Pretenţii. Decizia nr. 1019/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1019/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 76088/3/2011
Dosar nr._ (Număr intern 1069/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1019
Ședința publică de la 04 noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. I.
Judecător M. P.
Grefier E.-R. L.
***************
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului formulat de reclamantul I. N. împotriva sentinței civile nr. 5956/02.10.2013, pronunțată de Secția a VI-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimata pârâtă . CONSTRUCT SRL.
Dezbaterile în apel au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 28.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în baza art.260 Cod procedură civilă și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii sau note scrise, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de astăzi, 04.11.2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Argeș la data de 03.05.2011, reclamantul I. N. a chemat în judecată pe pârâta . Construct SRL pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța:
1. să se constate neîndeplinirea în termenul și condițiile stabilite de părți a obiectului Tranzacției Extrajudiciare autentificate sub nr. 977/30.04.2008 de BNP Aequitas București, constând in promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare părți sociale în S. G. SRL;
2. să se constate încetarea efectelor juridice ale «Tranzacției».
3. în baza art. 992-997 Cod civil, să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 1.165.000,23 euro echivalentul în lei la data plății și a dobânzii legale aferente acestei sume, calculate de la data acceptării plății de către pârâtă și până la restituirea integrală a acesteia, având în vedere faptul că suma de 1.165.000,23 euro reprezintă în fapt o plată nedatorată ce nu corespunde unei prestații corelative;
4. în subsidiar, să se constate îmbogățirea fără justă cauza a pârâtei și să fie obligată la restituirea către reclamant a sumei de 1.165.000,23 euro echivalentul în lei la data plății și a dobânzii legale aferente acestei sume;
5. să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 1664/28.10.2011 Tribunalul Comercial Argeș a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția Civilă.
Pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Civilă cauza a fost înregistrată la data de 12.12.2011, sub nr._
La solicitarea instanței, reclamantul a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv: în principal, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.165.000,23 euro, în echivalent lei la data plății, precum și a dobânzii legale aferente acestei sume, calculate de la data plății și până la restituirea integrală, ca urmare a imposibilității realizării obiectului tranzacției extrajudiciare autentificate sub nr. 977/30 aprilie 2008 de BNP Aequitas București, obiect constând în transmisiunea părților sociale deținute de pârâtă în S. G. SRL, transfer al părților sociale ce nu mai poate fi efectuat din cauza neîndeplinirii în termenul și în condițiile stabilite de părți a condițiilor precedente stipulate în capitolul 3 din tranzacție, precum și din cauza încetării efectului tranzacției la data de 22 iunie 2012, iar în subsidiar,obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.165.000,23 euro, în echivalent lei la data plății, precum și a dobânzii legale aferente, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, constatând și efectuarea unei plăți nedatorate, din eroare, supusă repetițiunii conform art. 992-997 Cod civil
Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă prin sentința civilă nr. 5956 din 2.10.2013 a anulat ca netimbrată cererea subsidiară având ca temei îmbogățirea fără justă cauză și a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamant, obligându-l pe acesta din urmă să plătească pârâtei suma de 84.143,52 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pentru soluționarea unui diferend existent între părți privind gestionarea activității . data de 30.08.2008 părțile au încheiat contractul de tranzacție autentificat sub nr. 977/30.04.2008 la Biroul Notarial Aequitas București.
Prin acest contract de tranzacție, s-a prevăzut că pârâta G. P. International Construct S.R.L. se obligă să transmită reclamantului părțile sociale pe care le deține la S. G., prin încheierea unui contract de cesiune, „în termenii și condițiile prevăzute în prezenta tranzacție și sub rezerva îndeplinirii condițiilor precedente prevăzute la capitolul 3”; capitolul 3, intitulat Condiții precedente pentru transmiterea părților sociale prevede că îndeplinirea de către pârâtă a angajamentului asumat de a transmite părțile sociale reprezentând 60% din capitalul social al Societății este condiționată de îndeplinirea, până la data de 22.06.2008, a doua condiții, respectiv:
- garantarea plății prețului de către reclamant prin instituirea unui drept de ipoteca și a interdicției de înstrăinare si grevare în favoarea pârâtei G. P., asupra unor bunuri imobile, proprietatea lui I. N., acceptate în prealabil de pârâtă, în valoare egală sau mai mare cu 130% față de valoarea prețului de cumpărare
- eliberarea garanțiilor reprezentate de contractul de garanție reala imobiliara asupra soldurilor conturilor S. G., încheiat la data de 18.04.2007, precum și de cele două scrisori de garanție emise de către Banca Andalucia, respectiv Banco Popular Espanol in favoarea Băncii Comerciale Unicredit Tiriac Bank SA (împrumutătorul pârâtei în vederea refinanțării costurilor de achiziție a carierei de piatră din jud. Argeș), prin care G. 21 SA si Grupo PRA SA, în calitate de avaliști, sunt ținute în solidar cu S. G. pentru restituirea împrumutului acordat de Unicredit Tiriac Bank SA, cel mai târziu în termen de 60 zile de la semnarea contractului.
Prin același contract, reclamantul I. N. și-a asumat obligația de a plăti prețul transferului (stabilit la 3.200.000 euro), în tranșe, respectiv 25.000 euro, cel mai târziu în termen de 10 zile de la semnarea tranzacției, 960.000 euro cel mai târziu la data de 22 iunie 2008, 960.000 euro cel mai târziu la data de 22 august 2008 și 1.255.000 cel mai târziu la data de 10 decembrie 2008.
S-a mai prevăzut că după îndeplinirea condițiilor precedente, cel mai târziu în termen de 7 zile de la data îndeplinirii acestora se va încheia contractul de cesiune, iar părțile vor renunța la drepturile deduse judecății în toate procesele inițiate de părți.
Din perspectiva calificării condițiilor preexistente, în legătură cu care părțile au poziții procesuale diferite, instanța a reținut, cu titlu prealabil, că acestea nu afectează actul juridic integral, așadar obligațiile ambelor părți implicate, ci numai pe aceea a pârâtei, respectiv de a transfera proprietatea asupra părților sociale prin semnarea contractului de cesiune.
Primul argument este acela al interpretării literale: atât la secțiunea 1.1, cât și la secțiunea 3 din convenție se arată expres că numai obligația pârâtei de a transmite părțile sociale este sub rezerva/condiționată de îndeplinirea condițiilor precedente, în vreme ce obligația reclamantului de plată a prețului nu este legată de îndeplinirea acestor condiții prin nicio clauză.
Independența totală dintre obligația de plată a prețului și îndeplinirea condițiilor preexistente mai sus menționate rezultă, în al doilea rând, din termenele prevăzute în contract pentru îndeplinirea obligațiilor: pentru îndeplinirea condițiilor precedente s-a stabilit scadența la data de 22 iunie 2008 (respectiv 60 zile de la semnarea convenției în cazul eliberării garanțiilor, potrivit art. 3.2, ceea ce ar fi determinat scadența de 30 iunie 2008), de la această dată urmând a se calcula termenul de 7 zile pentru încheierea convenției, în timp ce executarea obligației de plată a prețului este supusă unui calendar prevăzut la art. 2.2 din contract, calendar din care rezultă că, până la data prevăzută pentru îndeplinirea condițiilor preexistente, I. N. trebuie să achite două tranșe din preț.
De altfel, reclamantul a și achitat prima parte din preț potrivit convenției, respectiv 25.000 euro la data de 30 aprilie 2008.
Așadar, oricare ar fi calificarea clauzelor disputate, obligația reclamantului de a achita prețul este o obligație pură și simplă
Cu referire la natura juridică a acestor condiții preexistente, instanța a apreciat că acestea sunt obligații suplimentare stabilite în sarcina reclamantului, iar nu condiții, ca specie a modalităților actului juridic.
Instanța a avut în vedere definiția legală a condiției și regula de interpretare prevăzută de art. 977 Cod civil, potrivit căreia interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul integral al termenilor.
Din perspectiva definiției legale, potrivit art. 1004 Cod Civil, obligația este condițională când perfectarea ei depinde de un eveniment viitor și necert, astfel că de esența condiției, ca modalitate a actului juridic este ca aceasta să fie reprezentată de un eveniment nesigur ca realizare.
Or, din modalitatea în care sunt reglementate în capitolul 3 al convenției condițiile preexistente, rezultă că nu se poate reține caracterul incert, nesigur ca realizare al acestora.
În condițiile în care I. N. a arătat expres, cu ocazia formulării cererii precizatoare, că nu invocă nulitatea, rezilierea, rezoluțiunea contractului, rezultă că actul autentificat din 30 aprilie 2008 este un act valabil care își produce plenar efectele, iar plata efectuată reprezintă executarea obligației stabilite prin această convenție, obligație care, așa cum s-a arătat mai sus, nu este condiționată în niciun mod.
Într-un plan subsecvent al raționamentului juridic expus de părți, instanța a apreciat că ambele tipuri de obligații („condiții” în exprimarea convenției) preexistente depind de voința reclamantului: astfel, dacă în cazul obligației de constituire a garanțiilor rezultă în mod explicit că aceasta cade în sarcina lui I. N. (aspect, de altfel necontestat în cauză), în cazul obligației de eliberare a garanțiilor, reclamantul afirmă că aceasta cade exclusiv în sarcina terțului (Banca împrumutătoare).
Față de împrejurarea că această obligație este stabilită exclusiv în favoarea pârâtei (aspect rezultat din scopul declarat de părți pentru inserarea clauzei 3.2 chiar în cadrul acestei clauze), rezultă că nu se poate reține că G. P. International Construct S.R.L. este ținută a acționa în vreun fel în vederea concretizării acestui demers, astfel încât neîndeplinirea obligației să aibă efecte nefavorabile în ceea ce o privește.
Pe de altă parte, chiar dacă în convenție se prevăd formal numai acțiuni ale Băncii Comerciale Unicredit Ț. Bank SA, este evident că un contract nu poate stabili obligații pentru un terț perfect față de contract (opunându-se principiul relativității efectelor contractului).
Recurgând la regula de interpretare prevăzută de art. 978 cod civil (când o clauză este primitoare de două înțelesuri, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce niciunul), tribunalul a apreciat că în cauză există prezumția rezonabilă că, în concret, reclamantului îi incumba obligația de a acționa în sensul în care banca să elibereze garanțiile constituite de societățile din grupul din care face parte pârâta, aferente împrumutului societății ale cărei părți sociale urmau a reveni chiar reclamantului.
Prin urmare, invocarea neîndeplinirii acestor obligații chiar de către reclamant nu poate fi primită: I. N. nu este în măsură a alege între executarea contractului și desființarea sa pentru neexecutarea propriilor obligații deoarece aceasta ar însemna ca existența unei convenții să depindă exclusiv de voința uneia dintre părți, care în mod voluntar înțelege să nu-și execute obligațiile. Unei asemenea interpretări i se opune principiului forței obligatorii a contractului (art. 969 Cod civil) și al executării cu bună-credință a obligațiilor contractuale (art. 970 Cod civil).
În concordanță cu aceste argumente reținute rezultă că în niciun caz nu se poate stabili că obiectul tranzacției este imposibil de executat, neexistând la data încheierii convenției o imposibilitate absolută (pentru oricine) de executare a obligațiilor prevăzute la capitolul 3.
Față de împrejurarea că această convenție este valabil încheiată și produce efecte în prezent (nefiind anulată, denunțată sau desființată în alt mod), rezultă că obligația de plată stabilită în sarcina reclamantului, executată în parte de acesta, nu este supusă restituirii.
Plata nu este lipsită de cauză deoarece la încheierea tranzacției a existat prefigurarea contraprestației (încheierea contractului de cesiune), iar neîndeplinirea contraprestației care legitimează plata este exclusiv din culpa reclamantului.
Cât despre restituirea solicitată în temeiul art. 993 și următoarele Cod civil, tribunalul a apreciat că mecanismul plății lucrului nedatorat nu operează în cauză, deoarece datoria în vederea căreia s-a făcut plata a existat, obligația de plată a prețului fiind expres prevăzută în contractul de tranzacție.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul I. N., solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței nr. 5956/02.10.2013 pronunțate de Tribunalul București în sensul admiterii pe fond a acțiunii astfel cum a fost formulată având în vedere următoarele motive:
În prealabil, apelantul reclamant a arătat că apelul privește atât dispoziția de respingere a cererii principale, cât și dispoziția instanței privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat în cuantum de 84.143,52 lei pe care îl consideră excesiv raportat la activitatea prestată de avocatul pârâtei-intimate și la complexitatea cauzei. Prin urmare solicită Curții ca admițând apelul sa dispună schimbarea sentinței și cu privire la cheltuielile de judecata la care a fost obligat.
În motivarea apelului a arătat că principalele motive de apel sunt următoarele:
1. Instanța de fond a interpretat în mod eronat clauzele contractului intitulat „Tranzacție Extrajudiciară” autentificat sub nr. 977/30.04.2008 de BNP Aequitas ca fiind independente unele de altele. Fiind vorba despre un contract sinalagmatic, legalitatea plății prețului părților sociale depinde de posibilitatea transmiterii dreptului de proprietate asupra acestora de către promitentul - vânzător G. P. International Construct. Un preț poate fi plătit doar în schimbul unei contraprestații, obligația de plata a prețului neputând fi independentă de posibilitatea realizării contraprestației. Nerealizarea obiectului unui contract lipsește de cauză plata prețului. Obiectul contractului în cazul de față nu s-a realizat din cauza neîndeplinirii condițiilor în termen, pana la data de 22.06.2008, obligațiile contractuale ajungând actualmente la termen, fiind și prescrise.
2. Neîndeplinirea unor clauze, condiții contractule importante în termenul stabilit de părți conduce la desființarea contractului și repunerea părților în situația anterioară, actul fiind lipsit de efecte juridice.
3. Instanța de fond a interpretat greșit clauzele de la articolul 3.2 al Tranzacției intitulate „Condiții Precedente Pentru Transmiterea Părților Sociale” ca fiind obligații însușite de reclamantul I. N., deoarece acesta nu se putea obliga la fapta unui terț, respectiv la fapta Băncii Unicredit Tiriac Bank de a remite originalul scrisorilor de garanție bancara astfel încât Grupul G. 21 și P.R.A. S.A. să nu mai fie ținute răspunzătoare în mod solidar cu S. G. pentru restituirea unui împrumut.
4. Instanța nu a observat evidența faptului că în lipsa eliberării scrisorilor de garanție bancară în termenul stipulat în contractul de Tranzacție, părțile sociale deținute de intimata-parata în S. G. nu puteau fi transmise reclamantului I. N., deoarece părțile contractante au stabilit că transmiterea părților sociale se poate face doar în cazul în care cesionarul este eliberat de garantarea plății împrumutului contractat de societatea S. G.. Prin urmare, exista un impediment absolut stabilit de comun acord de părți de a se cesiona părțile sociale deținute de pârata în S. G., deoarece cesionarul nu poate ieși din societate și totodată să rămână obligat la rambursarea împrumutului contractat de societate. Existând imposibilitatea de cesiune a părților sociale plata prețului acestora făcută de reclamant este lipsita de cauza.
5. Clauzele prevăzute în art. 3.2. din contractul de Tranzacție în speța reprezintă condiții suspensive de a căror îndeplinire depinde transferul dreptului de proprietate al părților sociale deținute de pârâtă în S. G.. Eliberarea scrisorilor bancare de către banca Unicredit Tiriac reprezintă un eveniment viitor încheierii contractului de Tranzacție și incert că se va realiza, ulterior dovedindu-se că nu s-a realizat respectivul eveniment. Chiar dacă această condiție privește transmiterea dreptului de proprietate asupra părților sociale și nu plata prețului, prețul reprezintă o contraprestație, corelându-se cu contravaloarea părților sociale ce nu au mai fost transmise reclamantului I. N. din cauza neîndeplinirii condițiilor precedente privind eliberarea scrisorii de garanție bancara. Prin urmare, instanța de fond în mod eronat afirma faptul că plata prețului nu era condiționata de îndeplinirea vreunei condiții, condiționarea contraprestației aferente prețului având o maxima importanta în ceea ce privește motivul pentru care se achita prețul.
6. Reclamantul I. N. nu s-a obligat să obțină de la Banca Unicredit Tiriac eliberarea scrisorilor de garanție, nu și-a asumat o obligație de rezultat astfel încât clauza de la art. 3.2. nu poate fi interpretată ca o obligație a reclamantului care putea fi executată de acesta, iar reclamantul nu a executat-o și deci nu-și poate invoca propria culpă, această motivare a instanței de fond fiind eronată.
7. Instanța de fond și-a contrazis propriile motive expuse anterior afirmând faptul că: „este evident că un contract nu poate stabili obligații pentru un terț față de contract, opunându-se principiului relativității efectelor contractului”. Afirmația instanței de fond este adevărata juridic și dovedește faptul că reclamantul I. N. nu avea cum să îndeplinească obligația de eliberare a scrisorilor de garanție bancara, acesta fiind atributul Băncii Unicredit Tiriac, acea clauza reprezentând deci o condiție ce depinde de fapta unui terț și nu o obligație impusa unui terț.
8. Interesul de a solicita eliberarea garanțiilor aparținea societății pârâte G. P. International Construct (GEPIC), deoarece aceasta avea interes că în cazul cesionarii integrale a pachetului de părți sociale în S. G. către reclamant, să recupereze garanțiile constituite de doua subsidiare ale acesteia, pentru garantarea creditului acordat S. G.. Astfel, clauza fiind stabilita exclusiv în favoarea pârâtei, cum bine a reținut instanța de fond, interesul în îndeplinirea acesteia aparținea pârâtei și nu reclamantului, interes ce a dispărut desigur după ce a primit prețul fără a oferi contraprestația corelativa.
9. Instanța de fond nu a înțeles obiectul cererii de chemare în judecată, susținând că reclamantul nu este în măsură a alege intre executarea contractului și desființarea sa pentru neexecutarea propriilor obligații. Reclamantul a solicitat restituirea prețului plătit în baza unui contract ale cărui efecte juridice nu s-au mai produs din cauza neîndeplinirii condițiilor pentru transmiterea dreptului de proprietate cu privire la părțile sociale deținute de parata în S. G.. Reclamantul nu a solicitat desființarea actului juridic, ci restituirea prețului plătit fără a primi nimic în schimb.
10. Instanța de fond nu a indicat care anume obligații nu și le-a îndeplinit reclamantul și la ce articol din contract au fost ele inserate. De asemenea, instanța de fond nu a arătat care este temeiul legal sau contractual în baza căruia pârâta poate reține suma de 1.165.000,23 euro fără a da nimic în schimb și nu a motivat în baza cărei prevederi legale plata prețului este independenta de contraprestația corelativă și de ce partea care nu a cesionat părțile sociale ce fac obiectul contractului în speța poate retine contravaloarea acestora.
11. În lipsa unei clauze penale contractuale care să prevadă posibilitatea reținerii prețului plătit sau a unei părți din acesta, invocarea culpei vreuneia dintre părți nu are nici o relevanță, nejustificând îmbogățirea pârâtei cu suma de 1.165.000 euro fără a oferi nimic în schimb.
A mai susținut apelantul că temeiul juridic al acțiunii îl reprezintă restituirea unei plăți efectuate fără contraprestație, deoarece părțile sociale pentru care reclamantul a făcut plata nu s-au putut cesiona din cauza neîndeplinirii condițiilor suspensive prevăzute în art. 3.2 din Tranzacția Extrajudiciara.
De esența unui contract sinalagmatic este reciprocitatea și interdependenta obligațiilor, astfel încât cel care plătește un preț face plata cu scopul de a primi în schimb contraprestația corelativa, în cazul de față scopul plății sau cauza acesteia fiind încheierea contractului de cesiune părți sociale deținute de pârâtă în S. G..
Neîndeplinirea condițiilor suspensive în termenul stipulat în contract (22.06.2008) conduce la lipsirea de efecte juridice a contractului de Tranzacție Extrajudiciara, contract ce reprezintă o promisiune bilaterala de cesionare a părților sociale deținute de parata S. G.. Parata a promis că va înstrăina în favoarea reclamantului părțile sociale, în condițiile prevăzute în contractul de Tranzacție Extrajudiciara, iar reclamantul va achita prețul acestora.
Prin urmare, nu se poate considera valabila plata făcută în baza unui act lipsit de efecte juridice, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor precedente, așa cum nu poate fi considerata valabila o plata fără contraprestație.
Cum aceste condiții sau clauze contractule nu s-au îndeplinit în termenul stabilit de părți, prețul plătit reprezentând contravaloarea respectivelor părți sociale trebuie restituit indiferent de invocarea vreunei culpe deoarece în contract nu este prevăzută vreo clauza penala privitoare la reținerea prețului iar parata nu a invocat vreun prejudiciu pentru a fi îndreptățită să rețină suma primita.
Plata efectuata anterior îndeplinirii condițiilor suspensive pentru încheierea contractului de cesiune părți sociale prevăzut în art.6 al contractului de Tranzacție Extrajudiciara urmează a fi considerata că lipsita de contraprestație, nefiind urmata de încheierea de către părți a unui contract de cesiune părți sociale, că urmare a neîndeplinirii în termen a condițiilor suspensive.
Prin urmare, având în vedere imposibilitatea ca părțile să încheie contractul de cesiune părți sociale în S. G. în condițiile și termenele din Tranzacția Extrajudiciara, pârâta este obligata să restituie reclamantului suma de bani plătită cu titlu de preț al părților sociale, restituirea sumei nefiind condiționată de dovedirea vreunei culpe a paratei, obiectul prezentei cauze nefiind rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea culpabila a obligațiilor.
Referitor la condițiile de la art. 3 din Tranzacție, acestea trebuiau îndeplinite de Banca (Unicredit Tiriac Bank), aceasta fiind singura în măsura să renunțe la garanțiile pentru creditul acordat societății S. G., atâta vreme cât garanțiile au fost constituite în beneficiul acesteia.
Faptul că aceasta clauza reprezintă o condiție și nu o obligație cum eronat a reținut instanța de fond rezulta din următoarele aspecte:
a) doar Banca poate renunța la garanții, nu și terții.
b) efectele relative ale contractului, reclamantul I. N. neputând să îndeplinească fapta unui terț.
c) eliberarea scrisorilor de garanție și declarația din partea băncii că renunța la garanții sunt fapte ale unui terț ce condiționează posibilitatea transferului părților sociale de la pârata la reclamant, fiind clar faptul că cesiunea părților sociale putea depinde, era condiționată de eliberarea garanțiilor, pârâta neputând cesiona părțile sociale deținute în S. G. și să rămână obligată să garanteze creditul societății.
Este evident faptul că eliberarea cedentului de garanții este o condiție impusa chiar de parata, în favoarea acesteia, pentru a ceda părțile sociale reclamantului I..
Interesul de a solicita eliberarea garanțiilor aparținea societății pârâte G. P. International Construct (GEPIC), deoarece aceasta avea interes ca în cazul cesionarii integrale a pachetului de părți sociale în S. G. către reclamant, să recupereze garanțiile constituite de doua subsidiare ale acesteia, pentru garantarea creditului acordat S. G., adică să fie eliberata de garantarea creditului.
În lipsa unei clauze penale inserate în contractul de Tranzacție Extrajudiciara, instanța de fond nu putea lua în discuție reținerea sumei de 1.165.000 euro prin schimbarea naturii acesteia din preț al părților sociale în daune interese, prin analizarea și identificarea vreunei culpe a părții în îndeplinirea obligațiilor.
Culpa contractuala poate fi izvor obligațional, cu condiția ca partea contractanta vătămată să solicite și să dovedească în instanță atât culpa cât și cuantumul daunelor, lucru pe care pârâta nu l-a invocat și dovedit.
Prin urmare, toate susținerile instanței de fond privind culpa contractuala a reclamantului nu au legătură cu prezenta cauză, în sensul în care nu justifica motivul pentru care parata ar refuza să restituie prețul primit pentru părțile sociale pe care nu le-a transmis reclamantului.
S-a mai invocat de către apelant și prescrierea obligațiilor asumate de părți prin Tranzacția Extrajudiciara nr.997/30.04.2008. Astfel, chiar dacă s-ar fi îndeplinit condițiile precedente și contractul de Tranzacție Extrajudiciara încheiat în data de 30.04.2008 și-ar fi produs efectele promise mâine, parata nu mai poate fi obligata de reclamant la aceasta data să-și îndeplinească obligațiile contractuale în sensul încheierii unui contract de cesiune părți sociale, astfel încât, cu atât mai mult nu se justifica reținerea de către pârâtă a sumei ce face obiectul cauzei fără a da nimic în schimb.
La data de 25.09.2014 intimata . Construct SRL (GEPIC), a formulat întâmpinare, prin care solicită instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună respingerea apelului ca fiind nefondat, cu consecința menținerii sentinței civile nr. 5956/02.10.2013 ca fiind temeinică și legală, având în vedere următoarele considerente:
S-a învederat că apelantul invocă faptul că instanța de fond a interpretat în mod eronat clauzele tranzacției pe motiv că nu a reținut imposibilitatea de realizare a obiectului tranzacției.
Astfel, apelantul susține că obiectul tranzacției, ce constă în transmisiunea părților sociale deținute de GEPIC în S. G., nu mai poate fi efectuat din cauza neîndeplinirii condițiilor precedente stabilite de părți în capitolul 3 din Tranzacție și invocă imposibilitatea realizării obiectului tranzacției.
Or, obiectul unui act este posibil când la momentul încheierii actului poate fi realizat de debitor. Obiectul unui act este imposibil doar în cazul în care imposibilitatea este absolută (adică pentru oricine).
Dacă imposibilitatea este relativă - adică numai pentru un anumit debitor - atunci obiectul actului este valabil, iar în caz de neexecutare culpabilă din partea debitorului este angajată răspunderea sa civilă.
Apelantul invocă un așa zis caz de imposibilitate relativă a realizării obiectului contractului, datorat unui fapt ulterior încheierii Tranzacției, respectiv neîndeplinirea condițiilor precedente stipulate la art. 3.
Cât privește critica din apel privind lipsa de cauză a plății sumei de 1.165.000.23 lei, motivată de faptul că a fost realizată fără a se primi nimic în schimb, a arătat intimata că la momentul încheierii actului juridic, părțile aveau foarte bine prefigurate în minte atât cauza imediată, cât și cauza mediată a actului juridic. Astfel, plata prețului este stabilită la art. 2.2. din Tranzacție în schimbul transferului dreptului de proprietate asupra părților sociale. Apelantul și-a asumat obligația de a efectua plata prețului, precum și de a îndeplini obligațiile prevăzute la capitolul 3, pentru a intra în proprietatea părților sociale deținute de GEPIC în S. G..
Obligația ce cădea în sarcina apelantului, privind plata prețului în tranșe, era necondiționată de vreun eveniment viitor, fiind doar supusă unor termene privind scadența fiecărei tranșe. S-au prevăzut chiar și sancțiuni pentru situațiile în care apelantul nu va efectua plata la termen, contractul de tranzacție constituind titlu executoriu, astfel cum rezultă din art. 2.3.
Or, părțile în momentul semnării actului juridic au stabilit în sarcina GEPIC obligația de a transfera către I. N. dreptul de proprietate al părților sociale deținute în S. G.. Motivul pentru care părțile sociale nu au mai fost transmise efectiv către apelant sunt consecința directă a neîndeplinirii obligațiilor ce cădeau în sarcina apelantului conform Tranzacției, deci apelantul își invocă propria turpitudine.
În mod eronat apelantul prezintă clauzele privind garantarea plății prețului de către apelant, respectiv cap 3 - Condiții precedente pentru transmiterea părților sociale, ca pe niște condiții cu sensul de modalități ce afectează actul juridic.
Aceste „condiții” sunt în realitate obligații ce cădeau în sarcina apelantului. Denumirea aleasă de părți în redactarea unui act nu va influența și natura juridică a instituției în cauză. Noțiunea de „condiții precedente” a fost introdusă în contractul de tranzacție ca urmare a traducerii contractului, fără însă a adapta noțiunea la ordinea de drept român.
In realitate este vorba despre o obligație instituită în sarcina cumpărătorului, pentru a asigura vânzătorul de faptul că își va îndeplini obligația de plată a prețului, în caz contrar vânzătorul putând să aleagă calea executării silite a acestei obligații, având o poziție favorabilă față de ceilalți creditori, beneficiind de o garanție reală imobiliară.
În ce privește pretinsa „condiție precedentă” pentru transmiterea părților sociale de garantare a plății prețului de cumpărare, s-a arătat că prin Tranzacție, apelantul avea obligația de a garanta plata prețului prin instituirea unui drept de ipoteca și a interdicției de înstrăinare și grevare în favoarea G. P., asupra unor bunuri imobile, proprietatea lui I. N., în valoare egală sau mai mare cu 130% față de valoarea prețului de cumpărare.
Chiar dacă această clauză era trecută la secțiunea Condiții precedente, în realitate exprimă o obligație ce cădea în sarcina Apelantului, întrucât acest lucru reiese clar din articolul prevăzut în tranzacție.
Cu alte cuvinte, încheierea contractelor de ipotecă stătea în puterea apelantului, singurul care avea obligația dar și calitatea de a oferi spre garantare anumite bunuri imobile, proprietatea sa.
Dacă s-ar aprecia, așa cum în mod eronat susține apelantul, că încheierea contractului de ipotecă de către apelant reprezintă o condiție în sensul prevăzut de art, 1004 și următoarele din V.C.Civ, pentru plata prețului prevăzut la art, 2 din tranzacție, atunci în speță ar fi vorba despre o condiție suspensivă pur potestativă asumată chiar de către debitor care este nulă, deoarece, în acest caz, debitorul nu a voit să se oblige.
În ce privește obligația prevăzută la art. 3.2. privitoare la eliberarea garanțiilor instituite în baza dispozițiilor Contractului de Credit și a scrisorilor de garanție bancară, intimata a arătat că art. 3.2. coroborat cu teza finala a art. 4 stabilește în sarcina apelantului obligația de a face demersuri în vederea eliberării garanțiilor bancare/scrisorilor bancare asigurate de Grupul G..
Apelantul susține că această obligație ar fi trebuit îndeplinită de către banca cu de la sine putere. Or, banca era terț de contract, necunoscând înțelegerile părților.
Prin urmare, în speță, obligația de eliberare a garanțiilor revine tot apelantului, acestuia revenindu-i obligația de garantare a plății prețului. Susținerile acestuia cum că banca este responsabilă pentru neîndeplinirea acestei obligații sunt eronate, fiind imposibil ca banca să fie obligată printr-un contract la care nu este parte.
Banca nu poate elibera garanții acordate de debitor fără a i se putea da altele în schimb. Pentru ca banca să elibereze garanții puse la dispoziție de grupul G. în vederea acordării creditului de 3.000.000 euro pentru societatea S. G., ar fi trebuit sa se aducă noi garanții îndestulătoare prin care să se preia în totalitate creditul.
În opinia intimatei, apelantul nu a avut niciodată intenția de a solicita băncii îndeplinirea acestor formalități, întrucât de fiecare dată când s-a pus în discuție această problemă în procesele anterioare, apelantul nu a putut prezenta niciodată o dovadă prin care să demonstreze faptul că a fost de bună-credință și a depus toate diligențele necesare în sensul îndeplinirii acestei obligații născute din contractul de tranzacție în sarcina sa.
Referitor la problema prescripției dreptului de a solicita intimatei executarea obligațiilor născute din tranzacție, s-a susținut că faptul că apelantul invocă prescripția dreptului de a solicita executarea obligațiilor din Tranzacție nu reprezintă un motiv legal pentru restituirea prestației deja primite. Din acest fapt rezultă doar o lipsa de diligență în sarcina apelantului de a solicita încheierea contractului de cesiune.
Singura parte care ar putea opune prescripția în prezenta cauză este intimata, în cazul în care i s-ar solicita îndeplinirea obligațiilor născute în sarcina sa din Tranzacție. În niciun caz apelantul nu ar putea invoca prescripția dreptului de a solicita executarea obligațiilor din Tranzacție ca motiv pentru restituirea sumei de 1.165.000,23 euro, în executarea obligației de plată a prețului, obligația valabilă și necondiționată născută în sarcina apelantului.
Analizând apelul formulat în cauză prin prisma motivelor invocate de apelant, față de apărările intimatei și de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că apelul nu este fondat și îl va respinge.
Curtea nu poate reține susținerile apelantului în sensul că, întrucât părțile sociale ale S. G. SRL nu au mai putut fi cesionate ca urmare a neîndeplinirii în termenul stipulat a condițiilor suspensive de la art. 3.2 din Tranzacția Extrajudiciară, acesta rămâne lipsit de efecte juridice iar plata făcută în baza unui act lipsit de efecte juridice nu poate fi considerată ca fiind valabilă.
Se are aici în vedere că, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, apelantul reclamant este în culpă pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 3.1 și 3.2 din Contractul de Tranzacție, astfel că devine aplicabil principiul de drept potrivit cu care nemo auditur propriam turpitudinem allegans – deci nu se poate prevala de propria culpă.
Cu titlu premergător, se impune aici observația că în mod netemeinic se susține de către apelant faptul că clauzele de la art. 3.2 din tranzacție ar reprezenta condiții suspensive, iar nu obligații stabilite în sarcina sa, astfel cum a reținut prima instanță.
Se are aici în vedere că potrivit art. 977 Cod civil 1864 interpretarea clauzelor contractului se face potrivit voinței reale a părților, iar nu conform sensului literal al termenilor, astfel că faptul că părțile au înțeles să denumească art. 3 „Condiții precedente pentru transmiterea părților sociale” nu poate conduce prin el însuși la concluzia că raportul juridic obligațional ar fi afectat de modalitatea condiției.
Esențial este faptul că în cazul condiției este vorba despre un eveniment viitor și nesigur că se va produce, ceea ce nu este cazul în speță, câtă vreme din interpretarea coroborată a clauzelor Tranzacției reiese că voința părților a fost în sensul ca apelantul reclamant să aducă la îndeplinire cele de la art. 3.1 și 3.2. De altfel, se poate cu ușurință observa că de aceste clauze nu depinde nașterea raportului juridic obligațional, în condițiile în care este evident că obligația de plată a prețului prevăzută la art. 2 nu era afectată decât de termen, iar nu și de vreo condiție.
În ceea ce privește obligația prevăzută de art. 3.1 privind garantarea plății prețului de cumpărare prin instituirea de către apelant a unui drept de ipotecă asupra unor imobile proprietatea sa și în favoarea intimatei GEPIC, se constată că aceasta nu a fost executată și mai mult, nici măcar apelantul însuși nu susține acest fapt, deși era unica persoană care ar fi putut să o aducă la îndeplinire.
Referitor la obligația prevăzută la art. 3.2 – cea privind eliberarea garanțiilor instituite în baza dispozițiilor contractului de credit și a scrisorilor de garanție bancară, Curtea apreciază că în mod nefondat se susține prin motivele de apel că aceasta cădea în sarcina unui terț – Unicredit Ț. Bank.
Aceasta deoarece, față de principiul relativității efectelor actului juridic civil consacrat de art. 973 Cod civil 1864, Tranzacția Extrajudiciară încheiată între părți nu poate produce efecte decât față de autorii actului, în speță părțile din cauză, ea neputând să dea naștere la obligații și în sarcina altor persoane.
De asemenea, se are în vedere că, interpretând contractul dintre părți potrivit criteriului avut în vedere de art. 977 Cod civil 1864 (voința reală a părților), se ajunge la concluzia că intenția comună a acestora a fost în sensul că eliberarea garanțiilor și a scrisorilor de garanție să se producă ca efect al demersurilor apelantului reclamant.
Este evident că, după cum susține apelantul, acesta nu avea cum să elibereze el însuși scrisorile de garanție bancară, acesta fiind atributul Băncii Unicredit Ț., însă Curtea consideră că voința părților a fost în sensul ca reclamantul să determine banca a proceda în acest sens, de vreme ce chiar în conținutul tranzacției (a se vedea art. 4) se face referire la faptul că d-lui N. I. îi sunt interzise „toate acele garanții care presupun constituirea de garanții și asumarea de angajamente în afara obiectului de activitate al S. G., cu excepția celor prevăzute la capitolul 3 punctul 3.2”.
Se mai reține că eliberarea garanțiilor profita intimatei pârâte, câtă vreme scrisorile de garanție erau avalizate de societăți din același grup economic, astfel că apărea lipsit de sens ca părțile să insereze o clauză prin care pârâta să fie obligată să facă un lucru care îi profita ei înseși.
Față de cele de mai sus și de prevederile art. 978 Cod civil 1864 potrivit cu care clauzele îndoielnice se interpretează în sensul în care pot produce vreun efect iar nu în sensul în care n-ar putea produce nici un efect, Curtea ajunge la concluzia că prin Tranzacție apelantul reclamant și-a asumat obligația de a determina Banca să elibereze garanțiile menționate la pct. (iv) din Preambul.
Or, apelantul nu a făcut demersuri pentru producerea acestui rezultat, în condițiile în care, spre ex., ar fi putut să ofere Unicredit Ț. Bank SA alte garanții, care să fie îndestulătoare pentru aceasta încât să o determine să renunțe la garanțiile instituite anterior în favoarea sa.
Rezultă așadar că, fiind în culpă pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, apelantul reclamant nu poate invoca imposibilitatea realizării obiectului Tranzacției din cauza neîndeplinirii în termenul și condițiile stabilite de părți a condițiilor precedente de la art. 3, ca temei al petitului principal al cererii de chemare în judecată precizate la data de 14.09.2012.
Tot aici trebuie menționat caracterul vădit nefondat al susținerilor din apel referitoare la reaua-credință a pârâtei, care a făcut tot posibilul ca să nu se îndeplinească condițiile precedente, în condițiile în care, pe de o parte, buna-credință se prezumă, iar pe de altă parte apelantul nu a făcut dovezi în acest sens, ci doar s-a limitat la a face afirmații cu caracter de generalități.
De asemenea, Curtea consideră că în mod nefondat se susține de către apelant faptul că, față de reciprocitatea și interdependența obligațiilor dintre părți, suma a cărei restituire se solicită nu are ca echivalent o contraprestație corelativă, astfel că trebuie restituită indiferent de invocarea vreunei culpe, deoarece în contract nu este prevăzută vreo clauză penală și nici pârâta nu a invocat existența vreunui prejudiciu pentru a fi îndreptățită să o rețină.
Se are în vedere că apelantul reclamant a achitat suma de 1.165.000,23 euro în executarea obligațiilor asumate prin Contractul de tranzacție (art. 2), obligații de care era ținut în conformitate cu prevederile art. 969-970 Cod civil 1864, neputându-se vorbi așadar de o plată efectuată în lipsa unei obligații în acest sens.
Mai mult, atât la încheierea Contractului de Tranzacție, cât și la momentul efectuării plății, scopul imediat avut în vedere de apelant a fost cel al cesiunii de către GEPIC a părților sociale deținute la S. G. SRL.
Apar astfel ca nefondate criticile din apel potrivit cu care nerealizarea obiectului unui contract lipsește de cauză plata prețului, întrucât, astfel cum în mod corect a arătat și intimata prin întâmpinare, cauza actului juridic civil constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act, momentul de referință fiind așadar data încheierii actului, iar nu unul ulterior (respectiv, în speță, cel al împlinirii termenului până la care trebuiau executate obligațiile de la art. 3.2).
Faptul că ulterior această cesiune nu a mai avut loc întrucât, din culpa apelantului reclamant, nu au fost îndeplinite în termenul fixat cele stabilite la art. 3.2 din Tranzacție, nu este de natură a conduce la concluzia că plata sumei de 1.165.000,23 euro s-a făcut fără prefigurarea unei prestații.
Restituirea sumei nu se poate dispune cu atât mai mult cu cât contractul de tranzacție nu a fost anulat și nici nu s-a dispus rezoluțiunea acestuia, pentru a se putea cere pe cale de consecință și repunerea în situația anterioară prin restituirea sumei anterior menționate.
Referitor la motivele de apel prin care se invocă faptul că pârâta nu a notificat reclamantului în termenul de prescripție că este gata să încheie contractul de cesiune, conform art. 6 din contract sau că ar fi intervenit prescrierea obligațiilor asumate de părți prin Tranzacția Extrajudiciară, Curtea constată că aceste aspecte nu au fost invocate și prin acțiune și că prin intermediul lor se tinde la schimbarea în parte a cauzei cererii de chemare în judecată, ceea ce față de prevederile art. 294 alin. 1 C.proc.civ. nu este permis.
În sfârșit, Curtea apreciază ca nefondate și susținerile prin care se critică obligarea reclamantului prin sentința atacată la plata sumei de 84.143,52 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Se reține aici că într-adevăr prima instanță avea posibilitatea conform art. 274 alin. 3 C.proc.civ. să reducă onorariul de avocat, criteriile avute în vedere de acest text de lege fiind valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat.
Or, Curtea apreciază că prin raportare la criteriile menționate anterior cheltuielile de judecată la care a fost obligat reclamantul de către Tribunal nu sunt într-un cuantum excesiv, avându-se în vedere în special valoarea deosebit de mare a obiectului pricinii (1.165.000,23 euro), dar și faptul că apărătorul pârâtei i-a asigurat asistență juridică în primă instanță pe o perioadă mai mare de doi ani, inclusiv la Tribunalul Comercial Argeș, (de la data angajării până la pronunțarea sentinței), timp în care a fost prezent la toate termenele de judecată, a depus întâmpinare, cerere de reexaminare, etc., a formulat susțineri pe excepții, pe probe și a depus concluzii scrise.
În temeiul art. 274 C.proc.civ. va fi obligat apelantul la plata către intimată a sumei de 8.000 euro cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul I. N., domiciliat în Pitești, ., ., ., jud. Argeș și cu domiciliul ales pentru corespondență la SCA „I. & V.”, în București, sector 1, ., . civile nr.5956/02.10.2013, pronunțată de Secția a VI-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimata pârâtă . CONSTRUCT SRL, cu sediul în București, sector 5, ..2 – Pavilion Administrativ și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Avocat T. C. B., în București, sector 1, . nr.4-6, .> Obligă apelantul la plata către intimată a sumei de 8.000 euro cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.11.2014.
Președinte, C. G. I. | Judecător, M. P. | |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Jud. C.G.I.
Tehnoredactat: C.G.I.
4 ex./05.02.2015.
Comunicat: 2 ex./.06.02.2015
Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă
Jud. fond: M. O. D.
| ← Poprire asiguratorie. Decizia nr. 892/2014. Curtea de Apel... | Radiere. Decizia nr. 356/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
