Pretenţii. Sentința nr. 1364/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1364/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 49477/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.934
Ședința publică de la 31 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. L. Z.
JUDECĂTOR D. V.
GREFIER A.-G. S.
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de apelantul N. C. împotriva Sentinței civile nr.1364 din 21 martie 2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S.C. O. V. INSURANCE G. S.A. și D. I. D..
Dezbaterile în apel au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 17 octombrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în baza art.260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea succesiv la data de 24 octombrie 2014 și apoi pentru astăzi, 31 octombrie 2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberand, retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr 1364/21.03.2014 a Tribunalului București-sectia a VI a pronuntat in dosarul nr_, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N. C. în contradictoriu cu pârâta . Group SA și intervenientul forțat D. I. D., avand ca obiect obligarea societatii de asigurare la plata de despagubiri morale in cuantum de 4.300.000 lei ca urmare a unui accident rutier produs la data de 21.12.2009, precum si la despagubiri materiale in suma de 200.000 lei, cu cheltuieli de judecata.
In motivare, s-a retinut, cu privire la situatia de fapt, ca, potrivit rezoluției din 06.04.2010 dată în dosarul de urmărire penală nr. 5392/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, la data de 21.12.2009 pe raza comunei Ciorogârla din județul Ilfov, pe drumul județean 601 a avut loc un accident de circulație, produs din culpa intervenientului forțat D. I. D., în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a reclamantului N. C..
Conform raportului de expertiză medico-legală întocmit de Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, înregistrat sub nr. A1/J/10/2010, reclamantul a suferit leziuni traumatice care nu i-au pus în primejdie viața și pentru a căror vindecare sunt necesare 45 de zile de îngrijiri medicale.
Actele premergătoare efectuate în legătură cu săvârșirea de către intervenientul forțat D. I. D. a unui concurs de infracțiuni de vătămare corporală din culpă nu au dus la începerea urmăririi penale împotriva acestuia, prin rezoluția din 06.04.2010 din dosarul de urmărire penală nr. 5392/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu confirmându-se propunerea de neîncepere a urmării penale față de acesta ca urmare a retragerii plângerilor penale formulate de persoanele vătămate în urma accidentului rutier, printre acestea numărându-se și reclamantul N. C..
În cuprinsul declarației de retragere a plângerii penale, înregistrată la organele de cercetare penală la data de 19.02.2010, reclamantul a arătat următoarele: „Menționez faptul că nu mai am niciun fel de pretenții, atât materiale, cât și financiare de la numitul D. I. D. (…), motiv pentru care ne-am înțeles pe cale amiabilă”.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei O., în calitate de asigurător de răspundere civilă pentru pagubele produse cu ocazia conducerii autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ la plata de despăgubiri pentru prejudiciile produse la data de 21.12.2011, când conducătorul acestuia a provocat un accident rutier în urma căruia reclamantul a suferit mai multe vătămări corporale pentru a căror vindecare au fost necesare 45 de zile de îngrijiri medicale.
In drept, tribunalul a statuat ca, potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul plătește despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil.
În conformitate cu dispozițiile art. 998 C.civ., persoana care a produs din culpa sa un accident de circulație trebuie să repare prejudiciile produse prin fapta sa terțelor persoane. Pentru angajarea răspunderii civile delictuale este deci necesar ca reclamanții să probeze, conform art. 1169 C.civ., existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dinte faptă și prejudiciul produs, precum și a culpei conducătorului autovehiculului.
Pentru ca reclamantul să poată obține obligarea pârâtei O., în calitate de asigurător la plata de despăgubiri este însă necesar ca prejudiciul a cărui reparare se solicită să nu fi fost reparat încă deoarece repararea prejudiciului are drept scop înlăturarea integrală a consecințelor faptei ilicite iar nu obținerea unor venituri suplimentare de către victima faptei ilicite, care să depășească paguba suferită.
Întrucât în cuprinsul declarației date în scris, sub semnătură privată, la data de 19.02.2010 în fața organelor de cercetare penală, reclamantul a indicat „că nu mai are niciun fel de pretenții, atât materiale, cât și financiare de la numitul D. I. D. (…), motiv pentru care ne-am înțeles pe cale amiabilă”, instanța a apreciat că reclamantul a recunoscut că prejudiciul pe care l-a suferit în urma accidentului rutier a fost reparat de autorul prejudiciului însuși – intervenientul forțat D. I. D..
În aceste condiții, văzând că prejudiciul produs reclamantului pentru a cărui reparare a fost chemată în judecată O. fusese reparat anterior introducerii cererii de chemare în judecată de chiar persoana vinovată de producerea acestuia, instanța a respins ca nefondată cererea de plată a despăgubirilor formulată împotriva asigurătorului de răspundere civilă al intervenientului forțat.
În baza art. 274 C.proc.civ., a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 8 453 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul achitat de aceasta pentru a beneficia de asistență juridică în acest litigiu, conform facturii fiscale nr._ din 14.01.2014 și ordinului de plată din 23.01.2014.
La data de 16.04.2014, reclamantul N. C. a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 1364/21.03.2014 pronuntata de Tribunalul București-sectia a VI a in dosarul nr_, prin care solicita admiterea cererii de apel, schimbarea in tot a hotararii atacate, cu cheltuieli de judecata.
In sustinere, se arata ca, în urma unui accident de circulație produs în data de 21.12.2009, din culpa exclusivă a numitului D. lonuț D., reclamantul a suferit leziuni ce au necesitat 45 zile de îngrijiri medicale (cf.Raportului de expertiza medico-legală nr. Al/J/10/2010)
Reclamantul a formulat plângere penala împotriva vinovatului, D. lonuț D., la data de 08.01.2010, cu ocazia audierii la organele de poliție, precizând ca se va prezenta la IML București pentru a fi examinat din punct de vedere medico-legal.
La data de 19.02.2010, reclamantul N. declară că își retrage plângerea penală împotriva numitului D. lonuț D.. Nu a intervenit împăcarea pârtilor așa cum reiese din sentința apelată (pct II, 4).
Conform Rezoluției din data de 06.04.2010, emisă de P. de pe lângă Judecătoria Cornetu, în dosar nr. 5392/P/2009, precum și a Referatului de neîncepere a urmăririi penale din același dosar, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul D. lonuț D., motivat de faptul că partea vătămată N. C. și-a retras plângerea.
Temeiul legal al soluției date prin Rezoluția menționată este art. 228 alin 6 rap. la art. 10 lit. h C.p.p.
Din analiza art. 10 din Codul de procedură penală, se observă că legiuitorul a menționat expres instituții distincte precum retragerea plângerii, împăcarea părților și
încheierea unui acord de mediere.
Așadar, legiuitorul a tăcut distincție clară între retragerea plan serii și împăcarea părților.
În sprijinul acestei afirmații vin și dispozițiile codului penal care definesc clar și diferit noțiunile de retragere a plângerii și împăcarea părților (art 131, respectiv art 132 Cod Penal).
Retragerea plângerii si împăcarea pârtilor sunt doua instituții diferite, prin retragerea plângerii se inlatura răspunderea penala partea vătămată având posibilitatea de a solicita daune . civil, iar cand intervine împăcarea pârtilor, se inlatura răspunderea penala, dar se stinge si acțiunea civila.
Retragerea plângerii este un act juridic unilateral, pe când împăcarea părților unul bilateral.
În acest sens s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr._/1358/2005 de admitere a Recursului în interesul legii în vederea interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor privind exprimarea acordului de voință a părților de a se împăca, în cazurile prevăzute de lege unde arată: spre deosebire de retragerea plângerii prealabile, care este un act juridic unilateral, împăcarea părților este un act bilateral, implicând cu necesitate acordul de voință al celor două părți. Mai mult, împăcarea operează doar in personam, adică înlătură răspunderea penală numai față de acel inculpat cu care parte vătămată s-a împăcat.
De asemenea, împăcarea trebuie să fie explicită, adică să fie în mod clar exprimată, iar nu presupusă pe baza anumitor situații sau împrejurări; să fie totală, necondiționată și definitivă.
Referitor la acest aspect, actul de înțelegere (împăcare) trebuie să privească ambele laturi, atât penală cât și civilă ale cauzei, nepunându-se pune capăt conflictului dacă persoana vătămată își menține pretențiile civile față de inculpat. Chiar dacă legea nu prevede obligativitatea prezenței ambelor părți în fața instanței, aceasta nu poate prezuma că una achiesează în mod tacit la propunerea de împăcarea aceleilalte."
Nici din analiza Rezoluției din data de 06.04.2010, emisă de P. de pe lângă Judecătoria Cornetu și nici a copiilor din dosarul penal depuse la ultimul termen de pârâta . o manifestare de voință concomitentă (bilaterală) a părții vătămate și a făptuitorului, din care să rezulte că ar fi intervenit împăcarea părților.
Așa cum arăta și înalta Curte de Casație și Justiție, nu se poate prezuma că făptuitorul ar fi achiesat, în mod tacit la împăcarea părților, așa cum în mod greșit a lăsat să se înțeleagă pârâta . expunerii concluziilor la ultimul termen de judecată.
Reclamantul N. C. (parte vătămată în dosarul penal), și-a manifestat clar voința unilaterală de renunțare la plangere, fapt consemnat și în Rezoluția Parchetului și în Referatului de neîncepere a urmăririi penale.
Astfel, în lumina celor expuse mai sus, este clar faptul că reclamantul N. C. și-a retras plângerea, fapt ce înlătura numai răspunderea penala, lăsând posibilitatea ca reclamantul să poată solicita daune in prezenta cauză,civilă.
Se mai invedereaza ca apelantul N. Ccristian s-a înțeles pe cale amiabilă cu numitul D. I. D. numai în ceea ce privește latura penală, dovadă fiind rezoluția menționată, unde parchetul nu spune nimic despre rezolvarea laturii civile. Așa cum a arătat și anterior, în urma accidentului de circulație produs în data de 21.12.2009, din culpa exclusivă a numitului D. lonuț D., reclamantul a suferit leziuni ce au necesitat 45 zile de îngrijiri medicale.
Astfel, conform Raportului de expertiza medico-legală nr. Al/J/l 0/2010 . printre alte leziuni, reclamantul a suferit o . de rotulă cominutivă, fiind supus unei intervenții chirurgicale de patelectomie polară inferioară (îndepărtarea unei părți din rotulă) picior drept și reatașarea tendonului patelar la fragment proximal al rotulei, fiind intermat și apoi cu piciorul în burlan gipsat timp de 30 de zile.
In mod greșit instanța de fond. a considerat că prejudiciul a fost reparat anterior. întrucât nu există nicio dovadă despre cum anume ar fi fost reparat prejudiciul, iar în ceea ce privește latura civilă, aceasta nu a fost retrasă niciodată, printr-o declarație dată de apelant la P..
In ceea ce privește despăgubirile solicitate, consideră că sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale în sensul că a dovedit
a)existența unui prejudiciu, în urma accidentului provocat de intervenient, a rezultat vătămarea corporal a reclamantului;
b)existența unei fapte ilicite, respectiv faptul că intervenientul, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de trafic și drum, a pierdut controlul autovehiculului pe care îl conducea și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de către reclamant
c)existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. în sensul că fapta intervenientului a condus la producerea prejudiciului suferit de reclamant;
Cu privire la prejudiciul moral, se mentioneaza ca, în practica judiciară, s-a statuat că singura concluzie în acord cu practica CEDO, care a făcut o . aprecieri notabile în ceea ce privește proba prejudiciului moral, este în sensul că proba faptei ilicite este suficientă, prejudiciul și raportul de cauzalitate fiind prezumate, instanțele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu, soluția fiind determinată de caracterul subiectiv intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.
În absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea sunt stabilite de instanța de judecată în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului auto, importanța valorilor lezate acesteia, în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite, în ce măsură i-a fost afectată situația familială, socială și profesională.
Literatura juridică a definit dauna morală sau prejudiciul moral astfel: dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenta fizică și psihică a omului, Ia sănătate și integritate corporală, la cinste, demnitate, onoare, la prestigiu social și profesional, precum și a altor valori .
În cazul accidentelor rutiere soldate cu victime, daunele morale sunt consecințele negative de natură nepatrimonială cauzate unei persoane strict determinate (victima accidentului), prin fapta ilicită și culpabilă a altei persoane (autorul accidentului), care constau în atingeri aduse personalității fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept nepatrimonial, prejudiciu a cărui reparare prin compensare bănească urmează regulile răspunderii civile delictuale.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză mare de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii cum ar fi consecințele negative suferite de victimă, atât în plan fizic cât și psihic, importanța valorilor morale lezate acestuia, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectata situația familială, profesională și socială. Secția penală a înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009 pronunțată în recurs, referitor la despăgubirile ce reprezintă daune morale, a statuat că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare.
In ceea ce-l privește pe reclamant, după administrarea tratamentelor recomandate de medici si după vindecarea traumatismelor suferite, acesta a rămas cu deficiențe locomotorii constând în limitarea mișcărilor piciorului drept.
Privitor la viața de familie, în urma traumatismelor suferite și a deficiențelor locomotorii cu care a rămas rec/amantul, viața de familie a suferit schimbări majore în sensul că acesta nu mai poate participa la activitățile cotidiene din gospodărie și nu mai poate practica nici un fel de activități fizice sau sporturi alături de familie.
In plan personal, datorită faptului că i-a fost îndepărtată o parte din rotula genunchiului drept, acesta nu mai poate desfășura activități fizice de agrement și pentru întreținerea sănătății, având în vedere că nu poate nici măcar să mai meargă mult pe jos, este obligat să poarte îmbrăcăminte care să îi acopere picioarele, având în vedere și latura estetică a operației la care a fost supus.
Datorită extirpării unei părți din rotulă, doctrina medicală a arătat că acest lucru are efecte secundare ireversibile, constând în creșterea riscului la infecții, creșterea numărului de leucocite, creșterea riscului de formare de cheaguri (tromboze), creșterea numărului de trombocite.
Sub aspectul prejudiciului material, se arata ca acestea reprezintă cheltuieli realizate de către reclamant în scopul însănătoșirii și venituri nerealizate ca urmare a traumatismelor suferite.
Cheltuielile au fost detaliate prin precizarea la acțiune și defalcate pe categorii.
Ca urmare a deficiențelor locomotorii, reclamantul, la revenirea din concediul medical (martie 2010), a fost transferat din serviciul operativ unde își desfășura activitatea anterior producerii accidentului, în serviciul administrative unde se află și în prezent (adresă nr. H73625/PBJB/21.11.2012).
De asemenea, se sustine ca veniturile acestuia s-au diminuat corespunzător începând cu luna martie 2010, dovada fiind Fișele fiscal pe anii 2009, 2010, 2011. La calculul despăgubirilor material s-au luat în calcul și diferențele de salariu și sporuri pierdute pentru o perioadă de încă 22 ani până la pensie, resprezentând venit nerealizal.
Se mai critica faptul ca instanța de fond, în mod greșit, a admis cheltuieli de judecată, reprezentând onoraiu de avocat, nejustificat de mari, motiv pentru care solicită diminuarea în temeiul ari. 274 alin. (3) cod procedură civilă.
Prin sentința apelată, instanța de fond a obligat apelantul la plata sumei de 8.453 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Consideră că suma de 8.453 lei este nejustificat de mare și nu reflecta munca depusă de avocat, cu atât mai mult cu cât nu există niciun deviz cu activitățile prestate de avocat în cauză modul de tarifare, având în vedere că partea este o societate de asigurări.
Judecătorii au însă dreptul, potrivit art.274 alin. (3) Cod procedură civilă, să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Prin reducerea cuantumului onorariului avocațial pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară și nu-I modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.
Dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept civil, este însă susceptibil de a fi exercitat abuziv.
Dispozițiile art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.
Referitor la jurisprudența C.E.D.O., aceasta este relevantă sub aspectul principiului pe care îl degajă și anume, acela că cheltuielile de judecată efectuate în proces urmează să fie recuperate de partea care are câștig de cauză numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale și rezonabile.
Proporționalitatea onorariului avocațial cu valoarea ori complexitatea cauzei și cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată Ia aprecierea instanței de fond, aceasta putând justifica reducerea onorariului avocațial, astfel încât acesta să reflecte valoarea muncii depuse de apărător pe parcursul prezentului litigiu - sau chiar al mai multora, cum este cazul de față.
Concluzionând, se apreciaza ca reclamantul trebuie sa suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul avocatului plătit de pârâta, aceasta din urmă savârșind un abuz de drept atunci când si-a dat acordul pentru un onorariu avocațial exagerat de mare, precum si o fapta ilicita culpabila, care îi angajează răspunderea civila delictuala în condițiile art. 723 alin. 2 C.pr.civ., urmând sa suporte diferența dintre onorariul convenit cu apărătorul său și suma pe care trebuie să o plătească partea care a căzut în pretenții, respectiv reclamantul N. C..
In dovedire, se solicita proba cu inscrisuri.
La data de 23.05.2014, intimata S.C. O. V.I.G. S.A a depus întâmpinare, prin care solicita respingerea apelului declarat de reclamant.
In motivare, se arata ca, la data de 21.12.2009, reclamantul si soția acestuia au fost implicați . in urma căruia N. C. a înregistrat vătămări corporale ce au necesitat 45 de zile de ingrjiri medicale pentru vindecare, iar doamna N. E. a înregistrat leziuni ușoare pentru care nu a solicitat expertizarea medico-legala. Subsecvent, având in vedere ca victimele accidentului au formulat plângeri prealabile împotriva numitului D. lonut D., P. de pe langa Judecătoria Cornetu a deschis dosarul penal nr. 5392/P/2009 având ca obiect infracțiunea de vătămare corporala din culpa.
La data de 19.02.2010, N. C. si N. E. s-au prezentat in fata organelor de urmărire penală si au dat declarații de renunțare la plângerile penale formulate impotriva lui D. lonut D., precizând in mod expres ca nu mai au nicio pretenție de la acesta intrucat s-au inteles pe cale amiabila.
. In anul 2012, reclamantul N. C. a înregistrat pe rolul Tribunalului București acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, prin care a inteles sa solicite, din nou, dezdaunari ca urmare a accidentului rutier din 21.12.2009, trecând sub tăcere faptul ca mai încasase anterior despăgubiri chiar de la autorul accidentului.
Litigiul dedus judecații are ca obiect pretenții izvorâte dintr-o fapta delictuala, respectiv accidentul rutier din data de 21.12.2009, ceea ce presupune ca pentru determinarea răspunderii civile delictuale trebuie să fie îndeplinite toate condițiile generale prevăzute de lege, printre care si existenta unui prejudiciu nereparat la momentul introducerii acțiunii.
Or, din probele dosarului rezulta indubitabil ca pretențiile reclamantului au fost stinse inca din anul 2010 pe cale amiabila, astfel cum a declarat chiar reclaamntul in fata organului de urmărire penala, acesta fiind de altfel si motivul pentru care a înțeles sa iși retragă plângerea formulata împotriva asiguratului sau si sa solicite in mod explicit sistarea cercetărilor in cadrul dosarului penal 5392/P/2009.
In condițiile in care doctrina juridica a apreciat ca "pentru a înlătura răspunderea penala, retragerea plângerii prealabile trebuie sa fie totala si necondiționata, in sensul ca trebuie sa privească ambele laturi, penala si civila, ale cauzei" (asa incat, in opinia sa, simpla declarație de retragere a plângerii ar fi fost suficienta pentru a se constata stinsa si latura civila a cauzei), cu atat rnai mult aceasta este soluția corecta in situația in care persoana vătămata insasi declara in mod expres ca nu mai are niciun fel de pretenții pe considerentul ca s-a înțeles deja cu autorul accidentului pe cale amiabila, ceea ce inseamna ca in momentuI de fata eventuale pretenții de la societate poate avea numai asiguratul D. lonut D. (pentru dezdaunarile plătite in anul 2010 direct victimelor accidentului) nicidecum reclamantul N. C..
Se mai invedereaza ca nu aspectul retragerii plângerii prealabile a stat la baza hotărârii instanței de fond, ci imprejurarea ca prejudiciul rezultat in urma accidentului a fost deja reparat de către conducătorul auto vinovat, recte nu se mai poate angaja răspunderea societății de asigurare.
De asemenea, nu poate fi primita susținerea apelantului - in sensul ca acesta s-a inteles cu intervenientul forțat D. lonut D. exclusiv pe latura penala -de vreme ce in cuprinsul declarației date chiar de reclamant in faza de urmărire penala acesta din urma precizează in mod expres: "nu mai am niciun fel de pretenții, atat materiale, cat si financiare" pe considerentul ca s-a inteles deja cu autorul accidentului pe cale amiabila / extrajudiciara.
Ca atare, având in vedere, pe de o parte, dispozițiile art. 49 din Legea nr. 136/1995, iar, pe de alta parte, ca numitul D. lonut D. nu mai are răspundere civila delictuala fata de reclamant, deoarece s-a inteles cu acesta pe cale amiabila in privința despăgubirilor cuvenite, este evident ca nici societatea nu mai răspunde fata de N. C., răspunderea contractuala a O. fiind condiționata de existenta răspunderii delictuale a asiguratului sau.
Orice alta interpretare ar duce la un rezultat greșit: îmbogățirea fara justa cauza a reclamantului prin încasarea unei duble despăgubiri, respectiv riscul societății de asigurare de a fi obligata la o dubla plata - atat in favoarea reclamantului din prezenta cauza, cat si ulterior, in măsura in care intervenientul forțat va decide sa îi solicite rambursarea sumelor achitate reclamantului in anul 2010, conform Art. 55 alin. 3 din Legea nr. 136/1995.
Mai mult, reclamantul nu a dovedit legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita (accidentul de circulație cu consecințe vătămătoare asupra persoanei sale) si prejudiciul invocat prin acțiune (diminuarea veniturilor din munca urmare a relocării sale din serviciul operativ in cel administrativ, cheltuirea unor sume de bani in procesul de tratament si recuperare, precum si imposibilitatea de a mai desfășura anumite activități uzuale: sporturi, munca in gospodărie, etc.).
In privința asa-zisei pierderi de venit reclamata de N. C., se solicita a se avea in vedere chiar cele invederate in cuprinsul acțiunii si motivelor de apel - in sensul ca in luna Martie 2010 reclamantul a fost mutat din serviciul operativ in cel administrativ, ceea ce ar fi dus, in opinia acestuia, la diminuarea salariului sau.
Or, studiind fisele fiscale privind veniturile realizate de reclamant in 2009 si 2010 se observa ca venitul lunar in perioada Aprilie - Iunie a crescut din 2009 in 2010, desi, conform susținerii reclamantului, ar fi trebuit sa scadă începând cu momentul mutării sale in serviciul administrativ (adică incepand cu luna Aprilie 2010). A avut in vedere ca interval de referința perioada Aprilie - Iunie 2010 (prin comparație cu aceleași 3 luni din 2009) deoarece incepand din luna Iulie 2010 a intrat in vigoare Legea nr. 118/2010 ("Legea austerității") prin care s-a hotărât diminuarea salariilor personalului bugetar cu 25% si inlaturarea anumitor sporuri - ceea ce face ca perioada de timp incepand din Iulie 2010 inclusiv sa nu mai prezinte relevanta in speța (altfel spus, diminuarea venitului reclamantului incepand din luna Iulie 2010 nu are nicio legătura cu relocarea sa in serviciul administrativ, ci a fost operata in baza legii).
Ca atare, in lipsa unor dovezi certe, Instanța nu poate acorda reclamantului suma de 191.500 lei solicitata de acesta cu titlu de venituri nerealizate pentru trecut, prezent si viitor (mai ales ca acest cuantum a fost apreciat global, fara a se arata modul de calcul si fara a se proba imposibilitatea reclamantului de a reveni la un moment dat in serviciul operativ al Penitenciarului, atâta vreme cat din raportul de expertiza medico-legala de la dosar nu rezulta ca N. C. ar fi ramas cu infirmitate / capacitate scăzuta de munca).
In privința costurilor ocazionate de tratamentul medical si de recuperare solicitate de reclamant, învedereaza ca, in temeiul Art. 49 pct. 1 lit. d din Normele anexa la Ordinul nr. 21/2009 al C.S.A. (in vigoare la data producerii accidentului), cheltuielile medicale prilejuite de accident se probează numai cu documente justificative - ceea ce nu s-a intamplat in cazul de fata, iar in privința costurilor pretinse cu titlu de îngrijire la domiciliu, conform Art. 49 pct. 1 lit. e din Norme acestea se despăgubesc numai daca prin certificatul medical se recomanda / constata necesara angajarea unui insotitor - ceea ce nu este cazul in speta dedusa judecatii.
Totodată, atâta vreme cat medicul legist nu a stabilit ca victima accidentului a ramas cu o infirmitate fizica permanenta in urma leziunilor înregistrate, nu se susține nici ipoteza conform căreia reclamantul nu ar mai putea desfășura anumite activități uzuale (sporturi, munca in gospodărie, etc.), motiv pentru care acesta nu este indreptatit sa primească despăgubiri in acest sens.
Cu privire la critica vizând cheltuielile de judecata - onorariu avocațial la care a fost obligat reclamantul prin hotărârea Instanței de fond- se arata ca si aceasta este nefondata.
Speța de fata prezintă un grad de complexitate destul de ridicat si un volum relativ mare al actelor dosarului, sens in care per total aportul in munca / ore lucrate al apărătorului sau a fost unul peste medie;
Pe langa activitățile propriu-zise de analiza a cazului si «de creație» (formulare intampinare si apărări, cereri si adrese, note si concluzii scrise, etc.), munca avocatului sau a inclus si prestarea unor servicii / activități conexe (consultații si rapoarte scrise trimise societatii, faxuri, convorbiri telefonice, procesare documente, deplasări repetate la Instanța si la P. de pe langa Judecătoria Cornetu pentru a obține acte din dosarul de urmărire penala, etc);
Raportat la valoarea totala a pretențiilor de 4.500.000 lei (daune materiale si morale, conform cuantificării făcute de insusi reclamantul), onorariul de 8.453 LEI achitat de societate avocatului reprezintă mai puțin de 0.2%, o valoare mai mult decât rezonabila dupa orice standarde, tinand cont inclusiv de imprejurarea ca aceasta suma include si toate taxele profesionale datorate de avocat (contribuția de asigurări sociale, fond sănătate, fond pensii, impozitul pe venit). Având in vedere considerentele anterior expuse, apreciaza ca, atat din punct de vedere al muncii depuse de apărător, cat si al valorii pricinii, onorariul avocațial plătit este pe deplin justificat, sens in care nu se impune diminuarea sa - nefiind indeplinite condițiile prevăzute de Art. 274 alin. 3 Cod procedura civila
In dovedire, se solicita proba cu înscrisuri.
La termenul din 26.09.2014, apelantul a depus o cerere lamuritoare, prin care a invederat ca (f 27-28), la momentul redactării precizărilor de la fond, au apărut erori materiale cu privire la cuantumul daunelor morale, datorate în primul rând transformărilor leu vechi-leu nou.Astfel, valoarea prejudiciului cauzat integrității fizice, este 130.000 RON, valoarea prejudiciului de agrement este de 100.000 RON, cuantumul prejudiciului estetic este de 100.000 RON, iar cel al prejudiciului cauzat vieții de familie este de 100.000 RON.
Totalul daunelor morale solicitate este de 430.000 RON.
Se mentioneaza că, în absența unor criterii legale pe baza cărora se poate realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, a apreciat aceste valori având în vedere consecințele negative suferite de apelant pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
In privinta primului petit, a avut în vedere suferințele pricinuite de infirmitatea fizică permanentă, materializată în lipsa unei părți din rotula genunchiului stâng. S-a raportat la vătămările suferite, la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, la traumele fizice cu repercusiuni ireversibile.
Referitor la cel de-al doilea petit ( prejudiciul de agrement), s-a raportat la efortul suplimentar pe care trebuie să îl lac pentru a-mi păstra condițiile de viață avute anterior accidentului, pe lângă prejudiciul corporal suferind și un prejudiciu psihologic, astfel încât se impune acordarea unei compensații bănești corespunzătoare care să ofere o satisfacție echitabilă.
Sub aspectul petitului 3 (valoarea prejudiciului estetic), a fost apreciată în funcție de alterarea aspectului fizic. Pe plan psihologic, a avut în vedere afectarea imaginii personale în plan social, determinate de faptul că infirmitatea este vizibila, astfel încât opțiunile vestimentare sunt limitate. întrucât omul este o ființă sensibilă la stimuli dureroși, astfel de schimbări sunt însoțite, de regulă, de suferințe fizice.
In cadrul capatului 4, a avut în vedere criterii referitoare la privarea de avantajele unei vieți de familie normale, imposibilitatea desfășurării unor activități cotidiene în cadrul familiei cum ar fi munca în gospodărie, precum și afectarea vieții intime.
Instanța de judecată, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare a cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulație, precum și consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire Ia viața lor particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate.
In practica judiciară, s-a statuat că singura concluzie în acord cu practica CEDO, care a făcut o . aprecieri notabile în ceea ce privește proba prejudiciului moral, este în sensul că proba faptei ilicite este suficientă, prejudiciul și raportul de cauzalitate fiind prezumate, instanțele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu, soluția fiind determinată de caracterul subiectiv intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.
De asemenea, in sedinta publica din 17.10.2014, apelantul a formulat o cerere precizatoare, prin care arata ca a solicitat administrației locului de muncă emiterea unei adeverințe din care sa rezulte daca apelantul N. la C. a fost trecut din serviciul operativ in serviciul administrativ, adeverința care a fost primita prin lax la sediul SCA O. & O.. in data de 10.10.2014. (Anexa 1)
In ceea ce priveste despăgubirile materiale, se prezinta modul de calcul al acestora: Venituri nerealizate pana in prezent-Diferenta salarii si sporuri pierdute 1668 (salariu de incadrare) x 5% (spor supraveghere)= 83,4 lei/luna 83,4 lei (valoare spor supraveghere/luna) x 24 luni = 2 000 lei; Venituri nerealizate pentru viitor-Diferenta salarii si sporuri pierdute pentr 22 de ani (sporul de noapte a fost calculat la un salariu de baza de 750 lei astfel -750 lei / 21 zile / 8 ore lucrătoare= 4,46 lei pe ora; 25% (spor de noapte) x 56 ore lucrate x 4,46 lei pe ora 62,44 lei pe luna; 62,44 (valoare spor noapte / luna) x 12 luni x 22 ani = 16 484 lei); Venituri nerealizate (concediu medical) - 150 lei
Se mai mentioneaza ca, la momentul redactarii precizărilor de la fond, au apărut erori materiale cu priviri. la cuantumul daunelor morale, ca urmare a transformărilor leu vechi-leu nou (rol-ron).
In sustinere, se ataseaza adeverința privind veniturile realizate de apelant in perioada 2009-2012. transmisa de administrația locului de munca prin fax la data de 10.10.2014, copie adresa către administrația locului de munca cu solicitările apelantului, precum si dovada trimiterii acesteia.
Curtea a incuviintat apelantului proba cu inscrisuri.
Analizand apelul prin prisma motivelor invocate, cat si a dispozitiilor art 295 Cod Pr Civ 1865, instanța reține următoarele:
I Primul motiv de apel vizeaza gresita retinere de catre prima instanta a intervenirii impacarii partilor, reclamantul retragandu-si plangerea penala ceea ce produce efecte doar asupra laturii penale, iar nu si asupra laturii civile.
Critica nu poate fi primita. Curtea constata faptul ca tribunalul nu a facut vreo referire in considerente la impacarea părtilor. Dimpotriva, la punctul II.4 al motivarii, judecatorul a reprodus din cuprinsul declaratiei de retragere a plangerii, fara a face vreo calificare a manifestarii de vointa in sensul ca ar fi impacare.
Ceea ce a retinut judecatorul si a constituit temeiul respingerii actiunii a fost cele consemnate in declaratia din 19.02.2010 data de reclamantul-apelant si prin care afirma ca nu mai are pretentii nici materiale, nici financiare de la conducatorul autor vinovat de producerea accidentului din 21.12.2009 (D. I. D.), intelegandu-se cu acesta pe cale amiabila.
Astfel, tribunalul a apreciat ca prejudiciul suferit de reclamant ar fi fost acoperit, motiv pentru care nu se mai putea indrepta si impotriva asiguratorului.
Curtea considera ca aceste argumente ale primei instante sunt corecte.
Conform art 49 din legea nr 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil (…).
Acest text reglementeaza obligatia asiguratorului de a se subroga in drepturile si obligatiile asiguratului si de a raspunde, in limita pagubei cauzate de propriul asigurat.
In ipoteza in care prejudiciul este acoperit chiar de catre asigurat, persoana vatamata nu se mai poate indrepta si impotriva asiguratorului pentru recuperarea aceluiasi prejudiciu.
In schimb, in cazul in care nu este vorba de acelasi prejudiciu, persoana vatamata ar putea pretinde de la asigurator acoperirea acestor daune.
Cu alte cuvinte, daca, ulterior accidentului si intelegerii dintre persoanele implicate in acesta, apar noi prejudicii, ce nu puteau fi prevazute, se pot emite pretentii impotriva asiguratorului.
Aceasta pentru ca persoana vatamata evalueaza prejudiciul si apreciaza asupra modalitatii de despagubire la un anumit moment in timp, insa, daca ulterior respectiva dauna se agraveaza sau apar consecinte noi, nu se poate considera ca eventuala intelegere a vizat si aceste efecte.
In speta, reclamantul-apelant a recunoscut ca a intervenit o intelegere amiabila intre acesta si asigurat (a se vedea declaratia din 19.02.2010), motiv pentru care a invederat ca nu mai are pretentii materiale si financiare. In fata instantei de apel, reclamantul-apelant a sustinut ca a primit de la asigurator suma de_ lei pentru prejudiciul provocat autovehiculului, iar de la asigurat (intervenientul din prezenta cauza) suma de 1500 euro pentru achizitionarea unei masini (a se vedea incheierea din 13.06.2014-f 24, dosar C.).
Desi nu s-a depus vreun inscris din care sa rezulte intelegerea detaliata a părtilor implicate in accident, totusi Curtea nu poate considera ca suma primita de la asigurat ar reprezenta doar diferenta despagubiri materiale pentru autoturism, in conditiile in care, prin declaratia din 19.02.2010 (deci la aproape 60 zile de la accident, cand trecuse perioada de ingrijiri medicale si se cunostea prejudiciul suferit pana la momentul respectiv), reclamantul a sustinut ca nu mai are vreo pretentie materiala sau financiara.
Or, aceasta exprimare este una larga care inglobeaza nu numai paguba produsa vehiculului, ci si orice alta dauna indiferent de natura sa (materiala/morala), notiunea de pretentie financiara neputand fi interpretata ., respectiv ca s-ar referi doar la daune cauzate masinii.
In acest context, Curtea nu poate retine decat faptul ca prejudiciul suferit pana la 19.02.2010 (material si moral) a fost acoperit, părtile intelegandu-se amiabil.
Ceea ce trebuie verificat, in schimb, este daca ulterior datei de 19.02.2010 reclamantul a suferit noi prejudicii, ce nu puteau fi anticipate la momentul declaratiei.
Astfel, reclamantul-apelant invoca, in ceea ce priveste daunele morale, existenta unor traume cauzate de infirmitatea fizica permanenta materializata in lipsa unei părti din rotula genunchiului stang, pe care le cuantifica la suma de 130.000 lei raportat la vatamarea suferita, numarul de zile de ingrijiri medicale, suferintele fizice (a se vedea precizarea din 26.09.2014-f 27, dosar C.).
Insa, Curtea nu apreciaza ca aceste suferinte ar reprezenta un prejudiciu nou, ce a aparut ulterior datei de 19.02.2010. La aceasta data, reclamantul cunostea numarul zilelor de ingrijiri medicale necesare, traumele fizice si vatamarile produse in urma accidentului si a procesului de vindecare, astfel incat nu se poate sustine ca prejudiciul moral constand in suferinte fizice s-ar fi nascut dupa februarie 2010 si ca nu ar fi putut face obiectul intelegerii amiabile
Curtea retine ca intelegerea amiabila din februarie 2010 a cuprins si acest tip de prejudiciu, inexistenta vreunei alte pretentii financiare incluzand si aceasta dauna morala. Este rezonabila aceasta concluzie si plauzibila, pentru ca este in firea lucrurilor ca un accident auto sa produca pe langa daune materiale (distrugerea vehiculului, a imbracamintii, etc) si anumite prejudicii morale (determinate de suferinta fizica/psihica).
In al doilea rand, reclamantul solicita acordarea unei despagubiri de 100.000 lei pentru prejudiciul de agrement ce consta in efortul suplimentar pe care trebuie sa il depuna ca sa isi pastreze conditiile de viata si pentru a compensa imposibilitatea de a mai desfasura activitati sportive (fotbal, alergare- a se vedea precizarea din 26.09.2014, precum si cele consemnate in incheierea din 14.02.2014 a Tribunalului-f 12, vol II).
Or, desi aceste prejudiciu poate aparea ulterior datei intelegerii, intrucat trebuie sa treaca o perioada de timp de la accident pentru a vedea cat de completa e vindecarea si in ce mod a fost afectata viata sociala a persoanei, Curtea retine ca, pentru a se acorda respectiva despagubire, este necesar ca reclamantul sa faca dovada elementelor raspunderii delictuale prevazute de art 998 cod civil 1964. Unul din aceste elemente il constituie existenta prejudiciului. Nu este suficient ca acesta sa fie declarat, ci trebuie a fi facut un minim de probatorii din care sa reiasa diminuarea calitativa a vietii reclamantului.
Din inscrisurile depuse (raport medico-legal, acte medicale din 2014) nu se poate desprinde concluzia ca accidentul a cauzat un prejudiciu de agrement.
Nu se poate prezuma ca reclamantul depune un efort suplimentar pentru a-si pastra conditiile de viata sau ca acesta practica anumite activitati sportive anterior accidentului si pe care nu le mai poate face.
Proba solicitata in dovedirea pretentiilor (inscrisuri) si care a fost incuviintat nu este pertinenta si concludenta in acest sens.
Reclamantul trebuie sa dovedeasca ce conditii de viata avea anterior accidentului si cum au fost afectate de respectivul eveniment si de consecintele acestuia, ce sporturi practica si pe care nu le mai poate face ca urmare a accidentului.
Cum asemenea dovezi nu au fost propuse, Curtea nu poate considera ca prejudiciul de agrement este cert, motiv pentru care nu poate fi acordata vreo suma cu acets titlu.
In ceea ce priveste cea de-a treia componenta a daunelor morale, si anume prejudiciul estetic (evaluat la 100.000 lei), reclamantul invoca alterarea aspectului fizic, existenta unei infirmitati vizibile care îi limiteaza posibilitatile vestimentare.
Sub acest aspect, Curtea remarca faptul ca si acest tip de dauna morala era cunsocut la nivelul lui februarie 2010, cand trecusera aproape 60 zile de la accident si se finalizase perioada de ingirijiri medicale (de 45 zile), dupa operatia avuta.
Astfel, reclamantul suferise i interventie chirurgicala de o anumita amploare, astfel incat putea fi constient ca este posibil sa ramana cu o cicatrice care sa ii afecteze estetica piciorului. Chestiunea cicatricii sau a urmelor ramase ca urmare a interventiei nu poate fi considerata un prejudiciu nou, aparut dupa 19.02.2010, care nu avea cum sa faca obiectul intelegerii amiabile.
Referitor la sustinere ca cicatricea il afecteaza pe plan social, pentru ca are optiuni vestimentare limitate, Curtea are in vedere ca reclamantul nu a probat existenta unui impact negativ asupra vietii sale sociale ulterior lui februarie 2010 in sensul ca nu s-a mai imbracat cu un anumit tip de imbracaminte, intrucat cicatricile erau atat de inestetice incat oamenii aveau reactii anormale (scârba, dezgust, etc).
Pentru a pretinde acoperirea unui asemenea prejudiciu, precum si o suma importanta cu acest titlu, partea trebuie sa demonstreze o anumite intensitate a suferintei si modul in care ii afecteaza viata sociala respectiva dauna estetica (intrucat una e sa ai o cicatrice care sa iti brazdeze fata sau sa te desfigureze si alta e sa ai anumite urme lasate de suturi . nu este expusa, in mod normal, publicului).
Curtea apreciaza ca nu s-a dovedit existenta unui prejudiciu estetic.
Sub aspectul daunei cauzate vietii de familie evaluata la 100.000 lei, reclamantul sustine ca a fost privat de avantajele unei vieti de familie, cum ar fi munca in gospodarie, imposibilitatea de a desfasura anumite activitati cu familia,
Desi este posibil ca acest prejudiciu sa fi aparut ulterior datei de 19.02.2010 (dupa trecerea unei perioade de la scoaterea ghipsului), totusi, pentru a fi acordata asemenea despagubire, este necesar a se face dovada prejudiciului. Nu este suficient a fi invocat, reclamantul trebuind sa demonstreze ca anterior accidentului desfasura activitati in gospodarie, care anume, iar ulterior nu le-a mai facut sau le-a realizat cu mare dificultate.
De asemenea, nu s-a probat ce fel de activitati desfasura impreuna cu membri familiei si pe care nu le-a mai putut practica ulterior.
Cum din inscrisurile depuse nu rezulta aceste aspecte, Curtea considera ca nu pot fi acordate despagubiri cu acest titlu.
Cu privire la capatul avand ca obiect despagubiri materiale constand in cheltuielile de spitalizare, medicamente, fizioterapie, ingrijiri la domiciliu pentru aproximativ 2 luni (a se vedea fila 27, dos TB, vol I), Curtea are in vedere ca reclamantul nu a depus nicio dovada, respectiv acte din care sa rezulte ca ar fi suportat asemenea costuri ulterior lunii februarie 2010 si ca ar fi suferit deci un prejudiciu nou (neluat in considerare cu ocazia intelegerii amiabile).
De altfel, nu exista niciun document care sa ateste efectuarea acestor cheltuieli chiar si anterior lui februarie 2010.
Conform art 49 pct 1 lit d din Ordinul nr 21/2009 al CSA (in vigoare la data accidentului), cheltuielile medicale trebuie probate cu documente justificative, iar costurile pentru ingrijirea la domiciliu se despagubesc numai daca prin acte medicale se stabileste necesitatea angajarii unui insotitor (art 49 pct 1 lit e din acelasi act normativ).
Asemenea documente nu au fost depuse de reclamant.
Totodata, apelantul a solicitat si acordarea veniturilor nerealizate pana in prezent (spor de noapte, spor de supraveghere), concediul medical, precum si veniturile nerealizate pentru viitor (spor de noapte pe 22 ani- a se vedea precizarile formulate la 17.10.2014), ca urmare a trecerii din serviciul operativ in cel administrativ (de cartografiere).
Avand in vedere faptul ca aceasta schimbare a functiei a avut loc ulterior datei de 19.02.2010, nerealizarea anumitor venituri reprezinta un prejudiciu nou, necunoscut la data intelegerii amiabile.
Insa, pentru a se putea acorda aceste diferente salariale este necesar a se proba faptul ca modificarea functiei s-a datorat imposibilitatii de a mai presta activitatea anterioara din cauza accidentului.
In acest sens, Curtea retine ca reclamantul a indeplinit functia de agent operativ principal (supraveghetor) in PNT Jilava pana la 31.01.2012, iar incepand cu 01.02.2012 a fost trecut in serviciul cartografiere, in baza deciziei nr 17/25.01.2012 a Directorului Penitenciarului (a se vedea adeverinta nr H-_/PBJB/25.09.2014-f 29, dosar C.).
Desi prin adeverinta nr_/PBJB/10.10.2014 emisa de PNT Jilava (f 39, dosar C.) se invedereaza ca motivul trecerii reclamantului in serviciul cartografiere a fost faptul ca, la data respectiva, acesta a avut probleme de sanatate ce l-au impiedicat sa desfasoare activitate operativa, Curtea nu poate considera ca ratiunea schimbarii functiei a fost determinata de problemele de sanatate cauzate de accidentul din 21.12.2009.
Astfel, de la momentul evenimentului (21.12.2009) si pana la schimbarea functiei (01.02.2012) au trecut 2 ani. Or, reclamantul nu a oferit nicio explicatie de ce timp de 2 ani dupa accident a putut efectua munca operativa, iar incepand cu 01.02.2012 nu a mai fost capabil sa o desfasoare.
Totodata, apelantul nu a facut vreo dovada cu acte medicale ca aceasta imposibilitate s-a datorat unei complicatii aparute in urma traumatismului suferit la 21.12.2009.
In aceste conditii, este posibil ca reclamantul sa mai fi avut si alte probleme de sanatate care sa fi condus la schimbarea functiei.
Oricum, atat timp cat nu s-a probat dincolo de orice indoiala legatura de cauzalitate dintre accident, aparitia unei complicatii si mutarea din serviciul operativ in cel administrativ, Curtea nu poate acorda despagubiri reprezentate de sporurile de care a fost lipsit pe 22 ani sau de sporurile pe 24 luni (ianuarie 2010-decembrie 2012).
De altfel, din adeverinta nr_/PBJB/10.10.2014 reiese ca reclamantul a primit spor de supraveghere si spor de noapte in perioada martie 2010-ianuarie 2012 inclusiv (cand a avut loc trecerea in noul serviciu), cu exceptia lunilor ianuarie-februarie 2010 cand partea s-a aflat in concediu medical.
In plus, lipsirea reclamantului de sporurile aferente intervalului ianuarie-februarie 2010 nu reprezinta un prejudiciu ce nu era cunoscut la nivelul lui februarie 2010, cand a avut loc intelegerea amiabila, intrucat era evident pentru reclamant ca, fiind in concediu medical, nu putea beneficia de suplimentele salariale respective, astfel incat nu mai poate pretinde, dupa realizarea intelegerii, un prejudiciu existent la acea data.
Pentru aceste considerente, avand in vedere nedovedirea prejudiciului moral- de agrement, estetic, privitor la viata de familie-(in cadrul apelului solicitandu-se doar proba cu acte si necriticandu-se sentinta sub aspectul respingerii probei testimoniale), precum si a legaturii de cauzalitate intre diminuarea salariului ca urmare a trecerii in serviciul administrativ si accident, Curtea va respinge apelul ca nefundat si, pe cale de consecinta, si cererea apelantului de acordare a cheltuielilor de judecata.
II In ceea ce priveste critica referitoare la cuantumul cheltuielilor stabilite in sarcina reclamantului, se solicita micsorarea acestora (onorariu avocatial de 8453 lei).
Curtea apreciaza ca nu se impune aceasta solutie.
Din aceasta suma doar 6800 lei reprezinta onorariu propriu-zis, diferenta constituind TVA. Or, acest cuantum nu este unul exagerat in raport cu activitatea prestata (studiu dosar, redactare intampinare, reprezentare in fata instantei, deplasare la P. pentru efectuarea de copii din dosarul penal).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul N. C. cu domiciliul in ., ., jud Ilfov împotriva Sentinței civile nr.1364 din 21 martie 2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S.C. O. V. INSURANCE G. S.A. cu sediul în București, ..23, sector 1, identificată prin CUI_ și J40/_/2001 și D. I. D. cu domiciliul în ., ca nefondat.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de apelant, ca nefondat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 31 octombrie 2014.
Președinte, Judecător,
A. L. Z. D. V.
Grefier,
A.-G. S.
Red.Jud. AMLZ/06.01.2015
Nr.ex.: 5
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă
Președinte: C. F. Ș.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 382/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la O.R.C..... → |
|---|
