Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 58/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 58/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 2636/3/2009/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2863/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR. 58/R
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE G. G.
Judecător P. I.
Judecător SPERANȚA C.
Grefier M. A. P.
**************
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva Sentinței civile nr.8819/27.10.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimații pârâți C. C. C., C. L. Ș. și C. Z JULIE.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, după care:
Nefiind cereri prealabile formulate sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea dispozițiilor art.242 alin.2) Cod de procedură civilă, astfel cum s-a solicitat.
CURTEA,
Asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII - a Civilă la data de 12.11.2009 creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale ., respectiv a pârâților C. C. C., C. L. S. și C. Z J., și obligarea acestora, în solidar, la plata pasivului societății debitoare.
În motivarea cererii creditoarea, în esență, a menționat că societatea debitoare nu a ținut contabilitatea conform dispozițiilor legale, aspect ce rezultă din neevidențierea operațiunilor contabile efectuate și din nedepunerea raportărilor contabile, începând din anul 2001.
Deși a fost notificată, societatea debitoare, prin reprezentanții ei nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar actele prevăzute de art. 28 din lege.
De asemenea, culpa pârâților consta și în faptul că aveau obligația să formuleze cerere de deschidere a procedurii insolvenței, conform art. 27 din legea insolvenței, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență. Aceștia au dispus continuarea activității societății în interes personal deși starea de insolvabilitate era evidentă, au desfășurat un management defectuos datorită acumulării de datorii față e bugetul de stat.
Mai mult, reclamanta a considerat că sunt aplicabile și disp.art.138 lit.a din lege având în vedere că în raportarea contabilă aferentă perioadei 01.01._01 sunt înregistrate imobilizări corporale-terenuri, construcții, echipamente tehnologice, mijloace de transport, stocuri de materii prime care nu au fost identificate.
În drept, creditoarea a invocat disp.art.138 lit.a, c și d din Legea 85/2006.
Deși legal citați pârâții C. C. C. și C. Z J., nu au formulat apărări în raport de susținerile creditoarei.
Pârâtul C. L. S. a formulat la data de 22.01.2010, întâmpinare, pe care a completat-o la data de 02.03.2010 prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive pârâtul a arătat că doar persoana care se face vinovată de aducerea firmei în starea de insolvență are calitatea procesuală pasivă; așadar, noua administrația, ne este vinovată. Astfel, în cauză, nu se poate atrage răspunderea decât pentru fapta proprie nu și pentru ceea ce se transmite ca efect al schimbărilor survenite în componența administrației.
De asemenea, nu se poate atrage răspunderea în solidar a administratorului ce nu a consimțit la efectuarea de acte sau fapte care au dus la apariția insolvenței. Or, neavând contabilitatea, tot din vina fostului administrator, noua administrație nu avea cum să întreprindă acțiuni ori să ia măsuri, cum ar fi solicitarea insolvenței.
Pe fondul cererii, pârâtul menționează că se pot distinge patru mari etape în istoria societății comerciale aflată în cercetare în dosarul de fată :- 1992-1999 cât timp a existat PRODIMPEX IMPORT EXPORT SRL cu asociat unic fondator si administrator I. C. (decedat 2001) și contabil G. C.; perioadă în care societatea a funcționat înregistrând acte și fapte de comerț, inclusiv debite bugetare; tot în această perioadă s-a produs și pierderea a peste 99% din activele societății;în mai-iunie 1999, societatea aflată deja în executare silită, se reorganizează cu încălcarea formelor prevăzute de lege, în scopul ca, fraudulos, cu rea-credință reprezentanții Prodimpex să arunce toată problema debitelor și executării silite în răspunderea altor persoane care nu avuseseră absolut nicio legătură cu activitatea societății respective.
- 2000-2005, perioadă în care doar in evidente a existat ., dar fără ca să existe vreo adunare generală, fără a fi preluată arhiva contabilă a fostei societăți, fără a exista autorizație de funcționare, fără activitate. Administrația „noii societăți" nu a depus nicio raportare contabilă iar, în anul 2003 s-a declarat lipsa de activitate pentru ca în anul 2005 societatea să fie dizolvată. In perioada 1999-2005, societatea a fost în stare de executare silită (fiind emise consecutiv mai multe titluri executorii), dar nu în stare de funcționare (ref. la acuzația de „continuare a unei activități ce ducea la încetarea de plăti"). Executarea silită și starea de insolvență a fost deja instalate încă dinainte de formarea „noii societăți"; pe timpul stării de executare silită (1999-2005) când organele fiscale au fost chemate să îndeplinească procedurile aferente (în baza O. G. 11/1996) .
- Din aprilie 2006, a fost numit un lichidator pentru societatea dizolvată în martie 2005.
- Din ianuarie 2009, s-a pornit procedura de insolvență fiind suprapusă, numirea unui alt lichidator peste cel deja existent.
Pârâtul consideră că Legea 85/2006 care a intrat în vigoare în 29.07.2006 nu se aplică pe timpul primelor 3 din cele 4 etape menționate; ori reclamanta solicită aplicarea retroactivă a legii 85/2006, ceea ce este inadmisibil.
Cu privire la bunurile societății pârâtul aduce următoarele precizări:
- terenul de sub sediul societății a fost atribuit de către Comisia de Aplicare a Legii 18/1991 prin Procesul-Verbal de Punere în Posesie nr. 246/07.06. 1993, fiind vorba de . 273/ 7 de 0,3 ha, facând ulterior obiectul Titlului de Proprietate_ din 21.01.1997cod 041-_ emis de către Prefectura București pe numele lui N. N. ce nu are nicio legătură cu societatea în cauză; adeverința din partea Primăriei București certifică identitatea de adresă și locație între terenul menționat și dispunerea sediului societății, iar mențiunile de pe titlul de proprietate specifică faptul că terenul este situat sub curte și construcții ;
- pentru clădirile de pe acel teren, reprezentând sediul societății, printre altele, s-a dispus și demolarea prin Sentința Civilă nr.7392/02.07.1997 a Judecătoriei Sector 3; cu care ocazie s-au provocat pierderi foarte mari deoarece societatea cheltuise cea. 800 mii ROL pe aceste clădiri ceea ce reprezenta echivalentul a peste 470 mii USD;
- liniile tehnologice de îmbuteliere au fost înstrăinate către . (.) în data de 07.05.1996 în urma încheierii unui contract de asociere în participațiune situație depusă și la dosarul de față.
- societatea Prodimpex Imp. Exp. SRL (administrator I. C., contabil G. C.) a pierdut principalele sale patrimonii, iar în mai 1998 s-a încheiat Procesul-Verbal de Impunere, de la care a pornit calculația debitelor invocate în dosarul de față. La acea dată societatea dispunea încă de marfa, materii prime și ambalaje, nefiind deci chiar în insolvență. La 16.07.1999, Garda Financiară a descins la sediul societății și a ridicat „în custodie" toată marfa, toată materia primă și ambalajele, adică ultimele bunuri de mare valoare de care mai dispunea societatea.
Consideră așadar că a dovedit faptul că actele și faptele care au condus în mod esențial la apariția debitelor dar și pierderea de patrimonii importante nu au stat în sarcina pârâților.
De asemenea, de la data constituirii ., niciunul din reprezentanții . SRL nu a făcut predarea contabilității către contabilul legal și statutar C. F. sau către noua administrație, niciodată nu au fost convocați cenzorii, nu s-a făcut nicio adunare generală.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă prin sentința civilă nr. 8819 din 27.10.2014 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și ca nefondată, cererea formulată de reclamanta-creditoare.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut sub aspectul legii aplicabile că în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.85/2006 procedura de insolvență a fost deschisă sub imperiul acestei legi, astfel că și cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere,va fi soluționată conform dispoziții legale cuprinse în Legea 85/2006 la art.138 și urm. chiar dacă sunt invocate situații de fapt, anterioare anului 2006.
În acest sens sunt și disp. art. 725 Cod Procedură Civilă care arată că: “Dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege”, care consacră principiul neretroactivității normei de drept procesual civil.
De asemenea, disp.art.156 Legea nr.85/2006 arată că “ La data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, art. 282 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice altă dispoziție contrară se abrogă”.
Sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic.
Astfel conform art. 138 din legea nr.85/2006, pasivul societății debitoare poate fi suportat de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
În speță, s-a constatat din relații furnizate de ORCTB sub nr._/24.02.2009 că pârâții C. C. C., C. Z J. și C. L. S. au îndeplinit funcția de administratori ai societății debitoare pe o perioadă limitată de patru ani, începând cu anul 1999, nefiind revocați .
De asemenea, reclamanta-creditoare, în cererea formulată a analizat activitatea debitoarei încă de la înființare, astfel că instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată.
Pe fondul cererii s-a constatat că prin cererea înregistrată la data de 23.01.2009 creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea . care a încetat plățile de mai mult de 90 de zile și nu a achitat creanța datorată.
Prin sentința comercială nr.1349/09.03.2009 judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii falimentului în forma simplificată constatând că instituția creditoare are o creanță certă, lichidă și exigibilă .
Întrucât lichidatorul judiciar a precizat că nu formulează cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere, în conf.cu disp.art. 138 alin.3 Legea 85/2006, cererea a fost formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 3 București .
În conformitate cu disp.art.138 din legea 85/2006 judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți ;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu lege.
Fiind o specie a răspunderii civile delictuale, pentru a putea fi reținută existența răspunderii, în condițiile art.138 din lege, este necesar să fie îndeplinite cele patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanelor vizate.
Astfel, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită (săvârșită de persoanele prevăzute de lege) și prejudiciu (datoriile cauzate creditorilor) constituie o condiție esențială pentru antrenarea răspunderii delictuale și în cazurile prevăzute de Legea 85/2006.
Însă prin derogare de la dreptul comun, temeiul acestui tip de răspundere este dublu, pentru angajarea ei fiind necesară întrunirea a două condiții cumulative: starea de insolvență a societății debitoare și săvârșirea, de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.
Mai mult, răspunderea persoanelor vizate de disp.art.138 din lege poate interveni numai atunci când este dovedită legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat creditorului.
Altfel spus, dispozițiile art.138 nu instituie prezumția de culpă a administratorilor societății, ci faptele trebuie dovedite, iar stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au cauzat ajungerea în stare de insolvență a societății debitoare se face numai pe baza administrării unui probatoriu complet și pertinent.
În consecință, răspunderea administratorului este una personală ce intervine în condițiile generale ale răspunderii delictuale care reies din disp. art.998-999 cod civil și numai atunci când prin săvârșirea faptelor prev. de art.138 din lege s-a ajuns la starea de insolvență.
În speță, activitatea de folosire a bunurilor societății debitoare în interesul propriu sau în cel al unei alte persoane, reglementată de art. 138 lit.a, presupune săvârșirea acelor fapte ilicite prin care se deturnează utilizarea bunurilor și fondurilor bănești ale societății de la scopul lor firesc, într-o utilizare frauduloasă, respectiv în interesul propriu. Acest interes personal trebuie să fie vizibil și cert, neputându-se apela la o interpretare a diferitelor acte oneroase ca fiind frauduloase pentru societatea debitoare.
Reclamanta-creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI și-a întemeiat cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere pe disp.art. 138 lit. a fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții.
Împrejurarea că în raportarea contabilă aferentă perioadei 01.01._01 sunt înregistrate imobilizări corporale-terenuri, construcții, echipamente tehnologice, mijloace de transport, stocuri de materii prime care nu au fost identificate, nu poate fi încadrată în sfera de reglementare a art. 138 lit.a, atâta timp cât reclamanta nu dovedește existența unui interes propriu al pârâților sau un interes al terților în sensul legii, o utilizare frauduloasă .
Mai mult, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de pârâtul C. L. S., societatea debitoare nu a mai desfășurat activitate începând cu iulie 1999, bunurile sale făcând obiectul unor litigii, respectiv a unor acte juridice( ce nu au fost declarate nelegale sau fraudoloase )care au determinat ieșirea acestora din patrimoniu.
În cauză, judecătorul sindic nu a reținut nici disp.art.138 lit.c din lege. Astfel, prin dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duceau în mod vădit la starea de insolvență se înțelege acel ansamblu de activități care, deși sunt vădit prejudiciabile, din punct de vedere financiar, pentru patrimoniul societății, sun continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale. Textul de lege impune îndeplinirea a două condiții: existența interesului personal al organului de conducere și caracterul evident al iminentei insolvabilității debitoarei. Condiția interesului personal în continuarea activității, în sensul menționat, nu a fost dovedită în nici un fel de reclamanta creditoare.
Răspunderea pârâților nu poate fi atrasă numai pentru că nu au formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, ori dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență. Neîndeplinirea obligației privind formularea cererii, nu se regăsește ca faptă în cuprinsul art. 138 (fapte limitativ și expres prevăzute de lege) și de altfel, legiuitorul nu prevede nici o sancțiune pentru neîndeplinirea acestei obligații.
De altfel, în cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Se invocă de către reclamanta-creditoare și săvârșirea de către pârâți a faptei de a nu ține contabilitatea conform prevederilor legale, faptă prev. de art. 138 lit. d din lege.
Astfel, textul de lege reglementează strict și limitativ următoarele situații: a fost ținută o contabilitate fictivă au dispărut unele documente contabile sau nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea.
Evidența contabilă, așa cum este reglementată de Legea 82/1991, se referă la registrele contabile și situațiile financiare anuale, care trebuie să reflecte întreaga activitate a societății și nu vizează nedepunerea diverselor raportări contabile, care sunt supuse unor sancțiuni distincte și care în nici un caz nu pot favoriza ajungerea societății în stare de insolvență.
Împrejurarea că debitoarea, prin reprezentanții ei, nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe .
În ceea ce privește obligația administratorilor de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Așadar, faptul că pârâții C. C. C., C. Z J. și C. L. S. nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată, în baza art. 138 din lege, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art. 1169 Cod Civil.
În cauză creditoarea nu probează în nici un fel că pârâții au săvârșit fapte de natura celor enumerate în textul de lege, motiv pentru care instanța de fond a respins cererea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 arătând în esență că prin hotărârea din data de 09.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ 09 s-a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva S.C. VINALCOOL PROD SRL, și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar practicianul ISD INSOLVENCY SPRL.
Urmare notificării de deschidere a procedurii, a formulat cerere de admitere a creanței prin care a solicitat înscrierea în tabelul obligațiilor debitoarei cu suma de 669.310 lei reprezentând obligații restante la bugetul general consolidat al statului conform fișei sintetice pe plătitor.
Creanța solicitată a fost admisă și înscrisă de către lichidatorul judiciar atât în tabelul preliminar cat și în tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei depus la dosarul cauzei.
Conform tabelului definitiv al obligațiilor debitoarei S.C VINALCOOL PROD SRL, are calitatea de creditor majoritar înscris la masa credală cu o creanța în cuantum de 669.310 lei și reprezintă peste 51% din total masa credală.
În urma demersurilor efectuate de lichidatorul judiciar rezulta că în patrimoniul debitoarei au fost identificate bunuri mobile ( barăci metalice) astfel încât în speță, până la data prezentei nu a fost posibilă recuperarea creanțelor înscrise în tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei mai sus menționată, motiv pentru care a solicitat obligarea persoanelor vinovate, numiții C. C. C., C. L. Ș. și C. Z J. la suportarea întregului pasiv rămas neacoperit
Prin Sentința Comercială nr. 8819/27.10.2014 instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii personale patrimoniale pe motiv că, în speță, nu a fost dovedita legătură de cauzalitate intre faptele paratului și ajungerea societății în stare de insolvență.
Consideră că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedura civila) și solicită modificarea acesteia pentru următoarele motive de fapt și temeiuri în drept:
În speța, debitoarea nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute la art. 28 din legea insolventei, deși lichidatorul judiciar a arătat în rapoartele de activitate depuse la dosar că a notificat atât societatea debitoare cat și administratorul acesteia cu privire la obligația depunerii documentelor contabile, fiind astfel încălcate dispozițiile exprese ale art. 35 din același act normativ. Ori, nedepunerea documentelor financiar-contabile a pus lichidatorul judiciar în imposibilitatea de a verifica modalitatea de înregistrare a evidentelor contabile, legalitatea acestora, înstrăinarea bunurilor, cauzele concrete care au dus la apariția stării de insolventa și a persoanelor ce se fac răspunzătoare de aducerea societății în încetare de plați.
Nedepunerea de către debitoare a actelor contabile, conform dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006, instituie o prezumție relativa a neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății în încetare de plați. În acest sens a subliniat și faptul că din verificările efectuate rezulta că reprezentanții legali ai debitoarei nu și-au îndeplinit cu regularitate obligațiile declarative în sensul că societatea nu a înregistrat situațiile financiare la organul fiscal în conformitate cu dispozițiile Codului de procedura fiscala, ale Legii nr. 31/1990 și ale legii contabilității.
Răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civilă delictuala speciala care intervine în situația în care faptele administratorilor au cauzat starea de insolventa a societății și aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei. Prin activități ce duc în mod vădit la starea de insolventa înțelege acele activități care, deși prejudiciabile pentru patrimoniul societății din punct de vedere financiar, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere.
Prin faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, intenția legiuitorului a fost aceea de a oferi creditorilor încă un mijloc procedural prin care să-și poată recupera creanțele, respectiv sancționarea membrilor organelor de conducere conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006. Din modul în care a fost conceput acest text de lege rezulta că evidențierea existenței a cel puțin uneia din faptele prevăzute expres și limitativ este suficientă pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fără a mai fi nevoie de proba elementelor ce compun răspunderea civilă obișnuită.
Scopul reglementarii dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 a fost acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe două principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății fata de faptele administratorilor care nu iau masurile cerute de lege în cazul în care societatea se afla în încetare de plați și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
Totodată, recurenta a precizat că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 138 lit. c) în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legala să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 și sa nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plați.
În acest sens în vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 în care se arata că "debitorul aflat în stare de insolventa este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolventa" și "va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolventa este iminentă".
Rezulta că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați sa solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plați, ci chiar în situația în care aceasta stare este iminentă. În acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolventa.
În aceasta situație, formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Chiar și în situația în care starea de încetare de plați a societății debitoare se datorează unor cauze obiective, de natură economică, sau nerespectării obligațiilor contractuale ale unor parteneri de afaceri ai acesteia, răspunderea administratorilor debitoarei poate fi atrasă chiar și pentru culpa cea mai ușoară a acestora, atâta vreme cât ei sunt niște mandatari ai falitei și au obligația de a administra patrimoniul, societății cu mai multă diligență decât propriile lor interese. O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii acesteia manifesta un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea sa.
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 cu modificările și completările ulterioare, "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat ", or, conform art. 374 Cod comercial, "mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins în actul constitutiv sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în Registrul Comerțului". Prin urmare, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune, cât și într-o omisiune (neîndeplinirea unei acțiuni, ori neluarea unei masuri atunci când acea acțiune sau acea măsură trebuie să fie întreprinsă de o anumită persoană).
Se creează astfel legătură de cauzalitate între fapta ilicită a asociaților societății debitoare (respectiv managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afacerile societății erau iminente) și prejudiciul creat și consta în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
Pentru argumentele de fapt și temeiurile în drept enunțate mai sus, s-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a membrilor organelor de conducere și obligării paraților la plata pasivului ramas neacoperit al societății debitoare.
În drept: art. 304 pct. 9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă și Legea nr. 85/2006.
Curtea verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate urmează a respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale reținând faptul ca reclamanta nu a făcut dovada susținerilor sale.
Astfel, în ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. a), reclamanta a reiterat acțiunea, făcând doar simple afirmații cu privire la desfășurarea activității societății și folosirea bunurilor, fără a aduce nici un fel de probe certe.
În ceea ce privește prezumțiile judiciare invocate de către reclamantă în susținerea afirmațiilor sale, Curtea constată că acestea nu se încadrează în condițiile impuse de art. 138 din Legea nr.85/2006, în sensul că pot determina probabilitatea faptului pretins.
În ceea ce privește desfășurarea unei activități comerciale, care implica și folosirea bunurilor societății, prezumția legala este aceea ca aceasta se desfășoară în folosul și interesul societății, nicidecum al asociatului unic, astfel încât reclamanta trebuia să aducă dovezi de natură să răstoarne această prezumție legală, aspect care nu a fost realizat.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit.c din legea insolvenței, reclamanta a invocat existența unei prezumții judiciare de continuare a activității în interesul intimaților, fără însă a aduce un mijloc de probă în sprijinul afirmațiilor sale.
Faptul că societatea debitoare nu a mai funcționat din anul 2003 nu este de natură să dovedească împrejurarea că intimații au dispus continuarea activității societății în folosul propriu, în absența unor dovezi certe aduse de către recurent care să ateste existenta folosului propriu al pârâților în continuarea activității.
Simpla calitate a intimaților, ca administratori ai societății debitoare nu este de natură să dovedească îndeplinirea condițiilor impuse de art. 138 alin. 1 lit. c) din legea 85/2006.
La fel; în cazul formei de răspundere reglementată de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d), împrejurarea că societatea nu a mai depus raportările contabile la organele fiscale nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu prevederile legale, câtă vreme recurenta nu a adus dovezi concrete în sprijinul afirmațiilor sale.
Mai mult, reclamanta-recurentă nu a dovedit în nici un fel condiția impusă de texul legal, aceea că neținerea unei contabilități în conformitate cu legea să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolventa, altfel spus nu dovedește existența legăturii de cauzalitate între pretinsa faptă a pârâtei de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea și ajungerea societății în stare de insolventa.
Față de aceste împrejurări, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod de Procedură Civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva Sentinței civile nr.8819/27.10.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimații pârâți C. C. C., C. L. Ș. și C. Z JULIE
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Ianuarie 2015
Președinte, G. G. | Judecător, I. P. | Judecător, M.-SPERANȚA C. |
Grefier, M. A. P. |
Red.Jud. G.G.
Tehnored.A.A.
2 ex./27.02.2015
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă
Judecător sindic: A.-E. B.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Decizia nr.... → |
|---|
