Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Decizia nr. 515/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 515/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 24-10-2014 în dosarul nr. 6067/112/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 515/2014
Ședința publică de la 24 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător S. Al H.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelant DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BISTRIȚA NĂSĂUD împotriva sentinței civile nr. 762 pronunțată la data de 30.04.2014 în dosar nr._ al Trib. Bistrița-Năsăud, privind și pe intimat . SRL, intimat O. DE PE L. TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD, intimat . SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR C.I.I. I. P. S. având ca obiect cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5 închiderea procedurii.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 411 pct. 2 C.pr.civ.
Se mai învederează faptul că în prezenta cauză s-a derulat procedura de regularizare a cererii de apel prevăzută de art.200, art.201 din NCPC coroborat cu art. XV din Legea nr. 4/2013, în cadrul căreia s-a formulat întâmpinare de către lichidatorul judiciar al debitoarei la data de 2 iulie 2014.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 131C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului apel, în temeiul dispozițiilor art. 96 pct. 2 C.pr.civ. și dispozițiile art.8 din legea insolvenței, forma în vigoare la data deschiderii procedurii.
Apreciind cauza în stare de judecată, Curtea, declară închisă etapa cercetării judecătorești, declară deschise dezbaterile și, reținând absența părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare în baza apărărilor invocate în scris.
INSTANȚA
Prin sentința penală nr.762 din 30.04.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, în baza art.131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei societatea B. Q. CONSTRUCT SRL.
S-a dispus radierea debitoarei cu datele de identificare de mai sus din Registrul Comerțului jud.Bistrița-Năsăud;
S-a aprobat decontul de cheltuieli depus de lichidatorul judiciar C.I.I. I. P., la suma de 3.000 lei și dispune onorarea acestuia conf.art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006.
S-a dispus descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri ori responsabilități cu privire la procedură.
S-a dispus notificarea prezentei sentințe O. Bistrița-Năsăud și DGFP Bistrița-Năsăud pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art.l3l din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr.l73/2008, „ în orice stadiu al procedurii ,dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din L.nr. 85/2006, va admite cererea formulată de către lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii privind pe debitoarea B. Q. CONSTRUCT SRL, și radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud .
S-a aprobat decontul cheltuielilor în sumă de 3.000 lei depus de lichidatorul judiciar și dispune onorarea acestuia conf.art.4 alin.4 din L.nr.85/2006.
In realizarea dispozițiilor art.l35 din lege, prezenta hotărâre urmează a fi notificată Direcției Generale a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud precum și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud pentru efectuarea mențiunilor ce se impun.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud solicitând admiterea apelului cu consecința modificării hotărârii atacate in sensul respingerii cererii lichidatorului judiciar de inchidere a procedurii falimentului in temeiul preved. art. 131 din Legea 85/2006, invocând prevederile art.8 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei, art. 466- 482 Noul Cod procedura civila.
În motivele de apel se arată că prin Sentința Civila nr. 1924 din data de 23.10.2013 Tribunalul Bistrița -Nasaud a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului debitoarei . SRL si a desemnat lichidator judiciar pe Cil loja P. S..
Apelanta a formulat si depus la dosarul cauzei declarație de creanța pentru creanțe bugetare neachitate in cuantum de 10.564 lei, creanțe cu care a si fost înscrisa in Tabelul preliminar si apoi in Tabelul definitiv al creanțelor debitoarei.
Pe parcursul derulării procedurii de insolvență lichidatorul judiciar a reținut ca debitoarea nu mai deține nici un bun in patrimonii! care sa pcata fi valorificat in vederea acoperirii creanțelor, si a solicitat sa se dispună închiderea procedurii si radierea societății din evidentele O.R.C.
Astfel, la data de 30.04.2014, Tribunalul Bistrița Nasaud a dispus inchiderea procedurii insolventei in baza prevederilor art.131 ciin Legea 85/2006, constatându-se ca in averea debitoarei nu exista bunuri.
Închiderea procedurii in temeiul prevederilor art.131 din Legea 85/2006 este prematura .Astfel, una dintre principalele atribuții ale lichidatorului judiciar, este, potrivit art.25, al.1, lit.b.din Legea 85/2006 si" examinarea activității debitorului asupra căruia se initeaza procedura simplificata in raport cu situația de fapt si intocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la insolventa ,cu menționarea persoanelor cărora le~ar fi imputabila si a existentei premiselor angajării răspunderii acestora in condițiile art.138 (..) "
Lichidatorul judiciar pe parcursul desfășurării procedurii nu a examinat temeinic toate aspectele care ar fi imputabile reprezentanților debitoarei, facand doar formal o mențiune cu privire la faptul ca nu s-au constatat fapte ce ar impundjf formularea unei acțiuni in răspunderea membrilor de conducere a debitoarei potrivit art.138 din Legea insolventei.
Analizând aspectele care au dus la starea de insolventa a debitoarei, apreciază ca se impune luarea in considerare pentru a fi stabilita răspunderea administratorului si starea de pasivitate a acestuia fata de acumularea continua a datoriilor societății către bugetul de stat, fara incercarea de redresare si achitare a acestora .
Pentru aceste motive, având in vedere si faptul ca procedura insolventei are ca scop principal acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa si îndestularea creanțelor creditorilor inscrisi pe Tabelul de creanțe, inchiderea procedurii insolventei in temeiul prevederilor art.131 din Legea 85/2006 fara a se face o analiza temeinica a tuturor aspectelor care ar fi imputabile reprezentanților debitoarei, apare ca fiind prematura si prejudiciază drepturile si interesele creditorilor.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Cabinet Individual de Insolventa I. P. Sabiria solicită respingerea apelului declarat ca fiind nefondat si menținerea, ca temeinica si legala, a sentinței apelata.
Deliberând curtea reține următoarele:
Întrucât în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri sau sume de bani în măsură să îndestuleze, măcar în parte, creditorii iar aceștia nu au înțeles să avanseze sumele necesare continuării procedurii, lichidatorul judiciara solicitat închiderea procedurii în temeiul art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006 astfel cum au fost acestea modificate prin OUG nr.173/19.11.2008 statuează că în orice stadiu al procedurii prevăzute de legea insolvenței dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii.
Legiuitorul așadar a instituit o normă imperativă prin care în ipoteza inexistenței bunurilor în patrimoniul debitoarei sau a insuficienței fondurilor necesare continuării procedurii să determine închiderea procedurii.
Scopul procedurii fiind enunțat de dispozițiile art.2 din cuprinsul Legii nr.85/2006 legiuitorul a apreciat că în măsura în care datorită lipsei fondurilor nu mai poate fi atins acest scop este contrar interesului economic general să se dispună continuarea procedurii.
Judecătorul sindic în mod corect a apreciat că sunt incidente dispozițiile art.131 din legea privind procedura insolvenței atâta timp cât niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii iar bunurile în patrimoniul debitoarei nu sunt identificabile în materialitatea lor .
Aserțiunile recurentei referitoare la instituirea doar a unei facultăți în favoarea judecătorului sindic în acest context nu pot fi primite norma fiind una imperativă așa cum corect a reținut și judecătorul sindic.
Indicarea drept sursă a fondurilor necesare continuării procedurii a fondurilor stabilite de art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 nu poate fi primită având în vedere conținutul prevederilor art.131 din Legea nr.85/2006, intenția legiuitorului fiind aceea de a institui un caz special de închidere a procedurii pentru ipotezele în care nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Aserțiunea că lichidatorul judiciar nu și-ar fi îndeplinit întocmai atribuțiile legale și nu ar fi efectuat demersuri suficiente pentru a identifica persoanele responsabile de starea de insolvență nu poate fi primită cât timp creditoarea nu a formulat nicio contestație împotriva modului în care lichidatorul judiciar a înțeles să își îndeplinească obligațiile .De asemenea în situația în care creditoarea deținea date suficiente despre persoana responsabilă de starea de insolvență a debitoarei avea posibilitatea să formuleze o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006. Se poate observa că judecătorul sindic nu a fost sesizat de masa credală sau de creditorul majoritar cu o acțiune în acoperirea pasivului și nu a împiedicat exercitarea acestui drept, lăsat de altfel, de legiuitor la latitudinea creditorilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat ade apelanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud cu sediul în Bistrița, ., nr.6-8, jud.Bistrița-Năsăud împotriva sentinței civile nr.762 pronunțată la data de 30.04.2014 în doarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud pe care o păstrează în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
M. B. S. AL H. A. B.
red.S.Al H./A.C.
4 ex. – 17.11.2014
jud.fond.P. I.
| ← Suspendare executare. Sentința nr. 101/2014. Curtea de Apel CLUJ | Procedura insolvenţei. Hotărâre din 20-06-2014, Curtea de... → |
|---|








