Conflict de competenţă. Sentința nr. 538/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 538/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 1448/33/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.538/2014
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-M. I.
GREFIER: M. V.-G.
S-a luat spre examinare, conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Bistrița și Tribunalul Bistrița-Năsăud în soluționarea cererii de suspendare provizorie formulată de reclamanții S. I. și S. D., în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ prin mandatar CEE COLLECT ROMÂNIA SA.
Examinarea cauzei a avut loc în camera de consiliu în lipsa părților, acestea nefiind citate.
Curtea reține cauza în pronunțarea regulatorului de competență.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 6397 din 06.08.20l4 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. 78l3/l90/20l4, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bistrița, invocată de instanță din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect „suspendare provizorie”, formulată de petenții S. I. și S. D., ambii domiciliați în Austria, Dir. E. Wedlg. 9, 2700 Wiener Neustadt, având domiciliul procesual ales la biroul av. C.-C. C. din mun. Bistrița, ..3, etaj I, jud. Bistrița-Năsăud, în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, petenții S. I. și S. D. au solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ PRIN CEE COLLECT ROMANIA SA, să dispună suspendarea provizorie a executării silite din Dosarul execuțional nr.335/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc B. D. M., demarată la solicitarea intimatei, până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite din Contestația la executare ce formează obiectul Dosarului nr._ al Judecătoriei Bistrița.
În motivare au arătat că, prin contestația la executare ce formează obiectul Dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Bistrița, au contestat raportul de evaluare întocmit în dosarul execuțional de către evaluatorul ANEVAR ., în considerarea faptului că acest raport nu a avut în vedere toate elementele proprietății supusă executării silite, iar pe de altă parte a stabilit o valoare cu mult diminuată față de valoarea reală de circulație a imobilelor construcție și teren, inclusiv cu celelalte elemente de construcție, care fac parte intrinsecă din imobile, neavute în vedere în raport.
Totodată, au înțeles să conteste, pe aceeași cale, și încheierea executorului judecătoresc din data de 29.05.2014, prin care a fixat din oficiu prețul imobilului la valoarea din expertiză contestată, încheierea din aceeași dată de stabilire a termenului pentru vânzarea imobilului, precum și Publicația de vânzare imobiliară din data de 29.05.2014, în care a fost menționat prețul de începere al licitație la valoarea stabilită prin expertiza contestată, solicitând anularea lor.
Prin contestația formulată, au solicitat și ca instanța să dispună și suspendarea executării silite, până la soluționarea definitivă a contestației la executare.
Petenții au arătat că nu au înțeles să conteste însăși executarea silită, ci doar evaluarea efectuată în cadrul acesteia, evaluare incompletă, de natură a le prejudicia în mod evident interesele.
Motivele pentru care au fost nevoiți a formula prezenta cerere de suspendare a executării silite se subscriu practic acelorași rațiuni pentru care au intentat și contestația la executare, cu mențiunea că, la data de 14 august 2014 a fost stabilită o nouă licitație în cadrul dosarului execuțional în discuție, în condițiile prevăzute de art.768 alin.(8) C.pr.civ., adică la un preț de 75% din prețul stabilit prin raportul de evaluare.
D. fiind prevederile art.718 alin. (6) teza întâi C.pr.civ., apreciind asupra posibilității de soluționare a cererii lor de suspendare a executării silite și înaintea termenului fixat pentru judecarea contestației, întrucât au arătat că licitația a fost stabilită pentru data de 8 iulie 2014, au depus la dosar Recipisa de consemnare nr._/1 din data de 08.07.2014 pentru suma de 1.000 (unamie) lei, reprezentând cauțiune pentru cererea de suspendare a executării silite pe care au formulat-o în cadrul contestației la executare.
Întrucât au constatat că până la această dată, în condițiile în care s-a fixat termen pentru cea de-a doua licitație, la prețul de 75% din prețul stabilit inițial, cererea de suspendare a executării silite nu a fost soluționată, au apreciat asupra necesității formulării prezentei cereri de suspendare provizorie a executării silite, motivat de următoarele aspecte:
Prin raportul de evaluare întocmit în cadrul procedurii de executare silită din Dosarul execuțional nr.335/2013 al executorului judecătoresc B. D.-M., evaluatorul Muthi C. a stabilit valoarea de piață estimată a proprietății supusă vânzării la licitație la valoarea de 1.132.124 lei, echivalentul a 254.920 euro, din care 90.800 euro reprezentând valoarea terenului aferent construcției, în suprafață de 1.737 mp.
În cadrul contestației la executare petenții au solicitat efectuarea unei expertize judiciară, care să aibă în vedere atât starea reală a imobilelor teren și construcții, cu tot ceea ce este încorporat în acestea, cât și valoarea reală de circulație.
Față de toate aceste motive, au solicitat suspendarea provizorie a executării silite, până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite formulată în cadrul contestației la executare, în condițiile în care, pe de o parte, este mai mult decât evident că o vânzare la licitație a imobilului la prețul stabilit prin raportul de evaluare, le-ar prejudicia interesele, acest preț fiind substanțial sub valoarea reală, de circulație a imobilului, iar pe de altă parte fixarea unui nou termen de licitație la data de 14 august 2014, la un preț de 75% din cel stabilit inițial, este cu atât mai mult prejudiciabilă pentru petenți, în condițiile în care, la acest preț, oricum mult subevaluat față de valoarea de circulație a imobilului, deci cu atât mai atractiv pentru potențialii ofertanți, este cu atât mai probabil ca imobilul să fie adjudecat.
Prin sentința civilă nr. 1220 din 10.09.2014 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bistrița-Năsăud invocată din oficiu.
S-a declinat competența de soluționare a cererii de suspendare formulată de petenții S. I. și S. D., în favoarea Judecătoriei Bistrița.
S-a constatat ivirea conflictului negativ de competență.
S-a dispus suspendarea din oficiu a judecății și trimiterea dosarului la Curtea de Apel Cluj, pentru soluționarea conflictului de competență.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
În conformitate cu disp.art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte,administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Întru respectarea dispozițiilor art.529 alin.1 C.proc.civ., “Instanța își verifică din oficiu competența, chiar dacă este de ordine privată, putând cere părții lămuririle necesare.”
Potrivit însă Deciziei Curții Constituționale a României nr. 348/2014, pronunțată la data de 17 iunie 2014, dispozițiile articolului 650 alineatul (1) din codul de procedură civilă au fost declarate neconstituționale, decizie ce a intrat în vigoare pe data de 16 iulie 2014, când a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 529, fiind obligatorie de la acea dată. Mai exact, această decizie se referă la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin. (1) și art. 713 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă, act normativ care se aplică de la 15 februarie 2013.
Art. 650 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă, care a fost declarat neconstituțional, prevedea că: “Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel“, dispoziție legală ce reprezenta o excepție de la regula generală. Iar art. 650 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă prevede că „Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe sau organe”. Suspendarea provizorie a executării silite intră în categoria incidentelor apărute pa parcursul executării silite.
Totodată, potrivit art. 528 alin.2 din C.proc.civ., în celelalte cazuri decât cele arătate la alineatul 1 al aceluiași articol, competența instanței este supusă regulilor prevăzute pentru cererile contencioase, iar dispozițiile art.529 din același act normativ prevede că în cadrul cererilor necontencioase, instanța își verifică din oficiu competența, chiar dacă este de ordine privată iar dacă se declară necompetentă, va trimite dosarul instanței competente.
Astfel, având în vedere Decizia CCR amintită, prin care a fost declarat neconstituțional aliniatul 1 al art.650 din Codul de Procedură Civilă, de la data de 16.07.2014, aplicabile în cazul cererilor privind suspendarea executării silite, și luând în considerare că pe durata de 45 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept, precum și faptul că, în prezent, legea nu mai prevede în mod expres care este instanța de executare, devin aplicabile dispozițiile de drept comun în materie de competență, respectiv prevederile art. 95 Cod de procedură civilă, ce instituie regula că tribunalele „judecă în primă instanța toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe”.
Este adevărat că în considerentele deciziei Curții Constituționale au fost criticate criteriile de stabilire a competenței teritoriale, însă prin dispozitiv s-a reținut neconstituționalitatea întregului alin. 1 a art. 650 Cod de procedură civilă – drept urmare în prezent nu este în vigoare un text legal care să definească instanța de executare și care să stabilească reguli speciale de competență în materia executării silite, singurele criterii de stabilire a competenței rămânând cele de drept comun. Ori, conform art. 126 alin. 2 din Constituția României „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, nefiind astfel permis judecătorului să stabilească competența plecând de la alte considerente.
Pentru argumentele înfățișate și văzând dispozițiile invocate mai sus, în temeiul art. 129 alin. 2 pct. 2 Cod de procedură civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bistrița, invocată de instanță, din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.
La primul termen de judecată stabilit, tribunalul, din oficiu, a invocat, în temeiul art. 129 alin. 2 punctul 2 din noul Cod de procedură civilă coroborat cu art.665 alin.2 noul Cod de procedură civilă, excepția de necompetență materială de soluționare a cauzei.
Examinând excepția de necompetență materială de soluționare a cauzei, tribunalul a admis-o potrivit considerentelor ce vor fi reliefate în cele ce urmează.
Tribunalul a constatat că într-adevăr nu pot produce efecte juridice prevederile art. 650 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă, text legal ce indica expres instanța de executare ca fiind judecătoria, ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate ridicată de Societatea C. "Lapmor Impex" - S.R.L. din G. în Dosarul nr. 8._ al Judecătoriei G., prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 348/2014, pronunțată la data de 17 iunie 2014, și publicată în Monitorul oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, decizie prin care s-a constatat că dispozițiile art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale .
Cu toate acestea, tribunalul a reținut că, potrivit legii, competența materială de soluționare în primă instanță a cererilor de încuviințare a executării silite revine judecătoriei, iar nu tribunalului, pentru că acest lucru se desprinde din interpretarea art.665 alin.1-2 din noul Codul de Procedură Civilă ce reglementează tocmai încuviințarea executării silite, iar acest text legal este în vigoare și incident în cauză, dar nu a fost avut în vedere de către Judecătoria Bistrița.
Potrivit art.665 alin.1-2 din noul Cod de procedură civilă, în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita să se dispună încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 664 alin. (1) și dovada taxei de timbru.
(2) Cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de instanță în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia la judecătorie, prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților. Pronunțarea se poate amâna cu cel mult 48 de ore, iar motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunțare.”
Acest text legal este relevant și incident în determinarea competenței materiale de soluționare a cererilor de încuviințare a executării silite, text legal neexaminat de Judecătoria Bistrița în considerentele încheierii prin care a dispus declinarea competenței materiale, deoarece prevede în mod expres că cererea se depune la judecătorie, și chiar dacă nu arată expres că judecătoria soluționează cererea, acest lucru se poate deduce chiar din termenul scurt prevăzut pentru soluționare, ceea ce înseamnă în mod firesc că această instanță - judecătoria, iar nu tribunalul, e competentă material și trebuie să soluționeze pe fond cererea de încuviințare a executării silite, textul legal neputând fi interpretat în sensul că judecătoria doar înregistrează cererea de încuviințare a executării silite, iar apoi o trimite tribunalului care ar fi în accepțiunea primei instanțe instanța de executare.
Chiar și din interpretarea teleologică a prevederilor art. 713 alin 2 Cod procedură civilă ce indică posibilitatea introducerii contestației la executare la instanța de executare sau la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul, s-ar putea ajunge la aceeași concluzie că judecătoria este competentă material să soluționeze în primă instanță cererea de încuviințare a executării silite, în sensul că dacă contestația la executare silită se poate introduce și se judecă în primă instanță de judecătorie, înseamnă că și cererea de încuviințare a executării silite se judecă tot de către judecătorie, neputând fi permis, în lipsa unui text legal expres, ca tribunalul doar să încuviințeze executarea silită, iar judecătoria să judece contestația la executare silită.
De altfel, prin dispoziția de la pct.2 din dispozitivul Deciziei Curții Constituționale, nr.348/2014, s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicată în același dosar și s-a constatat că dispozițiile art.713 alin.(1) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Potrivit art.7l8 alin.l C.pr.civilă, până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea . Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.
Noțiunea de instanță competentă utilizată în cuprinsul art.7l8 C.pr.civ, privitoare la suspendarea executării, este identică cu cea prev.la art.7l3 din același cod, potrivit căruia, contestația se introduce la instanța de executare, instanță care, așa cum s-a arătat mai sus, este judecătoria în a cărei circumscripție îi are domiciliul sau sediul debitorul, motiv pentru care, atât cererea de încuviințare a executării silite cât și orice alt incident intervenit în cursul executării silite, printre care și suspendarea executării silite, se judecă în prima instanță de către judecătorie.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.132 din noul Cod procedură civilă, a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și în consecință a declinat în favoarea Judecătoriei Bistrița competența de soluționare a cererii de suspendare provizorie a executării silite formulată de debitorii S. I. și S. D., în dosar exec.nr. 335/20l3 al B. B. D. M..
Potrivit art.133 pct.2 noul Cod procedură civilă, tribunalul a constatat ivit un conflict negativ de competență, iar potrivit art.134 noul Cod de procedură civilă a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului Curții de apel Cluj în vederea soluționării acestui conflict, această instanță fiind competentă să soluționeze acest incident procedural potrivit art.135 alin.1 noul Cod procedură civilă, fiind instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict.
Curtea de Apel Cluj sesizată cu soluționarea conflictului de competență ivit între Tribunalul Bistrița-Năsăud și Judecătoria Bistrița, ambele aflate în raza sa de competență, reține următoarele:
În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița, reclamanții S. I. și S. D. a solicitat suspendarea provizorie a executării silite din dosarul execuțional nr. 335/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc B. D. M. demarată la cererea creditoarei B. C. Română prin mandatar CEE COLLECT ROMANIA SA.
Potrivit dispozițiilor art. 650 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, pronunțată la data de 17 iunie 2014 și publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că dispozițiile art. 650 alin. 1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, astfel că, de la data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial, dispozițiile declarate neconstituționale au fost suspendate de drept, urmând ca efectele lor juridice să înceteze la expirarea termenului de 45 de zile de la data publicării deciziei.
Ca atare, din punct de vedere practic, prevederile art. 650 alin. 1 din Codul de procedură civilă care stabilesc întinderea noțiunii de instanță de executare nu mai produc efecte juridice de la data de 16 iulie 2014.
Această din urmă susținere comportă însă o nuanțare, în ceea ce privește întinderea reală a declarației de neconstituționalitate, ca și o discuție referitoare la aplicarea ratione temporis a deciziei Curții Constituționale.
Analizând cuprinsul deciziei privind excepția de neconstituționalitate admisă de către Curtea Constituțională, se constată că aceasta a privit exclusiv criteriul de stabilire a competenței teritoriale, respectiv condiția legală care stabilea competența instanței în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, acest criteriu fiind apreciat de Curtea Constituțională ca nefiind în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 5, art. 21 alin. 3 și art. 126 alin. 2 din Constituție, și totodată cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Ca urmare, deși dintr-o inadvertență regretabilă, Curtea Constituțională a constatat că „dispozițiile art. 650 alin. 1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale”, fără a face distincția (care se impunea) între competența materială și cea teritorială a instanței de executare, din considerentele deciziei – considerente care, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, sunt ele însele obligatorii – rezultă limpede că întinderea declarației de neconstituționalitate este limitată la problema competenței teritoriale.
Astfel, în motivarea deciziei mai sus arătate, se evidențiază că instanța de executare este judecătoria, fiind apoi enunțate diferitele criterii posibile de determinare a judecătoriei competente teritorial.
În plus, în speță se impune concluzia că în cuprinsul Codului de procedură civilă există încă alte texte legale care consacră competența materială a judecătoriei ca instanță de executare (art. 665 alin. 2, art. 713 alin. 2), după cum în mod corect a apreciat Tribunalul Bistrița-Năsăud în prezenta cauză.
Ca urmare, se impune concluzia că, și după data de 16 iulie 2014, instanța de executare este judecătoria, fiind fără temei susținerea primei instanțe sesizate potrivit căreia competența ar reveni tribunalului, în temeiul competenței de drept comun a acestei instanțe (art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civlă).
Astfel, nici în vechea și nici în actuala reglementare cererile de competența instanței de executare nu au fost date în competența tribunalului (cu excepția cererilor de încuviințare a executării silite a hotărârilor străine, chestiune care însă nu face obiectul prezentei cereri), de unde rezultă că aplicarea subsidiară a textului de lege menționat nu corespunde nici voinței legiuitorului, nici deciziei Curții Constituționale.
Pentru considerentele enunțate, Curtea va stabili, potrivit dispozițiilor art. 135 din Codul de procedură civilă, competența de soluționare a prezentei cereri având ca obiect suspendarea provizorie a executării silite, în favoarea Judecătoriei Bistrița.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cererii de suspendare provizorie a executării silite formulate de reclamanții S. I. și S. D., cu domiciliul procesual ales în Bistrița, ..3, etaj I, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ prin mandatar CEE COLLECT ROMÂNIA SA, cu sediul în București, .. 11, sector 1, în favoarea Judecătoriei Bistrița.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 13.11.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
A. M. I. M. V. G.
Red. A.M.I. dact. GC
2 ex/11.12.2014
| ← Radieri ca urmare a dizolvării. Decizia nr. 397/2014. Curtea de... | Reziliere contract. Decizia nr. 97/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
