Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 7782/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7782/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 9463/100/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 7782
Ședința publică din data de 13 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S.
JUDECĂTOR: L. D. S.
JUDECĂTOR: A. M. C.
GREFIER: M. N.
Componența prezentului complet de judecată a fost
modificată prin Hotărârea nr. 19/27.03.2014
a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Cluj
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul P. A. împotriva Sentinței civile nr. 2575 pronunțate in data de 12.06.2014, în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimații . P. LICHIDATOR JUDICIAR U. C. L., având ca obiect F. – angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă av. A. Ș. pentru recurent, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul este timbrat cu taxă de timbru de 100 lei.
Reprezentantul recurentului depune la dosar un înscris în probațiune reprezentând dovada predării de către administrator a documentelor contabile ale debitoarei. Arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 3, pct. 3, C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului recurs și, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului recurentului in susținerea recursului declarat.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată. Menționează că antrenarea răspunderii administratorului s-a făcut pe baza faptului că acesta nu ar fi depus actele contabile ale societății la solicitarea lichidatorului judiciar însă notificarea lichidatorului judiciar a fost expediată la o altă adresă, unde recurentul nu mai locuiește prin urmare acesta nu a avut cunoștință de ea. La întrebarea instanței, învederează că nu a înștiințat ORC cu privire la modificarea adresei pentru că societatea a fost dizolvată încă din anul 2008. Apreciază că lichidatorul judiciar putea să se informeze cu privire la adresa actuală de la serviciul de evidență a populației. Întrebat fiind, menționează că la data de 24.07.2014 a primit actele contabile și atunci au fost predate lichidatorului.
La întrebarea instanței cu privire la momentul de la care trebuia să se raporteze judecătorul sindic in analizarea stării de fapt, reprezentantul recurentului învederează că de la momentul pronunțării hotărârii până în prezent au existat anumite modificări, respectiv au fost predate actele contabile, practic a intervenit o situație nouă, astfel că recurentul este exonerat de orice culpă.
Instanța reține cauza in pronunțare.
CURTEA
P. sentința civilă nre.2575 din 12 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea promovată de lichidatorul judiciar U. C. D., în contradictoriu cu pârâtul P. A..
A fost obligat pârâtul să suporte cu averea proprie pasivul societății insolvente ., până la concurența sumei de 15.303 lei.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin încheierea civilă nr. 425 din 24.01.2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ 12, s-a dispus . procedură simplificată a debitoarei . și a fost numit lichidator judiciar reclamantul CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ U. C. D..
În dosarul de faliment s-au înregistrat declarații de creanță în sumă de 15.303 lei, conform tabelului definitiv cuprinzând creanțele împotriva averii debitorului (f.12).
În raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la falimentul debitoarei, lichidatorul judiciar afirma că debitoarea este inactivă din 11.06.2009, cu toate acestea, se aprecia că administratorul debitoarei a determinat ajungerea acesteia în stare de insolvență, prin gestionarea necorespunzătoare a activității, neplata datoriilor către bugetul de stat, fapt ce a generat majorări de întârziere.
În urma demersurilor întreprinse de lichidatorul judiciar, asociatul unic al societății insolvente nu a pus la dispoziția acestuia toate actele cerute de art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006 și nici nu i-a predat eventuale bunuri.
Pe parcursul judecății, începând cu data de 05.12.2013, pârâtul a fost reprezentat în instanță prin apărător ales, care a solicitat timp de trei termene de judecată amânarea judecății, pentru a putea depune documentele contabile solicitate, fapt neîndeplinit până la rămânerea cauzei în pronunțare.
În schimb, s-a invocat faptul că administratorul statutar nu se face vinovat de nicio culpă, întrucât a fost notificat la un domiciliu greșit, potrivit cărții de identitate.
Conform dispozițiilor invocate de către reclamant, reținute ca fiind întemeiate de către judecătorul sindic, respectiv art. 138 lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006, se poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere din cadrul societății care au cauzat starea de insolvență prin faptele de a folosi bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, de a ține o contabilitate fictivă, de a face să dispară unele documente contabile sau de a nu ține o contabilitate în conformitate cu legea, precum și de a deturna sau a ascunde o parte din activul persoanei juridice ori de a mări în mod fictiv pasivul acesteia.
Răspunderea întemeiată pe această normă este o răspundere civilă delictuală specială, deoarece are ca scop obligarea persoanelor prevăzute în mod expres de text de lege să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-o. De aceea, antrenarea acestei răspunderi presupune ca starea de insolvență a societății debitoare să fie asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de articolul de lege amintit mai sus. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa celui față de care se antrenează răspunderea.
Or, în prezenta cauză s-a probat împrejurarea că pârâtul P. A. se face răspunzător de starea de insolvență a debitoarei prin faptele sale de a nu ține o contabilitate în conformitate cu legea, de a fi folosit fondurile bănești ale persoanei juridice în folosul propriu, precum și de a deturna sau a ascunde o parte din activul persoanei juridice, prezumția relativă instituită de lege nefiind răsturnată.
În ceea ce privește susținerea reprezentantului pârâtului în sensul că nu i s-a solicitat, de către lichidatorul judiciar, predarea documentelor contabile, se va reține că acest aspect nu este de natură să conducă la constatarea că nu sunt întrunite condițiile de antrenare a răspunderii pârâtului în cauză, întrucât acesta a avut posibilitatea de a depune documentele contabile la dosarul cauzei, posibilitate de care nu a înțeles să uzeze în cursul litigiului.
Pentru considerentele sus menționate în baza art. 138, alin. 1, lit. a, d, e din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței cererea promovată de lichidatorul judiciar a fost admisă potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul P. A. prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile recurate în sensul respingerii cererii având ca obiect obligarea pârâtului de a suporta cu averea proprie pasivul societății H. SRL.
În motivare se arată că pârâtul în calitate de administrator al . nu a predat lichidatorului actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 și nici bunuri din patrimoniul debitoarei îl fac răspunzător de starea de insolvență a debitoarei, întrucât nu ar fi ținut o contabilitate în conformitate cu legea, ar fi folosit bunurile societății în folos propriu sau ar fi deturnat sau ascuns o parte din pasivul persoanei juridice.
Obligația predării actelor contabile și a indicării bunurilor societății nu a sjuns la cunoștința pârâtului întrucât notificarea trimisă de lichidator a fost la un domiciliu greșit.
Referitor la fondul problemei pârâtul nu a folosit bunurile societății în interes propriu, nici nu a ținut o contabilitate fictivă, ori deturnat sau ascuns o parte din activul societății, nefiind dovedite aceste acuzații sub absolut nici un aspect, ci doar concluzii trase de lichidatorul judiciar din faptul nerespectării unor obligații care nu au ajuns la cunoștința pârâtului.
Pârâtul a predat lichidatorului judiciar documentele contabile aferente perioadei 01.01.2003 – 30.06.2004 cu menținea că documentele contabile aferente anilor anteriori nu le mai deține, fiind expirat termenul maxim pentru păstrare de 10 ani, conform Legii nr.82/1991, iar documentele ulterioare acestei perioade nu mai există, fiind încetată activitatea societății începând cu luna iulie a anului 2004.
Analizând recursul promovat în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale incidente Curtea reține următoarele:
Lichidatorul judiciar a evidențiat că ultimul bilanț contabil este cel aferent anului 2004 astfel că această împrejurare nu mai poate fi apreciată ca o simplă prezumție a omisiunii de a conduce contabilitate conform normelor legale .
Judecătorul sindic a reținut în mod corect incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 simpla neîntocmire a actelor contabile ale debitoarei, demonstrează existența unei legături de cauzalitate între neținerea contabilității în conformitate cu legea și ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare, care a constituit condiția necesară ,adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs .
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită ,fie nu au împiedicat această desfășurare ,deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditoarei recurente .
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
Curtea apreciază că judecătorul sindic a reținut în mod corect starea de fapt, și a dat relevanța cuvenită înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, fapt ce a dus la concluzia dovedirii raportului de cauzalitate între fapta imputată, prevăzută de art. 138 lit. d in Legea nr. 85/2006 și prejudiciul invocat .
Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții ,cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară,dar și condițiile cauzale,adică faptele care au mediat acțiunea cauzală .
În cazul raportului de cauzalitate ne aflăm în prezența a două fapte cunoscute și a unui mecanism logic de corelare a celor două fapte, care nu este cunoscut și care trebuie identificat și probat.
Recurentul P. A. susține că a predat lichidatorului judiciar documentele contabile aferente perioadei 01.01.2003 – 30.06.2004 cu menținea că documentele contabile aferente anilor anteriori nu le mai deține, fiind expirat termenul maxim pentru păstrare de 10 ani, conform Legii nr.82/1991, iar documentele ulterioare acestei perioade nu mai există, fiind încetată activitatea societății începând cu luna iulie a anului 2004.
Susținerile recurentului no pot primi valențele pe care acesta le dorește întrucât prin chiar evidențierea aspectelor afirmate se confirmă omisiunea conducerii contabilității și respectarea normelor instituite pentru acest demers .
Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin faptul că au ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea.
În prezenta cauză, Curtea apreciază că în sarcina pârâtului P. A. poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care acesta nu au predat lichidatorului judiciar documentele contabile prevăzute în art. 28 alin.1 din Legea nr.85/2006 și nu a înregistrat nici situațiile financiare anuale la registrul comerțului în mai mulți ani consecutivi. Pârâtului, în calitate de administrator îi revenea obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, administratorii fiind solidar răspunzători pentru modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile lor reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990.
Astfel, administratorii sunt răspunzători față de societate, pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementată de legea insolvenței.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații ceea ce denotă că există un raport de cauzalitate suficient de caracterizat în această ipoteză .
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se confirmă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor.
Curtea apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reținută săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Pentru considerentele evidențiate anterior, Curtea în baza art312 C pr civ va respinge recursul declarat de recurentul P. A. împotriva sentinței civile nr. 2575 din 12.06.2014 pronunțată in dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș pe care o va menține in întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul P. A. împotriva sentinței civile nr. 2575 din 12.06.2014 pronunțată in dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș pe care o menține in întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. S. L. D. S. A. M. C.
GREFIER
M. N.
red.AMC/SMD
2 ex./30.10.2014/jud.O. A.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 47/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
