Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 364/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 364/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-02-2014 în dosarul nr. 51474/3/2010

Dosar nr._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 364

Ședința publică de la 06.02.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – I. P.

JUDECĂTOR – A. M. G.

JUDECĂTOR – M. B. P.

GREFIER – L. E. A.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA V. BUGET LOCAL SECTOR 2, împotriva sentinței civile nr.2632 din data de 14.03.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații . SRL prin lichidator TOPAZ INSOLV SPRL, BRD G. SOCIETE GENERALE SA – Sucursala Delfinul, A. F. PUBLICE SECTOR 2, . SERV SRL, A. F. PENTRU MEDIU, B. SA, C.C.H. D. SRL, C. C., . SRL și I. T. DE MUNCĂ.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că intimata . SRL prin lichidator TOPAZ INSOLV SPRL a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare în două exemplare cu înscrisuri atașate.

Curtea constată că intimata . SRL prin lichidator TOPAZ INSOLV SPRL prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei și având în vedere faptul că recurenta, prin cererea de recurs a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.2632/14.03.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a Civilă s-a dispus în temeiul art.131 din legea nr.85/2006 închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea .. D. Group SRL, radierea societății debitoare din registrul comerțului și plata sumei de 2674,62 lei către lichidatorul Topaz Insolv SPRL din fondul prevăzut la art. 4 lin. 4 din lege.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin încheierea de ședință pronunțată la data de 28.10.2010, judecătorul sindic a admis cererea debitorului S.C. C. D. GROUP S.R.L. și în temeiul art.32 din Legea nr.85/2006 a deschis procedura generală de insolvență.

În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la art.25 din lege, administratorul judiciar C.I.I. F. A. a procedat la verificarea declarațiilor de creanță, întocmirea tabelului preliminar al creanțelor în data de 4.01.2011, iar la data de 20.01.2011 a fost înregistrat tabelul definitiv al creanțelor.

La data de 24.02.2011 debitorul a prezentat planul de reorganizare, însă, ulterior administratorul special a declarat că renunță la intenția de reorganizare și prin sentința comercială nr.4993/23.06.2011, instanța a dispus trecerea la procedura generală de faliment.

Lichidatorul judiciar a arătat că a îndeplinit obligațiile date în sarcina sa, de analizare a activității desfășurate de către debitoare și conform inventarului efectuat, a constatat că societatea deține în patrimoniu un stoc de marfă alcătuit din textile, care însă nu a fost păstrat în condiții optime, astfel că s-a încercat efectuarea unor donații, dar fără rezultat.

A fost convocată adunarea creditorilor pentru data de 13.03.2013 în vederea avansării sumelor de bani necesare continuării procedurii și valorificării stocului de marfă, dar creditorii nu s-au prezentat și lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii în temeiul art.131 din lege.

Instanța a reținut că nu există disponibilități sau bunuri în patrimoniul debitoarei care să poată fi valorificate în scopul acoperirii creanțelor înregistrate la dosar și în aceste condiții, fiind îndeplinite condițiile prevăzute la art.131 din legea nr.85/2006, a dispus închiderea procedurii de faliment față de debitoarea S.C. C. D. GROUP S.R.L.

Direcția V. Buget Local sector 2 a declarat recurs împotriva acestei sentințe solicitând modificarea hotărâri atacate. în sensul de a dispune continuarea procedurii până la valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei .

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 10 c.cp. și 304 ind. 1 c.pc.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că în evidențele fiscale ale instituției debitoarea figurează ca având în proprietate bunuri mobile, conform procesului verbal de constatare anexat cererii de admitere a creanței.

Prin sentința civila nr. 2632/14.03.2013, instanța de judecată în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 a dispus închiderea procedurii falimentului si radierea debitoarei S.C. C.M.C. D. GROUP S.R.L. de la Registrul Comerțului București.

Față de acest aspect, în mod greșit și total neîntemeiat instanța de fond a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoare motivat de dispozițiile art.304 pct.10 cod procedură civilă, respectiv, instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Astfel, învederează că debitoarea mai figurează în evidențele fiscale ale instituției cu bunuri mobile (mijloace de transport) conform documentelor anexate la declarația de creanță depusă la dosarul cauzei și nici până la acest moment nu s-a făcut dovada că acestea ar fi ieșit din patrimoniul debitoarei.

Or, având în vedere procesul verbal de constatare întocmit de serviciile de specialitate, proces verbal ce însoțește cererea de admitere a creanței, consideră că nu pot fi primite susținerile lichidatorului cu privire la inexistența bunurilor în patrimoniul debitoarei S.C. C.M.C. D. GROUP S.R.L ..

Pe de altă parte, dacă nu s-a putut face dovada cu nici un fel de acte că mijloacele de transport ar fi ieșit din patrimoniul debitoarei, și respectând dispozițiile art. 261 alin. 1 Cod fiscal, dispoziții potrivit cărora "orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport (...)", au fost calculate în sarcina debitoarei obligații fiscale.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Topaz Insolv SPRL a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei motivat de împrejurarea că, potrivit tabelului definitiv consolidat publicat în BPI nr._/12.10.2011, recurenta nu este înscrisă în calitate de creditor al debitoarei. Intimatul susține că prin adresa nr._ din 07.07.2011 recurenta a comunicat că își rezervă dreptul de a depune declarație de creanță în momentul în care impozitele și taxele aferente bunurilor din patrimoniul debitoarei vor deveni exigibile, ceea ce nu s-a întâmplat.

Curtea a reținut cauza în pronunțare asupra excepției invocate, în conformitate cu dispozițiile art.137 alin. 1 c.pc.

Excepția lipsei calității procesuale active a recurentei este întemeiată și va fi admisă pentru următoarele considerente:

Titular al recursului este persoana care a avut calitatea de parte în cauza soluționată prin hotărârea ce face obiectul căii de atac exercitate.

Totodată, art.7 alin.2 din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței dispune în sensul că, în procedurile contencioase reglementate de această lege, vor fi citate în calitate de părți numai persoanele ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluționare judecătorului sindic, în condiții de contradictorialitate.

Prin prezentul recurs se atacă o hotărâre prin care s-a dispus în temeiul art.131 din legea nr.85/2006 închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea . SRL, astfel că hotărârea interesează pe debitoare și pe creditorii acesteia înscriși în tabelul definitiv consolidat .

Din înscrisurile de la dosar rezultă că recurenta Direcția V. Buget Local Sector 2 București nu este înscrisă în tabelul definitiv consolidat al obligațiilor debitoarei . SRL publicat în BPI nr._/12.10.2011 și mai mult decât atât, acesta nici nu a formulat o cerere de înscriere în tabelul creditorilor.

Pentru aceste argumente de fapt și de drept, Curtea urmează să admită excepția și în temeiul prevederilor art.312 alin.1 c.pc., va respinge recursul, ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția lipsei calității procesuale active și în consecință:

Respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA V. BUGET LOCAL SECTOR 2, împotriva sentinței civile nr.2632 din data de 14.03.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații . SRL prin lichidator TOPAZ INSOLV SPRL, BRD G. SOCIETE GENERALE SA – SUCURSALA DELFINUL, A. F. PUBLICE SECTOR 2, . SERV SRL, A. F. PENTRU MEDIU, B. SA, C.C.H. D. SRL, C. C., . SRL și I. T. DE MUNCĂ, ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.02.2014

Președinte, Judecător, Judecător,

I. P. A. M. G. M. B. P.

Grefier,

L. E. A.

Red.Jud.D.M.

Tehnored.C.J.E.

Nr.ex.: 2/17.02.2014.

Fond: Tribunalul București Secția a VII-aCivilă

Președinte: Judecător - sindic: B. A. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 364/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI