Obligatia de a face. Decizia nr. 989/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 989/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 22926/3/2013
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Decizia civilă nr. 989
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTEMIOARA B.
JUDECĂTORGEORGE B. F.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI și a apelului incident formulat de apelanții S. M., S. T. ȘI S. F., împotriva sentinței civile nr.854 din 25.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul D. M. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanții-reclamanți S. M., S. T. și S. F. prin avocat M. F. cu împuternicire avocațială nr._/2014, lipsă fiind celelalte părți
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin Serviciul Registratură, la data de 07.11.2014, apelanții S. M., S. T. și S. F. au depus la dosar note de ședință.
Apelanții S. M., S. T. și S. F., prin avocat, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de apel și solicită apărătorului apelanților să pună concluzii și asupra calității procesuale active, în sensul de cum au înțeles să promoveze acțiunea doar câțiva din cei 100 de foști asociați.
Apelanții-reclamanți S. M., S. T. și S. F., prin avocat, solicită respingerea apelului formulat de apelanta A.V.A.S. Față de critica apelantei A.V.A.S. în sensul că instanța de fond nu a administrat probatoriu în prezenta cauză, apreciază că aceasta își invocă propria culpă. Totodată solicită să se observe că au fost respectate de către instanța de fond disp. art. 10 și art. 205 alin.1 și 2 C.pr.civ., în cauză fiind administrate probatoriile solicitate de către ambele părți. De asemenea, solicită a se avea în vedere și disp. art. 254 alin. 6 C.pr.civ. care prevăd că părțile nu pot invoca în calea de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care părțile nu au înțeles să le solicite și să le administreze la instanța de fond. Astfel, apreciază că dreptul la apărare al apelantei A.V.A.S. a fost respectat. Învederează faptul că, prin întâmpinare a invocat excepția inadmisibilității apelului formulat de către apelanta A.V.A.S. în ceea ce privește criticile aduse excepției lipsei calității procesuale active a celor trei apelanți-reclamanți pe care îi reprezintă și a prescripției dreptului la acțiune. Solicită să se observe că prin încheierea de ședință din data de 17.12.2013 Tribunalul București s-a pronunțat cu privire la aceste excepții, iar apelanta A.V.A.S. nu a înțeles să declare apel și împotriva acestei încheieri. Astfel având în vedere disp. art. 46 alin.4 din C.pr.civ. care prevăd că atâta timp cât împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, consideră că apelanta A.V.A.S. nu mai are posibilitatea legală de a formula critici cu privire la modalitatea în care instanța de fond a soluționat cele două excepții. În situația în care prezenta instanță va trece peste această apărare, solicită a se avea în vedere faptul că reclamanții au calitate procesuală activă în prezenta cauză, având în vedere că au depus la dosar dovezi din care rezultă că aceștia au fost membrii și sunt succesori în drepturi ai Asociației PAS TARA S.A., iar faptul că numai aceștia au înțeles să formuleze prezenta acțiune se datorează faptului că le este prejudiciat un drept de proprietate asupra acțiunilor. Față de faptul că ceilalți acționari înțeleg să stea în pasivitate, arată că nu au cum să îi oblige să procedeze la același demers juridic. În ceea ce privește excepția prescripției invocată de către apelanta A.V.A.S. în temeiul art. 39 din Legea nr.137/2002, apreciază că în mod corect instanța de fond a respins această excepție, întrucât nu se află în situația prevăzută de art. 285 din H.G. nr.507/2002, în sensul că nu se atacă un act sau o operațiune anterioară încheierii procesului de privatizare sau efectuată în cursul privatizării, astfel încât termenul special de prescripție de o lună de zile nu se aplică în prezenta cauză. De asemenea, consideră că nu se aplică nici termenul de 3 ani de zile în temeiul aceleiași dispoziții legale, respectiv art. 285 din HG nr.577/2002, întrucât nu privește executarea obligațiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare, legiuitorul înțelegând să limiteze sfera de aplicare a termenului de prescripție doar în ceea ce privește executarea obligațiilor din contractele de vânzare-cumpărare. Or, contractul nu vizează nici un fel de obligație contractuală prevăzută ca și obligație în sarcina autorității A.V.A.S., motiv pentru care apreciază că în mod corect instanța de fond a respins și această excepție. Pe fondul cauzei, solicită a se avea în vedere că apelanților-reclamanți li se aduce o vătămare a dreptului de proprietate în ceea ce privește acțiunile, prin faptul că se condiționează eliberarea actului de încetare a monitorizării post privatizare de plata penalităților de întârziere. În ceea ce privește plata penalităților de întârziere, învederează faptul că deși s-au depus în apel înscrisuri privind faptul că s-a început executare silită pentru recuperarea penalităților de întârziere stabilite prin sentința civilă nr. 40/15.01.2001, irevocabilă, apelanta A.V.A.S. nu a făcut dovada faptului că acest termen de prescripție de trei ani de zile prevăzut de decret a fost întrerupt. Astfel, având în vedere că penalitățile de întârziere nu au fost solicitate în termenul de prescripție prevăzut de decret, la acest moment consideră că a intervenit sancțiunea prevăzută de lege, respectiv prescripția dreptului de a cere executarea silită. În ceea ce privește susținerea apelantei în sensul că prin cererea reconvențională se urmărește înlocuirea obligației cumpărătorului Asociația PAS TARA SA cu o obligație a apelanților-reclamanți la plata penalităților, consideră că nu poate fi primită o astfel de susținere, întrucât orice obligație nu poate fi schimbată cu o altă obligație decât în anumite situații, respectiv printr-o operațiune de plată sau o operațiune de novație, iar în ambele cazuri este nevoie de manifestarea de voință a părților, manifestare de voință care nu este îndeplinită în această speță. Apreciază că, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea reclamanților și a obligat A.V.A.S. să le elibereze actul de încetare a monitorizării post privatizare prin faptul că s-a reținut clar că ar aduce o vătămare a dreptului de proprietate în ceea ce privește transferul acțiunilor de la Asociația PAS TARA la membrii asociației. P. aceste considerente solicită respingerea apelului formulat de către apelanta A.V.A.S., ca nefondat.
La întrebarea instanței, apărătorul apelanților-reclamanți arată că nu are cunoștință ce a prevăzut actul de dizolvare al Asociației PAS TARA, iar față de această situație solicită acordarea unui termen pentru a depune la dosar actul de dizolvare.
Curtea aduce la cunoștința apărătorului apelantei că înscrisul pentru care solicită termen se află la dosarul cauzei la dosar, înscris în care nu s-a prevăzut cum să se facă transmiterea acțiunilor de la Asociația PAS la membrii.
Apelanții-reclamanți S. M., S. T. și S. F., prin avocat, învederează faptul că nu are cunoștință de modul în care s-a efectuat dizolvarea.
Curtea, referitor la faptul că un număr limitat au fost nominalizați ca și pârâții în cererea reconvențională, pune în discuție calitatea procesuală pasivă a acestora în cererea reconvențională.
Apelanții-reclamanți S. M., S. T. și S. F., prin avocat, arată că atâta vreme cât apelanta A.V.A.S. solicită plata penalităților de întârziere, apreciază că au calitate procesuală atât activă cât și pasivă, chiar în numărul redus în care au fost nominalizați prin cererea reconvențională. Totodată consideră că demersul juridic pe care l-au efectuat nu îi dezavantajează nici pe ceilalți 110 membri ai Asociației PAS TARA, fiind un act care le aduce beneficiu.
Curtea acordă cuvântul asupra faptului că apelanta A.V.A.S. în ceea ce privește apelul incident, invocă excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes.
Apelanții-reclamanți S. M., S. T. și S. F., prin avocat, solicită respingerea acestor excepții, față de disp. art. 472 alin.1 din C.pr.civ. care prevăd că este admisibil apelul incident, având în vedere că prin prezentul apel urmăresc schimbarea sentinței atacate în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat și asupra excepției autorității de lucru judecat. Solicită admiterea apelului incident, modificarea în parte a sentinței civile apelate în sensul admiterii excepției autorității de lucru judecat, în sensul admiterii excepției autorității de lucru judecat și respingerea cererii reconvenționale. Arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra cererii de apel de față,
Deliberând constată că, prin sentința civilă nr.854/25.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă a fost admisă cererea formulată de reclamanții-pârâți D. M. V., S. M. și S. F. în contradictoriu cu pârâta A. pentru Administrarea Activelor Statului (fostă A. pentru Valorificarea Activelor Statului) București și pârâta a fost obligată să elibereze actul care dovedește încetarea monitorizării post privatizare a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr.AG/15/30.06.1999. De asemenea, s-a respins cererea reconvențională ca prescrisă.
P. a pronunța astfel instanța de fond a reținut în esență că, în raport de data plății efective, 24.10.2000 de data formulării cererii reconvenționale și față de art.3 (1) din Decretul nr.167/1958 cererea reconvențională este prescrisă.
În privința cererii principale s-a reținut că termenul pentru executarea penalităților a expirat și că sunt îndeplinite prevederile art.1 din Legea nr.554/2004 pentru admiterea cererii.
Împotriva sentinței precitate a formulat apel pârâta solicitând în principal admiterea apelului și casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare instanței de fond.
Apelanta susține că instanța de fond a încălcat în mod grav principiul dreptului la un proces echitabil și principiul dreptului la apărare, invocând art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului dar și art.6 din Noul Cod de procedură civilă. În continuare apelanta arată ce este contradictorialitatea, afirmațiile Curții de la Strasbourg despre dreptul la un proces echitabil, ce presupune principiul caracterului definitiv al deciziilor și revizuirea acestora când este necesară prin circumstanțele unui caracter substanțial și imperios (în acest sens Ryabykh împotriva Rusiei nr._/1999 alin.52 CEDO 2003 – IX). De asemenea, apelanta referindu-se la jurisprudența CEDO, arată că uneori redeschiderea procedurilor constituie cea mai potrivită măsură reparatorie atunci când procedurile interne nu au satisfăcut cerințele art.6. Tot astfel, aceeași jurisprudență include obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile. Cât privește dreptul la apărare se arată că în dreptul românesc are și valoare de principiu constituțional față de art.24 (1) din Constituție care stabilește că dreptul la apărare este garantat. Se susține că dreptul la apărare include dreptul pârâtului de a fi ascultat și de a administra probe. Ori instanța a judecat cauza doar pe baza documentelor depuse de reclamanți și a apărărilor formulate de aceștia deși avea obligația legală de a solicita și celeilalte părți să-și administreze probatoriul pe care se întemeiază pretențiile sale. În fine apelanta invocă în susținerea motivelor de apel și legislația europeană în sensul că instanța de fond trebuie să țină seama și de aceasta chiar dacă partea le invocă în mod expres în apărarea intereselor sale. Se fac referiri la art.20 (1) din Constituție, la jurisprudența CEDO vis-a-vis de „egalitatea armelor” și „motivarea hotărârii” cu concluzia că instanța de fond a omis să cerceteze toate argumentele invocate de apelantă încălcându-se principiul egalității armelor și al dreptului la apărare. Tot astfel instanța nu a motivat hotărârea. Apelanta se referă la art.20 (2) și art.148 din Constituția României cu privire la aplicabilitatea prioritară a normelor europene cu concluzia că instanța de fond a încălcat dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ale art.6 din Noul Cod de procedură civilă privind dreptul la un proces echitabil.
În subsidiar, apelanta solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate.
Un prim motiv de nelegalitate vizează interpretarea greșită a dispozițiilor OG nr.25/2002.
Se redau prevederile art.2 din OG nr.25/2002 din care rezultă contractele cărora li se aplică aceste dispoziții și se fac referiri la art.3 din OG nr.25/2002 vizând definirea perioadei de derulare a contractului cu concluzia că, cumpărătorii au obligația de a pune la dispoziție instituției publice implicate toate documentele și informațiile care atestă atât modul de realizare a obligațiilor contractuale cât și evoluția situației economice și financiare a acestora, pe întreaga perioadă de derulare a contractului.
Apelanta redă prevederile contractuale privind controlul postprivatizare care presupune nu numai obligația de plată a prețului ci toate obligațiile asumate prin contractul de privatizare încheiat. Potrivit art.16 din OG nr.25/2002 în obligațiile supuse controlului sunt incluse și majorările, penalitățile sau dobânzile după caz. Cum în speță este vorba de penalități de întârziere pentru care apelanta are titlu, apelanta consideră că încetarea monitorizării postprivatizare dispusă de instanță este prematură și nelegală. În plus apelanta susține că nici obligațiile contractuale prevăzute de art.8.4-8.11 și 9.1 nu s-a probat că s-au îndeplinit netransmițându-se documentația justificativă.
Un alt motiv de apel se referă la interpretarea greșită a dispozițiilor art.969 Cod civil.
Referindu-se la art.5.2 din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr.AG/15/30.06.1999, apelanta expune prevederile privind plata prețului și sancțiunea pentru neplata la scadență constând în penalități, actele adiționale încheiate, ultima plată și evident penalitățile de întârziere datorate. Apelanta redă prevederile art.970 cod civil și arată că are titlu constând în sentința civilă nr.40/C/15.01.2001 a Tribunalului Argeș rămasă definitivă prin decizia nr.314/17.05.2001 a Curții de Apel București și că nu s-a probat îndeplinirea obligațiilor asumate prin clauzele 8.4-8.11 și 9.1 din contract, aspecte de care instanța de fond nu a ținut cont.
Se mai arată că în timp ce pe rolul instanțelor se afla litigiul vizând penalitățile de întârziere, s-a promovat acțiune pentru dizolvarea și radierea PAS a . sentința civilă nr.4/P/J/23.03.2001 a Judecătoriei Pitești pronunțându-se admiterea cererii, fără ca apelanta să cunoască situația, aflând pe parcursul acestui litigiu despre această situație. Apelanta susține că această cerere s-a depus cu rea-credință și că instanța de fond nu a făcut nicio referire pe acest aspect.
Un al treilea motiv de apel se referă la interpretarea greșită a dispozițiilor art.36 din Noul Cod de procedură civilă privind capacitatea procesuală activă.
Redând prevederile art.36 din Noul Cod de procedură civilă, apelanta explică ce presupune calitatea procesuală activă și pasivă după care arată că în contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr.AG/15/30.06.1999 apelanta are calitate de vânzător iar PAS a . calitate de cumpărătoare.
Altfel probele nu relevă că în urma dizolvării și radierii PAS a .-ar fi decis în privința transferului de acțiuni, PAS a . 114 membri.
Ori din această perspectivă intimații nu pot avea calitate procesuală activă, nefiind singurii succesori ai PAS a . de fond respingând în mod nelegal excepția lipsei calității procesuale active invocată de apelantă.
Apelanta invocă un al patrulea motiv de apel ca fiind interpretarea greșită a dispozițiilor Decretului-Lege nr.167/1958 privind prescripția extinctivă.
Redând prevederile art.39 din Legea nr.137/2002, apelanta raportat la obiectul cererii principale a reclamanților consideră că termenul de prescripție era de 1 lună de la data nașterii dreptului la acțiune și că raportat la data de 24.10.1999 reținut pentru cererea reconvențională, acest termen este depășit. Altfel și în situația în care ar fi aplicabil termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, și acest termen este împlinit întrucât actul solicitat a i se elibera, se putea cere din anul 2000, radierea PAS „. în anul 2001. Așadar excepția prescripției dreptului la acțiunea principală este fondată solicitându-se admiterea ei.
În privința excepției prescripției formulării cererii reconvenționale se consideră că s-a admis în mod nelegal fiind solicitată respingerea acestei excepții pentru că în raport cu obiectul cererii reconvenționale, s-a avut în vedere înlocuirea obligației PAS . obligația de a achita penalitățile cu obligația intimaților reclamanți pârâți la plata acestor penalități. Se expune clauzele contractuale în temeiul cărora apelanta a obținut titlul împotriva PAS . plata de penalități, asociație dizolvată și radiată cu fraudarea legii și a drepturilor de creanță ale apelantei.
Întrucât instanța de fond a admis această excepție pe motivul că apelanta nu a încercat executarea penalităților, aceasta descrie demersurile legale pentru punerea în executare a deciziei civile nr.314/17.05.2001, cu concluzia că, executarea silită prin poprire a fost declanșată și că măsura este permanentă nefiind nici perimată și nici prescrisă executarea silită.
În concluzie apelanta arată că a efectuat acte de executare de natură să întrerupă prescripția, constatarea instanței fiind nesusținută.
În baza art.86 din OUG nr.51/1998 AAAS invocă scutirea de la plata timbrajului.
În drept se invocă art.466 din Noul Cod de procedură civilă și dispozițiile legale invocate.
În baza art.223 și art.411 Noul Cod de procedură civilă se solicită judecarea cauzei și în lipsă.
S-au depus înscrisuri în copie.
La solicitarea Curții apelanta a depus precizări înregistrate la 26.05.2014 și acte în copie.
Intimații S. F. și T. și S. M. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului arătând în esență că, în raport de art.205 (1), (2) Cod procedură civilă și art.10 (1) Cod procedură civilă, obligația probării cererilor și contraprobelor sunt în competența AAAS și nu a instanței de fond care nu i-a încălcat dreptul la apărare.
Altfel, intimații invocă inadmisibilitatea apelului formulat de AAAS în privința criticilor nr.3 și 4.1 relativ la „interpretarea greșită a dispozițiilor art.36 Noul Cod de procedură civilă privind capacitatea procesuală pasivă” și la „instanța a respins în mod nelegal excepția prescripției dreptului material la acțiune”.
Intimații susțin această excepție motivat de faptul că apelanta nu a formulat apel și împotriva încheierii din 17.12.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ prin care s-au respins ca neîntemeiate excepțiile invocate, în consens cu prevederile art.466 (4) Cod procedură civilă.
Altfel pe fond în speță nu sunt incidente prevederile art.39 din Legea nr.137/2002 neoperând termenul de prescripție de 1 lună care vizează cererile privind procesul de privatizare pentru acte, operațiuni sau drepturi anterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru că în speță este vorba de un înscris care să ateste încetarea monitorizării postprivatizare.
Nici termenul de prescripție de 3 ani nu se aplică întrucât nu este vorba de executarea obligațiilor contractuale ci de eliberarea unui înscris din care să rezulte încetarea monitorizării postprivatizare, aspect neprevăzut în contract ca o obligație în sarcina apelantei.
Pe fond, intimații susțin în esență că, au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru că cererea reconvențională vizând obligarea acestora la plata unei sume de bani este prescrisă și că nu se poate înlocui în apel obiectul cererii reconvenționale cu înlocuirea obligației PAS . o obligație a intimaților.
Și intimatul D. M. V. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului întrucât instanța de fond a cercetat și s-a pronunțat pe excepțiile invocate de AAAS, a interpretat corect prevederile art.969 Cod civil și art.36 Noul Cod de procedură civilă și a reținut corect respingerea excepțiilor privind prescrierea dreptului la acțiunea principală și la cererea reconvențională.
Intimații S. M. și S. T. și F. au formulat apel incident solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței apelate și admiterea excepției autorității de lucru judecat și respingerea cererii reconvenționale.
În esență apelanții arată că, pe cale de apărare relativ la cererea reconvențională, a invocat în fața instanței de fond excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția autorității de lucru judecat, instanța de fond admițând excepția prescripției dreptului la acțiune și rămânând nesoluționată excepția autorității de lucru judecat.
Apelanții în temeiul art.472 (1) Cod procedură civilă au formulat acest apel incident pentru situația în care s-ar admite cererea reconvențională. Apelanții redau prevederile art.431 Noul Cod de procedură civilă și consideră că sunt îndeplinite în speță și anume tripla identitate de părți, obiect și cauză.
Apelul a fost legal timbrat.
Intimata AAAS a depus întâmpinare solicitând în principal respingerea apelului ca inadmisibil și lipsit de interes și în subsidiar ca neîntemeiat și nefondat arătând în esență că față de art.472 Noul Cod de procedură civilă, prezentul apel nu poate conduce la schimbarea hotărârii, apelul incident fiind inadmisibil. Tot astfel, sentința apelată fiind favorabilă apelanților, înseamnă că formularea apelului apare ca lipsit de interes.
Pe fondul excepției autorității de lucru judecat se susține că, nu este îndeplinită tripla identitate pentru că părțile nu sunt aceleași, întrucât apelanții nu au probat că sunt succesori ai PAS .>
Apelanții au depus note de ședință și concluzii scrise.
Examinând excepțiile invocate de părți cât și apelul AAAS, respectiv apelul incident, Curtea reține situația de mai jos.
1. Analizând prioritar excepția inadmisibilității apelului formulat de AAAS, invocată pe cale de întâmpinare de către intimații S. M., S. T. și S. F., motivat de faptul că apelanta nu a atacat și încheierea de ședință de la 17.12.2013 pronunțată de Tribunalul București, în raport de dispozițiile art.466 (4) Noul Cod de procedură civilă Curtea reține situația ce se va expune mai jos.
Potrivit art.466 (4) Noul Cod de procedură civilă „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel”.
În speță excepțiile privind calitatea procesuală activă a reclamanților și a prescripției dreptului la acțiune au fost soluționate de instanța de fond prin încheierea de la 17.12.2013.
Prin cererea de apel, apelanta AAAS București se referă doar la sentința civilă nr.854/25.02.2014, nu și la încheierea de la 17.12.2013 pe care nu a apelat-o dar formulează critici împotriva acestei încheieri prin motivele de apel nr.3 și nr.4.1 din cererea de apel prin aceea că se referă la interpretarea greșită a dispozițiilor art.36 Noul Cod de procedură civilă privind capacitatea procesuală activă și la interpretarea greșită a dispozițiilor Decretului-Lege nr.167/1958 privind prescripția extinctivă cu referire la prescripția dreptului material la acțiunea principală.
În altă ordine de idei apelul este unitar și nu se poate soluționa în mod dispersat.
Ca urmare, inadmisibilitatea celor două critici invocată de intimați apare fondată, Curtea în raport de prevederile art.466 (4) Noul Cod de procedură civilă urmând a nu le analiza cât timp apelanta AAAS nu a formulat apel și împotriva încheierii de la 17.12.2013.
Astfel fiind situația, Curtea va analiza doar motivele de apel privind sentința civilă nr.854/25.02.2014 și cererea reconvențională.
2. În privința primului motiv de apel și anume, încălcarea principiului la un proces echitabil și cel al dreptului la apărare Curtea reține că apare fondat pentru considerentele de mai jos.
În fața instanței de fond, apelanta a depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat judecare cauzei și în lipsa sa potrivit art.411 pct.2 Noul Cod de procedură civilă.
De asemenea, apelanta pârâtă a depus înscrisuri solciitând proba cu înscrisuri. Ca înscrisuri apelanta a depus contractul și actele adiționale la contract, sentința nr.40/C/2001, decizia nr.314/A/2001 și adresa A. nr.P/_/27.12.2012.
Coroborând adresa AAAS nr.P/_/27.12.2012 cu contractul de vânzare-cumpărare nr.AG/15/30.06.1999 și având în vedere apărările apelantei pârâte din întâmpinare rezultă că, nu s-a probat îndeplinirea tuturor obligațiilor din contract asumate de cumpărătoare la art.8.4, 8.11 și 9.1. Tot astfel probele relevă că apelanta pârâtă deține un titlu în privința penalităților de întârziere și că instanța de fond a apreciat în motivarea sentinței apelate că dreptul la executare a penalităților s-a prescris fără să existe vreo probă administrată pe acest aspect (vezi fila 65 și următoarele dos.F/cont_ ).
În altă ordine de idei sentința apelată apare nemotivată sub aspectul modului de îndeplinire a tuturor obligațiilor contractuale asumate de cumpărătoare.
Articolul 6 din Noul Cod de procedură civilă relevă dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil, instanța fiind datoare să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a judecății.
Curtea reține că art.6 Noul Cod de procedură civilă precitat este în acord cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
În temeiul art.425 (1) lit.b) Noul Cod de procedură civilă hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.
Din textul precitat rezultă că instanța, în hotărâre trebuie, între altele, să expună situația de fapt pe baza probelor administrate și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.
În speță, în raport cu acest text de lege, instanța de fond nu expune situația de fapt pe baza probelor administrate de apelanta pârâtă, nu arată motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și nu se arată motivele pentru care s-a înlăturat cererea apelantei pârâte rezultată din întâmpinarea depusă și înscrisurile anexate, respectiv, de respingere a cererii principale.
Mai mult, s-a stabilit că, cauza nu este de competența instanței de contencios administrativ și fiscal și totuși instanța de fond reține că „sunt îndeplinite prevederile art.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ”. Practic, hotărârea nu este motivată în drept, Legea nr.554/2004 neputând constitui motivare în drept, litigiul nefiind de natură contencioasă.
Deosebit de prevederile legale interne precitate art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului de asemenea reglementează dreptul la un proces echitabil, incluzând și motivarea hotărârii. De altfel, pe aspectul nemotivării hotărârii jurisprudența CEDO s-a pronunțat constant (ex. Cauza Albina vs. România par.30).
Potrivit art.425 (1) pct.b) Noul Cod de procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost respinse cererile părților.
Motivarea hotărârii trebuie să fie coerentă, clară și lipsită de ambiguități și contradicții. Ea trebuie să permită urmărirea unui raționament care a condus judecătorul la soluția adoptată. Motivarea permite nu numai o mai bună înțelegere și acceptare a hotărârii de către părți, ci este mai ales o garanție împotriva arbitrariului. Ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părților și să precizeze elementele care îi justifică decizia și o fac să fie conformă legii. Motivarea trebuie să răspundă pretențiilor părților, adică diferitelor capete de cerere și mijloacelor de apărare. Această garanție este esențială, deoarece permite părții să se asigure că pretențiile sale au fost examinate și deci că judecătorul a ținut cont de ele.
Instanța de fond s-a limitat la o motivare eliptică și lipsită de substanță, nefăcând altceva decât să formuleze concluzii, fără însă ca hotărârea să cuprindă motivarea în fapt a soluției și nici raționamentul privind aplicarea dreptului. Astfel, hotărârea primei instanțe apare ca nemotivată, iar din această perspectivă, hotărârea atacată este contrară art. 6 paragraful 1 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil include și dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră necesare pentru cauza lor, și corelativ, obligația instanței de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (a se vedea hotărârea Albina împotriva României, par. 30).
Motivarea hotărârii înlătură arbitrariul și face posibil controlul judiciar, iar nemotivarea atrage nulitatea hotărârii, în condițiile art. 105 alin.2 C.pr.civ., instanța de recurs fiind pusă în imposibilitatea de a verifica care au fost argumentele și raționamentul juridic care au condus instanța de fond la soluția adoptată. Neanalizarea în concret a motivelor de nelegalitate și argumentelor invocate în contestații, prin raportare la proba cu înscrisuri administrată, înseamnă nesoluționarea fondului cererii cu care instanța a fost sesizată.
Critica inserată la pct.4.2 privind admiterea excepției prescripției formulării cererii reconvenționale apare nefondată pentru considerentele de mai jos.
Prin cererea reconvențională apelanta AAAS București a solicitat obligarea d-lor D. M. V., S. M., S. T. și S. F. la plata sumei de_,70 lei reprezentând penalități contractuale.
Așadar obiectul cererii reconvenționale constă în plata unor penalități contractuale de către reclamanții pârâți și analiza dreptului la acțiune în termen legal s-a efectuat prin prisma cererii în pretenții în temeiul Decretului nr.167/1958 și nu al executării silite. De altfel, reclamanții pârâți intimați au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și nu excepția prescripției executării silite. Ca urmare este irelevant faptul că au existat forme de executare silită întocmite și că nu se pune problema perimării și a prescripției executării silite întrucât aceste aspecte nu schimbă situația nașterii dreptului la acțiune a apelantei în privința cererii reconvenționale.
Pe de altă parte, susținerea apelantei că obiectul cererii reconvenționale constă în înlocuirea obligației cumpărătorului PAS . a achita penalitățile de întârziere cu obligația intimaților reclamanți presupune schimbarea obiectului acestei cereri ceea ce este inadmisibil în apel. Obiectul cererii reconvenționale este de fapt o veritabilă acțiune în pretenții împotriva intimaților reclamanți. Că obligația de plată este aceeași la care a fost obligată Asociația PAS . înseamnă că această obligație de plată poate fi înlocuită de la Asociația PAS . intimații reclamanți, obiectul cererii reconvenționale fiind obligarea intimaților reclamanți la aceleași penalități contractuale la care a fost obligată Asociația PAS .>
Așa cum reține și instanța de fond și cum arată chiar apelanta, ultima plată a ratelor s-a realizat la 24.10.2000 și de la acest moment s-a născut pentru apelantă dreptul la acțiune în vederea recuperării penalităților de întârziere. Ori, în raport de prevederile art.3 (1) și art.7 (1) din Decretul nr.167/1958 și a depunerii cererii reconvenționale la 12.04.2013, dreptul la acțiune al apelantei este prescris, soluția instanței de fond fiind legală.
P. aceste considerente Curtea în baza art.480 (1), (2), (3) Noul Cod de procedură civilă va admite apelul, va anula în parte sentința apelată și va trimite cauza instanței de fond spre rejudecarea cererii principale, la cererea apelantei.
Curtea va menține dispozițiile sentinței apelate cu privire la cererea reconvențională.
Având în vedere faptul că apelul a fost soluționat prin admiterea sa în considerarea criticilor care au condus la anularea în parte a hotărârii, anulare solicitată în principal de apelantă, nu vor mai face obiect de analiză celelalte motive de la „subsidiar” pct.1 și 2 întrucât ar fi de prisos, cât timp, fondul cererii principale urmează să fie rejudecat.
3. Apelul incident formulat de apelanții S. M., S. T. și S. F. apare inadmisibil așa cum susține și intimata AAAS București prin întâmpinare pentru considerentele de mai jos.
Articolul 472 (1) Noul Cod de procedură civilă relevă că „intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe”.
În fața instanței de fond, apelanții reclamanți în privința cererii reconvenționale au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția autorității de lucru judecat.
Prin sentința apelată, instanța de fond s-a pronunțat doar pe excepția prescripției dreptului la acțiune în sensul admiterii și a respingerii cererii reconvenționale ca prescrisă, fiind de prisos a mai analiza și excepția autorității de lucru judecat.
În apelul incident, apelanții consideră că dacă se admite cererea reconvențională este justificată formularea acestui apel incident.
Ori, în situația în care ar fi fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, s-ar fi anulat sentința apelată și cauza sa-r fi rejudecat, ocazie cu care s-ar fi efectuat apărări pe chestiuni de formă și de fond.
În concluzie, soluția ce s-ar fi pronunțat respectiv, respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, nu tinde la schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul prevederilor art.472 (1) Noul Cod de procedură civilă, excepția inadmisibilității apelului incident invocată de intimata AAAS București fiind fondată.
Prin urmare, Curtea în baza art.472 (1) Noul Cod de procedură civilă va respinge apelul incident ca inadmisibil.
Având în vedere că apelul a fost respins ca inadmisibil nu se va mai analiza excepția lipsei de interes întrucât ar fi de prisos.
P. considerentele de fapt și de drept arătate Curtea în baza art.480 (4) Noul Cod de procedură civilă va admite apelul formulat de AAAS București, va anula în parte sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecarea cererii principale instanței de fond. Curtea va menține dispozițiile sentinței apelate cu privire la cererea reconvențională.
De asemenea în baza art.472 (1) Noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge apelul incident ca inadmisibil.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în București, . Ș., nr.50, sector 1, împotriva sentinței civile nr.854/25.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. M. domiciliat în Pitești, ., ., ., județul Argeș, S. T. domiciliat în Pitești, ..10, județul Argeș, S. F. domiciliat în Pitești, ., nr.10, ., ., județul Argeș, și D. M. V. domiciliat în Pitești, ..17, județul Argeș, și în consecință:
Anulează în parte sentința apelată și trimite cauza spre rejudecarea cererii principale, instanței de fond.
Menține dispozițiile sentinței apelate cu privire la cererea reconvențională.
Respinge apelul incident, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 11.11.2014.
Președinte,Judecător,
Judecător dr. M. B. G. B. F.
Grefier,
F. D.
Red.jud.dr.M.B. – 24.11.2014
Tehnored.F.L. – 28.11.2014
Nr.ex.: 7
Fond: Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă
Președinte: P. S. P.
| ← Cereri în baza OUG 116/2009. Decizia nr. 50/2014. Curtea de... | Dizolvare societate. Decizia nr. 216/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
