Hotarare care sa ţină loc de act de vanzare-cumparare. Decizia nr. 1812/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1812/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 1115/94/2012
Dosar nr._
(Număr intern 1189/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1812/R/2014
Ședința publică de la 28 octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. B. F.
JUDECĂTOR: M. I. B.-P.
JUDECĂTOR: L. C.
GREFIER: S. I. S.
Pe rol este soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă S.C. C. R. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 49/A din 04.02.2014 pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. I. L. IFN S.A.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimata-reclamantă prin avocat V. M. cu împuternicire avocațială nr._/2014 (fila 22 din dosar), lipsind recurenta-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin compartimentul registratură, la data de 13.10.2014, HM Expert I.P.U.R.L. - administrator judiciar al recurentei-pârâte a depus o cerere în care arată că susține recursul formulat de recurenta-pârâtă.
Intimata-reclamantă, prin avocat, depune la dosar note scrise. Arată că nu a citit precizarea depusă la dosar.
Curtea reține că s-a depus la dosar o adresă din partea administratorului judiciar, în care arată că susține recursul.
Intimata-reclamantă, prin avocat, arată că nu mai are alte probe în afara celor deja administrate.
Curtea ia act că părțile nu solicită probe noi în recurs.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata-reclamantă, prin avocat, solicită instanței respingerea recursului, ca vădit neîntemeiat. Arată că a identificat trei motive de recurs formulate, însă toate acestea se referă la modalitatea în care instanța de fond a interpretat probele administrate. Înțelege că sunt motive de netemeinicie, nu de nelegalitate. Recurenta solicită instanței să constate, din probele administrate, că și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale, respectiv și-ar fi acordat sprijinul în vederea valorificării bunului. Sub un alt aspect, solicită instanței, din probele administrate, să constate că bunul nu era funcțional sau că ar fi avut piese lipsă și că reclamanta-intimată ar fi împiedicat-o pe recurentă să-și îndeplinească obligațiile contractuale pentru că nu ar fi făcut reposesia bunului care a făcut obiectul contractului. Toate motivele se referă la interpretarea probelor de către instanța de fond, iar demersul recurentei vizează reaprecierea probelor administrate, demers care în recurs este inadmisibil.
Curtea reține că în cererea de recurs s-a invocat încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct.9 C.pr.civ. 1865), s-a făcut referire la neîndeplinirea condiției esențiale pentru validitatea convenției, prevăzute la art. 948 cod civil 1864, respectiv condițiile obiectului convenției. În apel s-a solicitat o expertiză, pentru a lămuri situația bunului, că e funcțional sau nu, că e demontat sau nu. Instanța de apel a respins cererea de probe și a arătat că nu are relevanță.
Curtea pune în vedere intimatei-reclamante, prin avocat, să se refere la clauza de la art. 6.5 din contractul de vânzare-cumpărare, pe care își întemeiază acțiunea, cum trebuie interpretată, dacă are relevanță faptul că bunul ar fi nefuncțional și demontat sau nu, fiind vorba de interpretarea convenției și aplicarea legii.
Intimata-reclamantă, prin avocat, arată că nu are legătură cu aplicarea legii, pentru că, dacă este funcțional sau nu bunul, dacă are sau nu piese componente, aceste circumstanțe nu au legătură cu caracterul determinat al bunului, care a făcut obiectul convenției, ci cu caracteristicile bunului, dar nu cu faptul că bunul ar fi fost determinat. Bunul a fost foarte clar determinat prin contract, nu s-a pus niciodată problema că nu ar fi determinat. Caracteristicile bunului reprezintă o altă chestiune, care nu face obiectul judecății. Părțile nu au condiționat reposesia sau revânzarea către vânzătorul inițial al bunului, în raport de starea funcțională a acestuia sau în raport de componentele care formează bunul supus vânzării.
Intimata-reclamantă, prin avocat, arată că așa arată clauza de buy-back, care este imaginată în contractele care vizează finanțarea în vederea încheierii unor contracte de leasing. Vânzătorul acceptă ideea că, în cazul în care utilizatorul nu-și îndeplinește obligația din contractul de leasing, va trebui să efectueze răscumpărarea bunului pe care l-a vândut finanțatorului, pentru că finanțatorul nu cumpără pentru el. Finanțatorul, în momentul în care încheie contractul, nu știe în ce stare se va afla bunul după 1 an, 2 sau 5 ani, de derulare a contractului de leasing. Tocmai de aceea, vânzătorul inițial își asumă obligația de a răscumpăra indiferent de starea în care se află bunul, la momentul la care se efectuează rezilierea contractului de leasing. Nu este nicio condiționare în contractul încheiat cu privire la starea materială a bunului, din momentul în care se efectuează reposesia de la utilizator. De aceea nu avea rost să efectueze o expertiză nici la fond, nici în apel. Recurenta nu a făcut minime dovezi în sensul că bunul ar fi nefuncțional sau că ar avea piese componente lipsă. Intenția neechivocă a pârâtei a fost aceea de a se sustrage de la executarea obligațiilor contractuale, iar în momentul în care hotărârea din apel a rămas definitivă, și-a declarat singură insolvența, tocmai pentru a face ineficiente obligațiile care decurgeau din pronunțarea hotărârii instanței de apel. Din punctul de vedere al intimatei, toate motivele recursului sunt vădit neîntemeiate. Se susține într-un prim aspect că și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale. Din probele administrate rezultă fără niciun echivoc că în termen de 2 luni de la data primirii înștiințării cu privire la rezilierea contractului de leasing, recurenta nu și-a îndeplinit niciuna dintre obligațiile asumate, nu a identificat niciun cumpărător serios pentru aceste bunuri și nici nu le-a răscumpărat la valoarea neachitată, rămasă din contractul de leasing. Un al doilea aspect se referă la faptul că nu s-a făcut dovada că bunul era nefuncțional sau că i-ar fi lipsit piese componente, era datoria părții care a făcut această afirmație să facă dovezi în sensul că acel bun avea caracter nefuncțional.
La întrebarea Curții, referitoare la faptul cum s-a fi putut face această dovadă, intimata-reclamantă, prin avocat, solicită instanței să pună în vedere recurentei să indice ce piese componente lipsesc; cabina era funcțională, a fost folosită de către fostul utilizator, a fost în service. A făcut dovada că a fost folosită de utilizator, că a fost funcțională. Dacă ar fi lipsit o piesă, atunci într-adevăr exista o deducție logică că acea cabină s-ar putea să nu fie funcțională. Câtă vreme partea nu a indicat ce piese lipsesc, evident că nu era nefuncțională.
La întrebarea Curții, privind modalitatea în care trebuia să se constate că lipsesc sau nu piese și prin ce mijloace de probă se putea dovedi acest lucru, intimata, prin avocat, arată că a făcut dovada că funcționează, a reposedat-o de la utilizator, se făcea un proces-verbal de constatare. Recurenta a verificat cabina în prezența intimatei. De câte ori a fost convocată recurenta la conciliere, putea să indice ce piesă lipsește, se făcea un raport de constatare în prezența intimatei.
În continuare, intimata-reclamantă, prin avocat, arată că un al treilea motiv de recurs se referă la faptul că recurenta ar fi fost împiedicată să-și îndeplinească obligațiile contractuale. Nu numai că n-a împiedicat-o să-și îndeplinească obligațiile, ci i-a oferit cabina de vopsit ce făcea obiectul contractului, dar intenția neechivocă a recurentei a fost de a nu-și îndeplini obligațiile contractuale. Solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 27.01.2012, sub nr._, reclamanta S.C. I. L. IFN S.A. a chemat în judecată pârâta S.C. C. R. S.R.L., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru cabina de vopsit TOP 33000mc/h; 7.21x3.96x2.80h; 26 kw, cu arzător pe gaz metan cu 2 flăcări, cu grup extractor cu presiune echilibrata cu doua motoare asincrone trifazate a 11 kw fiecare, cu număr de ..0459; să oblige pârâta la plata sumei de 16.000 EUR plus TVA în echivalent lei la data plații efective, cu titlu de preț; să oblige pârâta la plata penalităților de 0,3%/zi de întârziere, calculate asupra sumei de 16.000 EUR plus TVA, de la data scadenței obligației de plată a prețului (22.09.2011) și până la data achitării integrale a acestuia (valoarea penalităților de întârziere până la data introducerii acțiunii este de 22.247,49 lei); cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea este întemeiată pe clauza de la art. 6.5 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 207/13.11.2008, contract prin care reclamanta a achiziționat de la societatea pârâtă utilajul cabina de vopsit cu specificațiile de mai sus, în vederea îndeplinirii obligațiilor asumate față de utilizatorul S.C. P.S.I. Instal Construct S.R.L. prin contractul de leasing financiar nr. 919/12.11.2008.
Astfel, în condițiile în care utilizatorul P.S.I. Instal Construct S.R.L. nu a achitat integral sumele datorate în temeiul contractului de leasing, acesta fiind reziliat, reclamanta a solicitat pârâtei ca, în termen de 2 luni de la recepționarea notificării - 21.07.2011, să găsească cumpărător pentru utilaj, în caz contrar, să îl cumpere ea însăși la un preț egal cu valoarea rămasă neîncasată din contractul de leasing.
II. Prin Sentința civilă nr. 5839/14.11.2012, Judecătoria Sectorului 1 București a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Prima instanță a reținut necesitatea îndeplinirii tuturor condițiilor pentru transmiterea proprietății de la promitentul-vânzător la beneficiarul-cumpărător, cu excepția consimțământului promitentului-vânzător. A notat că, deși a beneficiat de asistență juridică pe tot parcursul procesului, reclamanta nu a înțeles să își întemeieze cererea potrivit dispozițiilor legale și față de raporturile juridice concrete dintre părțile litigante. În final, judecătoria a concluzionat că nu sunt îndeplinite condițiile legale de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare și obligare a pârâtei.
III. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta. Calea de atac a fost calificată ca fiind apel, la termenul din 28.01.2014.
În motivarea apelului, reclamanta a invocat în primul rând nemotivarea în fapt și în drept a hotărârii, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile necercetării fondului cauzei.
În subsidiar, a criticat sentința pentru încălcarea dispozițiilor art. 1279 și 1516 din Noul Cod civil (art. 1073 și 1077 Cod civil 1864), arătând că, în ce privește admisibilitatea cererii, este lipsit de relevanță dacă reclamanta și-a întemeiat corect sau nu acțiunea pe dispozițiile Noului Cod civil și considerând că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru pronunțarea hotărârii care să înlocuiască acordul de voință al pârâtei în sensul răscumpărării utilajului.
IV. Prin Decizia civilă nr. 49/A din 04.02.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._, a fost admis apelul reclamantei, a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul admiterii în parte a cererii, după cum urmează: s-a constatat intervenit între părți contractul de vânzare-cumpărare pentru cabina de vopsit TOP 33000mc/h; 7.21 x 3,96 x 2,80; 26 kw, cu arzător pe gaz metan cu 2 flăcări, cu grup extractor cu presiune echilibrată cu două motoare asincrone trifazate a 11kw fiecare; nr. ..0459, reclamanta, în calitate de vânzător și pârâta, în calitate de cumpărător; a fost obligată pârâta la plata sumei de 16.000 Euro plus TVA, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de preț; au fost menținute în rest dispozițiile sentinței civile apelate; a fost obligată intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 5010,9 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, fond și apel.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că nu este fondat motivul de apel privind nemotivarea sentinței, deoarece, deși nu exhaustiv, prima instanță a oferit răspuns tuturor cererilor cu care a fost învestită, hotărârea fiind motivată și întemeiată pe textele legale în vigoare și care justifică soluția dată în speță.
În ce privește motivul de apel vizând greșita soluționare a fondului cauzei, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
Între părți, pârâta S.C. C. R. SRL, în calitate de vânzător și reclamanta S.C. I. L. IFN S.A., în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 207/13.11.2008, prin care vânzătorul s-a obligat să livreze, iar cumpărătorul s-a obligat să plătească echipamentele specificate în contract pentru o valoare totală de 30.345 Euro inclusiv TVA.
Potrivit art. 4.1 din contract, transferul proprietății a avut loc la data achitării integrale a echipamentelor, prin derogare de la dispoziția prevăzută de art. 1.295 Cod civil.
Totodată, potrivit art. 6.5 din contract, deoarece echipamentele vor face obiectul unui contract de leasing, vânzătorul se obligă să acorde cumpărătorului tot sprijinul necesar în vederea valorificării produselor în cazul în care utilizatorul nu-și îndeplinește obligațiile ce decurg din contractul de leasing și acesta este reziliat. În acest sens, vânzătorul se obligă ca, în termen de 2 luni de la data primirii înștiințării din partea cumpărătorului ca utilizatorul nu si-a îndeplinit obligațiile contractuale, să găsească un cumpărător pentru produsele care fac obiectul contractului. În cazul în care în intervalul de timp menționat vânzătorul nu găsește cumpărător se obligă să le cumpere el însuși de la cumpărător. Vânzarea produselor către un terț cumpărător sau achiziționarea lor de către vânzător se va face la un preț egal cu valoarea rămasă neîncasată din contractul de leasing.
Între reclamantă și S.C. PSI Instal Construct S.R.L. s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. 919/12.11.2008, iar, prin adresa nr. 388/04.07.2011, utilizatorul a fost notificat de proprietarul bunului, reclamanta din prezenta cauză, că a intervenit rezilierea contractului de leasing anterior menționat.
Ulterior, prin adresa nr. 472/21.07.2011, reclamanta a adus la cunoștința pârâtei intervenirea rezilierii contractului de leasing financiar, solicitând pârâtei sprijinul în vederea valorificării cât mai urgent a bunului ce a format obiect al contractului, prețul cabinei fiind de 16.000 Euro.
Prin adresa de răspuns nr. 631/10.11.2011, pârâta a transmis reclamantei punctul său de vedere în sensul că nu sunt incidente prevederile art. 6.5 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 207/13.11.2008, având în vedere că bunul nu este utilizabil și funcționabil, așa cum a fost livrat.
Ulterior, s-a încercat de către reclamantă soluționarea litigiului pe calea procedurii concilierii directe, care însă a eșuat, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar.
Procedând la calificarea juridică a clauzei contractuale, tribunalul a reținut că prevederile art. 6.5 din contractul de vânzare-cumpărare valorează o promisiune de cumpărare din partea pârâtei, în condițiile în care terțul utilizator nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de leasing financiar, iar pârâta nu a identificat un alt cumpărător.
În drept, tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1073 și 1077 din Codul civil de la 1864. A arătat că, deși promisiunea încheiată între părți nu are valoarea unui act de vânzare-cumpărare prin care se transmite proprietatea, totuși el stabilește în sarcina părților o obligație de a face, reprezentată de îndatorirea de a îndeplini toate operațiile legate de încheierea lui.
În consecință, având în vedere principiul executării în natură a obligațiilor, precum și principiul reparării în natură a prejudiciului, tribunalul a apreciat că se impune ca o justă și echitabilă reparație a prejudiciului suferit de reclamantă, precum și ca o măsură de sancționare a atitudinii culpabile a pârâtei, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru cabina de vopsit.
Instanța de apel a reținut și respectarea condițiilor esențiale pentru validitatea unei convenții prevăzute de art. 948 Cod civil, respectiv capacitatea părților de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, obiect determinat, cauză licită.
Instanța de apel a înlăturat apărările pârâtei în sensul că nu sunt incidente prevederile art. 6.5 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 207/13.11.2008, având în vedere că bunul nu este utilizabil și funcționabil, așa cum a fost livrat către recurentă, întrucât exced dispozițiilor contractuale asumate.
În ce privește penalitățile de întârziere, instanța de apel a argumentat că nu sunt datorate, întrucât art. 9.3 din contractul de vânzare-cumpărare nu este incident în cauză.
V. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta.
În motivarea recursului, pârâta a reluat principala apărare a sa, constând în aceea că bunul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare și, ulterior al contractului de leasing, nu este funcțional, acesta fiind demontat de către persoane fără pregătire tehnică și fără respectarea procedurilor tehnice, fapt ce a condus la degradarea și nefuncționarea utilajului, în prezent fiind dezasamblat și lipsit de anumite piese componente.
Invocând cazul prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr.civ. 1865, recurenta a susținut că decizia recurată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
A arătat că, dată fiind starea tehnică a utilajului, nu se poate afirma că nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin clauza de la art. 6.5 din contractul de vânzare-cumpărare.
Referitor la condițiile esențiale pentru validitatea convenției prevăzute de art. 948 Cod civil 1864, recurenta a susținut că obiectul convenției nu este determinat, întrucât bunul nu este funcțional, a fost demontat de persoane neautorizate, lipsind părți componente; nu rezultă unde se află bunul în prezent, reclamanta nefiind obligată la predarea lui.
Recurenta a mai susținut că, din probele administrate, rezultă culpa reclamantei în împiedicarea pârâtei la îndeplinirea obligațiilor asumate, întrucât reclamanta nu a solicitat utilizatorului restituirea bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing, motiv pentru care bunul a ajuns să fie demontat și impropriu utilizării.
VI. Verificând hotărârea atacată în raport de actele dosarului și de motivele invocate de recurentă, Curtea apreciază recursul întemeiat, pentru următoarele considerente:
1. Este de necontestat că, pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să suplinească consimțământul unei părți la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, este necesară îndeplinirea cumulativă a celorlalte condiții esențiale pentru validitatea convenției, prevăzute de art. 948 Cod civil 1864.
Una dintre aceste condiții, prevăzută la art. 948 pct.3 Cod civil 1864, este existența unui „obiect determinat”.
În cazul contractului de vânzare-cumpărare, obligația vânzătorului are ca obiect lucrul vândut. Conform doctrinei juridice, lucrul vândut trebuie să îndeplinească condiția de a exista în momentul încheierii contractului sau să poată exista în viitor.
Potrivit art. 1311 Cod civil 1864, dacă în momentul vânzării, lucrul era pierit în tot, vinderea este nulă. Dacă era pierit numai în parte, cumpărătorul are alegerea între a se lăsa de contract sau a pretinde reducerea prețului.
Așadar, în cazul lipsei/pieirii totale a bunului, vânzarea este nulă absolut, întrucât obligația vânzătorului este lipsită de obiect, ceea ce antrenează și lipsa cauzei obligației cumpărătorului.
Dacă bunul era pierit în parte, cumpărătorul poate cere rezoluțiunea contractului când executarea parțială nu poate duce la realizarea scopului pentru care a înțeles să cumpere.
2. Făcând aplicarea în cauză a acestor considerații teoretice, Curtea reține că, pentru ca utilajul cabina de vopsit să poată fi considerat un lucru existent la momentul încheierii contractului și, prin urmare, să fie îndeplinită condiția de validitate a obiectului prevăzută de art. 948 pct.3 Cod civil 1864, este necesar ca bunul să aibă o uzură corespunzătoare unei utilizări normale, respectiv să poată asigura cumpărătorului o folosință utilă.
Nu este îndeplinită această condiție în situația în care bunul este demontat și prezintă piese componente lipsă, ce îl fac nefuncțional, deși perioada de exploatare conform specificațiilor producătorului nu s-a împlinit. Aceasta deoarece achiziționarea unui utilaj nefuncțional, demontat și fără unele componente, lipsește de cauză obligația cumpărătorului, întrucât scopul mediat al încheierii contractului de către recurenta-pârâtă, anume posibilitatea de a revinde utilajul folosit, nu poate fi realizat.
Ca urmare, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 948 pct.3 și art. 1311 Cod civil 1864, când a interpretat restrictiv clauza de la art. 6.5 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 207/13.11.2008. Deși nu era stipulată expres condiția ca, pentru răscumpărare, utilajul să fie funcțional și complet, aceasta se subînțelegea, potrivit regulii de interpretare a convențiilor prevăzute de art. 981 Cod civil 1864, întrucât era de la sine înțeles că pârâta nu urmărește să cumpere materiale reciclabile.
Astfel, apărările pârâtei au fost înlăturate în mod nejustificat de instanța de apel, pe motiv că ar excede clauzei contractuale în discuție și că ar fi nerelevante.
3. Ca urmare a greșitei interpretări a clauzei de la art. 6.5 din contractul de vânzare-cumpărare, apărările pârâtei nu au mai fost verificate pe fond, situația de fapt nefiind pe deplin lămurită.
Astfel, deși prin notele de ședință depuse în scris la termenul din 28.01.2014, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu expertiză tehnică în vederea constatării stării utilajului, respectiv pentru a se stabili dacă este în stare de funcționare sau nu, precum și eventual, în vederea identificării cauzelor care au condus la deteriorarea/nefuncționarea utilajului (fila 27 dosar apel), în mod neîntemeiat tribunalul a respins această probă ca neconcludentă.
În condițiile în care nu a stabilit în întregime situația de fapt, inclusiv cu privire la aspectele afirmate de pârâtă în apărare, instanța de apel nu a intrat în mod corespunzător în cercetarea fondului cauzei.
4. Pentru aceste argumente, în temeiul art. 312 alin.1-3 și 5, art. 304 pct.9 C.pr.civ. 1865, Curtea va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă S.C. C. R. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 49A din 04.02.2014 pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. I. L. IFN S.A.
Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. B. F. M. I. B.-P. L. C.
GREFIER,
S. I. S.
Red. jud.G.B.F. / 2 ex.
Tribunalul Ilfov Secția Civilă
Judecători apel: O. E. M.
D. C.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 564/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1558/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
