Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 5670/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5670/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 6161/100/2010/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5670
Ședința publică din data de 27 Iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S.
JUDECĂTOR: L. D. S.
JUDECĂTOR: A. M. C.
GREFIER: M. N.
Componența prezentului complet de judecată a fost
modificată prin Hotărârea nr. 19/27.03.2014
a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Cluj
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul C. I. împotriva Sentinței civile nr. 1332 pronunțate in data de 14.04.2014, în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimata . SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CII B. LIUBA având ca obiect F. - Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23.06.2014, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru data de azi, încheierea de ședință de la acea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr.1332 din 14.04.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș s-a respins excepția perimării invocată din oficiu, s-a admis acțiunea formulată de către Cabinet Individual de Insolventa B. Liuba, lichidator al debitoarei . SRL, în contradictoriu cu pârâtul C. I., și a fost obligat pârâtul C. I., în calitate de administrator statutar al debitoarei falite . SRL să suporte cu averea personală parte din pasivul societății, până la concurența sumei de 21.070 lei.
Analizând cererea, judecătorul sindic a admis-o în temeiul art. 138 lit. d din Legea 85/2006 și în baza considerentelor expuse in continuare.
La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte expres enumerate de art.138 din Legea nr. 85/2006, printre care și aceea constând în aceea că s-a ținut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Temeiul juridic al cererii formulate de judecătorul judiciar se fundamentează pe dispoziția legală anterior citată. Responsabilitatea civilă a administratorilor este o responsabilitate subsidiară și indiferent dacă este individuală sau solidară, este una integrală atât pentru damnun emergens cât și pentru lucrum cessans.
Sfera persoanelor chemate să răspundă patrimonial atât pentru falimentul societății când activele sociale sunt insuficiente este circumscrisă categoriei administratorilor în funcțiune la data încetării plăților, directorilor tehnici executivi, când se comportă ca și când ar fi administratori propriu-ziși, iar când consiliul de administrație este organizat ca un consiliu de supraveghere răspunderea revine administratorilor operativi.
Obligația subzistă dacă situația care a dus la insuficiența activului a luat naștere în timpul exercitării mandatelor.
Probațiunea administrată în cauză a relevat că insuficiența activului a luat naștere în timpul exercitării mandatului de către administratorul statutar C. I., fapta săvârșită de acesta fiind una omisivă, iar relația de cauzalitate cu ajungerea în stare de insolvență a debitoarei fiind prezumată. Considerentele de fapt expuse conduc indubitabil la concluzia că pârâtul în calitate de administrator statutar, prin modul de gestionare a patrimoniului societății a contribuit nemijlocit la crearea prejudiciului ce constă în insuficiența activului patrimoniului debitoarei falite.
Fapta prin care pârâtul au contribuit la aducerea societății în stare de încetare de plăți și la insuficiența activului se circumscrie prevederilor art. 138 lit.d din Legea nr. 85/2006.
Astfel, administratorul este răspunzător pentru societate, pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementată de legea insolvenței. Totodată, conform prev. art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective. În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută în conformitate cu legea există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care în art. 73 lit. c stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilității revine administratorului.
Nedepunerea documentelor contabile creează prezumția inexistenței acestor documente iar, neținerea contabilității nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități conduse in conformitate cu dispozițiile legale, care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plați și una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prezumția având un caracter juris es de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrară.
Faptul că administratorul statutar nu a depus la dosar actele contabile solicitate de administratorul judiciar și respectiv de lichidator, respectiv registrele contabile ale debitoarei, lista numerelor și adresele debitorilor societății și facturile aferente, lista completă a creditorilor, lista cuprinzând transferurile patrimoniale efectuate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, evidența contractelor în derulare, creează prezumția că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de ținere a contabilității conform legii.
Pentru aceste motive și fundamentat pe dispozițiile legale anterior arătate, cererea formulată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu pârâtul C. I. a fost apreciată drept întemeiată, urmând a fi admisă.
În baza prev. art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, pârâtul C. I. a fost obligat să suporte întregul pasiv al debitoarei în sumă de 21.070 lei.
Pentru a se dispune în acest sens, judecătorul sindic a avut în vedere împrejurarea că insuficiența activului a luat naștere în timpul exercitării mandatului de administrator în ceea ce-l privește pe pârâtul C. I., căruia prin funcția executivă exercitată îi revenea întreaga responsabilitate privitoare la procedura organizării contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie. Este evident că organizarea riguroasă a procedurii de conducere a evidențelor contabile ale debitoarei și realizarea operațiunilor de gestionare a patrimoniului societar, în vederea realizării scopului societar ar fi conservat starea patrimoniului debitoarei, asigurând suficiente lichidități pentru plata datoriilor exigibile la acel moment. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. I. solicitând în principal admiterea recursului în sensul constatării perimării de drept a acțiunii de angajare a răspunderii administratorului conform art.248 alin.1 C.pr.civ.; iar în subsidiar, admiterea recursului cu consecința respingerii acțiunii de angajare a răspunderii administratorului, fiind nelegală și netemeinică, conform art.304 pct.9 și art.304/1 C.pr.civ.
În motivele de recurs se arată cu privire la excepția perimării; că prin sentința civilă nr. 1332 pronunțata de către Tribunalul Maramureș in ședința publica din 14.04.2014, judecătorul sindic retine ca " demersul de suspendare a judecării cauzei a avut drept scop tocmai stabilirea masei credale ce ar fi imputabila administratorului statutar al societății, masa credala ce urma a fi stabilita ca urmare a realizării procedurii de identificare, preluare si evaluare a bunurilor, de valorificare a acestora, de realizare a distribuirilor către creditori."
Motivarea judecătorului sindic privind excepția perimării este contrara încheierii de ședința din data de 14.02.2011, in care reprezentanta lichidatorului judiciar Cabinet de Insolventa B. Liuba, a învederat instanței de judecata faptul ca in urma notificării paratului C. I., acesta a depus toate documentele contabile ale societății . SRL, sens in care a solicitat suspendarea cauzei pana la verificarea acestor documente.
Demersul de suspendare a judecării cauzei nu a avut drept scop stabilirea masei credale ce ar fi imputabila administratorului statutar al societății, ci verificarea documentelor contabile.
Instanța a suspendat cauza la data de 14.02.2011, conform art. 242 alin. 1 Cod procedura civila, iar in data de 29.05.2012, din oficiu, prin referatul din data de 29.05.2012 (fila 11), s-a constatat ca prezenta cauza s-a suspendat la data de 14.02.2011, stand in nelucrare mai mult de 1 an, motiv pentru care se impune repunerea pe rol in vederea perimării.
Conform art. 248 alin. 1 Cod procedura civila: "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu."
In conformitate cu prevederile art. 253 alin. 1 cod procedura civila "Daca instanța constata ca perimarea nu a operat, pronunța o încheiere, care poate fi atacata o data cu fondul procesului."
Pentru a interveni perimarea, este necesar sa se constate ca lăsarea in nelucrare a procesului se datorează culpei părții. Aceasta este o chestiune de fapt ce este dovedita in prezenta cauza, din data de 14.02.2011 si pana in data de 29.05.2012, lichidatorul judiciar nu a îndeplinit nici un act de procedura, fiind in nelucrare timp de 15 luni.
Termenul de perimare este de 1 an (12 luni), care curge de la data ultimului act de procedura făcut in cauza, respectiv 14.02.2011.
In încheierea de ședința din data de 17.03.2014, judecătorul sindic a ridicat din oficiu excepția perimării si o pune in discuția pârtilor, dar o respinge prin hotărârea din data de 14.04.2014. Consideram ca instanța nu a fost in măsura sa respingă excepția, deoarece aceasta excepție a fost ridicata de către un alt judecător sindic la termenul din data de 17.03.2014, iar la termenul din data de 14.04.2014, a fost respinsa excepția de către judecătorul titular sau inițial.
Mai mult, conform art. 245 Cod Procedura Civila Judecata reîncepe: l. prin cererea de redeschidere făcută de una din părți, când ea s-a suspendat prin învoirea părților sau prin lipsa lor; 2. prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moștenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar sau, după caz, a părții interesate, a administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute de art. 243.
Perimarea trebuia constata din oficiu, fiind vorba de o perimare de drept.
Cu privire la respingerea acțiunii de angajare a răspunderii administratorului conform art. 304 pct. 9 si art. 304* Cod procedura civila susține că hotărârea instanței este nelegala si netemeinica, aplicându-se art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila, pentru următoarele motive:
Instanța de fond a reținut ca nu au fost predate lichidatorului desemnat documentele contabile ale societății, insa conform procesului verbal încheiat intre AV. L. I., reprezentanta al paratului C. I., si consilier juridic P. N., reprezentanta a Cabinet de Insolventa B. Liuba, actele contabile au fost predate .
Mai mult, în încheierea de ședința din data de 14.02.2011, in care consilier juridic P. N., reprezentanta a lichidatorului judiciar Cabinet de Insolventa B. Liuba a învederat instanței de judecata faptul ca in urma notificării paratului C. I., acesta a depus toate documentele contabile ale societății . SRL (fila 10).
Mai mult, debitoarea a avut activitate doar in anul 2006, nu a avut cum sa depună alte documente contabile cerute, respectiv documente de activitate a societății in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii de faliment.
Reprezentantul paratului a învederat instanței că nu i s-a dovedit sub nici un aspect culpa in ceea ce privește ., că acțiunea privind antrenarea răspunderii personale este neîntemeiată și ilogică, drept pentru care ar fi trebuit respinsă. Astfel, a fost acuzat de încălcarea prevederilor art. 138 alin. (1) lit. d) și din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, plecându-se de la o simplă presupunere (nefondată) că a acumulat datorii, faptă ce poate fi considerată ca folosire a bunurilor și banilor societății în interes personal sau în interesul altei persoane. Presupunerea nu poate fi, ea singură, de natură a atrage răspunderea materială, întrucât ar fi trebuit dovedită reaua-credință, însă aceasta nici măcar nu este amintită.
Paratul a pretins că face dovada bunei-credințe prin procesul verbal din 02.11.2011, prin care a predat administratorului judiciar toate documentele avute in posesia lui ale debitoarei.
Articolul 138 reglementează o formă de răspundere delictuală specială, care intervine doar dacă prejudiciul a fost cauzat prin săvârșirea uneia dintre faptele ilicite limitativ arătate în alin. (1) Ht. a)-g).
Scopul dispozițiilor art. 138 este acela de a pune la îndemâna creditorilor o procedură specială prin care să-și poată acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență. Chiar dacă reclamantul a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea de a recupera aceste creanțe nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata creanțelor.
Decizia comercială nr. 311 din 20.02.2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială (în Jurindex), în care se arată: "în mod corect a reținut judecătorul sindic împrejurarea că reclamanta creditoare nu a administrat, în condițiile art. 1169 C. civ., niciun mijloc de probă în susținerea afirmației că pârâtul ar fi săvârșit vreuna dintre faptele menționate de art. 138 din Legea insolvenței. Nici vreo eventuală legătură între presupusele fapte ale pârâtului și ajungerea debitoarei în starea de insolventa nu a fost probata. Simpla nedepunere a actelor contabile nu determina prin ea insasi ajungerea societății in incapacitate de plați. "( situație care in cauza de fata, actele contabile au fost depuse)
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 are o natură juridică delictuală, cu caracter special, care trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 998-999 C. civ., respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre acestea și vinovăția autorului faptei, fiind însă circumscrise situației speciale avute în vedere de legea insolvenței.
Fără a se face dovada săvârșirii acestor fapte, răspunderea pârâtului nu va putea fi angajată, doar pentru simplul fapt că nu au putut fi acoperite toate creanțele în urma lichidării.
Decizia nr. 1318 din 05.07.2007, pronunțată de Curtea de Apel C. (în Legalis), în care se arată: "Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută cele mai multe dintre caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială. Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată este necesar a se îndeplini condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 C. civ.: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu. în cauză, reclamantele nu au dovedit existența raportului de cauzalitate între fapta administratorului și prejudiciul cauzat. Din probele administrate și analizate mai sus, se constată că susținerile reclamantei au un caracter pur formal, nu sunt dovedite, așadar corect a reținut judecătorul sindic că simpla invocare a dispozițiilor art. 138 lit. c), d), e) din Legea nr. 85/2006 nu conduce automat la atragerea răspunderii administratorului la plata pasivului societății, în situația în care nu s-a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. "
Antrenarea răspunderii speciale a administratorului presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: prejudiciul creditorilor; fapta ilicită a administratorului; raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile ale debitorului în insolventa; culpa persoanei (administrator) a cărei răspundere se solicită.
Astfel, din probele depuse la dosar de către lichidator, reiese faptul ca nu exista raport de cauzalitate dintre fapta ilicita si insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor ale debitorului in insolventa.
Prin urmare, nedepunerea actelor și documentelor contabile ca faptă omisivă nu este suficientă pentru lămurirea legăturii de cauzalitate cu starea de insolventa a societății, cu atât mai mult cu cât societatea a desfășurat activitate doar in anul 2006.
Descrierea generică a faptei, prin invocarea de către reclamant doar a faptului nedepunerii unor situații financiare la organele abilitate, care, oricum nu echivalează cu neținerea contabilității, dublată de lipsa dovezilor care să permită instanței individualizarea faptelor și conținutului lor obiectiv, nu acoperă cerința procesuală impusă reclamantului de a face dovada susținerilor sale, considerente față de care, acțiunea promovată apare lipsită de suportul temeiniciei.
Pe de altă parte, în cauză nu s-a făcut dovada în concret, că pârâtul nu a ținut contabilitatea societății debitoare în conformitate cu legea și, ce este mai important, că acest fapt a contribuit la ..
Pe acest aspect nu s-au administrat probe concrete, reclamanta rămânând la stadiul de simple afirmații sau indicii generice, deci, fără nici un suport probator.
Nedepunerea situațiilor financiare poate avea eventual consecința unei sancțiuni contravenționale, însă prin ea însăși, această faptă, în mod obiectiv, nu poate constitui temei legal care să ducă la atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului, pentru suportarea pasivului debitoarei, ajunsă în stare de insolventa.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, . SRL solicită respingerea recursului ca tardiv, iar în cazul în care acesta a fost formulat în termen, să se respingă recursul ca fiind nefondat cu consecința menținerii în totalitate a hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
În susținerea poziției sale procesuale se arată că deși lichidatorul judiciar a notificat atat debitorul, cat și administratorul statutar în vederea predării în totalitate a actelor și documentelor privind patrimoniul societății . SRL, acesta din urmă a predat numai actele pe anul 2006, deși avea obligația conform sentinței civile nr. 4445 din 08 noiembrie 2010 și potrivit art. 28 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, să predea toate actele pe ultimii trei ani anterior deschiderii procedurii de faliment în formă simplificată.
Conform datelor agentului economic extrase de lichidatorul judiciar de pe site-ul Ministerului Finanțelor, nu sunt depuse bilanțuri care ar cuprinde indicatorii financiari aferenți însă debitorul figurează cu data înregistrării ultimei declarații în 09.08.2012 și data ultimei prelucrări în 12.09.2012, ceea ce ne conduce la premiza că debitorul ar fi avut activitate.
Lichidatorul judiciar a valorificat la prețul de 5.769,40 lei cu TVA autovehiculul marca Renault Megane Scenic aparținând averii debitoarei și prezentate în raportul de evaluare, fondurile bănești obținute din vânzarea bunului menționat mai sus au fost destinate cheltuielilor cu procedura conform raportului nr. 890/01.03.2013.
În raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolventa nr. 3803/07.11.2012, s-a menționat faptul că prin nepredarea documentelor contabile a societăți prevăzute de art. 28 din legea insolvenței, administratorul a încălcat normele de drept care impuneau tinerea corectă a contabilității si gestionarea cu atenție a patrimoniului si actvitatii, fiind vinovat astfel de încălcarea legii contabilității.
Astfel administratorul statutar al societății S.C. I. RÂUL CONSTRUCT S.R.L., avea obligația să predea toată evidența contabilă și toate bunurile societății din perioada 2007, 2008,2009.
Având în vedere că nu s-a predat toată documentația prevăzută de art.28 alin.l din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar a fost în imposibilitate de a proceda la valorificarea tuturor bunurilor aparținând averii debitorului și de a formula acțiuni în pretenții în vederea recuperării creanțelor în scopul acoperirii, fie și în parte, a pasivului debitorului falit. Considerăm că administratorul statutar nu s-a conformat dispozitivului sentinței civile de intrare în procedură simplificată de faliment, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 alin.l lit.d din Legea nr. 85/2006 și ale săvârșirii faptelor sancționate de Legea contabilității nr.82/1991, republicată.
Analizând recursul declarat de pârâtul C. I. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041CPC, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
1. S-a susținut că judecătorul sindic a soluționat în mod greșit excepția perimării cererii formulate întrucât acesta nu a dat eficiență prevederilor art.248 C..
Potrivit dispozițiilor legale enunțate mai sus, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Prin urmare, pentru ca sancțiunea perimării cererii să poată fi aplicată este necesar ca cererea părților să fi rămas în nelucrare din vina acestora, un anumit interval de timp. Altfel spus, este necesar ca cererea să fi fost suspendată în mod valabil intervalul de timp stabilit de către legiuitor.
Curtea apreciază, însă, că prevederile art.242 C. nu sunt compatibile cu procedura insolvenței astfel că din perspectiva art.149 din LPI, judecătorul sindic nu poate constata perimarea.
Și este așa întrucât atât jurisprudența cât și literatura juridică de specialitate au statuat în mod constant că suspendarea procesului la cererea părților nu poate fi dispusă decât în măsura în care ea este solicitată de către toate părțile participante la procedură, atât debitor cât și de toți creditorii, datorită caracterului colectiv al procedurii. Mai mult, și în raport de principiul celerității procedurii enunțat prin art.5 alin.2 din LPI, măsura suspendării cauzei nu este compatibilă astfel că o atare cerere nu poate fi primi eficiența juridică urmărită de pârât.
Curtea conchide, așadar, că întrucât suspendarea în temeiul art.242 C. nu este compatibilă cu procedura insolvenței, măsura dispusă de judecătorul sindic nu poate primi eficiența juridică dorită de pârât și, prin urmare, sancțiunea perimării cererii urmare a lăsării cauzei în nelucrare nu poate opera.
În consecință, Curtea va aprecia excepția perimării ca fiind nefondată și constatând incompatibilitatea art.242 C. cu procedura insolvenței va aprecia că prezenta cerere nu a rămas în nelucrare din vina părții astfel cum impun dispozițiile art.248 C. astfel că va constata că în mod corect judecătorul sindic a respins excepția invocată din oficiu.
2. Demersul judiciar al lichidatorului judiciar al debitoarei . SRL a fost justificat prin invocarea dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006, arătându-se că judecătorul sindic poate dispune ca pasivul debitoarei persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, neacoperit din bunurile acesteia, să fie plătită de către administratorii statutari.
Declanșarea demersului judiciar având ca finalitate antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitoarei în insolvență impune existenta unei proceduri în baza Legii nr. 85/2006, condiție îndeplinită în speță.
După cum rezultă din certificatul constatator eliberat de către ORC Maramureș, pârâtul este administratorul debitoarei.
Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că după numirea lichidatorului, practicianul în insolvență a notificat atât societatea debitoare, cât și pe foștii administratori să predea registrele și actele societății.
Considerând că au fost făcute toate demersurile pentru . contabile și că fostul administrator statutar a refuzat să pună la dispoziția lichidatorului judiciar toate documentele contabile și administrative ale societății a formulat cererea de atragere a răspunderii personale a persoanelor vinovate în conformitate cu prevederile art. 138 alin.1 lit. d din Legea insolvenței .
Curtea reamintește că pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, nu este suficientă o simplă neîntocmire a actelor contabile ale debitoarei, ci se impune demonstrarea unei legături de cauzalitate între neținerea contabilității în conformitate cu legea și ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Judecătorul sindic evidențiază între cauzele ajungerii debitoarei în insolvență, indicate cu titlu de ipoteză de către lichidatorul judiciar, managementul deficitar al resurselor financiare și neglijarea responsabilităților ce le reveneau în calitate de administratori statutari, și statuează corect cu privire la existența raportului de cauzalitate între fapta imputată și starea de insolvență.
Raportul de cauzalitate este prezent și în ipoteza în care există fapta generatoare care a constituit condiția necesară, adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs.
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită, fie nu au împiedicat această desfășurare, deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditoarei recurente.
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
Curtea apreciază că judecătorul sindic a reținut în mod corect starea de fapt și a dat relevanța cuvenită înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, fapt ce a dus la concluzia existenței raportului de cauzalitate între fapta imputată, prevăzută de art. 138 lit. d in Legea nr. 85/2006 și prejudiciul invocat statuând corect că administratorul statutar al societății S.C. I. RÂUL CONSTRUCT S.R.L., avea obligația să predea toată evidența contabilă și toate bunurile societății din perioada 2007, 2008,2009.
Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții, cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară, dar și condițiile cauzale, adică faptele care au mediat acțiunea cauzală .
Se poate conchide, așadar, că judecătorul sindic a pronunțat o soluție legală atunci când a statuat că se impune antrenarea răspunderii administratorilor debitoarei în temeiul art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârât ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge și va menține în întregime dispozițiile hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul declarat de recurentul C. I. împotriva sentinței civile nr. 1332 pronunțate la data de 14.04.2014, în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 iunie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. S. L. D. S. A. M. C.
GREFIER
M. N.
Red./dact. MS/AC
2ex.- 27.06.2014
Jud. fond. S. O.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Sentința nr.... → |
|---|
