Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 193/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 193/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 798/3/2014/a1
Dosar nr._ (Număr intern 2962/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 193
Ședința publică de la 10 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. I.
Judecător M. P.
Grefier E.-R. L.
******************
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de reclamanta creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 9298/05.11.2014, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimații pârâți YE X. - C. și YE Z. - C..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare în sensul că citarea ambilor intimați pârâți s-a efectuat prin afișare la ușa instanței și pe portalul instanțelor judecătorești, precum și împrejurarea că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă.
Curtea, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea art.223 Cod procedură civilă astfel cum a fost solicitată.
CURTEA,
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._, astfel cum a fost ulterior completată la data de 03.07.2014, creditorul DGFP București in Reprezentarea AFP Sector 2 a chemat în judecată pârâții Ye X. și Ye Z., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să îi oblige la suportarea pasivului debitorului ..
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă prin sentința civilă nr. 9298/5.11.2014 a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Debitorii care sunt supuși procedurii insolvenței se află, în urma activității desfășurate, în încetare de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, creditorul a făcut doar afirmații generice referitoare la nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art. 138 lit. d) din lege. Calitatea pârâtului de administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. d) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea sa, în lipsa unor probe certe.
Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. c din legea insolvenței, conform cărora angajarea răspunderii patrimoniale are loc atunci când pârâtul a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, în speță nu s-a făcut in nici un fel dovada incidenței acestui text de lege.
În acest sens, pentru aplicarea art. 138 lit. c, creditorul trebuie să explice în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administrator in interes personal și care ar fi dus in mod inevitabil debitorul la încetarea de plăți, nefiind relevante argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu s-a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii 85/2006 și s-a continuat desfășurarea activității ar fi suficient pentru atragerea răspunderii in temeiul acestui text de lege.
Dezinteresul și managementul defectuos invocate de reclamant la modul foarte general, chiar dacă ar fi cauzat pierderi in patrimoniul debitorului, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute de art. 138 din lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 2 a Finanțelor Publice, prin care solicită admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorilor ., pârâții Ye X. și Ye Z..
În motivarea apelului său, a arătat că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, astfel că solicită modificarea acesteia pentru următoarele motive de fapt și temeiuri în drept:
Răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civilă delictuală specială care intervine în situația în care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență a societății și aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei.
În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c) în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 în care se arată că "debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență" și "va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă".
Rezultă că asociații/administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. În acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Referitor la incidența art. 138 lit. d), s-a precizat că lichidatorul judiciar a arătat că nu a intrat în posesia documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.
Nedepunerea de către debitoare a actelor si documentelor contabile instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea.
Este de reținut că în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991, art. 1, alin. 1 "societățile comerciale ....au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie potrivit prezentei legi" și art. 5 "persoanele prevăzute la art. 1 au obligația să conducă contabilitatea în partidă dublă și să întocmească situații financiare anuale."
Coroborând aceste prevederi legale cu textele art. 73 alin. 1 lit. c) și art. 73 alin. 2 "administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor ținute de lege și corecta lor ținere. Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o pot exercita numai în caz de faliment al societății", rezultă fără echivoc că în cazul nedepunerii documentelor contabile prevăzute de lege, nu s-a ținut o contabilitate în conformitate cu legea.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
În faza apelului nu au fost administrate alte mijloace de probă.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de către apelantă și față de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că apelul nu este fondat și în temeiul art. 480 alin. 1 NCPC îl va respinge.
Se are în vedere că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății au contribuit la ajungerea societății debitoare in stare de insolvență.
Această formă de răspundere nu izvorăște din contractul de mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală, ci este o răspundere civilă delictuală, astfel că trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale acesteia, și anume: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa.
De asemenea, astfel cum a reținut și judecătorul sindic, din conținutul alin. 1 al art. 138, reiese că trebuie îndeplinită și cerința ca faptele prevăzute de acest text de lege să fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolvență.
Mai apreciază Curtea că pentru a se admite cererea de atragere a răspunderii a membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății este necesar ca persoana care formulează o asemenea cerere să dovedească săvârșirea de către aceștia a vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g, sarcina probei revenindu-i reclamantului, câtă vreme legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere in sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi.
Având în vedere cele de mai sus și materialul probator administrat în cauză, Curtea apreciază că nu există elemente din care să reiasă săvârșirea de către intimați a faptelor care le sunt imputate prin cererea de atragere a răspunderii, criticile formulate de către apelantă nefiind fondate.
Cât privește fapta de la art. 138 lit. c, reține Curtea că în cauză nu există elemente care să conducă la concluzia că prin continuarea activității intimații ar fi urmărit satisfacerea unui interes personal și care ar fi fost acesta, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru a se putea reține existența faptei imputate, cele susținute de apelanta creditoare având doar caracter de generalități, fără a se indica elemente concrete de natură să conducă instanța la această concluzie.
De asemenea, din actele și lucrările dosarului reiese că nu este îndeplinită nici condiția existenței raportului de cauzalitate între neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85 și starea de insolvență a debitoarei, nefiind întrunite așadar elementele cumulative ale răspunderii civile delictuale.
Referitor la fapta prevăzută de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, se observă că toate ipotezele avute în vedere de acest text de lege au un numitor comun, respectiv prin această conduită a fost cauzată starea de insolvență a societății debitoare.
Curtea apreciază că încălcarea de către intimați a obligației de a ține contabilitatea în conformitatea cu legea poate fi prezumată în condițiile în care situațiile financiare nu au fost depuse la organele financiare și nici la registrul comerțului, iar documentele contabile nu au fost predate nici lichidatorului.
Nu trebuie pierdut însă din vedere că această faptă poate atrage răspunderea acestuia doar în condițiile în care a cauzat în mod real starea de insolvență, respectiv în situația în care este dovedită și legătura de cauzalitate, ceea ce în cauză nu s-a probat.
Aceasta deoarece este foarte posibil ca, chiar în condițiile în care contabilitatea nu a fost ținută în conformitate cu legea, situațiile financiare nu au fost depuse la instituțiile abilitate sau documentele contabile nu au fost puse la dispoziția administratorului judiciar sau lichidatorului, starea de insolvență să nu fi fost determinată de niciuna dintre aceste fapte, iar legătura de cauzalitate trebuie dovedită.
Se are în vedere în acest sens că legătura de cauzalitate trebuie să fie dovedită în concret, prin arătarea și dovedirea mecanismului prin care motivul la care se face referire a condus la starea de insolvență, nefiind suficientă doar formularea unor aprecieri de ordin general, cum ar fi cele invocate prin cererea de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de reclamanta creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 9298/05.11.2014, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimații pârâți YE X. și YE Z., ambii cu domiciliul declarat în Zhejiang, C., citați prin afișare la ușa instanței și pe portalul instanțelor judecătorești, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.02.2015.
Președinte, C. G. I. | Judecător, M. P. | |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Jud. C.G.I.
Tehnoredactat: C.G.I.
5 ex./23.03.2015
Comunicat: 3 ex./24.03.2015
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Jud. sindic: M. M.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1007/2015. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
