Pretenţii. Decizia nr. 217/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 217/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 48327/3/2009
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2080/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 217
Ședința publică de la 19 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. VINȚANU
Judecător A. M. S. U.
Grefier C. M.
****************
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de apel, formulate de apelantul pârât Ș. C. și apelanta reclamantă ., împotriva sentinței civile nr.983/13.02.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 05.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 12.03.2014 și apoi la 19.03.2014, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului, constată că:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul Ș. C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâtul la plata sumei de 249.603 lei reprezentând prejudiciu, precum și la plata dobânzii legale.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a avut calitatea de manager (director general ) al reclamantei în baza contractului de management nr. 6/12.03.2007, contract ce a încetat la data de 30.03.2009.
În funcția deținută, pârâtul nu a respectat, în relația cu S.C. Hidroconstrucția S.A. - Sucursala Râul M. Retezat: prevederile contractului nr. 25/28.02.2008, prin acordarea unui discount nejustificat și prin aprobarea livrării de mărfuri la un preț mai mic decât cel convenit în contract; procedurile ISO - PO -BG -05 prin semnarea unui act adițional la contract fără avizul persoanelor abilitate.
Aceasta a determinat un prejudiciu reclamantei în sumă de 249.603 RON (calculat de Auditul Financiar intern al S.C. B. G. S.A.)
În drept, au fost invocate dispozițiile art.72, 73, 143, 1431, 1432, 152 alin.1 din Legea nr.31/1990, art.1082 Cod civil.
La termenul de judecată din data de 28.04.2010 reclamanta a precizat că valoarea dobânzii legale solicitate este în cuantum de 28.022 lei.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Cu privire la discount-urile negociate și acordate de către societatea reclamantă, pârâtul a arătat că în baza unei decizii a Consiliului de administrație, facturile de discount erau supuse aprobării acestuia, astfel încât era imposibil să se emită o astfel de factură fără a fi cunoscută de reclamantă. Desigur că această afirmație poate fi dovedită doar prin intermediul deciziei CA care se află în posesia ..
Pentru emiterea facturii de discount era obligatorie întocmirea unei dispoziții de livrare de către persoana care se ocupă de client, aprobata de directorul de divizie și de un membru CA, în general d-na E. T.. Dispoziția de livrare era precedată de nota de comandă, transmisă de beneficiar și care conținea inclusiv mențiunea prețului negociat sau „compensare”. Aceste documente, care în mod convenabil lipsesc de la dosarul cauzei, constituie dovezi ale cunoașterii și aprobării acestui contract, în forma finală, de către membrii CA. Este greu de imaginat că nicio prevedere din Actul constitutiv sau din manualul de management al calității, nu determină interacțiunea membrilor CA cu vreunul dintre documentele care ar fi denunțat modul în care se desfășoară contractul nr. 25/28.02.2008.
Prin sentința civilă nr. 983 din 13.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI - a Civilă în dosarul nr._ cererea reclamantei a fost admisă în parte, pârâtul fiind obligat să-i plătească suma de 8.489,23 lei, cu titlu de prejudiciu.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că . avea dreptul să obțină un discount pentru mărfurile cumpărate prin compensare, cu excepția facturii nr._/09.05.2008. Întrucât această factură ce a fost achitat parțial prin numerar, parțial prin compensare, Tribunalul a apreciat că . dreptul să obțină un discount pentru suma achitată în numerar, respectiv pentru suma de 10.745,22 lei, în situația în care, conform art.8.1 plata a fost făcută în cel mult 5 zile lucrătoare de la data procesului-verbal de recepție (caz în care discountul e de 2%) sau până la sfârșitul lunii imediat următoare (caz în care discountul e de 1%).
Reclamanta nu a pus la dispoziția expertului contabil procesele-verbale de recepție pentru a se putea stabili în ce măsură condiția privitoare la termenul de plată prevăzut la art.8.1 din contract era îndeplinită (după cum nu a pus la dispoziția expertului nici procesele-verbale de recepție pentru celelalte facturi, însă această împrejurare nu prezintă relevanță câtă vreme condiția plății prin numerar, pentru aceste facturi, nu e îndeplinită) ci a pus la dispoziția expertului dispoziții de livrare; or, astfel cum a arătat și pârâtul prin obiecțiile formulate la raportul de expertiză, procesele-verbale de recepție a mărfii pot avea o dată diferită de data menționată în dispoziția de livrare, dispoziția de livrare, aceasta atestând în mod cert doar data ieșirii mărfii din depozitul vânzătorului.
Având însă în vedere că pârâtul a susținut că au fost îndeplinite cele două condiții prevăzute de art.8.1 pentru acordarea discountului pentru factura fiscală nr._, iar reclamanta a recunoscut prin concluziile scrise referitoare la obiecțiile la raportul de expertiză formulate de pârât (fila 298, vol.II) că plata facturii nr._ s-a efectuat până la finalul lunii, Tribunalul a reținut că pentru suma de 10.745,22 lei reprezentând plata parțială a facturii fiscale nr._ era îndeplinită și condiția referitoare la termenul de plată, care atrăgea acordarea unui discount de 1% din suma achitată în numerar respectiv un discount de 107,45 lei (10.745,22 x 1% = 107,45).
În consecință, Tribunalul a reținut că pârâtul a acordat . discount în valoare de 8.596,68 lei, deși, în raport de prevederile clauzei 8 din contractul 25/28.02.2008 Hidroconstrucția SA avea dreptul să obțină un discount în valoare de 107,45 lei, astfel că valoarea discountului acordat nejustificat în raport de dispozițiile art.4 și 8 din contract este de 8.489,23 lei (8.596,68 lei – 107,45 lei).
Cu privire la suma solicitată cu titlu de prejudiciu și reprezentând 5% discount acordat prin actul adițional depus la fila 25 din dosar, vol.I, Tribunalul a reținut că în acest act adițional se prevede acordarea unui discount de 5% din cifra de afaceri aferentă trimestrului III 2008. Din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, rezultă că discountul acordat . temeiul acestui act adițional a fost de 84.332,62 lei, fără TVA (100.355,82 lei cu TVA).
Reclamanta a susținut că actul adițional a fost semnat doar de pârât, din partea .; or conform procedurilor ISO-PO-BG-05 actul adițional trebuia semnat și de către directorul de divizie și de șeful oficiului juridic, astfel încât prin acordarea discountului de 5% cumpărătorului . i-a produs un prejudiciu egal cu valoarea discountului acordat – 100.355,82 lei.
Tribunalul a reținut din înscrisurile depuse la dosar că reclamanta și-a exprimat consimțământul pentru încheierea acestui act adițional, fiind deci de acord cu acordarea discountului de 5%.
Prin urmare, s-a constatat că, prin acordarea discount-ului în valoare de 100.355,82 lei în temeiul unui act adițional cu privire la care reclamanta și-a exprimat consimțământul pârâtul nu a produs reclamantei un prejudiciu.
Cu privire la suma solicitată cu titlu de prejudiciu și reprezentând „diferența dintre prețul la care trebuia vândută marfa către . raport de clauza 4 din contract și prețurile la care pârâtul, în numele reclamantei, a vândut marfa”, Tribunalul a reținut că din dispozițiile clauzei 4 din contractul nr.25/28.02.2008 încheiat de reclamantă cu . că pentru marfa vândută cumpărătorul . a plăti „prețul producătorului conform listei de prețuri, oferte comerciale” în cazul în care plata se efectua cu instrumentele bancare și prețul producătorului conform listei de prețuri, oferte comerciale majorat cu 2% în cazul în care plata se efectua integral prin compensare.
În condițiile în care a susținut că pârâtul a vândut marfa către . un preț mai mic decât cel prevăzut la art.4 din contract, reclamantei îi revenea sarcina, conform art.1169 Cod civil, să dovedească de la ce producători a provenit marfa ce a fost vândută . și prețul indicat de acești producători în listele de prețuri și oferte. Reclamanta a pus la dispoziția expertului liste de prețuri și oferte comerciale de la producătorii . Mechel însă, astfel cum arată expertul contabil (fila 197, vol.II dosar) aceste „liste de prețuri și oferte comerciale nu acoperă întreaga gamă a produselor facturate, nu acoperă întreaga perioadă expertizată, iar marfa vândută la . anul 2008 provine în cea mai mare parte de la producători externi și nu de la cei doi producători interni pentru care s-au prezentat listele de prețuri și ofertele, fapt pentru care expertul a luat în calcul prețul din factura de achiziție”.
Întrucât expertul a stabilit prețul la care reclamanta a achiziționat marfa, datorat de . temeiul contractului nr.25/28.02.2008 în raport de facturile de achiziție puse de reclamantă la dispoziție, iar nu în raport de prețurile din listele de prețuri și ofertele provenind de la producătorii de la care reclamanta a achiziționat marfa ce ulterior a fost vândută . cum prevăd dispozițiile art.4 din contractul nr.25/28.02.2008, Tribunalul a constatat că răspunsul dat de expert la obiectivul II din raportul de expertiză este eronat, reclamanta fiind în culpă pentru neprezentarea listelor de prețuri și a ofertelor emise de producătorii de la care a achiziționat marfa.
Atât în cererea formulată la data de 27.06.2012 (fila 249, vol.II dosar) cât și în concluziile scrise formulate de reclamantă la obiecțiile la raportul de expertiză întocmite de pârât (fila 288, vol.II dosar), reclamanta a arătat că prețul conform art.4 din contract trebuie stabilit în raport de prețurile producătorilor interni Ductil și Mechel întrucât „producătorul prevăzut în contract nu poate fi decât unul intern, iar singurii producători de pe piața românească ce puteau distribui produsele solicitate de Hidroconstrucția sunt Ductil și Mechel”.
Tribunalul a apreciat neîntemeiată această susținere a reclamantei, întrucât din cuprinsul art.4 din contractul nr.25/28.02.2008 nu rezultă că prețul datorat de cumpărător este prețul producătorilor interni, ci rezultă, astfel cum s-a arătat anterior, că este prețul producătorului mărfii (deci prețul producătorului de la care vânzătorul a achiziționat marfa) indicat în listele de prețuri și oferte.
Prima instanță a apreciat că este neîntemeiată susținerea pârâtului (formulată în concluziile pe fondul cauzei) potrivit căreia nu se poate angaja răspunderea sa în raport de dispozițiile art.1441 din Legea nr.31/1990, întrucât „pârâtul s-a adaptat la condițiile concrete ale pieței și pentru a păstra relația comercială cu un client vechi, dar și cel mai mare pe anumite tipuri de produse, urmărind în același timp ca societatea reclamantă să obțină profit, directorul general a considerat oportună acordarea de alte discounturi decât cele prevăzute în contractul nr.25/28.01.2008”, iar „instanța de judecată nu trebuie să instituie deciziilor administratorilor propriile sale noțiuni, potrivit cărora o decizie de afaceri este sau nu adevărată atât timp cât directorii societății au acționat pe baza unor informații adecvate, cu bună-credință și cu convingerea onestă că acțiunea întreprinsă este, întru-totul, în interesul societății, fără a implica vreun interes personal al directorilor”.
Dispozițiile art.1441 din Legea nr.31/1990 prevăd că: „Membrii consiliului de administrație își vor exercita mandatul cu prudența și diligența unui bun administrator (alin.1). Administratorul nu încalcă obligația prevăzută la alin.(1), dacă în momentul luării unei decizii de afaceri el este în mod rezonabil îndreptățit să considere că acționează în interesul societății și pe baza unor informații adecvate (alin.2). Decizie de afaceri, în sensul prezentei legi, este orice decizie de a lua sau a nu lua anumite măsuri cu privire la administrarea societății (alin.3)”.
Libertatea de decizie prevăzută de art.1441 nu poate contraveni prevederilor dintr-un contract asumat de societate prin alți reprezentanți sau și prin alți reprezentanți.
Nu s-a reținut nici apărarea pârâtului formulată în concluziile pe fondul cauzei în sensul că „prin anexa nr.8 din contractul de management părțile au agreat suportarea de către reclamantă a unui coeficient de risc pentru deciziile directorului general respectiv 0,3% din cifra de afaceri, astfel încât pentru anul 2008 coeficientul de risc este în cuantum de 303.142,84 lei (0,3% din cifra de afaceri de 84.913.961 lei)”.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți, în termenul legal prevăzut de art. 284 alin. (1) Cod procedură civilă, cererile fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București – Secția a V a Civilă.
Criticile aduse de apelantul Ș. C. sunt următoarele:
1.Instanța de fond a sancționat apelantul, fără a indica prevederile contractuale încalcate sau textul legal care atrage răspunderea sa, chiar si in prezenta unui contract. Instanta nu a motivat in ce temei este considerat culpabil apelantul. Nici intimata nu a indicat prin cererea de chemare in judecata prevederile contractuale incalcate, nici instanța nu a precizat daca si cum a avut loc încălcarea contractului de management.
2.Apelantul avea dreptul de a acorda si alte discounturi decât cele reglementate strict prin contractul nr. 25/28.02.2088.
La pronunțarea hotararii, instanta de fond a considerat ca apelantul a acordat un discount nejustificat către partenerul de afaceri . M.- Retezat SA, in valoare de 8.489,23 lei. A concluzionat ca acest discount este nejustificat intrucat, conform art. 8 din contract, societatea putea beneficia de astfel de discount doar daca îndeplinea doua condiții, respectiv plata prețului cu numerar, fila CEC sau ordin de plata si efectuarea plații in termen de 5 zile lucratoare de la recepție, respectiv pana la sfarsitul lunii imediat urmatoare.
Art.8 din contract nu face decât sa arate care este cuantumul discountului pentru achitarea cu numerar, fila CEC si ordin de plata. Nicăieri in contract nu se stipuleaza faptul ca nu se va acorda discount decât in aceste situații.
3.Pentru angajarea răspunderii directorului general, mai arată apelantul, este nevoie sa se constate ca acesta a luat o decizie de afaceri ca urmare a relei-credinte, a intereselor contrare sau a neglijentei crase.
Pentru a se putea aprecia ca o decizie de afaceri luata de către directorul general poate atrage raspunderea acestuia, trebuie tinut cont de prevederile legii 31/1990, care prin art. 1441 fixeaza limitele in care poate fi acesta răspunzător.
4.Instanta de fond a inlaturat in mod netemeinic si nelegal convenția de limitare a răspunderii apelantului. In mod nelegal nu s-a făcut aplicarea convenției de limitare a răspunderii apelantului, din moment ce nu este incidentă vinovatia sub forma intentiei, singura in masura sa inlature de la aplicare prezenta convenție. Nu s-a dovedit ca apelantul a intentionat sa prejudicieze societatea B. G. SA, astfel ca, indiferent cat de grava ar fi fost vina sa, cata vreme nu imbraca forma intentiei, apelantul este protejat de convenția de limitare a răspunderii.
Asa cum reiese din art. 8 din Anexa la contractul de management, părțile au agreat suportarea de către intimata a unui coeficient de risc, pentru deciziile directorului general. Astfel, părțile au introdus o clauza prin care intimata limiteaza partial sau chiar il exonereaza de răspundere pe apelant. Ca urmare a acestei; clauze, intimata poate solicita apelantului doar diferența dintre suma stabilita ca prejudiciu si suma rezultata ca urmare a aplicării coeficientului de risc.
În drept, art. 282-298 Cod procedură civilă.
Motivele de apel invocate de către apelanta reclamantă . sunt următoarele:
1.Instanta in mod greșit a apreciat ca . a participat negocierile purtate cu Hidroconstructia Râul M. Retezat si a agreat actul adițional încheiat. Actul a fost semnat din partea B. doar de către Ș. C., deși contractul cadru este avizat si de către departamentul contabil- juridic și a fost incheiat cu Hidroconstructia - sucursala Râul M. Retezat, deși parte contractanta este HIDROCONSTRUCTIA și nu sucursala RMR
Actul adițional, nedatat și neinregistrat la B., pare a fi semnat in data de 28 iunie 2008, in urma negocierilor din 28 iunie 2008 purtate la sediul RMR, în condițiile în care, potrivit inscrisurilor de la dosar depuse de B. la termenul de judecată din 16.01.2013, in perioada 20 iunie - 27 iunie pârâtul Ș. C. s-a aflat in concediu in G. cu familia, deplasându-se in această locație cu mașina.
2.Instanța in mod greșit a apreciat ca nu se poate cuantifica prejudiciul provenit din nerespectarea contractului, din culpa reclamantei care nu a depus suficiente dovezi.
La momentul la care s-au derulat relațiile comerciale cu HIDROCONSTRUCTIA si HIDROCONSTRUCTIA -RÂUL M. RETEZAT, răspunzător pentru executarea conformă a contractului era pârâtul Ș. C. .
Contractul cadru nr. 25/28.02.2008 prevede la art. 6.1 obligativitatea semnării procesului verbal de recepție a mărfii.
Or, așa cum reiese din extrasul Registrului de înregistrări ,depus la dosarul cauzei, la B. nu s-au înregistrat procese verbale de recepție a mărfii.
Culpa pentru aceste nereguli susține apelanta, aparține pârâtului Ș. C., care in cadrul funcției ocupate, urma a veghea la buna desfășurare a activității societății prin derularea contractelor in cele mai optime condiții spre a nu prejudicia societatea.
La apelul formulat de ., intimatul Ș. C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivare s-a arătat că apelanta invoca pentru prima data in apel chestiuni care nu au fost invocate in fond si care nu constituie argumente de înlăturare a concluziei judecătorului fondului. A existat acordul președintelui CA pentru incheierea actului adițional, iar intimatul avea oricum dreptul de a semna singur actul additional.
Intimatul nu a livrat marfa la preturi mai mici decât cele contractuale, iar instanta de fond a retinut in mod corect faptul ca nu se poate cuantifica prejudiciul provenit din nerespectarea contractului, din culpa reclamantei care nu a depus suficiente dovezi.
. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care susține că afirmațiile pârâtului Ș. C. sunt neadevărate.
Analizând sentința atacată în raport de probele administrate, criticile formulate, susținerile părților și temeiul de drept invocat, Curtea apreciază că ambele apeluri sunt nefondate.
Cu privire la apelul declarat de apelantul pârât Ș. C., Curtea constată în primul rând, că, instanța de fond nu avea cum să indice prevederile contractuale încălcate de acesta, câtă vreme temeiul de drept al cererii l-a constituit Legea nr. 31/1990 (art. 72,731, 143, 1431, 1432 și 152 alin. (1)), cât și art. 1082 Cod civil.
Răspunderea contractuală și răspunderea delictuală reprezintă două instituții total deosebite. Atât în ipoteza neexecutării contractului, cât și în aceea a delictului civil, răspunderea presupune existența acelorași elemente esențiale; fapta ilicită, prejudiciul patrimonial produs victimei și un raport de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită.
Aceste două forme de răspundere nu se întemeiază pe culpe deosebite. Culpa contractuală are aceeași natură ca și cea delictuală, ea reprezentând întotdeauna atitudinea psihică față de fapta ilicită, generatoare de daune. Instituția răspunderii, fiind, deci, bazată pe elemente esențiale comune este, neîndoielnic, unitară.
Susținerea apelantului, în sensul că avea dreptul de a acorda și alte discounturi decât cele reglementate strict prin contractul nr. 25 din 28.02.2008 nu poate fi primită. La art.8.1 din contract se arată că "Vânzătorul acordă pentru plățile făcute de Sucursalele Cumpărătorului cu numerar, fila CEC, ordin de plata urmatoarele discounturi comerciale la prețul Mărfii conform art.4.1:+2% pentru plata in cel mult 5 zile lucratoare de la data procesului verbal de receptive; 1% pentru plata pana la sfarsitul lunii imediat urmatoare."
Este adevărat că, în calitate de director general, apelantul avea dreptul de a încheia acele raporturi comerciale pe care le considera în interesul societății, dar acestea trebuiau subsumate prevederilor exprese, precitate, art 8.1. prevăzând strict tipurile de discounturi care puteau fi acordate. Prin contractul nr.25/28.02.2008 încheiat între reclamanta ., în calitate de vânzător și . calitate de cumpărător; s-a prevăzut la art.4.1 că pentru marfa vândută (produse metalurgice) „prețul mărfii va fi prețul producătorului pentru plata de instrumente bancare pentru plata la livrare la termen în condiții Franco uzină/depozit producător, conform listei de prețuri, oferte comerciale” iar la art.4.2 s-a stabilit că „prețul mărfii practicat de vânzător la plata integrală prin compensare la termen de 60 de zile de la data facturării este prețul producătorului stabilit conform art.4.1 majorat cu 2%. Totodată, la art.8.1 s-a prevăzut: „vânzătorul acordă pentru plățile făcute de sucursalele cumpărătorului cu numerar, filă CEC, ordin de plată următoarele discounturi comerciale prețul mărfii conform art.4.1: 2% pentru plata în cel mult 5 zile lucrătoare de la data procesului-verbal de recepție și 1% pentru plata până la sfârșitul lunii imediat următoare”.
Rezultă din aceste dispoziții contractuale că . de discount doar în situația în care îndeplinea două condiții: 1. plătea prețul mărfii cu numerar, fila CEC sau ordin de plată și 2. plata era efectuată în termen de 5 zile lucrătoare de la recepție (pentru discount de 2%) sau până la sfârșitul lunii imediat următoare (pentru discount de 1%).
În aceste condiții, în mod judicios Tribunalul a reținut, luând în considerare și concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză că, facturile emise de ., pentru plata mărfurilor vândute . fost plătite prin compensare, cu excepția facturii nr._/09.05.2008 ce a fost încasată conform anexei 3 la raport (fila 214, vol.II) parțial cu ordin de plată (respectiv suma de 10.745,22 lei) și parțial prin compensare (respectiv suma de 1.580,46 lei) iar vânzătorul, prin directorul general, a acordat cumpărătorului un discount de 8.596,68 lei.
În aceste condiții, și în considerarea art 8 din contract, Hidroconstrucția nu avea dreptul de discount pentru mărfurile cumpărate prin compensare, excepție făcând partea din suma facturată (prin factura nr._ din 9.05.2008), care a fost achitată în numerar.
Nici ultimele susțineri ale apelantului, în sensul că răspunderea sa putea fi atrasă doar ca urmare a relei credințe, intereselor contrare ori neglijenței crase, nu pot fi primite de Curte, care apreciază că răspunderea acestuia poate fi antrenată în condițiile Legii nr. 31/1990-legea specială în materia societăților comerciale; potrivit acestei legi, libertatea de decizie cu privire la administrarea societății nu exclude, ci dimpotrivă, implică prudența și diligența unui bun administrator, care trebuie să acționeze în interesul societății. Libertatea de decizie prevăzută de art. 1441 din L.S.C nu poate contraveni prevederilor contractuale asumate de societate, prin alți reprezentanți (sau și prin alți reprezentanți).
Cu privire la convenția de limitare a răspunderii apelantului pârât, în mod corect prima instanță a apreciat că acel coeficient de risc anual de 0,3% din vânzări (prevăzut la punctul 8 din anexa la contractul de management) se aplică doar deciziilor de afaceri pe care pârâtul le putea lua, în considerarea calității sale. Însă încălcarea clauzelor contractuale nu se subsumează unei „decizii de afaceri”.
Nici motivele de apel invocate de reclamanta . nu sunt întemeiate.
În primul rând, Curtea constată că apelanta nu a precizat in fata instantei de fond nici prevederile contractuale pretins incalcate, nici modalitatea in care ar fi intervenit aceasta incalcare. De altfel, nu a mentionat nici macar cu titlu generic incalcarea contractului de management, iar temeiurile de drept indicate in cuprinsul acțiunii nu se refera si la raspunderea contractuala.
Prin precizările făcute in cererea de apel, se tinde la angajarea răspunderii contractuale a intimatului, desi aceasta nu a făcut niciodata obiectul dosarului de fond. Nici in expunerea in fapt si nici in cea de drept, apelanta nu a invocat incalcarea contractului de management de către intimat și nu a solicitat acoperirea pretinsului prejudiciu cauzat de vreo încălcare a contractului.
Astfel, prin cererea de apel, se invocă pentru prima oara art. 4 lit. i), j) art. 6 lit. a) si 11 din contract. Or, potrivit art. 294 alin. (1) Cod procedură civilă, în apel nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Pe de altă parte, deși susține că actul adițional nu respecta procedura reglementata pentru încheierea contractului și ca nu a fost însușit de către apelanta, aceasta nu indică normele care impun semnarea actului adițional; conform art. 5.6 din Procedura PL-BG-10, Oficiul Juridic avizeaza evaluarile si contractele din punct de vedere al cerințelor legale, astfel ca nu se impune acordul acestuia la semnarea actului adițional.
Și susținerea potrivit căreia „actul adițional nedatat și neînregistrat la B. pare a fi semnat în data de 28.06.2008” este ambiguă, echivocă și, dacă ar exista vreun dubiu, acesta ar profita pârâtului.
Susținerea apelantei în sensul că „instanta de fond a apreciat că pârâtul nu a respectat obligațiile ce îi reveneau în legătură cu derularea contractului încheiat cu Hidroconstructia și că apărările pârâtului nu se susțin” este eronată. În fapt, prima instanță reține culpa pârâtului doar cu referire la acordarea discountului la plățile efectuate prin compensare și nu pentru întreaga desfășurare a contractului. De altfel și citarea din declarația care ar fi fost dată de către pârât la DNA este irelevantă, câtă vreme nu s-a dovedit că acțiunea pârâtului, în derularea contractului cu Hidroconstrucția, ar avea implicații penale.
Reclamanta trebuia, în condițiile prevăzute de art. 4 din contractul nr. 25 din 28.02.2008 să depună la dosar și la dispoziția expertului – lista cu prețurile și ofertele producătorilor interni și externi de la care a achiziționat marfa (ea fiind doar intermediar), pentru stabilirea prețului datorat de Hidroconsrrucția. Acest fapt a declarat, și în calea de atac a apelului, că nu îl poate proba.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă Curtea va respinge apelurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de apelantul pârât Ș. C., cu domiciliul ales în București, la SCA GUTOI ȘI M. din ..17, . și apelanta reclamantă ., cu sediul în București, ., nr. 10, sector 6, împotriva sentinței civile nr.983/13.02.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._ .
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.03.2014.
Președinte, G. VINȚANU | Judecător, A. M. S. U. | |
Grefier, C. M. |
Red.Jud.G.V.
Tehnored.A.A.
ex.4
Tribunalul București – Secția a VI - a Civilă
Judecător fond: G. L.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 158/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Radiere. Decizia nr. 4/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
