Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Decizia nr. 474/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 474/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 25949/3/2014/a1

Dosar nr._ (Număr în format vechi 2932/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 474

Ședința publică de la 25 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. S. U.

Judecător G. VINȚANU

Grefier C. M.

****************

Pe rol judecarea cererii de apel, formulată de apelanta creditoare . împotriva încheierii din data de 06.11.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare C. N. ROMARM FILIALA UZINA MECANICA BUCURESTI SA.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelanta creditoare prin administratorul societății personal și asistat de avocat D. A. care depune împuternicire avocațială la dosarul cauzei și intimata debitoare prin consilier juridic Maerean S. care depune delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Apărătorul apelantei învederează că a fost depusă la dosar o cerere prin care solicită amânarea cauzei, având în vedere că la Tribunalul București a depus o cerere de restituire a cauțiunii cu termen de judecată, 26.03.2015.

Intimata debitoare, prin consilier juridic, solicită respingerea cererii de amânare, având în vedere că prezentul apel nu are legătură cu cererea aflată pe rolul Tribunalului București.

Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare formulată de apelanta creditoare, având în vedere obiectul apelului declarat, apreciind că instanța nu este ținută de soluționarea cererii aflată pe rolul Tribunalului București.

Apărătorul apelantei creditoare, învederează că a fost recent angajată și solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lua cunoștință de dosar.

Curtea lasă cauza la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei, se prezintă apelanta creditoare prin administratorul societății personal și asistat de avocat și intimata debitoare prin consilier juridic.

Părțile, învederează că nu mai au cereri de formulat sau probe de administrat.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității apelului declarat, invocată de intimată prin întâmpinare, Curtea arată că potrivit articolului 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, hotărârii judecătorului-sindic pot fi atacate separat, cu apel.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.

Apelanta creditoare, prin avocat, solicită admiterea apelului, desființarea încheierii atacate și pe cale de consecință, admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei, pentru argumentele prezentate în motivele de apel, pe care le susține oral.

Apărătorul apelantei apreciază ca fiind tardivă contestația debitoarei, în raport de art.72 alin.3 din Legea nr.85/2014, situație în care, judecătorul sindic trebuia să constate că apărările debitoarei prin contestație și întâmpinare, sunt tardiv formulate.

Intimata debitoare, prin consilier juridic, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea încheierii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

Cu privire la motivul de apel referitor la tardivitatea contestației, intimata debitoare prin consilier juridic, arată că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că s-a depus în termenul legal de 10 zile, contestație la cererea creditoarei. Depune la dosar concluzii scrise pe care le susține oral.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:

Prin încheierea din ședința publică din data de 06.11.2014, Tribunalul București Secția a VII-a Civilă a fost admisă cererea formulată de către debitor și a fost obligat creditorul S.C. D. B. S.R.L. să consemneze în termen de 5 zile, la o bancă, cauțiunea în valoare de 40.000 lei, în temeiul art.72 alin.1 din Legea nr.85/2014.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește cererea debitorului de obligare a creditorului la plata unei cauțiuni, următoarele:

Cauțiunea are regimul juridic al unei garanții, garanție menită să-l protejeze pe debitor de un exercițiu abuziv al creditorului prin introducerea cererii de deschidere a procedurii de faliment.

Norma legală- art.72 alin.1 din Legea nr.85/2014 privind procedura insolvenței nu prevede motivele pentru care judecătorul sindic poate obliga creditorul la plata unei cauțiuni. Față de faptul că legea dispune că judecatorul sindic poate obliga creditorul la plata unei cauțiuni, la cererea debitorului, solicitarea acestuia trebuie să aibă o justificare conformă scopului cauțiunii, adică împiedicarea abuzului de drept al creditorilor.

Debitorul a susținut prin concluziile sale că cererea creditorului a fost formulată cu rea credință și îi cauzează un prejudiciu în ceea ce privește relațiile sale contractuale cu partenerii de afaceri.

Verificând înscrisurile prezentate de către creditor în susținerea cererii sale, dar și pe cele prezentate de către debitor privind refuzul de plată al creanței pretinse, instanța apreciază că se impune obligarea creditorului la plata cauțiunii.

Această măsură derivă și din interpretarea dispozițiilor legale cu privire la funcțiile pe care le îndeplinește instituția cauțiunii, respectiv: funcția de garanție a seriozității cererii reclamantului și funcția de sursă de despăgubire a persoanei prejudiciate prin luarea unei măsuri.

Dovada vătămării drepturilor și în mod subsecvent dovada creării unui prejudiciu debitorului nu necesită probațiune în ceea ce privește aprecierea asupra cauțiunii, deoarece, în condițiile unei economii de piață și cel mai mic zvon negativ are potențialul de afecta într-o măsură destul de importantă credibilitatea unei societăți fiind evident faptul că o consecință directă a anunțului privind existența unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență față de o societate se reflectă în reducerea drastică a credibilității sale.

Indiscutabil, plata cauțiunii este menită a preveni abuzurile unui creditor, și ca urmare în temeiul art. 72 ali.1 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței, va admite cererea de plată a cauțiunii, având în vedere actele prezentate de către creditoare în justificarea creanței sale, precum și extrasele de cont depuse de către debitoare privind situația sa financiară, urmând să oblige creditoarea S.C. D. B. S.R.L. să consemneze o cauțiune în valoare de 40.000 lei, în termen de 5 zile de la o bancă.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel, creditoarea . susținând următoarele:

Judecătorul sindic trebuia sa invoce din oficiu, cand a comunicat creditorului contestatia debitorului, faptul ca este in situatiunea producerii efectelor excepției de tardivitate a formualrii contestatiei debitorului, in raport de art. 72 alin.3 din legea nr.85/2014, astfel încât s-au incalcat dispozițiile art.70 din Legea nr.85/2014, privind cererea creditorului, nerespecatandu-se astfel alin.6 ale prezentului articol.

In opinia sa se află in situatiunea prevăzută de implinirea si crearea efectelor produse de excepția tardivitatii formulării contestatiei de către debitoare, in raport de art. 72 alin.3 din legea nr.85/2014.

Dupa cum se observa cu ușurința, cererea creditoarei a fost înregistrata la data de 29.07.2014, urmanad ca in maximum 48 de ore, sa se comunice debitoarei exemplarul cererii de deschidere a procedurii de insolventa. Debitoarea, urmând ca in termen de 10 de la comunicare, sa formuleze contestație.

Dupa cum se observa, acest termen nu a fost respectat, contestatia debitoarei a fost depusa prin serviciul registratura la data de 21.08.2014, peste termenul prevăzut legal de art. 72 alin.3 din Legea nr.85/2014 iar intampinarea depusa prin serviciul registratura la data de 28.08.2014, peste termenul legal.

In atare situatiune, judecătorul sindic, trebuia sa constate ca, apararile debitorului prin contestație si întâmpinare sunt tardiv formulate.

Intimata debitoare C. N. ROMARM FILIALA UZINA MECANICA BUCURESTI SA a depus întâmpinare pin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea încheierii de ședință din data de 06.11.2014 aceasta fiind pronunțată cu respectarea prevederilor legale.

Motivele invocate în cererea de apel au fost:

Primul motiv: „Judecătorul sindic trebuia să invoce din oficiu, când a comunicat creditorului contestația debitorului, faptul că suntem in situațiunea producerii efectelor excepției de tardivitate a formulării contestației debitorului, în raport de art. 72 alin. 3 clin Legea 85/2014,,.

Față de acest motiv arată că potrivit art. 72 alin 3 din Legea 85/2014: „în termen de 10 zile de la primirea cererii, debitorul trebuie să conteste, fie să recunoască existența...,,.

Din înscrisurile depuse la dosar reies următoarele:

La data de 29.07.2014 societatea D. B. S.R.L. a depus prin serviciul registratură cererea de deschidere a procedurii insolvenței împotriva Companiei Națională „Romarm,,- Filiala Uzina Mecanică București S.A.

In conformitate cu dispozițiile art. 72 alin. 2 din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, instanța a comunicat în termen, cererea creditoarei organului fiscal competent și debitoarei. Debitoarea a recepționat comunicarea în data de 13.08.2014 (data poștei). Atașează dovada comunicării cererii de chemare în judecată.

In termenul legal de 10 zile, debitoarea a formulat și depus la serviciul registratură pe data de 21.08.2014 contestație la cererea creditoarei și în termenul legal de 15 zile a formulat și depus în data de 28.08.2014 întâmpinare.

Al doilea motiv: „In opinia noastră suntem în situațiunea prevăzută de împlinirea și crearea efectelor produse de excepția tardivității formulării contestației de către debitoare, în raport de art. 72 alin 3 din Legea 85/2014,,.

Creditoarea greșit consideră că termenul de 10 zile pentru formularea contestației la starea de insolvență începe să curgă de la data introducerii cererii.

Debitorul nu ar putea să depună o contestație decât în momentul luării la cunoștință despre faptul că a fost chemat în judecată, respectiv de la comunicare conform art. 184 Cod procedură civilă. Or la dosarul cauzei a fost depus înscrisul (citația) din care reiese foarte clar data poștei respectiv 13.08.2014.

Conform art. 184 Cod procedură civilă raportat la art 72 alin 3 din legea insolvenței termenul de 10 zile începe să curgă de la această dată. In termenul legal de 10 zile, debitoarea a formulat și depus la serviciul registratură pe data de 21.08.2014 contestație la cererea creditoarei și în termenul legal de 15 zile a formulat și depus în data de 28.08.2014 întâmpinare.

In concluzie, solicită respingerea apelului ca nefondat deoarece cele două motive în susținerea apelului sunt contrazise de realitatea de fapt și de înscrisurile depuse la dosar și se bazează pe un raționament greșit privind calcularea termenelor procedurale.

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii, invocată prin întâmpinare Curtea a avut în vedere dispozițiile articolului 46 din Legea nr. 85/2014 cu privire la faptul că hotărârile pronunțată de judecătorul-sindic pot fi atacate, separat, numai cu apel.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de apel invocate, sub aspectul stabilirii, de către instanța de fond a obligației creditorului de a achita o cauțiune în condițiile articolului 2 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 reține următoarele:

Dispozițiile articolului 72 din legea nr. 85/2014 prevăd următoarele: (1) În cazul cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulate de creditor, la cererea debitorului, formulată în termenul prevăzut la alin. (3), judecătorul-sindic poate dispune prin încheiere, în sarcina creditorului consemnarea la o bancă a unei cauțiuni de până la 10% din valoarea creanței, dar nu mai mult de 40.000 lei. Cauțiunea va fi consemnată în termen de 5 zile de la comunicarea măsurii, sub sancțiunea respingerii cererii de deschidere a procedurii.

(2)În termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii creditorului, instanța o va comunica debitorului și organului fiscal competent.

(3)În termen de 10 zile de la primirea cererii, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existența stării de insolvență. În cadrul judecării contestației, va putea fi administrată doar proba cu înscrisuri.

Față de cele invocate de către creditoare reține următoarele:

Cererea creditoarei, . de deschidere a procedurii insolvenței a fost comunicată debitoarei la data de 13._ astfel cum rezultă din copia plicului pe care se află ștampila poștei, aflat la fila 46 dosar C.A.B..

Debitoarea a formulat contestație înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a Civilă la data de 21.08.2014 (astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila 6 dosar T.B. transmis în copie.

Prin contestația formulată s-a solicitat și consemnarea cauțiunii conform articolului 72 alin. 1 din Legea nr. 85/2014.

Debitoarea arată că în conformitate cu prevederile art. 72 alin 1 din Legea 85/2014:„în cazul cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulate de creditori, la cererea debitorului, formulată în termenul prevăzut la alin. (3), judecătorul sindic poate dispune, prin încheiere, în sarcina creditorului consemnarea la o bancă a unei cauțiuni de până 10 % din valoarea creanței, dar nu mai mult de 40 000 lei. Cauțiunea va fi consemnată în termen de 5 zile de la comunicarea măsurii, sub sancțiunea respingerii cererii de deschidere a procedurii.

Având în vedere apărările invocate, privind faptul că nu se poate considera că față de debitor, creditorul deține o creanță în cuantumul pretins, contestația apare ca fiind întemeiată și pe cale de consecință admisibilă.

Pentru protejarea intereselor debitorului, precum și pentru acoperirea pagubelor suferite de debitor potrivit art. 72 alin(4) din Legea 84/2014, s-a solicitat instanței să dispună în sarcina creditorului consemnarea cauțiunii în cuantumul prevăzut de lege, respectiv 40.000 de lei.

În aceste condiții, Curtea constată că debitoarea a depus contestația în termenul de 10 zile de la comunicarea cererii ( articolul 72 alin. 3 din Legea nr. 85/2014), astfel încât excepția tardivității formulării contestației, invocată de apelantă prin motivele de apel nu este fondată.

Celelalte aspecte invocate de apelantă în motivele de apel țin de fondul cauzei, respectiv de analiza temeiniciei cererii de deschidere a procedurii insolvenței și nu pot forma obiect al cercetării în faza apelului la acest moment, întrucât, instanța de fond, prin încheierea din 06.11.2014 nu s-a pronunțat asupra cererii de deschidere a procedurii insolvenței, ci doar pe aspectul obligării la plata cauțiunii conform articolului 72 alin. 3 din Legea nr. 85/2014.

Față de aceste considerente, și față de dispozițiile articolului 43 și articolului 46 din Legea nr. 85/ 2014, Curtea va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanta creditoare . cu sediul ales în București, ., nr. 26, . 2, împotriva încheierii din data de 06.11.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare C. N. ROMARM FILIALA UZINA MECANICA BUCURESTI SA, cu sediul în București, ., nr. 7-9, sector 3, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 martie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

A. M. S. G. VINȚANU

U.

GREFIER

C. M.

Red.Jud.A.M.S.U.

Tehnored.I.N.

Ex.4

27.04.2015

……………………..

Tribunalul București Secția a VI-a Civilă

Judecător fond: B. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Decizia nr. 474/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI