Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1298/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1298/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 14646/3/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DOSAR NR._ (Număr în format vechi 2297/2015)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1298

Ședința publică de la 18 septembrie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - I. G. F.

JUDECĂTOR - I. C. N.

GREFIER - L. M.

Pe rol se află judecarea cererii de apel formulate de apelanta–debitoare . împotriva sentinței civile nr.5477/10.06.2015 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile. Curtea având în vedere împrejurarea că la strigarea cauzei la ordine nu se prezintă părțile, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare. La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelanta reprezentată de avocat C. O. care depune în ședință publică împuternicire avocațială nr._/17.09.2015.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelanta a fost citată cu mențiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei sub sancțiunea anulării apelului și de a depune dovada calității de reprezentant pentru semnatarul apelului, iar apelanta nu a depus relațiile solicitate de instanță.

Curtea constată că dosarul este strigat la ordine, iar procedura de citare este legal îndeplinită. Instanța procedează la judecata pricinii în prezența reprezentantului apelantei.

Apărătorul apelantei solicită amânarea pronunțării sau acordarea unui termen de judecată, pentru a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Curtea, din oficiu, invocă excepția de netimbrare a cererii de apel și acordă cuvântul pe această excepție.

Apărătorul apelantei lasă la aprecierea instanței excepția de netimbrare a cererii de apel.

Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția de netimbrare a cererii de apel.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a, la data de 23.04.2015 sub nr._ debitoarea . a solicitat deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată conform dispozițiilor Legii nr.85/2014.

În motivarea cererii debitoarea a arătat că are ca principal obiect de activitate activități de editare a revistelor și periodicelor. Din cauza competiției de pe piața în care activează, a situației financiare a clienților, a reducerii semnificative a pieței de publicitate, se află în situația de a nu mai putea achita datoriile comerciale și fiscale. S-a mai arătat că la data formulării cererii debitoarea are datorii care depășesc pragul de 45.000 lei, iar scadența acestora este depășită cu mai mult de 90 zile. În drept, debitoarea a invocat dispozițiile art.66, 67, 71 din Legea nr.85/2014.

Prin sentința nr.5477/10.06.2015 Tribunalul București a respins cererea în temeiul art. 67 alin. 2 teza I din legea nr. 85/2014.â

Împotriva acestei sentințe la data de 17.06.2015 a declarat apel debitoarea, apelul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 18.08.2015.

Apelul declarat nu a fost motivat în cuprinsul cererii de apel.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Conform rezoluției din 19.08.2015 date în cadrul procedurii de regularizare a apelului, apelanta a fost citată cu mențiunea timbrării apelului cu suma de 100 lei. Apelanta nu și-a îndeplinit această obligație (și de altfel nici pe celelalte obligații din cadrul procedurii de regularizare).

Conform rezoluției din 27.08.2015 apelanta a fost citată pentru termenul din 18.09.2015 în ședință publică cu mențiunea timbrajului, dar nici de această dată apelanta nu a achitat taxa de timbru.

În aceste condiții, în conformitate cu prevederile art.197 și art.470 alin. 3 NCPC, sancțiunea ce intervine este nulitatea cererii de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția netimbrării.

Anulează ca netimbrat apelul declarat de apelanta–debitoare . (J_, CUÎ_ ), cu sediul în București, .. 62-66, etaj 3, camera 27, sector 2 prin avocat O. C., împotriva sentinței civile nr.5477/10.06.2015 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.09.2015.

Președinte,

G. F. I.

Judecător,

C. N. I.

Grefier,

M. L.

Red. Jud. I.G.F. 2 ex./24.09.2015 /.>

Judecător sindic: V. C. Ș., Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1298/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI