Recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la O.R.C.. Decizia nr. 199/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 199/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 11271/3/2013

Dosar nr._ (Număr în format vechi 2641/2013)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 199/2014

Ședința publică de la 17 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

JUDECĂTOR G. G.

GREFIER C. L.

Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta intervenientă R. E. împotriva Sentinței civile nr. 312/17.06.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimata petentă ..

La apelul nominal făcut în ședința publică pe a răspuns intimata petentă, prin avocat P. C. care depune împuternicire avocațială colectivă la dosar, lipsă fiind apelanta intervenientă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

La interpelarea instanței, intimata petentă, prin avocat arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatei petente în combaterea cererii de apel.

Intimata petentă, prin avocat solicită instanței respingerea apelului ca nefondat cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței apelate. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Prin încheierea nr. 312 din 17.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI - a Civilă, instanța a respins cererea de intervenție formulată de R. E., a admis cererea petentei . și a dispus efectuarea mențiunilor potrivit cererii nr._ din 18.03.2013, pentru considerentul că în cauză erau incidente dispozițiile art. 71 din OUG nr. 116/2009, coroborat cu art. 22 alin. 2 și art. 21 lit h din Legea nr. 26/1990 Rep și art. 183 și 184 alin. 1 din NM privind modul de ținere a registrelor comerțului de efectuare a înregistrărilor și de eliberare a informațiilor, în sensul că petenta în calitate de persoană interesată în mod legal, a uzat de posibilitatea menționării în registrul comerțului a unui înscris și a completat formulatul tip „Cerere de depunere și menționare acte”, la care a atașat înscrisurile doveditoare.

Împotriva acestei încheieri, intervenienta în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă, a declarat apel, pentru soluționarea căruia la Curtea de Apel București – Secția a V a Civilă la data de 13.08.2013 a fost înregistrat dosarul nr. 2641/2013 (nr. unic_ ).

Apelanta intervenientă consideră că încheierea atacată este nelegală și netemeinică deoarece:

-instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 425 alin. 2 Noul Cod de Procedură Civilă, în sensul că nu a motivat-o suficient în fapt și în drept și nu a răspuns tuturor apărărilor formulate;

-nu au fost aplicate și interpretate în mod corect dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr.26/1990.

Se solicită în consecință admiterea apelului și schimbarea încheierii atacate în sensul respingerii cererii de depunere acte, ca neîntemeiată.

Intimata-petentă . legal citată, a depus în temeiul dispozițiilor art. 205 Noul Cod de Procedură Civilă întâmpinare, prin care argumentat în fapt și în drept a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Nu au fost administrate alte probe.

Curtea, verificând legalitatea și temeinicia lucrărilor dosarului de fond potrivit dispozițiilor art. 479 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă constată că apelul este nefondat pentru următoarele motive:

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. 2 Noul Cod de Procedură Civilă considerentele unei hotărâri judecătorești trebuie să cuprindă pe lângă alte mențiuni și „expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile”.

Din analiza considerentelor încheierii atacate, Curtea reține că instanța de fond a respectat dispozițiile legale menționate în sensul că aceasta a reținut corect situația de fapt pe baza actelor existente în dosar și a dat relevanță cuvenită normelor juridice incidente în speță, considerentele încheierii oferind o succintă dar concludentă analiză în fapt și în drept a elementelor care au condus la pronunțarea soluției contestate.

În acest context, Curtea consideră că „judecătorul este obligat să motiveze soluția fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere” (M. T. „D. procesual civil, vol. II, Ed. Universul Juridic, B.., 2009, pg. 111).

Motivarea instanței de fond este în concordanță cu măsurile luate prin dispozitiv, este omogenă, concretă și convingătoare.

Deci sub acest aspect, al neîndeplinirii dispozițiilor art. 425 alin. 2 Cod procedură civilă Curtea va respinge respectivul motiv de apel ca nefondat.

Cât privește aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr.26/1990 potrivit cărora „Instanțele judecătorești sunt obligate ă trimisă oficiului registrului comerțului, în termen de 15 zile, de la data când au rămas definitive, copii legalizate de pe hotărârile definitive ce se referă la acte, fapte și mențiuni a căror înregistrare în registrul comerțului o dispun, conform legii”, Curtea consideră că certificatul de grefă se încadrează în categoria actelor supuse înregistrării în Registrul Comerțului, prevăzute la art. 21 lit h din Legea nr.26/1990.

În această situație, Curtea apreciază că cererea formulată de intimata petentă de înregistrare în Registrul Comerțului a mențiunilor referitoare la rămânerea irevocabilă a sentinței pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2012 (respectiv a certificatului de grefă eliberat de Curtea de Apel București – Secția a V a Civilă ) este legală, de vreme ce au fost respectate toate formalitățile legale necesare realizării acestei operațiuni juridice.

Prin cererea de intervenție, apelanta s-a opus înregistrării solicitată de petentă pentru considerentul că cererea nu a fost formulată de . prin administrator R. E..

În certificatul de grefă eliberat de Curtea de Apel București – Secția a V a Civilă (fila 4) se menționează că recursul formulat de . prin administrator judiciar împotriva sentinței civile nr._ din 7.12.2012, având ca obiect suspendarea hotărârii AGEA nr. 4/01.11.2012, în contradictoriu cu intimata reclamantă ., a fost respins.

Deci, în această calitate de reclamantă, de parte interesată petenta a solicitat potrivit dispozițiilor art. 21 lit h și art. 22 alin. 2 din Legea nr.26/1990 Rep., înregistrarea în Registrul Comerțului a certificatului de grefă eliberat de Curtea de Apel București – Secția a V a Civilă referitor la rămânerea irevocabilă a sentinței civile pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2012.

Cum cererea de înregistrare mențiuni a fost formulată de petenta-intimată cu respectarea condițiilor legale privind calitatea și formalitatea solicitării, Curtea, în temeiul dispozițiilor legale amintite va respinge și acest motiv de apel, ca nefondat.

În concluzie, pentru toate aspectele menționate, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, va respinge apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta intervenientă R. E., domiciliată în București, ., nr. 40, ., împotriva Sentinței civile nr. 312/17.06.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimata petentă ., cu sediul ales în București, la SCPA B. G., str. .. ..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Martie 2014.

Președinte,

I. P.

Judecător,

G. G.

Grefier,

C. L.

Red.Jud. I.P.

Tehnored.A.A.

4 ex./8.04.2014

.>

Tribunalul București – Secția a VI - a Civilă

Judecător fond: A. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la O.R.C.. Decizia nr. 199/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI