28.01.2010 si publicarea sentințe de către instanța în Buletinul Procedurilor de Insolventa nr. 1548/25.02.2010, în conformitate cu prevederile art. 64, raportat la art. 7 alin. 3 toți creditorii trebuiau sa își înregistreze la grefa tribunalului cererea de creanța. Arată că potrivit prevederilor art. 67, administratorul judiciar are obligativitatea stabilirii legalității si temeiniciei creanței. După verificări, recurenta a constatat ca din eroare esențiala si fără sa fie înregistrata la dosarul cauzei sau la grefa tribunalului vreo cerere de creanța din partea Administrației Finanțelor Publice Sector 1, administratorul judiciar a înscris eronat si in mod nelegal in tabel aceasta creanța in suma de 28.227 lei. Față de inexistenta vreunei cereri înregistrata la grefa tribunalului in mod legal si inexistenta unei cereri la dosarul cauzei susține că, in conformitate cu dispozițiile art. 64, coroborate cu art. 7 alin. 3 din legea 85/2006, administratorul judiciar a înscris in mod eronat aceasta creanță.
Reprezentantul intimatei prezente lasă la aprecierea instanței cu privire la recursul declarat în cauză, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 07.02.2014 în dosarul nr._ la Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în legătură cu dosarul nr._ 09 având ca obiect procedura insolvenței deschisă împotriva debitorului . SRL aflat pe rolul aceleiași instanțe, S. Doinița G., în calitate de administrator special al societății debitoare, a formulat contestație împotriva trecerii în tabelul definitiv, dintr-o eroare esențială, al obligațiilor debitorului, a creanței în sumă de 28.227 lei a creditorului Administrația Finanțelor Publice Sector 1, de către administratorul judiciar R. I. Specialists SPRL, solicitând să se dispună înlăturarea creanței menționate din tabelul respectiv.
Prin sentința civilă nr.3524 pronunțată la 31.03.2014 în dosarul nr._ Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, prin judecătorul-sindic, a respins contestația, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință civilă tribunalul a reținut că după afișarea tabelului preliminar și a tabelului definitiv administratorul special S. D. al debitoarei . SRL a promovat o contestație împotriva creanței creditorului Administrația Finanțelor Publice Sector 1 susținând că lichidatorul judiciar R. I. Specialists SPRL a comis o „eroare” esențială înscriind acest creditor la masa credală de vreme ce declarația de creanță nu a fost depusă la grefa tribunalului.
Din perspectiva acestei situații de fapt și a temeiului de drept invocat de contestator instanța apreciază contestația acestuia ca fiind neîntemeiată.
În primul rând intimata Administrația Finanțelor Publice Sector 1 a depus la dosar o confirmare de primire ce poartă ștampila Tribunalului București Secția a VII-a civilă din data de 26 februarie 2010, deci înainte de expirarea termenului de depunere a declarațiilor de creanță. Confirmarea poartă și denumirea debitoarei, . SRL, și un număr,_, probabil din evidențele interne ale creditorului.
În opinia judecătorului sindic, intimata Administrația Finanțelor Publice Sector 1 a făcut dovada înregistrării în termen a cererii de creanță, chiar dacă aceasta nu se află înregistrată în registrul special aflat la grefa instanței, cum a încercat contestatoarea să dovedească cu un extras obținut pe căi neștiute judecătorului sindic, din sistemul informatizat al instanței, deși a fost întrebată de acest aspect în ședință publică.
Mai mult, potrivit art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței: ”După expirarea termenului de depunere a contestațiilor, prevăzut la art. 73 alin. (2), și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabel definitiv de creanțe, în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute.”.
După cum se poate observa, în temeiul art. 75, alin. 1 se poate face contestație la tabelul definitiv numai în anumite condiții, adică împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabel definitiv de creanțe, în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute.
Contestatorul susține că eroarea esențială constă în înregistrarea creanței creditorului Administrația Finanțelor Publice Sector 1 în tabelul definitiv deși declarația nu a fost înregistrată la tribunal. Or, o asemenea „eroare” poate fi înlăturată pe calea obișnuită, comună, a unei contestații promovată în termenul prevăzut de art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, la tabelul preliminar și nu la tabelul definitiv, unde condițiile sunt mai restrictive.
Însă, contestatorul nu a făcut dovada existenței vreunei erori, fără a mai vorbi de eroarea esențială prevăzută de art. 75. Pentru că după modul de redactare al contestației, judecătorul sindic apreciază că contestatorul trebuia să probeze că lichidatorul judiciar nu știa că declarația nu a fost înregistrată la tribunal și cu toate acestea a trecut-o în tabelul preliminar. Or, un fapt negativ nu poate fi dovedit, cu atât mai puțin faptul negativ care se referă la o atitudine internă a unei persoane, aceea de „a nu știi că…”. S. D. nu a dovedit care a fost reprezentarea internă, atitudinea psihică a lichidatorului judiciar, la momentul întocmirii tabelului preliminar, respectiv că acesta nu a știut că cererea de creanță nu este înregistrată la tribunal. Contrar celor susținute de contestatoare în contestație, judecătorul sindic nu exclude ca lichidatorul judiciar să fi observat că declarația creditorului Administrația Finanțelor Publice Sector 1 nu este înregistrată la tribunal și, cu toate acestea, să fi procedat la înscrierea ei în tabelul preliminar, pornind de la declarațiile speciale depuse de debitor la creditor. Or, în această ultimă situație, ipotetică este adevărat, nu suntem în prezența unei erori, pentru că lichidatorul judiciar a știut că declarația nu este înregistrată și cu toate acestea a trecut-o în tabelul preliminar. Contestatorul nu a probat că lichidatorul judiciar nici că a știut, deci că nu a fost în eroare, nici că nu a știut că declarația nu este înregistrată, deci că a fost în eroare. El a încercat să probeze că cererea de creanță nu este înregistrată și că creanța creditorului a fost trecută în tabelul definitiv. După cum s-a arătat mai sus, asemenea situații se îndreaptă înainte de definitivarea tabelului preliminar.
Din cele arătate anterior se desprinde o concluzie - indiferent dacă administratorul/lichidatorul judiciar știe sau nu știe că o declarație de creanță este sau nu înregistrată la grefa tribunalului acesta poate să o înscrie într-un tabel preliminar, menținând-o, în continuare, și într-un tabel definitiv.
Pornind de la obligația legală a lichidatorului judiciar de înscrie în tabelul preliminar doar creanțele înregistrate în termen la tribunal, S. D. susține că lichidatorul judiciar nu trebuia să înscrie creanța Administrația Finanțelor Publice Sector 1, căci aceasta nu fusese depusă la tribunal. Însă, chiar dacă lichidatorul judiciar știa sau nu știa de acest aspect, așa cum s-a demonstrat mai sus, creanța poate fi înregistrată în tabelul preliminar. Prin urmare, eroarea avută în vedere de art. 75 nu privește pe lichidatorul judiciar, dacă acesta știa sau nu știa de înregistrarea cererii, ci privește creanța creditorului, respectiv faptul că, spre exemplu, factura emisă de către creditor pe numele debitorului fusese achitată anterior deschiderii procedurii.
Împotriva acestei sentințe civile contestatoarea S. Doinița G., în calitate de administrator special al debitorului . SRL, a declarat recurs, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, după prezentarea situației de fapt, că în raport cu art.304 pct.9 Cod procedură civilă, sentința atacată este nelegală deoarece, în primul rând, tribunalul a reținut în mod greșit că administratorul judiciar ar fi înregistrat la instanță un tabel preliminar. Astfel, în Buletinul Procedurilor de Insolvență nu a fost publicat niciodată un tabel preliminar, iar în dosarul de fond al cauzei se află, la fila 90 volumul 1, numai un tabel definitiv de creanțe depus la tribunal în data de 18.05.2010, în care nu figurează Administrația Finanțelor Publice Sector 1 în calitate de creditor. De asemenea, din verificările efectuate creditorul respectiv nu a înregistrat la grefa tribunalului, sau la dosar, nicio cerere, inclusiv de declarare a creanței până la termenul din 10.03.2010 precizat în sentința de deschidere a procedurii.
La fila 113 din Volumul 1 al dosarului de fond se află tabelul definitiv completat, atașat raportului de activitate nr.3, în care apare și Administrația Finanțelor Publice Sector 1. Confirmarea de primire a cererii de creanță depusă în ziua judecății nu putea fi reținută de tribunal ca probă edificatoare în lipsa unei cereri înregistrată la grefa tribunalului. Aprecierea tribunalului în sensul că s-ar fi obținut de către contestatoare o copie din registrul aflat la grefa tribunalului pe căi „neștiute” de instanță este neîntemeiată și părtinitoare în condițiile în care în raport cu art.64 din legea insolvenței orice petent poate avea cunoștință despre aceasta.
Tribunalul a apreciat în mod greșit și că ar fi trebuit să fie formulată contestație nu la tabelul definitiv, pe motiv de eroare esențială, ci la tabelul preliminar, în baza art.73 alin.2, deoarece nu există la dosar sau în Buletinul Procedurilor de Insolvență un tabel preliminar.
Tribunalul a reținut în mod greșit că temeinica și legala înscriere direct în tabelul definitiv a creanței de către lichidator numai pe seama declarațiilor fiscale depuse de contribuabilul debitor la creditor, deși aceasta este contrară legii în condițiile în care potrivit art.3 pct.8 din Legea nr.85/2006 creditorul trebuie să formuleze declarație de creanță, iar în conformitate cu dispozițiile art.64 alin.1 se prevede cu caracter obligatoriu depunerea declarației de creanță de către creditor, sub sancțiunea decăderii prevăzută de art.76 din legea insolvenței.
În susținerea recursului recurenta a depus la dosar înscrisuri la care a făcut referire.
Față de acestea, analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
În cauză, prin sentința civilă nr.177 din 11.01.2010 s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitorului . SRL și, printre altele, s-a dispus ca termen limită pentru depunerea declarațiilor de creanță de către creditori data de 10.03.2010. La data de 26.02.2010 creditoare Administrația Finanțelor Publice Sector 1 obține confirmarea de primire de către Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială (în prezent Secția a VII-a Civilă) prin Serviciul „Registratură”, sub semnătura și ștampila de la acest serviciu al instanței, a unui înscris pe care l-a emis prin Biroul Juridic sub nr._ referitor la . SRL, mențiunile arătate rezultând din cuprinsul înscrisului denumit „Confirmare de primire” aflat la fila 9 din dosarul înaintat de tribunal pentru soluționarea recursului. Înscrisul dovedit a fi fost primit astfel nu a fost însă înaintat și la dosarul cauzei și nici nu a fost înregistrat în registrul declarațiilor de creanță păstrat la grefa instanței la care face referire art.64 alin.1 din Legea nr.85/2006. Ulterior, în contextul în care procedura insolvenței în cauză ajunsese la stadiul în care fusese întocmit tabelul definitiv al creanțelor împotriva debitorului, iar până la acest stadiu nu se pusese în niciun fel problema eventualei calități de creditor a Administrației Finanțelor Publice Sector 1 în cauză, aceasta din urmă înaintează lichidatorului în cauză, R. I. Specialists SPRL copia înscrisului pe care îl emisese sub nr._ încă de la data de 22.02.2010 și pentru care avea confirmare de primire la registratura tribunalului încă din data de 26.02.2010, așa cum s-a arătat anterior, iar R. I. Specialists SPRL primește acest înscris sub nr.6589/08.10.2010. Mai mult, înscrisul emis sub nr._ din 22.02.2010, astfel cum a fost depus la dosarul cauzei în recurs, constituie chiar declarația de creanță pe care Administrația Finanțelor Publice Sector 1 a înțeles să o formuleze în cauză pentru suma de 28.227 lei. În urma primirii acestui înscris, R. I. Specialists SPRL întocmește o completare a tabelului definitiv în sensul menționării în cuprinsul acestuia și a creditorului Administrația Finanțelor Publice Sector 1 cu o creanță în sumă de 28.227 lei, ce se va publica în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr.8062/21.10.2010, iar la 07.02.2014 este formulată contestația în cauză de către administratorul special al debitorului.
În raport cu cele arătate Curtea consideră că creditorul Administrația Finanțelor Publice Sector 1 a probat în cauză formularea declarației de creanță în termenul prevăzut prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței, dar dintr-o eroare care nu îi este imputabilă acesteia declarația de creanță respectivă nu a putut constitui, inițial, obiectul procedurii insolvenței, în condițiile în care nu se probează și că registratura tribunalului ar fi înaintat acest înscris la dosarul cauzei. În aceste condiții nu se poate reține incidența în cauză a prevederilor art.76 alin.1 din Legea nr.85/2006. Măsura practicianului în insolvență de a trece creanța Administrației Finanțelor Publice Sector 1 în mod direct în tabelul definitiv se constituie într-o îndreptare necesară a erorii intervenite în derularea operațiunilor pe care le-a implicat procedura cu privire la declarația de creanță în discuție, la efectuarea căreia și practicianul în insolvență era îndreptățit să procedeze în spiritul respectării legalității. De altfel, dispozițiile art.75 din legea insolvenței vizează chiar ipoteza menționării în mod direct (pentru prima dată) a unei creanțe în tabelul definitiv, limitate fiind numai motivele și, față de cum au intervenit aspectele de fapt, nu mai prezintă relevanță susținerea recurentei sub aspectul că nu ar fi existat un tabel preliminar dar, totodată nu își găsește justificarea nici menținerea considerentelor tribunalului privind opțiunea formulării unei contestații la tabelul preliminar, menționarea în tabel a creanței numai în baza declarațiilor de contribuabil sau modul în care a fost obținut de contestatoare extrasul de registrul ținut la grefa instanței. Soluția tribunalului, de respingere a contestației, este însă temeinică și legală, sentința pronunțată în acest sens impunându-se a fi menținută, cu dezvoltarea menționată a considerentelor.
În consecință, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta S. Doinița G. administrator special al . SRL, împotriva sentinței civile nr. 3524 din 31.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Administrația Finanțelor Publice Sector 1 și . SRL prin lichidator R. I. SPECIALISTS SPRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.09.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. AVRAMIULIA P. A. M. G.
Grefier,
L. E. A.
Red.Jud.A.A.
Tehnored.F.L.
6.01.2015
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Președinte: P. N.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 259/2014. Curtea de... | Contestaţie. Decizia nr. 1025/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








