Alte cereri. Decizia nr. 5035/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5035/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 3040/112/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5035/2014
Ședința publică de la 13 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-I. I.
Judecător A.-I. A.
Judecător S. L. R.
Grefier A. B.
Componența completului de judecată 5R în prezentul dosar a fost modificată ca urmare a recalificării căii de atac, întregirea completului făcându-se prin participarea domnului judecător R. S. L., conform procesului verbal atașat la dosar.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta I. T. DE REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE CLUJ-N. împotriva Sentinței civile nr. 1812 din 15.10.2013 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimat Z. G., intimat S. C., intimat P. G., intimat M. O., intimat M. S., intimat Ș. I., având ca obiect alte cereri decizie de imputare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul M. S., identificat cu CI . nr._ eliberat de SPCLEP Bistrița la data de 05.12.2007, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Se mai învederează faptul că în prezenta cauză s-a derulat procedura de regularizare a cererii prevăzută de art.200, art.201 din NCPC, în cadrul căreia s-a formulat întâmpinare la data de 14 aprilie 2014 și răspuns la întâmpinare la data de 12 mai 2014.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 131C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 96 C.pr.civ.
Se învederează instanței că nu sunt cereri de formulat.
Luând act de poziția procesuală a intimatului, Curtea, după deliberare, declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul M. S. solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate, ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1.812 din 15.10.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, s-a admis acțiunea în contencios administrativ, ulterior precizată, formulată de reclamanții Z. G., S. C., P. G., M. O. și M. S., în contradictoriu cu pârâtul I. T. DE REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE CLUJ-N. și, în consecință, s-a dispus anularea deciziei de imputare nr.6/6.02.2013 emisă de pârâtul I. T. de Regim Silvic și de Vânătoare Cluj-N. și suspendarea executării deciziei de imputare nr.6/6.02.2013, până la soluționarea definitivă a prezentului dosar.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în intervalul 2.10.2012 - 9.11.2012, la sediul unității pârâte a avut loc un control financiar efectuat de către Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a județului Cluj, la rubrica „constatările rezultate în urma acțiunii de control efectuate”, pct.3.2. - „decontarea nelegală a consumului de carburanți” (pag.11-14 din raportul de control întocmit la data de 9.11.2012), relevându-se nerespectarea prevederilor legale atât la întocmirea foilor de parcurs și fișelor de activități zilnice a autovehiculelor, cât și la stabilirea parcursului efectiv pe baza înregistrărilor aparaturii de bord, urmărirea consumului zilnic și a restului în rezervor pentru anii 2010 și 2011, estimându-se valoarea abaterii constatate la suma totală de 5729,14 lei (lit. c – pct.3.2.), recomandările auditorilor publici externi fiind în sensul stabilirii întinderii prejudiciului cauzat de decontarea combustibilului fără documente justificative și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia în condițiile legii (f.220-223 dosar).
Prin Decizia nr.46/29.11.2011 emisă de directorul Curții de Conturi a României - Camera de Conturi a județului Cluj, în urma examinării deficiențelor constatate în raportul de control mai sus menționat, s-a constatat la pct.4 „decontarea nelegală a consumului de carburanți”, arătându-se că abaterea este prezentată detaliat la pct.3.2. din raportul de control, iar la pct. II.2. din dispozitiv a fost fixat ca termen de realizare a stabilirii prejudiciului integral cauzat entității prin abaterea în discuție și dispunerea măsurilor pentru recuperare, în condițiile legii, 31.03.2013.
În acest context, s-a procedat la emiterea deciziei de imputare nr.6/ 06.02.2013, de către Inspectorul șef al ITRSV Cluj-N., valoarea totală a pagubei( evidențiată, conform celor arătate în preambulul deciziei, de actul de constatare – raport nr.471/18.01.2013 și nr.604/23.01.2013 întocmit de responsabilul parcului auto, C. C.) în cuantum de 4298,75 lei fiind stabilită în sarcina reclamanților în cuantumurile anume arătate în dispozitivul acesteia( file 19-20, 139-140, 141-142 dosar).
Potrivit prevederilor art.84 din Legea nr.188/1999:”Răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”, iar art.85 din același act normativ dispune clar că: ”(1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile…. (3) Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”.
În analiza primului motiv de nelegalitate invocat de reclamanți prin acțiunea introductivă, anume tardivitatea emiterii dispoziției de imputare prin prisma prevederilor art.85 alin.1 din Legea nr.188/1999, motiv care se impune a fi cercetat cu prioritate, tribunalul a reținut că raportul de control a fost înregistrat la instituția pârâtă sub nr.7916/9.11.2012 (f.208), iar decizia nr.46/29.11.2011 a primit nr.2709/6.12.2012 (f.201), fiind cert că despre constatarea pagubei conducătorul instituției publice a luat cunoștință cel târziu în data de 6.12.2012.
Ca atare, momentul la care instituția pârâtă a aflat de producerea pagubei în patrimoniul său coincide cu data înregistrării raportului de control al Camerei de Conturi a jud. Cluj – 9.11.2012, urmare a controlului efectuat în perioada indicată anterior, anume 2.10.2012 - 9.11.2012.
Este importantă stabilirea cu exactitate a acestui moment, deoarece prevederile art. 85 alin.1 din Legea nr.188/1999, instituie un termen imperativ(legiuitorul optând pentru utilizarea unei formule imperative în redactarea textului de lege) de 30 de zile în interiorul căruia trebuie emisă decizia de imputare, termen care începe să curgă din momentul constatării pagubei, nu al determinării exacte a cuantumului prejudiciului, calcul ce se putea realiza în acest interval, un argument în plus fiind adagiul - unde legea nu distinge nici interpretul nu poate să o facă, prin urmare apărările emitentului actului a cărui anulare să solicită nu pot fi primite.
Rațiunea instituirii unui asemenea termen rezidă din necesitatea înlăturării stării de incertitudine ce planează asupra situației patrimoniale a funcționarului care prin fapta sa a cauzat un prejudiciu instituției publice angajatoare. Astfel, se dă eficiență principiului securității raporturilor juridice prin menținerea unui just echilibru între scopul urmărit: apărarea bugetului de stat și mijloacele utilizate: emiterea în mod unilateral a unui titlu executoriu, fără intervenția instanței de judecată, însă cu respectarea unui termen de decădere de 30 de zile, previzibil și accesibil pentru ambele părți.
Prin urmare, decizia de imputare emisă la 6 februarie 2012 este tardivă, fiind depășit termenul de 30 de zile reglementat de prevederile art. 85 alin.1 din Legea nr.188/1999.
Chiar dacă s-ar admite că paguba a fost constatată de către pârât doar la data înregistrării Deciziei nr.46/2012 a Camerei de Conturi Cluj - 6.12.2012, emiterea deciziei de imputare s-a făcut tot cu depășirea termenului de 30 de zile anterior menționat, astfel încât decizia de imputare emisă la 6 februarie 2012 se impune a fi anulată pentru acest motiv, orice altă analiză vizând existența în sarcina reclamanților a elementelor răspunderii materiale fiind inutilă.
Pentru argumentele expuse și cererea de suspendare a executării actului administrativ în cauză, până la soluționarea definitivă a prezentei acțiuni, s-a apreciat ca fiind pe deplin justificată, în condițiile în care este cunoscut că principiul legalității actelor administrative unilaterale fie ele individuale sau normative, presupune atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.
Prezumția de legalitate și executarea din oficiu a actului administrativ cu caracter unilateral, care constituie regula, cunoaște, este adevărat și situații de excepție, când efectele acestuia sunt vremelnic întrerupte prin suspendarea executării actului în temeiul art.14 alin.1 sau, după caz, art.15 din Legea nr.554/2004, dar în ambele ipoteze legea impune îndeplinirea cumulativă a două condiții: cazul bine justificat și paguba iminentă.
Prin caz bine justificat se înțelege, potrivit art.2 alin.1 lit. t din Legea nr. 554/2004, împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar prin pagubă iminentă, în sensul art.2 lit. ș din același act normativ, prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Or, datele speței de față vin în sprijinul conturării verificării ambelor condiții, iar reținerea lunară a unei fracții de 1/3 din salariul cuvenit (mai precis întra cca. 300 lei și 700 lei lunar), pusă deja în practică, conform înscrisurilor depuse la file 182-183 dosar, prejudiciindu-i pe reclamanți, dreptul la un proces echitabil justificând, atunci când o autoritate a impus plata unor sume stabilite retroactiv și pentru care s-a declanșat executarea, o atare suspendare până când instanța competentă se pronunță definitiv asupra legalității actului administrativ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.85 alin.1 din Legea nr. 188/1999 și art.15 din Legea nr.554/2004, s-a admis acțiunea în contencios administrativ, ulterior precizată, formulată de reclamanții Z. G., S. C., P. G., M. O. și M. S. în contradictoriu cu pârâtul I. T. de Regim Silvic și de Vânătoare Cluj-N., cu consecința anulării deciziei de imputare nr.6/6.02.2013 emisă de pârât precum și suspendării executării deciziei de imputare nr.6/6.02.2013, până la soluționarea definitivă a prezentului dosar.
Împotriva acestei sentințe, pârâtul I. T. DE REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE CLUJ-N. a declarat recurs, solicitând, după caz, modificarea sau casarea hotărârii atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamanților și constatarea ca fiind temeinică și legală decizia nr. 6/06.02.2013.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că în ceea ce privește excepția de tardivitate invocată de reclamanți, aceasta este neîntemeiată, deoarece, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei de imputare nr. 6/ 06.02.2013, aceasta a fost emisă în termen de 30 de zile de la data la care conducătorului instituției i s-a adus la cunoștință valoarea integrală a prejudiciului, precum și persoanele vinovate, fiind astfel respectate dispozițiile art. 85 din Legea nr. 188/1999 cu modificările și completările ulterioare.
Pe de altă parte, pârâtul consideră că nu putea emite o decizie de imputare pe baza unor constatări a Camerei de Conturi a Jud. Cluj, aceasta doar a estimat și a dispus prin decizia nr. 46/29.11.2012 a se stabili prejudiciul integral cauzat prin decontarea consumului de combustibil fără documente justificative și să se dispună măsuri pentru recuperarea acestuia, în condițiile legii.
În fapt, arată pârâtul, prin Raportul de control nr. 1741/7915/ 09.11.2012 și prin Decizia nr. 46/29.11.2012, Curtea de Conturi a precizat doar că, urmare verificărilor efectuate prin sondaj, a identificat mai multe abateri și posibila sau existența unor prejudicii, urmând să se ia măsuri de către conducerea instituției, pentru ca să se determine toată valoarea prejudiciului, iar după verificarea tuturor documentelor, să se identifice valoarea integrală a prejudiciului care urmează a fi recuperată și persoanele vinovate.
Așadar, prin Decizia nr. 51/18.12.2012 a fost desemnată persoana responsabila pentru stabilirea prejudiciului integral cauzat entității prin decontarea nelegala a consumului de carburanți, prin verificarea tuturor documentelor justificative întocmite în perioada 2010-2011. Din verificările efectuate, Curtea de Conturi a stabilit doar parțial prejudiciul cauzat instituției prin decontarea nelegala a consumului de carburanți, estimând valoarea prejudiciului la suma de 5.729,14 lei, recomandând entității stabilirea întinderii prejudiciului cauzat prin decontarea combustibilului fara documente justificative legal întocmite pentru toți angajații si fixând ca termen de realizare a stabilirii prejudiciului integral cauzat entității si dispunerea măsurilor pentru recuperare, în condițiile legii, data de 31.03.2013.
Apoi, arată pârâtul, în urma verificării tuturor foilor de parcurs de către persoana desemnată pentru stabilirea prejudiciului integral cauzat entității prin decontarea nelegală a carburanților în perioada 2010-2011, aceasta a întocmit rapoarte pentru fiecare autoturism din parcul auto al entității, pe care le-a adus la cunoștința conducătorului instituției, constatându-se diferențe față de suma estimata de către auditorii publici externi ai Camerei de Conturi Cluj, valoarea integrală a pagubei ridicându-se la suma de 13.672,64 lei.
În opinia pârâtului, momentul constatării pagubei se considera cel la care în urma punerii în aplicare a Deciziei nr.46/29.11.2012 a Camerei de Conturi Cluj, persoana desemnată pentru stabilirea întinderii întregului prejudiciu adus entității prin decontarea nelegală a combustibilului a stabilit valoarea întregului prejudiciu, respectiv data depunerii rapoartelor întocmite ca urmare a verificării tuturor documentelor justificative.
În consecință, pârâtul consideră că decizia de imputare 46/29.11.2012 trebuie analizată prin prisma Rapoartelor nr. 471/18.01.2013 si nr. 604/ 23.01.2013 întocmite ca urmare a dispozițiilor primite prin decizia nr. 51/2012 dată de conducătorul instituției și așa după cum se poate observa, până la emiterea deciziilor de imputare nu au trecut cele 30 de zile stipulate de legiuitor, motiv pentru care solicită respingerea excepției de tardivitate ca fiind neîntemeiată.
Având în vedere considerentele expuse mai sus se apreciază că acestea sunt elocvente pentru ca instanța să pronunțe o soluție prin care să respingă excepția, iar pe fondul cauzei să respingă acțiunea depusă de reclamanți și să constate că Decizia de imputare nr.6/06.02.013 este temeinică și legală, a fost emisă conform prevederilor legale în materie, iar motivele de anulare invocate de reclamanți sunt neîntemeiate.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 și 490 alin. 1 N. C.pr.civ.
Reclamanții intimați Z. G., S. C.-A., P. G.-L., M. O.-C. și M. S. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, apreciind că în mod legal soluția instanței de fond s-a întemeiat pe dispozițiile art. 85 alin.1 din Legea nr. 188/1990, referitoare la termenul de decădere de 30 de zile prevăzut pentru emiterea deciziilor de imputare și în consecință a respins apărarea angajatorului neacordând relevanță rapoartelor nr. 471/18.01.2013 si nr. 604/ 23.01.2013. (f.33)
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 84 alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/1999, răspunderea civilă a funcționarului public se angajează pentru pagubele produse patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează, iar potrivit dispozițiilor art. 85 din același act normativ, repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situația prevăzută la art. 84 lit. a și b se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 85 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Prin urmare, Legea nr. 188/1999 reglementează două termene în care trebuie emisă dispoziția de imputare, respectiv unul subiectiv, de 30 de zile, termen care începe să curgă de la data constatării pagubei și unul obiectiv, de prescripție, de 3 ani, care începe să curgă de la data producerii pagubei.
În speță, s-a reținut de către instanța fondului faptul că decizia de imputare nr. 6/06.02.2013 a fost emisă cu depășirea termenului de 30 de zile reglementat de dispozițiile art. 85 din Legea nr. 188/1999, apreciindu-se că acest termen a început să curgă începând cu data de 06.12.2012, dată la care s-a comunicat recurentei Decizia nr. 46/29.11.2012 de către Curtea de Conturi.
Contrar celor reținute de către instanța de fond, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor legale enunțate anterior, termenul de 30 de zile începe să curgă de la data constatării pagubei, sintagma de constatare a pagubei referindu-se, evident, la paguba produsă de funcționarul public împotriva căruia s-a emis dispoziția de imputare.
Curtea nu poate valida teza enunțată de instanța de fond conform căreia termenul de 30 de zile a început să curgă de la data comunicării raportului de control sau a deciziei Curții de Conturi, deoarece prin această decizie nu s-a constatat faptul că reclamanții-intimați ar fi persoanele vinovate de producerea prejudiciului, pentru a se putea aprecia că la acest moment s-a cunoscut paguba săvârșită de aceștia, ci s-a constatat o pagubă globală, in mod estimativ, la nivelul întregii autorități, dispunându-se în sarcina conducerii autorității tocmai stabilirea întinderii prejudiciului, identificarea persoanelor care au beneficiat de decontări nelegale a consumului de carburanți, sumele respective și luarea măsurilor de recuperare a sumelor achitate necuvenit (art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992 cu modificările și completările ulterioare). De altfel se poate observa că în urma propriilor verificări recurentul a stabilit un prejudiciu superior celui specificat în cuprinsul raportului de control întocmit de Curtea de Conturi, respectiv un prejudiciu de_,64 lei comparativ cu 5729,14 prejudiciu estimat de Curtea de Conturi.
Prin urmare, termenul de 30 de zile nu a început să curgă de la data emiterii/comunicării Deciziei nr. 46/29.11.2012 de către Curtea de Conturi, așa cum eronat reține instanța de fond, ci de la data la care I. T. de Regim Silvic și de Vânătoare Cluj-N. a luat la cunoștință despre paguba produsă de reclamanți, respectiv de la data efectuării verificărilor necesare stabilirii întinderii prejudiciului și a persoanelor vinovate, respectiv de la data referatelor nr. 471/18.01.2013 și nr. 604/23.01.2013.
În consecință, fiind evident că la data emiterii Deciziei nr. 46/29.11.2012 de către Curtea de Conturi, recurentul nu cunoștea întinderea pagubei produse de reclamanți și nici faptul că aceștia erau persoanele responsabile de producerea prejudiciului și că termenul de 30 de zile menționat mai sus nu începe să curgă de la acest moment, Curtea constată că instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția tardivității emiterii deciziei de imputare.
Pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea constată că recursul formulat este întemeiat, hotărârea fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Întrucât prima instanță a soluționat procesul fără a proceda la cercetarea fondului este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 498 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel că recursul declarat de pârâtul I. T. DE REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE CLUJ-N., împotriva sentinței civile nr. 1.812 din 15.10.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud va fi admis cu consecința casării hotărârii recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, instanța de fond va analiza toate susținerile părților și va administra orice probă va fi necesară soluționării pe fond a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul I. T. DE REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE CLUJ-N., cu sediul în Cluj-N., ., nr. 93/A, jud. Cluj, împotriva sentinței civile nr. 1.812 din 15.10.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe care o casează în tot și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 13 iunie 2014.
PREȘEDINTE, M.-I. I. | JUDECĂTOR, A.-I. A. | JUDECĂTOR, S. L. R. |
GREFIER, A. B. |
Red.M.I.I/01.07.2014.
Dact.H.C./10 ex.
Jud.fond: D. E. L..
| ← Alte cereri. Decizia nr. 1120/2014. Curtea de Apel CLUJ | Radieri ca urmare a dizolvării. Decizia nr. 402/2014. Curtea de... → |
|---|
