Radiere. Decizia nr. 157/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 157/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-03-2014 în dosarul nr. 29882/3/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DOSAR NR._

(Număr în format vechi 3644/2013)

DECIZIA CIVILĂ NR.157/2014

Ședința publică de la 10 martie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: A. S. V.

JUDECĂTOR: F. L. ȘALAR

GREFIER: V. G.

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, împotriva Sentinței civile nr.6296 din 24.10.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin O. REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și S.C. H&H M. C. S.R.L.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței de apel lipsa de procedură cu intimata S.C. H&H M. C. S.R.L., citația fiind restituită la dosar, cu mențiunea „destinatar mutat”.

Curtea apreciază, în condițiile prevăzute de art.172 Noul Cod de procedură civilă, îndeplinită procedura de citare cu S.C. H&H M. C. S.R.L., aceasta fiind efectuată la ultimul sediu cunoscut.

Față de obiectul cauzei, Curtea reține apelul spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr.6296/24.10.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, a fost admisă cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului având ca obiect radierea din registrul comerțului a persoanei juridice S.C. H&H M. C. S.R.L. în baza art. 237 alin.7 și 8 din Legea nr. 31/1990, dispunându-se totodată înregistrarea hotărârii în Registrul Comerțului, comunicarea sentinței către Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, precum și măsurile de publicitate prevăzute de lege.

În motivare, s-a reținut că au trecut mai mult de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a sentinței de dizolvare a societății pârâte și nu s-a solicitat desemnarea unui lichidator.

Împotriva acestei soluții, a declarat apel Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2, solicitând modificarea hotărârii pronunțate și respingerea cererii de radiere pentru a permite recuperarea creanței bugetare în valoare de 360 lei.

În motivarea apelului, s-a arătat că ORC-TB nu a comunicat apelantei hotărârea de dizolvare pentru a avea posibilitatea de a solicita numirea unui lichidator.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază nefondat apelul pentru următoarele considerente:

Societatea intimată a fost dizolvată în temeiul art. 237 alin.1 lit. c) din Legea nr. 31/1990, prin Sentința comercială nr. 1070/26.01.2012, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială rămasă irevocabilă prin nerecurare.

În cazul societăților dizolvate pe cale judiciară potrivit dispozițiilor art. 237 din Legea nr. 31/1990, pentru asigurarea certitudinii cu privire la situația juridică a societății și protejarea intereselor terților și a comerțului în general, legiuitorul a oferit oricărei persoane interesate posibilitatea de a solicita numirea unui lichidator, dacă asociații nu au procedat la numirea unui lichidator în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare.

Succesiunea celor două termene de câte trei luni în interiorul cărora asociații sau persoanele interesate pot solicita numirea unui lichidator are drept scop respectarea, cu prioritate, a regulii potrivit căreia numirea lichidatorului se face de către asociați cu respectarea principiului unanimității, prevăzută de art. 262 alin.1 din lege, fără împiedicarea persoanelor interesate, în special creditori, să poată solicita declanșarea procedurii de lichidare.

Potrivit art. 237 alin. 8 din aceeași lege coroborat cu dispozițiile OUG nr. 116/2009, dacă nu s-a solicitat, în condițiile alin.7, numirea unui lichidator în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. 7, persoana juridică se radiază, prin hotărârea instanței de la sediul societății.

Prin urmare, potrivit dispozițiilor legale aplicabile în speță, apelanta, ca persoană interesată, avea posibilitatea recuperării creanțelor bugetare invocate în cadrul procedurii lichidării, determinate de dizolvarea anterioară a societății intimate, scop în care avea și posibilitatea de a solicita numirea unui lichidator, în condițiile și termenele legale.

Față de cele reținute, Curtea constată că toate cerințele legale care atrag aplicarea dispozițiilor art.237 alin.8 din Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, au fost îndeplinite, legiuitorul instituind o procedură legală de dizolvare și radiere a societăților comerciale cu termene precise tocmai pentru a asigura previzibilitatea situației juridice a acestora în interesul general al protejării comerțului.

Pe cale de consecință, Curtea apreciază drept legală și temeinică sentința atacată și, în baza art. 480 alin.1 C.proc.civ, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, cu sediul în București, . Gerota nr. 13, sector 2, împotriva Sentinței civile nr.6296 din 24.10.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin O. REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 3 și S.C. H&H M. C. S.R.L., cu ultimul sediu cunoscut în București, ., C. A, parter, ., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2014.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

A.S. V. F.L.ȘALAR

GREFIER,

V. G.

Red.Jud.A.S.V../19.03.2014

Nr.ex.: 5

Fond: Tribunalul București

Președinte: H. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Radiere. Decizia nr. 157/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI