Obligatia de a face. Decizia nr. 513/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 513/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 9275/3/2013
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Decizia civilă nr.513
Ședința publică de la 18 Februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTEMIHAELA I. P.-B.
JUDECĂTORLILIANA C.
JUDECĂTORGEORGE B. F.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta S.C. B. O. S.A., împotriva sentinței civile nr.4194 din data de 23.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. T. M. S.R.L.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta prin avocat I. G. cu împuternicire avocațială nr._/2013 și intimata prin avocat C. B. care depune la dosar împuternicirea avocațială nr._/2014.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta, prin avocat, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1833 lei, respectiv ordinul de plată nr.79/12.02.2014 și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei.
Curtea ia act de legala timbrare a cererii de recurs formulată de recurenta S.C. B. O. S.A., în cuantumul dispus de instanță potrivit rezoluției de primire a dosarului, conform dovezilor consemnate la dosar de către apărătorul recurentei.
Recurenta, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Intimata, prin avocat, de asemenea, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul anulării sentinței arbitrale și admiterea cererii arbitrale. Solicită să se observe că, instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu încălcarea forței obligatorii a contractului consacrată de disp. art.969 din vechiul C.pr.civ., aplicabil în speță. Învederează faptul că i-au fost respinse pretențiile, în principal, întrucât obligația de plată este excesiv de oneroasă pentru intimată și astfel în mod nelegal s-a dat eficiență teoriei previziunii și s-a înlăturat în mod nelegal aplicarea prevederilor clauzei 5.3 din contractul încheiat între părți, care stipulează că atunci când chiriașul părăsește spațiul înainte de curgerea unui termen de 1 an de zile acesta este obligat la daune. De asemenea, a fost încălcat principiul forței obligatorii a contractului atunci când instanța a apreciat că S.C. B. O. S.A. și-a dat acordul la denunțarea contractului prin încheierea procesului-verbal de predare-primire a spațiului. Solicită să se observe că încheierea procesului-verbal de predare-primire a spațiului nu reprezintă manifestarea de voință a S.C. B. O. S.A. de a încheia raporturilor contractuale, ci, doar atestă o simplă situație de fapt a imobilului după părăsirea spațiului și nu este semnat de persoanele abilitate să reprezinte societatea la Registrul Comerțului. Totodată, instanța de fond a considerat că S.C. B. O. S.A. și-a dat acordul pentru încetarea raporturilor contractuale, întrucât nu a răspuns la adresa de denunțare a contractului înaintată de intimată în aceeași zi în care a părăsit spațiul, respectiv la data de 12.09.2011. Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, în sensul anulării sentinței arbitrale și admiterea cererii arbitrale, cu cheltuieli de judecată, depunând la dosar dovada reprezentând onorariului de avocat.
Intimata, prin avocat, învederează faptul că arbitrajul este o alternativă la soluționarea judiciară a proceselor. Apreciază că, în prezenta cauză, recurenta dorește o a doua reanalizare a fondului pretențiilor sale. Or, codul de procedură civilă a impus anumite condiții speciale și de excepție pentru anularea hotărârilor arbitrale față de rolul special pe care îl îndeplinește procedura arbitrală. Pentru aceste motive, consideră că în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității. Arată că, în principal, solicită respingerea recursului ca nefondat, iar în subsidiar, dacă se va considera întemeiat, solicită să se dispună admiterea recursului, în sensul modificării hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii în anulare ca inadmisibilă și nu ca nefondată. Mai arată că, deși se află în recursul părții reclamante, respingerea cererii ca fiind inadmisibilă, nu cauzează părții o situație mai grea decât respingerea aceleiași cereri ca nefondată. În ceea ce privește fondul pretențiilor, primul argument al recurentei, în sensul admiterii recursului, este acela că tribunalul arbitral ar fi judecat în echitate litigiul, iar în susținere invocă faptul că s-ar fi făcut aplicarea în cauză a teoriei impreviziunilor. Or, teoria impreviziunii, care într-adevăr este o teorie doctrinară, exclude chiar judecata în echitate și de aceea consideră că logica recursului conține o contradicție între termeni. În ceea ce privește modalitatea de încetare a contractului, învederează faptul că partea pe care o reprezintă nu a denunțat unilateral contractul încheiat cu recurenta, astfel încât nici dispozițiile clauzei penale, care sunt dependente exclusiv de denunțarea unilaterală a contractului de către chiriaș, nu se pot aplica în cauză. Depune la dosar concluzii scrise și arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Recurenta, prin avocat, în replică, în ceea ce privește cererea apărătorului intimatei, în sensul respingerii cererii în anulare, ca inadmisibilă, pe de o parte consideră că este inadmisibil procedural să i se modifice petitul cererii de recurs la solicitarea intimatului, iar pe de altă parte, excepția inadmisibilității a fost invocată în fața instanței de fond care a respins această excepție de instanța, soluție care nu a fost atacată, astfel încât a intrat în autoritatea de lucru judecat.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civila nr.4194/ 23.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._ s-a respins cererea în anularea sentinței arbitrale formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta . ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la încălcarea prevederilor art. 360 alin. 2 din Codul de Procedura Civila, respectiv soluționarea în echitate a litigiului în condițiile în care nu exista acordul expres al părților, tribunalul a constatat că argumentele prezentate de reclamantă se fundamentează exclusiv pe modul de prezentare în cadrul sentinței arbitrale a motivelor în raport de care pretențiile reclamantei au fost respinse, respectiv faptul că mai întâi tribunalul arbitral a expus considerente privind modul de executare a contractului în condițiile în care acesta a încetat ca și realitate economică și abia după aceea le-a prezentat pe cele în raport de care a apreciat că, și ca realitate juridică, a încetat contractul de închiriere.
In cadrul sentinței arbitrale a fost analizat modul în care a încetat contractul în raport de manifestarea concretă a voinței părților și prevederile art.969 alin.2 din Codul civil de la 1864, astfel că nu a fost primită apărarea reclamantei în sensul că diferendul dintre aceasta și pârâtă a fost soluționat în echitate, ordinea de prezentare a argumentelor în cadrul sentinței arbitrale nefiind de natură a schimba faptul că arbitrii au judecat “în drept” și nu în “echitate”.
Critica referitoare la încălcarea prevederilor art.360 alin.1 și ale art.969 cod civil vizează modul în care instanța arbitrală a interpretat manifestarea de voință a părților deoarece în raport de aceasta a dat eficiență clauzei inserate în art.5.4.4 (încetarea contractului prin acordul părților) în detrimentul celei stipulate la art.5.3 din contract. În opinia reclamantei, procedând în acest sens, Tribunalul arbitral a încălcat dispozițiile imperative ale art.969 din Codul civil care consacră principiul forței obligatorii a contractului între părțile semnatare.
Tribunalul a constatat că soluția pronunțată de instanța arbitrală nu aduce atingere forței obligatorii a contractului. Pentru a constata încetat contractul prin acordul părților Tribunalul arbitral a analizat, în raport de clauzele contractuale, actele care conțin exteriorizarea voinței părților și a expus argumentele care i-au creat convingerea că a existat un acord de voință în sensul anterior menționat.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs recurenta S.C. B. O. S.A., solicitand admiterea cererii de recurs, modificarea în tot a Sentinței recurate și: 1) admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată,
2)anularea Sentinței arbitrale nr. 245 din 18.12.2012 pronunțata in dosarul nr. 213/2012 de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Cameri de Comerț si Industrie a României si a Municipiului București si, pe cale de consecință,
3)admiterea admiterea cererii arbitrale si obligarea intimatei:
-la plata către recurenta a sumei de 23.580 Euro, reprezentând contravaloarea despăgubirilor în valoare de 18.000 Euro si, respectiv,
-a chiriilor aferente ultimelor 3 luni din primul an de contract în valoare de 5.580 EURO (4.500 Euro plus TVA),
-la plata dobânzilor legale aferente, calculate începând cu data de 12.09.2011, pana la data achitării efective, aceste sume urmând a fi plătite in lei, la cursul RON/EURO comunicat de Banca Naționala a României pentru ziua plații.
4)De asemenea, solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta a invocat urmatoarele motive de recurs:
1. Sentința civilă recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 360 alin. (2) din vechiul Cod de Procedura Civilă, devenind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.Pr.Civ.
In mod greșit instanța fondului a reținut că Tribunalul Arbitral nu ar fi soluționat cauza în echitate.
Principalul motiv pentru care a fost respinsa cererea arbitrala a fost acela că nu mai era avantajos pentru intimată să rămână în relații contractuale cu recurenta, reținând că "partea apăsata excesiv de obligații fiind îndreptățită sa obțină concursul co-contractantului, cu atât mai mult cu cat acest co-contractant poate, așa cum s-a si întâmplat in acest caz, sa obțină beneficiile sperate si meritate prin încheierea unui nou contract care sa pună in valoare spațiul".
Așadar, Tribunalul arbitral a dat eficientă teoriei impreviziunii (nereglemenată în legislația în vigoare la data încheierii Contractului) si a respins, de fapt, pretențiile reclamantei întrucât a considerat că nu e echitabil ca intimata să fie obligată la plata de despăgubiri.
F. de aceste aspecte, constatând lipsa acordului expres al B. O. S.A., pentru soluționarea litigiului arbitral în echitate, prima instanța trebuia să constate întemeiat motivul de anulare a sentinței arbitrale prevăzut de art. 364 lit. i) Cod Procedura Civila.
2. Sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea legii, mai precis a art. 969 din vechiul Codul Civil si art. 360 alin. (1) C.Pr.Civ., devenind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.Pr.Civ.
1.In esență, atât Tribunalul arbitral, cât si instanța fondului au reținut că reclamanta si-ar fi dat acordul cu privire la încetarea contractului de închiriere mai devreme de finalul primului an contractual, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 5.4.4 din Contract si înlătură de la aplicare prevederile art. 5.3 din Contract.
2. S.C. B. O. S.A. nu și-a dat acordul cu privire la încetarea Contractului de închiriere.
2.1. Procesul-verbal de preluare a spațiului nr. 1930/12.09.2011 nu valorează acord la încetarea contractului, prin acest act juridic societatea reclamanta nemanifestându-si consimțământul de a pune capăt raporturilor contractuale, având în vedere că: a) în cuprinsul acestui Proces-verbal nu se consemnează manifestarea de voință a societății în sensul unui acord de a pune capăt contractului, neexistând intenția semnatarului de a produce un astfel de efect juridic.
Procesul verbal din data de 12.09.2011 a fost incheiat strict pentru atestarea unei stări de fapt, administrative, respectiv a situației lipsurilor si deteriorărilor aduse spațiului de către intimata, prin eliberarea intempestiva, pe ascuns, a spațiului din data de 08.08.2011, temeiurile incheierii acestui proces verbal fiind art. 5.5. si 5.6 din contract.
In mod similar, in data de 05.01.2011, aceleași persoane din partea recurentei si a intimatei, respectiv R. Tompea si D. M. au incheiat si semnat procesul verbal nr. 10 si cu ocazia predării spațiului către reprezentantul intimatei.
Daca ar fi acceptata interpretarea Tribunalului Arbitral, ar însemna ca, data fiind "reprezentativitatea" directorului tehnic al recurentei, nici nu ar mai fi fost nevoie de incheierea unui contract de inchiriere, deoarece ar fi fost de ajuns procesul verbal de predare-primire a spațiului, pentru ca intimata sa fie îndrituita sa-si desfășoare activitatea comerciala.
Or, contractul de inchiriere este semnat de Președintele C.A. - Director General, de Directorul Economic si de Consilierul Juridic ai societății B. O. S.A., spre deosebire clara fata de Procesul Verbal de predare-primire spațiu, care este semnat de Directorul Tehnic-Administrativ al societății.
b) Așadar, acest proces-verbal nu consemnează acordul . privind încetarea contractului fără activarea clauzei de angajare a răspunderii juridice contractuale a intimatei,
Acest acord trebuia să fie expres si explicit si dat de reprezentantul legal al societății, nefiind susceptibil a se prezuma ori deduce, mai ales în condițiile în care ar avea drept efect renunțarea la încasarea de către societate a unei sume de bani considerabile, exact aceleași condițiile cerute injustiție pentru renunțarea la judecata sau la un drept pretins.
2.2. Intimata a transmis solicitarea de denunțare a contractului de inchiriere, "prin acordul părților", abia la data de 12.09.2011 (prin adresa nr. 3698/12.09.2011), la peste o luna de la data de 08.08.2011, respectiv după ce deja eliberase unilateral si pe ascuns spațiul închirierii de toate bunurile si mobilierul aflate in acesta.
Daca ar fi dorit incetarea contractului prin acordul pârtilor, ca o dovada a bunei-credinte, intimata trebuia sa transmita solicitarea corespunzatoare anterior evacuarii unilaterale a spatiului, respectiv anterior datei de 08.08._, insa nu a facut-o pentru a lipsi de efecte clauzele art. 7.9-7.11 din contract, care prevăd valorificarea dreptului de retentie asupra bunurilor chiriașului, pentru recuperarea creanțelor proprietarului fata de chiriaș.
In încercarea de a lipsi de efecte si clauzele penalizatoare ale art. 5.3 din contract, intimata a transmis adresa nr. 3698/12.09.2011, prin care a solicitat incetarea contractului prin acordul pârtilor, acord pe care B. O. S.A. nu 1-a dat niciodată, conform art. 969 alin. 2 Cod Civil, coroborat cu art. 5.4.4 si 10.1 din contractul de inchiriere.
2.3. Mai mult, deși acest acord ar fi putut fi dat de recurenta, in niciun caz nu l-ar fi dat la data de 08.08.2011 (data eliberării unilaterale a spațiului, de către chiriaș) si nici la data de 12.09.2011 (data inventarierii lipsurilor si deteriorărilor produse spațiului de către chiriaș), intrucat la acea vreme inca se purtau discuții pentru un sold de 70.483,96 lei, al unei facturi emise de Electrica Muntenia in sarcina intimatei, suma suficient de mare pentru a inlatura orice „convingere" ori „presupunere" a Tribunalului Arbitral precum ca, in speța, contractul ar fi încetat prin consimțământ mutual.
3. In mod greșit Tribunalul arbitral a reținut ca acordul recurentei la încetarea contractului rezulta si din „lipsa unui răspuns scris la solicitarea paratei si lipsa unei astfel de mențiuni din procesul verbal de predare preluare (din 12.09.2011)".
4. Părțile au inteles sa estimeze cuantumul prejudiciului înregistrat de societatea recurenta in cazul in care ar interveni exact situația existenta in speța, astfel incat instanțele învestite cu soluționarea cauzei trebuiau sa respecte voința juridica a pârtilor si sa dea eficienta clauzei penale, in loc sa încerce sa se substituie voinței acestora si sa lipsească de eficienta juridica aceasta clauza.
In concluzie, prima instanță a pronunțat sentința atacata cu incalcarea principiului forței obligatorii a contractului si a prevederilor imperative ale art. art. 969 din Codul Civil, atunci când a respins motivul de nulitate prin care a criticat faptul că Tribunalul Arbitrai a reținut incidența in cauza a prevederilor art. 5.4.4 din același Contract si a înlăturat de la aplicare prevederile art. 5.3 din Contractul de închiriere nr. 2202 din 30.12.2010.
3. Sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină în ceea ce privește motivul de nulitate privind încălcarea prevederilor art. 969 C.Civ. si art. 360 alin. (1) C.Pr.Civ., devenind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.Pr.Civ.
3.1. Astfel, prima instanța nu cercetează motivul de nulitate invocat de recurenta privind încălcarea prevederilor imperative ale art. 969 C.Civ., ci se limitează la a enumera actiunile întreprinse de Tribunalul arbitral pentru a pronunța soluția.
Instanța fondului nu a mai analizat susținerea potrivit căreia actele deduse judecății nu valorează acordul proprietarului B. O. la încetarea Contractului de închiriere, în considerentele sentinței atacate nefiind expuse argumentele care au dus la formarea convingerii instanței.
Asupra recursului:
Din actele și lucrările dosarului, Curtea reține ca prin Sentința civilă nr. 4194/23.05.2013 a fost respinsă acțiunea în anulare a Sentinței arbitrale prin care reclamanta solicita admiterea cererii arbitrale si obligarea intimatei la plata către recurenta a sumei de 23.580 Euro, reprezentând contravaloarea despăgubirilor în valoare de 18.000 Euro si, respectiv, a chiriilor aferente ultimelor 3 luni din primul an de contract în valoare de 5.580 EURO (4.500 Euro plus TVA), la plata dobânzilor legale aferente, calculate începând cu data de 12.09.2011, pana la data achitării efective, aceste sume urmând a fi plătite in lei, la cursul RON/EURO comunicat de Banca Naționala a României pentru ziua plații.
În ce privește critica potrivit careia tribunalul arbitral a solutionat cauza în echitate, Curtea reține ca arbitrajul în echitate, este o formă a arbitrajului care se realizează după principiile de echitate, și nu potrivit normelor de drept.
Codul de procedura civila 1864 reglementează expres posibilitatea arbitrilor de a judeca în echitate; în acest sens, art. 360 alin. (2) prevede că pe baza acordului expres al părților, tribunalul arbitrai poate soluționa litigiul în echitate.
Tribunalul a reținut ca în cadrul sentinței arbitrale a fost analizat modul în care a încetat contractul în raport de manifestarea concretă a voinței părților și prevederile art.969 alin.2 din Codul civil de la 1864 și nu a judecat în echitate, astfel cum pretinde recurenta.
Astfel, tribunalul arbitral a apreciat, în acest context, renunțarea pârâtei la exploatarea spațiului la data de 08.08.2011, notificarea reclamantei de către pârâtă la data de 12.09.2011 în scopul încetării contractului prin acordul părților contractante coroborat cu procesul-verbal de predare-preluare a spațiului ce a format obiectul contractului, încheiat de părți la data de 12.09.2011.
Tribunalul arbitral a constatat că a încetat prin acordul părților contractul de închiriere deoarece pârâta a solicitat în scris încetarea contractului prin acordul părților, solicitare înregistrată la reclamantă sub nr.2965/12.09.2011, iar această solicitare a fost urmată de procesul-verbal de predare preluare încheiat de părți la aceeași dată, 12.09.2011, act având valoarea de acord la încetarea contractului astfel cum este prevăzut în art.5.4.4. din contract, inlaturand apărările reclamantei referitoare la faptul că nu și-a dat acordul pentru încetarea contractului și că semnatarul procesului verbal de primire a spațiului nu avea dreptul de a angaja societatea reclamantă.
A constatat că o atare poziție trebuia comunicată tot în scris pârâtei, ca răspuns la cererea acesteia din 12.09.2011 de încetare a contractului prin acordul părților, iar reprezentantul acestuia la încheierea procesului-verbal de predare preluare ar fi trebuit să facă mențiune despre aceasta în chiar cuprinsul procesului verbal încheiat.
Prin urmare, instanța arbitrala a aplicat normele de drept material la situatia de fapt existentă în cauză.
În ce privește motivul de recurs referitor la încălcarea prevederilor art. 364 lit.i) Cod proc civ, Curtea reține ca potrivit acestui articol, Hotărârea arbitralăpoate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din următoarele motive:i) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii.
Recurenta sustine acest motiv de recurs prin prisma faptului ca Tribunalul arbitral, cât si instanța fondului au reținut, nelegal și netemeinic, că reclamanta si-ar fi dat acordul cu privire la încetarea contractului de închiriere mai devreme de finalul primului an contractual, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 5.4.4 din Contract si înlătura de la aplicare prevederile art. 5.3 din Contract, sustinand ca Sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea legii, mai precis a art. 969 din vechiul Codul Civil .
F. de dezvoltarea motivului de recurs, Curtea reține ca recurenta și-a întemeiat acțiunea în anulare pe dispozitiile art. 364 lit.i) ultima teza.
Or, în perimetrul motivului de anulare a hotărârii arbitrale, art. 364 lit. i) ultima teză, invocat de recurentă, nu se includ criticile cu privire la stabilirea situației de fapt, pe larg evocată de recurentă, sau cu privire la interpretarea și aplicarea prevederilor legale dispozitive, ci numai criticile cu privire la încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, independent de situația de fapt stabilită.
Nu se poate reține încălcarea de către instanța arbitrală a vreunei norme imperative deoarece valorificarea probatoriului, interpretarea raporturilor juridice dintre părți reprezintă chestiuni ce țin de aprecierea drepturilor și obligațiilor dintre părțile din proces și implicit a temeiniciei sau netemeiniciei pretențiilor formulate, aspecte ce nu atrag anularea sentinței pronunțate prin prisma dispozițiilor art.364 lit.i) C.pr.civ.
În cauza de față nu se constată încălcarea unei dispoziții imperative a legii în sensul celor arătate.
În ce privește ultimul motiv de recurs, întemeiat pe disp. art. 304 pct.7 Cod proc civ, Curtea reține ca recurenta dezvolta acesta critica făcând referire la faptul ca sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină în ceea ce privește motivul de nulitate privind încălcarea prevederilor art. 969 C.Civ. si art. 360 alin. (1) C.Pr.Civ., întrucât prima instanța nu a mai analizat susținerea potrivit căreia actele deduse judecății nu valorează acordul proprietarului B. O. la încetarea Contractului de închiriere.
Cu privire la acest motiv de recurs, Curtea reține critica nefondată, întrucât sentința recurată cuprinde cerințele prevăzute de art.261 alin.1 pct.5 Cod proc civ, judecătorul motivând soluția pronunțată, in fapt și in drept.
În acest context, Curtea mai subliniază că judecătorul nu este obligat să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți in cadrul judecății, ci să motiveze soluția la care s-a oprit, condiție îndeplinită în speță .
Hotărârea recurată arată motivele de fapt și de drept care au formulat convingerea instanței și numai lipsa acestora poate fi invocată ca temei pentru susținerea nemotivării sentinței.
De altfel, cu privire la acesta critica adusă sentintei, prima instanta de control judecătoresc a reținut ca, pentru a constata încetat contractul prin acordul părților tribunalul arbitral a analizat, în raport de clauzele contractuale, actele care conțin exteriorizarea voinței părților și a expus argumentele care i-au creat convingerea că a existat un acord de voință în sensul arătat.
În consecință, pentru motivele reținute, Curtea va constata recursul nefondat și îl va respinge conform art. 312 alin. 1 C.pr.civ raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. pr.civ., în ale cărui dispoziții se încadrează criticile recurentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta S.C. B. O. S.A., împotriva sentinței civile nr.4194 din data de 23.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. T. M. S.R.L.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.02.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
M. I. B.-P. L. C. G. B. F.
GREFIER,
F. D.
Red.Jud.MIBP
Nr.ex.: 2
Apel: Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă
Președinte: P. R.
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Pretenţii. Decizia nr. 1226/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
