Pretenţii. Decizia nr. 522/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 522/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 45716/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 588/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR. 522/A
Ședința publică de la 25 iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. G. I.
Judecător: M. P.
Grefier: M.-A. P.
********
Pe rol judecarea apelurilor formulate de reclamanta . și de pârâta . împotriva sentinței civile nr. 7345/20.12.2013, pronunțată de Secția a VI-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrată din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 25.06.2014.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea formulată la data de 27.11.2012, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtele ., Sucursala E. M. și Sucursala E. București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:
1. obligarea paratelor la plata debitului de 12.494.521,47 lei cu titlu de daune, după cum urmează:
(i) 3.535.897,86 lei - reprezentând diferența negativa de preț a materialelor ce trebuiau valorificate de E., raportat la momentul când contractul ar fi trebuit încheiat si data la care contractul a fost semnat efectiv;
(ii) 109.421,93 lei - reprezentând dobânda pe care reclamanta a fost ținută sa o suporte ca urmare a rambursării întârziate a creditului contractat;
(iii) 1.809.430,88 lei - reprezentând sumele cheltuite cu plata subcontractorilor angajați pentru respectarea dispozițiilor in vigoare si a termenului contractual;
(iv) 7.039.770,80 lei - reprezentând preț al mijloacelor fixe ce nu s-au predat de către Elcen, deși acestea făceau obiectul vânzării
2. obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest litigiu.
La data de 18.11.2013, reclamanta și-a precizat cererea la valoarea rezultată din expertiză.
Tribunalul București – Secția a VI - a Civilă prin sentința civilă nr. 7345 din 20.12.2013 a respins cererea formulată împotriva pârâtelor Sucursala E. M. și Sucursala E. București pentru lipsa capacității procesuale, a admis în parte cererea precizată formulată de reclamantă, a obligat pe pârâta . să plătească reclamantei sumele de 4.678.349,79 lei cu titlu de daune interese și 52.099,49 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului civil 1864 în baza art. 3, art. 102, art. 103 din legea nr. 71/2011.
Potrivit art. 998 cod civil 1864, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar art.999 prevede că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Analizând capătul 1 al cererii având ca obiect angajarea răspunderii civile delictuale pentru executarea cu întârziere a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, tribunalul a reținut că în anul 2009, pârâta a organizat o licitație deschisă, cu strigare, pentru desființarea și valorificarea unor mijloace fixe din componența obiectivului energetic CTE Fântânele.
La 30.07.2009, s-a încheiat procesul verbal cu privire la analiza comisiei de licitație a documentelor de participare, iar cu privire la reclamantă s-a reținut că aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute în caietul de sarcini, fiind descalificată.
Acest proces verbal a fost atacat în contenciosul comercial de reclamantă, iar prin decizia nr. 4349/14.12.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost anulat punctul A din procesul verbal nr. 4494/30.07.2009 încheiat de comisia de licitație a pârâtei și s-a dispus reluarea licitației deschise cu strigare organizată de pârâtă. Totodată, a fost respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare cumpărare.
În opinia instanței, procedura trebuia reluată de îndată după pronunțarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În cauză, la mai bine de trei luni de la data emiterii hotărârii instanței supreme, pârâta a început să ia măsuri de executare. Deși susține că în acest interval s-a parcurs o procedură prealabilă, pârâta nu face nicio dovadă în acest sens. De asemenea, împrejurarea că . a formulat o invitație la conciliere nu prezintă relevanță deoarece această societate nu mai era participant la licitație. În opinia tribunalului, contrar celor susținute de pârâtă, dispozitivul hotărârii era clar, în sensul necesității reluării procedurii de licitație, iar prin anularea punctului A, practic se recunoștea reclamantei dreptul de a participa la licitație.
Pârâta nu trebuia să fie pusă în întârziere deoarece se afla în întârziere de la data pronunțării hotărârii de către instanța supremă.
Totuși, tribunalul a reținut că numai până la 28 martie 2011 a existat pasivitatea reclamantei, nu și după această dată deoarece procesele verbale întocmite în aprilie și mai 2011 relevă că a fost nevoie de timp pentru negocierea clauzelor contractului și definitivarea licitației.
În opinia tribunalului, dat fiind modul în care s-au desfășurat evenimentele legate de finalizarea licitației și negocierea contractului, astfel cum aceste etape au fost analizate punctual, perioada 7.04.2011-9.05.2011 este intervalul în care s-au desfășurat etapele necesare încheierii contractului.
În cauză, reclamanta care a obținut anularea parțială a licitației după un interval apreciabil de timp de la momentul începerii procedurii, avea un interes legitim de a obține executarea imediată a hotărârii judecătorești prin care i s-a dat câștig de cauză. Tribunalul a avut în vedere și faptul că reclamanta ar fi putut să nu fie declarată adjudecatara licitației, dar odată această condiție realizându-se, are dreptul de a obține despăgubiri pentru prejudiciul creat ca urmare a perfectării cu întârziere a contractului.
Deși tribunalul a admis că, odată aflat în posesia unui titlu executoriu, creditorul are dreptul de a proceda la îndeplinirea pe cale silită a obligațiilor reținute în sarcina debitorilor, nu trebuie ignorată nici obligația acestora din urmă de a executa de bună voie obligațiile. Potrivit art. 371 ind. 1 Cod de procedură civilă 1864, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bună voie. Prin urmare, neexecutarea de bună voie constituie o faptă ilicită aptă să ducă la angajarea răspunderii civile delictuale. Or, atâta timp cât pârâta nu și-a îndeplinit obligația pozitivă de a relua procedura de licitație de îndată, trebuie angajată răspunderea patrimonială a acesteia. În cuprinsul hotărârii nu trebuia să fie inserat un termen de executare întrucât aceasta era executorie potrivit legii, respectiv potrivit art. 7209 cod de procedură civilă.
În cauză, instanța a constatat că au fost emise de către reclamantă trei solicitări de reluare a procedurii, iar pârâta nu a răspuns niciunei adrese, fapt de natură a releva dezinteresul față de procedura de licitație. Nu trebuie ignorat nici faptul că de la data încheierii procesului verbal anulat și până la data la care instanța supremă a decis reluarea procedurii trecuse un interval considerabil de timp (peste 12 luni), astfel încât se impunea ca pârâta să dea dovadă de diligență.
Totodată, în opinia instanței, vinovăția îmbracă forma neglijenței, întrucât, date fiind calitatea sa de profesionist și participant în raporturile comerciale, putea și trebuia să prevadă posibila prejudiciere a patrimoniului reclamantei. Nu au fost învederate împrejurări care să se poată constitui în cauze exoneratoare de răspundere. Totodată, nu trebuia probată reaua credință a pârâtei.
În ceea ce privește prejudiciul invocat, tribunalul a mai reținut că acesta trebuie să fie cert din punct de vedere al existenței și al posibilităților de evaluare. Reclamanta a cuantificat acest prejudiciu prin raportare la prețul de piață al materialelor pe care trebuia să le valorifice.
Conform raportului de expertiză întocmit de expertul judiciar S. M. diferența de preț aferentă materialelor este de 4.678.349,79 lei, calculată prin compararea valorii materialelor din luna ianuarie 2011 de 18.844.032, 90 lei și valoarea de vânzare efectiv realizată de reclamantă de 14.165.683,11 lei. Valoarea a fost determinată de expert prin raportare la oferta de prețuri din data de 11.01.2011 prezentată de ., societate cu care reclamanta a avut relații contractuale la momentul valorificării efective a deșeurilor rezultate. Totodată, expertul a diminuat prețul unitar cu costurile aferente dezmembrării estimate la 40 usd/t și a precizat că facturile fiscale privind vânzările de deșeuri au la bază procese verbale de dezmembrare a mijloacelor fixe din incita CTE Fântânele.
(ii) În ceea ce privește cererile de angajare a răspunderii civile a pârâtei pentru dobânda aplicată creditului și plata subcontractorilor, tribunalul a reținut că sumele reprezentând dobânda pe care reclamanta a trebuit să o suporte ca urmare a rambursării întârziate a creditului și plata subcontractorilor nu reprezintă prejudicii certe imputabile pârâtei.
În opinia tribunalului, dobânda pe care reclamanta a trebuit să o suporte ca urmare a rambursării întârziate a creditului nu reprezintă un prejudiciu cert imputabil pârâtei. Reclamanta a contractat creditele bancare pentru a-și desfășura activitatea, iar eventuala întârziere în rambursare nu apare ca fiind imputabilă pârâtei.
Referitor la plata subcontractorilor, tribunalul a mai reținut că potrivit art. V.4 din contract, reclamanta s-a obligat să suporte orice speze aferente obiectivului și activității pe care le desfășoară direct sau indirect și nu poate cere pârâtei daune interese, compensații sau acoperirea prejudiciilor generate de accidente, incendii, calamități naturale, desfășurarea de lucrări, utilizarea proprie sau improprie a mijloacelor fixe și alte activități legate de cele de mai sus.
Față de această obligație asumată în mod expres de către reclamantă, tribunalul a reținut că nu poate fi pusă pârâta să suporte costurile suplimentare efectuate de reclamantă pentru îndeplinirea propriilor obligații.
Deși reclamanta a afirmat că pârâta a privat-o de un interval de timp propice executării lucrărilor de demolare, tribunalul a mai reținut că această alegație redă o ipoteză, o posibilitate, iar nu o împrejurare verificabilă. În orice perioadă de executare puteau apărea anumite intemperii care ar fi putut împiedica desfășurarea în bune condiții a executării contractului.
Tribunalul a reținut că pe parcursul executării contractului pot apărea situații neprevăzute și neimputabile părților, în sensul art. XVI.4 din contract, dar în ceea ce privește plata subcontractorilor, conform art.V.2 din contract, reclamanta s-a obligat să execute și să finalizeze lucrările de demolare, demontare, dezmembrare, sortare, obținerea de documentații, cu suportarea costurilor.
Totodată, tribunalul a mai reținut că reclamanta, căreia îi incumba sarcina probei nu a dovedit legătura de cauzalitate între comportamentul pârâtei în demersurile necesare obținerii autorizației de construire și plata subcontractorilor.
Prin urmare, tribunalul a apreciat ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata sumelor reprezentând dobânda pe care reclamanta a trebuit să o suporte ca urmare a rambursării întârziate a creditului și plata subcontractorilor.
(iii) Analizând cererea reclamantei având ca obiect contravaloarea mijloacelor fixe pretins a nu fi predate, tribunalul a reținut că potrivit art. VII din contract, părțile au prevăzut obligația predării, respectiv preluării obiectivului înstrăinat. În acest sens, părțile urmau să încheie un proces verbal de predare primire în termen de cel mult 5 zile de la data efectuării plății prețului conform art. VIII.2 din contract.
La data de 5.07.2011, la sediul CTE Fantanele a avut loc predarea mijloacelor fixe, procesul verbal de predare –primire fiind semnat de reprezentantul legal al reclamantei, fără obiecțiuni.
La aceeași dată, dar mai târziu, la ora 18,00 se încheie un alt procesul verbal de către reprezentantul reclamantei și persoane străine raportului juridic (numiți „delegați neutri”) în cuprinsul căruia se menționează că lipsesc materiale și obiecte care ar fi trebuit predate reclamantei.
La data de 19.02.2012 a avut loc recepția finală și s-a reținut că mijloacele fixe predate cu procesul verbal de predare primire nr._/2011 anexa nr. 1 nu se mai regăsesc pe teritoriul CTE Fântânele. Reprezentantul reclamantei nu a avut observații sau propuneri și a semnat procesul verbal, fără obiecțiuni.
În opinia tribunalului, procesul verbal secund din 5.07.2011 nu are valoare juridică și nu poate determina obligarea pârâtei la plata materialelor pretins a fi lipsă deoarece, pe de o parte acest înscris nu este opozabil pârâtei, iar pe de altă parte reprezentantul pârâtei a semnat procesele verbale de predare și recepție fără obiecțiuni. În atare condiții, întrucât aceste procese verbale sunt înscrisuri însușite de reclamantă și nu au fost anulate pentru lipsa consimțământului (reprezentantul reclamantei a arătat că a fost forțat să semneze aceste înscrisuri), produc efecte juridice și nu pot fi înlăturate de declarațiile unor martori străini de proces.
O obligație esențială a vânzătorului este aceea de predare a bunului vândut. Potrivit art. 1320 Cod civil 1864 (aplicabil cauzei în temeiul art. 3 din legea nr. 71/2011), dacă vânzătorul nu face predarea în timpul determinat de ambele părți, cumpărătorul va avea facultatea de a alege între rezoluțiunea vânzării sau punerea sa în posesie, dacă întârzierea nu provine decât din faptul vânzătorului.
În atare condiții, pentru bunurile pretins a fi nepredate, reclamanta avea posibilitatea să solicite rezoluțiunea parțială cu restituirea contravalorii acestor bunuri, iar nu despăgubiri. Eventual se pot solicita și acorda adune interese, dacă ar exista un prejudiciu probat, dar în cauza de față se solicită valoarea bunurilor nepredate. Nu trebuie ignorat nici faptul că art. 68 Cod comercial a reglementat un mod eficient de executare a obligației de predare a bunului de care reclamanta nu s-a prevalat (executarea coactivă).
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta . cât și pârâta ..
Prin apelul său, reclamanta . a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul obligării pârâtei și la plata următoarelor sume: (i) 183.886,09 lei reprezentând dobânda pe care a fost ținută să o suporte ca urmare a rambursării întârziate a creditului contractat; (ii) 2.082.101,34 lei reprezentând sumele cheltuite cu plata subcontractorilor angajați pentru respectarea dispozițiilor în vigoare și a termenului contractual; (iii) 7.573.440,80 lei reprezentând preț al mijloacelor fixe ce nu s-au predat de către Elcen, deși acestea făceau obiectul vânzării; cu cheltuieli de judecată
Cu privire la prima critică de nelegalitate sub aspectul nemotivării acesteia de către instanța de fond, a arătat că, astfel cum rezultă din cuprinsul sentinței apelate, soluția pronunțată nu are corespondent în considerentele hotărârii, pretinsa motivare oferită, neîndeplinind cerințele legale în ceea ce privește cuprinsul (motivarea) hotărârii judecătorești astfel cum este prevăzut de art. 261 C. Proc. Civ.
Deși aparent hotărârea apelată este amplu motivată, amplitudinea acesteia este rezultatul repetării cererilor formulate și nu a argumentelor pe care se sprijină instanța. Or, în accepțiunea art. 261, alin. 1, pct. 5 C. proc. civ., motivarea unei hotărâri nu trebuie să se rezume la o înșiruire de argumente lipsite de relevanță contractuală, ci din contră trebuie să se refere la susținerile părților și la probele administrate în cauză, astfel încât să conducă, în mod logic și convingător, la soluția din dispozitiv. Obligația judecătorului de motivare în concret constituie o obligație esențială, a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii.
De altfel, așa cum s-a reținut în mod unanim în jurisprudența instanței supreme, lipsa de motivare a unei hotărâri judecătorești nu numai că nesocotește dispozițiile art. 261, alin. 1, pct. 5 C. proc. Civ., ci constituie o încălcare a art. 6 din CEDO.
În speță, în mod evident, instanța de fond nu a înțeles să procedeze în acest mod, judecătorul analizând în mod selectiv argumentele și probele administrate și urmărind cu precădere susținerile pârâtei, în scopul creării unei aparențe de legalitate.
Nu se analizează de către instanța de fond datele la care s-au încheiat contractele de credit precum și actele adiționale pentru a se verifica susținerile reclamantei cu privire la faptul că a contractat credite tocmai pentru susținerea activității ce face obiectul contractului și a fost în imposibilitate de a le returna în termen tocmai datorită atitudinii culpabile a pârâtei.
N-a analizat instanța de fond nici concluziile raportului de expertiză cu privire la rambursarea cu întârziere a acestor credite.
Reține de asemenea instanța că deși reclamanta a afirmat că a fost privată de un interval de timp propice executării lucrărilor de demolare afirmația reprezintă o posibilitate și nu o împrejurare verificabilă.
Nu se regăsește în considerentele hotărârii apelate niciun fragment din care să rezulte motivele pentru care au fost înlăturate susținerile referitoare la acest aspect.
Sub aspectul respingerii capătului de cerere privind plata subcontractorilor motivarea instanței este în contradicție cu motivarea primului capăt de cerere privind angajarea răspunderii civile delictuale pentru executarea cu întârziere a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Din aceasta perspectivă, se observă că modalitatea în care Tribunalul București a înțeles să soluționeze cererea de chemare în judecată în mod evident nu se înscrie în rigorile legii, o astfel de argumentare a soluției pronunțate echivalând cu nemotivarea hotărârii în înțelesul art. 261 pct. 5 C. Proc. Civ.
Totodată, apelanta reclamantă a invocat nelegalitatea hotărârii față de interpretarea eronată a clauzelor contractuale și a materialului probator administrat în cauză.
A susținut că, cu privire la capatul de cerere privind plata sumei de 183.886,09 lei reprezentând dobânda pe care a fost ținută să o suporte ca urmare a rambursării întârziate a creditului contractat, că a dovedit pe deplin prejudiciul suferit prin plata de dobânzi la creditele nerambursate la timp. În acest sens, a depus contractul de creditare bancară și cuantumul dobânzilor suportate pe durata faptei delictuale a pârâtei.
Acel credit a fost folosit pentru plata către pârâtă a prețului contractului, iar întârzierea în restituirea creditului s-a datorat exclusiv pârâtei pentru motivele arătate mai sus.
Reținerea instanței este în contradicție cu materialul probator administrat în cauză. Astfel, dacă instanța de fond ar fi analizat contractele de credit și actele adiționale invocate în raport de data încheierii acestora și le-ar fi coroborat cu raportul de expertiză administrat în cauză ar fi ajuns la concluzia că reclamanta a contractat creditele în vederea executării obiectului contractului iar față de valorificarea cu întârziere a materialelor datorată executării cu întârziere a deciziei ICCJ a fost în imposibilitate să ramburseze creditele acordate în termen, consecința fiind plata unor dobânzi moratorii.
Cu privire la capătul de cerere privind plata sumei de 2.082.101,34 lei reprezentând sumele cheltuite cu plata subcontractorilor angajați pentru respectarea dispozițiilor în vigoare și a termenului contractual s-au învederat următoarele:
Tot urmare încheierii cu întârziere a contractului cu pârâta reclamanta a fost privată de un interval de timp propice executării lucrărilor de demolare (ianuarie-iunie), fiind nevoită să le execute pe timp de vară, la temperaturi caniculare ce au necesitat reorganizarea activității potrivit normelor legale de protecția muncii specifice, cu suportarea de costuri suplimentare atât în ce privește forța de muncă proprie, cât mai ales cu angajarea și plata de subcontractori, sens în care a făcut dovada deplină cu înscrisurile depuse.
S-a criticat greșeala de logică juridică săvârșită de instanță în analiza prejudiciului, cu omisiunea de a se pronunța asupra prejudiciului delictual, dar totodată și greșita interpretare a clauzei contractuale cuprinsă în art. V.4. potrivit căruia "Cumpărătorul suportă singur orice speze aferente obiectului și activității pe care le desfășoară direct sau indirect și nu poate cere vânzătorului daune-interese, compensații sau acoperirea prejudiciilor generate de: accidente, incendii, calamități naturale, desfășurarea de lucrări, utilizarea proprie sau improprie a mijloacelor fixe și alte activități legate de cele de mai sus".
Potrivit art. 977 C. civ. anterior, sub imperiul căruia s-a încheiat contractul, "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor”. În cazul clauzei susceptibile de două înțelesuri, aceasta va fi interpretată „în sensul producerii de efecte juridice" (art. 978 C.civ.), iar dacă are mai multe înțelesuri, "se va interpreta în sensul care corespunde cel mai bine cu natura contractului" (art. 979 C.civ.), dar „întotdeauna în favoarea celui care se obligă” adică a debitorului (art.983 C.civ.).
În speță, instanța a procedat la interpretarea clauzei V.4, deși aceasta era clară și precisă. Se poate constata fără dubii că prin această clauză reclamanta s-a obligat să suporte riscul și toate cheltuielile cauzate de o . evenimente enumerate (accidente, incendii, calamități naturale, desfășurarea de lucrări, utilizarea proprie sau improprie a mijloacelor fixe), precum "și alte activități legate de cele de mai sus", adică de acele evenimente.
per a contrario, pârâta datorează despăgubiri pentru alte fapte delictuale săvârșite de aceasta, ceea ce reclamanta a și făcut prin capătul 3 din cerere, întemeiat pe răspunderea delictuală a pârâtei de a fi tergiversat încheierea contractului, răspundere deja reținută de instanță pentru admiterea capătului 1 din cerere.
O asemenea concluzie rezultă și din regula cuprinsă în art. 983 C. civ., potrivit căreia interpretarea clauzei se face „întotdeauna în favoarea celui care se obligă”, adică a debitorului.
Reclamanta era pregătită să efectueze cu forțe proprii toate activitățile ce formează obiectul contractului, cerință îndeplinită prin prezentarea ofertei la licitație și condiție de eligibilitate impusă de caietul de sarcini, însă urmare culpei pârâtei în încheierea cu întârziere a contractului a fost nevoită, pentru a efectua în termenul contractual toate lucrările, să apeleze la subcontractori, evident cu suportarea de cheltuieli suplimentare, cuantumul acestora constituind un prejudiciu cert.
Pârâta a încălcat obligațiile contractuale și cu rea-credință a împiedicat reclamanta să execute contractul la timp. Astfel, pentru a putea demola construcțiile cumpărate, trebuia consolidată cladirea administrativă rămasă în proprietatea pârâtei, obligație ce îi revenea în calitate de proprietară. Or, pârâta nu a efectuat nici până în prezent consolidarea acelei clădiri, cu consecința imposibilității reclamamntei de a realiza demolarea integrală a clădirii principale cumpărate întrucât de unul din pereții clădirii sale este lipită clădirea pârâtei, căreia îi lipsește acel perete. Dacă ar fi procedat la demolarea clădirii sale, ar fi fost afectată, chiar demolată clădirea pârâtei, cu consecința activării clauzei cuprinse la art. V.9 unde s-a prevăzut obligația E. de a asigura integritatea mijloacelor fixe care nu se vând și de a suporta daunele în cazul constatării unor deteriorări ale acestora. Aceasta este o alta cauză principală în întârzierea executării contractului, cu toate eforturile reclamantei, inclusiv ale subcontractorilor săi.
Cu privire la capătul de cerere privind plata sumei de 7.573.440,80 lei reprezentând preț al mijloacelor fixe ce nu s-au predat de către Elcen, deși acestea făceau obiectul vânzării s-a susținut că instanța de fond a respins greșit ca neîntemeiat ultimul capăt de cerere prin care a solicitat suma de 7.039.770,80 lei reprezentând preț al mijloacelor fixe care nu au fost predate de către pârâtă, deși făceau obiectul vânzării și fuseseră plătite.
Aprecierea tribunalului că acest capăt de cerere este neîntemeiat nu este motivată, deși E. a dovedit cu probele administrate că pârâta nu a predat o . componente din mijloacele fixe cumpărate.
Instanța de fond nu s-a aplecat să analizeze probațiunea privind predarea- primirea mijloacelor fixe la data de 5.07.2011, neobservând adevărata situație de fapt. Întră părți au fost numeroase discuții privind lipsa unor componente din mijloacele fixe cumpărate, pârâta angajându-se verbal să completeze lipsurile. La data de 16.04.2011, șeful și unii membri ai comisiei, precum și un delegat neutru, au mers la fața locului unde au identificat lipsurile, fiind filmate mijloacele fixe și persoanele participante, președintele asumându-și obligația ca până la semnarea procesului-verbal de predare primire să fie completate lipsurile. Deși reclamanta a solicitat să încheie un proces-verbal cuprinzând constatările efectuate, comisia a refuza nejustificat.
La data de 5.07.2011 reclamantei i-a fost prezentat un proces-verbal deja redactat și i s-a spus că trebuie să semneze fără obiecțiuni, deoarece dacă s-ar consemna lipsurile nu se va mai face predarea-primirea mijloacelor fixe, cu consecința tergiversării predării la o dată necunoscută. Față de această situație, reclamanta a semnat, întrucât achitase prețul contractului, precum și garanția de bună execuție, în valoare totală de 3.514.677 lei, și nu își mai putea permite nici o zi de întârziere, altfel intra în incapacitate de plată și faliment, cu consecințe dezastroase pentru firmă si conducerea acesteia. Insă în aceeași zi s-a încheiat și al doilea proces-verbal, la orele 18, în prezența delegaților neutri, reieșind lipsa unor componente din mijloacele fixe.
Reprezentantul legal al reclamantei a semnat într-adevăr procesul verbal de predare-primire însă așa după cum rezultă din probele administrate în cauză a fost constrâns de situația pierderii garanției de bună execuție și a celei de participare la licitație.
Aceste aspecte n-au fost analizate de instanța de fond singura proba reținută de instanța de fond în susținerea soluției de respingere a acestui capăt de cerere este faptul că prin răspunsul la interogatoriu pârâta nu a recunoscut existența unor bunuri nepredate.
În consecință, singurul act care reflectă adevărata situație de fapt a mijloacelor fixe vândute este cel de-al doilea proces-verbal din 5.07.2011, acesta având valoare juridică. Rezultă că mijloacele fixe erau descompletate, prețul componentelor lipsă fiind cel solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Pentru toate aceste motive, apelanta reclamantă a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și pentru celelalte trei capete de cerere.
În drept au fost invocate prevederile art. 282 și urm. C.proc.civ., art. 969 și art. 970 Cod civil.
În motivarea apelului său, pârâta ., a criticat sentința atacată cu privire la două considerente: fapta ilicită și prejudiciu.
In dezvoltarea motivelor de apel a menționat că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu putea fi pusă în executare de îndată și anume în luna ianuarie, așa cum tribunalul a concluzionat. Din probele administrate în cauză reiese faptul că decizia înaltei Curți de Casație și Justiție a fost redactată abia în data 21.01.2011, iar comunicarea acesteia a fost făcută la începutul lunii februarie.
Referitor la opinia instanței de fond privind reluarea de îndata a procedurii de licitație după pronunțarea deciziei înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâta a apreciat că aceasta nu se susține deoarece în motivarea deciziei se regăseau pași ce trebuiau urmați pentru reluarea procedurii de licitație.
Totodată, în apărările formulate a aratat că întreg grupul ELCEN s-a aflat în reorganizare, . succesorul în drepturi al Sucursalei E. M., CET Fântânele fiind transferată de la Sucursala E. M. la Sucursala E. București, conform Protocolului nr. 6467/31.08.2010.
In luna februarie, ELCEN a demarat procedurile administrative pentru a obține aprobarea Consiliului de Administrație și numirea comisiei de licitație. ELCEN este o societate cu capital de stat și la acea dată avea în componența Consiliului de Administrație cu totul alți reprezentanți, fapt ce a întârziat obținerea deciziei de numire a unei alte comisii de licitație.
Prin urmare, această situație de fapt vine să înlăture reaua credință a ELCEN, punerea în executare a deciziei instanței supreme după îndeplinirea procedurii administrative neconstituind o fapta ilicită și, pe cale de consecință, nu poate angaja răspunderea civilă delictuală.
Cu privire la prejudiciul produs ca urmare a punerii cu întârziere flagrantă a Deciziei instanței supreme, tribunalul reține că valoarea materialelor vândute efectiv a fost mai mică raportat la luna ianuarie 2011, diferența de preț fiind de 4.678.349,79 lei. Aceasta valoare a fost determinată de expertul desemnat în cauză care s-a raportat la oferta de prețuri din data de 11.01.2011 prezentată de ., societate cu care reclamanta a avut relații contractuale la momentul valorificării efective a deșeurilor rezultate.
Cu această opinie pârâta a susținut că nu poate fi de acord având în vedere că în apărările formulate (opinia separată a expertului parte V. P.) a arătat că prețurile practicate în luna ianuarie nu sunt probate cu oferte sau contracte încheiate de reclamantă.
Singura ofertă prezentată de către reclamantă și la care de altfel s-a raportat expertul desemnat este contractul nr.48/11.02.2011 încheiat între aceasta și . în care prețurile materialelor nu sunt precizate, iar la art. IV.2 părțile au stabilit faptul că valoarea totală a mărfurilor este negociabilă. Concluzia care se poate trage este că prețul deșeurilor fluctuează în funcție de cantitatea livrată lunar, respectiv de 50 de tone/zi.
Tot în anexa ofertei ., depusă la dosarul cauzei și care vine să întărească apărările pârâtei se pot constata că prețurile practicate de . în raporturile cu . sunt aproape identice cu cele înscrise în oferta Aloref, fără număr de înregistrare și data certă, oferta care a stat la baza comparării prețului în expertiza efectuată în cauză.
Mai mult, toate prețurile practicate pe piața deșeurilor feroase și neferoase sunt în funcție de cantitățile contractate și zilnice, livrate. Ori, în Anexa l/B la contractul nr.500/30.12.2010 încheiat între Mechel și Aloref sunt înscrise cantități de 250 de tone, iar după cum se poate observa în contractul nr.48/11.02.2011, cantitatea contractată de reclamantă cu Aloref este de doar 1.000 tone.
Cu privire la cantitățile de fier și alte metale extrase în perioada contractuală, pârâta a apreciat că reclamanta nu a prezentat o situație de lucrări din care să rezulte cantitățile de metale extrase pentru a putea compara cu cantitățile înscrise în facturile emise sau dovezi din care să rezulte că pentru deșeurile vândute s-a încasat prețul.
Prin urmare, a arătat că poate fi de acord cu opinia tribunalului privind diferența negativă de preț suferită de reclamantă fără să se raporteze la o cotație reală a pieței London Metal Exchange și alte oferte practicate de societăți mari de profil.
De asemenea, critica pe care adusă sentinței se referă la modul de raportare al instanței în privința calculului prețului deșeurilor feroase și neferoase și care se referă la o perioadă prezumtivă a încheierii contractului. Această perioadă nu poate reprezenta data la care ELCEN trebuia să încheie contractul - cum a reținut instanța. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost redactată abia la data de 21.01.2011, iar timpul scurs de la demararea procedurii de reluare a licitației și până la încheierea efectivă a contractului de vânzare - cumpărare a fost de aproximativ 1 lună și jumătate.
Toate aceste argumente vin în sprijinul apărărilor formulate și care dovedesc faptul că în niciun caz tribunalul nu putea să se raporteze la un astfel de raționament. Data rămânerii definitive a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este plauzibilă pentru demararea de îndată a reluării procedurii licitației și a executării contractului, așa cum, în mod greșit, a reținut tribunalul.
Executarea contractului de către ELCEN este conjunctă cu cea a reclamantei în sensul respectării termenului de finalizare a lucrărilor, de 6 luni (31.12.2011), astfel că nu putea fi relevant pentru pronunțarea hotărârii fapta ilicită și prețul materialelor recuperate din luna ianuarie.
Pentru aceste considerente, apelanta pârâtă a solicitat să se admită apelul astfel cu a fost formulat, să se dispună casarea în tot a sentinței apelate, iar pe fond să se respingă acțiunea reclamantei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.292 și 296 Cod procedură civilă.
La data de 15.04.2014 .. a formulat întâmpinare la cererea de apel formulata de apelanta S.C. Elcen S.A., solicitând, în raport de probele formulate, respingerea apelului ca nefondat cu obligarea apelantei intimate la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.
Apelanta reclamantă a invocat netemeinicia motivului de apel referitor la fapta ilicita reținută in sarcina apelantei S.C. E. București, întrucât, deși hotărârea ICCJ a fost pronunțată la data de 14.12.2010, pârâta a refuzat o perioadă importantă de timp să dea curs obligațiilor stabilite în sarcina sa de hotărârea instanței supreme, fiind necesare mai multe notificări succesive ale E., pentru a "aminti" Elcen obligația sa legală de a executa întocmai și de îndată cele dispuse de ICCJ.
Cu titlu exemplificativ a fost menționată adresa E. din data de 23.12.2010 (fila 21 vol. I) prin care comunica pârâtelor un certificat de grefa cuprinzând dispozitivul deciziei 4349/14.12.2010, solicitând totodată executarea în cel mai scurt timp posibil a deciziei ICCJ. Apoi, în data de 01.02.2011 E. revine cu o nouă adresă prin care comunică pârâtelor o copie a deciziei ICCJ și Notificarea nr. 1 (fila 22 vol.I), prin care cere punerea în executare a acesteia în sensul reluării licitației din punctul în care fusese întreruptă. O altă asemenea adresă a fost transmisă pârâtelor și în data de 15.02._ (fila 23 vol.I) când s-a cerut luarea de măsuri urgente de punere în aplicare a deciziei indicate anterior.
Încălcând elementarele norme privind organizarea și desfășurarea licitației, consfințite prin caietul de sarcini cât și prin dispozițiile clare ale deciziei menționate a ÎCCJ, pârâta apelantă a refuzat din start să procedeze la continuarea licitației cu strigare, din punctul în care fusese întreruptă chiar de către aceasta.
Obligația legală a pârâtei, stabilită și prin decizia instanței supreme, era aceea de a relua procedura licitației doar cu E., și numai după adjudecare să se ajusteze anumite clauze contractuale, dacă era cazul. Or, la prima convocare a reclamantei, după aproape 4 luni de la pronunțarea Deciziei nr. 4349/14.12.2010 a ÎCCJ, și după multiplele solicitări și atenționări din partea E., după cum în mod temeinic a reținut prima instanță, pârâta a refuzat să continue procedura licitației în cursul ei firesc, și a pretins autoritar să fie renegociate mai întâi clauzele contractului, în dezacord cu normele de organizare a licitației și cu dispoziția instanței supreme.
Categoric, conduita pârâtei a fost abuzivă în condițiile în care clauzele contractuale erau prestabilite chiar de către pârâtă, anterior licitației, prin caietul de sarcini care în anexă cuprindea forma scrisă a contractului ce exprima în mod evident voința expresă a pârâtei. Cu atât mai mult este demonstrată conduita necorespunzătoare a pârâtei, cu cât renegocierea clauzelor contractuale a fost impusă de aceasta, susținându-se de către comisia de licitație că acest lucru a fost stabilit în Consiliul de Administrație, iar comisia nu poate depăși mandatul încredințat.
De asemenea, . a invocat netemeinicia motivului de apel referitor la prejudiciul pe care l-a suferit, arătând că din compararea valorii materialelor din luna ianuarie 2011 cu valoarea efectiv realizata a rezultat o diferența identificata de raportul de expertiza efectuat în cauza în valoare de 4.678 349,79 lei.
Întrucât în intervalul amintit prețurile materialelor ce făceau obiectul obligației de valorificare de către reclamantă au scăzut, este evident că E. a înregistrat un prejudiciu material. Acest prejudiciu reprezintă beneficiul nerealizat de E., dar care ar fi putut fi realizat în condițiile în care Contractul s-ar fi perfectat la un moment mai apropiat pronunțării deciziei ICCJ - cum ar fi fost firesc să se întâmple.
Expertiza contabilă a stabilit însă că diferența de preț aferentă materialelor ce urmau a fi valorificate de către reclamantă prin compararea prețurilor de vânzare a materialelor este de 4.678.349,79 lei calculată prin compararea valorii materialelor din luna ianuarie 2011 de 18.844.032,90 lei așa după cum rezultă din anexa 3 și valoarea de vânzare efectiv realizată de reclamantă după preluarea obiectivului de 14.165.683,11 potrivit anexei nr.4.(fila 284 vol.III)
Sub acest aspect susține parata ca pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate având în vedere cantitățile de materiale prevăzute în Raportul de evaluare în vederea vânzării CTE Fântânele.
Acest raport de evaluare nu poate fi avut în vedere de instanta atâta timp cât E. a obținut cantitati de materiale mult mai mari decât cele estimate de parata.
Este neîntemeiata și susținerea potrivit căreia în mod eronat s-a reținut doar oferta cu .. întrucât așa după cum corect a reținut și instanta de fond aceasta societate avea relații contractuale cu reclamanta la momentul valorificării efective a deșeurilor rezultate.
La data de 17.04.2014 pârâta ., a formulat întâmpinare la apelul formulat de . împotriva sentinței atacate, prin care solicită respingerea acestuia ca nefondat pentru următoarele motive:
S-a apreciat că în motivarea hotărârii atacate tribunalul a analizat sub toate aspectele întreg materialul probator administrat, iar hotărârea de respingere a capetelor de cerere este temeinică și legală.
Referitor la capătul de cerere prin care apelanta-reclamantă solicită obligarea . la plata sumei de 7.573.440,80 lei, s-a arătat că reclamanta-apelantă a întocmit un proces verbal după semnarea procesului verbal de predare primire fără nicio obiecțiune. Acest proces verbal despre care amintește reclamanta- apelantă în motivarea acestui capăt de cerere nu a fost adus la cunoștința . până la data promovării acțiunii. Mai mult, reclamanta-apelantă nu face dovada că acest proces verbal a fost adus la cunoștința reprezentanților . imediat după ce a fost întocmit, pe perioada derulării contractului (șase luni), cu ocazia încheierii proceselor de recepție parțială ori la data semnării procesului verbal de recepție finală.
Reclamanta-apelantă, în apărările formulate a invocat refuzul permanent de care s-a lovit în semnarea acestui proces verbal, fără însă să facă vreo dovada în acest sens.
Tribunalul a apreciat corect probele administrate în cauză, constatând că apelanta-reclamantă nu a prezentat dovezi din care să rezulte că nu au fost predate mai multe mijloace fixe. Instanța a motivat că, potrivit art.VII din contract, pârâta a avut obligația predării, respectiv preluării obiectivului înstrăinat de către reclamantă, în acest sens părțile încheind un proces verbal de predare primire în termen de 5 zile de la data efectuării plații conform prevederilor art.VIII.2 din contract.
Astfel că, la data de 05.05.2011 la sediul CET Fântânele a avut loc predarea-primirea mijloacelor fixe, procesul verbal fiind semnat de reprezentanții legali ai reclamantei, fără obiecțiuni.
În privința capătului de cerere prin care apelanta-reclamantă a solicitat obligarea societății pârâte la plata dobânzii aplicate la creditul contractat, tribunalul reține că apelanta-reclamantă a contractat credite bancare pentru desfășurarea activității (susținerea activității curente), credite contractate anterior semnării contractului de vânzare-cumpărare. Din probele administrate în cauză nu a reieșit existența unei legături de cauzalitate între dobânzile moratorii achitate creditorilor și pretinsa valorificare cu întârziere a materialelor.
Instanța de fond a analizat cu atenție contractele de credit precum și actele adiționale ale acestora. Din această analiză a rezultat faptul că aceste credite contractate pentru susținerea activității - în general - nu aveau o strânsă legătură cu activitatea din contractul de vânzare-cumpărare.
Referitor la capătul de cerere (respins) prin care se solicită obligarea societății pârâte la plata sumei de 2.082.101,34 lei reprezentând cheltuieli ocazionate cu plata subcontractorilor, se constată că instanța de fond a analizat sub toate aspectele acest capăt de cerere motivând în acest sens faptul că nu poate fi imputat debitoarei neîndeplinirea pentru costurile suplimentare efectuate de reclamantă în neîndeplinirea propriilor obligații.
Pe parcursul executării contractului pot apărea situații neprevăzute și neamputabile părților (art.XVI 4), iar în privința suportării costurilor subcontractorilor, conform art.V2, reclamanta s-a obligat să execute și să finalizeze lucrările de demolare, demontare, dezmembrare, sortare, obținerea de documentații, cu suportarea costurilor.
Mai mult, pe toată durata executării contractului, reclamanta nu a adus la cunoștința . această situație cu care s-a confruntat și nici nu a făcut vreo dovadă în acest sens. Astfel că, capătul de cerere prin care solicită obligarea pârâtei să achite costurile cu subcontractorii este neîntemeiat.
În faza procesuală a apelului a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Analizând apelurile formulate în cauză prin prisma criticilor și apărărilor formulate de părți și față de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că ambele apeluri sunt nefondate și le va respinge.
În cele ce urmează se va analiza cu prioritate apelul formulat de pârâta ., față de faptul că prin acesta se susține inexistența unei fapte ilicite ca și condiție a răspunderii civile delictuale, în timp ce în apelul său reclamanta consideră întrunită această cerință însă critică sentința sub aspectul prejudiciului cauzat prin această faptă ilicită.
Curtea apreciază ca nefondate susținerile apelantei pârâte în sensul că nu putea proceda la punerea în executare de îndată a deciziei ÎCCJ nr. 4349/14.12.2010 deoarece aceasta ar fi fost redactată la 21.01.2011 și comunicată abia la începutul lui februarie.
Se are în vedere aici că decizia susmenționată era irevocabilă încă din momentul pronunțării sale și că dispozitivul său era cât se poate de clar în sensul anulării punctului A din procesul-verbal nr. 4494/30.07.2009 (prin care se constatase că E. nu îndeplinește condițiile pentru calificare la licitație) și a dispoziției de reluare a licitației deschise cu strigare organizate de pârâtă, pârâta neavând nevoie așadar de considerentele deciziei pentru a se conforma celor stabilite de instanță.
De asemenea, se are în vedere că apelanta pârâtă avea în orice moment posibilitatea să se prezinte la sediul instanței pentru a lua cunoștință de soluția pronunțată și că, mai mult, copie de pe certificatul de grefă cu soluția pronunțată i s-a transmis de către reclamantă la data de 27.12.2010 (astfel cum reiese din înscrisul aflat la fila 21 dosar Tribunal), împreună cu solicitarea expresă din partea E. de reluare a licitației.
Or, în aceste condiții, reiese că omisiunea apelantei pârâte de a se conforma celor dispuse printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă reprezintă o faptă ilicită de natură a atrage răspunderea sa civilă delictuală.
Se mai reține aici că faptul că întreg grupul Elcen s-a aflat în reorganizare și că au avut loc modificări în componența Consiliului de Administrație nu poate constitui o cauză de înlăturare a vinovăției apelantei pârâte, câtă vreme este vorba de chestiuni de organizare internă și care nu au legătură cu obligația de respectare a deciziei ÎCCJ nr. 4349/14.12.2010.
Curtea apreciază ca netemeinice și criticile apelantei pârâte referitoare la prejudiciul produs ca urmare a executării cu întârziere a obligației de reluare a licitației.
Se are în vedere aici că prejudiciul reprezentând diferența dintre valoarea, la momentul ianuarie 2011, a materialelor ce urmau a fi valorificate de către reclamantă și valoarea la care acestea au fost vândute efectiv a fost determinat prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză ca fiind în valoare de 4.678.349,79 lei.
Într-adevăr, expertul contabil a avut în vedere la stabilirea acestui prejudiciu doar oferta Aloref SRL din data de 11.01.2011 (fila 326 vol. IV dosar Tribunal), însă aceasta este o ofertă adresată chiar reclamantei și are caracter ferm, astfel că în condițiile în care apelanta E. ar fi fost în măsură să valorifice acele deșeuri o putea face cel puțin la acel preț.
Mai mult, cât privește susținerile apelantei pârâte în sensul că prețurile menționate în această ofertă nu ar fi credibile, date fiind raporturile contractuale dintre părți se constată că apelanta pârâtă însăși recunoaște că prețurile practicate de Mechel Târgoviște SA în raporturile cu Aloref SRL sunt aproape identice cu cele din oferta Aloref, de unde concluzia că oferta a avut în vedere prețurile medii de pe piață de la acel moment.
Admite Curtea că este posibil ca prețurile practicate pe piața deșeurilor feroase și neferoase să difere în funcție de cantitățile contractate și zilnice livrate, însă în situația în care reclamanta, care la momentul ianuarie 2011 nu încheiase încă (tot din culpa pârâtei) contractul de vânzare-cumpărare pentru obiectivul CTE Fântânele astfel că nu putuse nici să încheie și contracte cu terții de valorificare a acestor deșeuri în care să se menționeze un preț, a se susține că nu a suferit un prejudiciu determinabil reprezintă o idee care nu poate fi primită.
De asemenea, se constată că apelanta pârâtă, care își arată dezacordul față de prețurile avute în vedere de expertul contabil, nu a făcut dovada contrară în sensul că pe piața deșeurilor de acest gen prețurile ar fi altele decât cele rezultate din materialul probator administrat în cauză.
Vor fi înlăturate ca nefondate și criticile prin care se susține că în mod greșit prima instanță s-a raportat la momentul ianuarie 2011, față de faptul că, astfel cum s-a menționat anterior, decizia ÎCCJ trebuia pusă în executare încă de la momentul pronunțării ei (14.12.2010), iar perioada apreciată necesară de pârâtă însăși pentru încheierea contractului (aproximativ o lună și jumătate) corespunde tot lunii ianuarie 2011.
Cât privește apelul formulat de reclamanta E. SA, Curtea apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele motive:
Curtea apreciază că în mod netemeinic se susține de către apelanta reclamantă nelegalitatea sentinței atacate sub aspectul nemotivării acesteia, apreciind că, din contră, hotărârea apelată respectă exigențele art. 261 pct. 5 C.proc.civ.
Se observă că prin sentința atacată au fost analizate atât cererile cât și apărările formulate de ambele părți, judecătorul exprimându-și punctul de vedere cu privire la fiecare dintre capetele de cerere deduse judecății, soluția dată fiecăruia dintre acestea fiind motivată atât în fapt cât și în drept.
Se constată astfel că, după ce a reținut o anume situație de fapt, prin raportare la aceasta și la capetele de cerere formulate, prima instanță a analizat condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv contractuale, și a argumentat motivele pentru care a apreciat ca fiind temeinice sau, din contra, netemeinice, fiecare dintre pretențiile deduse judecății.
Faptul că Tribunalul a analizat grupat unele dintre argumentele invocate de către pârâtă sau că aceasta nu este de acord cu motivele care au condus instanța la o anume soluție nu reprezintă un argument care să conducă la concluzia că hotărârea ar fi nemotivată.
Curtea apreciază ca nefondate susținerile apelantei reclamante prin care se critică sentința primei instanțe de respingere a capătului de cerere prin care s-a solicitat dobânda suportată de E. pentru rambursarea cu întârziere a creditelor contractate.
Se are în vedere că nu pot fi reținute cele învederate de către reclamantă în sensul că acele credite au fost folosite pentru plata către pârâtă a prețului contractual și că s-a făcut dovada existenței unei legături de cauzalitate între dobânzile aferente acestora și valorificarea cu întârziere a materialelor.
Din analiza înscrisurilor aflate la dosar Curtea constată că cele două credite la care face referire apelanta E. au fost încheiate cu Raiffeisen Bank SA și Piraeus Bank Romania SA (filele 60 și 74 vol. I dosar Tribunal) pentru finanțarea desfășurării activității curente a reclamantei (a se vedea art. 1.1.1. respectiv art. II.2 din contracte), aspect care a fost de altfel observat și de către prima instanță.
Or, pentru a fi obligată pârâta ca, pe calea răspunderii civile delictuale, să suporte dobânzile suportate de partea adversă pentru o . credite, ar fi trebuit ca reclamanta, căreia potrivit art. 1169 Cod civil 1864 îi revenea sarcina probei, să dovedească faptul că a contractat aceste credite tocmai pentru a achita prețul datorat pentru achiziționarea obiectivului CTE Fântânele, ceea ce nu s-a probat.
Mai mult, se constată că, deși Actul adițional (instrumentum) încheiat cu Raiffeisen Bank SA este din data de 23.12.2010, la art. VI s-a menționat că a avut la bază acordul părților (negotium) din data de 09.12.2010. În aceste condiții, din faptul că contractul de credit (negotium juris) a fost anterior datei de 14.12.2010 la care prin decizia ÎCCJ pârâta a fost obligată să reia licitația, reiese cu atât mai mult faptul că între acest credit și contractul încheiat între părți nu a existat vreo legătură, ceea ce conduce și la lipsa legăturii de cauzalitate dintre neexecutarea de îndată de către pârâtă a hotărârii judecătorești și dobânzile achitate de reclamantă către Raiffeisen Bank SA.
Cât privește contractul de credit încheiat cu Piraeus Bank Romania SA se reține, pe lângă cele arătate anterior privind faptul că încheierea acestuia a fost realizată pentru desfășurarea activității curente a reclamantei, că acest contract a fost semnat la data de 29.05.2007, care este ulterioară datei de 28.03.2011 până la care prima instanță a reținut că în mod culpabil pârâta ar fi stat în pasivitate de unde în mod evident lipsa legăturii de cauzalitate.
Referitor la criticile aduse soluției primei instanțe de respingere a capătului de cerere prin care se solicitase obligarea pârâtei să achite sume reprezentând plata subcontractorilor angajați de către reclamantă, Curtea le consideră ca nefondate pentru următoarele motive:
Potrivit art. V.2 din contractul nr. 1183/09.06.2011 încheiat între părți cumpărătorul (reclamanta E. SRL) avea obligația de a executa și de a finaliza lucrările precum și de întocmire a documentațiilor în baza cărora să se obțină autorizațiile necesare pentru lucrările de demontare, demolare, dezmembrare, etc.
Faptul că reclamanta a înțeles să execute aceste lucrări, în tot sau în parte, prin intermediul personalului propriu sau prin angajarea unor subcontractori reprezintă o opțiune personală, însă în nici un caz nu se poate concluziona că între angajarea subcontractorilor și fapta ilicită a pârâtei de a nu se conforma de îndată deciziei ÎCCJ nr. 4349/14.12.2010 ar exista o legătură de cauzalitate.
Susține apelanta reclamantă că prin conduita culpabilă a pârâtei a fost privată de un interval de timp propice executării lucrărilor de demolare (ianuarie - iunie), astfel că a fost nevoită să efectueze aceste lucrări pe timp de vară și la temperaturi caniculare.
Se observă însă că părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare la data de 09.06.2011, deci la finalul perioadei pretins ca fiind cea mai convenabilă de către E., dar, cu toate acestea, și în deplină cunoștință de cauză cu privire la acest aspect, reclamanta a fost de acord (art. III.1 din contract) cu un termen de 6 luni pentru executarea contractului, pe care deci l-a apreciat ca fiind suficient.
Mai mult, nu se poate susține că reclamanta, care a estimat că un termen de 6 luni îi este suficient pentru efectuarea dezmembrărilor și eliberarea terenului nu a avut în calcul și faptul că există o probabilitate suficient de mare ca pe perioada de vară să se înregistreze temperaturi ridicate care să impună necesitatea să se conformeze dispozițiilor OUG nr. 99/2000.
Se are în vedere aici că, față de climatul temperat-continental al României și de faptul că în mod obișnuit în lunile de vară se înregistrează temperaturi ridicate era evident pentru orice comerciant care desfășoară acest gen de activități că vor exista perioade mai mici sau mai mari în care activitatea va fi restrânsă astfel că este de presupus că la stabilirea termenului de 6 luni apelanta reclamantă a avut în vedere că acesta îi este suficient ca să execute lucrările.
Lipsa legăturii de cauzalitate reiese cu atât mai mult cu cât din raportul de expertiză contabilă și anexele la acesta (filele 286-289 vol. III dosar fond) reiese că foarte multe lucrări au fost efectuate de aceștia și în perioada septembrie 2011 – februarie 2012, deci ulterior caniculei invocate de reclamantă, de unde concluzia că în orice caz aceasta nu era în situația de a realiza lucrările cu forțe proprii și avea nevoie să apeleze la subcontractori, spezele aferente fiind însă în sarcina sa, astfel cum s-a prevăzut de altfel și la art. V.4 din contract.
Nu se vor reține nici susținerile apelantei E. prin care se invocă faptul că pârâta a împiedicat-o să execute contractul la timp prin încălcarea obligației de consolidare a clădirii administrative, obligație ce îi revenea în calitate de proprietară, sau că ar fi obstrucționat-o în obținerea autorizației de demolare.
Se reține, în privința pretinsei obligații a pârâtei de consolidare a clădirii administrative, că la Cap. VI din contract – Obligațiile vânzătorului, nu a fost prevăzută o asemenea clauză, din contră, la art. V.9 fiind prevăzut că E. SA în calitate de cumpărător are obligația de a asigura integritatea mijloacelor fixe care nu se vând, deci inclusiv a clădirii administrative.
Referitor la obținerea autorizației de demolare, Curtea apreciază că materialul probator administrat în cauză nu probează realitatea celor invocate de reclamantă în sensul săvârșirii de către pârâtă a unor acțiuni sau inacțiuni care să aibă ca rezultat tergiversarea momentului de obținere a autorizației de demolare.
Nu se vor reține nici susținerile în sensul că, după câștigarea licitației, pârâta a impus reclamantei semnarea unui contract cu alte clauze, față de faptul că, în condițiile în care nu există vreo hotărâre judecătorească prin care să se dispună anularea contractului dintre părți acesta este considerat ca fiind valabil încheiat.
În sfârșit, referitor la criticile prin care se susține netemeinica soluției de respingere a petitului (iv) din cererea de chemare în judecată, acestea vor fi înlăturate pentru următoarele argumente:
Într-adevăr, potrivit art. 1073 Cod civil 1864, la care face referire apelanta reclamantă, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, însă în speța de față apelanta pârâtă și-a executat integral obligația de predare a bunului vândut, aspect care reiese din procesul-verbal de predare-primire din data de 05.07.2011 (fila 43 vol. I dosar Tribunal) semnat de pârâtă fără obiecțiuni.
Faptul că procesul-verbal i-a fost prezentat reclamantei deja redactat și că i s-ar fi spus că trebuie să îl semneze fără obiecțiuni, pe lângă că nu este probat, nu poate fi reținut în condițiile în care acesta este însușit de reclamantă prin reprezentant legal și este greu de presupus că acesta nu și-a dat seama de consecințele juridice pe care le implică semnarea.
Cât privește procesul-verbal încheiat cu delegații neutri la aceeași dată, se reține, astfel cum a apreciat în mod corect și prima instanță, că acesta nu este opozabil reclamantei, nefiind semnat de reprezentanții săi.
Susținerile apelantei reclamante sunt combătute o dată în plus și de cele menționate în procesul-verbal de recepție finală din data de 09.02.2012 (fila 167 vol. I dosar Tribunal), unde se menționează îndeplinirea în totalitate a obiectivelor contractului dintre părți, ceea ce implică o recunoaștere a faptului că predarea a avut loc integral.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., față de faptul că ambele apeluri vor fi respinse, Curtea va respinge și cererile apelanților de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamanta . cu sediul în .. 53-55, localitatea S., județul A. și de pârâta ., cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.202 E, sector 6, împotriva sentinței civile nr.7345/20.12.2013, pronunțată de Secția a VI-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ .
Respinge cererile apelanților de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică 25.06.2014.
Președinte, C. G. I. | Judecător, M. P. | |
Grefier, M. A. P. |
Red. Jud. C.G.I.
Tehnored. A.A.
4 ex./19.09.2014
Tribunalul București – Secția a VI - a Civilă
Judecător fond: M. A. M.
| ← Radiere. Decizia nr. 356/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Suspendare executare silită. Decizia nr. 1496/2014. Curtea de... → |
|---|
