Radiere. Decizia nr. 4/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 4/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-01-2014 în dosarul nr. 19350/3/2013

Dosar nr._ (Număr în format vechi 2799/2013)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 4/2014

Ședința publică de la 06 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. G.

JUDECĂTOR I. P.

GREFIER C. L.

Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 a FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr. 5119/25.06.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN O. REGISTRULUI COMERTULUI DE PE L. TRIBUNALUL BUCURESTI și intimata pârâtă . D. SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au fost prezente.

Procedura de citare nelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că este lipsă de procedură cu intimata pârâtă, dovada de citare întorcându-se cu mențiunea destinatar mutat.

Curtea față de lipsa de procedură cu intimata pârâtă face aplicarea dispozițiilor art. 172 Noul Cod de procedură civilă și reține procedura de citare legal îndeplinită. Constată că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform art. 583 Noul Cod de procedură civilă, motiv pentru care reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra apelului comercial de față.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VI a Civilă sub nr._, reclamantul O. Național al Registrului Comerțului prin O. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu pârâta . D. SRL, a solicitat să se dispună radierea societății pârâte, înregistrarea mențiunii de radiere în registrul comerțului și efectuarea publicității legale.

În susținerea cererii O. Național al Registrului Comerțului prin O. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, arată că în urma verificării datelor înregistrate în registrul comerțului s-a constatat rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești nr.1859/13.02.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._ prin care s-a dispus dizolvarea societății pârâte ca urmare a nedepunerii în termenul legal a situațiilor financiare corespunzătoare anilor 2006, 2007 și 2008 conform dispozițiilor art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990. De la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare începe să curgă termenul de 6 luni pentru numirea lichidatorului. După expirarea acestui termen, în cazul în care judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere în acest sens, persoana juridică urmează să fie radiată din registrul comerțului. Societatea pârâtă se află sub incidența art.237 alin.8 din Legea nr.31/1990.

Cererea s-a întemeiat în drept pe disp.art.237 alin.8 și 9 din Legea nr.31/1990, codul de procedură civilă și Legea nr.26/1990.

Prin sentința civilă nr. 5119 din 25.06.2013, Tribunalul București – Secția a VI a Civilă a admis cererea, a dispus radierea societății pârâte, înregistrarea hotărârii în registrul comerțului și comunicarea ei către Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcției Generale a Finanțelor Publice București precum și afișarea pe pagina de internet a ONRC și la sediul O. Comerțului București.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.237 alin.8 din Legea nr.31/1990 pentru a dispune radierea societății intimate. Astfel, din înscrisurile depuse la dosar și din referatul întocmit a rezultat că societatea intimată a fost dizolvată conform hotărârii judecătorești pronunțată de Tribunalul București, hotărâre rămasă irevocabilă cu mai mult de 6 luni anterior promovării cererii de radiere. Nici societatea și nici o altă persoană interesată nu au solicitat numirea unui lichidator conform dispozițiilor art.237 alin.7 din lege, astfel că sunt întrunite cerințele alin.8 ale art.237 din Legea nr.31/1990, Tribunalul dispunând radierea din registrul comerțului a societății intimate și îndeplinirea formalităților prevăzute de art.237 alin.9 din lege.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel motivat DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 a FINANȚELOR PUBLICE, cauza fiind înregistrată la numărul_, din 30.08.2013, pe rolul Curții de Apel București – Secția a V a Comercială.

În motivarea apelului, s-a arătat în esență că societatea radiată figurează cu datorii la bugetul de stat, astfel că măsura radierii sale nu putea fi luată.

Apelul este întemeiat în drept pe dispozițiile Legii nr. 469/2004, Legea. Nr. 31/1990 rep.

Examinând apelul potrivit articolului 477 Noul Cod procedură civilă, în raport de susținerile apelantei, actele cauzei și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate.

Instanța de fond, prin admiterea cererii O.N.R.C. a procedat cu stricta interpretare a dispozițiilor prevăzute de articolul 237 alineatele 7, 8 și 9 din Legea nr.31/1990, în sensul că, fiind în fața unor persoane juridice a căror dizolvare s-a constatat irevocabil, singura măsură pe care o putea lua era cea a radierii.

Ca atare, în speță se reține că hotărârea pronunțată este una legală și temeinică.

Situația învederată de apelantă, anume aceea că societatea intimată în cauza de față figurează cu debite la bugetul consolidat de stat, nu este de natură a împiedica radierea persoanei juridice dizolvate, întrucât legea nu îi conferă acest caracter.

Cu aceste considerente, apreciind că hotărârea atacată este legală și temeinică, că nu subzistă în privința ei motive de anulare sau schimbare în raport de articolul 480 alin. 2 Noul Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă apelul în temeiul articolului 480 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 a FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., nr. 13 sector 2, împotriva Sentinței civile nr. 5119/25.06.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN O. REGISTRULUI COMERTULUI DE PE L. TRIBUNALUL BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 1 sector 3 și intimata pârâtă . D. SRL, înmatriculată la registrul comerțului sub nr. J40/_/2006, C.U.I._, cu sediul în București, ..7, Magazia de pe adăpost ALA, sector 6.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 6.01.2014.

Președinte,

G. G.

Judecător,

I. P.

Grefier,

C. L.

Red.Jud.G.G

Tehnored.A.A.

5 ex./10.01.2014

.>

Tribunalul București – Secția a VI a Civilă

Judecător fond: – N. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Radiere. Decizia nr. 4/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI