Obligatia de a face. Decizia nr. 178/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 178/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 39074/3/2012
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Decizia civilă nr.178
Ședința publică de la 18 Martie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTELILIANA C.
JUDECĂTORDUMITRU V.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol fiind pronunțarea apelului formulat de apelanta D. I. și a apelului incident formulat de apelanta . SA, împotriva sentinței civile nr.2881 din data de 08.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._ .
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 04.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.03.2014 și 18.03.2014, când în urma deliberării a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Civilă sub nr._ reclamanta I. D. a solicitat, in contradictoriu cu parata B. Comercială Română S.A. ca, prin hotărârea ce se va pronunța:
1.să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale indicate la pct. 1.1. - 1.10. din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 401 MM/12.11.2007, încheiat între reclamantă și pârâtă, actul adițional nr. 1/30.10.2009 la contractul de credit precum și în Condițiile generale de creditare aferente contractului de credit bancar menționat, cu consecința că nu produc efecte asupra reclamantei:
1.1. clauza nr. 5 din contractul de credit, astfel cum a fost modificat prin Actul Adițional, care prevede că dobânda este formată dintr-o marjă fixă, în cuantum de 0,5%, plus dobânda de referință afișată la sediile BCR și orice altă clauză care permite Băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzilor;
1.2.clauza înscrisă la pct. 7 care prevede că nivelul dobânzii curente la credite se stabilește de Bancă, în funcție de serviciul datoriei împrumutatului, fiind enumerate cazurile în care B. stabilește nivelul dobânzii;
1.3. clauza înscrisă la pct. 8 în raport de care B. stabilește nivelul dobânzii majorate în funcție de serviciul datoriei în cazul creditelor restante;
1.4. clauza nr. 9 lit. a) din contractul de credit care prevede perceperea unui comision de acordare a creditului în cuantum de 2,5%, echivalent a 21.000 de euro calculat la valoarea inițială a creditului;
1.5. clauza nr. 9 lit. b) din contractul de credit care prevede perceperea unui comision de administrare de 0,05% calculat la valoarea inițială a creditului contractat, în cuantum de 420 de euro lunar, care poate varia în funcție de evoluția pieței financiare bancare;
1.6. clauza nr. 9 lit. c) din contractul de credit care prevede perceperea unui comision de rambursare anticipată aplicat la suma rambursată în avans, după cum urmează; în primele 36 de luni, 2,25% min. 30 EUR; între 37 luni și 60 luni, 3%, minim 30 EUR sau echivalent; între 61 luni și 120 luni, 2,50%, minim 30 EUR sau echivalent; peste 121 luni; 2%, minim 30 EUR sau echivalent. Dacă rambursarea se face prin refinanțări de la alte bănci, comisionul de rambursare anticipată în primele 36 de luni este de 4,5% minim 30 EUR sau echivalent.
1.7. clauzele 2.4 și 2.8 din Condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit care prevăd modalitatea (formula) de calcul a dobânzii raportată la o perioada de 360 de zile, în loc de 365/366 de zile;
1.8. clauzele care impun împrumutatului încheierea contractului de asigurare a bunurilor aduse în garanție și/sau a bunurilor achiziționate din credit/ a poliței de asigurare de viață/a certificatului de asigurare/a poliței de accident pe toată perioada de creditare pentru împrumutat la o instituție sau societate de asigurări agreată de Bancă, fără a fi precizate circumstanțe obiective în raport de care o societate de asigurare este considerată agreată de Bancă (art. 6 din Condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar);
1.9. clauza din art. 8.4. din Condițiile generale care prevede declararea scadenței anticipate a creditului dacă valoarea garanțiilor constituite de consumator scade sub valoarea creditului rămas de plată (în continuare, „clauza referitoare la garanțiile suplimentare");
1.10. clauzele care permit băncii declararea scadenței anticipate a altor contracte de credit în cazul neîndeplinirii obligațiilor asumate prin prezentul contract, precum și declararea scadenței anticipate a prezentului credit în cazul neîndeplinirii obligațiilor asumate prin alte contracte de credit încheiate sau care se vor încheia cu banca, cum ar fi clauzele din art. 7.4. lit. g) și h) din Condițiile generale și orice alte clauze care permit băncii declararea scadenței anticipate a creditului în cazul neîndeplinirii oricărei obligații asumate prin contractul de credit, prin celelalte contracte de credit încheiate sau care se vor încheia cu banca.
2. Ca o consecință a constatării caracterului abuziv al clauzelor arătate la pct. 1.1. - 1.10., să se constate nulitatea absolută a acestor clauze;
3. Să se dispună modificarea contractului de credit, prin înlocuirea sau eliminarea clauzelor arătate la pct. 1.1.- 1.10., după cum urmează:
3.1. înlocuirea clauzei relative la dobândă, în sensul că dobânda contractuală este formată din marja fixă de 0,5%, stabilită în contractul de credit astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1/30.10.2009 plus indicele EURIBOR;
3.2. eliminarea clauzelor privitoare la adaptarea nivelului dobânzii curente, respectiv a dobânzii majorate în funcție de serviciul datoriei împrumutatului - pct. 7, respectiv pct. 8 din contractul de credit;
3.3. eliminarea clauzelor referitoare la comisionul de acordare credit (în cuantum de 2,5% din valoarea creditului), comisionul de administrare (în cuantum de 0,05% lunar calculate la valoarea inițială a creditului), comisionul de rambursare anticipată;
3.4. modificarea clauzelor referitoare la modalitatea de calcul a ratei dobânzii prin raportare la un număr de 360 de zile și înlocuirea acesteia cu un număr de 365/366 zile;
3.5. eliminarea clauzelor care impun împrumutatului încheierea contractului de asigurare a bunurilor aduse în garanție și/sau a bunurilor achiziționate din credit/a poliței de asigurare de viață/a certificatului de asigurare/a poliței de accident pe toată perioada de creditare pentru împrumutat la o instituție sau societate de asigurări agreată de Bancă;
3.6. eliminarea clauzelor referitoare la garanțiile suplimentare (art. 8.4 din Condițiile generale de creditare);
3.7. eliminarea clauzelor care prevăd declararea scadenței anticipate a altor contracte de credit în cazul neîndeplinirii obligațiilor asumate prin prezentul contract, precum și declararea scadenței anticipate a prezentului credit, în cazul neîndeplinirii obligațiilor asumate prin alte contracte de credit încheiate sau care se vor încheia cu banca (clauzele de la art. 7.4. lit. g) și h) din condițiile generale).
4. In subsidiar, față de pct. 3, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la modificarea contractului de credit nr. 401 MM/12.11.2007 în sensul celor expuse la pct. 3.1. - 3.7. și la emiterea unor noi grafice de rambursare conforme cu noua formă a contractului de credit bancar dată de constatarea nulității clauzelor indicate la pct. 1.1.-1.10., sub sancțiunea de daune cominatorii în cuantum de 50 ron/zi de întârziere până la executarea acestor obligații;
5. Să fie obligata pârâta la restituirea sumelor plătite nedatorat cu titlu de dobândă sau de comisioane, în temeiul clauzelor contractuale abuzive arătate la pct. 1.1.-1.10., cu privire la care a fost solicitată constatarea nulității prin acțiune, de la data încasării acestora și până la data încetării perceperii lor;
6. Să fie obligata pârâta la acordarea către reclamanta a dobânzii legale pentru sumele de bani plătite cu titlu nedatorat în temeiul clauzelor contractuale abuzive arătate la pct. 1.1.-1.10.
7. Să fie obligata pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat ca instanța sa adapteze contractul în sensul luării în considerare a algoritmului de calcul a ratei dobânzii variabile propus de BCR, respectiv, valoarea indicelui de referința EURIBOR la 6 luni, plus marja formata din valoarea diferenței dintre dobânda de referința aplicabila in baza prevederilor contractuale si indicele EURIBOR la 6 luni plus marja fixa din contract, cu cheltuieli de judecată.
La data de 21.01.2013 reclamanta a depus cerere completatoare și precizatoare în sensul că înțelege sa se îndrepte și împotriva S.C. Suport Colect S.R.L., în calitate de Mandatar al BCR S.A., în baza contractului de mandate nr. J 1072 din data 07.12.2011.
Reclamanta și-a precizat valoarea cererii de chemare în judecată, până la data introducerii acesteia (capătul 2 al cererii), precum și cuantumul sumelor solicitate prin capătul 5 al acțiunii, până la data introducerii acesteia, plătite cu titlu nedatorat. Cuantumul provizoriu al pretențiilor solicitate până la momentul depunerii cererii de chemare în judecată, se ridica la valoarea de 196.200 EUR, echivalent a 895.574,52 lei. Suma indicată anterior se compune din: cuantumul comisionului de acordare credit de 2,5%, calculat la valoarea inițială a creditului, în valoare de 21.000 EUR (echivalent a 95.856,6 lei), astfel cum rezultă din contractul de credit de consum (clauza nr. 9 lit. a coroborată cu clauza nr. 1 din contractul de credit nr. 401 MM/12.11.2007); cuantumul comisionului de administrare credit de 420 EUR lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat, în valoare de 25.200 EUR (echivalent a 115.027,92 lei), astfel cum rezultă din contractul de credit (clauza nr. 9 lit. b) coroborată cu clauza nr. 1 din contractul de credit; cuantumul dobânzii plătite cu titlu nedatorat, în valoare de 150.000 EUR, echivalent a 684 690 lei.
În ședința publică din 4 martie 2013, instanța a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererii în contradictoriu cu pârâta . și a respins: excepția nulității capătului 1.1 raportat la capătul 2 pentru lipsa obiectului/nedeterminarea obiectului; excepția lipsei de interes în formularea capetelor de cerere 1.6, 1.7 rap. la 3.3. și 3.4; excepția lipsei de interes a capătului IV. Totodată, excepțiile inadmisibilității au fost calificate apărări de fond.
Prin sentința civilă nr. 2881/08.04.2013 Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă a respins cererea principală, astfel cum a fost precizată și modificată, ca neîntemeiată, a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata sumei de 5.673,50 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Tribunalul a reținut următoarele:
Prin contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 401MM/12.11.2007 pârâta a acordat reclamantei un credit de 840.000 euro, credit de trezorerie nenominalizat cu ipotecă de tip Maxicredit, pentru nevoi personale, pe o perioadă de 300 de luni. La data de 30.10.2009 contractul a fost modificat prin actul adițional nr. 1 în ceea ce privește art. 5 din contract, respectiv clauza privind dobânda percepută de bancă.
În raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, pentru a se reține existența unei clauze abuzive, instanța trebuie să verifice următoarele condiții: (1) clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată; (2) prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; (3) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei credințe.
Fără a încălca prevederile legii, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Reclamanta a acționat în interes personal, în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, fiind consumator, în sensul Legii nr. 193/2000.
Nu este îndeplinită condiția clauzelor contractuale care să nu fi fost negociate și nici condiția dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, cu nerespectarea cerinței bunei credințe.
Contractul era unul preformulat, dar condiția negocierii clauzelor trebuie analizată în raport de serviciul contractat și de atitudinea, disponibilitatea clientului de a negocia convenția. Serviciul contractat de reclamantă vizează un domeniu strict reglementat și controlat, cel bancar, iar pe piața aferentă acestor servicii, pârâta nu deține o poziție de monopol, având posibilitatea de a studia ofertele mai multor instituții bancare și de a decide în raport de propriile interese.
Reclamanta a contractat cu BCR pentru refinanțarea unui credit acordat de B. Transilvania, astfel că, se prezumă că a avut posibilitatea influențării clauzelor ce fac obiectul prezentei analize.
Reclamanta nu putea fi influențată de bancă pentru a fi de acord cu clauzele contestate deoarece: a contractat creditul refinanțând un credit, împrejurare care presupune o analiză a condițiilor de creditare, a dobânzilor, a comisioanelor; în răspunsul la întrebarea nr. 2 din interogatoriu a recunoscut că a avut 2 sau 3 întâlniri cu reprezentanții băncii; deține abilități de negociere cu băncile (la întrebarea nr. 10 a interogatoriului a răspuns că a negociat contractul de credit încheiat cu BRD, ajungându-se la o diminuare a dobânzilor) și este neverosimilă apărarea sa în sensul dispariției acestor abilități la data contractării cu pârâta. Nu se poate afirma că reclamanta se afla într-o situație de inferioritate în raport cu pârâta.
Afirmația reclamantei în sensul că a crezut că dobânda va fi variabilă în raport de Euribor nu are nici un suport probator. Inițial, în art. 5 din contract se prevede că dobânda fixă se menține constantă pe o perioadă de 12 luni, iar după această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR la care se adaugă 1,00 p.p. Numai această prevedere a fost modificată prin actul adițional, împrejurare de natură a releva o poziție de negociere, nu o acceptare forțată a clauzei prevăzută în art. 5 din contract.
Nici în contractul inițial și nici în actul adițional nu se face trimitere, în determinarea dobânzii, la indicele Euribor, astfel încât răspunsul reclamantei la întrebarea nr. 15 din interogatoriu apare ca evident nesinceră.
Reclamanta a afirmat, cu ocazia administrării probei cu interogatoriu că nu a citit condițiile generale, doar le-a semnat. Evidenta lipsă de diligență a reclamantei în gestionarea unei probleme importante cum este contractarea unui credit în valoare de 800.000 euro nu poate fi imputată celeilalte părți contractante, care i-a făcut o ofertă acesteia, pe care a acceptat-o, fără a solicita modificarea vreunei clauze din oferta de contract propusă.
Directiva nr. 93/13/CEE și implicit Legea nr. 193/2000 protejează consumatorul instruit care a citit clauzele contractului și le-a acceptat, fiind influențat de bancă în acest sens.
În ceea ce privește încălcarea exigențelor bunei-credințe, instanța a constatat că acele clauze contestate sunt în mod clar și explicit consemnate în contract, folosindu-se termeni uzuali, astfel încât înțelegerea acestora și a consecințelor produse sunt evidente pentru părțile contractante. La momentul încheierii contractului, dobânzile, comisioanele și garanțiile stipulate în clauzele contestate nu erau interzise de legiuitor, motive pentru care respectivele clauze nu erau contrare bunei-credințe. Instanța a reținut în mod expres și considerentul nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE.
Referitor la condiția privind dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța a reținut că trebuie să aibă în vedere obiectul contractului care îl constituie acordarea unei sume de bani pentru o anumită perioadă de timp în schimbul unui preț.
Raportat la prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă, evaluarea caracterului inechitabil al condițiilor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de mărfurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, dacă aceste condiții sunt exprimate în mod clar și inteligibil. Așadar o condiție esențială a excluderii constă în exprimarea clară și inteligibilă, iar în cauză se poate reține o exprimare clară. Clauza contestată nu dă posibilitatea interpretărilor multiple și nu îi permite pârâtei să modifice într-o manieră inechitabilă dispoziția contractuală privind dobânda. În cauză, dispoziția contractuală care permite băncii să modifice dobânda are caracter clar.
Ultima condiție privind dezechilibrul semnificativ a fost analizată de către instanța de fond, distinct pentru fiecare clauză contestată, după cum urmează:
a) Clauza nr. 5 din contractul încheiat de părți la data de 12.11.2007, referitoare la dobândă a fost negociată de părți, dovada acestui fapt fiind actul adițional, încheiat la data de 30.10.2009.
Nu se poate admite că reclamanta a fost indusă în eroare de existența unei dobânzi fixe din moment ce actul adițional a fost încheiat la o dată la care dobânda era variabilă.
Deși reclamanta susține că dobânda este stabilită unilateral și discreționar de bancă, în art. 7 și 8 din contract este redat modul de calcul al dobânzii, acceptat și prin actul adițional nr. 1.
Dezechilibrul semnificativ nu se poate reține atâta timp cât în susținerea acestui dezechilibru, reclamanta invocă posibilitatea pârâtei de a modifica dobânzile și comisioanele. Din dispozițiile contractuale contestate nu rezultă că dobânda se modifică discreționar de către bancă și nici nu a fost probat un asemenea comportament. Pârâta a depus explicații din care rezultă modul în care este stabilită dobânda de referință. Oricum, dacă reclamanta ar fi dorit contractarea unui împrumut în care dobânda să se raporteze la un indicator de pe piața monetară trebuia să opteze pentru un asemenea tip de împrumut.
Clauzele care permit modificarea dobânzii și a comisioanelor nu conțin condiții pur potestative. Așa cum rezultă din art. 2 din condițiile generale de creditare, banca a inserat dispoziții privind modul de calcul al dobânzii anuale efective, precum și cu privire la dobânda aferentă creditului acordat. În atare condiții apar ca nefondate susținerile reclamantei privind încălcarea art. 54 din codul consumului, art. 93 din OG nr. 21/1992. În ceea ce privește incidența ipotezei clauzei menționată la lit. p) din lista clauzelor abuzive din Legea nr. 193/2000, se reține că nu este incidentă această ipoteză dată fiind natura obiectului contractului și posibilitatea reclamantei de a restitui anticipat creditul.
Nicio dispoziție legală nu o obliga pe pârâtă, la data contractării, să folosească în definirea dobânzii un indice de pe piața financiară.
Deși reclamanta susține că dobânda de referință depinde doar de voința pârâtei, materialul probator nu a relevat o asemenea împrejurare. Totodată, în pct. 7 din contract sunt menționate condițiile în care se stabilește nivelul dobânzii curente.
Potrivit art. 2.10.a din condițiile generale de creditare, dobânda poate fi modificată fără consimțământul reclamantei în raport de: - costul resurselor de creditare. Așadar, pârâta nu poate modifica discreționar dobânda, ci în raport de un criteriu obiectiv. De asemenea, art. 2.10. b din condițiile generale atestă faptul că reclamanta putea opta pentru o dobândă variabilă în funcție de indicele LIBOR/EURIBOR.
Modificarea ratei dobânzii după februarie 2009 s-a efectuat în baza dispozițiilor art. 2 din condițiile generale, pe care reclamanta a declarat la interogatoriu că nu le-a lecturat, acceptându-le în totalitate, fără nicio obiecție. Nu i se poate reproșa pârâtei că a generat dezechilibru contractual în condițiile în care reclamanta a arătat dezinteres față de modul în care se determina dobânda.
Clauzele prevăzute la pct. 7 și pct. 8 din contractul de credit nu reprezintă clauze penale, așa cum greșit susține reclamanta. Prin aceste clauze nu sunt instituite penalități de întârziere ci dobânzi contractuale.
b) Clauza inserată în art. 9 lit. a) din contract care prevede perceperea unui comision de acordare a creditului, are un caracter clar, părțile stabilind în mod explicit cuantumul acestui comision. Nu există nicio dovadă că acest comision reprezintă o formă de dobândă mascată și nici că banca a acționat cu rea credință.
Legea nr. 190/1999 nu își are aplicabilitatea în cauză deoarece creditul a fost acordat pentru nevoi personale, nu pentru investiții imobiliare. În cauză, nu rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de această lege.
c) Comisionul de administrare prevăzut de art. 9 lit. b) din contractul de credit este detaliat în condițiile speciale de creditare. Această clauză are un caracter clar, părțile stabilind în mod explicit cuantumul acestui comision. Nu există nicio dovadă că acest comision reprezintă o formă de dobândă mascată și nici că banca a acționat cu rea credință.
Referitor la clauzele inserate în art. 9 lit. a) și b) din contract s-a reținut că dintr-o simplă lecturare a condițiilor speciale ale contractului de credit reclamanta putea să analizeze oportunitatea suportării acestor comisioane în condițiile în care creditul era acordat prin refinanțarea unui alt credit.
Dolul nu trebuie doar afirmat, ci trebuie probat. Nu rezultă cum anume a fost indusă în eroare reclamanta, o persoană avizată care a negociat condiții de contractare a creditelor cu alte bănci.
d) Clauza menționată în art. 9 lit. c) din contractul de credit privind comisionul de rambursare anticipată nu are caracter abuziv.
De altfel, în contractul de credit încheiat cu B. Transilvania – pe o perioadă de 30 de ani – exista un astfel de comision, astfel încât, în momentul refinanțării, reclamanta a cunoscut, în mod efectiv, condițiile creditării de către pârâtă.
În ceea ce privește analiza caracterului abuziv al acestei clauze prin prisma OUG nr. 50/2010, se constată că, în cauză, contractul de credit a fost încheiat la data de 12.11.2007, dată la care acest act normativ nu era în vigoare și prin urmare, nu trebuia respectat de către pârâtă. Alegațiile privind caracterul abuziv al clauzei ce reglementează comisionul de rambursare anticipată a creditului nu au suport juridic.
e) Clauzele art.2.4 și 2.8 din condițiile generale nu au caracter abuziv. Acestea sunt în mod clar și explicit consemnate în contract, folosindu-se termeni uzuali, astfel încât înțelegerea acestora și a consecințelor produse sunt evidente pentru părțile contractante. La momentul încheierii contractului, dobânzile, comisioanele și garanțiile stipulate în clauzele contestate nu erau interzise de legiuitor, motiv pentru care respectivele clauze nu erau contrare bunei-credințe.
Clauza privind modul de calcul a dobânzii prin raportare la o perioadă de 360 de zile, în loc de 365/366 are un caracter clar, explicit și nu denotă rea credință din partea băncii. Reclamanta a contractat creditul refinanțând un alt credit, împrejurare care presupune o analiză a condițiilor de creditare, a dobânzilor, a comisioanelor, deci și a modului de calcul a dobânzii. Reclamanta a menționat că nu a citit condițiile generale, fapt de natură a reliefa dezinteresul său față de această parte a contractului. Acest dezinteres nu poate fi imputat la acest moment pârâtei prin constatarea caracterului abuziv al unor clauze ignorate de reclamantă.
f) Analizând clauzele care impun împrumutatului încheierea contractului de asigurare la o instituție agreată de bancă, se constată că, în susținerea caracterului abuziv al acestor clauze, reclamanta invocă alin. 1 lit.g) din anexa la Legea nr. 193/2000, dispoziție care nu apare ca aplicabilă speței. Nici existența unui dezechilibru în detrimentul consumatorului nu se verifică. Legea nr. 190/1999 nu își are aplicabilitate în cauză deoarece creditul a fost acordat pentru nevoi personale, nu pentru investiții imobiliare.
g) În ceea ce privește clauza nr.8.4 din Condițiile Generale privind completarea garanțiilor aduse de debitor la încheierea contractului, instanța a reținut că obligația de a garanta recuperarea împrumutului acordat de către creditor reprezintă o obligație esențială a debitorului, subsecventă obligației principale de restituire a împrumutului, motiv pentru care fluctuația valorii bunurilor aduse drept garanție nu trebuie suportată de creditor, care și-a executat integral obligația asumată, respectiv a pus la dispoziție suma împrumutată și este firesc să încerce minimizarea riscului de pierdere. Această clauză nu conduce la un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Din analiza prevederilor art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000 rezultă că o clauză nu este considerată abuzivă decât dacă prin ea însăși creează în detrimentul consumatorului și contrar bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Trebuie stabilit un rezultat obiectiv al clauzei, acela de a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, iar subiectiv trebuie încălcată buna credință.
Aceste clauze invocate de reclamantă nu pot fi considerate abuzive întrucât din punct de vedere obiectiv nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, iar din punct de vedere subiectiv pârâta nu a procedat cu rea credință.
Astfel, ipoteza din condițiile generale este circumstanțiată la situația scăderii valorii garanțiilor, iar din susținerile reclamantei nu rezultă care ar fi dezechilibrul semnificativ având în vedere poziția contractuală a părților. Bineînțeles că, în ipoteza în care aceste clauze vor fi exercitate abuziv de pârâtă (chestiune distinctă de clauza abuzivă), reclamanta se va putea adresa instanței pentru aplicarea sancțiunilor adecvate.
Privitor la declararea scadenței altor credite - clauzele art. 7.4 lit. h și g) din condițiile generale - se reține că reclamanta a menționat că nu a citit condițiile generale, fapt de natură a reliefa dezinteresul său față de această parte a contractului. Acest dezinteres nu poate fi imputat la acest moment pârâtei prin constatarea caracterului abuziv al unor clauze ignorate de reclamantă.
Întrucât nicio clauză din cele supuse analizei instanței nu are caracter abuziv, apar ca nefondate și celelalte capete accesorii privind constatarea nulității clauzelor contestate, modificarea contractului și restituirea sumelor plătite nedatorat.
Cu privire la cererea reconvențională s-a solicitat analizarea acesteia doar în ipoteza în care s-ar proceda la modificarea contractului, așa cum s-a cerut la pct.3 din cererea principală și față de concluziile instanței privind capătul nr.3 al cererii principale și imperativul libertății de voință, se impune a fi respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței, admiterea cererii de chemare in judecata, asa cum a fost formulata si precizata, menținerea dispozițiilor referitoare la cererea reconventionala, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea apelului, apelanta-reclamantă a susținut, în esență,următoarele:
In speță este aplicabilă Legea nr. 190/1999, creditul acordat pentru nevoi personale fiind garantat cu ipoteca asupra unui imobil.
In mod greșit instanța a reținut ca nu sunt indeplinite condițiile existentei clauzelor contractuale care sa nu fi fost negociate si a dezechilibrului creat in detrimentul consumatorului, cu nerespectarea cerinței bunei-credinte.
Deși reține caracterul preformulat al contractului, instanța prezumă ca a avut posibilitatea negocierii clauzelor.
Instanța a calificat contractul de credit ca fiind pentru refinantare, desi din cuprinsul său si din răspunsurile la interogatoriu nu rezulta acest lucru.
Faptul ca mai avea un credit nu poate conduce la prezumția de negociere, iar potrivit art.4 alin.3 teza a II-a din Legea nr. 193/2000, sarcina probei revenea intimatei.
Caracterul abuziv al clauzelor contractuale este prezumat in cazul contractelor de adeziune, iar contractele de credit bancar sunt asimilate acestora. Daca oricare dintre clauzele oricărui tip de contract (inclusiv cele negociate) imbraca forma uneia dintre modelele de clauze înscrise in lista din Anexa I la Legea nr. 193/2000, atunci prezumția de caracter abuziv este absoluta.
Lipsa oricăror dovezi in sensul negocierii nu poate răsturna prezumtia de lipsa a acesteia.
Instanța trimite in mod greșit la răspunsurile la interogatoriu date la întrebările nr. 2 si nr. 10 și a dat alta conotatie răspunsurilor. Prin răspunsurile date la întrebările nr. 14 -20 din interogatoriu a arătat ca nu a negociat, ci a fost doar chemata sa semneze și nu i s-a explicat nimic. Din răspunsul la întrebarea nr. 2 rezulta condițiile in care au avut loc aceste doua "întâlniri", cele doua cereri nefiind completate de reclamanta, fiindu-i aduse completate spre semnare. În răspunsul dat la întrebarea nr. 10 din interogatoriu a arătat că acele credite nu sunt personale, ci ale societății, care a angajat personal calificat pentru a negocia. Din răspunsul la întrebarea 26 din interogatoriu ("nu am citit pentru ca mi s-a spus ca nu pot fi schimbate"") rezultă că nu a existat negociere.
Reclamanta a arătat că este absolvent de filologie și nu înțelege clauzele unui contract bancar, astfel că eronat instanța de fond a apreciat asupra acestui aspect.
În aprecierea negocierii/nenegocierii clauzelor instanța de fond s-a raportat la actul adițional încheiat la 2 ani de la încheierea contractului, fapt viitor, care nu poate reprezenta un element de referința. Chiar daca in 2009 ar fi existat negociere, negocierea ulterioara a unei singure clauze nu ar fi de natura sa înlăture caracterul abuziv al clauzelor semnate cu doi ani in urma.
Instanța de fond retine ca a existat negociere din moment ce la interval de 2 ani s-a incheiat un act adițional, pentru ca ulterior sa retina ca lipsa oricărei negocieri reprezintă o dovada de neglijenta din partea reclamantei.
Faptul ca mai avea credite nu poate fi interpretata ca o dovada a detinerii unor cunoștințe solide in domeniu sau aptitudini de negociere, ci ca o situație extrema in care se afla. Intimata-pârâta a informat-o care este cuantumul ratei lunare si i-a indus ideea ca acest contract este in avantajul său fata de cel incheiat anterior cu B. Transilvania, iar ceea ce i s-a comunicat a fost rata lunara din perioada in care dobânda era fixa.
In ceea ce privește încălcarea exigentelor bunei-credinte, nu se poate vorbi de un limbaj clar si explicit in redactarea clauzelor in condițiile in care referirile făcute prin folosirea unor cuvinte uzuale sau mai puțin uzuale la noțiuni/elemente străine părtii necalificate este modalitate de a ascunde abuzurile intimatei-pârâte, dovedite de faptul ca a crescut dobânda cand indicele Euribor a crescut, insa nu a scăzut-o la scăderea aceluiași indice Euribor.
Dezechilibrul contractual este evident in condițiile in care cuantumul dobânzii de referința afișat la sediile intimatei-pârâte este lăsat la discreția acesteia, iar costurile invocate in calculul dobânzii nu au fost dovedite.
Atât clauza nr. 5 din contractul de credit, astfel cum a fost modificată prin Actul Aditional, cât si orice alta clauza care permite Băncii modificarea in mod unilateral a cuantumului dobânzilor, sunt abuzive, fiind cuprinse ., lipsindu-le caracterul negociat și creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părtilor, contrar cerințelor bunei-credinte.
Reaua-credinta a pârâtei este demonstrata de următoarele: B. a convins-o sa incheie contractul de credit prin acordarea inițiala a unei dobânzi fixe (aparent atractive), promotional, pe perioada unui an, urmând ca dupa aceasta perioada dobânda sa devină variabila in funcție de dobânda de referința afișată la sediile B.C.R. La acel moment nu a putut previziona ca acest cuantum al dobânzii va fi calculat in mod arbitrar lipsindu-i orice legătura cu evoluțiile de pe piețele financiare; evoluția cuantumului dobânzii prin comparație cu evoluția indicilor bancari, în sensul că, in perioada in care indicele EURIBOR a avut creșteri, pârâta a majorat cuantumul dobânzii, in schimb in momentul in care acest indice a scăzut, pârâta nu a diminuat corespunzător cuantumul dobânzii, creand astfel un dezechilibru contractual.
Dezechilibrul contractual pe care il generează aceste clauze este evident, in condițiile in care cuantumul dobânzii de referința afișată la sediile B.C.R. este lăsat la discreția Băncii, astfel că prețul produsului cumpărat nu este predictibil.
Aceste clauze acorda un drept discreționar Băncii de a modifica acordul de voința format la semnarea contractului și conțin o condiție pur potestativa pentru B. in calitate de debitor al obligației de a calcula corect si transparent cuantumul dobânzii. Aceste clauze contravin si prevederilor art. 948 pct. 3 si art. 964 C.civ. de la 1865, obiectul actului juridic (dobânda) nefiind determinat sau determinabil.
Modalitatea de cuantificare a dobânzii contravine si altor prevederi legale, prin lipsa oricărui indice verificabil, știut fiind că dobânda reprezintă prețul creditului și anume: art. 54 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului care trebuie interpretat prin raportare la definiția pe care o da art. 2 pct. 25 din O.G. nr. 21/1992 valorii totale platibile de consumator; art. 93 lit. g) pct. 1 si 3 din O.G. nr. 21/1992; alin. (1) litera p), respectiv litera 1) clauzelor care sunt considerate de iure abuzive din Legea nr. 193/2000 cat si in Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului Comunității Europene. Alineatul (2) al acelorași acte normative la lit. a) respectiv c) statuează o . exceptări de la aplicarea caracterului abuziv, stabilind ca modificarea prețului in funcție de modificarea unei rate de pe piața financiara pe care furnizorul nu o poate controla nu este clauza abuziva. per a contrario, daca modificarea dobânzii nu are legătura cu un indice de pe piața financiara, înseamnă ca este vorba despre o clauză abuzivă; art. 14 din Legea nr. 190/1999.
Asa cum un act normativ trebuie sa fie previzibil și o clauza contractuala trebuie sa fie astfel formulata incat consumatorul sa poată anticipa ca daca o anumita situație intervine, o anumita consecința se produce.
Din graficele de rambursare rezultă ca la data de 14.12.2007 rata dobânzii era de 4.858,95 euro, iar la data de 14.02.2009, aceasta era de 7.148,03 euro, ceea ce echivalează cu o creștere a dobânzii cu aproximativ 49%. Totalul ratei de plătit lunar a crescut de la 6.330,18 euro in anul 2007, la 8.234,71 euro, deși EURIBOR a scăzut.
Odată constatata nulitatea absoluta a clauzei privind dobânda contractuala, apelanta-reclamantă solicită sa se dea efect prevederii cuprinse la pct. 2.10.b. din Condițiile generale de creditare.
Clauza prevăzută la art. 9 lit. a) din contract care prevede perceperea unui comision de acordare a creditului, reprezintă o contraprestatie pecuniara din partea debitorilor pentru eforturile pe care banca le depune in vederea acordării creditului. Singura justificare a comisionului este legata de necesitatea băncii de a face analiza bonității solicitantului de credit si a riscurilor de acordare a creditului. Este evidenta disproporția dintre costurile invocate si cuantumul comisionului, cu atât mai mult cu cât verificarea bonității unui potențial client este aceeași atat pentru un credit de 50.000 euro cat si pentru unul de 100.000 euro. Desi se consuma resurse si in cadrul verificării cererilor ce nu se finalizează prin acordarea unui credit, banca percepe comisionul doar in cazul celor ce obțin creditul. Obligația de a verifica daca o cerere/persoana intruneste condițiile de creditare revine băncii ca furnizoare de servicii, deci costurile demersurilor anterioare creditarii trebuie suportate de aceasta, întrucât nu a prestat un serviciu către viitorul client in asa fel incat sa ceara un pret.
Clauza prevăzută la art. 9 lit. b) referitoare la comisionul de administrare determina un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părtilor, deoarece valoarea sa se calculează la valoarea inițiala a creditului, ceea ce conduce la plata unei sume necorelate cu valoarea soldului rămas, deși scopul său este acoperirea cheltuielilor de monitorizare a creditului, care scade progresiv cu fiecare rata achitata.
Referitor la clauza menționata la art. 9 lit. c) din contractul de credit privind comisionul de rambursare anticipata, instanța retine nefondat, ca in momentul refinantarii reclamanta a cunoscut condițiile creditarii. Aceasta clauza este cuprinsa ., lipsindu-i caracterul negociat și creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părtilor, contrar cerințelor bunei-credinte, generat de faptul ca stabilește in sarcina consumatorului un cost suplimentar excesiv deși, prin rambursarea anticipata, profesionistul nu mai suporta riscul neexecutarii întocmai a contractului. Valoarea acestui comision este extrem de ridicata și are natura unei dobânzi mascate, banca recuperandu-si dobânda pe care consumatorul ar fi achitat-o daca nu ar fi rambursat creditul anticipat.
Cu privire la clauzele 2.4 si 2.8 din Condițiile generale s-a arătat ca modalitatea de calcul a dobânzii raportata la o perioada de 360 de zile, in loc de 365/366 de zile este eronata. Prin aplicarea acestei formule si insumand ratele dobânzii lunare obținute rezulta o rata anuala a dobânzii superioara celei stipulate in contract. Dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligațiile părtilor, in defavoarea consumatorului rezulta din importanta clauzelor in structura contractului si anume cele privitoare la obligația de plata a dobânzii, în sensul că se ajunge la o rata a dobânzii mai mare decât cea convenita contractual, fara ca aceasta suma suplimentara plătită sa isi găsească vreun echivalent . a băncii.
Aceste clauze au fost inserate in contract cu nerespectarea cerințelor bunei-credinte, fiind aplicabile prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 193/2000.
Clauzele care impun imprumutatului incheierea contractului de asigurare a bunurilor aduse in garanție si/sau a bunurilor achiziționate din credit/a poliței de asigurare de viata/a certificatului de asigurare/a poliței de accident pe toata perioada de creditare pentru împrumutat la o instituție sau societate de asigurări agreata de B., fara a fi precizate circumstanțele obiective in raport de care o societate de asigurare este considerata agreata de B. sunt abuzive. Instanța de fond a înlăturat toate apărările, fara a motiva care sunt considerentele pentru care nu apreciază ca exista acest dezechilibru.
Clauza 8.4. din Condițiile generale clauza referitoare la garanțiile suplimentare este abuziva, fiind cuprinsa ., îi lipsește caracterul negociat și creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părtilor, contrar cerințelor bunei-credinte, deoarece operează un transfer anormal al riscurilor din sarcina creditorului in sarcina consumatorului. În situația in care valoarea bunului adus drept garanție scade, consumatorul suferă o prima paguba, anume diminuarea patrimoniului sau cu valoarea cu care a scăzut garanția. În al doilea rand, este obligat sa mai aducă noi garanții, expunandu-se unor noi taxe notariale si comisioane bancare și mai mult se pune problema indisponibilizării acelor bunuri care nu mai pot fi lichidate cu ușurința datorita necesitații obținerii acordului Băncii la înstrăinare. Aceste clauze nu oferă indicii in legătura cu situațiile concrete si modul de calcul a valorii garanțiilor in funcție de care se poate declara scadent anticipat creditul.
Pe capătul de cerere privind clauzele care permit băncii declararea scadentei anticipate a creditului ce face obiectul contractului nr. 401 MM/12.11.2007 sau altor credite acordate de banca sau care se vor acorda in viitor, cum ar fi clauzele din art. 7.4 lit. g) si h) din Condițiile generale si orice alte clauze care permit băncii declararea scadentei anticipate a altor credite in cazul neindeplinirii oricărei obligații asumate prin contractul de credit ce face obiectul prezentei cereri, respectiv declararea scadentei anticipate a prezentului credit in cazul in care nu sunt indeplinite obligații asumate prin celelalte contracte de credit încheiate sau care se vor încheia cu banca s-a arătat ca declararea scadentei anticipate a altor contracte de credit nu poate depinde de neexecutarea obligațiilor din prezentul contract, reciproca fiind, de asemenea, valabila. Mai mult, clauza se refera, in general, la neexecutarea oricăror obligații, fara a le circumstantia in vreun fel.
În contractul de credit exista anumite obligații in sarcina împrumutatului care nu tin de persoana sa sau care, chiar daca depind de voința sa, nu sunt esențiale pentru derularea creditului.
Clauza contractuala nu are nici o utilitate pentru banca din punctul de vedere al creșterii șanselor de recuperare a creditului, ci constituie doar o amenințare la adresa împrumutatului care, pentru a evita executarea silita ar fi determinat sa îndeplinească orice solicitare a creditorului, oricât de abuziva ar fi aceasta. Este evidenta, astfel, cauza ilicita a acestui text contractual.
Motivarea instanței este sumara, formala, ceea ce echivalează cu o lipsa de motivare a sentinței apelate.
Intimata . S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de reclamantă.
Pârâta a formulat apel incident pentru în ipoteza în care instanța va aprecia că poate interveni asupra „prețului" contractului, în sensul modificării clauzelor privind dobânda, solicitând admiterea acestuia, în sensul calculării dobânzii din contractul de credit nr. 401MM/12.11.2007, respectând algoritmul următor: "valoarea indicelui de referință aferent valutei în care a fost încheiat fiecare contract la 6 luni, plus marja formată din valoarea diferenței dintre dobânda de referință aplicabilă în baza prevederilor contractuale inițiale și indicele de referință la 6 luni plus marja fixă din contract" si obligarea apelantei- reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului incident, s-au susținut, în esență, următoarele;
În situația în care Curtea va aprecia că poate interveni/adapta clauzele convenției în funcție de criteriile de transparență avute în vedere de legiuitor (OUG 50/2010, deși acest act normativ nu se aplică contractelor de credit în vigoare la data adoptării ordonanței), trebuie menținut echilibrul contractual creat prin dispozițiile agreate la momentul încheierii contractului.
Echilibrul nu poate fi păstrat decât prin reglementarea algoritmului propus prin cererea reconvențională. O eventuală modificare a modului de reglementare a algoritmului de calcul al dobânzii nu poate afecta întinderea drepturilor și obligațiilor părților în contract.
Acest algoritm propus a fost validat de către Autoritatea Națională pentru Protecție a Consumatorilor prin Adresa nr. 1048 din 29.10.2010, depusă la dosarul de fond.
Acordul dat de ANPC cu privire la mecanismul de stabilire a dobânzii reprezintă, pe de o parte, o garanție a conduitei corecte și a bunei credințe a băncii în raporturile cu cocontractanții-debitori, iar, pe de altă parte, reprezintă primul filtru de legalitate al cererilor consumatorilor - debitori și al răspunsului dat de banca din perspectiva atribuțiilor autorității, astfel cum rezultă din dispozițiile cuprinse în art. 2 din Hotărârea de Guvern nr. 882/2010 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Modificarea modului de calcul al dobânzii comerciale, prin trecerea de la criteriul dobânzii de referință variabilă a BCR, la criteriul indicilor de referință independenți EURIBOR / ROBOR / LIBOR nu se poate realiza prin menținerea marjei fixe inițiale, întrucât doar instituțiile de credit sunt cele care stabilesc procentul de dobândă aplicabil împrumuturilor din oferta lor de creditare, pe care urmează să le acorde clienților săi, iar legiuitorul nu a impus o limitare a acestuia.
Totodată, o reglementare contractuală nouă trebuie, în mod obligatoriu, să producă aceleași efecte juridice și pecuniare, or propunerea împrumutatului încalcă această regulă elementară.
Asupra apelului formulat de reclamantă:
Apelanta-reclamantă a obținut un credit în valoare de 840.000 euro acordat pentru refinanțarea unui alt credit, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 21 al contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 401 MM/12.11.2007 încheiat între reclamantă și pârâtă, modificat prin actul adițional nr. 1/30.10.2009 la contractul de credit și completat de Condițiile generale de creditare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma ansamblului criticilor invocate prin cererea de apel, Curtea apreciază că în cauză instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente prin raportare la situația de fapt dovedită.
În ceea ce privește dreptul aplicabil, Curtea reține că potrivit art. 4 din Legea nr.193/2000, (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
În mod corect instanța de fond a reținut faptul că Legea nr. 190/1999 nu își găsește aplicabilitatea, întrucât creditul a fost acordat pentru nevoi personale și nu pentru investiții imobiliare, astfel că nu sunt îndeplinite cele două condiții cumulative (acordarea unui credit în scopul efectuării de investiții imobiliare și garantarea cu cel puțin ipoteca asupra imobilului care face obiectul investiției imobiliare).
Este reală susținerea că prima instanță a reținut, pe de o parte, existența negocierii în contract, dar și lipsa acesteia din culpa apelantei-reclamantei.
În speță, clauzele contractuale îndeplinesc condiția negocierii. Din probatoriul administrat rezultă că a avut loc negocierea creditului, atât la momentul încheierii contractului, cât și al încheierii actului adițional prin care a fost modificată clauza privind dobânda.
Instanța de fond, în mod judicios, raportând situația de fapt dovedită la dreptul aplicabil și jurisprudența CJUE, a analizat cauza și din perspectiva stării de inferioritate, economică și juridică a apelantei-reclamante față de bancă, reținând că această inferioritate nu se justifică, nefiind dovedită.
În mod corect a reținut prima instanța faptul că deși există clauze preformulate, negocierea contractului trebuie analizată în raport de serviciul contractat și de atitudinea, disponibilitatea clientului de a negocia convenția. Or, serviciul contractat de apelanta-reclamantă vizează un domeniu strict reglementat și controlat, cel bancar, iar pe piața aferentă acestor servicii, pârâta nu deține o poziție de monopol. Nu există nici un motiv pentru care s-ar putea reține că apelanta-reclamantă nu a avut posibilitatea de a studia ofertele mai multor instituții bancare și de a decide în consecință.
Curtea subliniază că un contract de adeziune nu este în mod automat unul abuziv, ci pentru a fi declarat abuziv trebuie verificate următoarele condiții: existența negocierii și dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Prevederile art. 4 alin.2 din Legea nr. 193/2000 referitoare la preformularea clauzelor condițiilor generale de creditare, nu instituie o prezumție absoluta de lipsa a negocierii, ci una relativa care poate fi răsturnata prin dovada contrara. În speță, prin probatoriul administrat, a fost efectuată această dovadă contrară.
Instanța de fond a făcut o analiză exhaustivă din perspectiva prevederilor art.4 din Legea nr.193/2000 cu privire la fiecare clauză indicată ca fiind abuzivă, reținând că nu sunt întrunite condițiile cumulative consacrate de lege pentru niciuna dintre clauze pentru a răsturna prezumția relativă de valabilitate/liceitate a clauzelor contractuale.
Cu privire la clauza nr.5 probele relevă că parata a explicat, la incheierea contractului, formula de calcul a dobânzii. În mod corect, instanța de fond a reținut că dobânda este variabilă potrivit voinței comune a părților contractante, a căror înțelegere nu a fost în sensul raportării dobânzii după primele 12 luni la EURIBOR. Apărarea apelantei-reclamante că a fost indusă în eroare de existența unei dobânzi fixe nu poate primită, cu atât mai mult cu cât actul adițional a fot încheiat la o dată la care dobânda era variabilă.
Totodată, având în vedere răspunsurile apelantei-reclamante la interogatoriu, rezultă că acesteia îi erau cunoscute mecanismele bancare referitoare la raportarea dobânzilor variabile la dobânda de referință a băncii. În condițiile în care apelanta-reclamantă nu a solicitat la încheierea contractului ca dobânda variabilă să fie raportată la EURIBOR, rezultă că și-a exprimat consimțământul în sensul celor stabilite prin contract.
Susținerea că dobânda este stabilită unilateral și discreționar de bancă nu poate fi primită având în vedere faptul că în cuprinsul art. 7 și 8 din contract este redat modul de calcul al dobânzii, acceptat și prin Actul Adițional nr. 1. Nici la renegocierea contractului din anul 2009 apelanta-reclamantă nu a înțeles să invoce obiecțiuni asupra acestui mod de calcul al dobânzii. Instanța de fond a reținut în mod întemeiat lipsa caracterului discreționar al modificării dobânzii, cu atât mai mult cu cât în art. 2.10 pct. (a) din condițiile generale, dobânda poate fi modificată fără consimțământul împrumutatei prin raportare la costul resurselor de creditare.
În același timp, se reține că potrivit art. 2.10 pct. (b) din Condițiile Generale apelanta-reclamantă avea posibilitatea de a opta pentru o dobândă variabilă în funcție de indicele Libor/Euribor. Deși apelanta-reclamantă a avut la dispoziție mai multe produse bancare, aceasta a optat pentru un credit cu dobândă mixtă, fixă în primul an și variabilă ulterior, banca punând la dispoziție produsul bancar solicitat.
Curtea apreciază că în cauză au fost respectate prevederile art. 93 lit.g) din OG nr.21/1992 potrivit căruia, în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli:
1. variația ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru;
2. dobânda poate varia în funcție de dobânda de referință a furnizorului de servicii financiare, cu condiția ca aceasta să fie unică pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice ale operatorului economic respectiv și să nu fie majorată peste un anumit nivel, stabilit prin contract;
3. formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât și în cel al reducerii acesteia.
În speță, condițiile în care survine modificarea ratei dobânzii sunt indicate în mod expres, ceea ce exclude teza dezechilibrului semnificativ între prestațiile părților pentru a fi reținut caracterul abuziv al clauzei.
În acest sens, se rețin și dispozițiile finale din contractul de credit care prevăd că prin semnarea acestui contract, părțile declară că au citit, au înțeles și li s-au explicat clauzele acestuia pe care și le-a însușit în întregime. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, o refinanțare presupune analize a condițiilor de creditare, a dobânzilor, a comisioanelor, precum și negocieri succesive.
Chiar dacă întâlnirile apelantei-reclamante cu reprezentanții băncii au fost realizate prin intermediul agenților broker, este evident faptul că aceasta putea solicita informații despre ofertele disponibile ale altor bănci cu produse asemănătoare.
Împrejurarea că apelanta-reclamantă nu are pregătire juridică, ci a absolvit studii superioare universitare aferente domeniului filologic, este nerelevantă întrucât formularea prevăzută în contract este una uzuală, clară și explicită.
De asemenea, este neverosimilă susținerea referitoare la lipsa abilităților de a negocia atât timp cât potrivit răspunsului la întrebarea nr. 10 din interogatoriu, apelanta-reclamantă a arătat că a obținut o diminuare a dobânzilor în urma negocierilor purtate cu BRD la încheierea unui contract de credit.
Este nerelevantă împrejurarea că apelanta-reclamantă are doar calitatea de acționar la societatea respectivă, ceea ce interesează în concret fiind existența/inexistența abilităților de a negocia.
Pe de altă parte, la întrebarea 19 din interogatoriu apelanta-reclamantă a recunoscut că nu a fost interesată de cuantumul dobânzii și nici de mecanismul calculării ei.
Situația extremă în care s-ar fi aflat apelanta-reclamantă nu a fost dovedită, iar o astfel de situație ar fi impus cereri repetate ale ofertelor de creditare.
Legea intelege prin clauza clara si inteligibila acea clauza contractuala pentru a cărei intelegere nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Clauzele contestate au caracter clar, nu dau posibilitatea interpretărilor multiple și nu permit pârâtei să modifice într-o manieră inechitabilă dobânda.
Nu poate fi primită apărarea apelantei-reclamante în sensul că a fost convinsă să încheie contractul cu dobânda fixă pentru primul an, pentru ca ulterior să constate că aceasta este variabilă.
Directiva nr. 93/13/CEE și Legea nr. 193/2000 protejează consumatorul instruit care a citit clauzele contractului și le-a acceptat, fiind influențat de bancă în acest sens. Or, la întrebarea nr. 26 din interogatoriu apelanta-reclamantă a recunoscut faptul că i-au fost înmânate Condițiile Generale odată cu Condițiile speciale, și care sunt parte integrantă a contractului, astfel că nu se poate reține faptul că acesteia i s-a comunicat doar dobânda fixă. Pe de altă parte, concursul dintre clauzele cuprinse în condițiile speciale și cele cuprinse în Condițiile Generale, se rezolvă în sensul că se aplică prevederea specială.
De asemenea, la momentul încheierii contractului, dobânzile, comisioanele și garanțiile stipulate în clauzele contestate nu erau interzise de legiuitor, astfel încât acestea nu sunt contrare bunei-credințe.
Față de lipsa de diligență a apelantei-reclamantei la încheierea contractului, coroborată cu claritatea și uzualitatea cuvintelor folosite în exprimare, clauzele contractuale ce privesc dobânda de referință variabilă nu poate fi privită ca o posibilitate contrară art. 948 și 964 din Vechiul cod civil și nici clauze potestative.
Nu se poate reține că aceste clauze conțin condiții pur potestative, atât timp cât părțile au hotărât asupra unei modalități de stabilire a costului împrumutului. Art. 2 din Condițiile Generale conține dispoziții privind modul de calcul al dobânzii anuale efective, precum și cu privire la dobânda aferentă creditului acordat, deci nu există condiții pur potestative cum în mod eronat indică reclamanta-apelantă.
Nu există o prezumție absolută în sensul caracterului abuziv al unor clauze de tipul celor consacrate la art. 5 din Condițiile Speciale și art. 8.4. din Condițiile Generale, iar în sensul jurisprudenței constante a CJUE, toate clauzele enumerate în Anexa la Directivă nu sunt automat abuzive, anexa fiind pur indicativă conținând exemple de clauze ce pot fi găsite ca abuzive.
Curtea mai reține că în jurisprudența recentă a CJUE accentul a fost mutat pe reafirmarea principiului autonomiei de voință și a libertății contractuale, precum și pe respectarea principiului securității raporturilor juridice născute din contractele încheiate cu consumatorii.
Contractul de credit bancar presupune o executare succesivă a prestațiilor din partea apelantei-reclamantei, însă o executare uno icto din partea băncii, iar acest aspect nu poate fi omis în aprecierea echilibrului prestațiilor asumate prin contract. La data încheierii contractului, prin remiterea sumei împrumutate, banca și-a îndeplinit corespunzător obligațiile, iar dreptului băncii născut la data încheierii contractului corespunde obligației corelative de plată a prețului ce incumbă reclamantei, ce include dobânda în cuantumul stabilit de părți, ca element al prețului.
Dezechilibrul semnificativ invocat nu poate fi susținut prin eventualitatea unei modificări a dobânzilor și a comisioanelor sau a unei posibilități de modificare a acestora. B. a depus explicații la fila 123 din Vol. I al dosarului instanței de fond din care rezultă modul în care este stabilită dobânda de referință.
Dispozițiile indicate de apelanta-reclamantă la lit. p) din lista clauzelor abuzive din Legea nr. 193/2000 nu sunt aplicabile, dată fiind natura obiectului contractului și posibilitatea apelantei-reclamante de a restitui anticipat creditul.
Nici Legea nr. 193/2000 și nici Directiva 93/13/CEE nu obliga intimata-pârâtă, la data încheierii contractului, să folosească în calcularea și definirea dobânzii un indice de pe piața financiară.
Susținerea potrivit căreia formularea clauzelor contractuale nu permit anticiparea intervenției unei anumite situații nu poate fi primită. Modificarea ratei dobânzii după februarie 2009 s-a efectuat în baza dispozițiilor art. 2 din Condițiile Generale, condiții pe care reclamanta-apelantă a declarat la interogatoriu că nu le-a lecturat, acceptându-le fără nicio obiecție. Nu i se poate reproșa intimatei-pârâte că a generat dezechilibru contractual în aceste condiții.
Raportarea la dobânda de referință internă a băncii nu este un mecanism interzis de vreo normă legală sau de vreun regulament al BNR.
Argumentul că dobânda a crescut în pofida faptului că nivelul Euribor a scăzut, astfel că este o clauză abuzivă din acest motiv, nu poate fi primit, pentru simplul fapt că dobânda stabilită prin contract nu se raportează la acest indice bancar.
Prevederile art. 93 lit. g) pct. 3 din OG nr. 21/1992 și ale Legii nr. 296/2004 nu sunt incidente în speță.
Clauza prevăzută de art. 9 lit. a) are caracter clar, părțile stabilind în mod explicit cuantumul acestui comision. Instanța de fond apreciază întemeiat că acest comision nu reprezintă o formă de dobândă mascată și nici că banca a acționat cu rea-credință. Din lecturarea contractului de credit, reclamanta-apelantă putea să analizeze oportunitatea suportării acestui comision în condițiile în care creditul era acordat prin refinanțarea unui alt credit.
Rațiunea economică ce justifică acordarea comisionului este existența riscului de credit, element de care banca este obligată să țină cont și să încerce să-l acopere.
Clauza prevăzută de art. 9 lit. b) are caracter clar, părțile stabilind în mod explicit cuantumul acestuia. Nu rezultă din probatoriul administrat cum anume a fost indusă în eroare reclamanta, o persoană avizată care a negociat condiții de contractare a creditelor cu alte bănci, iar dolul nu trebuie doar afirmat, ci trebuie probat.
Clauza prevăzută de art. 9 lit. c) nu are caracter abuziv, rambursarea anticipată a creditului fiind reglementată în mod clar și explicit în contractul de credit. Existența altor contracte de creditare cu alte bănci indica și prezența unui astfel de comision, astfel că apelanta-reclamantă a cunoscut condițiile creditării.
Nu în ultimul rând, se reține faptul că aceste comisioane nu au suferit modificări pe parcursul derulării contractului, ceea ce exclude teza dezechilibrului contractual, precum și reaua-credință a băncii în îndeplinirea obligațiilor sale.
Clauzele prevăzute de art. 2.4 și 2.8 nu au caracter abuziv, fiind în mod clar și explicit introduse în contract, folosindu-se termeni uzuali, astfel încât înțelegerea acestora și a consecințelor produse sunt evidente pentru părțile contractante.
În același timp, la momentul încheierii contractului, dobânzile, comisioanele și garanțiile stipulate în clauzele contestate nu erau interzise de legiuitor, motive pentru care respectivele clauze nu era contrare bunei-credințe.
Calcularea dobânzii prin raportare la 360 de zile, în loc de 365 de zile se precizează în mod clar și explicit. Refinanțând alt credit, ce presupune o analiză a condițiilor de creditare, a dobânzilor, a comisioanelor, se impunea și analizarea modului de calcul a dobânzii.
Dezinteresul manifestat de apelanta-reclamanta la încheierea contractului nu poate fi pus în sarcina împrumutătorului prin constatarea caracterului abuziv al unor clauze ignorate de împrumutată.
Clauza prevăzută la art. 8.1 din condițiile generale nu este abuzivă, în mod corect instanța de fond constatând lipsa unui dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului.
Clauza prevăzută la art. 8.4 din condițiile generale nu este abuzivă, instanța de fond apreciind în mod corect că obligația de a garanta recuperarea împrumutului reprezintă o obligație esențială a debitorului, subsecventă obligației principale de restituire a împrumutului, astfel că nu poate fi reținută apărarea potrivit căreia se transferă riscurile de la creditor la consumator.
Fluctuația valorii bunurilor aduse drept garanție nu trebuie suportată de intimata-pârâtă, care și-a executat integral obligația asumată prin punerea la dispoziție a sumei împrumutate. Această clauză nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Clauzele din art. 7 lit. g) și h) nu au caracter abuziv, întrucât fluctuația valorii bunurilor aduse drept garanție nu poate fi suportată de intimata-pârâtă, care și-a executat integral obligația asumată, fiind firesc să-și minimizeze riscul de pierdere.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 296 C.pr.civ., Curtea va respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă, ca nefondat. Față de soluția dispusă asupra apelului principal și caracterul subsidiar al apelului incident, Curtea va respinge și apelul formulat de pârâtă, ca nefondat.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., Curtea va obliga apelanta-reclamantă la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă, reprezentând onorariu de avocat, prin reducerea cuantumului acestuia de la suma de 2759,06 lei, la suma de 1000 lei, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 274 alin. 3 C.pr.civ. onorariul avocatului poate fi micșorat, dacă instanța constată că este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de către avocat. Acest text de lege este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului.
Pretențiile solicitate de către intimată cu titlu de cheltuieli de judecată au fost dovedite, urmând a fi recuperate de partea care a câștigat procesul, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care se stabilește că acestea au caracter real, necesar și rezonabil (cauza C. c.României, Cauza Strain și alții c. României., cauza R. c. României, cauza G. c. României).
Aceste criterii sunt aplicabile și în dreptul intern, în temeiul art.274 C.pr.civ., respectiv partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea cheltuielilor de judecată în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Analizând documentele justificative ale cheltuielilor de judecată solicitate, respectiv factura nr._/02.07.2013, dovada tranzacției bancare din data de 15.07.2013 și împuternicirea avocațială nr._/2013 aflată la fila 29, Curtea constată că onorariul de avocat plătit de către intimată întrunește condițiile cu privire la caracterul real și necesar al achitării sale apărătorului ales.
Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifică faptul că, în raport cu natura activității prestate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului sau și reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.
Tot subscris caracterului rezonabil, cheltuielile de judecată trebuie să fie și previzibile, adică să fie la timp recunoscute de cel împotriva căruia se fac, pentru ca acesta să aibă dreptul de a le contesta și combate.
Având în vedere elementele pe care le are la dispoziție, Curtea apreciază că onorariul nu satisface exigențele referitoare la proporționalitatea sa, în sensul că poate fi considerat ca fiind exagerat („nepotrivit de mare”) în raport cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză și anume redactarea cererii de apel incident, a întâmpinării, reprezentarea părții la termenele de judecată în fața curții, precum și punerea de concluzii asupra cererilor de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelanta-reclamantă D. I., cu domiciliul ales la S.C.A. Tabara M. G., în București, P. A. nr.27, sector 1 și apelanta-pârâtă S.C. B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., cu sediul ales la S.C.A. N. N. D. Kingston Petersen, în București, . Park) nr.1A, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr.2881 din data de 08.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._ .
Obligă apelanta-reclamantă D. I. la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă S.C. B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.03.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
L. C. D. V.
GREFIER,
F. D.
Red.Jud.L.C.
Fond: Tribunalul București Secția a VI-a Civilă
Președinte: A. M. M.
| ← Obligatia de a face. Decizia nr. 137/2014. Curtea de Apel... | Radiere. Decizia nr. 384/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
