Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1250/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1250/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 49636/3/2012
Dosar nr._ (Număr intern 513/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1250/2014
Ședința publică de la 27 mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. I.
Judecător M. P.
Judecător P. P.
Grefier E.-R. L.
************
Pe rol judecarea recursurilor formulate de creditoarele U. Ț. BANK SA și U. L. CORPORATION IFN SA împotriva sentinței civile nr. 9880/20.11.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată, în contradictoriu cu intimata debitoare . prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ „C. G. D.” și intimații creditori DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA DE I. ȘI TAXE LOCALE SECTOR 5, ., ., ., . SRL, . SA, ., ., ., . R. SA, . SRL, ., . SRL, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta U. L. Corporation IFN SA prin avocat A. H., cu împuternicire avocațială colectivă depusă la fila 17, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare în sensul că citația comunicată intimatei . la sediul ales a fost restituită la dosar cu mențiunea „mutat”, precum și împrejurarea că recurentele au depus la dosar dovezi privind achitarea taxelor judiciare în sumă de câte 60 lei și timbre judiciare mobile în cuantum de 0,30 lei de către fiecare parte și că lichidatorul judiciar a depus note scrise prin care a invocat excepția lipsei calității procesual active a U. Ț. Bank SA pe motivul că a fost scos din tabelul de creanțe.
Curtea apreciază procedura de citare legal îndeplinită conform art. 98 Cod procedură civilă față de faptul că intimata . a fost citată la sediul indicat și nu a înștiințat instanța în condițiile art.98 Cod procedură civilă de schimbarea sediului ales.
Având cuvântul pe cereri prealabile, excepții, recurenta U. L. Corporation IFN SA prin avocat susține că nu are cereri prealabile de formulat sau probe de administrat.
Curtea, acordă cuvântul părții prezente pe excepția invocată prin întâmpinare și pe fondul cauzei.
Apărătorul recurentei U. L. Corporation IFN SA solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale active a recurentei U. Bank SA și arată că a fost eliminată creanța acestei creditoare din tabel fără motiv.
Pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței atacate în sensul redeschiderii procedurii insolvenței. Arată că la data închiderii procedurii insolvenței față de debitoare mai existau bunuri nevalorificate în patrimoniul societății și tot la această dată a fost depusă decizia Adunării Creditorilor privind înlocuirea administratorului judiciar.
Cu privire la recursul formulat de recurenta U. Ț. Bank SA, solicită admiterea acestuia pentru motivele susținute de această parte în scris.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a Civilă sub nr._ creditoarea . a solicitat deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea ., intrucat nu i-a achitat debitul de 459.462,96 lei.
Prin sentinta civila nr.6604/03.07.2013 tribunalul a admis cererea și a deschis procedura simplificata a falimentului desemnând ca lichidator judiciar pe practicianul în insolvență C. G. D..
În sedinta publica din data de 20.11.2013 lichidatorul judiciar a arătat ca din răspunsurile primite de la instituțiile fiscale și din analiza documentelor contabile nu au fost identificate bunuri care să fie valorificate, mai ales că bunurile ce au făcut obiectul contractului de leasing financiar încheiat cu U. L. Corporation SA au fost restituite ca urmare a rezilierii contractului. De asemenea s-au denunțat și contractele încheiate cu E. și G. S..
Prin urmare lichidatorul judiciar solicita inchiderea procedurii falimentului, conform art.131 din lege, descarcarea de atributii, radierea debitoarei de la ORC-București și achitarea onorariului cuvenit de la data de 26.06.2013 și până la închiderea procedurii.
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă prin sentința civilă nr. 9880/20.11.2013 a admis cererea lichidatorului judiciar C. G. D., în baza art.131 din Legea 85/2006 a închis procedura falimentului . și a dispus radierea societății debitoare de la ORC -Bucuresti.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că scopul procedurii falimentului nu mai poate fi atins și că nu s-au identificat fapte și persoane responsabile de starea de insolvență a debitoarei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarele U. T. Bank S.A și U. L. Corporation IFN S.A.
Prin cererea sa, U. T. Bank SA, a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii pronunțate, apreciind că în cauză sunt incidente prevederile art. 304 punctul 9 C.proc.civ., deoarece există bunuri în patrimoniul debitoarei.
Conform raportării contabile întocmite la data de 30.06.2013 și depuse la Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Naționala de Administrare Fiscala, în patrimoniul debitoarei se găsesc bunuri mobile constând în echipamente, respectiv remorci pentru marketing. Aceste bunuri sunt evidentiate în Balanța sintetica, în contul nr. 214.
Închiderea procedurii în baza prevederilor art. 131 din Legea insolventei poate fi dispusa numai daca se constata de către administratorul judiciar lipsa oricăror bunuri din patrimoniul debitoarei, or echipamentele din patrimoniul acesteia valorează 30.320,03 lei conform balanței întocmite la data de 30.06.2013.
Instanta s-a rezumat la a prelua concluziile prezentate de către aministratorul judicar în raportul final, fara a cereceta documentele contabile aflate la dosarul cauzei, fara a se pronunța cu privire la cererea de repunere pe rol formulata de către Banca, cerere prin care recurenta a învederat toate aceste aspecte. Mai mult decât atat, creditorii nu au fost convocați de către administratorul judiciar nici pentru a-și exprima poziția fata de solicitarea de închidere a procedurii insolvenței, și nici față de posibilitatea avansării sumelor destinate cheltuielilor administrative. Astfel, desi ne aflam în prezenta unei cereri de închidere a procedurii întemeiate pe prevederile art. 131 din Legea 85/2006, ceea ce conduce la inaplicabilitatea prevederilor art. 129, drepturile creditorilor participanți la procedura au fost încălcate prin neprezentarea raportului final. În raportul întocmit în baza prevederilor art. 59 prezentat creditorilor în cadrul Adunării, nu se menționează intenția de închidere a procedurii în baza art. 131, ci intenția de a se solicita deschiderea procedurii de faliment.
Nu în ultimul rand s-a menționat faptul ca practicianul în insolventa C. G. D. nu mai deținea calitatea de administrator judiciar al debitoarei D. C. SRL la momentul solicitării închiderii procedurii, fiind schimbat prin Decizia creditorului majoritar.
S-a mai susținut de către recurenta U. T. Bank SA netemeinicia măsurii administratorului judiciar privind înlăturarea creanței Băncii din tabelul definitiv de creanțe al debitoarei, în lipsa unei hotărâri judecătorești care sa dispună în acest sens.
La data de 18.11.2013, cu doua zile înaintea pronunțării hotărârii de închidere a procedurii insolventei, în Buletinul Procedurilor de Insolventa nr._, a fost publicat Tabelul Definitiv al Creanțelor Debitoarei, tabel din care creanța Băncii a fost înlăturată, în afara unei hotărâri judecătorești pronunțate ca urmare a promovării unei contestații împotriva Tabelului Preliminar.
Potrivit prevederilor art. 3 punctul 17 din Legea 85 în tabelul definitiv de creanțe se înscriu toate creanțele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate în tabelul preliminar și împotriva carora nu s-au formulat contestatii în conformitate cu prevederile art. 73, precum și creanțele admise în urma soluționării contestatiilor. Așadar, din tabelul definitiv nu pot fi inlaturare decât acele creanțe care au fost contestate la judecătorul sindic și solutionate în sensul admiterii contestatiei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 8, art. 12 alin. 1 și art. 149 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, în continuare, coroborate cu prevederile art. 299 și următoarele Cod Procedura Civila de la 1865, precum și celelalte dispoziții legale indicate în cuprinsul cererii de recurs.
În recursul său, creditoarea U. L. Corporation IFN SA a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și redeschiderea procedurii de insolvență pentru următoarele motive:
În mod neîntemeiat s-a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea D. în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, având în vedere cele prezentate de către recurentă în cuprinsul concluziilor scrise și implicit a contestației la raportul de activitate nr. 1 întocmit de administratorul judiciar, concluzii scrise formulate și transmise în atenția instanței de fond la data de 20 noiembrie 2013.
Astfel, potrivit balanței sintetice atașate, la data de 30 iunie 2013, cu 3 zile înainte de data deschiderii procedurii de insolventă (3 iulie 2013), D. figurează ca având în patrimoniu o . active încadrate în categoria 214, a mijloacelor fixe, constând în mobilier, aparatură, birotică și alte echipamente, bunuri pe care administratorul judiciar a omis să le menționeze în cuprinsul raportului întocmit, prin care a solicitat închiderea procedurii.
În măsura în care s-ar fi avut în vedere teza finală a articolului anterior menționat și anume faptul că bunurile „sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare", nici acestea nu pot fi incidente în această cauză întrucât în niciun moment nu a fost adusă la cunoștința creditorilor de către administratorul judiciar propunerea de închidere a procedurii pentru a se acorda astfel creditorilor posibilitatea de a aduce informații suplimentare și relevante, cum sunt cele prezentate de către recurentă, sau de a-și manifesta intenția avansării sumelor necesare în vederea continuării procedurii de insolvență.
Având în vedere toate cele menționate mai sus, instanța de fond a făcut aplicarea greșită a articolului 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței în condițiile în care U. L. Corporation IFN SA a probat fără echivoc existența bunurilor în patrimoniul debitoarei.
Or, având în vedere cele menționate mai sus, judecătorul sindic a luat act de conținutul raportului de activitate depus la instanță de către administratorul judiciar, pronunțându-se în sensul închiderii procedurii de insolvență, creditorii fiind astfel privați de posibilitatea de a ataca și contesta raportul depus, pronunțarea realizându-se în contextul încălcării prevederilor art. 21 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
Sub un alt aspect, s-a învederat faptul că la data de 8 octombrie 2013 a avut loc Adunarea Creditorilor debitoarei, adunare în care administratorul judiciar C.I.I. C. G. D. nu a fost confirmat, U. L. în calitate de creditor majoritar numind pe administratorul judiciar Expert Insolvență SPRL.
Decizia creditorului majoritar a fost publicată la data de 15 noiembrie 2013 în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr._. Având în vedere faptul că nu au fost aduse la cunoștința instanței până la momentul termenului de judecată din data de 20 noiembrie 2013 existența contestațiilor împotriva deciziei menționate anterior, judecătorul sindic trebuia să facă aplicarea art. 11 litera d din Legea nr. 85/2006 privind procedură procedura insolvenței, potrivit căruia printre atribuțiile judecătorului sindic se numără și: „confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor”.
În consecință, judecătorul sindic, cu toate că la termenul din data de 20 noiembrie 2013 i-a fost adus la cunoștință faptul că potrivit deciziei creditorului majoritar, administratorul judiciar a fost schimbat, nu a luat în considerare toate aceste aspecte, încălcându-se astfel și dispozițiile art. 11 alin. (1), litera d), pronunțarea sentinței de închidere având loc în acest context.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041 din codul de procedură civilă raportate la art. 8 și art. 149 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, precum și pe orice alte dispoziții aplicabile în prezenta cauză.
În cauză intimata debitoare prin lichidator judiciar nu a formulat întâmpinare, dar a depus note scrise prin care a invocat excepția lipsei calității procesual active a U. Ț. Bank SA, întrucât aceasta nu mai figurează în tabelul definitiv de creanțe.
Deliberând asupra acestei excepții, Curtea o apreciază ca nefiind întemeiată și o va respinge.
Se are în vedere că, urmare a formulării unei declarații de creanță, această creditoare a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanțe (F 110 dosar fond) cu o creanță în sumă de 31.275.536,40 lei.
Ulterior, la momentul întocmirii tabelului definitiv, administratorul judiciar a eliminat creanța creditoarei U. Ț. Bank SA, motivul fiind prezentat în Raportul de activitate nr. 1, respectiv faptul că aceasta nu ar fi dat curs solicitării administratorului judiciar de a prezenta decontarea conf RPA.
Constată Curtea că înlăturarea recurentei creditoare din tabelul de creanțe a fost efectuată de către administratorul judiciar fără vreo bază legală, în condițiile în care împotriva creanței acesteia nu a fost formulată vreo contestație astfel că nici nu a putut exista vreo hotărâre judecătorească prin care să se dispună înlăturarea creanței din tabel.
Faptul că în tabelul preliminar această creanță apare ca fiind înscrisă sub condiția prezentării decontării nu reprezintă o justificare pentru administratorul judiciar de proceda cu de la sine putere la modificarea acestuia, câtă vreme la art. 3 pct. 17 legea este cât se poate de clară în sensul că în tabelul definitiv trebuie să apară creanțele din tabelul preliminar care nu au fost contestate, cum este și cazul acesteia.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că nemenționarea în tabelul definitiv a creanței U. Ț. Bank SA nu este de natură a produce efecte juridice și că aceasta și-a păstrat calitatea de creditoare îndreptățită a participa la procedura insolvenței, astfel că are calitate procesuală activă pentru a ataca hotărârea de închidere a acestei proceduri.
În ceea ce privește fondul recursurilor, față de motivele invocate de recurente, prin raportare la actele și lucrările dosarului și la cele învederate de administratorul judiciar prin notele scrise, Curtea apreciază că acestea sunt întemeiate și le va admite.
Se are în vedere că raportul cu propunerea de închidere a procedurii insolvenței a fost depus de administratorul judiciar la termenul din data de 20.11.2013, când a fost și pronunțată sentința atacată, fără a îl aduce în prealabil la cunoștința creditorilor și a le da astfel posibilitatea de a depune înscrisuri din care să reiasă că debitoarea mai are bunuri care pot fi valorificate, astfel cum se susține prin cererile de recurs, sau să se ofere să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii.
Faptul că art. 131 alin. 2 prevede că în această situație nu sunt aplicabile prevederile speciale ale art. 129 nu înseamnă că sunt excluse de la aplicare și dispozițiile art. 21 din același act normativ, care impun administratorului judiciar să depună raportul la dosarul cauzei și să publice un extras în BPI, și totodată, dă dreptul creditorilor precum și altor categorii de persoane să formuleze contestații.
Vătămarea suferită de creditori există în condițiile în care din înscrisurile aflate la dosar reies cel puțin indicii care confirmă cele susținute de recurente în sensul că debitoarea mai avea bunuri care puteau fi valorificate pentru acoperirea, fie și în parte, a masei credale.
Se are astfel în vedere că din balanța sintetică reiese că la data de 30.06.2013 debitoarea avea în contul 214 - Mobilier, aparatură birotică și echipamente - bunuri în valoare de 30.320,03 lei.
Or, procedând la închiderea procedurii în temeiul art. 131 și în condițiile în care raportul cu propunerea de închidere nu fusese adus la cunoștința creditorilor judecătorul sindic le-a luat acestora dreptul de a îl contesta și de a aduce în contraprobă înscrisurile contabile prin care tind a dovedi o situație contrară, precum și de a avansa eventual sumele de bani continuării procedurii, ceea ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., prin prisma aplicării greșite a dispozițiilor art. 131 din Legea 85.
Mai mult, toate acestea echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, în condițiile în care nu s-a verificat efectiv dacă sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune închiderea procedurii în condițiile art. 131 din Legea 85.
Totodată, Curtea apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. este incident și din perspectiva temeiniciei criticilor de recurs formulate de recurenta U. L. Corporation IFN SA prin care se face referire la decizia creditorului majoritar de a desemna un alt administrator judiciar.
Se are în vedere aici că la data de 15.11.2013 s-a publicat în BPI (F 154 dosar fond) Decizia U. L. Corporation IFN SA, în calitate de creditor majoritar al debitoarei și în temeiul art. 19 alin. 21 din Legea nr. 85/2006 de desemnare în calitate de administrator judiciar a societății Expert Insolvență SPRL.
Întrucât din actele dosarului reiese că această decizie nu a fost contestată în termenul de 3 zile prevăzut de art. 19 alin. 3, termen care se împlinise deja la data pronunțării sentinței, judecătorul sindic trebuia în prealabil, date fiind și prevederile art. 19 alin. 4 din lege, să stabilească cine are calitatea de administrator judiciar și să aibă în vedere doar raportul formulat de acesta.
Neprocedând în acest fel, judecătorul sindic din nou nu a cercetat fondul procesului, întrucât a luat act de raportul depus de administratorul numit provizoriu și a admis cererea acestuia, deși exista o decizie a creditorului majoritar de desemnare a altui administrator.
Față de cele de mai sus, apreciind ca fiind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., față de faptul că soluționarea procesului s-a făcut fără a se intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 C.proc.civ. Curtea va casa hotărârea atacată și va trimite cauza pentru continuarea procedurii insolvenței la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a recurentei U. Ț. Bank SA.
Admite recursurile formulate de creditoarele U. Ț. BANK SA și U. L. CORPORATION IFN SA împotriva sentinței civile nr. 9880/20.11.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată, în contradictoriu cu intimata debitoare . prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ „C. G. D.” și intimații creditori DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA DE I. ȘI TAXE LOCALE SECTOR 5, ., ., ., . SRL, . SA, ., ., ., . R. SA, . SRL, ., . SRL, ..
Casează sentința recurată și trimite cauza pentru continuarea procedurii insolvenței la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 mai 2014.
Președinte, C. G. I. | Judecător, M. P. | Judecător, P. P. |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Jud. C.G.I.
Tehnoredactat: C.G.I.
2 ex./..................
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Jud. sindic: M. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|








