Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 423/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 423/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 1033/122/2011
Dosar nr._ (Număr în format vechi 3266/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 423/2014
Ședința publică de la 12 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. G.
JUDECĂTOR V. D.
JUDECĂTOR A. P.
GREFIER M. I.
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI – A.A.A.S. și de recurenta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr. 402 din data de 11.06.2012 pronunțată de Tribunalul G. Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații . P. LICHIDATOR CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ PATALIU N. și S. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care se învederează instanței că intimatul S. M. a depus la dosar întâmpinare la recursul formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., precum și faptul că recurentele prin cererile de recurs au solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C.p.c.
Curtea, constatând cauza în tare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA
P. sentința comercială nr.402 din 11.06.2013 a Tribunalului G., judecătorul sindic a respins obiecțiunile AAAS împotriva raportului final ca nefondate, a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar C. Pațaliu N. și în baza art.131 din Legea nr. 85/2006 a închis procedura insolvenței în contra debitorului . dispunând totodată și măsurile legale subsecvente. Totodată, prin aceeași sentință, a fost respinsă cererea formulată de creditorul majoritar AFP G. privind angajarea răspunderii personale a fostului administrator, pârâtul S. M., ca nefondată.
P. a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că, prin raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar C. Pațaliu N. s-a solicitat închiderea procedurii insolvenței în contra debitorului ., raportul fiind supus discuției Adunării creditorilor care l-a aprobat, astfel cum a fost întocmit.
S-a reținut că, creanțele creditorilor menționați în tabelul definitiv nu au putut fi acoperite în totalitate în cursul procedurii de insolvență urmate, pentru că bunurile din patrimoniul debitorului au acoperit doar parțial masa credală înregistrându-se un pasiv în sumă de 369.433,40 lei.
În ceea ce privește cererea creditorul majoritar AFP G. de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului S. M., s-a reținut că, . a fost înființată în anul 1993 de către pârâtul S. M. în calitate de asociat unic și administrator, firma având drept obiect activități de tâmplărie.
În concret, pârâtul exploata un atelier de tâmplărie în care produce ferestre, uși, etc., din lemn, într-un spațiu închiriat, fiind vorba despre o afacere de mici dimensiuni și câțiva salariați.
După anul 2000, cu ocazia schimbărilor tehnologice care au avut loc și trecerea la profile tip aluminiu și pvc pentru tâmplărie, afacerea pârâtului a intrat în declin pe fondul scăderii comenzilor de lucru, al concurenței crescute și al imposibilității adaptării tehnologiei folosite la noile cerințe ale pieței, acestea fiind cauze obiective ale insolvenței.
Firma a fost dizolvată prin încheierea de ședință nr.512/17.03.2005 a judecătorului delegat de la registrul comerțului pentru nepreschimbarea certificatului de înmatriculare și înregistrare fiscală, pentru ca prin încheierea nr.1553/6.09.2005 a aceluiași judecător să fie revocat din funcția de administrator statutar pârâtul S. M. și desemnat lichidator judiciar al debitorului . practicianul în insolvență C. Agatie E. care în perioada de la desemnare (6.09.2005) și până la data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței de către creditorul AFP G. (8.-04.2011) nu a întocmit vreun act specific de procedură funcției sale.
În referire la ținerea contabilității tribunalul a luat act de faptul că pârâtul a predat documentația de evidență către practicianul în insolvență și bunurile societății care au fost valorificate în interesul procedurii, situație în care cazul de răspundere invocat de creditor (art.138 lit.d) este nefondat întrucât chiar dacă există posibilitatea rezonabilă a omiterii depunerii vreunei declarații nu aceasta a reprezentat cauza insolvenței, ci împrejurările amintite anterior care au fundament economic și care nu puteau fi controlate de către pârât.
În referite la cazul de răspundere prevăzut de art.138 lit.c), tribunalul a apreciat că nu s-a probat dispunerea continuării activității în interesul personal al pârâtului, acesta luând măsuri de conservare a bunurilor debitorului și predându-se lichidatorului judiciar în vederea valorificării și stingerii parțiale a masei credale.
În ceea ce privește obiecțiunile creditorului A. împotriva raportului final, tribunalul le-a constatat nefondate, întrucât practicianul în insolvență a acționat potrivit deontologiei sale profesionale analizând cu atenție cauzele insolvenței debitorului, fără a identifica fapte ilicite comise de pârât care să cauzat insolvența societății și cu atât mai puțin intenția de întârziere a încetării de plăți procurând fonduri prin mijloace ruinătoare (art.138 lit.f), așa cum afirmă acest creditor, strict raportat la neplata datoriilor către fondul de sănătate din care izvorăște creanța sa, chestiune care nu poate fi subsumată cazului de răspundere amintit.
Împotriva acestei soluții, au formulat recurs A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI – A.A.A.S. și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G..
P. recursul formulat de A. pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S., (fosta A.) se solicită casarea hotărârii atacate cu trimitere la instanța de fond.
În motivare se arată că în mod greșit s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului ., fără a se lua în considerare faptul că nu au fost achitate creanțele înscrise la masa credală și fără să se soluționeze definitiv cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitoarei, această dispoziție fiind contradictorie cu dispoziția de închidere a procedurii insolvenței prevăzuta de art. 136 din Legea nr.85/2006.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 136 din Legea nr. 85/2005, prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedura, debitor și averea lui.
Este evidentă în aceste condiții încălcarea de către judecătorul-sindic și a principiului rolului său activ, instituit de art. 129 Cod Procedură Civilă, având în vedere că în cazul de față, la cererea de atragere a răspunderi patrimoniale trebuia să fie format un dosar nou, conform art. 138 alin. 5 din Legea nr. 85/2006.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 3041 din Cod Procedură Civilă, dispozițiile din Legea 85/2006, inclusiv art. 138 alin. 5, precum și art. 18 din OUG 96/2012.
P. recursul formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. se solicită modificarea în parte a sentinței, în sensul atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei, S. M. pentru pasivului societății rămas neacoperit, în suma de 354.085 lei.
În motivare se arată că instanța de judecată în mod eronat a dispus închiderea procedurii insolvenței fără să dispună atragerea răspunderii administratorului debitoarei pentru pasivul societății rămas neacoperit.
Astfel, din cererea formulată de recurenta reclamantă rezultă clar faptul că debitoarea nu a depus la organul fiscal un număr foarte mare de declarații fiscale încă din anul 2000, iar nedeclararea în totalitate a debitelor are drept consecință necunoașterea în realitate a cuantumului exact al datoriilor societății față de bugetul statului și respectiv sustragerea administratorului societății atât de la declararea acestora cât și de la achitarea lor.
Se mai invocă de asemenea și managementul defectuos aplicat de către pârât, rezultat atât din faptul că deși societatea, în momentul funcționarii, realiza profit dar s-a refuzat plata datoriilor către bugetul de stat deși acestea proveneau încă din anul 2002, cât și din faptul că după dizolvare administratorul societății nu a făcut demersurile necesare în vederea lichidării societății rămânând în stare de pasivitate fapt ce a generat mărirea debitului prin calcularea de dobânzi și penalități.
Intimatul S. M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate de recurente precum și în considerarea dispozițiilor art.3041 Cod Procedură Civilă, Curtea apreciază că acestea nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:
În privința recursului formulat de recurenta AAAS Curtea reține că cererea de atragere a răspunderii întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr.85/2006 a fost soluționată prin aceeași sentință, recurenta criticând însă soluția instanței de fond numai sub aspectul închiderii procedurii.
Susține recurenta că închiderea procedurii falimentului înainte de soluționarea cererii de atragere a răspunderii presupune o încălcare a dispozițiilor Codului de Procedură Civilă precum și o încălcare a drepturilor creditorilor din cadrul procedurii. Curtea constată însă că nici codul de procedură civilă și nici Legea nr.85/2006 nu conțin nicio prevedere în sensul că soluționarea în mod irevocabil a acțiunii având ca obiect cererea de atragere a răspunderii întemeiată pe dispozițiile art. 138 din legea specială constituie una dintre condițiile impuse de lege pentru a se putea dispune închiderea procedurii falimentului.
Împrejurarea că după închiderea procedurii lichidatorul judiciar este descărcat de atribuții nu are nicio relevanță din punct de vedere al procedurii de judecată a cererii formulată de acesta. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.142 alin.1 din Legea nr. 85/2006 executarea silită împotriva persoanelor prevăzute de art.138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform dispozițiilor Codului de procedură civilă.
După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.
Rezultă că închiderea procedurii poate fi dispusă și înainte de soluționarea irevocabilă și respectiv eventuala executare silită contra persoanelor răspunzătoare în temeiul art.138 din lege.
Procedura de instituire a răspunderii patrimoniale este o parte componentă a procedurii insolvenței în condițiile în care soluționarea cererii de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere intră în atribuțiile judecătorului-sindic în sensul prevederilor art.11 lit. g din Legea 85/2006. De aici rezultă că doar învestirea judecătorului sindic cu o astfel de cerere este obligatoriu a se realiza înainte de închiderea procedurii, soluționarea acestei cereri putând continua și ulterior închiderii.
Dispozițiile art.142 din Legea 85/2006 dau posibilitatea punerii în executare a hotărârilor pronunțate în temeiul art.138, după închiderea procedurii, așa cum rezultă din redactarea textului menționat.
Potrivit dispozițiilor art. 142 din Legea nr.85/2006, procedura executării silite a titlului executoriu obținut în urma admiterii unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr.85/2006 este la latitudinea creditorilor interesați în executarea titlului executoriu obținut, și nu o obligație a judecătorului sindic sau a lichidatorului judiciar.
Lichidatorul judiciar nu ar putea avea calitatea de creditor, potrivit dispozițiilor unei hotărâri de admitere a unei cereri întemeiate pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, astfel încât nu are nici calitatea de a solicita punerea în executare a acesteia.
De altfel, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 269 alin. 2 din Cod Procedură Civilă, hotărârea învestită cu formula executorie se va da numai părții care a câștigat procesul. În consecință, lichidatorul judiciar, în raport cu dispozitivul unui titlu executoriu, nici nu poate obține o copie a acestuia și nici nu poate solicita punerea în executare a acestuia.
În consecință, este lipsită de relevanță împrejurarea că lichidatorul judiciar a fost descărcat de atribuțiile ce-i reveni în temeiul Legii nr. 85/2006 mai înainte de soluționarea cererii formulată în temeiul art. 138 din aceeași lege, câtă vreme oricum acesta nu are posibilitatea de a pune în executare un eventual titlu pronunțat în soluționarea cererii.
Pe de altă parte, închiderea procedurii debitoarei persoană juridică nu echivalează cu imposibilitatea executării silite a unui titlu executoriu împotriva persoanelor fizice, față de dispozițiile exprese ale art. 142 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
În privința faptului că judecătorul sindic nu ar fi disjuns cererea de atragere a răspunderii și nu ar fi dispus formarea unui nou dosar, Curtea constată că aceasta nu poate constitui motiv de casare și trimitere spre rejudecare, câtă vreme instanța a soluționat fondul cererii cu care a fost învestită.
Față de aceste considerente, recursul urmează a fi respins ca nefondat, neputând fi reținută nici una din criticile aduse sentinței și reținându-se totodată că nici nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 3041 Cod Procedură Civilă.
În privința recursului formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., Curtea reține că răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
În privința faptei prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr.85/2006, recurenta susține că aceasta rezultă din dezinteresul manifestat de administratorul debitoarei în sensul achitării datoriilor acesteia, fapt ce ar fi accentuat incapacitatea de plată, ducând astfel la generarea stării de insolvență.
Curtea constată însă că activitatea nerentabilă și managementul defectuos, constând în dezinteresul total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății și lipsa eforturilor pozitive în redresarea acesteia, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de art.138 din lege și neputând fi asimilată cu fapta de a fi dispus, în interes personal, continuarea activității care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
În privința faptei reglementată de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr.85/2006, Curtea apreciază că neîntocmirea evidențelor contabile este de natură a face imposibilă stabilirea fenomenelor negative care au declanșat în final procedura insolvenței, și în nici un caz nu este de natură a dovedi în concret săvârșirea faptei prevăzută de lit. d). Aserțiunile recurentei, constând în prezumții simple, deduse din împrejurarea nedepunerii la dosar a documentelor contabile, chiar dacă ar fi de natură a crea o prezumție relativă, nesusținute de nici o altă probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
De asemenea, angajarea răspunderii în temeiul art. 138 din Legea nr.85/2006 nu poate constitui o sancțiune pentru atitudinea procesuală a pârâtului intimat sau pentru refuzul de colaborare al acestuia cu lichidatorul judiciar, împrejurări oricum ulterioare intrării în insolvență.
P. urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului-pârât săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge și acest recurs ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurenta A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI – A.A.A.S. și de recurenta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr. 402 din data de 11.06.2012 pronunțată de Tribunalul G. Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații . P. LICHIDATOR CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ PATALIU N. și S. M. ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. G. V. D. A. P.
GREFIER
M. I.
Red.I.G./dact.I.G.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 316/2014. Curtea de... → |
|---|
