Dizolvare societate. Decizia nr. 847/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 847/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-10-2014 în dosarul nr. 4253/3/2014
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (Număr în format vechi 1314/2014)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 847
Ședința publică de la 10 octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. C. N.
JUDECĂTOR - S. R. A. V.
GREFIER - L. M.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta - pârâtă I. S. SERVICE SRL împotriva sentinței civile nr.1767/08.04.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI P. OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE L. TRIBUNALUL BUCURESTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelanta - pârâtă a solicitat prin motivele de apel și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere împrejurarea că la strigarea cauzei la ordine nu se prezintă părțile, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelanta - pârâtă a solicitat prin motivele de apel și judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului reține:
P. Sentința civilă nr. 1767/08.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de reclamantul OFICIUL N. AL REGISTRULUI COMERȚULUI P. OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE L. TRIBUNALUL BUCURESTI și s-a dispus dizolvarea societății pârâte I. S. SERVICE SRL, reținându-se a fi incidente dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 31/1990, întrucât pârâta nu a depus la oficiul registrului comerțului datele actualizate cu privire la sediul social.
P. apelul declarat, apelanta - pârâtă I. S. SERVICE SRL a solicitat admiterea căii de atac și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de dizolvare.
A susținut apelanta - pârâtă că în mod greșit s-a admis cererea, în condițiile în care procedase la actualizarea datelor, astfel cum rezultă din rezoluția nr._/05.05.2014.
În drept: Legea nr. 26/1990.
P. întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant OFICIUL N. AL REGISTRULUI COMERȚULUI P. OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE L. TRIBUNALUL BUCURESTI a solicitat admiterea apelului și respingerea cererii ca rămasă fără obiect, pârâta îndeplinindu-și obligațiile.
În drept, intimatul a indicat dispozițiile Legii nr. 26/1990, Legii nr. 31/1990, O.U.G. nr.116/2009.
Analizând apelul formulat, văzând și dispozițiile art. 476-480 C.proc.civ., Curtea reține:
Ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, pe parcursul judecății și după pronunțarea soluției primei instanțe, au fost îndeplinite obligațiile legale de către societatea apelantă, fiind făcută dovada depunerii actualizării datelor cu privire la sediul social prin certificatul de înregistrare, depunere și menționare acte din 12.05.2014 și Rezoluția ORC nr._/05.05.2014.
În aceste condiții, sancțiunea dizolvării societății nu poate fi aplicată, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute la art. 237 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 31/1990.
Pentru aceste considerente, reținând că prin intermediul înscrisurilor noi depuse în apel se dovedește îndeplinirea obligației legale, în temeiul art. 480 C.proc.civ. urmează a fi admis apelul declarat de apelanta - pârâtă I. S. SERVICE SRL, fiind schimbată în tot sentința atacată în sensul respingerii cererii formulate de reclamantul OFICIUL N. AL REGISTRULUI COMERȚULUI P. OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE L. TRIBUNALUL BUCURESTI.
Văzând și dispozițiile art. 7 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta - pârâtă I. S. SERVICE SRL cu sediul ales la Cabinet Avocat "R. N. - M." în Otopeni, Calea Bucureștilor, nr. 64A, .. 2, . împotriva sentinței civile nr.1767/08.04.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI P. OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE L. TRIBUNALUL BUCURESTI, cu sediul în București, .. 1 sector 3.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:
Respinge cererea neîntemeiată.
Dispune comunicarea prezentei hotărâri către registrul comerțului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. C. N. S. R. A. V.
GREFIER
L. M.
Red. C.N.I./18.11.2014
4 ex./
Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă – judecător P. S. P.
| ← Radiere. Decizia nr. 1096/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Radiere. Decizia nr. 1222/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








