Procedura insolvenţei. Decizia nr. 8343/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8343/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 1231/1285/2012/a3
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8343/2014
Ședința publică de la 17 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător M.-I. I.
Judecător S. Al H.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare – în vederea pronunțării - recursul declarat de recurent C. R. împotriva Sentinței civile nr. 1606/2014 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, în contradictoriu cu lichidator E. I., intimat . - P. ADMINISTRATOR SPECIAL N. I., intimat .., intimat H. B. RECOVERY SPRL, creditor I. B., creditor D. G. A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI B., creditor S.C. R. S. DE PRODUCTIE, COMERT, SERVICII SI IMPORT EXPORT S.R.L., pârât N. I., având ca obiect procedura insolvenței nulitatea operațiunii realizate prin pv din 03.09.2013.
Se constată că în urma verificărilor efectuate de instanță cu privire la legala timbrare a recursului s-a întocmit nota telefonică atașată la fila 58 din dosar.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 10 octombrie 2014, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
CURTEA
P. sentința civilă nr. 1606 din 30.05.2014 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Specializat Cluj s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de creditorul C. R. în contradictoriu cu debitoarea .. prin administratorul special N. I. și administratorul judiciar H. B. RECOVERY SPRL FILIALA CLUJ, desemnat în procedura insolvenței privind pe debitoarea ..
S-a respins cererea debitoarei .. prin administrator special cu privire la cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal creditorul C. R..
În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina recurentului obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 recurentul a fost înștiințat să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 (f. 11).
P. art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de 09.09.2014 (f. 11) lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ și să dispună anularea recursului ca insuficient timbrat.
Pentru a dispune astfel, Curtea a luat în considerare împrejurarea că înscrisul depus la dosarul cauzei la fila 50, care atestă plata sumei de 60 de lei, nu este relevant în a aprecia că recurentul și-a adus la îndeplinire obligația stabilită de instanță, în contextul în care contul în care s-a virat această sumă nu aparține unității administrativ teritoriale în care reclamantul domiciliază, așa cum rezultă din compararea datelor cuprinse în acest înscris cu cele solicitate telefonic la inițiativa instanței, în contextul în care părțile adverse au cerut verificarea corespondenței conturilor, nefiind corect identificat nici indicativul contului cu această destinație (f. 58).
Totodată, reglementări similare în privința obligației părților de a achita taxa de timbru într-un cont separat al unității administrativ teritoriale în a cărei rază teritorială domiciliază, precum și cu privire la necesitatea timbrării sunt cuprinse și în prev. art. 40, 32 și 33 din OUG nr. 80/2013.
Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, recurentul va fi obligat să plătească intimatei . prin administrator special suma de 700 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial (f. 55).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de recurentul C. R. împotriva sentinței civile nr. 1606 din 30.05.2014 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Specializat Cluj, pe care o menține în întregime.
Obligă recurentul să plătească intimatei . prin administrator special suma de 700 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.10.2014.
Președinte, M. B. | Judecător, M.-I. I. | Judecător, S. Al H. |
Grefier, A. B. |
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./04.11.2014
Jud.fond: S. F. C.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 7606/2014. Curtea de Apel CLUJ | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|








