Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 9137/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9137/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 07-11-2014 în dosarul nr. 1251/100/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 9137/2014
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-I. I.
Judecător S. Al H.
Judecător M. B.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul recurent P. C. împotriva Sentinței civile nr. 1840/06.05.2014 pronunțată de Tribunalul Maramureș, în contradictoriu cu intimat C. I. DE INSOLVENȚĂ C. L. LICHIDATOR JUDICIAR AL ., având ca obiect Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 10 octombrie 2014 s-a depus la dosarul cauzei, prin registratură, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Curtea ia act că recursul este legal timbrat.
Se constată că prin întâmpinare s-a invocat excepția nulității recursului derivând din nemotivare.
După deliberare, Curtea respinge ca nefondată excepția invocată, având în vedere că din dezvoltarea motivelor de recurs, rezultă că acestea se pot încadra în prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ..
Pe de altă parte, se reține că hotărârea criticată nu poate fi atacată cu apel, astfel că poate fi analizată și din perspectiva dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ.
Apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr.1840 din 06.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș s-a admis acțiunea formulată de lichidatorul judiciar C. I. de Insolvență C. L., desemnat pentru falimentul debitoarei . Baia M., în contradictoriu cu pârâtul P. C. și în consecință: a fost obligat pârâtul să suporte pasivul debitoarei în cuantum de 298.529,19 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, temeiul de drept al acțiunii îl constituie dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006 modificată potrivit cărora: „(1) În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; ..... d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
În speță, din raportul întocmit de lichidatorul judiciar, asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat apariția stării de insolvență a debitoarei și din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că pârâtul este răspunzător pentru nedepunerea bilanțurilor contabile după anul 2008 și pentru neprezentarea actelor contabile solicitate cu excepția celor aferente perioadei din august 2009.
Având în vedere că potrivit balanței de verificare contabilă încheiată la 31.08.2009 debitoarea deținea active la valoarea contabilă de 876.507,26 lei și că acestea nu au fost predate lichidatorului judiciar în vederea evaluării și valorificării în cadrul procedurii de faliment, concluzia ce se poate desprinde din această împrejurare este aceea că pârâtul a dispus de acestea în folosul propriu sau în al unei alte persoane și că le-a deturnat sau le-a ascuns.
Aceste fapte se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006 modificată, existând legătură de cauzalitate între ele și starea de insolvență a debitoarei astfel încât pârâtul răspunde pentru pasivul societății neacoperit în cuantum de 298.529,19 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. C. solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței atacate ca fiind netemeinică și nelegală și rejudecând cauza, respingerea cererii .
În susținerea cererii de recurs recurentul a relevat că prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată întrucât condițiile de fond prevăzute de art. 138 din LI nu sunt întrunite. Recurentul a susținut că atât activele evidențiate în ultimul bilanț contabil cât și toate documentele contabile au fost predate practicianului în insolvență.
Prin întâmpinarea formulată intimatul CII C. L. s-a opus admiterii acțiunii.
Deliberând asupra cererii de recurs curtea reține următoarele:
Recurentul a afirmat că atât activele evidențiate în ultimul bilanț contabil cât și toate documentele contabile au fost predate practicianului în insolvență .Apărările evocate în cererea de reformare nu au fost însă susținute de probe.
Ținând cont de circumstanțele cauzei, curtea reține că pârâtul nu a predat practicianului în insolvență întreaga documentație contabilă a debitoarei.
Ținerea unei evidențe fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea nu reprezintă activități producătoare de prejudiciu, însă ele pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe, în măsura în care întârzierea este generatoare de dobânzi sau penalități. Nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor referitoare la situația patrimoniului debitoarei sunt semne în raport de care se poate deduce că evidența contabilă are caracter fictiv. Falsurile, sustragerile sau distrugerile evidențelor societății pot avea drept consecință diminuarea aparentă sau reală a activelor societății prin disimularea unor bunuri, valori ori alte elemente ale activului patrimonial, neavând relevanță dacă este vorba de un singur act sau mai multe, ori dacă acestea au fost afectate în tot sau numai parțial.
Existența unei contabilități fictive( neconforme cu legea) este semnul unei administrări frauduloase a averii debitoarei și constituie o premisă pentru aplicarea prevederilor legii insolvenței în sensul obligării administratorului la suportarea unei părți din pasiv.
Încălcarea obligației de a ține evidența contabilă conform legii constituie un indiciu obiectiv care poate fundamenta prezumția simplă de vinovăție în sarcina administratorului și prezumția simplă că între această faptă și ajungerea debitoarei în stare de insolvență există un raport clar de cauzalitate, deoarece alcătuirea incorectă a evidenței contabile conduce inevitabil la necunoașterea modului de administrare a patrimoniului, a bunurilor din acest patrimoniu precum și a operațiunilor efectuate în legătură cu activele.
Nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor corecte și clare referitoare la patrimoniul debitoarei este un semn în raport de care se poate concluziona că această greșeală de gestiune se află în raport de cauzalitate cu starea de insolvență.
Fapta administratorului care nu a ținut evidențele contabile în conformitate cu prevederile legale incidente în materie, se află în raport de cauzalitate cu prejudiciul suferit de societate și de creditori deoarece prin această conduită, organele de conducere au fost lipsite de informații esențiale referitoare la starea patrimonială a societății și, în consecință, nu au putut cere ele însele deschiderea procedurii insolvenței și evitarea majorării pasivului social.
Neapelarea la mecanismul prezumțiilor judiciare ar face imposibilă, în cazul dat, identificarea legăturii dintre diferitele acte privitoare la gestiune socială și consecințele economice financiare care au condus la încetarea plăților. Soluția se întemeiază pe principiul protecției creditorilor și adagiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nimănui nefiindu-i îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine pentru a obține protecția judiciară a unui drept. A nu admite că există un raport de cauzalitate caracterizat între fapta imputată în speță pârâților și insuficiența activului ar însemna să se permită celui căruia i se „reproșeză” conduita frauduloasă să se apere de răspundere prevalându-se de propria sa culpă. Creditorii ar fi puși astfel în imposibilitatea dovedirii originilor insuficienței activului, misiunea stabilirii situației patrimoniale a societății la diferite etape devenind practic imposibilă pentru titularii acțiunii.
Potrivit ultimului Bilanț contabil publicat aferent anului 2008, debitorul deținea active totale în cuantum de 926.538 lei care nu au fost predate lichidatorului judiciar pentru a fi valorificate în cadrul procedurii de faliment. În calitatea sa de administrator statutar, pârâtul erau singura persoană care putea dispune în mod legal de aceste bunuri, dar nu au făcut nici dovada faptului că sumele de bani și bunurile s-ar mai afla în patrimoniul debitoarei și nici faptul că ar fi fost folosite în interesul debitoarei. Se poate astfel prezuma( în condițiile art. 1203 C.civ.) că pârâtul și-a însușit bunurile și sumele de bani respective sau le-a transmis altor persoane, în detrimentul intereselor debitoarei acuzația de fraudă întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 fiind întemeiată.
Legea insolvenței a integrat însă acestei răspunderi excepționale doar faptele ilicite enumerate limitativ în articolul 138, judecătorul sindic putând dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către administratorii care au cauzat starea de insolvență prin folosirea bunurilor sau creditului persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
Norma sancționează abuzul executivului, care a urmărit satisfacerea unui interes personal în detrimentul celui social, afectând prin conduita sa nu numai compania, ci și întreaga comunitate de interese din jurul acesteia.
Astfel, judecătorului sindic îi revine misiunea de a verifica regularitatea actelor de gestiune în raport cu interesul social și de a repera abuzul care a condus la instaurarea stării de insolvență, deoarece sarcina acoperirii pasivului poate atribuită doar acelor administratori care se fac vinovați de valorificarea capitalului întreprinderii conform interesului personal, ori care, prin politica de gestiune promovată, nu au urmărit protejarea interesului social, ci ocrotirea altor interese.
Interesul social și interesul personal al administratorului sunt două din limitele puterilor conferite acestuia prin lege și statut. Misiunea executivului este extrem de clară, aceea de a milita pentru „cauza” interesului social, orice abatere de la obiectivul menționat trebuind atent cercetată, deoarece frauda constituie o importantă barieră pentru exercitarea prerogativelor de administrare.
În situații normale, interesul personal al administratorului se confundă cu interesul social și doar instalarea unei stări de anormalitate în domeniul politicii sociale anulează caracterul convergent al celor două noțiuni .
Orice subordonare a interesului social față de alte interese este contrară regulilor unei bune administrări, un act de gestiune dobândind caracter ilicit dacă acesta a fost săvârșit de administrator în interesul său personal și în prejudiciul societății .
Activul societății se reflectă în inventarul anual și în bilanțul contabil. Inventarierea reprezintă ansamblul operațiunilor prin care se constată existența tuturor elementelor patrimoniale de activ și de pasiv, cantitativ, valoric sau numai valoric, după caz, existente în patrimoniul societății la data la care se efectuează această operațiune. Bilanțul contabil este cel care reflectă elementele activului patrimonial, grupele principale de elemente ce trebuie să se regăsească în acest document fiind: activele imobilizate (imobilizări corporale, necorporale, financiare), activele circulante (stocuri creanțe, titluri de plasament sau alte valori), conturile de regularizare și asimilate de activ (cheltuieli înregistrate în avans, diferențe de conversie-activ), primele de rambursare a obligațiunilor.
Reprezintă metode de deturnare a activului nerestituirea bunurilor aparținând societății de către administrator, transferul fără contrapartidă a unor mărfuri ce constituie proprietatea debitoarei .Jurisprudența a statuat că numai existența unei contrapartide reale și suficiente, care să fie expresia echilibrului dintre angajamentele asumate de părțile contractante îl poate apăra pe administrator de răspundere. Soluția pare naturală cât timp compatibilitatea liberalităților cu principiul specialității capacității de folosință trebuie pusă sub semnul îndoielii.
Fapta constând în deturnarea activelor societății constituie în egală măsură un abuz de bunuri sociale.
În bilanțul contabil apar elemente de activ care nu se regăsesc efectiv în patrimoniul debitoarei . Diminuarea activului net cu aceste valori fără o compensare reală se află în mod cert în raport de cauzalitate cu insuficiența activului și justifică obligarea pârâtei la complinirea activului societar.
Înscrisurile predate ( fila 73 dos. fond) nu dovedesc modalitatea de ieșire din patrimoniul debitoarei pentru o parte dintre activele evidențiate în ultimul bilanț.
Nepredarea valorilor înscrise în bilanț constituie un indiciu temeinic al prezumției simple că pârâtul au săvârșit acte de dispoziție aspra unor bunuri care alcătuiau patrimoniul societar, acte care au afectat conținutul acestuia.
Utilizarea în interes personal ,de către administratorul statutar a bunurilor aparținând debitoarei a constituit un factor determinant stării de insolvență și de agravare a pasivului, prin neonorarea la scadență a obligațiilor fiind acumulate daune interese substanțiale. Acționând în această manieră recurentul a subordonat interesul social interesului personal, încălcând cu știință regulile unei bune administrări.
Doctrina s-a pronunțat în sensul că „refuzul părții de a remite instanței documentele de comerț sau corespondența comercială poate fi încadrat în categoria indiciilor obiective de natură să întemeieze prezumții judiciare.
Nepredarea documentelor contabile, nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor referitoare la situația patrimoniului debitoarei inclusiv în ceea ce privește creanțele de recuperat sunt semne în raport de care se poate deduce că au existat manopere frauduloase cu privire la elementele de activ evidențiate înscrise în ultimul bilanț care se circumscriu sferei de aplicare a prevederilor art.138 lit.a, e din Legea nr. 85/2006..
Chiar dacă, de principiu, omisiunea recuperării unor creanțe nu poate fi asimilată ilicitului reglementat de art. 138 lit. a nefurnizarea informațiilor contabile care ar fi putut permite recuperarea creanțelor și implicit maximizarea averii debitoarei constituie un indiciu temeinic al prezumției simple că pârâtul a săvârșit acte de dispoziție aspra unor bunuri care alcătuiau patrimoniul societar, acte care au afectat conținutul acestuia .
Așa fiind, curtea, în baza art. 312 C.proc.civ va respinge recursul declarat de P. C. împotriva sentinței civile nr.1840 din 06.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P. C. împotriva sentinței civile nr.1840 din 06.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
M. I. I. S. AL H. M. B. A. B.
red.S.Al H./A.C. /2 ex. – 16.12.2014/jud.fond.B. N.
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 8343/2014. Curtea de Apel CLUJ | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
