Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 377/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 377/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 1042/122/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 377A
Ședința publică din data de 12.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. M.
JUDECĂTOR: A. M. G.
GREFIER: L. E. A.
Pe rol se află soluționarea apelului, formulat de apelanta S.C. M. E. S.R.L., împotriva sentinței civile nr.448/29.09.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. F. ST S.R.L.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că a fost înaintat dosarul nr._ al Tribunalului G., în care s-a pronunțat sentința civilă nr.165/18.03.2014, așa cum s-a dispus de către instanță prin încheierea de ședință de la termenul anterior, iar apelanta a solicitat prin cererea de apel soluționarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte incidente de soluționat, Curtea declară terminată cercetarea procesului și reține cauza spre soluționare.
CURTEA ,
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată la data de 28.03.2014 sub nr._ pe rolul Tribunalului G. – secția civilă, creditoarea S.C. M. E. S.R.L. a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei S.C. F. ST S.R.L., admiterea creanței certe, lichide și exigibile în cuantum de 387.215,45 lei (formată din suma de 92.999,46 lei reprezentând debit principal, suma de 292.155,99 lei reprezentând penalități de întârziere și suma de 2.060 lei reprezentând cheltuieli de judecată) și înregistrarea creanței în tabelul definitiv.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între părți s-a derulat în timp o relație comercială având ca obiect vânzarea-cumpărarea de produse farmaceutice, medicamente și alte accesorii medicale. Creditoarea și-a îndeplinit obligațiile asumate cu bună-credință, însă debitoarea nu a achitat obligațiile de plată în mod corespunzător, obligații asumate în baza contractului de vânzare-cumpărare și distribuție nr.5066/11.10.2006 cu Anexa A ca parte integrantă a acestuia și Anexa nr. 2/13.01.2009, Anexa nr. 3/03.05.2010, Anexa nr. 4/03.01.2011 la același contract și contractul de vânzare-cumpărare și distribuție nr.7592/26.01.2012 cu Anexa nr. 1/26.01.2012 la același contract.
Având în vedere neplata de către cumpărător a facturilor fiscale care au fost acceptate la plată și recunoscute de către debitoare prin semnături de primire și aplicarea ștampilei societății, în cuantum total de 92.999,46 lei cărora li se adaugă penalitățile calculate debitului principal în cuantum de 292.155,99 lei, precum și cheltuielile de judecată prilejuite de prezenta cauză, văzând dispozițiile art. 1073 C.civ. și art. 1516 alin.1 C.civ., se impune admiterea înscrierii creanței la masa credală a debitoarei.
Creditoarea învederează faptul că a depus numeroase diligențe în scopul stingerii pe cale amiabilă a diferendului dintre părți, precum și în scopul sprijinirii debitoarei în ceea ce privește acoperirea creanțelor, însă acestea au rămas fără rezultat.
S-a mai susținut incidența dispozițiilor art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006, certitudinea creanței fiind constatată prin acte sub semnătură privată în înțelesul art. 46 C.. lichid, având un cuantum bine determinat prin calcularea acestora de la data scadenței, cu excluderea arbitrariului și subiectivismului. Creanța este exigibilă, conform art. 662 alin. 4 C.pr.civ., caracterul exigibil al creanței este îndeplinit întrucât termenul de scadență a fost împlinit, fiind astfel îndeplinite condițiile art. 31 și urm. din Legea nr. 85/2006.
În drept, sunt invocate prevederile art. 3 și urm. din Legea nr.85/2006, art. 1073 C.civ., art. 1516 al. 1 C.civ., art. 158, 120, 244 alin.4, 452, 453, 662 C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, conform art.14 alin.1 din OUG nr.80/2013.
În dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosarul cauzei, în copii conforme cu originalul, modul de calcul al debitului principal și al penalităților de întârziere, certificat constatator privind societatea debitoare, contractul de vânzare-cumpărare și distribuție nr.5066/11.10.2006 cu Anexa A ca parte integrantă a acestuia și Anexa nr.2/13.01.2009, Anexa nr.3/03.05.2010, Anexa nr.4/03.01.2011 la același contract, contractul de vânzare-cumpărare și distribuție nr.7592/26.01.2012 cu Anexa nr. 1/26.01.2012, facturi fiscale.
Prin întâmpinarea depusă la data de 17.04.2014, debitoarea S.C. F. ST S.R.L. a solicitat respingerea cererii ca nefondată și a invocat excepția autorității de lucru judecat, în sensul că părțile s-au mai judecat pentru același obiect în dosarul nr._, soluționat la data de 18.03.2014 de către Tribunalul G. prin respingerea cererii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, debitoarea a învederat că, prin noua cerere, creditoarea încearcă să inducă în eroare instanța, în sensul că invocă în susținerea solicitării de deschidere a procedurii o creanță de 387.215,45 lei, în timp ce în primul dosar creanța pretinsă era de 218.117,28 lei.
Această creanță nu este certă, lichidă și exigibilă, iar creditoarea și-a majorat creanța în mod artificial în scopul creării unei impresii false a unei alte creanțe decât cea cu privire la care se solicitase deschiderea procedurii în cauza precedentă.
Debitoarea a mai invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere că sunt solicitate, cu pretenția de a fi recunoscute drept creanțe certe, lichide și exigibile, sume ce ar fi trebuit plătite în anii 2006, 2009, 2010, cu mult peste termenul general de prescripție de 3 ani. Prin acțiunea introdusă, creditoarea încearcă să forțeze constituirea unui titlu executoriu pentru creanțe cu privire la care nu mai este în termenul prevăzut de lege pentru a putea solicita sprijinul autorităților statului în vederea recuperării lor.
Mai arată debitoarea că numai în cursul anului 2013-2014 a achitat către creditoare peste 50.000 lei, astfel că societatea nu se află în încetare de plăți, ea desfășurându-și activitatea în mod constant prin efectuarea de plăți către furnizorii de utilități, servicii și produse, precum și obligațiile către salariați.
În drept, sunt invocate prevederile art.205 C.pr.civ.
În apărare, debitoarea a depus la dosarul cauzei, în copie, extras de pe portalul instanțelor de judecată privind dosarul nr._ al Tribunalului G..
Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 19.06.2014, creditoarea S.C. M. E. S.R.L. a solicitat respingerea apărărilor și excepțiilor invocate de către debitoare.
În motivarea răspunsului la întâmpinare, creditoarea a arătat că în procedura insolvenței soluțiile instanțelor de judecată nu se bucură de autoritate de lucru judecat întrucât se analizează raporturile dintre părți doar prin verificarea existenței creanței creditorului și a dovezilor de plată înfățișate de debitoare. În plus, cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză nu are același obiect cu cea formulată anterior, nefiind vorba de aceeași pretenție supusă judecății.
În ceea ce privește excepția prescripției pretențiilor, creditoarea menționează că odată cu cererea de chemare în judecată a transmis la dosar centralizatorul facturilor neachitate, actualizat la data de 27.03.2014, ce cuprinde coloanele cu data plății și tipul documentului prin care s-au efectuat plăți până la această dată de către debitoare, din care se poate observa că debitoarea este în imposibilitatea de a-și achita datoriile sale comerciale ajunse la scadență, fiind în cuantum de 385.515,45 lei.
Mai arată că toate facturile fiscale ce formează soldul înregistrat în contabilitatea împotriva debitoarei, sunt emise în perioada 06.07._12, din centralizatorul facturilor neachitate atașat cererii de chemare în judecată putându-se observa atât data emiterii facturilor neachitate ce formează debitul principal datorat de debitoare, precum și data scadentă a acestor facturi, fiind vorba de facturi cu scadență în cursul anului 2012.
Referitor la susținerea debitoarei că ar fi plătit în perioada 2013-2014 peste 50.000 lei, creditoarea precizează că, ținând cont de toate plățile efectuate de debitoare până acum, în continuare soldul înregistrat de debitoare față de creditoare îndeplinește condițiile impuse de Legea nr. 85/2006.
Prin sentința civilă nr.448/29.09.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, invocată de debitoarea S.C. F. ST S.R.L., și a fost respinsă cererea de deschidere a procedurii insolvenței, formulata de creditoarea S.C. M. E. S.R.L.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a arătat că, potrivit art. 430 C.pr.civ., autoritatea de lucru judecat este consacrată ca efect al hotărârii judecătorești (nu doar excepție procesuală sau prezumție de lucru judecat, ca în vechea reglementare). Astfel cum rezultă din considerentele sentinței comerciale nr.165/18.03.2014, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, prin cererea ce a făcut obiectul acestui dosar, creditoarea a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, arătând că între creditor și debitor s-a derulat în timp o relație comercială având ca obiect vânzarea-cumpărarea de produse farmaceutice, medicamente și alte accesorii medicale. Creditoarea și-a îndeplinit obligațiile asumate cu bună credință și potrivit dispozițiilor contractuale, însă debitoarea nu și-a îndeplinit și nu a achitat obligațiile de plată în mod corespunzător, obligații asumate în baza contractului de vânzare cumpărare și distribuire nr.5066/11.10.2006 cu anexa A ca parte integrantă a acestuia și anexa nr.2/13.01.2009, anexa 3/03.05.2010, anexa nr.4/3.01.2011 la același contract și contractul de vânzare cumpărare și distribuire nr.7592/26.01.2012 cu anexa nr.1/26.01.2012 la același contract și potrivit căruia societatea creditoare i-a livrat acesteia produse medicamentoase.
Având în vedere neplata de către cumpărător a facturilor fiscale care au fost acceptate la plată și recunoscute de către debitoare prin semnături de primire și aplicarea ștampilei societății, în cuantum total de 100.999,45 lei cărora li se adaugă penalitățile calculate debitului principal în cuantum de 115.057,83 lei, precum și cheltuielile de judecată prilejuite de prezența cauză, creditoarea a solicitat admiterea creanței și înscrierea la masa credală.
Acțiunea creditoarei a fost respinsă prin sentința comercială nr.165/18.03.2014 pronunțată de Tribunalul G..
Cererea înregistrată în dosarul nr._ are drept obiect deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, pentru neîndeplinirea de către debitoare a obligațiilor de plată în mod corespunzător, obligații asumate în baza contractului de vânzare-cumpărare și distribuție nr.5066/11.10.2006 cu Anexa A ca parte integrantă a acestuia și Anexa nr. 2/13.01.2009, Anexa nr. 3/03.05.2010, Anexa nr. 4/03.01.2011 la același contract și contractul de vânzare-cumpărare și distribuție nr.7592/26.01.2012 cu Anexa nr. 1/26.01.2012 la același contract.
Se constată astfel că cea de a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între același părți.
A interpreta altfel dispozițiile legale referitoare la relativitatea lucrului judecat ar duce la consecințe practice nedorite și mai ales la pronunțarea unor hotărâri judecătorești contradictorii, prejudiciindu-se interesul social al stabilității în raporturile juridice, soluția cuprinsă în prima hotărâre fiind prezumată a exprima adevărul.
Obiectul celor două litigii l-a constituit, în ultimă analiză, deschiderea procedurii insolvenței debitoarei pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare și distribuție nr. 5066/11.10.2006 cu Anexa A ca parte integrantă a acestuia și Anexa nr. 2/13.01.2009, Anexa nr. 3/03.05.2010, Anexa nr. 4/03.01.2011 la același contract și contractul de vânzare-cumpărare și distribuție nr.7592/26.01.2012 cu Anexa nr. 1/26.01.2012 la același contract. Există identitate de obiect și de cauză, chiar dacă creditorul își completează motivarea cererii în cea de a doua cauză, dar scopul final urmărit este același, în procesul ulterior același creditor își bazează cererea pe aceeași creanță.
În afara acestor elemente, toate celelalte date care diferențiază cele două cauze au caracter formal și irelevant în evaluarea autorității de lucru judecat, esențial, pentru securitatea comerțului juridic, fiind faptul că nu se poate recunoaște, în favoarea unei părți, printr-o hotărâre subsecventă, un drept ce i s-a refuzat printr-o hotărâre anterioară.
Față de aceste considerente, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de debitoarea S.C. F. ST S.R.L. În consecință, a respins cererea formulată de creditoarea S.C. M. E. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea S.C. F. ST S.R.L.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel apelanta creditoare S.C. M. E. S.R.L. la data de 18.11.2014, înregistrat la data de 04.12.2014 sub nr._ pe rolul Curții de Apel București – secția a VI-a civilă, prin care a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței civile atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și deschiderea procedurii generale a insolventei împotriva debitoarei S.C. F. ST S.R.L., având în vedere datoria pe care o are în cuantum de 387.215,45 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că sentința atacată este netemeinică și nelegală, deoarece nu există identitate de obiect între cele două litigii, astfel cum a reținut în mod greșit judecătorul sindic. În dosarul nr._ al Tribunalului G., obiectul cererii de chemare în judecată era un sold de 218.117,28 lei pentru care creditoarea a solicitat deschiderea procedurii insolventei față de debitoarea S.C. F. ST S.R.L. În schimb, în dosarul nr._, obiectul cererii de chemare în judecată era un sold de 387.215.45 lei pentru care se solicită deschiderea procedurii insolvenței.
Așadar, în lipsa celor trei condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a putea fi admisă excepția autorității de lucru judecat, sentința atacată este nelegală și netemeinică, atașând practică judiciară în acest sens.
S-a mai arătat că starea de insolvență, așa cum este ea definită în Legea nr.85/2006, se constată și în momentul în care societatea comercială debitoare se află în imposibilitatea de a achita debitele restante față de creditori din lipsa disponibilităților bănești, conform art. 3 alin. 1 litera b din Legea nr. 85/2006. Având in vedere aceste probe atașate la dosarul de fond, instanța trebuia să constate ca fiind intervenită starea de insolvență iminentă și să dispună admiterea cererii de deschidere a procedurii. În temeiul art. 3 alin. 64 al aceluiași articol, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 zile. Debitul invocat de creditoare îndeplinește toate condițiile enumerate de aceste dispoziții legale referitoarea starea de insolvență a debitoarei.
Apelanta a subliniat că, în procedura insolvenței, pentru a înlătura prezumția legală de insolvență, debitorul contestator trebuie să facă dovada că exista suficiente mijloace bănești pentru plata datoriei, probată de către creditoare cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Or, în prezentul litigiu, debitoarea nu a dovedit achitarea integrală a datoriilor sale, astfel că sentința atacată este nelegală și netemeinică. De asemenea, Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței nu prevede expres faptul că înscrisurile care stau la baza creanței creditoarei trebuie să constituie titluri executorii, ci trebuie doar îndeplinite condițiile cu privire la certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea creanței de mai mult de 90 de zile, creanță ce trebuie să depășească suma de 45.000 lei, condiții ce au fost îndeplinite și demonstrate de către creditoare.
S-a mai susținut îndeplinirea condiției prevăzute de art. 3 pct. 12 din Legea nr.85/2006, conform căruia „valoare-prag reprezintă cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului. Aceasta este de 45.000 lei...”, atât timp cât datoria înregistrată de debitoare este în cuantum de 387.215,45 lei.
Creanța pretinsă este certă, fiind constatată prin înscrisuri sub semnătură privată, respectiv prin facturi fiscale semnate, ștampilate și acceptate de primire la plată de către debitoare. De asemenea, creanța are caracter lichid, având un cuantum bine determinat prin calcularea acestora de la data scadenței, cu excluderea arbitrariului și subiectivismului. În fine, creanța este exigibilă, întrucât termenul de scadență a fost împlinit.
În drept, sunt invocate prevederile Legii nr.85/2006, art. 158, art.223, art. 453, art. 466 și urm. C.pr.civ.
Cererea de apel a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, conform art.23 alin.1 lit.a, coroborat cu art.14 alin.1 din OUG nr.80/2013.
În susținerea cererii, apelanta a depus la dosarul cauzei practică judiciară.
Legal citată, intimata S.C. F. ST S.R.L. nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței de apel pentru a-și exprima poziția procesuală și a solicita probe în apărare.
În ședința publică din data de 12.02.2015, Curtea a luat act că părțile nu au depus la dosar înscrisuri noi în apel și nici nu au solicitat administrarea altor probe noi ori readministrarea probelor din fața primei instanțe.
Din oficiu s-a dispus atașarea dosarului nr._ al Tribunalului G., în care s-a pronunțat sentința civilă nr.165/18.03.2014.
Examinând hotărârea atacată în raport de înscrisurile dosarului și de motivele invocate de apelanta creditoare S.C. M. E. S.R.L., Curtea apreciază ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței civile nr.448/29.09.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă atacată a fost admisă excepția existenței autorității de lucru judecat, fiind astfel respinsă cererea de deschidere a procedurii insolvenței, formulată de creditoarea S.C. M. E. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea S.C. F. ST S.R.L., reținându-se tripla identitate de părți, obiect și cauză în raport de dosarul nr._ al Tribunalului G., soluționat în sensul respingerii prin sentința civilă nr.165/18.03.2014, rămasă definitivă prin neapelare.
Curtea apreciază că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, efectuând o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale privitoare la existența autorității de lucru judecat.
Principalul motiv de apel referitor la greșita reținere a identității de obiect între cele două litigii este nefondat, atât timp cât din examinarea ambelor cereri de chemare în judecată rezultă cu claritate că societatea apelantă creditoare a invocat aceeași creanță pentru a obține deschiderea procedurii insolvenței împotriva societății intimate debitoare.
Conform art.431 alin.1 C.pr.civ., „nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect”.
În cauza de față, ce formează obiectul dosarului nr._ al Tribunalului G. – Secția Civilă, creditoarea S.C. M. E. S.R.L. a chemat-o în judecată pe debitoarea S.C. F. ST S.R.L., același cadru procesual subiectiv fiind stabilit și în dosarul nr._ al aceleiași instanțe. De asemenea, ambele litigii vizează cererea de deschidere a procedurii insolvenței, în temeiul Legii nr.85/2006, fiind invocate aceleași motive de fapt și de drept.
Astfel cum a observat și judecătorul sindic, Curtea constată că obiectul celor două cereri de deschidere a procedurii insolvenței se întemeiază pe aceeași creanță. În acest sens, trebuie menționat că în primul dosar nr._, creditoarea a invocat o creanță totală în cuantum de 218.117,28 lei, compusă din 100.999,45 lei debit principal, 115.057,83 lei penalități de întârziere și 2.060 lei cheltuielile de judecată. Acest debit rezultă din facturile fiscale menționate în modul de calcul anexat la filele 12 – 16 din dosar și a fost pretins în baza contractului de vânzare – cumpărare și distribuție nr.5066/11.10.2006, cu anexa A ca parte integrantă a acestuia și anexa nr.2/13.01.2009, anexa 3/03.05.2010, anexa nr.4/3.01.2011 la același contract și în baza contractului de vânzare – cumpărare și distribuție nr.7592/26.01.2012 cu anexa nr.1/26.01.2012 la același contract.
În al doilea dosar nr._, creditoarea a invocat o creanță în cuantum total de 387.215,45 lei, formată din suma de 92.999,46 lei reprezentând debit principal, suma de 292.155,99 lei reprezentând penalități de întârziere și suma de 2.060 lei cheltuielile de judecată. Acest debit rezultă din facturile fiscale menționate în modul de calcul anexat la filele 10 – 17 din dosarul de fond și a fost pretins în baza acelorași acte, respectiv contractul de vânzare – cumpărare și distribuție nr.5066/11.10.2006, cu anexa A ca parte integrantă a acestuia și anexa nr.2/13.01.2009, anexa 3/03.05.2010, anexa nr.4/3.01.2011 la același contract și contractul de vânzare – cumpărare și distribuție nr.7592/26.01.2012 cu anexa nr.1/26.01.2012 la același contract.
Din examinarea comparativă a modului de calcul al debitului, depus în cele două dosare, se poate observa cu claritate că sumele invocate de către creditoare au la bază aceleași facturi fiscale, diferențele fiind justificate prin plățile parțiale făcute de debitoare ulterior introducerii primei cereri de deschidere a procedurii și prin trecerea timpului. Astfel, debitul principal invocat în prima cerere este de 100.999,45 lei, însă, în urma plăților parțiale, acesta a fost redus la suma de 92.999,46 lei, cât se arată în a doua cerere. De asemenea, penalitățile de întârziere în cuantum de 115.057,83 lei, pretinse prin prima cerere, au fost calculate până la data de 09.09.2013, în timp ce prin a doua cerere cuantumul s-a majorat la suma de 292.155,99 lei, fiind calculate penalități de întârziere până la data de 27.03.2014; ceea ce este relevant este faptul că accesoriile vizează același debit principal în ambele dosare.
Mai trebuie precizat că hotărârea judecătorească pronunțată asupra cererii creditorului de deschidere a procedurii insolvenței are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește dispozitivul și considerentele pe care acesta se sprijină, conform art.430 alin.2 C.pr.civ., în măsura în care nu s-au schimbat împrejurările avute în vedere la data pronunțării primei hotărâri.
În cauza de față, apelanta creditoare nu a învederat și, cu atât mai puțin, nu a probat modificarea circumstanțelor la data introducerii celei de-a doua cereri de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei. Cu prilejul soluționării dosarului nr._, în sentința civilă nr.165/18.03.2014, rămasă definitivă prin neapelare, judecătorul sindic a statuat că societatea debitoare nu se află în încetare de plăți, fiind răsturnată prezumția de insolvență prevăzută de lege, și că suma invocată de către creditoare nu constituie o creanță certă în sensul Legii nr.85/2006. Atât timp cât nu s-a învederat schimbarea împrejurărilor analizate de judecătorul sindic în primul dosar, rezultă că acesta, în al doilea dosar nr._, nu poate reține o situație de fapt și de drept contrară, respectiv existența stării de insolvență și caracterul cert al aceleiași creanțe.
Față de cele arătate, Curtea concluzionează că prima instanță a reținut în mod corect că în dosarul nr._ creditoarea a urmărit valorificarea aceleiași creanțe cu cea din dosarul anterior nr._, existând identitatea de obiect între cele două litigii, alături de identitatea de părți și de cauză.
Toate celelalte motive de apel invocate de către apelanta creditoare, referitoare la existența stării de insolvență și a unei creanțe certe, lichide și exigibile mai vechi de 90 de zile, vizează fondul cererii de deschidere a procedurii insolvenței, aspecte care nu pot fi analizate ca urmare a corectei admiteri a excepției existenței autorității de lucru judecat. Or, art.248 alin.1 C.pr.civ. dispune în mod clar că soluționarea excepțiilor de procedură și de fond se efectuează cu prioritate față de cercetarea în fond a cauzei, care devine inutilă în măsura admiterii unei excepții peremptorii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art.480 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta S.C. M. E. S.R.L., împotriva sentinței civile nr.448/29.09.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. F. ST S.R.L.
Totodată, în temeiul art.453 C.pr.civ., ținând seama de soluția de respingere a prezentului apel, întrucât apelanta a pierdut procesul, va fi respinsă ca neîntemeiată cererea acesteia de acordare a cheltuielilor de judecată, deoarece doar partea care obține câștig de cauză este îndreptățită la recuperarea acestor sume. De asemenea, instanța va lua act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta S.C. M. E. S.R.L., cu sediul procesual ales la SCP R. & Asociații în mun.București, ., corp 3, ., J_, C._, împotriva sentinței civile nr.448/29.09.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. F. ST S.R.L., cu sediul în ., J_, CUI_, cu sediul procesual ales la Cabinetul de Avocat B. S. G. în mun. G., ., jud. G..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. M. A. M. G.
GREFIER,
L. E. A.
Red.jud.M.M./5 ex./02.04.2015
Tribunalul G. – secția civilă – dosar nr._
Judecător fond: C. P.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1011/2015. Curtea de... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 268/2015. Curtea de... → |
|---|
