Acţiune în anulare. Decizia nr. 7738/2014. Curtea de Apel CLUJ

Curtea de Apel CLUJ - Sentințe și decizii comerciale / 2014

Decizia nr. 7738/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 10-10-2014 în dosarul nr. 2599/1285/2011/a2

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 7738/2014

Ședința publică de la 10 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. B.

Judecător M.-I. I.

Judecător S. Al H.

Grefier A. B.

S-au luat în examinare recursurile declarate de E. I. SPRL administrator judiciar al debitoarei . și recurent V. B. SCPA ITALIA MONTEBELLUNA, fosta B. ITALO ROMENA SPA împotriva sentinței civile nr. 345 din 5.02.2013 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Specializat Cluj, privind și pe intimat . prin administrator special C. P., intimat ., având ca obiect acțiune în anulare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat L. Gîlcevescu în reprezentarea intereselor recurentei E. I. SPRL, avocat C. M. O. pentru recurenta V. B. și avocat B. F. pentru initmata ..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recurenta V. B. nu a depus dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente recursului promovat.

Se mai învederează faptul că la data de 7 octombrie 2014 intimata T. SRL a transmis prin fax întâmpinări la ambele recursuri.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 159¹alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și ale Legii nr. 85/2006.

Reprezentantul recurentei V. B. depune la dosar chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei.

Reprezentantul intimatei T. depune la dosar originalul împuternicirii avocațiale transmise anterior prin fax și dovada cheltuielilor de judecată, după care,

Reprezentanții recurenților confirmă faptul că întâmpinarea le-a fost comunicată de către intimată prin fax.

Reprezentanta recurentei E. I. depune la dosar un set de înscrisuri în probațiune.

Se învederează instanței că nu sunt alte cereri de formulat.

Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.

Reprezentantul recurentei E. I. solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, fără cheltuieli de judecată. În mod greșit prima instanță a admis excepția prescripției acțiunii în anulare, în baza unui raționament care contrazice orice logică.

Dispozițiile legale încălcate de instanța de fond sunt cuprinse in art. 81 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței text care prevede termenul de prescripție pentru introducerea acțiunii in anulare de către administratorul judiciar/lichidator. Interpretând eronat acest text si dând tot eronat eficienta unei norme cuprinse in Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale - art. 251 din aceasta Lege, judecătorul sindic a ajuns la concluzia greșita ca dispozițiile privind prescripția operațiunii de divizare pe Legea nr. 31/1990 au caracter special fata de dispoziția cuprinsa in art. 81 din Legea insolventei si deci se aplica cu prioritate.

Pe acest raționament a fost admisa excepția prescripției acțiunii in anulare, considerându-se ca aceasta ar fi trebuit introdusa in termen de 6 luni de la data la care divizarea a devenit efectiva - conform dispozițiilor art. 251 din Legea 31/1990.

Reprezentantul recurentei V. B. solicită admiterea recursului declarat de E. I. și admiterea recursului propriu, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

O primă critică adusă sentinței atacate este aceea că, în mod greșit a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenție principală a băncii. Soluția este eronată, întrucât banca justifică interesul în promovarea acestei cereri, având calitatea de creditor majoritar al debitoarei. Prin urmare, cererea trebuia admisă ca intervenție principală și nu accesorie.

Se critică sentința primei instanței și sub aspectul greșitei respingeri a acțiunii în anulare ca fiind prescrisă, considerându-se în mod greșit că dispozițiile Legii 31/1990 au aplicabilitate specială față de cele ale art. 79-81 din Legea nr. 85/2006.

Reprezentantul intimatei T. SRL solicită respingerea ambelor recursuri, cu cheltuieli de judecată.

Consideră că prima Instanță, în mod corect, a constatat că dreptul material la acțiunea în nulitatea operațiunii divizării este prescris și a dat eficiență prioritara dispozițiilor art. 251 din Legea 31/1990.

Din cuprinsul memoriului de recurs se desprinde că ideea de baza acreditată de recurentă este aceea că orice act - în sens larg - cu titlu gratuit încheiat de debitor în perioada suspecta este supus anularii, indiferent ce norme ar fi guvernat încheierea sa, în alte cuvinte, se înțelege din recurs că în cadrul procedurii insolventei, orice operațiune este supusă anulării la cererea administratorului în termenele prevăzute de Legea 85/2006.

O asemenea concluzie nu poate fi acceptată căci ignoră regulile de clasificare a normelor juridice, în funcție de întinderea câmpului de aplicare, care împart normele de drept civil, în norme generale și norme speciale.

În concret prima instanță trebuia să verifice și să stabilească mai înainte de alte dezbateri dacă "operațiunii divizării" i se aplică termenul de prescripție extinctivă reglementat în mod particular de Legea 31/1990 sau termenele de prescripție extinctivă reglementate ta modul general pentru formularea unor (oricăror) acțiuni în anulare în temeiul Legii 85/1996.

Consideră că prima instanța a făcut o analiză pertinentă si corecta. Prima Instanță a concluzionat în mod corect că, în raport de normele care reglementează operațiunea de divizare, Legea nr. 31/1990 are un caracter special, excepțional, în raport de Legea nr. 85/ 2006 care reprezintă norma de drept comun în privința transferurilor cu caracter patrimonial susceptibile de anulare,

Așadar, în mod corect judecătorul sindic a aplicat regula potrivit căreia norma specială derogă de la norma generală.

Apoi s-a reținut că Legea nr. 85/2006 restrânge termenul referitor la exercitarea acțiunii în nulitatea actelor care intră sub Incidența prevederilor ei la un termen de 1 an de la data expirării termenului stabilit pentru Întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b) dar nu mal târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii, Nimeni nu contestă caracterul special al acestui termen de prescripție în raport de dreptul comun.

Pentru ca în final, să constate că art. 251 din Legea nr. 31 /1990 restrânge și mai mult acest termen strict în raport de operațiunile de anulare și declarare a nulității divizării și să reglementeze un termen de prescripție special și derogatoriu atât de la dreptul comun cât și de la prevederile din legea insolvenței, de 6 luni de la data la care divizarea a devenit efectivă în temeiul art. 249 din Legea nr. 31/1990. Această ierarhie denotă fără putință de tăgadă caracterul special al dispozițiilor Legii nr. 31/1990.

Cu privire la cererea de intervenție formulată de V. B., arată că aceasta nu face decât să sprijine poziția lichidatorului judiciar, prin urmare, în mod corect a fost admisă ca cerere de intervenție accesorie.

În replică, reprezentanta recurentei E. I. arată că toată argumentația intimatei pornește de la o teză falsă, întrucât societatea se află în insolvență, astfel că sunt incidente prevederile Legii nr. 85/2006.

Totodată, aceasta solicită instanței să-i comunice cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate de intimată, după care, arată că acestea sunt excesive și nejustificate și solicită reducerea lor, conform art. 274 alin 3 C.pr.civ.

Reprezentantul recurentei V. B. solicită de asemenea reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată proporțional cu complexitatea cauzei și apreciază că acestea au fost solicitate cu rea credință.

Curtea reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr.345 din 5.02.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj s-a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de către partea pârâtă . și debitoarea . prin administrator special P. C. și în consecință: s-a respins acțiunea principală precizată de administratorul judiciar E. I. SPRL formulată de creditoarea B. ITALO ROMENA SPA, întemeiat pe excepția admisă.

Analizand cu prioritate exceptia invocata de catre partea parata, cu privire la prescriptia extinctiva a dreptului material la actiune, judecatotul sindic a retinut urmatoarele :

Normele de drept generale se aplica în toate cazurile si orice materie, daca o alta norma nu prevede altfel .Normele de drept speciale se aplica doar în cazurile expres stabilite de lege. Rezulta faptul ca normele generale constituie situatia de drept comun, în timp ce normele speciale constituie exceptia, norma speciala aplicându-se cu prioritate fata de norma generala, deroga de la dreptul comun, fiind de stricta interpretare si aplicare, neputând fi aplicata prin analogie la situatii pentru care norma speciala nu face referire.

În caz de concurs între legea generala si legea speciala, se aplica aceasta din urma, dupa principiul “lex speciali derogat generali” .

Normele din Legea 85/2006 sunt preponderent norme procedurale, dupa cum o arata si denumirea acestui act normativ, reglementand procedura insolventei, procedura speciala, ale carei norme procedurale au caracter special fata de normele generale de procedura civila .

Art. 81 alin. 1 din legea 85/2006 contine insa o reglementare de drept material, referitoare la termenul de prescriptie a dreptului material la actiune, respectiv si la un termen de decadere, in ceea ce priveste in general acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum și pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale.

Astfel, conform art. 81 alin. 1 din legea 85/2006 acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum și pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 și 80 poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b) dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii.

Normele care reglementeaza institutia prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune sunt norme de drept material.

Potrivit art.251 din Legea 31/1990 in vigoare la data divizării, procedurile de anulare si de declarare a nulității divizării nu pot fi inițiate după expirarea unui termen de 6 luni de la data la care divizarea a devenit efectiva in temeiul art. 249 din aceeași lege.

Administratorul judiciar a invocat faptul ca indiferent ce forma ar îmbracă o operațiune cu titlu gratuit, efectuata in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, aceasta este supusa anularii in condițiile Legii insolventei, cu consecința aplicării termenului de decădere prevăzut de art. 81 din Legea insolventei, sens in care isi justifica concluzia prin faptul ca legiuitorul nu a delimitat in nici un fel sfera actelor juridice supuse anularii in conformitate art. 79, 80 din Legea insolventei, legiuitorul folosind noțiuni in sens larg: acte, transferuri si operațiuni comerciale.

Judecatorul sindic a apreciat insa ca tocmai prin faptul ca legiuitorul nu a delimitat in niciun mod sfera actelor juridice supuse anularii, trebuie concluzionat ca aceste norme au doar un caracter general.

In speta este in discutie un transfer patrimonial reglementat in mod particular de Legea nr. 31/1990, astfel ca judecatorul sindic apreciaza ca dispozițiile referitoare la termenul de prescriptie extinctiva a unor actiuni de anulare sau de constatare a nulitatii unor astfel de transferuri patrimoniale ( divizari), au un caracter special in raport cu normele ce reglementeaza la modul general termenul de prescriptie pentru formularea unor actiuni in anulare in temeiul legii insolventei.

Judecatorul sindic a retinut ca art.251 din Legea 31/1990,in vigoare la data divizării, se refera expres si limitativ la procedurile de anulare si de declarare a nulității divizării, reglementand astfel un termen special si derogatoriu de 6 luni de la data la care divizarea a devenit efectiva in temeiul art. 249 din aceeași lege si limitand prin comparatie cu Legea 85/2006, termenul in care asemenea proceduri de anulare vor putea fi demarate.

Ca un argument in calificarea normelor inserate in legea 31/1990 ca fiind speciale in materia reglementarii prescriptiei extinctive, comparativ cu normele corespondente inserate in legea 85/2006, judecatorul sindic observa ca art.251 din Legea 31/1990 instituie chiar si o restrângere a termenului de exercitare a acțiunii in nulitate, ceea ce constituie o excepție de la regula de drept comun a imprescriptibilitatii.

In concluzie, aplicand regula conform căreia norma speciala deroga de la norma generala, judecatorul sindic apreciaza ca se impune aplicarea prioritara a normei speciale instituita prin Legea 31/1990 si considera astfel ca o constatare sau o declarare a nulității divizarii (care implica un transfer patrimonial către terți) poate fi inițiata numai in termenul de 6 luni de la data producerii efectelor divizării.In concret, divizarea a fost realizata prin desprinderea unei parti din patrimoniul societății divizate (C. S.) si transferul către o noua societate care a fost astfel constituita (T.), transfer patrimonial reglementat in mod particular de Legea nr. 31/1990.

Potrivit art. 249 alin. 1 litera a) din Legea 31/1990, in cazul constituirii unei societăți, divizarea produce efecte de la data inmatricularii in registrul comerțului a noii societăți. Noua societate (.) a fost constituita din divizare la data de 17 martie 2010 - data inmatricularii la Registrul Comerțului.

Prezenta actiune a fost formulata la data de 17 septembrie 2012, deci dupa implinirea termenului de 6 luni de la data inmatricularii noii societati comerciale, astfel ca judecatorul sindic apreciaza ca dreptul material la acțiunea in anulare este prescris extinctiv, iar exceptia invocata de partea parata este intemeiata,urmand sa fie admisa.

In subsidiar, judecatorul sindic a retinut ca, nu prezinta relevanta invocata si nu poate atrage aplicarea prevederilor art. 81 alin. 1 legea 85/2006, faptul ca, in ceea ce priveste o cerere in anulare, dreptul administratorului judiciar s-a nascut abia in procedura de insolventa, deoarece creditorii cunosteau despre divizare si puteau sa formuleze in termenul legal prev. de art. 251 din Legea 31/1990, demersul procedural, in eventualitatea in care s-ar fi simtit prejudiciati, ceea ce nu a fost cazul. In cazul creditoarei B. ITALO ROMENA SPA acordul la divizare a fost chiar expres si prealabil exprimat.

Ca urmare a admiterii exceptiei prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune, judecatorul sindic a respins acțiunea principală precizată de administratorul judiciar E. I. SPRL și, in consecinta, a respins intervenția accesorie în sprijinul administratorului judiciar, formulată de creditoarea B. ITALO ROMENA SPA.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs E. I. SPRL, solicitând admiterea recursului si modificarea in tot a sentinței in sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune, cu trimiterea cauzei către instanța de fond in vederea soluționării fondului cauzei.

În motivele de recurs se arată că dispozițiile legale încălcate de instanța de fond sunt cuprinse in art. 81 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei (in continuare, "Legea insolventei"), text care prevede termenul de prescripție pentru introducerea acțiunii in anulare de către administratorul judiciar/lichidator. Interpretând eronat acest text si dand tot eronat eficienta unei norme cuprinse in Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale - art. 251 din aceasta Lege, judecătorul sindic a ajuns la concluzia greșita ca dispozițiile privind prescripția operațiunii de divizare pe Legea nr. 31/1990 au caracter special fata de dispoziția cuprinsa in art. 81 din Legea insolventei si deci se aplica cu prioritate.

Pe acest raționament a fost admisa excepția prescripției acțiunii in anulare, considerandu-se ca aceasta ar fi trebuit introdusa in termen de 6 luni de la data la care divizarea a devenit efectiva -conform dispozițiilor art. 251 din Legea 31/1990.

Raționamentul instanței este greșit pentru următoarele considerente: Construcția juridica pe care a fost fundamentata si admisa excepția prescripției este următoarea: obiect al anularii il formează operațiunea de divizare, care poate fi anulata in conformitate cu Legea nr. 31/1990 in termen de 6 luni, Legea 31 fiind o lex specialia in raport de Legea insolventei.

Aceasta premisa este fundamental greșita.

Pornim de la ideea unanim admisa conform căreia Legea nr. 31/1990 privind organizarea si funcționarea societăților comerciale este dreptul comun in materia societăților, aceasta lege reglementând constituirea, funcționarea, dizolvarea si lichidarea societăților comerciale.

Distinct de aceasta reglementare, legiuitorul roman a inteles sa așeze pe un fundament juridic solid si situația persoanelor juridice aflate . insolventa sau de insolventa iminenta, adică acea situație in care pasivul acumulat depășește cu mult activul de care dispune persoana juridica respectiva.

In aceste condiții, a apărut Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, act normativ al cărui scop este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa.

Acest scop se realizează prin toate mijloacele si demersurile juridice instituite prin Legea 85, printre care se înscrie si cel prevăzut in art. 20 alin. (1) lit. h) din Lege, care dispune ca printre atribuțiile administratorului judiciar se număra si introducerea de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum și a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operațiuni comerciale încheiate de debitor și a constituirii unor garanții acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor.

In primul rand trebuie a se remarca faptul ca legiuitorul nu a delimitat in niciun fel sfera actelor juridice supuse anularii in conformitate cu dispozițiile mai sus redate, care se completează cu cele ale art. 79, 80 si următoarele din Legea insolventei, legiuitorul folosind noțiunile in sens larg; acte, transferuri si operațiuni comerciale.

Aceasta înseamnă ca legiuitorul, in considerarea scopului Legii insolventei - acoperirea pasivului - care se poate realiza numai daca sunt reglementate proceduri si acțiuni la îndemâna administratorului judiciar menite sa maximizeze averea debitoarei, a inteles sa includă in categoria actelor anulabile toate actele/transferurile sau in mod generic operațiunile care au fost încheiate in mod fraudulos si care au avut ca rezultat prejudicierea creditorilor.

Condițiile pe care o astfel de operațiune, in sens larg, trebuie sa le îndeplinească pentru a cădea sub incidența instituției anularii transferurilor frauduloase prevăzuta de Legea 85 sunt doua, in fapt, si au in vedere fapte petrecute concomitent cu încheierea operațiunii (intenția de frauda) si efectele operațiunii (prejudiciul creditorilor), cu variatiunile cuprinse in art. 79 si 80 din Lege.

Daca aceste condiții sunt îndeplinite, absolut oricare operațiune, independent de natura juridica a actului care o constata, va cădea sub incidența instituției anularii transferului fraudulos.

Complet eronat retine instanța de fond ca "tocmai prin faptul ca legiuitorul nu a delimitat in niciun mod sfera actelor juridice supuse anularii, trebuie concluzionat ca aceste norme au doar un caracter general".

Sfera actelor juridice cu potențial de prejudiciere pentru creditori este literalmente inepuizabila, fiind obiectiv si absolut imposibil pentru legiuitor sa prevadă fiecare act juridic in parte care poate afecta drepturile si interesele creditorilor, si sa le enumere in conținutul actului normativ.

Logica instanței de fond este diametral opusa scopului Legii insolventei, intrucat achiesand la argumentul citat înseamnă ca foarte puține acte pot fi anulate conform art. 79 si următoarele din Legea insolventei, foarte multe acte din viata persoanei juridice cunoscând cale de atac si reglementare specifica ce ar exclude aplicarea Legii insolventei.

In realitate, motivarea excepției nu conduce la prescripție ci la inadmisibilitate, pentru ca altminteri, odată ce operațiunea este suspecta de anulare pe procedura insolventei, consecința fireasca este ca si termenul in care acțiunea poate fi introdusa va fi in mod obligatoriu cel prevăzut de Legea insolventei.

Instanța de fond a preluat fara verificări susținerile foarte asemănătoare ale celor doua parate si, fara sa constate ca divizarea este o operațiune care nu poate fi anulata pe art. 79 - 80 si următoarele din Legea insolventei, apreciază ca aceasta este prescrisa conform dispozițiilor art. 251 din Legea nr. 31/1990.

Altfel spus, instanța nu exclude din sfera actelor ce pot fi anulate de judecătorul sindic ca frauduloase aceasta operațiune de divizare, insa apreciază ca termenul de prescripție este prevăzut de alta lege decât cea a insolventei.

Instanța de fond a aplicat Legea insolventei .: dreptul la acțiune 1-a considerat corect fondat pe dispozițiile Legii insolventei, insa in materie de prescripție instanța a dezlegat cauza pe dispoziții legale cuprinse .: Legea societăților comerciale.

Instanța de fond a refuzat sa răspundă la o chestiune ridicata prin notele de ședința depuse pentru termenul din 29.01.2013: daca admitem ca acțiunea in anulare este admisibila in ceea ce privește operațiunea de divizare - si deci aceasta putea fi introdusa de administratorul judiciar, cum putem considera ca termenul de prescripție este cel din Legea nr. 31/1990, in contextul in care acest termen era expirat demult si la data deschiderii procedurii si la data desemnării administratorului judiciar? Ar însemna ca aceasta atribuție a administratorului judiciar sa ramana absolut fara nicio finalitate practica, din moment ce acțiunea o poate introduce numai dupa ce aceasta este in mod obligatoriu prescrisa.

Administratorul judiciar se afla . de a formula opoziție la divizare in termenul de 6 luni, in condițiile in care societatea nu era in insolventa. Or, cata vreme nu se născuse dreptul administratorului judiciar la acțiune, in mod evident termenul de prescripție nu putea fi calculat.

In ceea ce privește raportul norma generala / norma speciala, instanța de fond din nou greșește considerând Legea 31/1990 drept norma speciala in raport de Legea insolventei.

Nici in doctrina si nici in jurisprudenta nu exista nicio controversa asupra caracterului special al reglementarilor cuprinse in Legea insolventei fata de orice alte categorii de reglementari. Legea insolventei a fost adoptata in considerarea unei situații speciale a patrimoniului unei societăți comerciale - imposibilitatea onorarii la scadenta a datoriilor exigibile cu sumele disponibile - si pentru protecția, in aceasta situație, a drepturilor creditorilor.

Aceasta situație speciala in mod evident a impus adoptarea unor norme cu caracter de excepție, care, pe tot parcursul derulării acestei situații, se vor aplica cu prioritate fata de orice alta norma.

In mod particular, instituția anularii operațiunilor frauduloase a fost reglementata pentru combaterea unor practici ale comercianților din ce in ce mai abuzive, aceștia fiind desigur primii care cunoșteau situația financiara reala a debitoarei si care, anticipând insolventa, aveau de multe ori tendința de a se abate de la modul onest de practicare a activității, trecând la săvârșirea unor acte si fapte care nu corespundeau unei activități curente normale. In mod concret, asa cum s-a spus in doctrina, aceste acte si fapte se materializează in "ascunderea bunurilor fata de creditori, asumarea in mod artificial a unor obligații, favorizarea unora dintre creditori in raport cu alții, efectuarea de donații unor persoane mai mult sau mai puțin apropiate".

S-a mai spus ca "in acest fel, se urmărește ca bunurile existente in patrimoniul debitorului sa nu ajungă sa servească, dupa cum ar fi normal, recuperării creanțelor împotriva acestuia ci sa-i profite tot debitorului, in dauna creditorilor, astfel ca la deschiderea procedurii se constata ca averea debitorului este diminuata in mod substanțial. Astfel de acte, chiar daca unele pot fi intrutotul permise in condițiile unei activități normale - cand nu se pune problema insolventei pentru debitor, devin inacceptabile in contextul in care activitatea debitorului intra sub amenințarea instalării stării de insolventa, cu consecința deschiderii procedurii insolventei.

Pentru eventualitatea efectuării unor acte de natura celor de mai sus, este obligatoriu ca procedura insolventei sa prevadă un mecanism adecvat acesteia de readucere la masa credala a bunurilor a căror instrainare are o consecința prejudiciabila pentru creditori, de reintregire a averii debitorului astfel incat si valoarea bunurilor respective sa fie supusa distribuirii.

Acest mecanism, instituit prin dispozițiile art. 79 si 80 din Legea insolventei, ar ramane litera moarta daca de la aplicarea sa ar putea fi sustrase acte, fapte si operațiuni, pe considerentul formal ca sunt susceptibile de alte cai de atac si de alte termene de exercitare.

Atat din ansamblul reglementarii cat si din principiile ce guvernează procedura insolventei se desprinde cu evidenta concluzia potrivit căreia orice act - in sens larg -cu titlu gratuit incheiat de debitor in perioada suspecta este supus anularii, indiferent ce norme ar fi guvernat încheierea sa.

Tot in doctrina s-a spus ca "excepție facand sponsorizările in scop umanitar, toate celelalte transferuri patrimoniale cu titlu gratuit, efectuate de debitor in cei 3 ani anteriori datei deschiderii procedurii pot face obiectul acțiunii pentru anulare si recuperare introduse de administratorul judiciar. (...) Explicația acestei norme consta in incompatibilitatea actelor cu titlu gratuit, cu starea de insolventa - nemo liberalis, nisi liberatus. Rațiunea normei legale este evidenta: debitorul poate fi generos sau păgubos, numai cu condiția executării impecabile a obligațiilor proprii fata de creditori. Este nefiresc sa faci daruri atunci cand nu-ti poti plați datoriile fata de alții".

Jurisprudenta are aceeași orientare: "încadrarea creanței A. in dispozițiile art. 123 pct.9 din Legea insolventei de către administratorul judiciar, respectiv o creanța subordonata, intrucat aceasta creditoare este titulara unui drept de creanța in calitate de acționar, sumele reprezentând contravaloarea dividendelor eferente exercitiilor financiare ale anilor 2005 si 2006, este corecta, asa cum a concluzionat judecătorul sindic, neregasindu-se in enumerarea statuata de art. 3 pct.ll din Legea insolventei, ce este lege speciala, aplicabila cu prioritate fata de alte acte normative in aceasta procedura" [Curtea de Apel Ploiești - Secția Comerciala si de C. Administrativ si Fiscal, decizia nr. 102/26.01.2009].

In concluzie, raportat la toate cele mai sus expuse rezulta fara dubiu ca indiferent ce forma ar imbraca o operațiune cu titlu gratuit, efectuata in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, aceasta este supusa anularii in condițiile Legii insolventei, cu consecința aplicării termenului de decădere prevăzut de art. 81 din Legea insolventei.

Termenul de 6 luni prevăzut de Legea 31/1990 ar fi aplicabil numai daca s-ar stabili ca transferului cu titlu gratuit al activelor de la C. S. către T., materializat prin operațiunea de divizare, nu i-ar fi aplicabile normele Legii 85/2006, fapt care in opinia noastră nu poate fi admis.

Pe aceasta procedura instanțele au anulat operațiuni juridice din cele mai diverse, toate reglementate si distinct in alte legi. De pilda, . promovata de același administrator judiciar, instanța a dispus: "admite acțiunea administratorului judiciar al debitoarei S.N. Plafar S.A. în contradictoriu cu pârâții S.N. Plafar S.A. prin administratorul special T. C. G., S. C. Centrofarm S.A. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Dispune anularea contractului de cesiune de marca înregistrat sub nr. 2681/05.06.2007 încheiat intre Societatea Naționala Plafar SA in calitate de cedent si S.C. Centrofarm S.A., in calitate de cesionar, având ca obiect marca combinata nr._ PLAFAR. Dispune repunerea în situația anterioară, in sensul revenirii bunului mobil necorporal ce a făcut obiectul contractului de cesiune de marcă înregistrat sub nr. 2681/05.06.2007 în patrimoniul SN Plafar SA și anularea înregistrării mărcii nr. 41992A combinata constând din denumirea PLAFAR cu element figurativ, înregistrată in favoarea . București, dosar nr._, sentința civila nr. 7360/22.06.2012].

Or, mergând pe logica paratelor, un asemenea act nu ar fi putut fi anulat nici . vreme Legea nr. 84/1998 privind mărcile si indicațiile geografice prevede o procedura distincta si motive de nulitate strict enumerate pentru anularea înregistrărilor la Oficiul de Stat pentru Invenții si Mărci.

Argumentul instanței de fond, potrivit cu care in realitate transferul nu ar fi fost gratuit intrucat parata T. a preluat pasive ale societății C. S. - respectiv si-a asumat plata unei parti din creditul acordat de B. Italo Romena societății C. S. este nefondat. Asumarea pasivului ar fi însemnat si plata acestuia, or de la divizare pana in prezent absolut nicio parte din credit nu a fost stinsa prin plați efectuate de T..

Raportat la toate aceste considerente, solicită a se constata ca operațiunii de divizare i se aplica fara dubiu dispozițiile invocate prin cererea de chemare in judecata si, pe cale de consecința, acțiunea trebuia formulata in termenul prevăzut la art. 81 din Legea 85/2006, termen care a fost respectat de administratorul judiciar.

Împotriva aceleiași sentințe, precum si împotriva tuturor încheierilor de ședința premergătoare, pronunțate de Tribunalul Specializat Cluj in dosarul nr._, a declarat recurs și V. B. SCPA ITALIA MONTEBELLUNA – SUC.BUCUREȘTI (fosta B. Italo Romena SPA – Suc.București) solicitând în principal, in temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) si alin. (5) C.proc.civ., casarea in tot a hotărârii recurate, iar în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii recurata, în sensul admiterii acțiunii in anulare depusa de lichidatorul judiciar E. I. S.P.R.L., astfel cum a fost formulata, cu consecința obligării T. SRL la restituirea tuturor bunurilor atribuite in urma divizării, precum si a eventualelor fructe produse de acestea. Recurenta a relevat că în mod greșit, la termenul din data de 29.01.2013, prima instanța a respins, ca inadmisibila in principiu, cererea de intervenție principala a Băncii.

In acest sens, urmează a se retine prevederile art. 49 alin. (1) si alin. (2) C.proc.civ., potrivit cărora: „Oricine are interes poate interveni . se urmează intre alte persoane.

Intervenția este in interes propriu cand cel care intervine invoca un drept al sau."

B. are calitatea de creditor majoritar .În urma operațiunii de divizare, au rămas in patrimoniul societății aflate in prezent in faliment doar o parte din active, a căror valoare nu este de natura sa acopere creanța deținută de recurentă.

Acordul exprimat de recurentă a fost dat in considerarea credinței ca societățile C. S. SRL si T. SRL isi vor îndeplini obligațiile de rambursare a creditelor in mod corespunzător. Operațiunea de divizare s-a dovedit a fi făcuta in mod fraudulos, cu intenția vădita de a leza drepturile Băncii în contextul neîndeplinirii obligațiilor astfel asumate.

Recurenta nu a avut posibilitatea extinderii garanțiilor asupra părților din construcție nefinalizate, care au fost transmise in patrimoniul societății T. SRL, intrucat acestea nu sunt intabulate in Cartea Funciara.

In consecința, având in vedere ca prin acțiunea in anulare formulata de lichidatorul judiciar s-a urmărit restituirea in averea debitoarei C. S. SRL a bunurilor imobile care s-a dovedit ca au fost transferate cu titlu gratuit către T. SRL, instanța de control judiciar este rugata sa constate ca recurenta avea interes cererea de intervenție principala fiind admisibilă în principiu.

Soluția primei instanțe este greșita, lipsind practic de efecte dispozițiile din legea insolventei cu privire la acțiunile in anulare a actelor frauduloase încheiate de debitori in dauna creditorilor, in cei trei ani anteriori deschiderii procedurilor de insolventa.

Prima instanța ar fi trebuit sa retina ca Legea nr. 31/1990 reprezintă dreptul comun in materia societăților, sens in care reglementează constituirea, funcționarea, dizolvarea si lichidarea acestora.

Ulterior, a fost adoptata Legea nr. 85/2006, al cărei scop consta in instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului societăților debitoare aflate in insolventa, adică in imposibilitate de a plăți datoriile certe, lichide si exigibile.

Așadar, starea speciala de insolventa a societăților a impus adoptarea Legii nr. 85/2006, act normativ prin care, printre altele, Legiuitorul a instituit prin art. 79 si urm., mijloacele de anulare a actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna creditorilor, in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii insolventei.

Or, tocmai anularea unui astfel de act fraudulos a fost solicitata de către E. insol SPRL, fiind evident ca, in pofida acordului dat de către B. cu buna-credinta asupra operațiunii de divizare, ulterior inregistrarii divizării, C. S. SRL si T. SRL au refuzat sa isi indeplineasca obligațiile asumate fata de subscrisa.

Totodată, ar fi existat posibilitatea ca termenul de 6 luni indicat de art. 251 din Legea nr. 31/1990 sa aiba incidența doar in situația in care C. S. nu ar fi intrat in insolventa, procedura care a fost deschisa chiar la cererea societății debitoare.

Mai mult decât atat, urmează a se observa ca art. 79 din Legea nr. 85/2006 a acordat calitate procesuala activa in vederea formulării acțiunilor in anulare a actelor frauduloase către administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul judiciar. Or, la data expirării termenului de 6 luni indicat de către prima instanța ca având incidența in cauza, debitoarea C. S. nu se afla in insolventa si, pe cale de consecința, nu fusese desemnat administratorul judiciar. Așadar, chiar si daca, prin absurd, ar fi reținute considerentele Sentinței recurate, urmează a se constata ca administratorul judiciar nu a avut posibilitatea de a ataca operațiunea de divizare in termenul de 6 luni menționat la art. 251 din Legea nr. 31/1990.

Concluzionând, solicită a se constata eroarea primei instanțe, fiind evident ca dispozițiile Legii nr. 85/2006 au caracter special si se aplica cu prioritate fata de Legea generala nr. 31/1990. In caz contrar, ar insemna ca prevederile art. 79 si urm. din Legea nr. 85/2006 ar ramane golite de conținut, intrucat s-ar crea posibilitatea ca, „sub umbrela" unor acte juridice înregistrate la Registrul Comerțului in aparenta legalitate, sa se desfășoare operațiuni care sa fraudeze creditorii. Acest fapt nu poate fi admis, intenția Legiuitorului nefiind de a proteja persoanele care ajung in insolventa, ci de a asigura creditorilor fraudați posibilități reale de a-si recupera creanțele.

Sub un al treilea aspect, in condițiile in care prima instanța a respins acțiunea in anulare si cererea de intervenție sub spectrul unui incident procedural, urmează a se constata ca Tribunalul nu a intrat in cercetarea fondului cauzei.

In aceste condiții, pentru respectarea dublului grad de jurisdicție si pentru a se asigura posibilitatea administrării mijloacelor de proba ce nu sunt admisibile in recurs (expertize in domeniul contabil, tehnic-topografic si evaluatorie - asupra bunurilor ce au fost supuse divizării), recurenta apreciază ca fiind imperios necesar ca după casare, prezenta cauza sa fie trimisa spre reiudecare către Tribunalul Specializat Cluj.

Sub un al patrulea aspect, in situația in care, din orice motive, se va considera ca nu se impune casarea cu trimitere spre rejudecare se impune ca instanța sa constate ca acțiunea in anulare si cererea de intervenție sunt pe deplin admisibile, in condițiile in care sunt dovedite următoarele aspecte:

Actul juridic a cărui anulare se solicita este fraudulos. Activele au fost transferate către T. SRL cu titlu gratuit, iar ulterior divizării aceasta din urma societate nu a achitat sume de bani către B. - aferente creditului. Asociat in T. SRL este o persoana care a deținut aceasta calitate si in C. S. SRL, respectiv T. T.. În mai puțin de 1 an de la efectuarea divizării, C. S. si-a declarat singura insolvență. Prejudicierea recurentei este fara putința de tăgada, B. fiind pusa in situația de a nu ne putea recupera creanța decât ., in condițiile in care mare parte din activele C. S. SRL au fost transferate către T. SRL. Este evident ca terțul dobanditor T. SRL cunoștea nivelul datoriilor C. S. SRL in momentul in care i s-au transferat o mare parte din active, in condițiile in care asociat in T. SRL era o persoana care a avut calitatea de asociat si in C. S. in momentul efectuării divizării.

Prin întâmpinarea formulată intimata T. 5.R.L. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de recurenta și menținerea în întregime a Sentinței nr. 345/2013, precum și obligarea recurentelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

În susținerea poziției sale procesuale intimata a relevat că sentința atacată nu a fost pronunțată cu încălcarea art. 81 din Legea nr. 85/2006.

Prima Instanță, în mod corect, a constatat că dreptul material la acțiunea în nulitatea operațiunii divizării este prescris și a dat eficiență prioritara dispozițiilor art. 251 din Legea 31/1990.

Din cuprinsul memoriului de recurs se desprinde că ideea de baza acreditată de recurentă este aceea că orice act - în sens larg - cu titlu gratuit1 încheiat de debitor în perioada suspecta este supus anularii, indiferent ce norme ar fi guvernat încheierea sa, în alte cuvinte, se înțelege din recurs că în cadrul procedurii insolventei, orice operațiune este supusă anulării la cererea administratorului în termenele prevăzute de Legea 85/2006.

În concret prima instanță trebuia să verifice și să stabilească mai înainte de alte dezbateri dacă "operațiunii divizării" i se aplică termenul de prescripție extlnctivă reglementat în mod particular de Legea 31/1990 sau termenele de prescripție extinctivă reglementate la modul general pentru formularea unor (oricăror) acțiuni în anulare în temeiul Legii 85/1996.

Consideră că prima instanța a făcut o analiză pertinentă si corecta. Tribunalul a concluzionat în mod corect că, în raport de normele care reglementează operațiunea de divizare, Legea nr. 31/1990 are un caracter special, excepțional,în raport de Legea nr. 85/ 2006 care reprezintă norma de drept comun în privința transferurilor cu caracter patrimonial susceptibile de anulare,

Așadar, în mod corect judecătorul sindic a aplicat regula potrivit căreia norma specială derogă de la norma generală.

Analizând excepția prescripției extinctive invocate de intimată, în mod corect, judecătorul sindic a avut în vedere caracterul material al prevederilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 și totodată ierarhia termenelor de prescripție în materia anulării actelor juridice. Astfel, judecătorul sindic a reținut că regula de drept comun în materia nulității (tuturor) actelor juridice este imprescriptibilitatea. Legea nr. 85/2006 restrânge termenul referitor la exercitarea acțiunii în nulitatea actelor care intră sub incidența prevederilor ei la un termen de 1 an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b) dar nu mal târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii. Caracterul special al acestui termen de prescripție în raport de dreptul comun este incontestabil.

Art. 251 din Legea nr. 31 /1990 restrânge și mai mult acest termen strict în raport de operațiunile de anulare și declarare a nulității divizării . Această ierarhie denotă fără putință de tăgadă caracterul special al dispozițiilor Legii nr, 31/1990 in ceea ce privește regimul juridica al divizării.

După cum a reținut și judecătorul sindic, transferul patrimonial din speță - este reglementat în mod particular de prevederile Legii nr. 31/1390, astfel că dispozițiile acestei legi trebuiau aplicate cu prioritate.

Natura juridica a anului a cărui anulare a solicitata administratorul judiciar al societății C. S. S.R.L. a atras automat incidența termenului de prescripție prevăzut de Legea nr. 31/1990 fără ca acest aspect să echivaleze cu golirea de conținut a dreptului administratorului judiciar de a promova o acțiune în temeiul art. 79 și 80 din Legea nr. 85/2006, cum în mod eronat se susține de către recurenta.

Administratorul judiciar ar fi putut să exercite fără niciun impediment acest drept în măsura în care se încadra în termenul prevăzut de norma specială, Legea nr. 31/1990, adică cel mai târziu până la data de 17.10.2010, evident cu condiția să fi fost deschisă procedura insolventei.

Această dublă condiționare a exercitării acțiunii în anularea unei operațiuni de divizare de către administratorul judiciar vine doar să confirme scopul dispozițiilor de drept societar. Limitarea termenului legal prevăzută de art. 251 din Legea nr. 31/1990 este menită să protejeze interesele societăților participante la procedura de divizare precum șl efectele pe care această operațiune le produce, așadar și interesele terților care dobândesc drepturi și își asumă obligații în raporturile cu societățile implicate în divizare.

Apoi, contrar susținerilor recurentei E. I. SPRL, din motivarea admiterii excepției nu se poate deduce că prima instanță ar fi avut în vedere o "inadmisibilitate” a nulității operațiunii divizării.

Deliberând curtea reține următoarele:

Sentința pronunțată de prima instanță este nelegală în raport de următoarele considerente:

În mod greșit a apreciat Tribunalul că acțiunea în anulare este prescrisă.

Momentul nașterii dreptului subiectiv la acțiunea în anulare nu poate fi plasat anterior deschiderii procedurii insolvenței. Din această perspectivă, epuizarea termenelor prevăzute de legea societăților comerciale, care reprezintă dreptul comun în materie, nu prezintă relevanță.

Starea de insolvență este o condiție necesară pentru declanșarea procedurii colective fiind premisa activării mecanismelor instituite de art. 79 și următoarele din LI. Aceste din urmă mijloace procesuale converg la realizarea dezideratului legat de maximizarea averii debitoarei. Particularitatea acțiunilor reglementate în secțiunea privitoare la anularea transferurilor realizate de debitoare în perioada suspectă este dată atât de subiectul legitimat să sesizeze instanță cât și de termenele în interiorul cărora titularii acțiunii trebuie să iasă din pasivitate.

Evident că aceste particularități plasează momentul nașterii dreptului material la acțiunea în reconstrucția patrimoniului societar susceptibil de valorificare în procedura colectivă ulterior datei la care procedura a fost deschisă. Epuizarea termenelor prevăzute de LSC pentru contestarea actelor prin care ființa societară se reorganizează devine lipsită de semnificație în contextul în care entitatea intră ulterior într-o procedură colectivă. Soluția derivă din necesitatea asigurării dezideratelor care guvernează procedura colectivă ,scopul acesteia fiind acela al stingerii pasivului.

Or, acest obiectiv nu poate fi atins decât printr-un control riguros al tuturor operațiunilor aflate în raport de conexitate cu patrimoniul societar care servește acoperirii pasivului.

Legea insolvenței a fost adoptata in considerarea unei situații speciale a patrimoniului unei societăți comerciale - imposibilitatea onorarii la scadenta a datoriilor exigibile cu sumele disponibile - si pentru protecția, in aceasta situație, a drepturilor creditorilor.

Corect a susținut recurenta că în mod particular, instituția anularii operațiunilor frauduloase a fost reglementata pentru combaterea unor practici comerciale oculte în proximitatea insolvenței. Aceste acte si fapte se materializează in ascunderea bunurilor fata de creditori, asumarea in mod artificial a unor obligații, favorizarea unora dintre creditori in raport cu alții, efectuarea de donații unor persoane mai mult sau mai puțin apropiate.

În acest fel, se urmărește ca bunurile existente in patrimoniul debitorului sa nu ajungă sa servească, dupa cum ar fi normal, recuperării creanțelor împotriva acestuia ci sa-i profite tot debitorului, in dauna creditorilor, astfel ca la deschiderea procedurii se constata ca averea debitorului este diminuata in mod substanțial. Astfel de acte încheiate în proximitatea insolvenței se impun a fi amendate, fiind obligatoriu ca procedura insolventei sa prevadă un mecanism adecvat în scopul readucerii la masa credala a bunurilor a căror înstrăinare are o consecința prejudiciabila pentru creditori.Mecanismul instituit prin dispozițiile art. 79 si 80 din Legea insolventei, ar fi golit de substanță dacă din domeniul de aplicare al acestor dispoziții ar fi excluse acele acte, fapte si operațiuni pentru care în dreptul comun se prevăd alte cai de atac si termene de exercitare speciale.

În mod corect a reținut prima instanță că extinderea cadrului procesual este posibilă doar prin formularea unei cereri de intervenție accesorie. Acțiunea în anulare indisolubil legată de procedură, se poate exercita numai în cadrul acesteia de către participanții la procedură învestiți cu puterea de a acționa. Subsumarea interesului individual celui colectiv, prin colectivizarea creditorilor, înseamnă de fapt o prelungire a efectelor de suspendare a proceselor individuale pornite împotriva debitoarei.

Așa fiind curtea, în baza art. 312 C.proc.civ va admite recursurile declarate de E. I. SPRL și intervenienta V. B. SCPA ITALIA MONTEBELLUNA SUCURSALA BUCUREȘTI (fosta B. Italo Romena SPA Sucursala București), împotriva sentinței civile nr. 345 din 5.02.2013 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Specializat Cluj, pe care o va casa și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe urmând a respinge recursul declarat de intervenientă împotriva încheierii civile f.n. din 29.01.2013 pronunțată în același dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de E. I. SPRL și intervenienta V. B. SCPA ITALIA MONTEBELLUNA SUCURSALA BUCUREȘTI (fosta B. Italo Romena SPA Sucursala București), împotriva sentinței civile nr. 345 din 5.02.2013 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Specializat Cluj, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Respinge recursul declarat de intervenientă împotriva încheierii civile f.n. din 29.01.2013 pronunțată în același dosar.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10.10.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

M. B. M. I. I. S. AL H. A. B.

red.S.Al H./A.C 2 ex. – 15.12.2014/jud.fond.D. D.

← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 7155/2014. Curtea de Apel CLUJ		Procedura insolvenţei. Decizia nr. 5922/2014. Curtea de Apel CLUJ →

Acţiune în anulare. Decizia nr. 7738/2014. Curtea de Apel CLUJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în anulare. Decizia nr. 7738/2014. Curtea de Apel CLUJ