Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 7779/2014. Curtea de Apel CLUJ

Curtea de Apel CLUJ - Sentințe și decizii comerciale / 2014

Decizia nr. 7779/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 1053/100/2010*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 7779

Ședința publică din data de 13 Octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. S.

JUDECĂTOR: L. D. S.

JUDECĂTOR: A. M. C.

GREFIER: M. N.

Componența prezentului complet de judecată a fost

modificată prin Hotărârea nr. 19/27.03.2014

a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Cluj

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul O. I. împotriva sentinței civile nr. 2572 din 12.06.2014, pronunțate în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș cauza privind și pe intimata . PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CERTSERV INSOLV SPRL având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cauză se află la primul termen de judecată. Recursul nu este timbrat. Se constată că la data de 09.10.2014 lichidatorul judiciar a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 159¹alin. 4 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 3, pct. 3, C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului recurs.

Instanța constată că până la acest termen recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, datorate pentru recursul declarat, deși a fost legal citat cu această mențiune, motiv pentru care, coroborat cu prevederile art. 20 al.1 și 3 din Legea nr. 146/1997, invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a recursului și, față de lipsa părților pentru a pune concluzii, reține cauza în pronunțare cu privire la excepția invocată. Totodată, în subsidiar, în ipoteza în care până la finalul dezbaterilor, recurentul își va îndeplini obligațiile privind taxa judiciară de timbru, instanța va proceda la analizarea recursului în baza înscrisurilor existente la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 2572 din 12.06.2014 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ s-a admis acțiunea promovată și precizata de lichidatorul judiciar CERTSERV INSOLV SPRL în contradictoriu cu pârâtul O. I..

Pârâtul a fost obligat să suporte cu averea proprie pasivul societății insolvente ., până la concurența sumei de 111.582,13 lei.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în rejudecarea cauzei că în ședința publică din data de 01.02.2012 s-a menționat că s-a început urmărirea penală față de pârât, iar lichidatorul a predat Poliției V. de Sus, pentru verificare, toate documentele contabile.

În ședința publică din data de 29.02.2012 s-a menționat că pârâtul a efectuat plăți în contul Trezoreriei V. de Sus, la dosarul cauzei fiind depuse copii ale chitanțelor de plată.

Pe parcursul judecății pârâtul a executat o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.

La data de 20.06.2012 reclamantul Certserv Insolv SPRL a depus la dosarul nr._ o precizare de acțiune, prin care a solicitat obligarea pârâtului O. I. să suporte cu averea proprie pasivul societății debitoare în sumă de 111.582,13 lei, față de 168.822,13 lei, motivat de faptul că pârâtul a achitat direct creditorului bugetar Administrația Finanțelor Publice V. de Sus, suma de 57.240 lei, potrivit înscrisurilor (chitanțe) depuse la dosarul cauzei și la lichidatorul judiciar.

A fost depus la dosarul cauzei tabelul definitiv consolidat rectificat.

Au fost solicitate relații, în completarea probațiunii, de la B.R.D.-G.S.G și de la R. L. Romania IFN SA.

Ultima societate a precizat că, după vânzarea bunurilor predate de către debitoare (conform proceselor verbale de predare-primire -f.79-80), creanța pe care S.C. B. – L. SRL o înregistrează față de R. L. Romania IFN SA este în cuantum de 131.449 lei, iar demersul pârâtului în sensul formulării unei contestații la tabelul de creanțe ar trebui cenzurat, intervenind decăderea din drept.

La data de 10.10.2013 reclamantul a depus la dosar note scrise prin care a învederat următoarele:

Acțiunea pentru atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar a fost înregistrată de lichidator la data de 16.02.2010 în temeiul art. 138 lit. d), motivat de faptul că evidența contabilă nu era ținută în conformitate cu legea, administratorul statutar nu a fost în măsură să depună la dosarul cauzei și nu a prezentat lichidatorului judiciar liste complete cu detaliul soldurilor și toate informațiile necesare cunoașterii patrimoniului societății.

Procedura de insolvență s~a deschis la data de 27.05.2009.

Administratorul statutar a prezentat lichidatorului la data de 27.08.2009 o parte din documentele contabile, printre care și o balanță contabilă întocmită la data de 31.05.2009, în care figurează în sold active de natura:

- mijloace fixe în valoare de 157.679,76 lei,

- stocuri de materiale 9.701 lei

- sold facturi emise și neincasate 1.726.741,14 lei

- tva de recuperat 30.919,01 lei

Referitor la soldul facturilor emise și neîncasate: nici până în prezent nu a fost prezentată o listă/situație contabilă cu detaliul soldului scriptic din balanța contabilă întocmită la data deschiderii procedurii de insolvență.

Administratorul societății a prezentat extracontabil, sub semnătura sa, fără a indica facturile neîncasate, un număr de 6 clienți cu sold, din care:

- AF. F. M., suma 285.000 lei (radiata din 27.08.2007);

- ., 110.109 lei (in faliment din 25.11.2008);

- ., 387.252,5 lei (dizolvată din 03.04.2009)

- ., 265.310 lei (in faliment din 04.12.2008)

- ., 53.392,8 lei (dizolvata art.237 lit.b bilanț nedepus 2007-2011)

Din documentele prezentate lichidatorului la data de 15.12.2010, a rezultat că în perioada 31.05._09, după deschiderea procedurii de insolvență, societatea a continuat să desfășoare activitate și a efectuat încasări și plăți în numerar. Soldul contului clienți neîncasați a devenit 2.569.924 lei la data de 31.12.2009, însă nu a fost prezentată lichidatorului și nu se cunoaște componența pe clienți și pe facturi a acestui sold.

În lipsa informațiilor privind componența și proveniența soldului, lichidatorul nu este în măsură să știe dacă soldul este real sau dacă nu este prescris, fiind în imposibilitate de a promova acțiuni pentru recuperarea unui sold global.

Referitor la TVA de recuperat: pârâtul a susținut că s-ar compensa debitul restant înscris în tabelul definitiv al creanțelor față de D. Maramureș cu TVA de recuperat existent la data deschiderii procedurii insolventei.

Pârâtul a informat telefonic administratorul judiciar că nu poate depune deconturi de TVA la Administrația Finanțelor Publice Sighetu Marmatiei întrucât fiind în procedura insolventei, AFP Sighet a solicitat semnătura administratorului judiciar, însă pârâtul nu a înțeles că până la . obligația să-și desfășoare activitatea sub supravegherea administratorului judiciar, lucru care nu s-a întâmplat pentru că nu a colaborat cu administratorul judiciar, s-a rezumat la a prezenta primele acte contabile abia la sfârșitul lunii iulie 2009 și în august 2009 și acele acte erau incomplete, după cum s-a menționat și în procesul verbal de predare-primire, deși procedura insolventei era deschisă încă din 27.05.2009.

Mai mult, la data de 11.11.2009, prin sentința civilă nr.4034 a Tribunalului Maramureș, pârâtului i s-a ridicat dreptul de administrare a societății. Deși avea cunoștință de . de ridicarea dreptului de administrare, întrucât a confirmat de primire notificarea deschiderii procedurii de faliment de la lichidator, a continuat să desfășoare activitate economică în cadrul societății, fără a preda gestiunea lichidatorului. În aceste condiții, în toată această perioada administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu și-a putut asuma semnarea deconturilor de TVA, atâta timp cât a fost imposibilitatea de a avea un control asupra activității desfășurate de parat.

TVA-ul de rambursat despre care se face vorbire, era de rambursat încă înainte de deschiderea procedurii insolventei, iar procedura de rambursare poate avea loc doar în urma exprimării opțiunii de rambursare la AFP și după ce organul fiscal efectuează un control asupra activității desfășurate de societate în perioada din care provine TVA de rambursat pentru a stabili dacă suma solicitată la rambursare este sau nu de primit.

Pârâtul nu a făcut demersuri anterior deschiderii procedurii insolvenței pentru recuperarea TVA, deși provenea dintr-o perioada anterioara deschiderii procedurii insolventei.

D. printr-un control fiscal se poate stabili dacă este TVA de rambursat sau este TVA de plată.

Referitor la bunuri: nici până în prezent nu a fost predat către lichidatorul judiciar niciun bun în vederea valorificării și îndestulării creditorilor.

Susținerea reprezentantului pârâtului că societatea debitoare nu deține niciun bun pentru că acestea au fost casate, este o simplă susținere, niciun document justificativ nu a fost prezentat în acest sens. Daca bunurile au fost casate, trebuiau scăzute din evidenta contabilă, însă figurează în sold la datele de 31.05.2009, 31.12.2009.

În lista de inventar a conturilor contabile predată lichidatorului judiciar în august 2009, pârâtul a menționat ca deține următoarele bunuri: gater, autoutilitara Tata - 2 buc, auto Jeep neînmatriculat, postament gater, lemn pe picior, rumeguș.

În fapt, nu a fost prezentat lichidatorului judiciar niciun bun al societății debitoare.

Pârâtul a susținut că două autoutilitare Tata au fost predate societății de leasing, însă a prezentat proces verbal de predare-primire pentru o singura autoutilitară TATA TELCOLINE cu nr. de înmatriculare_, proces verbal de predare primire nr. 110/02.02.2009.

Nu se cunoaște dacă, în fapt, este vorba de una din autoutilitarele menționate de pârât în lista de inventar a conturilor contabile, pentru că pârâtul nu a prezentat o listă a bunurilor în care sa menționeze bunurile societății cu date de identificare, cum ar fi în cazul mașinilor, număr înmatriculare, ., culoare etc.

Dacă bunurile societății lipsesc, s-ar impune a fi trecute pe cheltuieli nedeductibile fiscal, colectat și declarat TVA de plată, nicidecum societatea nu ar fi îndreptățită sa solicitate TVA la rambursare atâta timp, cât este evident ca evidența contabilă nu este reală.

Neprezentarea bunurilor societății la lichidatorul judiciar, conduce la concluzia ori că bunurile nu există, ori evidenta contabilă nu reflecta situația reală și nu este în conformitate cu legea, ori bunurile au fost folosite în interes propriu sau a altor persoane, fapte prevăzute Ia art.138 alin. l, lit. a, d, e din Legea 85/2006.

Instanța a reținut că neîntocmirea și nedepunerea actelor contabile creează prezumția relativă a neținerii contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fapt ce angajează răspunderea administratorului statutar potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006.

Această prezumție simplă putea fi înlăturată de către pârât doar prin dovedirea unui fapt contrar acestei deducții, probă care însă nu a fost realizată în cauză.

Astfel cum s-a arătat în practica judiciară, prin deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice se înțelege acea faptă ilicită, de natură contabilă, prin care o parte a activului sau anumite bunuri individual determinate sunt deturnate de la destinația lor normală ori sunt ascunse terților. Activitatea de folosire a bunurilor sau a creditului persoanei juridice în interesul propriu sau în cel al unei alte persoane presupune săvârșirea acelor faptele ilicite prin care se deturnează utilizarea bunurilor și fondurilor bănești ale societății de la scopul lor firesc, într-o utilizare frauduloasă, respectiv în interes propriu sau în interesul unei terțe persoane.

Or, având în vedere că o corectă ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care, în cuprinsul art. 73 lit. c, stabilește că administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilității prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, nu s-a putut reține că, urmare a incorectei evidențieri în contabilitate a activelor societății și a unor operațiuni de trezorerie, administratorul statutar este exonerat de răspundere, având în vedere că tocmai acestuia îi revenea obligația menționării corecte în contabilitate a tuturor operațiunilor și bunurilor societare.

Pentru motivele expuse, cererea lichidatorului judiciar a fost admisă, astfel cum a fost precizată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul O. I. solicitând admiterea recursului, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și desființarea în totalitate a sentinței recurate.

În motivarea recursului, pârâtul a arătat că prin sentința civila recurată instanța a reținut că neîntocmirea și nedepunerea actelor contabile a creat prezumția relativă a neținerii contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fapt ce angajează răspunderea administratorului statutar potrivit dispozițiilor art.138 alin, l lit. d din Legea nr.85/2006, și că această prezumție simplă putea fi înlăturată doar prin dovedirea unui fapt contrar acestei deducții, proba care în opinia instanței nu a fost realizată în cauză.

Răspunderea personala patrimonială a administratorului statutar este față de societate, și nu față de creditorii acesteia.

Prin acțiunea formulată de intimata reclamantă, aceasta trebuia să menționeze actele și faptele săvârșite de către pârâtul recurent, care au produs un prejudiciu societății pe care a administrat-o și care este cuantumul acestui prejudiciu.

Este de notorietate faptul că orice societate comercială funcțională are în fiecare moment al activității sale, creanțe de incasa și debite de achitat, prin urmare, creanțele înregistrate în tabelul definitiv de creanțe întocmit în timpul procedurii, nu sunt altceva decât un rezultat al actelor de comerț în cadrul activității sale.

Arată că soluția instanței de fond este criticabilă sub mai multe aspecte:

Cu privire la susținerile reclamantei raportat la continuarea activității societății după deschiderea procedurii insolvenței, însuși Legea insolvenței permite acest lucru în perioada de observație.

Sumele rezultate din activitățile desfășurate în perioada de observație au fost direcționate de către recurent către bugetul de stat conform documentelor de plată depuse la dosarul cauzei.

Susținerile reclamantei că a continuat activitatea societății, deși i s-a ridicat dreptul de administrare a societății, sunt nefondate.

Mai mult, activitatea a desfășurat-o în perioada de observație cuprinsa între 31.05.2009 și 11.11.2009. Abia în data de 11.11.2009 i s-a ridicat dreptul de administrare a societății.

Cu privire la neconcordanța dintre situația scriptică și faptică a societății, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței recurate, doar susținerile reclamantei, ignorând cu desăvârșire poziția recurentului exprimată în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.

Cu privire la mijloace fixe în valoare de 157.679,76 lei arată că există procese verbale de predare primire a utilajelor sau a mijloacelor fixe, către societatea de leasing, dovadă în acest sens fiind și suma de 22.818,78 lei cu care aceștia s-au înscris în tabelul definitiv de creanțe.

Dacă utilajele nu ar fi fost restituite firmelor de leasing este de la sine înțeles că valoarea creanțelor ar fi fost cel puțin la nivelul sumelor înscrise în evidența contabilă.

Mai mult, conform încheierii de ședință din data de 13.03.2014, instanța a constat că în urma verificărilor făcute, la dosarul cauzei există depuse de către societatea de leasing două procese verbale de predare-primire.

Cu privire la stocuri de materiale în valoare de 9.701 lei arară că stocul în sine reprezintă și resturi de materie prima imposibil de valorificat în cadrul procesului de producție și care de cele mai multe ori se valorifică ca și deșeuri de lemne de foc.

Cu privire la soldul de facturi emise și neîncasate în valoare de 1.726.741,14 lei arată că așa cum rezultă și din sentința, majoritatea clienților importanți sunt fie în faliment, fie radiați, fie dizolvați. Motiv pentru care aceste sume nu au fost recuperate anterior dizolvării sau radierii acestora, ține în special de valoarea foarte mare a taxelor de timbru, sume pe care societatea . la momentul respectiv nu își permitea să le achite din lipsa de lichidități.

S-au comunicat notificări și înștiințări pentru achitarea creanțelor, însă toate nu s-au achitat din lipsă de disponibilități, fapt care l-a determinai să procedeze la acționarea acestora în judecată, riscând astfel să generez noi cheltuieli fără nici o certitudine că sumele vor putea fi recuperate.

Cu privire la TVA-ul de recuperat de la Administrația Finanțelor Publice, arată că așa cum a arătat la termenele de judecată, era obligația reclamantei după ., să solicite efectuarea unei verificări în scopul unei rambursări de TVA, astfel că după compensarea reciprocă a obligației dintre societatea falită și instituția bugetară, aceasta să nu mai dețină calitatea de creditor a societății falite.

În concluziile scrise depuse la dosar pe care instanța le-a ignorat, a arătat că actele care le deținea recurentul, au fost predate lichidatorului judiciar conform celor trei procese verbale de predare primire menționate în cuprinsul concluziilor, iar cealaltă parte a documentelor lipsă fiind în posesia Gărzii Financiare și a organelor de cercetare penală.

Lichidatorul putea formula adrese instituțiilor în cauză în momentul în care a luat la cunoștința unde se află, pentru ca în calitatea sa de administrator judiciar, respectiv lichidator putea indica un interes legitim.

Cu toate acestea, reclamanta a ales să ignore toate informațiile furnizate și a ales să formuleze o acțiune bazată tocmai pe lipsa unor documente contabile ale societății, pe care în mod justificat nu a fost în măsura să le prezinte.

Majoritatea activelor la care a făcut referire reclamanta în cuprinsul acțiunii au fost valorificate, însă datorită ridicării documentelor contabile de instituțiile menționate, aceste operații nu au mai putut fi operate în contul firmei.

Mai mult decât atât, fiind condamnat la închisoare de 1 an și 6 luni, posibilitatea prezentării situației reale a averii debitoarei a fost inexistentă, însă lichidatorul dacă ar fi ales să se deplaseze la sediul social al societății ., ar fi aflat situația reală a activelor. Deși a solicitat în cadrul procesului depunerea de dovezi de către lichidator cu privire la deplasările la fața locului, o listă cu identificări de bunuri, acesta nu a fost în măsura să facă dovada în acest sens pentru simplul motiv că aceste dovezi nu există. Cu siguranța nu există în biroul lichidatorului. Pentru a putea dovedi că bunurile nu exista acesta trebuia să se deplaseze la sediul societății.

Atâta timp cât lichidatorul nu a făcut demersurile necesare pentru a intra în posesia documentelor contabile (fiind la instituțiile publice mai sus menționate), nu a făcut demersuri pentru rambursarea de TVA și nici nu a prezentat vreo dovada că ar fi făcut demersuri în acest sens, consideră că presupusul prejudiciu cauzat de recurent nu există și nu este dovedit.

Prejudiciul la care instanța l-a obligat, reprezintă în realitate obligațiile de plată ale societății față de terți și față de instituțiile bugetare, acte de comerț săvârșite de recurent în desfășurarea normala a activității.

Cauza de față nu se află în fața unei culpe care să conducă la angajarea răspunderii administratorului societății. Mai mult, lichidatorul a avut dreptul și obligația de a efectua demersurile necesare la instituțiile de stat menționate, în vederea intrării în posesia actelor de care avea nevoie în vederea derulării procedurii de lichidare.

Instanța de fond trebuia sa treacă la administrarea unui probatoriu real pentru fiecare temei de drept invocat și nu să se limiteze la prezumții care conduc ușor la angajarea de răspunderi delictuale nedovedite, ci doar prezumate din interpretarea coroborată a testelor de lege.

Este real faptul că neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confrunta societatea și face insesizabilă starea de însolvență care poate să apară. Dar, în aceste condiții există un raport de cauzalitate direct între neținerea contabilității și starea de insolvență, deoarece o activitate economică care nu se reflectă în nici un act contabil ara un scop străin legii, nu poate fi analizată și se îndreaptă spre insolvabilitate. Dar, dacă o parte din documente au fost predate și cealaltă parte se știa unde este (trebuia doar să facă demersurile necesare pentru a intra în posesia lor trebuie dovedit dacă există sau nu un raport de cauzalitate. Raport de cauzalitate nedovedit.

În drept, art.299 și următoarele Cod Procedura Civila, art. 304¹ Cod Procedura Civila.

Intimata . prin lichidator judiciar CERTSERV INSOLV SPRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței atacate.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Curtea reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16.02.2010 lichidatorul judiciar Certserv Insolv SPRL a solicitat angajarea răspunderii pârâtului O. I. pentru suma de 168.822,13 lei, în temeiul art 138 lit d din Legea nr.85/2006.

Prin sentința civilă nr. 3865 din 13.10.2010 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Certserv Insolv SPRL Baia M., în calitate de lichidator al debitoarei S.C. B. – L. SRL M. împotriva pârâtului O. I., în calitate de administrator al debitoarei S.C. B. L. SRL M. aflată în procedură și, în consecință:

Pârâtul a fost obligat să suporte cu averea proprie, pasivul debitoarei falite reprezentând creanțele declarate în faliment, în cuantum de 168.822,13 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtulO. I., solicitând în principal admiterea recursului si pe cale de consecință, modificarea in totalitate a sentinței recurate in sensul respingerii cererii de angajare a răspunderii administratorului . M.. In subsidiar solicită casarea cu trimitere a cauzei in vederea administrării probatoriului necesar si adecvat angajării unei astfel de răspunderi care se bazează pe probe si nu pe prezumții.

Prin decizia nr. 2614 din 07 iunie 2011 a Curții de apel Cluj s-a admis recursul declarat de pârâtul O. I. împotriva sentinței civile nr.3865 din 13.10.2010 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș care a fost casată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării s-ai dat indicații instanța să analizeze temeinicia cererii de chemare în judecată prin prisma argumentelor invocate de către lichidator, își să motiveze în fapt și în drept hotărârea pronunțată și să apreceze dacă între faptele săvârșite de pârât și starea de insolvență a debitoarei există raport de cauzalitate.

Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Maramureș la data de 20 iulie 2011.

Ulterior, la data de 20 iunie 2012, lichidatorul judiciar Certserv Insolv SPRL a depus o precizare prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 115.582,13 lei, completând cererea cu temeiurile de drept prevăzute la art 138 alin 1 lit a și e din legea nr.85/2006.

În motivarea precizării și pe temeiurile de drept prevăzute la art 138 alin 1 lit a și e din legea nr.85/2006 a arătat că activele care figurează în ultima balanță predată lichidatorului, balanța din 21.12.2009, societatea figurează scriptic cu:

- mașini și instalații în sumaă de 47.159 lei

- mijloace de transport în sumă de 76.320 lei

- clienți neîncasați în sumă de 2.569.924 lei

Lichidatorul judiciar arată că niciunul dintre buburile de mai sus u au fost predate lichidatorului ( f 24-25 vol II dosar tribunal).

Prin procura specială autenficicată sub nr.1307 din 24 martie 2006, admnistratorul statutar O. I. a societății debitoare . a dat împuternicire pârâtului O. I. să admistreze societatea.

Ca atare, pârâtul O. I. are calitatea de administrator de fapt a societății debitoare ..

Susținerile recurentului răspunderea personala patrimonială a administratorului statutar este față de societate, și nu față de creditorii acesteia, este nefondată.

Astfel, cu privire la răspunderea întemeiată pe dispozițiile art 138 alin 1 lit a-g din Legea nr.85/2006, legiuitorul a instituit doar cerința contribuției la ajungerea debitorului în insolvență fapt care relevă voința legiuitorului de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au determinat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei.

Instituirea acestui tip de răspundere specială agravată a oricărei persoane care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență a urmărit identificarea unei alternative subsidiare, la îndemâna creditorilor, pentru satisfacerea masei credale.

Legiuitorul a creat în mod expres această formă de răspundere pentru repararea prejudiciului cauzat creditorilor societății de către oricare persoana, care prin activitatea lor neloială au adus societatea în stare de insolvență și că o consecință a acestei stări patrimoniale s-a produs o reducere în valoarea reală a creanțelor pe care o aveau creditorii față de societate.

Sensul dispoziției legale, potrivit căreia judecătorul sindic poate dispune că o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de oricare persoană care prin activitatea sa neloială a adus societatea în stare de insolvență, în ipoteza săvârșirii faptelor enumerate limitativ, trebuie coroborat cu dispozițiile art. 2 din Legea insolvenței, care statuează că scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.

Determinarea cuantumului prejudiciului trebuie să se realizeze în condiții identice celor dintr-o acțiune în răspundere civilă, prin administrarea tuturor probelor de natură a conduce la aflarea acestor limite iar în speță probatoriul administrat a confirmat cuantumul, prejudiciul fiind în raport de cauzalitate demonstrat cu fapta.

Cu privire la susținerile pârâtului raportat la continuarea activității societății după deschiderea procedurii insolvenței că însuși Legea insolvenței permite acest lucru în perioada de observație, Curtea costată că întradevăr poate fi continuată activitatea în perioada de observație, însă dosarul situația este altfel decât cea prezentată de către pârât.

Astfel, din documentele prezentate lichidatorului la data de 15.12.2010, a rezultat că în perioada 31.05._09, după deschiderea procedurii de insolvență, societatea a continuat să desfășoare activitate și a efectuat încasări și plăți în numerar. Soldul contului clienți neîncasați a devenit 2.569.924 lei la data de 31.12.2009, însă nu a fost prezentată lichidatorului și nu se cunoaște componența pe clienți și pe facturi a acestui sold.

Cu privire la fapta prev de art 138 alin 1 lit a din legea nr.85/2006, în mod corect s-a reținut de către judecătorul sindic că administratorul statutar a prezentat lichidatorului la data de 27.08.2009 o parte din documentele contabile, printre care și o balanță contabilă întocmită la data de 31.05.2009, în care figurează în sold active de natura mijloace fixe în valoare de 157.679,76 lei și stocuri de materiale în valoare de 9.701 lei, care nu au fost predate lichidatorului.

Cu privire la fapta prevăzută de art 138 alin 1 lit e din legea nr.85/2006, este nedovedită de nici un document contabil că bunurile au fost casate, acestea continuând să figureze la 31.12.2009 în contabilitatea societății.

Nu este fondată susținerea pârâtului ca a predat cele 2 autoutilitare Tata societății de leasing, întrucât a prezentat un proces-verbal de predare primire doar pentru o singură autoutilitară Tata telecoline cu nr. de în matriculare_, conform procesului-verbal de predare-primire nr.110/02.02.2009. Cu toate acestea nu se poate stabili dacă este vorba de una dintre autoutilitarele menționate de pârât în lista de inventar, pentru că pârâtul nu a prezentat o listă a bunurilor în care să menționeze bunurile societății cu date de identificare. Mai mult, este o neconcordanță în condițiile în care pârâtul susține că autoutilitara a fost predată la 02.02.2009 însă continuă să figureze în contabilitatea societății în mai 2009.

În mod corect s-a reținut de către judecătorul sindic că neprezentarea bunurilor societății la lichidatorul judiciar, conduce la concluzia ori că bunurile nu există, ori evidenta contabilă nu reflecta situația reală și nu este în conformitate cu legea, ori bunurile au fost folosite în interes propriu sau a altor persoane, fapte prevăzute Ia art.138 alin. l, lit. a, d, e din Legea 85/2006.

Mai mult corect s-a reținut că că neîntocmirea și nedepunerea actelor contabile creează prezumția relativă a neținerii contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fapt ce angajează răspunderea administratorului statutar potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006.

Neconcordanțele dintre documentele publice și cele ale societății relevă că societatea a desfășurat activități comerciale fără a ține o evidență contabilă în conformitate cu legea, încercând să ascundă atât veniturile realizate, cât și natura acestora precum și activele înregistrate.

Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare, care a constituit condiția necesară, adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs.

Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.

Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită ,fie nu au împiedicat această desfășurare ,deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditorilor.

Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.

Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții, cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară, dar și condițiile cauzale, adică faptele care au mediat acțiunea cauzală.

Trebuie reținut că în cazul raportului de cauzalitate ne aflăm în prezența a două fapte cunoscute și a unui mecanism logic de corelare a celor două fapte, care nu este cunoscut și care trebuie identificat și probat.

Fată de cele de mai sus, Curtea apreciază că, în mod corect, s-au reținut în sarcina pârâtului săvârșirea faptelor reglementate de art.138 lit. a,d și e din Legea nr.85/2006, respectiv a folosit bunurile persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane, neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fapte care au condus la producerea stării de insolvență a debitoarei și ascunderea a o parte din activul societății.

Considerentele enunțate au demonstrat că recursul promovat este nefondat și în consecință în temeiul art. 312 C.pr.civ, Curtea va respinge recursul declarat și va menține în întregime hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul O. I. împotriva sentinței civile nr. 2572 din 12.06.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13.10.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. S. L.-D. S. A. M. C.

GREFIER

M. N.

Red.L.D.S/dact. V.R.

2 ex. /24.10.2014

Jud. fond: A. C. O.

← Contestaţie. Decizia nr. 4025/2014. Curtea de Apel CLUJ		Procedura insolvenţei. Decizia nr. 1949/2014. Curtea de Apel CLUJ →

Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 7779/2014. Curtea de Apel CLUJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 7779/2014. Curtea de Apel CLUJ