Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Decizia nr. 621/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 621/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 14-11-2014 în dosarul nr. 4020/112/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 621/2014
Ședința publică de la 14 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător M.-I. I.
Grefier A. B.
Componența completului de judecată 17AI în prezentul dosar a fost modificată ca urmare a lipsei justificate din instanță doamnei judecător S. Al H., întregirea completului făcându-se prin participarea doamnei judecător M. I. I., conform procesului verbal atașat la dosar.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelant DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BISTRIȚA NĂSĂUD împotriva sentinței civile nr.976 pronunțată la data de 11.06.2014 în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, privind și pe intimat ., lichidator S. L. EXPERT SPRL, intimat O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD, având ca obiect cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5 închiderea procedurii.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că apelul promovat este declarat în termen legal, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 411 pct. 2 C.pr.civ.
Se mai învederează faptul că în prezenta cauză s-a derulat procedura de regularizare a cererii de apel prevăzută de art.200, art.201 din NCPC coroborat cu art. XV din Legea nr. 4/2013.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 131C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului apel, în temeiul dispozițiilor art. 96 pct. 2 C.pr.civ. și dispozițiile art.8 din legea insolvenței, forma în vigoare la data deschiderii procedurii.
Apreciind cauza în stare de judecată, Curtea, declară închisă etapa cercetării judecătorești, declară deschise dezbaterile și, reținând absența părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare în baza apărărilor invocate în scris.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.976 din 11.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, în baza art.131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei .; s-a dispus radierea debitoarei cu datele de identificare de mai sus din Registrul Comerțului jud.Bistrița-Năsăud; s-a aprobat decontul de cheltuieli depus de lichidatorul judiciar L. EXPERT SPRL, la suma de 2.000 lei și s-a dispus onorarea acestuia conf.art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006.
S-a dispus descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri ori responsabilități cu privire la procedură.
S-a dispus notificarea prezentei sentințe ORC Bistrița-Năsăud și DGFP Bistrița-Năsăud pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin încheierea civilă nr.l226 din 05.06.20l3 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._ /20l3 a fost admisă cererea formulată de debitoarea ., dispunându-se deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, a fost numit lichidator judiciar, căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art.28 alin.l din lege, au fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la 20.07.20l3, de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la 05.08.20l3 precum și pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 20.08.20l3 .
La dosarul cauzei au fost depuse declarații de creanță, care au fost analizate de către lichidatorul judiciar și înscrise în tabelul preliminar, iar ulterior în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei (f.l7).
l. DGFP Bistrița-Năsăud cu o creanță bugetară în sumă de l5.2l3,00 lei.
Prin raportul întocmit asupra cauzelor care au condus la apariția stării de insolvență s-a arătat că debitorul nu are nici un bun în patrimoniu, nu au fost identificate transferuri patrimoniale susceptibile anulării în cond.art.79-80 din Legea 85/2006, iar starea de insolvență, s-a datorat conjuncturii economice în care societatea și-a desfășurat activitatea.
In condițiile în care, în patrimoniul societății nu au fost identificate bunuri sau valori din a căror valorificare să se asigure continuarea procedurii, a fost întocmit raportul final (f.l9), care a fost publicat în B.P.I., comunicat cu creditorului, debitoarea și afișat la instanță, prin care se solicită în temeiul art.l3l din L.85/2006 închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care societatea nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile, că nu deține alte bunuri sau valori pentru a se acoperi cheltuielile administrative, iar creditorii care au depus declarații de creanță care au fost acceptate și înscrise în tabelul creanțelor nu s-au oferit să avanseze sume corespunzătoare.
Raportul final cu propunerea de închidere a procedurii în temeiul art.l3l din lege a fost comunicat creditorului (f.23).
Potrivit art.l3l din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr.l73/2008, „ în orice stadiu al procedurii ,dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din L.nr. 85/2006, va admite cererea formulată de către lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii privind pe debitoarea . și radierea acesteia din evidențele Oficiului R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud .
S-a aprobat decontul cheltuielilor în sumă de 2.000 lei depus de lichidatorul judiciar și dispune onorarea acestuia conf.art.4 alin.4 din L.nr.85/2006.
In realizarea dispozițiilor art.l35 din lege, prezenta hotărâre a fost notificată Direcției Generale a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud precum și Oficiului R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud pentru efectuarea mențiunilor ce se impun.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud solicitând admiterea acestuia cu consecința schimbării hotărârii atacate în sensul respingerii cererii lichidatorului judiciar de închidere a procedurii falimentului în temeiul prev.art.131 din Legea 85/2006.
În motivele de apel se arată că nu poate fi de acord cu sentința de inchidere a procedurii si solicita schimbarea acestei hotărâri pentru următoarele motive:
Apreciază ca închiderea procedurii in temeiul prevederilor art. 131 din Legea 85/2006 este prematura intrucat una dintre principalele atribuții ale lichidatorului judiciar, este, potrivit art.25, al.1, lit.b,din Legea 85/2006 si " examinarea activității debitorului asupra căruia se initeaza procedura simplificata in raport cu situația de fapt si intocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la insolventa ,cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila si a existentei premiselor angajării răspunderii acestora in condițiile art. 138 (..)"
Consideră că lichidatorul judiciar pe parcursul desfășurării procedurii nu a examinat temeinic toate aspectele care ar fi imputabile reprezentantilor debitoarei, făcând doar formal o mențiune cu privire la faptul că nu s-au constatat fapte ce ar impune formularea unei acțiuni în răspunderea membrilor de conducere a debitoarei potrivit art.138 din Legea insolvenței.
Analizând aspectele care au dus la starea de insolventa a debitoarei, apreciem ca, se impune luarea in considerare pentru a fi stabilita răspunderea administratorului si starea de pasivitate a acestuia fata de acumularea continua a datoriilor societății către bugetul de stat, fara incercarea de redresare si achitare a acestora.
Pentru aceste motive, având in vedere si faptul ca procedura insolventei are ca scop principal acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa si îndestularea creanțelor creditorilor înscriși pe Tabelul de creanțe, închiderea procedurii insolventei in temeiul prevederilor art. 131 din Legea 85/2006, fara a se face o analiza temeinica a tuturor aspectelor care ar fi imputabile reprezentanților debitoarei, apare ca fiind prematura si prejudiciază drepturile si interesele creditorilor.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea reține următoarele:
Întrucât în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri sau sume de bani în măsură să îndestuleze, măcar în parte creditorii, iar aceștia nu au înțeles să avanseze sumele necesare continuării procedurii, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii în temeiul art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006 astfel cum au fost acestea modificate prin OUG nr.173/19.11.2008 statuează că în orice stadiu al procedurii prevăzute de legea insolvenței dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii.
Legiuitorul așadar a instituit o normă imperativă prin care în ipoteza inexistenței bunurilor în patrimoniul debitoarei sau a insuficienței fondurilor necesare continuării procedurii să determine închiderea procedurii.
Scopul procedurii fiind enunțat de dispozițiile art.2 din cuprinsul Legii nr.85/2006 legiuitorul a apreciat că în măsura în care datorită lipsei fondurilor nu mai poate fi atins acest scop este contrar interesului economic general să se dispună continuarea procedurii.
Judecătorul sindic în mod corect a apreciat că sunt incidente dispozițiile art.131 din legea privind procedura insolvenței atâta timp cât niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii, iar debitoarea nu deține bunuri care să fi fost predate lichidatorului, spre valorificare.
Apelul apare în consecință ca fiind nefondat nici unul din motivele de apel invocate nefiind prezent astfel că în temeiul dispozițiilor art.480 NCPC, Curtea va respinge apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud cu sediul în Bistrița, ., nr.6-8, jud.Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr.976 pronunțată la data de 11.06.2014 în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud pe care o păstrează în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din 14 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
M. B. M.-I. I. A. B.
red.M.B./A.C.
4 ex. – 25.11.2014
jud.fond.P. I.
| ← Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Decizia nr.... | Contestaţie creanţe. Decizia nr. 583/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|








