Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 664/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 664/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 7101/3/2014/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.664 A
Ședința publică de la 22 aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE A. P.
JUDECĂTOR I. C.
GREFIER G. M.
====
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr._ din 16.12.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. V. și M. D. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează lipsa de procedură cu intimatul M. V. având în vedere faptul că citația
s-a restituit la dosar cu mențiunea „destinatar mutat de la adresă” faptul că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.223 alin.3 C.pr.civ.
Curtea face aplicarea dispozițiilor art. 98 C.pr.civ. apreciind procedura legal îndeplinită cu intimatul M. V. și față de solicitarea apelantei de judecare a cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Asupra apelului de față, deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr._/16.12.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1, reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, cu sediul în sector 2, București, Speranței, nr. 40 în contradictoriu cu pârâții M. D. M., cu domiciliul în sector 5, București, Calea Ferentari, nr. 72, .. A, . și M. V., cu domiciliul în sector 1, București, .. 32-34, .. 5-6, ca neîntemeiată.
S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă la data de 20.08.2014 sub nr._, reclamanta creditoare Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1, reprezentată de Direcția Generală Regională Finanțelor Publice București a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâții M. D. M. și M. V., să dispună obligarea acestora din urmă la suportarea pasivului societății debitoare S.C. Mladana Internațional S.R.L.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Încheierea pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a în cauza nr._ 14 la data de 27.05.2014 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C. Mladana Internațional S.R.L.
Reclamanta a formulat cerere de admitere a creanței sale în valoare de 1.817 lei, reprezentând obligații restante la bugetul general consolidat, creanță ce a fost înscrisă în tabelul obligațiilor debitoarei de către lichidatorul judiciar.
În urma demersurilor lichidatorului judiciar a rezultat lipsa oricăror bunuri în patrimoniul societății debitoare, astfel încât nu a fost posibilă recuperarea creanțelor înscrise în tabelul obligațiilor.
Față de această situație se impunea obligarea reprezentanților organelor de conducere ale societății debitoare la suportarea datoriilor în raport cu creditorii debitoarei.
În acest sens, reclamanta a arătat că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societate reprezintă o răspundere civilă delictuală specială, care intervine în situația în care faptele administratorilor au determinat starea de insolvență a societății.
În speță, reclamanta a arătat că pârâții, în calitate de asociați ai societății debitoare, au exercitat un management defectuos, în sensul că au dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea debitoare la starea de insolvență.
În vederea menținerii unui climat economic sănătos, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006, care impune obligația debitorului aflat în stare de insolvență de a se adresa tribunalului pentru a fi suspus dispozițiilor acesteia, în termen de maximum 30 de zile de la data apariției stării de insolvență, aceeași posibilitate fiind prevăzută și pentru debitorul aflat în stare iminentă de insolvență.
În această situație, formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu reprezintă o opțiune, ci o obligație, astfel că aplicarea prevederilor art. 138 din Lege reprezintă o sancțiune aplicată administratorului pentru nerespectarea acesteia.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c) și alin. 3 din Legea 85/2006.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Prezenta cerere a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Deși legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței pentru a propune probe, invoca excepții ori pentru a-și prezenta mijlocele de apărare.
În cauză instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, potrivit art. 258 coroborat cu art. 255 C.Proc.Civ, apreciind că aceasta a fost legală, concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Prin hotărârea pronunțată de Secția a VII-a a Tribunalului București la data de 27.05.2014 în cauza nr._ 14 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei S.C. Mladana Internațional S.R.L.
În urma cererii de admitere a creanței formulate de reclamantă și a verificării acesteia de către lichidatorul judiciar, creditoarea a fost înscrisă în tabelul obligațiilor cu o creanță în cuantum de 1.817 lei.
Ca urmare a demersurilor lichidatorului judiciar desemnat în cauză s-a constatat că în patrimoniul debitoarei nu exista bunuri mobile ori imobile.
Față de imposibilitatea de recuperare a creanței cu care reclamanta creditoare a fost înscrisă pe tabelul obligațiilor, aceasta a înțeles să invoce răspunderea pârâților M. D. M. și M. V., în calitate de asociați ai debitoarei, solicitând obligarea acestora la suportarea pasivului societății.
Faptele imputate de către reclamantă pârâților au vizat continuarea de către aceștia a unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, prin omisiunea de a se adresa Tribunalului, în vederea aplicării prevederilor Legii insolvenței.
Instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;
g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Instanța a reținut că angajarea răspunderii în condițiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 presupune îndeplinirea cumulativă atât a condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul invocat și vinovăția, cât și a unei condiții speciale.
În acest sens s-a reținut că este necesar ca persoanele cărora le sunt imputate pretinsele fapte ilicite legate de falimentul societății debitoare să aibă calitatea de membri ai organelor de conducere ori ai organelor de supraveghere a debitoarei.
Examinând susținerile reclamantei prin prisma dispozițiilor legale antemenționate și a condițiilor mai sus expuse, instanța a reținut în primul rând că pârâții au avut calitatea de asociați ai societății debitoare, astfel cum a rezultat din informațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.
Pe cale de consecință a fost întrunită în speță condiția specială prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește întrunirea condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale în cauză, instanța a reținut că faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezulta că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere ori de conducere din cadrul societății, precum și orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Ori, în speță, reclamanta s-a limitat la simple alegații referitoare la omiterea de către pârâți, cu știință, de a solicita declanșarea procedurii de reorganizare judiciară a societății îndată ce a observat că societatea se afla în iminentă încetare de plăți, fără a indica în concret și fără a proba îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. c) în persoana acestora.
Fără a ignora pertinența argumentelor reclamantei legate de necesitatea manifestării unei diligențe sporite a asociatului în activitățile legate de managementul societății, instanța a apreciat că simpla calitate de asociat nu poate impune per se concluzia existenței unor fapte de natura celor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c).
Atragerea răspunderii pârâților nu poate fi decât rezultatul unor probe certe, de natură a releva atât săvârșirea faptei imputate, cât și vinovăția pârâților și legătura de cauzalitate.
Aceasta cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, ce privește fapte anterioare apariției stării de insolvență și care au determinat-o ori au contribuit la aceasta, motiv pentru care angajarea răspunderii nu poate interveni pentru o faptă ulterioară apariției insolvenței, respectiv omisiunea de a formula cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile.
În considerarea aspectelor anterior expuse, concluzionând că în speță nu s-a făcut dovada ipotezei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, instanța a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Totodată, instanța a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr._ din 16.12.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă a făcut apel apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE și solicită în principal modificarea sentinței civile sus menționate iar în subsidiar admiterea cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale întemeiată pe art. 138 lit. c pentru următoarele motive:
Arată că ,,Hotărârile pronunțate în prima instanță pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel’’ – art. 466 Cod procedură civilă.
Mai arată că prin încheierea din 27.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr._ 14, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C MLADANA INTERNATIONAL S.R.L., cu sediul în București, ., sector 1 cod fiscal_ și număr de ordine în Registrul Comerțului J_ și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar practicianul INSOLVA IPURL.
Arată în continuare că urmare notificării de deschidere a procedurii transmisă de lichidatorul judiciar, instituția sa a formulat cerere de admitere a creanței prin care a solicitat înscrierea în tabelul obligațiilor debitoarei cu suma de 1817 lei reprezentând obligații restante la bugetul general consolidat al statului conform fisei sintetice pe plătitor.
Arată mai departe că în urma demersurilor efectuate de lichidatorul judiciar și a răspunsurilor primite de la instituțiile abilitate rezultă că în patrimoniul debitoarei nu au mai fost identificate alte bunuri mobile sau imobile motiv pentru care solicită dispunerea obligării administratorilor societății debitoare, respectiv M. D. M. și M. V., la suportarea întregului pasiv rămas neacoperit,din următoarele considerente:
Apreciază că în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c) în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând datorii cu mult înainte de data deschiderii procedurii.
Susține că în vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 în care se arată că “debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență" și “va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă".
Rezultă că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. Mai susține că în acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Precizează că în această situație, formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr.85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Mai precizează că potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat" ori, conform dispozițiilor art. 374 Cod Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins în actul constitutiv sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în Registrul Comerțului. Prin urmare, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune, cât și într-o omisiune (neîndeplinirea unei acțiuni, ori neluarea unei masuri atunci când acea acțiune sau acea măsură trebuie să fie întreprinsă de o anumită persoană).
Menționează că, conform art. 73 alin (1) din Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, ,,administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere", aceasta fiind o obligație esențială a mandatarului ce rezultă din contractul încheiat cu persoana juridică. Mai arată că din coroborarea dispozițiilor legale menționate anterior cu cele ale art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 rezultă implicit că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului societății comerciale, iar în aceste condiții, lipsa actelor cerute de lege constituie o premisă pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a organelor de conducere ale societății.
În susținere invocă și dispozițiile art. 6 din Legea nr. 82/1991 potrivit cărora ,,orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
(2) Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz”.
Consideră că se creează astfel și legătura de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare (respectiv nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale și a dispus continuarea unei activități ce ducea în mod vădit societatea la încetare de plăți) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor, așa cum rezultă din tabelul obligațiilor societății debitoare, depus la dosar), iar aceasta constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății. Arată că o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii acesteia manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea sa.
Având în vedere cele prezentate, solicită admiterea prezentului apel, așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile nr._/16.12.2014 în sensul admiterii cererii întemeiată pe art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 și obligarea pârâților M. D. M. și M. V. la repararea prejudiciului cauzat bugetului general consolidat al statului.
În drept, își întemeiază apelul pe dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 82/1991 și O.G. nr. 92/2003.
Analizând apelul prin prisma motivelor de apel expuse, se constată că nu este fondat.
Apelanta susține greșita nereținere de către instanța de fond a săvârșirii de către intimații pârâți a faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, faptă constând în dispunerea, în interes personal, a continuării unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Curtea constată că este întemeiată reținerea instanței de fond în sensul că nerespectarea de către debitoare, prin administratorul statutar al acesteia, a obligației prevăzute de art. 27 din Legea nr. 85/2006 nu este de natură să conducă la concluzia săvârșirii de către intimații pârâți a faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Prevederile art. 27 din Legea nr. 85/2006 instituie obligația debitorului aflat în insolvență de a adresa tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Nerespectarea acestei obligații de către debitoare prin administratorul său nu poate constitui o cauză a apariției stării de insolvență a societății, deoarece este vorba despre o faptă de nerespectare a unei obligații ulterioară apariției stării de insolvență. Deci nu este întrunită condiția existenței unei legături de cauzalitate dintre fapta constând în nerespectarea obligației menționate de art. 27 din lege și prejudiciul reprezentat de starea de insolvență a debitoarei.
Chiar dacă activitatea societății debitoare ar fi continuat și ulterior apariției stării de insolvență, nu s-a dovedit, astfel cum s-a reținut și de către instanța de fond, condiția prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 ca această activitate ulterioară apariției stării de insolvență să se desfășoare în interesul personal al intimaților pârâți în calitate de asociați ai debitoarei.
Celelalte susțineri ale apelantei reclamante cu privire la condițiile răspunderii contractuale, în special bazată pe regulile mandatului comercial, nu au relevanță în cauză, având în vedere că, așa cum corect a reținut instanța de fond, răspunderea întemeiată pe prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere de natură contractuală, nu derivă din nerespectarea vreunor obligații contractuale, ci este o răspundere de natură delictuală specială. Astfel, pentru antrenarea ei trebuie dovedită întrunirea condițiilor răspunderii delictuale speciale prevăzute de art. 138 alin. 1 lit.c din Legea nr.85/2006, probă care, în cauză, nu s-a realizat.
În consecință, se constată că în mod întemeiat s-a apreciat de către judecătorul sindic că nu poate fi atrasă răspunderea intimaților pârâți în condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Pentru considerentele arătate, Curtea constată că apelul nu este fondat, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, astfel că, în baza art. 480 alin. 1 NCPC, urmează ca apelul să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr._ din 16.12.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. V. și M. D. M..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22.04.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
A. P. I. C.
GREFIER,
G. M.
Red. A.P./ 4 ex.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 268/2015. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
